Anulare act. Decizia nr. 586/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 586/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 586/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILA NR. 586/A
Ședința publică din 17 iunie 2014
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECATOR: L. S.
GREFIER: A. D.
S-a luat în examinare apelul formulat de apelanții V. F.-Z., V. K., M. C. G. S., M. C. C. L. împotriva sentinței civile nr._/22.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 966/ 35/2010 în contradictoriu cu intimații L. V. L., C. G., C. I., L. O., R. Speranția, O. De C. Și Publicitate Imobiliară Bihor, . Imobiliare Bihor SA, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor, având ca obiect anulare act.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 27 mai 2014, când din lipsă de timp pentru deliberare în baza art. 260 Cod procedura civila, s-a amânat pronunțarea la data de 03.06.2014, la 10.06.2014 și la 17.06.2014, încheieri, ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului apel, constata următoarele :
Prin sentința civilă nr._/22.10.2013 pronunțata în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților V. F.-Z. Si V. (F.) K.. A respins excepția prescripției dreptului la acțiune. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. A admis excepția prematurității cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. A admis în parte acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții V. (în prezent F.) K. și V. F.-Z., M. C. G. S. și M. C. C. L., în contradictoriu cu pârâții L. L., L. O. Și R. Speranția L., C. G., C. I., O. de C. și Publicitate Imobiliară Bihor, . Imobiliare Bihor SA și chemații in garanție a Ministerului Finanțelor Publice si DGFP Bihor și, în consecință: A dispus rectificarea CF nr. 1611 Oradea, în sensul anulării în parte a Încheierii CF nr. 2229/03.02. 1998 privitoare la înscrierea de sub B 42 și radierea acesteia. A dispus rectificarea CF nr. 1611 Oradea în sensul anulării în parte a Încheierii CF 4844 din 16.03._, înscrisă sub B47, respectiv în baza Deciziei civile nr. 1862/A/2000 din Dosarul nr. 4742/2000 a Tribunalului Bihor și a Deciziei civile nr. 219/2001 din Dosarul nr. 694/2001 al Curții de Apel Oradea se radiază doar intabularea de sub B43, iar nu si cea de sub B42 și restabilirea situației de sub B38,39,40. A respins în rest acțiunea introductivă. A admis cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali L. L. V., L. O. și L. (cas. R.) S. L. și, în consecință: A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 224/11.11.1998 încheiat intre reclamanții pârâți reconvenționali V. F.-Z. si V. (în prezent F.) K. si pârâta . Imobiliare Bihor SA. A dispus radierea dreptului de proprietate al reclamanților V. F.-Z. si V. K. (în prezent F.) din cartea funciara 1611 Oradea, sub B46, precum și de sub B1-2 din CF nr._ Oradea, nr. top. 1020/1. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1317 din 04.10.2012 de BNP Oachis L. D. incheiat intre V. F. Z. si F. K. (fosta V. K.), in calitate de vânzători si M. C. G. S. si M. Coc1uban C. L., in calitate de cumpărători, având ca obiect imobilul situat in Oradea, ., . CF nr._ Oradea, nr. top. 1020/1. A dispus radierea dreptului de proprietate al cumpărătorilor M. C. C. L. și M. C. G. S. de sub B 5-6 în CF_ Oradea, nr. top. 1020/1. A dispus anularea ca fără obiect a cărtii funciare nr._ Oradea, nr. top. 1020/1. A respins ca prematură cererea de chemare în garanție. A compensat cheltuielile de judecată ale părților.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
Reclamanții pârâți reconvenționali V. K. (în prezent F.) și V. F.-Z. au încheiat cu pârâta . Imobiliare Bihor SA, ca reprezentantă a Statului Român contractul de vânzare-cumpărare nr. 224/11.11.1998 în baza Legii nr. 112/1995, având ca obiect apartamentul nr. 1, situat la Parter, în Oradea, . (f.10 Dosarul Judecătoriei Oradea) în care nu este identificată suprafața și nici procentul din părțile comune. Vânzarea a avut în vedere Contractul de închiriere încheiat cu RAGCL Oradea nr._ din 13.11.1996 (f.135-137 dosarul Judecătoriei Timișoara) în care nu este indicat numărul apartamentului închiriat. Aspectul este subliniat și în raportul expertului Jakabffy Ladislau ( f. 210 dosarul Judecătoriei Timișoara), în care se arată că „nici contractul de închiriere….nu face nici o precizare asupra numărului apartamentului, nici a suprafeței închiriate”.
Intabularea dreptului de proprietate al reclamanților pârâți reconvenționali V. (în prezent F.) K. și V. F.-Z. s-a făcut în CF col. 1611 Oradea (f. 13-17 dosar Judecătoria Oradea), sub B46, fiind deschis și CF individual pentru apartamentul nr. 1, respectiv CF nr._ Oradea ( f. 11-12 dosar Judecătoria Oradea), cu nr. top. 1020/I, având o suprafață de teren de 100 mp. Intabularea reclamanților în CF - ul individual nr._ Oradea s-a efectuat sub B1-2, conform Încheierii Cf nr. 9724 din 06.06.2000.
Prin Încheierea CF nr. 220 din 09.01.2001 în CF-ul individual nr._ Oradea s-a efectuat sub B2-3 notarea promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare din 08.01.2001 ( f. 237 dosar Judecătoria Timișoara) în favoarea promitenților cumpărători M. C. G. S. și M. C. C. L.. Ulterior, potrivit Încheierii CF nr._ din 08._, se perfectează între părți contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1317 din 04.10.2012 de BNP Oachis L. D. (f. 233-234 dosar Judecătoria Timișoara) promitenții cumpărători devenind proprietari, așa cum sunt intabulați în același CF sub B5-6 (f.235 verso dosar Judecătoria Timișoara).
Văzând starea de fapt menționată mai sus, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților V. (în prezent F.) K. și V. F.-Z., unită cu fondul la termenul din 04.06.2013, dat fiind faptul că prin cererea reconvențională se solicită analiza actului juridic civil prin care aceștia au devenit proprietari asupra imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995, chiar dacă ulterior aceștia au înstrăinat imobilul cumpărătorilor M. C., deveniți și ei reclamanți în cauza de față.
Dobânditorii inițiali ai imobilului de mai sus, reclamanții V. și continuatorii acestora, reclamanții M. C., au solicitat instanței în cererea lor introductivă precizată: să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții L. V. L., în calitate de vânzător și C. G. și C. I., în calitate de cumpărători, autentificat sub nr. 3752/13.05.1996 la BNP D. C.; să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. G. și C. I., în calitate de vânzători și L. V. L., L. O. și L. S., în calitate de cumpărători, autentificat sub nr. 1272/2001 la BNP V. M.; să constate dreptul lor de proprietate asupra apartamentului nr.1 situat în Oradea, . potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat între . și reclamanți înregistrat sub nr. 224/11.11.1998; să dispună Rectificarea CF nr. 1611 Oradea nr. top. 1020 în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților L. V. L., L. O. și L. S. și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în CF nr. 1611 Oradea nr. top. 1020; să dispună Rectificarea CF nr. 1611 Oradea în sensul anulării înscrierilor de sub B 39-40, B47 și B 48-49-50 si a radierii acestora.
Pentru a se pronunța asupra acestor petite instanța a analizat modul în care pârâtul L. V. L. inițial și, ulterior, pârâții C. G. și C. I., iar apoi pârâții L. V. L., L. O. și L. S. au fost intabulați în CF 1611 Oradea.
Potrivit sentinței civile nr. 4694/1993 a Judecătoriei Oradea, pronunțată în dosarul nr. 2057/1993, devenită definitivă prin respingerea apelului în baza deciziei civile nr. 275/A/1993 a Tribunalului Bihor pronunțată în dosarul nr. 1970/1993 și irevocabilă prin respingerea recursului în baza deciziei civile nr. 193/1995 a Curții de Apel Oradea pronunțată în dosarul nr. 330/1994 (toate cele trei dosare atașate prezentei cauze), instanța a dispus „radierea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF 1611 Oradea, nr. top. 1020, în cotă de 610/1014 părți de pe numele pârâtului Statul Român și restabilirea situației anterioare în favoarea defunctei M. R.. Constată că reclamantul L. L. V. are calitatea de moștenitor testamentar în baza testamentului autentic nr. 5860 din 19 iulie 1980 în urma defunctei M. R., decedată la 23.03.1982. Constată că din masa succesorală face parte imobilul înscris în CF 1611 Oradea, nr. top. 1020, în cotă de 610/1014 părți și dispune intabularea acestuia în CF pe numele reclamantului”.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere faptul că pârâtul Statul Român, cu încălcarea art. 2 din Decretul nr. 92/1950, a preluat dreptul de proprietate de la proprietarii tabulari, măsura fiind abuzivă, întrucât aceștia aveau calitatea de pensionari și erau exceptați de la prevederile decretului, astfel că este evident că Statul nu a avut titlu translativ de proprietate.
Curtea de Apel Oradea a reținut în motivarea deciziei civile nr. 193/1995 că esența cauzei nu este cenzurarea decretului de naționalizare, ci rectificarea CF și anularea înscrierii de intabulare a dreptului de proprietate al Statului și restabilirea situației anterioare, instanțele rezumându-se la a verifica modalitatea de aplicare a decretului, respectiv a excepțiilor prevăzute de art. 2 din același decret.
În baza acestor hotărâri, pârâtul reclamant reconvențional L. L. V. este intabulat în CF 1611 Oradea, sub B38 în calitate de proprietar aspra cotei de 610/1014 conform Încheierii CF nr._ din 06.06.1994, iar ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul reclamant reconvențional L. V. L., în calitate de vânzător și pârâții C. G. și C. I., în calitate de cumpărători, autentificat sub nr. 3752/13.05.1996 la BNP D. C. (f. 77-78 dosar Judecătoria Oradea), transmite dreptul său de proprietate acestora din urmă, intabularea lor fiind realizată sub B39-40, la data de 13.05.1997, potrivit Încheierii CF nr._.
Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3752/13.05.1996 la BNP D. C. respectă toate condițiile de fond și de formă prevăzute de Codul civil, respectiv art. 948 și următoarele, imobilul înstrăinat fiind dobândit printr-o hotărâre irevocabilă și nefiind afectat de vreo interdicție de înstrăinare sau grevare cu sarcini.
La poziția 42 din cartea funciară colectivă nr. 1611 Oradea, în temeiul Încheierii nr._/03.02.1998, se menționează că „în baza deciziei Curți Supreme de Justiție nr. 1534/1996, asupra porțiunii de 610/1014 părți de sub B 38-39-40 se restabilește situația de CF anterioară-B35", respectiv dreptul de proprietate se reînscrie în favoarea Statului român.
Prin Decizia nr. 1534 din 14.05.1996 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 3797/1995 s-a admis recursul în anulare declarat de procurorul general, s-a dispus casarea sentinței civile nr. 4694/1993 a Judecătoriei Oradea pronunțată în dosarul nr. 2057/1993, a deciziei civile nr. 275/A/1993 a Tribunalului Bihor pronunțată în dosarul nr. 1970/1993 și a deciziei civile nr. 193/1995 a Curții de Apel Oradea pronunțată în dosarul nr. 330/1994 și s-a dispus respingerea acțiunii reclamantului L. L. V., cu motivarea că instanțele de judecată nu puteau dispune schimbarea titularului dreptului de proprietate, o atare atribuție revenind în exclusivitate puterii legislative.
Din analiza actelor aflate la dosar, rezultă că instanțele care s-au pronunțat stabilind dreptul de proprietate al lui L. L. V. nu au făcut o intruziune în atribuțiile exclusive ale puterii legislative, așa cum se menționează în decizie, ci, așa cum s-a precizat și mai sus, esența cauzei nu este cenzurarea decretului de naționalizare, ci rectificare CF și anularea înscrierii de intabulare a dreptului de proprietate al Statului și restabilirea situației anterioare, instanțele rezumându-se la a verifica modalitatea de aplicare a decretului, respectiv a excepțiilor prevăzute de art. 2 din același decret.
O atare interpretare a Curții Supreme în anul 1996, când a desființat o hotărâre irevocabilă, este contrară art. 6 din CEDO și art. 1 din Protocolul 1, așa cum s-a dovedit prin admiterea plângerilor formulate la CEDO în alte cauze. Curtea a reamintit, de fiecare dată în cauzele împotriva României, că dreptul la un proces echitabil în fața unui tribunal, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Brumărescu). În virtutea acestui principiu, nici o parte nu e abilitată să solicite desființarea unei decizii definitive și executorii, cu singurul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre în propriul interes. Instanțele superioare nu trebuie să utilizeze autoritatea lor de control decât pentru a îndrepta erorile de fapt sau de drept, precum și erorile judiciare și nu pentru a proceda arbitrar la o reexaminare a cauzei. Autoritatea de control nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că există două puncte de vedere asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât dacă argumente substanțiale și imperios necesare o impun (Ryabykh împotriva Rusiei). Ori, în cauza de față, legislația română care permitea intervenția procurorului general în cadrul procesului civil, putând să atace o hotărâre ce căpătase putere de lucru judecat vine în contradicție cu dreptul de acces la justiție, ce implică dreptul la respectul hotărârilor irevocabile, așa încât a fost încălcat art. 6 din CEDO, și implicit art. 1 din Protocolul 1 privind dreptul de proprietate al numitului L. L. V., sens în care Curtea a judecat în mai multe rânduri cauze ce ridicau probleme similare și a constatat violarea art. 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a repunerii pe rol – pe calea recursului în anulare introdus de procurorul general – a unei soluții irevocabile date unui litigiu, inclusiv în ceea ce privește privarea de “bunul” pe care reclamantul reconvențional îl dobândise prin acea hotărâre irevocabilă.
Așa fiind, văzând dispozițiile art. 11 alin. 2, coroborate cu art. 20 alin. 2 din Constituția României, precum și Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, în vigoare la data pronunțării deciziei de mai sus, instanța a constatat că Decizia nr. 1534 din 14.05.1996 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 3797/1995 nu poate avea nici un efect asupra dreptului de proprietate al numitului L. L. V., motiv pentru care a dat eficiență doar hotărârilor judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, așa cum s-a menționat mai sus.
Așa fiind, instanța a dispus anularea în parte a Încheierii CF nr. 2229 din 3.02.1998 și radierea acesteia de sub B42 din cuprinsul CF 1611 Oradea, menținând ca valabile înscrierile de sub B38, 39-40. De altfel, înscrierea de sub B42 nu poate avea nici o influență asupra dreptului de proprietate al pârâților C. G. și C. I., în calitate de vânzători, drept înscris în mod legal sub B39-40.
Instanța a respins ca neîntemeiată și solicitarea reclamanților prin care se solicită să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între pârâții C. G. și C. I., în calitate de vânzători și pârâții reclamanți reconvenționali L. V. L., L. O. și L. S., în calitate de cumpărători, autentificat sub nr. 1272/2001 la BNP V. M., operațiune juridică înscrisă în CF 1611 Oradea, sub nr. B 48,49 și 50, respingând ca neîntemeiată cererea reclamanților cât privește acest din urmă petit.
Cu referire la solicitarea reclamanților prin care cer să se dispună rectificarea CF nr. 1611 Oradea nr. top. 1020 în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților L. V. L., L. O. și L. S. și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în CF nr. 1611 Oradea nr. top. 1020, față de motivele expuse mai sus, instanța a respins ca neîntemeiată, dobândirea și apoi transferul dreptului de proprietate de la pârâtul L. V. L. la pârâții C. G. și C. I. și mai apoi la pârâții L. V. L., L. O. și L. S. făcându-se cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților prin care cer să se dispună rectificarea CF nr. 1611 Oradea, nr. top. 1020, în sensul anulării înscrierilor de sub B47 si a radierii acestora, instanța a admis doar în parte cererea acestora. Înscrierea de sub B 47 s-a realizat în baza Încheierii Cf 4844 din 16.03._ și se referă la următoarea operațiune „În baza Deciziei civile 1862/A/2000 din Dos. 4742/2000 a Tribunalului Bihor și a Dec. 219/2001 din Dos. 694/2001 a Curții de Apel Oradea se radiază intabularea de sub B42 și B43 și se restabilește situația de sub B38, 39, 40”.
Practic, în baza deciziei civile nr. 1862/A/2000, din dosarul nr. 4742/2000 al Tribunalului Bihor și a deciziei nr. 219/2001 din dosarul nr. 694/2001 a Curții de Apel Oradea s-a constatat nulitatea absolută a contractului cu nr. 755/1996, încheiat între G. C., G. C. și RAGCL Oradea cu privire la apartamentul nr. 2, dispunându-se repunerea în situația anterioară și anularea CF - ului individual_, ceea ce semnifică faptul că se impunea doar radierea din CF-ul colectiv a înscrierilor de sub B43, prin care au fost intabulați G. C., și G. C., fără nici o relevanță cu privire la înscrierile de sub B 42, B 38, B 39-40.
Așa fiind, instanța a dispus anularea în parte a Încheierii CF 4844 din 16.03._, înscrisă sub B47 în CF 1611 Oradea, în sensul că în baza deciziei civile nr. 1862/A/2000 din dosarul nr. 4742/2000 al Tribunalului Bihor și a deciziei nr. 219/2001 din dosarul nr. 694/2001 al Curții de Apel Oradea se radiază intabularea de sub B43 din CF 1611 Oradea, nr. top. 1020 și se va anula ca fără obiect CF individual nr._ Oradea .
De altfel, deschiderea unei cărți funciare noi individuale (cea cu nr._ Oradea) apare ca nelegală, câtă vreme nu există în cuprinsul CF-ului colectiv nici o documentație de dezmembrare avizată de O. de cadastru și publicitate imobiliară Bihor.
Cu referire la petitul din cererea introductivă prin care reclamanții solicită instanței să constate dreptul lor de proprietate asupra apartamentului nr. 1 situat în Oradea, . potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat între . și reclamanți înregistrat sub nr. 224/11.11.1998, instanța l-a analizat împreună cu petitul din cererea reconvențională prin care se solicită să se constate nulitatea absolută a aceluiași contract.
Pârâți reconvenționali V. K. (în prezent F.) și V. F.-Z. au încheiat cu pârâta . Imobiliare BIHOR SA - ca reprezentantă a Statului Român - contractul de vânzare-cumpărare nr. 224/11.11.1998 în baza Legii nr. 112/1995, având ca obiect apartamentul nr. 1, situat la Parter, în Oradea, . (f. 10 Dosarul Judecătoriei Oradea) în care nu este identificată suprafața și nici procentul din părțile comune. Vânzarea a avut în vedere Contractul de închiriere încheiat cu RAGCL Oradea nr._ din 13.11.1996, în care apare ca închiriat imobilul de la nr. 46, deși în CF
- ul individual nr._ Timișoara, după vânzare, figurează apartamentul nr. 1 cu o suprafață utilă de 46,93 mp, boxă la subsol de 7,5 mp și teren de 100 mp.
Contractul de vânzare-cumpărare nr. 224/11.11.1998 în baza Legii nr. 112/1995 este lovit de nulitate absolută, întrucât a fost încheiat cu încălcarea flagrantă a legii.
Pe de-o parte, că dreptul de a cumpăra apartamentele, potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995, îl au numai chiriașii care, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii, nerespectarea acestor condiții fiind prevăzută sub sancțiunea nulității actelor juridice de înstrăinare.
În același sens sunt și dispozițiile art. 4^1, introdus în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 prin pct. 6 al art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 11/1997 conform căruia "Dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, potrivit art. 9 din lege, îl au numai chiriașii care, având contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii".
Reclamanții nu aveau calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/ 1995, contractul lor fiind încheiat ulterior cu RAGCL Oradea sub nr._ la data de 13. 11.1996, iar în contract și în fișa suprafeței locative (f.135-137) nu este indicat numărul apartamentului, fiind menționat doar ., deși în contractul de vânzare cumpărare nr. 224/11.11.1998 este menționat . să se fi realizat o dezmembrare de un expert topograf înscrisă în CF cu avizul OCPI Bihor, ci s-a atașat doar o schiță (f.35).
Una dintre condițiile de valabilitate a unui contract este obiectul determinat al acestuia, așa cum rezultă din art. 948 pct. 3 C. civ., ori în cauza de față nu putem vorbi de un obiect determinat, pentru că dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995, îl au numai chiriașii care, având contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii, iar reclamanții V. conform contractului de închiriere se presupune că ocupau întregul imobil, care nu era apartamentat, deși din CF 1611 Oradea rezultă că înaintea reclamanților cumpărători fuseseră cumpărate .. G. (B43) și . C. (B45).
Apoi, cumpărătorii reclamanți și societatea vânzătoare . a Statului Român, au fost de rea-credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Deși prezumată și înțeleasă în sensul dispozițiilor art. 1898 din Codul civil (aplicabile prin analogie), buna-credință nu va exista decât atunci când atitudinea părții ce o invocă este în afara oricărei îndoieli culpabile. Pentru a cunoaște dacă o persoană a acționat cu bună-credință, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare trebuie să se aibă în vedere toate acțiunile care se referă la prudență și diligență la data încheierii acelui act juridic, respectiv informarea asupra situației juridice a imobilului și asupra posibilităților obiective pe care fostul proprietar le putea valorifica pentru retrocedarea bunului.
Atât reclamanții, în calitate de chiriași, cât și locatorul RAGCL Oradea, pentru Statul Român, au încheiat contractul de închiriere la data de 13.11.1996, fără ca Statul Român să figureze în calitate de proprietar în CF 1611 Oradea, așa cum rezultă din CF - ul în extenso, când proprietari figurau pârâții C. G. și I., restabilirea situației, potrivit celor menționate sub B42, făcându-se abia la 03.02.1998.
În apărările lor, reclamanții afirmă că pârâtul L. L. V. a acționat fraudulos și cu rea credință, câtă vreme, esența cauzei prin care pârâtul L. L. V. a dobândit irevocabil imobilul nu era cenzurarea decretului de naționalizare, ci rectificare CF și anularea înscrierii de intabulare a dreptului de proprietate al Statului și restabilirea situației anterioare, instanțele rezumându-se la a verifica modalitatea de aplicare a decretului, respectiv a excepțiilor prevăzute de art. 2 din același decret, aspect cunoscut nu numai de vânzătoarea . numele Statului, dar și de cumpărători, așa încât ambele părți ale contractului aveau cunoștință despre faptul că nu a fost negat în nici un fel dreptul de proprietate al pârâtului L. L. V., reclamanții cumpărători și societatea vânzătoare fiind așadar de rea-credință.
Constatând că în cauza de față nu sunt incidente dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001 privind prescripția, ci dispozițiile din Legea nr. 112/1995 și cele din dreptul comun, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a invoca nulitatea absolută a contractului încheiat cu încălcarea Legii nr. 112/1995, având în vedere, așa cum s-a menționat mai sus, că au existat mai multe cauze de nulitate absolută a contractului.
Văzând argumentele expuse, instanța a admis primul petit al cererii reconvenționale și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 224/11.11.1998 încheiat intre reclamanții V. F.-Z. si V.(în prezent F.) K., pe de o parte si . Imobiliare Bihor SA, precum și radierea dreptului de proprietate al paraților V. F.-Z. si V. (în prezent F.) K. din cartea funciara col. 1611 Oradea, sub B46, precum și de sub B1-2 din CF ind. nr._ Oradea, nr. top. 1020/1.
Ca o consecință firească a desființării titlului reclamanților V., instanța, cu aplicarea principiului resoluto iure dantis rezolvitur ius accipientis, a constatat și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, autentificat sub nr. 1317/04.10.2012 la BNP Ochis L. D. din Oradea, incheiat intre V. F. Z. si F. K. (fosta V. K.), in calitate de vânzători si M. C. G. S. si M. Coc1uban C. L., in calitate de cumpărători, având ca obiect imobilul situat in Oradea, ., . CF nr._ Oradea, nr. top. 1020/1, urmând a dispune și rectificarea corespunzătoare a CF nr._ Oradea, in sensul radierii dreptului de proprietate al paraților M. C. G. S., M. C. C. L. de sub B5-6 (radierea notației de sub B 3-4 privind promisiunea bilaterala de vânzare-cumpărare din 08.01.2001 încheiata în favoarea paraților M. fiind fără obiect, câtă vreme s-a încheiat contractul în formă autentică) si, ca urmare anularea ca fără obiect a CF ind. nr._ Oradea, nr. top. 1020/1.
Cu referire la cererea de chemare in garanție a Ministerului Finanțelor si DGFP Bihor, instanța a constatat că acești chemați în garanție de pârâta . calitate procesuală, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale invocată, dar a admis excepția prematurității cererii de chemare în garanție, deoarece reclamanții V. nu au formulat în subsidiar cerere pentru despăgubire în situația desființării contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995.
În baza art. 276 C.pr.civ., instanța instanța a compensat cheltuieli de judecată ale părților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții V. (F.) K., V. F.-Z., M. C. G. S. Și M. C. C. L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte sentința civilă atacată în sensul admiterii în integralitate a acțiunii principale și a respingerii cererii reconvenționale.
În motivare, apelanții au reiterat starea de fapt și cronologia litigiilor purtate între părți și au afirmat că instanța supremă pronunțase, anterior soluționării recursului în anulare, suspendarea efectelor juridice ale sentinței care forma obiect al recursului în anulare, titlul pârâtului L. L. a fost desființat cu efect retroactiv.
Au criticat soluția instanței de fond, invederând că deși dispozitivul sentinței civile apelate prevede soluția de admitere în parte a acțiunii introductive, se poate observa că, practic, instanța nu a admis nici unul dintre petitele care compun cererea de chemare în judecată.
Au menționat apelanții că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât ignoră efectele unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța supremă, în urma unei proceduri desfășurate în baza normelor procedurale legale în vigoare la data respectivă, nefiind îngăduit instanței de fond să cenzureze o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată de instanța supremă într-o cale extraordinară de atac, care și-a produs efectele procedurale conferite de lege.
Apelanții au arătat că, în speță, nu există o contradicție între o normă de drept intern și o normă de drept internațional pentru a se acorda prevalentă acesteia din urmă, întrucât pârâtului L. L. i s-a respins acțiunea prin care tindea la dobândirea dreptului de proprietate, prin hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată de instanța supremă într-o cale extraordinară de atac, conform procedurilor judiciare în vigoare la acea dată.
Hotărârea judecătorească irevocabilă se bucură de o prezumție irefragabilă de adevăr, astfel că nu se poate afirma că această hotărâre ar veni în contradicție cu o normă de drept internațional - în speță art. 1 din Protocolul 1 la CEDO. Prin urmare, referirea instanței la normele din Convenția europeană a drepturilor omului excede cadrului procesual și nu are nici o legătură cu prezenta cauză.
Totodată, apelanții au imputat primei instanțe că nu a analizat deloc motivele de nulitate absolută invocate de aceștia, referitoare la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3752/13.05.1996 înscris în CF la poziția B 39-40, încheiat cu doar o zi înaintea pronunțării Curții Supreme de Justiție în recursul în anulare, mărginindu-se să conchidă că acest contract „respectă toate condițiile de fond și formă prevăzute de Codul civil...".
Au menționat că titlul vânzătorului L. L. fiind unul litigios, nu se putea încheia în mod valid contractul de vânzare-cumpărare, atât vânzătorul cât și cumpărătorii - soții C. - fiind de rea-credință la încheierea actului întrucât cunoșteau atât împrejurarea atacării sentinței nr. 4694/1993 cu recurs în anulare, cât și efectul suspensiv al căii extraordinare de atac cu privire la această sentință civilă. În jurisprudență s-a stabilit în mod constant că există rea-credință când ambele părți au cunoscut situația litigioasă a bunului. încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare a constituit doar un artificiu juridic, făcându-se pur formal, întrucât în anul 2001, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1272/2001 bunul s-a reîntors în patrimoniul pârâtului L. L. și al familiei sale, prin vânzarea făcută de soții C., frauda întregii operațiuni juridice fiind astfel evidentă.
Cum pârâtului L. L. i s-a respins acțiunea prin care tindea la dobândirea dreptului de proprietate, prin hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată de instanța supremă într-o cale extraordinară de atac, se impunea în mod firesc și desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3752/13.05.1996 conform principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis.
De asemenea, au criticat sentința apelată și sub aspectul neanalizării motivelor de nulitate absolută invocate în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1272/2001, prin care pârâții C. au vândut imobilul către pârâții L. L., L. O. și L. S.. Acest act juridic este, la rândul său, lovit de nulitate absolută, în virtutea faptului că titlul vânzătorilor C. nefiind un titlu valabil, aceștia nu puteau transmite dreptul de proprietate către pârâții L., conform principiilor nemo dat quod non habet și nemo ad alium transfere potest quam ipse habet.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali prin care solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 224/11. 11.1998, apelanții au invocat excepția lipsei calității procesuale active și a interesului reclamanților reconvenționali, reclamantului L. L. V. i s-a respins în mod irevocabil acțiunea în revendicarea imobilului în condițiile dreptului comun, ca efect al admiterii recursului în anulare, de către Curtea Supremă de Justiție.
Cum imobilul revendicat era supus dispozițiilor Legii nr. 10/2001 (fiind un imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950), reclamantul L. L. V. trebuia să uzeze de procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, prin formularea unei notificări în termenul prevăzut de lege (care, prelungit fiind de două ori cu câte 3 luni, a expirat la data de 14.02.2002).
Or, se arată că reclamanții reconvenționali nu au uzat de procedura specială de restituire a imobilului, ei nu mai legitimează nici calitatea și nici interesul pentru a solicita constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 de parații reconvenționali V. cu Statul Român.
S-a invocat excepția de ordine publică a lipsei coparticipării procesuale pasive a părților contractante în cererea având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții V. și Statul român, prin ., arătându-se că cererea reconvențională privind constatarea nulității absolute a contractului nu a fost formulată în contradictoriu cu toate părțile față de care acest act și-a produs efectele.
Fiind un caz de coparticipare procesuală pasivă obligatorie, instanța de judecată trebuia să constate că nu există identitate între persoana chemată în judecată.
Au mai menționat apelanții că prima instanța de judecată a respins în mod nelegal excepția prescripției dreptului la acțiune, reiterând temeiurile de drept expuse pe larg în primul ciclu procesual.
Totodată, s-a susținut că prima instanța a reținut în mod greșit reaua-credință atât a reclamanților V. cât și a locatorului RACGL Oradea la încheierea contractului de închiriere la data de 13.11.1996, motivând prin aceea că la data respectivă nu Statul figura ca proprietar în cartea funciară, ci pârâții C..
Independent de faptul că cenzura contractului de închiriere de către instanță nu a constituit obiect al cererii reconvenționale, instanța fiind chemată să analizeze contractul de vânzare-cumpărare din 11.11.1998, au arătat că și la data încheierii contractului de închiriere era deja pronunțată decizia Curții Supreme de Justiție nr. 1534/14.05.1996 prin care, Statul redevenea proprietar asupra imobilului, ca efect al respingerii acțiunii lui L. L. V..
La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, 11.11.1998, Statul român figura proprietar în cartea funciară, în baza unei decizii irevocabile pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, fiind așadar evidentă buna credință a apelanților la momentul încheierii acestui contract.
Statul român figura proprietar în cartea funciară asupra imobilului, iar apelanții îndeplineau condițiile impuse de Legea nr. 112/1995, fiind chiriași în imobil, neexistând nici un impediment legal sau de altă natură pentru ca apartamentul să nu ne poată fi înstrăinat, considerent pentru care contractul de vânzare-cumpărare nu este afectat de nici un viciu de fond sau de formă care să conducă la constatarea nulității sale absolute.
Pentru aceste motive, solicita admiterea apelului, cu cheltuieli de judecata.
Prin întâmpinarea depusa la dosar, intimații L. V. L., L. O., R. S. L., solicită respingerea apelului, menținerea ca legala și temeinica a sentinței apelate.
Intimații au arătat ca operațiunile juridice dintre pârâții L. si pârâții C. trebuie tratate independent de procesul având ca obiect recurs in anulare finalizat la 14.05.1996.
Principiul desființării actelor subsecvente se aplica in materia actelor de aceeași natura, astfel încât principiul nu funcționează intre o hotărâre judecătoreasca și un contract, hotărârea judecătoreasca produce efecte in limita obiectului judecații și asupra părților litigante.
Intimații au arătat că notarea de sub B 42 din CF 1611 Oradea nu face referire la invalidarea pozitiei B 39-40 ci trimitere la restabilirea situației de carte funciară anterioara evidențiata sub B 35.
Pe de alta parte, in mod cert notația de sub B 42 din CF este nevalida, fiind afectate pozițiile de B 39-41 care nu au nimic de a face cu decizia CSJ nr. 1534/1996.
Este conclusiva, sub aspectul nevalabilității notației de sub B42 încheierea de carte funciara nr. 2229/03.02.1998 din care rezulta ca cererea de restabilire a situației anterioare in favoarea Statului R. realizată in vederea intabulării proprietarilor G. asupra apartamentului 2 din imobil. Pe de alta parte, din aceeași încheiere, solicita a se observa ca restabilirea situației anterioare s-a făcut doar prin afectarea poziției B 38, nu si prin afectarea pozițiilor B39 si B40. Rezulta de aici ca judecătorul de carte funciara a dispus in mod corect restabilirea cârtii funciare in favoarea Statului R. prin afectarea poziției B 38, insa, in mod incorect, conducătorul de carte funciara, operand efectiv încheierea în cuprinsul cărții funciare, a afectat si pozițiile B 39 si 40.
Intimații au susținut că sunt incorecte susținerile din motivarea apelului (p. 2-3) prin care reclamanții apelanți afirma ca "prin aceeași încheiere, emisa ca efect al hotărârilor menționate... se restabilește situația de CF anterioara de sub 838, 39 si 40, adică bunul revine in patrimoniul soților C. care cumpăraseră de la L. L. Vin, cota de 610/1014 din imobil" . Restabilirea situației de carte funciara s-a dispus in favoarea Statului R., insa nu a fost afectat patrimoniul soților C. si nici înscrierea drepturilor lor tabulare de sub B39-40.
In ceea ce privește excepția lipsei coparticipării procesuale pasive a SCCTI Bihor si a Statului R., intimații au afirmat că este nefondata, întrucât cererea reconvenționala este formulată "în contradictoriu cu toate părțile procesului", deci și în contradictoriu cu SCCTI Bihor, Ministerul Finanțelor Publice si DGFP Bihor.
Pe de alta parte, în măsura in care SCCTI Bihor a reprezentat Statul R. la vânzare (aspect necontestat), aceasta parte este legitimata sa stea in proces in numele Statului R. si in litigiul având ca obiect constatarea nulității absolute a actului juridic de vânzare, excepție ce este ne fondata.
Reclamanții reconvenționali au formulat cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 224/11.1 1.1998 încheiat in baza Legii nr. 112/1995 intre SCCT1 Bihor, in reprezentarea Statului R. si cumpărătorii V. F. Z. si V. K. la data de 01.11.2007 (fila 40 in dosarul nr._ al Judecătoriei Oradea).
Este adevărat ca la aceasta data erau în vigoare dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 ( Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data mirării în vigoare a prezentei legi.)
Insă, ipoteza normei de drept cuprinsa in aceasta prevedere legala se refera la "imobilele care cad sub incidența prevederilor prezentei legi"", ipoteza avuta în vedere de întreg articolul 45 al Legii nr. 10/2001.
Or, intimați - reclamanți-reconvenționali a redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu pe calea dreptului comun, înainte de reglementarea retrocedărilor prin lege speciala, respectiv prin decizia civila nr. 1862/A/2000 pronunțata de Tribunalul Bihor, irevocabila prin decizia civilă nr. 2I9/R/2001 a Curții de Apel Oradea (hotărâri depuse la dosarul nr._ al Judecătoriei Oradea).
Prin urmare, contractul de vânzare-cumpărare nr. 224/11.11.1998 nu are ca obiect un imobil retrocedat in baza Legii nr. 10/2001, deci nu sunt aplicabile în speța dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, iar excepția invocata este neîntemeiată.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente :
Criticile apelanților - privind încălcarea de către prima instanță a autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 1534/14.05.2006 pronunțate în recursul în anulare de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 3797/1995 - sunt neîntemeiate.
Prin sentința civilă nr. 4694/1993 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 2057/1993, definitivă prin decizia civilă nr. 275/A/l0.12.1993 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 1970/1993, irevocabilă prin decizia civilă nr. 193/1995/R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 330/1994, s-a dispus radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra cotei de 610/1014 părți din imobilul înscris în CF 1611 Oradea cu nr. top. 1020 și s-a restabilit situația de Carte Funciară în favoarea defunctei M. R., constatându-se calitatea de moștenitor testamentar al intimatului L. L. D. al defunctei de mai sus, în a cărei masă succesorală s-a constatat că face parte și imobilul de mai sus, dispunându-se intabularea dreptului de proprietate al acestui intimat. La pronunțarea acestor hotărâri, instanțele a avut în vedere că în mod abuziv și nelegal a fost trecut imobilul în proprietatea Statului Român cu nerespectarea dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 92/1950.
Ca urmare a admiterii recursului în anulare, prin decizia civilă nr. 1534/14.05.2006, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 3797/1995, au fost casate sentința civilă nr. 4694/1993 a Judecătoriei Oradea, decizia civilă nr. 275/A/l993 a Tribunalului Bihor și decizia civilă nr. 193/1995 a Curții de Apel Oradea și a fost respinsă acțiunea formulată de intimatul L. L. V.. La pronunțarea acestei decizii, Curtea Supremă de Justiție a avut în vedere că instanțele au depășit limitele competențelor judecătorești, aducând atingere competențelor puterii legislative. De asemenea, nu a fost negat dreptul intimatului de a introduce acțiune în revendicare, însă s-a considerat că acesta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate în timp ce statul a dovedit titlul său de proprietate care își are izvorul în lege.
Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenția europeană a dreptului omului, trebuie interpretat în lumina preambulului convenției, care enunța preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată.
În speță, se observă - asemeni cazului Brumărescu - că în perioada în care a avut loc litigiu, procurorul general al României - care nu era parte în proces - dispunea, în virtutea art. 330 din Codul de procedură civilă, de autoritatea de a ataca o hotărâre definitivă printr-un recurs în anulare, iar în exercițiul autorității sale, procurorului general nu i se impunea nici un termen, astfel că hotărârile puteau fi rediscutate oricând.
Curtea a statuat, în spețe similare, că admițând recursul în anulare introdus în virtutea autorității mai sus menționate, Curtea Supremă de Justiție a înlăturat efectele unei proceduri judiciare care a condus, în termenii Curții Supreme de Justiție, la o hotărâre judecătorească "irevocabilă", dobândind deci autoritatea lucrului judecat și fiind, în plus, executată. Aplicând în acest mod dispozițiile art. 330 mai sus citat, Curtea Supremă de Justiție a încălcat principiul securității raporturilor juridice ( a se vedea cazul Brumărescu).
Prin hotărârea pronunțată în recursul în anulare, s-a motivat că instanțele nu erau competente să soluționeze asemenea litigii civile; or, Curtea europeană a apreciază că o asemenea excludere este în sine contrară dreptului de acces la justiție, garantat de art. 6 alin. 1 din convenție (a se vedea și Hotărârea V. împotriva României din 22 mai 1998).
Art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."
Conform jurisprudenței Curții în această materie, pârâtul-intimat L. L. V. avea un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 - prin sentința civilă nr. 4694/1993 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 2057/1993, definitivă prin decizia civilă nr. 275/A/l0.12.1993 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 1970/1993, irevocabilă prin decizia civilă nr. 193/1995/R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 330/1994 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al imobilului în litigiu în favoarea intimatului L., considerându-se că în mod abuziv și nelegal a fost trecut imobilul în proprietatea Statului Român cu nerespectarea dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 92/1950. Dreptul intimatului L. L., astfel recunoscut, nu era revocabil, acesta putându-se bucura de bunul său în liniște, ca proprietar legitim.
O lipsire de proprietate, în lumina celei de-a doua norme consacrate de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la convenție, poate fi justificată numai dacă se demonstrează, în special, că ea a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și a avut un temei legal. În plus, orice ingerință în folosirea proprietății trebuie să răspundă exigenței de proporționalitate.
În cauze similare, Curtea a stabilit că situația rezultată în urma hotărârii Curții Supreme de Justiție nu are nici o justificare și a apreciat că echilibrul rezonabil a fost rupt, existând astfel, o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la convenție.
În concluzie, prin decizia civilă de admitere a recursului în anulare de către Curtea Supremă de Justiție s-au înlăturat efectele unei proceduri judiciare, respectiv a unei hotărâri judecătorești irevocabile care a dobândit autoritatea lucrului judecat, fiind încălcat dreptul intimatului la un proces echitabil, existând și o încălcare a dreptului de proprietate al acestuia în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că Decizia Curții Supreme de Justiție nr. 1534/14.05.1996 a casat hotărârile definitive și irevocabile care îi atribuia intimatului L. L. calitatea de proprietar asupra imobilului în litigiu.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că în mod legal prima instanță a respins cererea principală, apreciindu-se corect că nu se pot efectua rectificări în Cartea Funciară în baza deciziei Curții Supreme de Justiție.
Criticile apelanților - privind lipsa analizei de către judecătorie a motivelor de nulitate absolută invocate în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1272/ 2001, prin care pârâții C. au vândut imobilul către pârâții L. L., L. O. și L. S. - sunt neîntemeiate, în condițiile în care, pentru considerentele mai sus expuse, decizia pronunțată în recursul în anulare este contrară jurisprudenței Cedo și a fost înlăturată, astfel că analiza acestor motive apărea ca inutilă soluționării cauzei.
Cu toate aceste, tribunalul constată că criticile privind reaua credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3752 din 13.05.1996 și sub nr. 1272/ 2001, a căror nulitate absolută s-a solicitat, reiterate și prin motivele de apel și anume, faptul că primul contract a fost încheiat cu o zi anterior pronunțării deciziei civile nr. 1534/1996, iar prin al doilea contract s-a readus imobilul la fostul proprietar, sunt neîntemeiate, raportat la dispozițiile art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dispozițiile art. 480 Cod civil, conform cărora orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale și în calitate de proprietar poate să se bucure de toate atributele dreptului său de proprietate, inclusiv de cel de dispoziție, de care a și uzat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 1996.
Faptul că la contractul de vânzare-cumpărare din 2001 acest intimat a avut calitatea de cumpărător alături de intimații L. O. și R. S., nu constituie prin el însuși un motiv de nulitate absolută a acestui contract.
Referitor la excepția prescripției, întemeiată pe dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, tribunalul apreciază că în mod corect a fost soluționată această excepție de către instanța de fond, deoarece anterior intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 și respectiv a Legii nr. 10/2001, prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a recunoscut intimatului pârât L. L. dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, ci regimul juridic al nulității absolute de drept comun.
Tribunalul reține că excepția lipsei coparticipării procesuale pasive a SCCTI Bihor si a Statului R. este neîntemeiată, raportat la împrejurarea că cererea reconvenționala a fost formulată în contradictoriu cu toate părțile litigiului, implicit în contradictoriu cu SCCTI Bihor, Ministerul Finanțelor Publice si DGFP Bihor.
Pentru considerentele mai expuse, în baza normelor legale invocate, tribunalul va respinge - apreciind ca fiind neîntemeiat apelul promovat în cauză.
Se va respinge cererea apelanților privind acordarea cheltuielilor de judecată, deoarece sunt părți aflate în culpă procesuală, conform disp. art. 274 C.pr.civ, motiv pentru care, va obliga apelanții să plătească intimatului L. V. L. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței justificative depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de apelanții V. F.-Z., V. K., M. C. G. S., M. C. C. L., toți cu domiciliul ales în Timișoara . la SCA A., G. & Asociații împotriva sentinței civile nr._/22.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații L. V. L., L. O., R. Speranția L., toți cu domiciliul ales în Timișoara ., . prin avocat D. D., C. G., C. I., ambii domiciliați în Oradea .. 18, jud. Bihor, O. de C. Și Publicitate Imobiliară Bihor, cu sediul în Oradea, .. M., nr. 7, jud. Bihor, . Imobiliare Bihor SA, cu sediul în Oradea ., nr. 20, jud. Bihor, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București ., sector 5,Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în Oradea .. 2-4, jud. Bihor.
Respinge cererea apelanților privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Obligă apelanții sa plătească intimatului L. V. L. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. P. L. Ș.
GREFIER,
A. D.
Red.C.P./tehnored. A.D.
16 ex./14 .
Prima instanță: judecător R. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 322/2016. Tribunalul TIMIŞ | Contestaţie la executare. Hotărâre din 08-05-2014, Tribunalul... → |
|---|
