Anulare act. Sentința nr. 6744/2014. Tribunalul TIMIŞ

Sentința nr. 6744/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 6744/2014

RO M Â N I A Operator date 2881

JUDECĂTORIA TIMIȘOARA

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._ *

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6744

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.05.2014

PREȘEDINTE: C. F. N.

GREFIER: L. C.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Timișoara în contradictoriu cu pârâții G. D. A., D. M. D., A. F. Ș., D. L. L., S. F., V. F. A., R. A. Român, Instituția P. Județului T., M. Administrației și Internelor-Direcția Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, M. Timișoara prin Primar și Direcția F. a Municipiului Timișoara, având ca obiect anulare înscrisuri si a cererii reconventionale formulate de parata V. F. A. impotriva paratilor D. L. L. si S. F., avand ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamant procuror S. Trascău O., pentru pârâtul G. D. A. av. C. A. și pentru pârâtul M. Timișoara c.j. Nestorovici V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtului M. Timișoara depune la dosar delegație de reprezentare.

In baza art. 58 al. 4 C.pr.civ. rap. la art. 48 al. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 instanța fixează o renumerația de 250 lei pentru curatorul special av. Zanescu D. A., in sarcina paratei D. L. L. ale cărei interese au fost ocrotite prin numirea curatorului.

În baza art. 248 C.pr.civ. instanța pune în discuția părților excepțiile invocate prin întâmpinare de pârâții M. Timișoara și M. Administrației și Internelor-Direcția Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, invocată de pârâta reclamantă V. F. A. prin inscrisurile depuse in datele de 17.12.2013 si 27.12.2013 la dosarul nr._ * al Tribunalului Timis.

Reprezentanta pârâtului M. Timișoara prin primar solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și lasă la aprecierea instanței soluționarea celorlalte excepții invocate.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea tuturor excepțiilor invocate.

Reprezentantul pârâtului G. D. A. lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepțiilor invocate.

În baza art. 248 alin. 1 C.pr.civ. instanța respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primariei Municipiului Timisoara ca rămasă fără obiect ca urmare a precizării acțiunii de către reclamant față de M. Timișoara prin Primar, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. Timișoara și M. Administrației și Internelor-Direcția Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor întrucât aceștia sunt părți în raportul juridic dedus judecății, figurând în calitate de emitenți ai unora dintre actele a căror desfiintare se solicită, respinge excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara întrucât aceasta necompetenta de ordine privata nu a fost invocată de către parata-reclamanta V. F. A. prin intampinare, iar conform art. 112 alin. 1 C.pr.civ. Judecătoria Timișoara este competentă teritorial în condițiile în care o parte dintre pârâți au domiciliile/sediile în circumscripția acestei instanțe.

Reprezentanta parchetului arata ca îndreapta eroarea materiala privind ultimul petit al acțiunii, în sensul că se solicită desființarea contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit între D. L. L. și V. F. A., în loc de S. F. cum eronat s-a trecut.

În baza art. 204 alin. 2 pct. 1 C.pr.civ. se trec în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute de reprezentanta reclamantului în fața instanței.

Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat si incidente de soluționat, in baza art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile în fond și acordă cuvântul reprezentanților părților prezente.

Reprezentanta parchetului solicită admiterea acțiunii principale așa cum a fost formulată si admiterea cererii reconvenționale formulată de pârâta reclamantă V. F. A..

Reprezentantii pârâtilor G. D. A. si solicită admiterea acțiunii pentru motivele arătate în întâmpinare si lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cererii reconvenționale, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtului M. Timișoara prin primar solicită admiterea acțiunii principale si lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cererii reconvenționale, fără cheltuieli de judecată.

În baza art. 394 C.pr.civ. instanța închide dezbaterile in fond.

INSTANȚA

Deliberand, constata urmatoarele:

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Timisoara sub nr._ din 20.03.2013 reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a solicitat în contradictoriu cu pârâții G. D. A., D. M. D., A. F. Ș., D. L. L., S. F., V. F. A., R. A. Român, Instituția P. Județului T., M. Administrației și Internelor-Direcția Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor si Primăria Municipiului Timisoara-prin Primar desființarea în întregime a următoarelor înscrisuri: contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 16.02.2008 între G. D. A. și D. M. D.-2ex., cererea către Monitorul Oficial din 14.03.2008, cererea activitate RAR din 20.03.2008, raport de verificare nr._ din 20.03.2008, duplicatul cărții de identitate . eliberată la data de 20.03.2008, contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 08.05.2008 între G. D. A. și D. L. Luiminita, certificatul de atestare fiscală nr. 18 din 09.05.2008 al Direcției Economice din cadrul Primăriei Orașului Timișoara, certificatul de înmatriculare seria_ al auto Seat Ibiza cu . VSSZZ6LZ8R015383 și nr. de înmatriculare_, pe numele lui D. L. L. eliberat la 14.05.2008 de DRPCIV București, contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 10.10.2008 între D. L. L. și S. F. și contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 10.11.2008 între D. L. L. și S. F..

În motivare a arătat că la data de 15.05.2008 numitul G. D. A. a depus o plângere prin care solicita tragerea la răspundere penală a numitului D. D. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 213. al. 1 cod penal, precizând că pe la sfârșitul lunii martie 2008 i-a împrumutat acestuia un autoturism marca SEAT IBIZA pentru o săptămână, iar acesta, sub diferite pretexte, refuză să i-o restituie. Din declarația numitului G. D. A. reiese faptul că D. M. D. i-a comunicat telefonic că nu mai poate să-i restituie autoturismul deoarece i s-a furat. Fiind dată mașina în urmărire, a fost identificată în posesia numitei V. F. A., căreia i s-a adus la cunoștință de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatricularea Vehiculelor București că autoturismul face obiectul unui dosar penal, figurând ca furat. Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 5455/P/2008 din data de 28.04.2009, autoturismul a fost ridicat de la numita V. F. A. și predat proprietarului G. D. A., căruia i s-a pus în vedere să nu-l înstrăineze până la soluționarea definitivă a cauzei. Din cercetările efectuate în dosarul nr. 688/P/2010, s-a constatat că numitul D. M. D. a vândut mașina numitului A. F. Ș. cu suma de 6.000 euro. A. F. Ș. a susținut că numitul D. M. D. i-a spus că el este proprietarul mașinii pe care a cumpărat-o de la G. D. A.. Deși a constatat că în acte nu figura proprietar D. M. D., ci G. D. A., a fost de acord să cumpere mașina. Cu ocazia perfectării contractului de vânzare cumpărare, numitul D. M. D. i-a pus la dispoziție doar talonul mașinii, nu și cartea de identitate a mașinii, despre care susținea că se află la G. D., iar acesta nu o găsea. Cum nu a mai intrat în posesia cărții de identitate a mașinii, A. F. a început să facă demersuri în vederea obținerii unui duplicat al cărții de identitate pentru mașina achiziționată. Astfel, declarând în fals la Monitorul Oficial și R.A.R. că este G. D. A., a reușit să-l obțină. Conform Raportului de constatare tehnico-științifică nr._/19.01.2011, semnătura din cuprinsul cererii adresate de G. D. A. Monitorului Oficial la data de 14.03.2008, semnăturile depuse pe raportul de verificare R.A.R. Timișoara cu nr._/22.03.2008 la rubrica „semnătura de primire a documentelor eliberate" și semnătura de pe cererea activitate R.A.R. completată pe numele lui G. D. A. la data de 20.03.2008 au fost executate de A. F. Ș.. După aceea, cum nu a reușit să mai dea de D. M. și să obțină și certificatul fiscal de care avea nevoie pentru a înmatricula mașina pe numele său, s-a hotărât să vândă autoturismul. Cumpărătoarea a fost numita D. L. L., căruia A. F. Ș. i-a spus că în actele mașinii proprietar figurează G. D. A., dar i-a prezentat un contract încheiat la data de 16.02.2008 între G. D. A. și D. M. D., precum și contractul de vânzare cumpărare între D. M. D. și el, arătând astfel că este proprietarul de fapt al mașinii. Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 688/P/2010 din 26 sept. 2011 s-au dispus următoarele: scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A. F. Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 290 al. 1 cod penal, cu aplic, art. 41, al. 2 cod penal. art. 292 cod penal. ari. 293 cod penal, cu aplic. art. 33. lit. a) cod penal și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ de 1000 lei; neînceperea urmăririi penale față de A. F. Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215. al. 2 și 3 cod penal și art. 290. al. 1 cod penal, cu aplic. art. 33, lit. a) cod penal( ref. la contractul de vânzare cumpărare încheiat între A. și D.); încetarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii de către numitul D. M. D. a infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 213. al. 1 cod penal; scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D. M. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215. al. 2 și 3 cod penal. Prin aceeași Ordonanță, s-au dispus de asemenea disjungerea cauzei față de A.N. și continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 290. al. 1 cod penal, precum și disjungerea cauzei față de S. F. și D. L. L. și continuarea cercetărilor față de cei doi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215. al. 1 și 3. art. 288. al. 1. art. 290, al. 1 și art. 291 cod penal, cu aplic. art. 33. lit. a) cod penal. Cu privire la disjungeri, cauza a fost declinată la P. de pe lângă Judecătoria Timișoara. Continuând cercetările în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 8791/P/2011 format în urma declinării de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a constatat că în contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului marca Seat Ibiza cu nr. de înmatriculare_ încheiat între D. L. L. și G. D. A. la București în 08.05.2008, la rubrica vânzător, în locul numitului G. D. A. a semnat numitul A. F. Ș., în acest sens sunt și declarațiile martorilor D. A. D. și I. A., care au fost martori la întocmirea contractului de vânzare cumpărare dintre A. F. și D. L. și au sesizat cu propriile simțuri că A. a semnat pe contract în calitate de proprietar. Cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare între A. și D., cumpărătoarea a primit de la învinuitul A. F. talonul și duplicatul cărții de identitate. In legătură cu certificatul de atestare fiscală, învinuitul a asigurat-o pe cumpărătoare că i-l va da în zilele următoare, lucru care nu s-a mai întâmplat. In aceste condiții, numita D. L. L. a început să demareze procedurile în vederea înmatriculării mașinii pe numele său. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că fișa de înmatriculare cu viza organului fiscal din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, în baza căruia autoturismul Seat Ibiza a fost înmatriculat pe numele Iui D. L. L., nu este una autentică. Așa cum rezultă din adresa Direcției Fiscale din cadrul P.M.T., această instituție nu mai aplică viza pe fișele de înmatriculare încă din luna ianuarie a anului 2007, de la acea dată respectivele fișe fiind înlocuite de cazierul fiscal. Tot prin aceeași adresă, se comunică și faptul că nu este înregistrată la P.M.T. nicio cerere pentru eliberarea vreunui cazier fiscal cu privire la mașina Seat Ibiza proprietatea numitului G. D. A.. Față de aceste împrejurări la data de 19.06.2012 a fost începută urmărirea penală față de A.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288, al. 1 cod penal. In cursul lunii octombrie 2008, după ce a reușit să obțină un certificat de înmatriculare al mașinii pe numele său, fiindu-i atribuite numerele noi de înmatriculare_, numita D. L. L. a vândut autoturismul numitului S. F., care la rândul său, înainte de a demara acțiunile pentru înmatricularea mașinii pe numele său, a vândut mașina numitei V. F. A.. Aceasta din urmă a fost de acord cu semnarea contractului de vânzare cumpărare de către S. F. la rubrica cumpărător, deși în talonul mașinii figura numita D. L. L. ca și proprietar, deoarece numitul S. F. i-a prezentat contractul de vânzare cumpărare întocmit între el și proprietar. Prin Ordonanța din data de 15.11.2012 s-au dispus următoarele: scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ învinuitului A. F. Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 290. al. 1 cod penal; scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ învinuitului S. F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 290. al. 1 cod penal; neînceperea urmăririi penale față de S. F. și D. L. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215. al. 1 și 3 cod penal; neînceperea urmăririi penale față de D. L. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 cod penal; disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de AN sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 288. al. 1 cod penal.

In drept a invocat dispoz. art. 11 pct. 1 lit. a si art. 245 pct. 1 lit. c1 C.pr.pen., rap. la art. 45 C.pr.civ.

Pârâtul G. D.-A. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii (f. 47-48).

În motivare a arătat că, pe la sfârșitul lunii martie 2008, i-a împrumutat numitului D. M. D., autoturismul marca SEAT IBIZA pentru o săptămâna. Ulterior, acesta, desi a fost contactat in repetate rânduri, a refuzat sa-i restituie mașina, folosindu-se de diferite pretexte, ca .-i spună ca nu-i mai poate restitui mașina, deoarece aceasta a fost furata. Date fiind toate cele arătate mai sus, la data de 15.05.2008, a formulat plângere penala împotriva lui D. M. D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 213. al. 1 cod penal. Ulterior acestei plângeri, mașina a fost identificata in posesia numitei V. F. A.. Prin Ordonanța Parchetului de pe langa Judecătoria Timișoara nr. 5455/P/2008 din data de 28.04.2009, autoturismul a fost ridicat de la V. F. A. si i-a fost predat, cu interdicția insa de a-l instraina pana la soluționarea definitiva a cauzei. Plăcutele cu numărul de înmatriculare al mașinii au fost reținute, iar certificatul de înmatriculare in care el figura ca proprietar a fost anulat si s-a emis un alt certificat pe numele invinuitei D. L. L., astfel ca, in prezent, desi autoturismul său se afla in posesia sa, din 2009, nu s-a putut folosi de el si va fi lipsit in continuare de folosința acestuia pana la anularea tuturor documentelor false. Falsul a fost constatat de către P. de pe lang Judecătoria Timișoara, in urma tuturor cercetărilor efectuate. Prin Ordonanța Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timișoara nr. 688/P/2010 din 26 sept. 2011 s-au dispus: scoaterea de sub urmărire penala a învinuitului A. F. Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 290 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 292 cod penal, art. 293 cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal, si aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ de 1000 lei; neinceperea urmăririi penale fata de A. F. Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 2 si 3 c. penal si art. 290 alin. 1 c. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal (referitor la contractul de vânzare-cumpărare incheiat intre A. si D.; incetarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii de către numitul D. M. D. a infracțiunii de abuz de incredere prev. de art. 213 alin. 1 c.penal scoaterea de sub urmărire penala a învinuitului D. M. D. sub aspectul săvârșirii prev. de art. 215 alin. 2 si 2 c. penal. Prin Ordonanța din data de 15.11.2012 s-au dispus următoarele: scoaterea de sub urmărire penala si aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ învinuitului A. F. Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 290 alin. 1 cod penal; scoaterea de sub urmărire penala si apilcarea unei sancțiuni cu caracter administrativ învinuitului S. F. sub aspectul sarvarsirii infracțiunii prev. de art. 290 alin. 1 cod penal; neinceperea urmăririi penale fata de S. F. si D. L. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prv. de art. 215 alin. 1 si 3 cod penal; neinceperea urmăririi penale fata de D. L. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, prevăzute de art. 291 cod penal; disjungerea cauzei si continuarea cercetărilor fata de A.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 288 alin. 1 cod penal. Ca urmare, in mod corect, P. de pe langa Judecătoria Timișoara a formulat prezenta acțiune, deoarece numai in acest mod va putea fi repus in drepturile ce i se cuvin si de care a fost privat prin acțiunea infracționala a învinuiților. Acestea sunt motivele pentru care a solicitat admiterea acțiunii formulate de către P. de pe langa Judecătoria Timișoara si repunerea pârtilor in situația anterioara.

Pârâta Primăria Municipiului Timișoara-prin Primar a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, în principal a invocat excepția lipsei coparticipării procesuale pasive a Primăriei Municipiului Timișoara reprezentată prin Primar și excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției sale, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală, nefondată și neîntemeiată (f. 49-51).

În motivarea excepției lipsei coparticipării procesuale pasive a Primăriei Municipiului Timișoara reprezentată prin Primar a arătat că Primăria Municipiului Timișoara nu poate sta în judecată în fața instanțelor judecătorești deoarece nu are personalitate juridică, iar Primarul Municipiului Timișoara este reprezentantul unității administrativ-teritoriale, respectiv a Municipiului Timișoara și nu a Primăriei Municipiului Timișoara, invocând dispoz. art. 77 și art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției sale, a invocat obiectul cauzei și art. 2 din H.C.L. nr. 125/24.04.2007. În ceea ce privește certificatul de atestare fiscală nr. 18 din 09.05.2008 al Direcției Economice din cadrul Primăriei Timișoara, a precizat că din anul 2007, anul înființării Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara ca serviciu public cu personalitate juridică aflat sub autoritatea Primarului Municipiului Timișoara, certificatele de atestare fiscală se emit de către Direcția F.. Având în vedere cele arătate și faptul că obiectul cauzei îl constituie anularea unor acte administrative emise de către Direcția F. a Municipiului Timișoara a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii față de instituția sa pe această excepție.

Pe fondul cauzei a învederat faptul că, în conformitate cu adresa nr. IA 2013-_/15.04.2013 a Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara, aceasta nu este în posesia acestor documente. Potrivit documentelor existente la dosarul fiscal, autoturismul marca Seat Ibiza, . VSSZZZ6LZ8R015383, ._ și capaitate cilindrică 1198 cmc a fost scos din evidențele fiscale cu data de 14.05.2008 în baza duplicatului certificatului nr._ din 14.05.2008 eliberat de MAI Prefectura T., prin care se certifica că autoturismul a figurat înscris pe numele G. D. A. de la data de 11.10.2007, iar la data de 14.05.2008 a fost ridicat cu jurnal nr._. În conformitate cu adresa mai sus precizată, în baza de date a Direcției Fiscale în luna mai 2008 nu exista înregistrată nicio cerere de eliberare certificat de atestare fiscală pe numele G. D. A. și nu a fost emis niciun certificat de atestare fiscală pe numele acestuia.

Pârâta Direcția Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă, iar pe fond, în situația în care din probele ce se vor administra în cauză se va constata ca înscrisurile solicitate să fie desființate sunt false, a solicitat admiterea acțiunii și desființarea înscrisurilor false (f. 53-55).

În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive a arătat că, întrucât desființarea unui act administrativ individual emis de către o autoritate publică, în cauză de către Serviciul Public Comunitar Regim Permis de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București din cadrul Instituției P. Municipiului București, se solicită în contradictoriu cu autoritatea publică emitentă a acestuia, competențele sale fiind potrivit art. 1 alin. 1 din OMAI nr. 1501/2006, de coordonare metodologică a acestor servicii specializate teritoriale a solicitat să se constate că nu este parte în raportul juridic dedus judecății respectiv nu este debitoarea vreunei obligații ce rezultă din acesta și în consecință a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a sa în prezenta cauză și respingerea acțiunii față de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei a arătat că, întrucât ineficacitatea juridică a unui certificat de înmatriculare în circulație a unui vehicul are ca și consecință anularea transcrierii în circulație a respectivului vehicul pe numele pârâtei D. L. L., se impune ca reclamantul să precizeze acțiunea cu privire la anularea înmatriculării din circulație de pe numele pârâtei D. L. L. a autovehiculului Seat Ibiza, nr. identificare VSSZZZ6LZ8R015383, nr. înmatriculare_ . Precizarea acțiunii se impune având în vedere dispoz. art. 16 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, modificată și completată. De asemenea, potrivit art. 308 N.c.pr.civ. în situația în care potrivit legii acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanța civilă, prin orice mijloc de probă.

În drept a invocat dispoz. O.G. nr. 83/2001, O.U.G. nr. 195/2002, H.G. nr. 1391/2006, O.M.A.I. nr. 1501/2006.

Pârâtul R. A. Român a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii (f. 60-61).

În motivare a arătat că reclamantul în dosarul nr. 8791/P/2011 a luat act de raportul de constatare tehnică-științifică nr._/19.01.2011, semnătura din cuprinsul cererii adresate de G. D. A. Monitorului Oficial la data de 14.03.2008, semnăturile depuse pe raportul de verificare RAR Timișoara cu nr._/22.03.2008 la rubrica semnătura de primire a documentelor eliberate și semnătura de pe cerere activitate RAR completată pe numele G. D. A. la data de 20.03.2008 au fost executate de A. F. Ș.. Față de aceste împrejurări la data de 19.06.2012 a fost începută urmărirea penală față de A.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 288 alin. 1 C.pen. Astfel, documentele ce au stat la baza înmatriculării autoturismului marca Seat Ibiza cu nr. de înmatriculare_ sunt false. Având în vedere prev. art. 45 alin. 1 C.pr.pen., rap. la Decizia nr. 2/2011 a Secțiilor Unite ale Î.C.C.J., coroborat cu prev. art. 245 C.pr.pen., procurorul în mod justificat prin ordonanța de neîncepere a urmăririi penale din 15.11.2012 a dispus desființarea totală a cererii de activitate RAR din data de 20.03.2008 și a duplicatului cărții de identitate . eliberat de RAR-RA la data de 20.03.2008 întrucât sunt false. C. legal în baza căruia RAR-RA eliberează cartea de identitate a vehiculului îl reprezintă prev. O.G. 78/2000 aprobată prin Legea 230/2003 cu modificările și completările ulterioare și Reglementările din 8.12.2005-R.N.T.R. 1 aprobate prin Ordinul 2133/2005 modificat și completat prin ordinul 1275/2009 și coroborat cu O.M.L.P.T.L. 628/2003.

În drept a invocat dispoz. O.G. nr. 78/2000 aprobată prin Legea nr. 230/2003 și modificată prin Legea nr. 289/2009, R.N.T.R. 7 aprobat prin Ordinul M.T.C.T. nr. 2133/2005 coroborat cu O.M.L.P.T.L. nr. 628/2003.

Pârâta V. F. A. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, solicitand respingerea acțiunii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara ca neîntemeiată și nelegală și restituirea sumei de 8.500 euro de la numiții D. L. L. și S. F., care prin înțelegerea dintre ei prin fals și uz de fals au dus-o în eroare prin prezentarea ca adevărată situația juridică a autoturismului marca Seat Ibisa, cu toate că faptele prezentate erau mincinoase în scopul de a obține pentru ei prețul autoturismului de 8.500 euro (f. 65-66).

În motivare a arătat că a atacat conform disp. art. 2781 din Codul de procedură penală Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ la Judecătoria Timișoara, întrucât sunt întrunite elementele infracțiunii constitutive ale infracțiunii de fals, uz de fals și înșelăciune. P. prin cererea de sesizare a instanței nu arată că ea a fost prejudiciată cu suma de bani de 8.500 de euro, fiind păgubită de pârâții D. L. L. și S. F., prin infracțiunea de înșelăciune. Pentru a o înșela pe ea și alte persoane cei care au fost cercetați penal au constituit o adevărată grupare infracțională pentru a obține foloase prin înșelăciune. În conformitate cu disp. art. 307 din Noul Cod de procedură civilă se înscrie în fals împotriva tuturor înscrisurilor a căror anulare P. de pe lângă Judecătoria Timișoara le solicită. A arătat că autorii și complicii înscrisurile false sunt toți cei cercetați penal și pentru care parchetul a înțeles să aplice numai amendă administrativă și nu a aprofundat cercetarea penală în scopul sancționării cu o pedeapsă penală, întrucât infracțiunile săvârșite au fost premeditate și prezintă pericol social sporit, fiind săvârșite de către un grup organizat in scopul de comitere de infracțiuni, de care parchetul nu a ținut cont. Toate aceste acte prezentate de către parchet au condus la infracțiunea de înșelăciune, infracțiune necercetată de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, cu toate că a solicitat extinderea cercetării penale sub infracțiunea de înșelăciune, în prezent, există pe rolul Judecătoriei Timișoara dosarul nr._/325/2013 care are ca obiect plângerea împotriva ordonanței prim-procurorului de netrimitere în judecată în baza disp. 2781 din Codul de procedură penală, care are termen de judecată la data de 08.05.2013 - completul C4L.

În drept a invocat dispoz. art. 205-208 și 209-210 C.pr.civ.

Pârâtul S. F. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea pretențiilor reclamantei în ceea ce privește rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare (f. 149).

În motivare a arătat că prin acțiunea formulata, reclamantul a solicitat instanței desființarea contractului prin care s-a cumpărat un autoturism marca Seat de la numita D. L. L. pentru care a plătit suma de 8.500 Euro. Cererea este nefondata, solicitând respingerea acesteia si menținerea contractului in forma convenita de parti. O problema care se ridica in cauza este obiectul cererii, acela de a solicita desființarea, rezoluțiunea in termeni juridici, a unui contract intervenit intre doua persoane. Rezoluțiunea contractelor si punerea pârtilor in situația anterioara se solicita de partea care si-a îndeplinit obligația din contract contra pârtii care nu si-a îndeplinit obligația asumata. In cauza de fata ambele parti si-au îndeplinit obligațiile, respectiv D. L. L. a predat autoturismul, acceptând ca el sa predea autoturismul in locul vânzătoarei si a plătit prețul. Contractul dupa cum bine se observa este încheiat intre D. L. L. si V. F. A., el având doar mandatul tacit al vânzătoarei sa predea bunul vândut, iar acest contract întrunește toate condițiile de valabilitate necesare încheierii valabile, referindu-se aici la existenta lucrului, predarea lui si achitarea prețului. Referitor la împrejurarea ca lucrul vândut face obiectul unui dosar penal la momentul vânzării aceste aspecte nu erau cunoscute de el si nu a fost împiedicat de aceste aspecte pentru a întocmi actele de vânzare-cumpărare. Având in vedere toate aceste aspecte si probatoriul care va fi administrat in cauza, a solicitat respingerea pretențiilor reclamantului in ceea ce privește rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.

În drept a invocat dispoz. art. 205 C.pr.civ.

Reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune prin care a menționat că formulează acțiunea împotriva pârâtului M. Timișoara prin Primar și nu Primăria Timișoara prin Primar, având în vedere că Primarul este reprezentantul Municipiului Timișoara și nu al Primăriei Municipiului Timișoara. De asemenea, a formulat acțiunea și în contradictoriu cu Direcția F. a Municipiului Timișoara (f. 152).

Pârâta V. F. A. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea depusă de pârâta Direcția Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor prin care a solicitat admiterea excepției calității procesuale pasive invocată de această pârâtă, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea întâmpinării ca fiind neîntemeiată și nelegală (f. 153).

Pârâta V. F. A. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtul G. D.-A. prin care a arătat că aceasta este neîntemeiată și nelegală (f. 183).

Pârâtul S. F. a depus la dosar note de ședință (f. 184) prin care a solicitat respingerea pretențiilor reclamantei în ceea ce privește rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare (f. 184).

În drept a invocat dispoz. art. 205 C.pr.civ.

Pârâta V. F. A. a depus la dosar cerere completatoare, modificatoare și precizatoare, prin care a arătat că a fost cumpărătoare de bună credință și a cumpărat potrivit dispoz. art. 1294, 1295 C.civ. (f. 190).

În motivare a arătat că potrivit disp. art. 1069 și 1070 din Vechiul Cod civil, cel care face o propunere în fața judecății trebuie să o și dovedească. Având în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei, fiind cumpărător de bună-credință, a realizat că vânzarea-cumpărarea a fost o convenție validată în condițiile art. 948 din Vechiul Cod civil, în situația când se consideră că vânzarea nu a fost valabil făcută, iar actele cu caracter penal a cărui nulitate se solicită de către P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, a solicitat să fie pusă în situația anterioară, în calitate de cumpărător de bună-credință față de vânzători căruia le-a plătit suma de 8.500 de EURO, așa cum reiese prețul plătit prin contractul aflat la dosar, cât și prin actele aflate în dosarul de cercetare penală. Nu se pot anula actele solicitate a căror anulare o solicită P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, întrucât prin anularea de plano, ar fi pusă în situația îmbogățirii fără just temei a vânzătorilor. Astfel că a solicitat instanței să o repună în situația anterioară, în sensul ca instanța să-i oblige pe S. F. în solidar cu D. L. L. să-i plătească prețul plătit în sumă de 8.500 euro. În conformitate cu dispoz. art. 998 cod civil orice faptă a omului care i-a cauzat altuia un prejudiciu, obligă pe aceia din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara (fapta s-a întâmplat sub incidența vechiului Cod civil). A se avea în vedere disp. art. 1203 din Vechiul Cod civil, în sensul că a fost de bună-credință, că a plătit prețul, iar acest grup organizat începând cu adevăratul proprietar până la cei care i-au vândut autoturismul au fost de rea-credință, astfel, să fie obligați cei vinovați să-i restituie prețul.

În drept a invocat dispoz. art. 998 și 999 C.civ. vechi.

Pârâta D. L. L. prin curator special a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cereiri reconvenționale a pârâtei reclamante V. F. cât privește capătul de cerere ce vizează obligarea sa la restituirea sumei de 8.500 euro (f. 200).

În motivare a arătat că, în legătura cu aceste pretenții, nu a încasat de la parata nicio suma de bani. Asa cum rezulta din probele administrate in dosar nr. 8791/P/2011 al Parchetului de pe langa Judecătoria Timișoara, intre ea si parata nu s-a incheiat un contract de vanzare-cumparare a autoturismului marca Seat Ibiza, aceasta achiziționând autoturismul de la paratul S. F.. Este irelevant, sub aspectul obligării sale Ia "restituirea" sumei de 8500 Euro, ca numitul S. F. s-a prezentat ca fiind ""concubinul" său. In fapt, asa cum rezulta din actele de cercetare penala, in cursul lunii octombrie 2008, a vândut autoturismul paratului S. F., care la rândul sau, inainte de a inmatricula mașina pe numele sau, a vandut-o paratei V. F. A.. Chiar parata V. F. A. recunoaște ca la data de 10.11.2008, cand s-a perfectat contractul de vanzare-cumparare cu S. F., acesta din urma nu a venit insotit de ea si ca a acceptat ca paratul S. sa semneze la rubrica vânzător in locul său. Mai mult, parata susține ca a văzut-o pentru prima data in sala de judecata a Judecătoriei B.-Vaie, jud. G., in cadrul procesului civil deschis de ea in cursul anului 2009. In acest context, a solicitat să se constate ca nu poate fi obligata la restituirea unei sume pe care, in realitate, nu a incasat-o, neexistand niciun temei de restituire.

Pârâta Direcția F. a Municipiului Timișoara a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererii formulată de reclamant ca temeinică și legală si anularea contractului de vânzare cumpărare a autoturismului Seat Ibiza dintre D. L. L. si G. D. A., pentru motivul ca înstrăinarea s-a realizat fără ca vânzătorul sa aibă achitate toate obligațiile fata de bugetul local, atestata prin certificat fiscal emis de D.F.M.T., ceea ce conduce la nulitatea de drept a contractului (f. 201-203).

În motivare a arătat că Direcția Fiscala a Municipiului Timișoara nu este emitent al certificatului de atestare fiscala nr. 18 din 09.05.2008 si nici nu a vizat o fisa de înmatriculare. D.F.M.T. este înființata prin H.C.L.M.T. nr. 125/2007, ca atare, incepand cu aceasta data, toate documentele vizând creanțe fiscale, inclusiv certificatele de atestare fiscala, poarta denumirea emitentului Direcția Fiscala a Municipiului Timișoara. In anul instrainarii, 2008, vechea structura din cadrul Direcției Economice a Primăriei Municipiului Timișoara, nu mai avea niciun fel de competenta in a emite certificatul de atestare fiscala prezentat de paratul G. D. A.. Mijlocul de transport a fost inregistrat pe numele D. G. A. de la data de 11.10.2007 si a fost radiat la 14.05.2008. Radierea mijlocului de transport din evidentele D.F.M.T. a fost operata in temeiul jurnalului_ eliberat de S.P.C.R.P.C.I.V. T. la 14.05.2008. Astfel cum reiese si din cuprinsul cererii formulata de P. de pe langa Judecătoria Timișoara, documentul care atesta achitarea obligațiilor fiscale fata de bugetul local stabilite fata de G. D. A., prezentat la înmatricularea mijlocului de transport Seat Ibiza pe numele D. L., nu este unul autentic. De altfel, din consultarea evidentelor informatice ale D.F.M.T. reiese ca nu a fost iregistrata nicio cerere pentru eliberarea unui certificat fiscal si nu a fost eliberat un certificat fiscal pe numele numitului G. D. A.. La înmatricularea mijlocului de transport este necesara prezentarea certificatului fiscal are potrivit prevederilor art. 113 din O.G. nr. 92/2003 privind C.pr.fisc, este documentul prin care se atesta achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează. Actele de înstrăinare încheiate in lipsa certificatului fiscal care atesta achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată sunt nule de drept. La data înstrăinării autoturismului, dl. G. D. figura cu obligații fiscale restante la bugetul local, potrivit evidentelor D.F.M.T. Înstrăinarea mijlocului de transport în temeiul unui act neautentic a fost soluția aleasa de parat pentru a eluda dispozițiile fiscale privind nulitatea înstrăinării. Potrivit dispozițiilor al. 4 si al. 5 din art. 113 din O.U.G. 92/2003, prevederilor art. 264 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborat cu pct. 122 alin. 5, 6 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aceasta instrainare nu putea fi efectuata pana cand paratul nu avea stinse orice creanțe datorate bugetului local, actul de înstrăinare efectuat cu încălcarea acestor dispoziții fiind nul de drept. Art. 113 Certificatul de atestare fiscală emis de autoritățile administrației publice locale: Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorității administrației publice locale, la solicitarea contribuabilului. [...]; Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor si a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2), inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidenta organului fiscal. Pentru bunul care se înstrăinează, impozitul datorat este cel recalculat pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică persoanei care înstrăinează, potrivit Codului fiscal; Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (4), sunt nule de drept. De asemenea, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004 prevăd la pct. 122, alin. 5 si alin. 6 arata ca înstrăinarea mijloacelor de transport fara respectarea acestor prevederi conduce la nulitatea actelor de înstrăinare a dreptului de proprietate. Nulitatea se sesizează de orice persoana interesata la instanța de judecata competenta. Pct. 122. (5) structurile teritoriale de specialitate ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor au obligația ca la înmatricularea autovehiculelor dobândite prin acte juridice între vii să solicite certificatul de atestare fiscala prin care se atestă că persoana care a înstrăinat mijlocul de transport respectiv are achitată taxa aferentă până la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a realizat transferul dreptului de proprietate; (6) înstrăinarea mijloacelor de transport fara respectarea prevederilor alin. (5) conduce la nulitatea actelor de instrainare a dreptului de proprietate. Nulitatea se sesizează de orice persoana interesata la instanța de judecata competenta. Declararea nulității actului de înstrăinare se comunică organului fiscal, contribuabililor implica(i și unităților teritoriale ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor în vederea rectificării situației fiscale și evidenței privind înmatriculările auto. Astfel, si din interpretarea dispozițiilor de drept fiscal, este legal întemeiata, pe principiul restitutio in integram, cererea Parchetului de pe langa Judecătoria Timișoara care presupune întoarcerea bunului in patrimoniul paratului, si apoi succesiv al părții vătămate, restabilirea situației anterioare ca urmare a constatării nulității absolute a unui act încheiat cu încălcarea unei norme legale imperative cu caracter general si public. Principiul restabilirii situației anterioare este consacrat de Codul civil la paragrafului 3, art. 1254-1260 NCC. În acest sens, art. 1254 (3) din Noul Cod Civil prevede că, la desființarea contractului, părțile vor fi ținute să restituie, în natură sau prin echivalent, prestațiile primite, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu.

În drept a invocat dispoz. art. 113 alin. 5 și 6 din O.U.G. nr. 93/2003, dispoz. pct. 122 alin. 5, 6 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de parti la dosar.

La termenul de judecată din 10.09.2013 instanța, în baza art. 131, art. 132, art. 248 C.pr.civ. rap la art. 94 pct. 4, art. 99, art. 123 C.pr.civ. și art. 1, art. 8, art. 10 din Legea nr. 554/2004, a invocat din oficiu, a pus în discuția părților si a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara, prin sentința civilă nr._ din 10.09.2013 fiind declinata competența de soluționare a acțiunii precizate în favoarea Tribunalului T..

Prin încheierea nr. 7710 din 22.11.2013 a Tribunalului T.-secția de contencios administrativ și fiscal instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului T., a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constat că între Tribunalul T. secția de contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Timișoara s-a ivit un conflict negativ de competență, în baza dispoz. art. 134 N.C.pr.civ. a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului de competență.

Prin sentința civilă nr. 11/CC din 18.02.2014 a Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal instanța a stabilit în favoarea Judecătoriei Timișoara competența materială de soluționare a cererii promovate de reclamant, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 24.04.2014 sub nr._ *.

La termenul de judecată din 20.05.2014 instanța a pus în discuția părților și a respins excepțiile invocate de pârâții M. Timișoara si M. Administrației, Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și de pârâta reclamantă V. F. A..

La acelasi termen reprezentanta parchetului a îndreaptat eroarea materiala privind ultimul petit al acțiunii, în sensul că a solicitat desființarea contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit între D. L. L. și V. F. A., în loc de S. F. cum eronat s-a trecut.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Potrivit art. 245 pct. 1 lit. c1 C.pr.pen. (dispoziții complimentare ale ordonanței), „prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris”.

În ședința din 17 ianuarie 2011, prin decizia nr. 2, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție si, in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, combinat cu dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală, a stabilit că procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acțiunea civilă pentru desființarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată.

Din ordonanta de scoatere de sub urmarire penala si de aplicare a unor sanctiuni cu caracter administrativ data de P. de pe langa Judecatoria Timisoara in data de 15.11.2012 in dosarul nr. 8791/P/2011, a carei infirmare nu a fost invocata de nicio parte, rezulta ca, in urma administrarii probelor testimoniale, cu inscrisuri si a constatarii tehnico-stiintifice, s-a stabilit ca dintre inscrisurile din litigiu numai contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 10.10.2008 in care figureaza ca parti D. L. L. și S. F. a fost incheiat chiar intre persoanele trecute drept semnatare, precum si faptul ca doar duplicatul cărții de identitate a vehiculului cu .-_ si certificatul de înmatriculare seria_/14.05.2008 au fost eliberate in mod real de autoritatile care figureaza drept emitente, restul actelor fiind falsificate in totalitate sau cel putin in parte in ceea ce priveste persoana unuia dintre semnatari (f. 8-54 din dosarul cuprinzand originalele actelor care fac obiectul actiunii).

Falsificarea in numele paratului G. D. A. a cererii către Monitorul Oficial din 14.03.2008, a cererii de activitate RAR din 20.03.2008, precum si a raportului RAR de verificare nr._ din 20.03.2008 atrage nulitatea absoluta a acestora, dat fiind faptul ca acestea nu emana de la solicitantul sau autoritatile publice mentionate ca emitente si nu atesta in mod real cele consemnate. De asemenea, duplicatul cărții de identitate a vehiculului cu .-_ este nul absolut deoarce a fost eliberat in 20.03.2008 in urma declaratiilor in fals date de paratul A. F. S. la Monitorul Oficial si la R.A.R., acesta atribuindu-si identitatea paratului G. D. A..

In ceea ce priveste contractele care fac obiectul actiunii, conform dispoz. art. 948 pct. 2 si 4 C.civ. printre cele 4 conditii cumulative esentiale pentru valabilitatea conventiilor se afla consimtamantul valabil al partii care se obliga si cauza licita a actului, iar potrivit art. 966-968 C.civ. “obligația fără cauza sau fondată pe o cauză falsa, sau nelicita, nu poate avea niciun efect. Convenția este valabilă, cu toate ca cauza nu este expresă. Cauza este prezumată până la dovada contrarie. Cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice”.

De asemenea, potrivit art. 113 al. 4 si 5 C.pr.fisc. „pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2), inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidența organului fiscal. Pentru bunul care se înstrăinează, impozitul datorat este cel recalculat pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică persoanei care înstrăinează, potrivit Codului fiscal”, iar „actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (4), sunt nule de drept”.

Existenta cauzelor de nulitatea absoluta a unor acte juridice se analizeaza intotdeauna raportat exclusiv la momentul incheierii acestora, iar nulitatea absoluta produce efecte retroactive si nu putea fi acoperita ulterior prin confirmare, spre deosebire de nulitatea relativa.

Avand in vedere aceaste reguli imperative, intrucat s-a probat falsificarea actelor de vanzare sucesiva a vehiculului, cu excepția celui dintre D. L. L. și S. F., instanta retine ca vanzatorii din restul contractelor nu au exprimat un consimtamant valabil in momentul incheierii actelor care, din punctul lor de vedere, sunt lipsite de o cauza juridica, lipsind scopul imediat si scopul mediat al conventiilor (causa proxima si causa remota), ceea ce atrage nulitatea absoluta a acestor acte.

Mai mult, din certificatul aflat la fila 204 a dosarului rezulta ca la data primei instrainari a vehiculului nu erau achitate toate obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăina, astfel incat potrivit art. 113 al. 5 C.pr.fisc. sunt nule de drept toate actele de instrainare a mijloacului de transport incepand cu anul 2008, inclusiv cel semnat in mod real intre paratii D. L. L. și S. F..

De asemenea, nulitatea absoluta a primei vanzari ar atrage si nulitatea actelor subsecvente, conform principiilor quod nullum est, nullum producit effectum si resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis, aceasta determinand si nulitatea absoluta a certificatului de înmatriculare seria_ al auto Seat Ibiza cu numarul de identificare VSSZZ6LZ8R015383 și nr. de înmatriculare_, eliberat la 14.05.2008 de D.R.P.C.I.V. București pe numele paratei D. L. L. care nu a devenit niciodata proprietara legitima acestui vehicul.

Ca urmare a nulitatii absolute a contractelor succesive de vanzare-cumparare a vehiculului parata reclamanta reconventional V. F. A. a suferit o evictiune totala, prin ordonanța din 28.04.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara din dosarul nr. 5455/P/2008 autoturismul fiind ridicat de la numita V. F. A. și predat proprietarului G. D. A..

In aceste conditii, atat in temeiul raspunderii pentru evictiune conform art. 1337 si 1341 pct. 1 C.civ., cat si ca efect al restabilirii situatiei anterioare actului anulat, paratul-vanzator semnatar al contractului S. F. are obligatia de a restitui cumparatoarei evinse V. F. A. pretul de 8.500 euro incasat de la parata, ramas fara cauza juridica.

Desi cererea reconventionala a fost formulata si impotriva paratei D. L. L. care figura in mod fals in calitate de vanzator in contractul incheiat cu parata V. F. A., instanta retine ca nu s-a probat savarsirea de catre parata D. L. L. a vreunui delict civil impotriva cumparatoarei finale, respectiv pretinsa intelegere frauduloasa cu paratul S. F. pentru inducerea sa in eroare.

Simpla afirmatie a acestui parat din intampinare in sensul ca a avut acordul tacit al vanzatoarei pentru predarea bunului nu are nicio acoperire probatorie si nu poate fi retinuta de catre instanta, astfel incat, deoarece nu s-a dovedit raspunderea solidara a paratei D. L. L. cu paratul S. F. si incasarea totala sau partiala de catre aceasta a pretului vehiculului, instanta va respinge ca nefodata cererea reconventionala fata de aceasta parata.

Pentru considerentele si temeiurile aratate mai sus, in baza dispozitiilor art. 245 alin. 1 lit. c1 C.pr.pen. si art. 209 C.pr.civ. instanta va admite integral actiunea si în parte cererea reconventională, urmand sa desfiinteze total contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 16.02.2008 in care figureaza ca parti G. D. A. și D. M. D., cererea către Monitorul Oficial din 14.03.2008 in numele lui G. D. A., cererea de activitate RAR din 20.03.2008 in numele lui G. D. A., raport RAR de verificare nr._ din 20.03.2008, duplicatul cărții de identitate a vehiculului cu .-_ eliberată in 20.03.2008, contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 08.05.2008 in care figureaza ca parti G. D. A. și D. L. Luiminita, certificatul de atestare fiscală nr. 18 din 09.05.2008 al Direcției Economice din Primăria Orașului Timișoara, certificatul de înmatriculare seria_ al auto Seat Ibiza cu numarul de identificare VSSZZ6LZ8R015383 și nr. de înmatriculare_, pe numele lui D. L. L., eliberat la 14.05.2008 de D.R.P.C.I.V. București, contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 10.10.2008 in care figureaza ca parti D. L. L. și S. F. și contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 10.11.2008 in care figureaza ca parti D. L. L. și V. F. A. și sa oblige paratul S. F. la plata catre reclamanta reconventionala V. F. A. a sumei de 8.500 euro.

Instanta va lua act de faptul ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite actiunea formulată si precizată de reclamantul P. de pe langa Judecatoria Timisoara, cu sediul în Timișoara, ., nr. 2A, împotriva paratilor G. D. A., cu domiciliul în Timișoara, ., ., . D., cu domiciliul în Orșova, ., ., ., A. F. S., cu domiciliul în Timișoara, .. 120-122, și resedinta în Timișoara, ., ., . L., cu domiciliul în București, sector 3, Ale. Fizicienilor nr. 8, ., . curator special Zanescu D. A., cu sediul profesional în Timișoara, .. 38, ., cu domiciliul în Crevedia M., jud. G., V. F. A., cu domiciliul în Cornetu, ., jud. I., R. A. R., cu sediul în sector 1, București, Calea Griviței, nr. 391A, C.I.F._, nr. înmatriculare O.R.C. J_, cont bancar RO78BRDE410SV_, cod postal_, Institutia P. Judetului Timis, cu sediul în Timișoara, .. 17, M. Administratiei si Internelor-Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, cu sediul în București, sector 2, ., M. Timisoara prin Primar, cu sediul în Timișoara, ., nr. 1 si Directia Fiscala a Municipiului Timisoara, cu sediul în Timișoara, .. 2b, C.I.F._.

Admite în parte cererea reconventională formulată de parata V. F. A. impotriva paratilor D. L. L. si S. F..

Desfiinteaza total contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 16.02.2008 in care figureaza ca parti G. D. A. și D. M. D., cererea către Monitorul Oficial din 14.03.2008 in numele lui G. D. A., cererea de activitate RAR din 20.03.2008 in numele lui G. D. A., raport RAR de verificare nr._ din 20.03.2008, duplicatul cărții de identitate a vehiculului cu .-_ eliberată in 20.03.2008, contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 08.05.2008 in care figureaza ca parti G. D. A. și D. L. Luiminita, certificatul de atestare fiscală nr. 18 din 09.05.2008 al Direcției Economice din Primăria Orașului Timișoara, certificatul de înmatriculare seria_ al auto Seat Ibiza cu numarul de identificare VSSZZ6LZ8R015383 și nr. de înmatriculare_, pe numele lui D. L. L., eliberat la 14.05.2008 de D.R.P.C.I.V. București, contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 10.10.2008 in care figureaza ca parti D. L. L. și S. F. și contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 10.11.2008 in care figureaza ca parti D. L. L. și V. F. A..

Obliga paratul S. F. la plata catre reclamanta reconventionala V. F. A. a sumei de 8.500 euro.

Respinge in rest cererea reconventionala.

F. cheltuieli de judecata.

Cu apel in 15 zile de la data comunicarii, apelul trebuind depus la Judecatoria Timisoara.

Pronuntata in sedinta publica din 20.05.2014.

P. GREFIER

C. F. N. L. C.

red. C.F.N./dact. L.C.

23.05.2014/15 ex., ..m. 1 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 6744/2014. Tribunalul TIMIŞ