Pretenţii. Decizia nr. 2172/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2172/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 06-09-2012 în dosarul nr. 2172/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 2172/PI
Ședința publică din 06 septembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâții M. Apărării Naționale și S. V. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat C. A., în substituirea avocatei I. A. D., pentru reclamantul lipsă, consilier juridic D. G., în reprezentarea pârâtului M. Apărării Naționale, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului depune delegația de substituire și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe cu înscrisuri de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul atât asupra excepțiilor invocate prin întâmpinarea formulată de pârâtul M. Apărării Naționale, cât și pe fond.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepțiilor invocate, iar pe fond solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul pârâtului M. Apărării Naționale solicită admiterea excepțiilor și respingerea acțiunii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței sub nr._, la data de 28.03.2012, reclamantul P. V., în contradictoriu cu pârâții M. Apărării Naționale și S. V. A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea paratului M. Apărării Naționale la plata diferenței de suma rezultata din actualizarea, in raport cu rata inflației, aferente sumei de 40.000 lei, pe perioada ianuarie 2001- iunie 2011, respectiv de la data introducerii acțiunii in 25.01.2001, la Tribunalul T., in prima instanța, si pana la data plații efective a sumei de 40.000 lei, efectuate de M. Apărării Naționale, prin Direcția Financiar-Contabila, in 15.06.2011.
În motivare, reclamantul arată că a solicitat instanțelor judecătorești, prin acțiunea introdusă în anul 2001 despăgubiri materiale și morale, suma de 40.000 lei pârâților M. Apărării Naționale, S. V. A. și C. M. (actualmente decedat), despăgubiri care au fost admise prin Decizia civilă nr. 49/02.04.2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Ulterior, pârâții au declarat recurs împotriva acestei decizii, recurs care a fost suspendat în baza art. 244 (1) C.proc.civ. în 29.11.2002, până la rămânerea definitivă a hotărârii din dosarul penal nr._/1/2004, ca urmare a rejudecării inculpaților S. și C.. Î.C.C.J. a admis recursul în anulare și a casat sentința penală nr. 9/15.07.1999 din dosarul mai sus menționat, iar după rejudecare, prin sentința penală nr. 250/03.04.2007, rămasă definitivă, din 15.10.2008, a condamnat pe inculpații S. V. A. și C. M. la 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav și tentativă la omor deosebit de grav.
Prin decizia nr. 4548/17.09.2010 pronunțată de Î.C.C.J., s-a constatat perimarea recursurilor depuse de pârâți în anul 2002, hotărârea Curții de Apel Timișoara rămânând definitivă și irevocabilă.
Prin plata efectuată de M. Apărării Naționale, reclamantul a fost despăgubit cu suma de 40.000 lei, sumă care a fost stabilită în anul 2002.
Cererea este justificată de tergiversarea procesului civil determinată de suspendarea cauzei civile din dosarul nr._ (nr. vechi 2702/2002) pentru perioada de 9 ani, fapt care justifică reactualizarea sumei plătite de către pârât în anul 2011 și prin care se urmărește păstrarea valorii reale a despăgubirilor stabilite de instanțele judecătorești în anul 2002.
Actualizarea își are rațiunea în respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului, în speță a daunelor materiale și morale solicitate prin acțiunea introdusă în anul 2001 și plătite efectiv în 15.06.2011 de către M. Apărării Naționale.
Reclamantul consideră că prejudiciul material și moral trebuie reparat integral și raportat și la durata mare de timp pe care a necesitat-o soluționarea cauzei.
În drept, au fost invocate disp. art. 14 alin. 3 lit. b, alin. 4 și 5 C.proc.pen., cu referire la art. 998 din vechiul Cod civil, art. 1349 (2), 1516, (1), art. 1531 (1), (2), Noul Cod Civil.
Prin precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din 10.05.2012, reclamantul a înțeles să-și precizeze suma solicitată ca diferența de actualizare cu rata inflației pentru perioada ianuarie 2001-iunie 2011.
Astfel, în conformitate cu rata inflației pentru perioada sus-menționată, calculată ca indicele prețurilor de consum-100, suma actualizată în raport de rata inflației este de 70.772 lei (40.000 x 176,93% = 70.772 lei).
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M. Apărării Naționale, reprezentat de Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, pe cale de excepție, invocă prescripția dreptului material Ia acțiune. Potrivit art. 405 alin. (l) din codul de procedură civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termenul de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Art. 372 dispune că executarea se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești sau în baza unui alt titlu executoriu; se investesc cu formulă executorie, în baza art.376 din același cod. hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile.
Reclamantul a investit (probabil) hotărârea irevocabilă, însă titlul la care facem referire nu conține niciun fel de criterii în baza cărora se poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani.
Ori, chiar în condițiile în care o asemenea cerere de actualizare a sumei ar fi admisibilă pe cale principală, aceasta ar trebui introdusă tot în limita termenului de prescripție stabilit de lege, termen care curge de la data la care hotărârea a devenit definitivă și se putea cere executarea - 2 aprilie 2002.
Pe de altă parte, chiar în condițiile în care ar fi admisibilă, pretențiile reclamantului nu pot fi admise decât în limita termenului de prescripție calculat de la data formulării acțiunii. Pentru motivele arătate, solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prescrisă.
2. Inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată. Conform art. 371 ind. 2 alin. 3) din codul de procedură civilă, dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani se va proceda, la cererea creditorului/și la actualizarea acestei sume. In cazul în care titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu (cum este și cazul reclamantului), organul de executare va proceda la actualizare prin utilizarea coeficientului de inflație, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie și până la data plății efective a titlului. Pornind de la acest text de lege, singurul temei, de altfel, al protecției creditorului împotriva dezavantajelor devalorizării monetare apreciem că actualizarea creanței stabilite printr-o hotărâre judecătorească se poate face numai pe timpul executării, fiind inadmisibilă cererea adresată instanței pentru actualizarea sumei de plată stabilită printr-o altă hotărâre judecătorească.
Pe fond, în principal, solicită instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, să constate că este admisibilă, cel mult, în parte. În principiu, o hotărâre judecătorească poate fi pusă în executare numai dacă a rămas definitivă ori a devenit irevocabilă și a fost urmată de procedura învestirii cu formulă executorie pentru a se conferi hotărârii judecătorești forța executorie. Numai hotărârea executorie de drept constituie prin ea însăși titlu executoriu, astfel că, prin voința legiuitorului, o asemenea hotărâre poate fi pusă în executare din momentul pronunțării. De asemenea, caracterul exigibil al unei creanțe este dat de momentul la care creditorul unei obligații poate cere în mod legal debitorului executarea obligației sale. Astfel, este evident faptul că o creanță constatată printr-o hotărâre judecătorească devine exigibilă numai în momentul în care hotărârea devine executorie fie prin învestirea cu formulă executorie, fie prin recunoașterea caracterului executoriu prin lege, exigibilitatea fiind astfel confirmată prin conferirea caracterului executoriu hotărârii judecătorești.
Pe de o parte, rațiunea textului cuprins la art. 371 ind. 2 alin. 3) și, implicit, scopul legiuitorului a fost de a feri creditorul de dezavantajele devalorizării monetare în situația în care este întârziată o perioadă de timp executarea obligației; în consecința, măsura actualizării poate fi realizată de către executorul judecătoresc chiar dacă nu a fost cuprinsa în titlul executoriu. Pe de alta parte, din cuprinsul aceluiași text de lege rezulta ca nu se poate face actualizarea decât a sumelor stabilite printr-un titlu executoriu, ceea ce inseamna ca actualizarea se face incepand cu data la care hotărârea judecătoreasca poate fi pusa in executare, dobândind deci caracterul de titlu executoriu, iar sumele de bani îndeplinind condiția de a fi stabilite prin titlu executoriu.
Situația ar fi fost diferita daca prin hotărârea judecătoreasca s-ar fi făcut referire la actualizare, deoarece pentru aceasta ipoteza suma ce se executa este chiar cea rezultata prin aplicarea indicelui de inflație. In alte condiții, actualizarea se poate cere, cel mult, de la data investirii hotărârii cu formulă executorie.
În drept, au fost invocate prev. D. nr. l67/1958, art. 115 și urm., 371 ind. 1 și urm. c.proc.civ., art. 998-1000 C.civ și celelelte dispoziții legale invocate.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin demersul judiciar pendinte inițiat, petiționarul urmărește reactualizarea sumei acordate jurisdicțional prin Decizia civilă nr. 49/02.04.2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara cu titlu de pretenții, hotărâre executată benevol de către pârâtul-debitor M. Apărării Naționale, după expirarea termenului de prescripție a executării silite. C., în adevăr, așa cum întemeiat a observat și pârâtul, creanța pecuniară recunoscută jurisdicțional în favoarea petiționarului se cerea a fi executată (de bună-voie, ori, în caz contrar silit, conform codului de procedură civilă), într-un termen de prescripție de trei de la data rămânerii definitive a hotărârii - și care se verifică a fi data pronunțării deciziei civile cu nr.49/2.04.2002 de către instanța de apel. Știut fiind că hotărârile definitive se pot învesti cu formulă executorie și, mai apoi, executa silit, așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 374 alin. 1 (potrivit cărora "hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formula executorie"), art. 376 alin. 1 (potrivit cărora"se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege") și ale art. 377 pct. 3 (potrivit cărora sunt hotărâri definitive „hotărârile date în apel”) - toate apartenente legii procedurale civile.
Context în care devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că petiționarul, independent de exercitarea căii de atac a recursului și, mai apoi, de suspendarea judecării acestuia, în condițiile de exigență ale art. 244 alin.1 pct.1 din c. proc. civ., avea a învesti cu formulă executorie decizia pronunțată de instanța de apel și a proceda mai apoi la executarea acesteia în condițiile aceleiași legi procedurale civile în termenul de prescripție de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prevalate (și care, în speță, se verifică a fi data pronunțării deciziei de către Curtea de Apel Timișoara) consacrat legislativ de imperativul art. 405 c. proc. civ.
În speță, petiționarul nu a făcut dovada că ar fi executat silit Decizia civilă nr. 49/02.04.2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și nici a intervenirii, în acest interval temporar, a unei cauze de întrerupere ori de suspendare a cursului prescripției în accepția art. 405 ind.1 și, respectiv, art. 405 ind. 2 - ambele apartenente legii procedurale civile. Devenind astfel îndreptățită și concluzia că hotărârea judecătorească prevalată de petiționar și-a pierdut puterea executorie, urmare a împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită. Împrejurarea că debitorul-pârât M. Apărării Naționale a executat de bună-voie, după expirarea acestuia, creanța recunoscută jurisdicțional prin Decizia civilă nr. 49/02.04.2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara nu înseamnă că poate fi obligat, în lipsa acordului său expres, și la achitarea indicelui de inflație cerut prin prezentul demers judiciar, în condițiile în care, așa cum supra s-a demonstrat, decizia în discuție și-a pierdut puterea executorie potrivit alin. 839 apartenent art. 405 din codul de procedură civilă.
Așa stând lucrurile, tribunalul, urmare a primirii excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită a Deciziei civile nr. 49/02.04.2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara invocată în apărare de către pârâtul M. Apărării Naționale, va respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul P. V. contradictoriu cu pârâții M. Apărării Naționale și S. V. A., fără a se mai preocupa a analiza și celelalte apărări formulate pe calea întâmpinării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul P. V., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat I. A. D., în Timișoara, P-ța Ț.-V., nr. 1, ., cam. 6, județul T., în contradictoriu cu pârâții M. Apărării Naționale, cu sediul în București, ., sector 5, și S. V. A., în prezent deținut la Spitalul Penitenciar Jilava.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6.09.2012.
Președinte, Grefier,
A. A. A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 5/05.10.2012
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 919/2012. Tribunalul TIMIŞ | Anulare act. Sentința nr. 6744/2014. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
