Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2148/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2148/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 2148/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2148
Ședința publică din data de 17 Septembrie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE L. D.
Grefier L. M. S.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții E. K. (C.) și F. (născută E.) E. (E.) K. în contradictoriu cu pârâtul S. R. REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA, având ca obiect despăgubiri potrivit Legii nr.221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror O. Ț. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, ori probe de administrat, tribunalul, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul în dezbatere asupra excepției lipsei de interes în formularea petitului în constatare și asupra fondului cauzei.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată având în vedere Decizia nr. 6/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Tribunalul, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a declarat închise dezbaterile și a reținut cauza pentru deliberare și pronunțare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul T. sub nr. 9770/30/11.11.2010 și reînregistrată sub nr._ /17.09.2013, ca urmare a regulatorului de competență pronunțat de ICCJ prin decizia civilă nr. 1074/13.03.2013, reclamanții E. K. (C.) și F. (născută E.) E. (E.) K. în contradictoriu cu pârâtul S. R. REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să constate caracterului politic al măsurii administrative, prin care s-a dispus deportarea acestora și a familiei din localitatea natală Lenauheim, jud. T. în localitatea Dâlga Nouă-L..
- să oblige pe pârâtul S. R. la plata sumei de 2.000.000 lei (echivalentul sumei de 500.000 euro), reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit de aceștia și de familia acestora, generat de măsura administrativă cu caracter politic dispusă de regimul comunist, prin deportarea din localitatea Lenauheim, jud. T. și stabilirea domiciliului forțat în localitatea Dâlga Nouă-L.;
- să oblige pe pârât la plata sumei de 2.000.000 lei (echivalentul sumei de 500.000 euro), reprezentând despăgubiri materiale pentru prejudicial material produs prin confiscarea averii familiei, generat de măsura administrativă cu caracter politic dispusă de regimul comunist, prin deportare;
- să oblige pe pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, au învederat instanței următoarele:
În dimineața zilei de Rusalii, 18.06.1951, casa în care locuiau împreună cu părinții și bunicii, din localitatea Lenauheim, a fost încercuită de către armată, fiind treziți din somn de către un ofițer care le-ar fi spus că au la dispoziție câteva ore în care să se pregătim de plecare și să își ia cu ei doar strictul necesar, haine și mâncare. La acea dată, copii aveau vârsta de 4, și 8 ani, și împreună cu părinții, sora acestora E. Gertruda, în vârstă de 6 ani, și bunica Lamprect E., au fost obligați să părăsească gospodăria, rudele și prieteni pentru a fi duși spre o destinație necunoscută. În puținele ore, pe care le-au avut la dispoziție spre a se pregătii de plecare, părinții și bunica au pus într-o căruță strictul necesar (mâncare, îmbrăcăminte și câteva animale), fiind duși sub escortă până în apropierea gării din . improvizat un lagăr.
După câteva ore de stat sub cerul liber în acel lagăr improvizat și păzit de armată, au fost îmbarcați și închiși, ca și animalele într-un vagon de marfă. Despărțirea de locul natal a fost foarte dureroasă, și i-a marcat profund. Drumul a durat aproximativ 5-7 zile, timp în care au stat înghesuiți, în întuneric, cu mâncare și apă puțină, și cu un aer sufocant. Nevoile fiziologice erau obligați să le facă tot acolo. Datorită condițiilor inumane de transport, copiii s-au îmbolnăvit, făcând temperatură mare, fapt care, în combinație cu căldura foarte mare pe care a trebuit să o suporte, i-a slăbit foarte mult.
La destinație, au fost debarcați din tren, unde i-au așteptat căruțe care i-au transportat la locul care urma să le devină casă, respectiv pe un câmp, unde fiecărei familii i-a fost repartizată o parcelă de teren. Timp de câteva săptămâni, au locuit sub cerul liber. Astfel că, în atare condiții, deși aveau o vârstă fragedă, au fost nevoiți să ajute la construcția casei, din pământ. Arșița era cumplită în Câmpia Bărăganului, singurul adăpost împotriva caniculei și a insectelor, care îi chinuiau, a fost o groapă în care se adăposteau și unde țineau și puținele alimente pe care le aveau.
Pentru a-și asigura traiul, părinții au muncit de dimineața până seara târziu la câmp. Tatăl a fost nevoit să lucreze ca și zilier într-o altă localitate mai îndepărtată, astfel că îl vedeau doar odată pe săptămână. În acest timp, deși erau copii, munceau împreună cu mama și bunica la culturile de bumbac și orez, stând zilnic cu picioarele în apă. Mai mult, pe lângă munca pe care trebuia să o depună pentru construcția casei și pentru a-și putea câștiga traiul zilnic, părinții și bunica erau obligați să muncească ca și sclavii la construcția școlii, a primăriei și a postului de miliție din . întorceau sleiți de puteri. Apa potabilă și pentru igiena personală o aduceau dintr-o altă localitate, situată la câțiva km de localitatea unde locuiau.
Sărăcia în acea zonă era cruntă, nu aveau îmbrăcăminte și mâncare suficientă, uneori părinții și bunica nu mâncau câteva zile pentru a le asigura hrana. Iarna era foarte grea, viscolul puternic și zăpada foarte mare, fiind obligați de multe ori să rămână în colibă iar apa de băut o obțineau prin topirea zăpezii. În iarna anului 1954 a fost un viscol cumplit care a îngropat casele și străzile în zăpadă. Următoarea iarnă, în 1955, a fost și mai cumplita, gerul era așa de năprasnic, încât a înghețat totul în jur.
Uneori, primăvara, părinții și bunica mergeau la lucru cu ziua, într-un . acasă și se îngrijeau de treburile casei, de exemplu de pregătirea mesei, curățenia, îngrijirea animalelor, etc. De multe ori, în amurg, îi așteptau, plângând de spaimă, pentru că întârziau să se întoarcă.
În câmpia Bărăganului și-au găsit sfârșitul mulți deportați, fiind îngropați în câmp, fără cimitir, doar câte o movilă sau o cruce de lemn indica faptul că în acel loc a fost îngropat un om. Multe din rudele, prietenii și vecinii acestora au murit acolo.
Calvarul deportării a luat sfârșit după cinci ani, când, după îndelungi suferințe, în data de 26.02.1956 au putut să revină acasă în Lenauheim.
Într-un final, când au ajuns acasă în Lenauheim, s-au confruntat cu alte greutăți, casa fiind ocupată de altcineva, au fost nevoiți să locuiască la rude.
Persecuțiile regimului comunist au continuat și după revenirea acasă, deoarece nu au avut voie să frecventeze anumite școli, iar părinții lor nu a putut să se angajeze, decât ca și zilieri. De asemenea, cu ocazia deportării, le-au fost confiscate de către autorități bunurile pe care le aveau în gospodărie și terenurile pe care le dețineau. Situația acestora a fost umilitoare după întoarcerea acasă, fiind marginalizați de societate, ceea ce i-a făcut să se simtă ca niște străini în propria țară.
În opinia reclamanților suma solicitată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin măsura administrativa cu caracter politic, dispusă în mod abuziv de către regimul comunist în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în cuantum total de 4.000.000 lei, ar fi o sumă justă care ar fi în măsură să acopere parțial prejudiciul moral și material ce le-a fost cauzat ca urmare a persecuției politice exercitată de către regimul totalitar.
Suma solicitată nu este nici pe de parte în măsură să acopere integral prejudiciul moral cauzat, pentru sechelele fizice și morale lăsate de măsura administrativa pe care au fost obligați să o suporte de la o vârsta frageda, împreună cu întreaga familie.
Aceștia au mai precizat că nu beneficiază de dispozițiile Decretului Lege nr. 118/1990.
În drept, reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1. alin. 3 și 4, art. 3 și 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și masurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În probațiune, au depus, în fotocopie, adrese, acte de stare civila, extrase cf.
La data de 14.01.2011, pârâtul S. R., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a solicitat instanței să aibă în vedere următoarele:
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010 a fost admisa excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, iar aceste prevederi au rămas fără efecte juridice începând cu data de 31.12.2010, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În acest sens a invocat și dispozițiile art. 147 alin. 1 din Constituția României, revizuită: „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".
Așa fiind, Curtea Constituționala a admis excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. F-7 lit. a teza întâi din Legea nr. 221 /2009 argumentând tocmai prin aceea ca persoanele ce au suferit prin condamnări cu caracter politic și masuri administrative pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 au beneficiat deja de masuri reparatorii oferite de acte normative succesive apărute anterior.
Pârâtul a precizat că subscrie argumentației Curții Constituționale și a arătat că prin toate reglementările legale sus-citate, S. R. a urmărit, în condițiile art. 998 Cod civil, repararea integrală atât a daunelor morale cât și a celor materiale suferite de persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute de legea nr.221/2009.
În prezent, temeiul legal în baza căruia reclamanții au solicitat despăgubiri ca urmare a prejudiciului produs în urma măsurilor administrative ori condamnărilor cu caracter politic pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 nu se mai regăsește în Legea nr.221/2009, așa încât, se impune respingerea acțiunii ca fiind lipsita de temei legal.
La data de 29.01.2014, reclamanții au formulat o cerere prin care și-au precizat acțiunea în sensul că, în calitate de moștenitori (descendenți de gradul) ai antecesorilor E. F. și E. E. (părinții acestora), solicită despăgubiri materiale în sumă de_ lei reprezentând contravaloarea terenurilor arabile în suprafață de 16,8 ha situate în . următoarele cărți funciare: CF nr. 1666 Leanuheim, CF nr. 2536 Lenauheim, CF nr. 915 Lenauheim, CF nr. 2542 Lenauheim, CF nr. 2544 Lenauheim, CF nr. 2543 Lenauheim, CF nr. 1190 Lenauheim, CF nr. 2486 Lenauheim și CF nr. 925 Lenauheim. În rest au arătat că își mențin solicitările din acțiune.
În susținerea acestei cereri au anexat dovada calității de moștenitori ai antecesorilor lor, și anume, următoarele înscrisuri: certificate de naștere, certificatul de căsătorie al reclamantei E. E.-K., adeverință privind modificarea ortografiei numelui și prenumelui la înregistrarea efectuată la Oficiul Administrativ Federal din Germania unde și-au stabilit domiciliul, Contractul succesoral din care rezultă decesul părinților lor și vocația succesorală. În dovedirea proprietății antecesorilor lor asupra terenurile menționate și a dreptului lor la acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea acestora, următoarele înscrisuri: adeverința nr. 1916 din 08.12.2008 privind strămutarea familiei lor în B., extrasele de cartea funciară în care sunt înscrise terenurile evidențiate mai sus.
Valoarea terenurilor în cauză au calculat-o la prețul de circulație, solicitând, totodată, instanței să compare această valoare cu prețul din expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici (potrivit art. 31 alin. 3 din O.U.G. nr. 80/2013).
În completare, pentru dovedirea faptului că aceste terenuri au fost preluate de S. R. după deportarea în B., au solicitat și încuviințarea probei cu martori.
A fost încuviințata și administrată proba cu înscrisurile evidențiate.
Din analiza materialului probatoriu aflat la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Reclamanții solicită constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării lor în temeiul Deciziei MAI nr.200/1951 și acordarea de despăgubiri morale și materiale, acestea din urma constând în contravaloarea terenurilor arabile nerestituite în procedura speciala a legilor fondului funciar.
Petitul în constatare va fi respins ca lipsit de interes, în condițiile în care caracterul politic al măsurii administrative a deportării lor în temeiul Deciziei MAI nr.200/1951 este consacrat ex lege, prin prevederile exprese ale art.3 lit. e din Legea nr.221/2009.
Petitul daune morale întemeiat pe dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din lege urmează a fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente mai sus evocate, ca și în considerarea faptului că urmare a constatării caracterului neconstituțional al acestui text de lege prin Decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale, a încetat a produce efecte juridice.
Potrivit exigentelor art.31 din Legea nr.47/1992, republicata, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Astfel, Curtea a apreciat ca legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
Reglementările adoptate au ținut seama de rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096 (1996) intitulată "Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" și nr. 1.481 (2006) intitulată "Necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist". Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei (la care România a aderat prin Legea nr. 64/1993 pentru aderarea României la Statutul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 4 octombrie 1993), având în vedere încălcarea drepturilor omului de către regimul comunist, este necesar ca persoanele nevinovate care au fost persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale într-o societate democratică să fie reabilitate, să le fie restituite proprietățile confiscate (sau să primească compensații, dacă acest lucru nu mai este posibil) și, atât timp cât victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt în viață, să poată primi compensații pentru daunele morale suferite.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, Curtea a constatat că există o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009].
Curtea a apreciat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea a apreciat că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Prin urmare, Curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și Legea nr. 221/2009, având acest scop.
Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentală, potrivit căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării" - este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, Parlamentul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
Analizând însă prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, "Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate", iar potrivit alin. (2) "Persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate." Cuantumul acestor indemnizații a fost actualizat periodic, ținându-se cont de creșterea inflației și a indicelui prețurilor de consum care au condus la scăderea puterii de cumpărare a acestei categorii de persoane. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, "Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...] a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]".
În expunerea de motive la Legea nr. 221/2009 se arată că "În ceea ce privește prejudiciul moral suferit, [...] pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 [...] să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist". Or, Curtea a apreciat că această justificare nu poate sta la baza instituirii unei noi norme juridice - art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată - adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Totodată, Curtea observă că dispozițiile de lege criticate instituie, pentru prima dată, posibilitatea ca moștenitorii de până la gradul II ai persoanei persecutate să beneficieze de despăgubiri morale.
Curtea a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Totodată, astfel cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, Hotărârea din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei). De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății. Totodată, prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Curtea a reținut că și alte state din Europa au reglementări având ca scop acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, modalitatea de plată a acestora fiind de două feluri: ori prestații lunare (de exemplu, în Bulgaria, pentru cei deținuți în tabere sau lagăre de muncă, este prevăzută suma de 1.500 leva/lună, dar nu mai mult de 50.000 leva total; pentru cei cărora li s-a impus domiciliu forțat sau au fost internați în alte localități - 800 leva/lună, dar nu mai mult de 25.000 leva total; elevii și studenții care au fost siliți să abandoneze studiile - 10.000 leva), ori o sumă globală (de exemplu, în Cehia, pentru prizonierii politici care s-au aflat în această situație cel puțin un an calendaristic, legiuitorul a stabilit o sumă compensatorie de 120.000 coroane, iar pentru fiecare lună de prizonierat în plus, 1.000 coroane, iar soții supraviețuitori și urmașii au dreptul la jumătate din sumele prevăzute); în Lituania, a fost prevăzută suma de 20.000 litas (aproximativ 5.800 euro) pentru urmașii participanților la mișcarea de rezistență, morți în luptă, în detenție sau în timpul interogatoriilor, 15.000 litas (aproximativ 4.350 euro) familiilor celor care au participat voluntari necombatanți în mișcarea de rezistență, morți în timpul detenției sau interogatoriilor, 12.000 litas (aproximativ 3.480 euro) familiilor participanților necombatanți în mișcarea de rezistență uciși sau morți în timpul detenției după punerea în aplicare a sentinței.
Este de observat ca la expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a analizatei decizii, Parlamentul României nu a procedat la modificarea textului de lege declarat neconstituțional.
Decizia Curții cu privire la neconstituționalitatea unui text de lege are caracter general obligatoriu - atât în cadrul unui raport de drept procesual în curs de desfășurare, cât și față de cele viitoare, neputându-se interpreta ca este astfel încălcat principiul neretroactivității legii civile; din punct de vedere tehnico-juridic, prin efectul deciziei Curții textul de lege nu a fost modificat, ci a încetat să mai producă efecte juridice; din aceasta perspectiva, nu se poate aprecia ca prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea în patrimoniu o „speranță legitimă”, susceptibilă de a intra în sfera noțiunii de „bun” în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție, în acest sens fiind și jurisprudența Curții de la Strasbourg (în Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei – Curtea a statuat ca atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății; prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective).
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronunțat Decizia din 4 septembrie 2012 în Cauza D. împotriva ROMÂNIEI (nr._/11). Invocând art. 6 § 1 izolat și coroborat cu art. 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții s-au plâns de caracterul inechitabil al procedurii civile privind acordarea de despăgubiri în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Curtea a considerat că reclamanții nu au suferit vreo încălcare a drepturilor privind accesul la o instanță, siguranța statului de drept ori caracterul echitabil al procedurii. S-a mai reținut că schimbarea jurisprudenței instanțelor ca urmare a unei hotărâri a Curții Constituționale nu este contrară unei bune administrări a justiției, iar reclamanții nu puteau avea speranța legitimă ca cererea lor să fie soluționată pe baza legislației anterioare.
Petitul cu obiect daune materiale întemeiat pe prevederile art.5 alin.1 lit. b din lege se impune a fi respins ca nefondat, în considerarea caracterului obligatoriu al deciziilor pronunțate în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art.330 ind.7 alin.4 C.proc.civ.
Astfel, prin decizia nr.6/15 aprilie 2013 pronunțata în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat ca, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri numai pentru acele categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație - Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare -, cu condiția ca partea interesată să nu fi obținut deja o reparație în temeiul acestor legi, pentru argumente de interpretarea logică a normei legale (așa cum rezultă din cuprinsul său, art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, reglementează dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, "dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare"; din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate - anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare -, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al acestor două acte normative de reparație poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare; numai în acest fel se justifică trimiterea expresă a legiuitorului, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare; or, așa cum rezultă din conținutul prevederilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în domeniul de reglementare al acestei legi, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură), precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație), de interpretarea gramaticală a aceleiași norme analizate (art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, prevede că pot fi solicitate "despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate (...), dacă bunurile respective nu i-au fost restituite (...) în condițiile Legii nr. 10/2001 (...) sau ale Legii 247/2005"; termenul "respective" se raportează la bunurile confiscate, pe care, ulterior, le individualizează prin trimiterea făcută la cele două legi de reparație. Legătura pe care acest termen o realizează între categoria bunurilor confiscate, pentru care pot fi solicitate despăgubiri și cea a bunurilor care nu au fost deja restituite în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu poate avea decât semnificația unei identități între cele două categorii de bunuri), concluzia fiind susținută și de o interpretare sistematică a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare ( potrivit alin. (5) al acestui articol: "Acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare"; numai dacă despăgubirile acordate în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, se referă la aceleași categorii de bunuri pentru care partea interesată poate obține reparații în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau a Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, se justifică reglementarea enunțată anterior, cuprinsă în alin. (5) al aceluiași articol, și al cărei scop nu poate fi decât acela de a înlătura posibilitatea derulării unor proceduri paralele, având aceeași finalitate.).
Din expunerea de motive care a însoțit proiectul Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare reiese ca inițiatorul proiectului legislativ a susținut necesitatea adoptării acestui act normativ inclusiv prin argumente legate de dificultățile de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, bunuri pe care art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, le califică ca fiind imobile preluate în mod abuziv.
Așa fiind, și cererea de despăgubire pentru și terenurile agricole susținut confiscate, în condițiile în care cu privire la aceasta cerere nu a fost probată urmarea procedurilor speciale instituite de Legea nr.10/2001 și de legile fondului funciar.
Nu se poate aprecia că a fost în intenția legiuitorului instituirea unei proceduri prin care să se creeze posibilitatea restituirii acelor bunuri în privința cărora nu a fost urmată procedura specială, întrucât aceasta ar echivala cu repunerea în termenele de decădere prevăzute de aceste legi, termene ce ar fi lipsite astfel de finalitate.
Scopul legiuitorului nu putea fi decât acela de a crea o cale mai rapidă de reparare a prejudiciilor create de vechiul regim exclusiv însă în favoarea acelor persoane care îndeplinesc condiția de persoane îndreptățite în sensul legilor speciale de reparație antementionate.
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge în tot acțiunea formulată.
În temeiul art.274 C.proc.civ., față de culpa procesuală a reclamanților, tribunalul va respinge și cererea cu obiect cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții E. K., cu domiciliul în Germania, Ortsteil Ohmenhausen,_ Reutlingen Neue Strabe 60, și F. (născută E.) E. K., cu domiciliul în Germania_, Neusab, Herbstrasse 6, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin DIRECȚIA GENEARALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T., cu sediul în Timișoara, .. 9B, jud. T..
Respinge cererea cu obiect cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 Septembrie 2014.
Președinte, L. D. | ||
Grefier, L. M. S. |
Red. L.D./Tehnored. L.S. 29 Septembrie 2014, 6 ex.
| ← Reziliere contract. Sentința nr. 8605/2014. Tribunalul TIMIŞ | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 104/2016. Tribunalul... → |
|---|
