Acţiune în constatare. Decizia nr. 777/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 777/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 777/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 777/A
Ședința publică din 18.09.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: C. B.
GREFIER: A. T.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declanșat de către apelanții-pârâți V. E. și V. Ș. E. împotriva sentinței civile nr. 182/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . Primar, având ca obiect acțiune în constatare.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 11 septembrie 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, în baza art. 396 alin. 2 NCPC, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18 septembrie 2014, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ din 26 sept.2013, reclamanta . - a chemat în judecată pe pârâții V. Ș. - E. și V. E., solicitând instanței ca pe baza probelor administrate să dispună constatarea intervenirii prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită a sumei de 4.620 lei dispusă în favoarea pârâților prin Sentința Civilă nr. 306/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._, definitivă și irevocabilă la data de 14.05.2010; radierea din CF nr._ UAT D. (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 1870) nr. top Cc 2000/4 și din CF nr._ UAT D. (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 1870) nr. top Cc 2000/5 a notărilor înscrise în fiecare Carte Funciara sub C1 "drept de sultă pentru suma de 4.620 lei" în favoarea pârâților, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta susține că prin Sentința Civilă nr. 306/30.03.2010 pronunțata de Judecătoria D. în dosar nr._, definitivă și irevocabilă la data de 14.05.2010 a fost dispusă rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 151/28.02.2007, BNP D. R. și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Comunei D. asupra imobilului; totodată a fost obligată la plata către pârâți a sumei de 4.620 lei, reprezentând prețul achitat de aceștia.
Dreptul al acțiune al pârâților pentru a cere executarea silită a acestei sume de bani s-a născut la data de 30.03.2010, dată la care hotărârea a fost definitivă și putea fi pusă în executare potrivit prevederilor procesuale de la acea dată.
Potrivit art. 6 alin. 4 din Noul Cod Civil: "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit"
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/10.04.1958 privitor la prescripția extinctivă. Potrivit art. 1 din acest act normativ: "Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege."; potrivit art. 6 "Dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar în raporturile dintre organizațiile socialiste, de un an", iar conform art. 7 "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiune sau dreptul de a cere executarea silită"
Prin urmare, solicită a se observa faptul că dreptul de a cere executarea silită s-a născut în data de 30 martie 2013, iar termenul de prescripție s-a împlinit în data de 30.03.2013. Pârâții nu au făcut nici un act de natură să suspende ori să întrerupă cursul prescripției. Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, își întemeiază acțiunea pe prevederile Decretului nr. 167/10.04.1958 privitor la prescripția extinctivă, precum și pe celelalte texte legale mai sus menționate.
În probatoriu, înțelege să se folosească de interogatoriul pârâților, prezumții, înscrisuri.
La cerere au fost atașate înscrisuri doveditoare, respectiv copia sentinței civile nr. 306 din 30 martie 2010 pronunțată de Judecătoria D., extrase de carte funciară nr._ și_ D., precum și împuternicire avocațială.
Pârâții V. E. și V. S. E. au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii si obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată și de deplasare.
În fapt, susțin că este adevărat că prin sentința civilă nr. 306/2010 s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare încheiat la 28.02.2007, în urma grevei de foame a lui V. Ș. - E.. Prin sentința arătata mai sus, s-a dispus obligarea Comunei D. la restituirea integrală a prețului achitat pentru acest teren în suma de 4.620 lei.
Învederează că prin prezenta acțiune se tinde a găsi o modalitate de a nu restitui acest preț și a radia sulta din CF. 1870 D., convertit în CF._ D., pentru a înstrăina acest teren (pășune) unui alt cioban venit mai recent în Comună.
Consideră că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2524 c.civ. fiind vorba de o obligație de a da sau de a face.
Prin sentința civilă amintită mai sus, reclamanta a fost obligată la restituirea prețului, adică obligație de a preda, de a restitui prețul încasat. Sentința ce stă la baza acestei obligații a fost executată la data de 23.11. 2010 de către reclamantă, motiv pentru care partea dispozitivului hotărârii judecătorești, privind obligația de a preda de a face, poate fi executată până la data de 23.11.2013.Apreciază că nu a intervenit în cauză prescripția.
Pe de altă parte, acțiunea reclamantei este una de constatare, fiind incidente dispozițiile art. 35 N. c. pr. civ. care reține expres că: "cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept". În cauza de față reclamanta nu invocă existența sau inexistența unui drept, ci stabilirea unei situații negative, pentru a-și îndeplini scopul vădit imoral, de a radia o sultă fără a o achita.
În concluzie, solicită respingerea acțiunii în totalitate.
La întâmpinare a atașat copia extrasului CF nr._ D..
Prin serviciul registratură, pentru termenul de judecată din data de 26 februarie 2014, pârâții au depus la dosar note de ședință (fil.32-33) prin care arată că-și mențin toate susținerile din cadrul întâmpinării.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin sentința civilă nr. 182/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta ., CUI_ și cont bancar RO58TREZ__, în contradictoriu cu pârâții V. Ș. E. și V. E..
S-a constatat că a intervenit prescripția extinctivă a dreptului pârâților de a cere executarea silită a sumei de 4620 lei dispusă în favoarea acestora prin sentința civilă nr. 306 din 30 martie 2010 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria D..
S-a dispus radierea din CF_ D. (provenit din conversia de pe hârtie a CF 1870) nr. top. Cc 2000/4 și din CF_ D. (provenit din conversia de pe hârtie a CF 1870) nr. top. Cc2000/5 a notărilor înscrise în fiecare carte funciară sub C1 „drept de sultă pentru suma de 4620 lei” în favoarea pârâților.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a retinut următoarele:
Potrivit art. 201 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. În acest sens, dată fiind sentința civilă nr. 306/30 martie 2010 pronunțată de Judecătoria D., în cauză sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 167/1958 cu privire la prescripția extinctivă.
Astfel, potrivit sentinței 306 din 30 martie 2010 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria D. a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 151/28.02.2007 și a repus părțile în situația anterioară încheierii contractului, în sensul că imobilul constând în teren intravilan .. Cc200/4 în suprafața de 5324 mp și .. Cc 2000/5 în suprafață de 12.341 mp, înscris în CF 1692 Rovinița M. revine în patrimoniul reclamantei, obligând-o totodată pe aceasta din urmă la restituirea către pârâți a sumei de 4620 lei reprezentând prețul de achiziție al terenului. Ca atare, prin sentința civilă mai sus amintită s-a născut în patrimoniul pârâților dreptul de a cere de la reclamantă restituirea sumei de 4620 lei.
Potrivit art. 1 din decretul 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 6 din același act normativ se instituie termenul general de 3 ani pentru a cerere executarea silită a oricărui titlu executor, termen care începe să curgă, potrivit art. 7, de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Având în vedere că sentința mai sus invocată a rămas definitivă și irevocabilă la data de 14.05.2010, termenul de 3 ani în care pârâții au putut să își exercite dreptul de a cerere executarea silită a acestei sentințe în vederea recuperării debitului în cuantum de 4620 lei a început să curgă de la acea dată, împlinindu-se la data de 14.05.2013.
Totodată, prima instanța a apreciat că în speță nu sunt incidente prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 cu privire la întreruperea prescripției, invocate de pârâți, făcându-se referire la notarea în cartea funciară la data de 23.11.2010 a dreptului de sultă pentru suma de 4620 lei în favoarea pârâților, această notare nefiind de natură a duce la o întrerupere a prescripției extinctive. Astfel, potrivit art. 16 din Decretul 167/1958, prescripție se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, prin formularea unei cereri de chemare în judecată și printr-un act începător de executare.
Notarea în cartea funciară a dreptului de sultă în favoarea pârâților nu se încadrează în niciuna dintre situațiile de mai sus, această notare fiind operată din oficiu, cu ocazie reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului în cartea funciară, în baza sentinței mai sus invocate.
De asemenea, formularea prezentei cereri de chemare în judecată nu poate duce la întreruperea termenului de prescripție atâta vreme cât, așa cum am arătat mai sus, termenul de 3 ani s-a împlinit la data de 14.05.2013 iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 26.09.2013, în afara termenului de prescripție.
În consecință, dat fiind că pârâții nu au întreprins nici un demers pentru a-și recupera creanța în cuantum de 4620 lei până la data de 14.05.2013 și având în vedere că nu există cauze de întrerupere a prescripției, prima instanța a admis acțiunea și a constatat că a intervenit prescripția extinctivă a dreptului pârâților de a cere executarea silită a sumei de 4620 lei dispusă în favoarea acestora prin sentința civilă nr. 306 din 30 martie 2010 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria D.. D. urmare, în condițiile în care creanța în sumă de 4620 lei nu mai poate fi recuperată pe calea executării silite, instanța va dispune radierea din CF_ D. (provenit din conversia de pe hârtie a CF 1870) nr. top. Cc 2000/4 și din CF_ D. (provenit din conversia de pe hârtie a CF 1870) nr. top. Cc2000/5 a notărilor înscrise în fiecare carte funciară sub C1 „drept de sultă pentru suma de 4620 lei” în favoarea pârâților.
Dată fiind culpa procesuală a pârâților, în temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prima instanța i-a obligat la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, respectiv a sumei de 3000 lei reprezentând onorariu de avocat, conform facturii fiscale nr._ din 01.07.2013 și a extrasului de cont depuse la dosar.
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, au declanșat calea de atac a apelului pârâții V. E. si V. Ș. E., solicitând schimbarea in tot a hotărârii apelate, conf. art. 480 al. 2, iar in cazul in care se impune administrare de alte probe (interogatorul reclamantei) sa se anuleze hotărârea cu menținerea cauzei spre judecata fondului.
În susținerea căii de atac, apelanții au învederat că hotărârea instanței de fond este neintemeiata si nelegala.
Obiectul litigiului promovat de . este o acțiune in constatarea intervenirii unei prescripții pe seama paraților de a cere o executare silita a unei sume de bani. Art. 35 din c. pr civ. retine, ca acțiunea in constatare nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului pe orice alta cale prevăzuta de lege.
Contrar acestei dispoziții legale, Judecătoria D. admite aceasta acțiune in constatare, si constata un fapt negativ, si anume ca ar fi intervenit prescripția dreptului paraților de a cere executarea si plata unei sulte.Scopul acțiunii Primarului a fost acela de a putea radia sulta din cartea funciara_ D. si a putea instraina acest imobil unei alte persoane.Aceasta atitudine a unei instituții de stat, a unor aleși ai comunității (primar) fata de cetățeanul gospodar al comunei, de a-l păgubi cu orice pret, este pur si simplu o atitudine imorala si de dispreț fata de omul comunității.
Reclamanta nu invoca in acțiune existenta sau inexistenta unui drept, ci doar stabilirea unei situații negative, urmărind pe calea acțiunii in constatare radierea unei sulte si neplata acesteia. Dar aceasta radiere nu se poate obține prin acțiune in constatare, motiv pentru care acțiunea reclamantei este inadmisibila. Exista alte posibilități juridice de realizare pentru a obține radierea unei sulte.
Pe de alta parte, dreptul paraților la obținerea sultei nu este prescris, motiv pentru care hotărârea pronunțata in cauza este neintemeiata.
Apelanții critica hotărârea Judecătoriei D. si pentru obligarea paraților la plata unui onorariu de avocat in suma de 3000 lei, onorar exagerat raportat la obiectul acțiunii si volumul dosarului.
Bugetul local de stat al comunei D., plâns de primar si de toti angajații Primăriei, poate fi sărăcit cu 3.000 lei, din bani publici (plătiți si de parați) pentru un onorar de avocat pentru o acțiune in constatare. Primăria nu vrea sa restituie paraților suma de 4.620 lei, dar plătește 3.000 lei pentru un onorariu de avocat. Apelanții considera ca si din acest punct de vedere hotărârea instanței de fond este nelegala.
Apelanții au solicitat schimbarea in tot a hotărârii apelate, conf. art. 480 al. 2, iar in cazul in care se impune administrare de alte probe (interogatorul reclamantei) sa se anuleze hotărârea cu menținerea cauzei spre judecata fondului.
Prin întâmpinarea formulată, intimata . a solicitat instanței de apel ca pe baza probelor administrate să dispună respingerea ca neîntemeiat a apelului corelativ cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că motivele de apel sunt lipsite de temeinicie și fundament juridic pentru argumentele prevalate în cererea introductivă de instanță și reluate repetitiv în calea de atac.
Referitor la primele motive de apel, demersul judiciar al reclamantei nu tinde la stabilirea unei situații negative, la constatarea unui fapt negativ ci la stabilirea unuia pozitiv concretizat prin împlinirea termenului de prescripție extinctivă.
Dreptul la acțiune al pârâților apelanți nu s-a născut la data notării din oficiu a creanței lor pentru suma de 4620 lei (notare ce a fost operată din oficiu, fără solicitarea reclamantei), respectiv 23.11.2010 ci la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, așa cum a arătat mai sus, 30.03.2010, deoarece demersurile creditorilor pentru punerea în executare a hotărârii nu erau condiționate de reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului în cartea funciară. Notarea datoriei reclamantei în cartea funciară nu are natura să producă o întrerupere a termenului de prescripție extinctivă neavând natura unei recunoașteri a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel in folosul căruia curge prescripția, așa cum cere în mod imperativ art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/10.04.1958.
Așa cum rezultă din cererea de înscriere adresata BCPI D., pe care o anexează în copie certificată, reclamanta a solicitat doar "revenirea în patrimoniul UAT D. a imobilelor din CF 1692/Rovinița M., nr. cad. Cc 2000/4 și Cc 2000/5", notarea datoriei reclamantei (deși greșit calificată drept sultă), făcându-se din oficiu.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în mod corect prima instanță a obligat pârâții la plata acestora, în situația în care au devenit parte căzută în pretenții în înțelesul art. 453 alin. 1 Cod proc civ. Pârâții aveau posibilitatea procedurală conferită de art. 454 Cod proc. civ. să recunoască pretențiile reclamantei, astfel încât să fie exonerați de la plata cheltuielilor de judecată, însă nu au înțeles să uzeze de acest drept ci, mai mult, au formulat opoziție, încercând să inducă în eroare instanța de judecată cu privire la momentul nașterii dreptului la acțiune, exercitând ulterior și calea de atac a apelului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență (Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza C. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, Hotărârea din 23 februarie 2006 în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 600 din 30 august 2007, Hotărârea din 19 octombrie 2006 în Cauza R. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 597 din 29 august 2007, Hotărârea din 27 iunie 2006 în Cauza P. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 591 din 28 august 2007 etc) a statuat faptul că partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea cheltuielilor de judecată dacă se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, toate aceste trei condiții fiind îndeplinite în cauza de față.
Condiția realității este îndeplinită prin faptul că aceste cheltuieli au fost dovedite cu înscrisuri (factura fiscală, extrasul de cont bancar). Condiția necesității este îndeplinită față de împrejurarea că Primăria Comunei D. nu are angajat personal cu studii juridice (chiar postul de secretar ce ar presupune o persoană cu pregătire juridică fiind vacant!), astfel încât este nevoită să contracteze servicii juridice calificate în persoana unui avocat ales. Caracterul rezonabil al unui onorariu avocațial de 3000 lei perceput în anul 2014 trebuie analizat prin prisma faptului că acesta nu este exagerat de mare în raport cu onorariile practicate pe piața liberă a avocaturii. Avocatul ales al reclamantei a fost prezent la fiecare termen de judecată, a formulat cereri și a participat la administrarea de probe. Pentru toate aceste considerente, intimata a solicitat respingerea apelului corelativ cu obligarea pârâților apelanți la plata cheltuielilor de judecată în apel.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 205-208 Cod proc civ, art. 466-482 cod proc civ precum și pe celelalte texte legale mai sus amintite.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de apel formulate, cu observarea particularităților pricinii, tribunalul constată următoarele:
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, reclamanta-debitoare-intimată tinde, pe calea unei veritabile acțiuni în constatare, la radierea din cartea funciară a sumei datorată pârâților-apelanți în temeiul unei hotărâri judecătorești, ca o consecință a reținerii că dreptul de a cere executarea silită a actului jurisdicțional s-a prescris.
Tribunalul amintește că, așa cum constant a tranșat doctrina reputată în materie (a se vedea în acest sens, E O., Tratat de executare silită, vol. II, p. 523), debitorul nu are, în genere, posibilitatea de a solicita a se statua, pe cale principală, prin intermediul unei acțiuni în constatare, fundamentată pe dispozițiile art. 35 din codul de procedură civilă, că dreptul de a cere executarea silită a unei obligații la care a fost condamnat jurisdicțional s-a prescris, ci doar în cadrul unei contestații la executare; cu toate acestea, atât literatura de specialitate cât și practica jurisprudențială (a se vedea, C. N., Executarea silită, practică judiciară, p. 415) au admis că, în mod excepțional, se poate recurge și la o acțiune în constatare, în situația în care debitorul nu are un alt mijloc procedural la dispoziție. Este cazul de față, în care pasivitatea de care au dat dovadă creditorii-pârâți-apelanți (ce nu au procedat la punerea în executare a sentinței civile nr. 306/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._, nici măcar după introducerea demersului judiciar pendent) este de natură a afecta securitatea raporturilor juridice civile. Fiind evident și interesul debitoarei în a radia creanța creditorilor din cartea funciară și a lăsa imobilul liber de orice sarcini ce ar îngreuna valorificarea sa ulterioară. Context în care tribunalul urmează să respingă excepția inadmisibilității promovării unui așa demers judiciar invocată de pârâți prin actul procedural al întâmpinării depus în cea dintâi fază a judecății și reiterată în calea de atac.
Este real că statul, prin organele și autoritățile sale administrative, are a depune toate diligențele în vederea asigurării pârghiilor necesare executării prompte și integrale a hotărârilor judecătorești (fiind condamnat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru nerespectarea acestei obligații - a se vedea cauza Ruianu contra României, A. contra României) și că, în speță, tocmai o autoritate publică locală - cum se verifică a fi Primarul comunei D. -, nu numai că nu și-a îndeplinit un așa rol, dar nu a executat o hotărâre judecătorească ce conținea o obligație expresă stabilită în sarcina unității administrativ-teritoriale pe care tot el o reprezintă; mai mult, a înțeles să recurgă la concursul justiției, pentru a obține înlăturarea efectelor acestei obligații, ca urmare a intervenirii unui impediment legal - constând în prescripția dreptului creditorilor-apelanți de a mai cere concursul forțelor coercitive puse la dispoziție de stat pentru a asigura executarea silită a prestației la care a fost condamnată jurisdicțional unitatea administrativ-teritorială.
Numai că, în speță, chiar dacă se reține reaua-credință totală a debitoarei-intimate, această împrejurare nu este de natură a conduce la înlăturarea efectelor pe care le produce prescripția dreptului de a cere executarea silită a obligației pecuniare stabilită prin Sentința Civilă nr. 306/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ .
Și aceasta pentru că, și dacă s-ar admite teza acreditată de creditorii-apelanți - aceea că prin reînscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, la cererea intimatei, concomitent cu notarea creanței creditorilor (constând în restituirea prețului achitat pentru cumpărarea unui imobil printr-un contract de vânzare-cumpărare rezoluționat ulterior pe cale judiciară) ar fi operat o întrerupere a termenului de prescripție (a dreptului de a cere executarea silită), prin asimilarea cererii de înscriere în cartea funciară unui act de executare benevolă a sentinței civile nr. 306/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._, și, pe cale de consecință, unui act întrerupător al prescripției în accepția art. 405 ind. 2 lit. a apartenent vechii legi procedurale civile în vigoare la epoca efectuării înscrierii (potrivit căruia „Cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute in titlul executoriu ori a recunoașterii, in orice alt mod, a datoriei”) -, și încă demersul judiciar inițiat de debitoare nu poate fi respins. De vreme ce, chiar dacă s-ar fi întrerupt prescripția dreptului de a cere executarea silită a sentinței civile nr. 306/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ (termen ce a început să curgă la data la care sentința a rămas definitivă în accepția art. 377 c. proc. civ. de la 1865 care spune că „Sunt hotărâri definitive hotărârile date in prima instanța, potrivit legii, fara drept de apel” și care se cere a fi pus în corelație cu prevederile art. 374 și 376 c. proc. civ., și nu irevocabilă, cum eronat a reținut judecătoria, dată care, în speță, se verifică a fi aceea a pronunțării sentinței - 30.03.2010), la data de 23.11.2010 (data efectuării înscrierilor de carte funciară), noul termen de prescripție, ce ar fi început să curgă de la cea din urmă dată, tot s-ar fi împlinit la data de 23.11.2013.
De altă parte, cererea introductivă de instanță, datorită obiectului său - constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită a sentinței supra anunțate -, precum și a finalității spre care se tinde, nu ar putea fi interpretată contra reclamantei-intimate, ca o recunoaștere a datoriei de către cea din urmă, cu consecința întreruperii curgerii termenului.
Instanța de apel mai observă și că pârâții-creditori-apelanți au înțeles să rămână într-o stare de pasivitate surprinzătoare și inexplicabilă, mulțumindu-se numai să invoce apărări cum ar fi inadmisibilitatea unui așa demers judiciar, întreruperea termenului de prescripție și reaua-credință a debitoarei, fără a depune însă minime diligențe și eforturi în vederea punerii în executare a sentinței civile nr. 306/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ în interiorul termenului de prescripție, ce potrivit tezei de ei susținută, s-ar fi împlinit la data de 23.11.2013. Or, primind citația în cel dintâi ciclu procesual la data de 1.10.2013, ar fi avut posibilitatea declanșării în termen de executării silite; nu s-ar putea invoca nici ignoranța ori necunoașterea legii, din moment ce au formulat întâmpinare în termenul legal, prin intermediul căreia au invocat excepții și apărări, iar în fața judecătoriei au beneficiat de serviciile unui apărător ales.
Prin efectul împlinirii prescripției dreptului de a cere executarea silită, Sentința Civilă nr. 306/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ și-a pierdut puterea executorie, putând fi îndeplinită numai de bunăvoie de către unitatea administrativ-teritorială prin al său reprezentant și, totodată, organ executiv.
Întemeiată se privește a fi însă critica vizând cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată pe care au fost obligați a le suporta.
Astfel, în ceea ce privește diminuarea onorariului avocațial, este indubitabil că, art. 451 alin. 2 apartenent legii procedurale civile acordă judecătorului posibilitatea de a mări, sau, după caz, de a micșora onorariile avocaților cu o motivare corespunzătoare. Tribunalul apreciază, că, în speță, se impune reducerea onorariului avocațial avansat în cea dintâi fază procesuală și al cărui cuantum, cifrat la nivelul sumei de 3.000 de lei, se verifică a fi aproape egal cu cel al datoriei de care reclamanta-intimată urmează a fi exonerată (ca efect al intervenirii prescripției dreptului de a cere executarea silită) și care, ca atare, se privește a fi disproporționat și nejustificat de mare raportat la particularitățile pricinii astfel cum au fost reliefate supra.
Procedând astfel, în adevăr, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară încheiat între petiționară și avocatul său și nici nu îl cenzurează, ci stabilește, în temeiul alin. 2 al art. 451 apartenent legii procedurale civile, în raport de prestația acestuia, de complexitatea cauzei, și de atitudinea culpabilă a părții căzută în pretenții, cuantumul corespunzător și rezonabil al cheltuielilor de judecată. De altfel, și dispozițiile art. 127 din statutul profesiei de avocat, conțin criterii similare de cuantificare a onorariilor avocațiale (natura, noutatea și dificultatea cazului; importanța intereselor în cauză; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, etc). Știut fiind și că dacă nu ar fi existat art. 451 c. pr. civ. (și ca atare, intervenția instanței de judecată), contractul de asistență juridică ar fi produs efecte numai între părțile contractante, nu și față de terțele persoane, inclusiv față de adversarul din proces.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 1 c. proc. civ., va admite apelul declanșat de către apelanții-pârâți V. E. și V. S. E. contra sentinței civile nr. 182/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . Primar.
Va schimba în parte sentința apelată în sensul că va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial diminuat în cea dintâi etapă procesuală.
Va păstra în rest dispozițiile sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declanșat de către apelanții-pârâți V. E. și V. S. E., ultimul având CNP_, ambii cu domiciliul în Rovinița M., nr. 163, județul T., contra sentinței civile nr. 182/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . Primar, CUI_, cu sediul în D., nr. 224, județul T..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial diminuat în cea dintâi etapă procesuală.
Păstrează în rest dispozițiile sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2014.
Președinte, Judecător,
A. A. C. B.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 5/16.10.2014
Prima instanță: jud. D. I. H.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Reziliere contract. Sentința nr. 8605/2014. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
