Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1654/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1654/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 30-05-2012 în dosarul nr. 1654/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 1654/2012
Ședința publică de la 30 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. H.
Grefier F. L. C.
S-a luat în examinare acțiunea civilă promovată de reclamanta R. E. în contradictoriu cu pârâții S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DGFP TIMIS, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Instanța, văzând ca nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constată încheiată cercetarea judecătorească și acorda cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a actiunii.
INSTANȚA
Deliberând, constata următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Timis, la data de 27.04.2012 în dosarul nr._, reclamanta R. E. solicita în temeiul art. 5(1) lt.a din Legea 221/2009 obligarea STATULUI R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DGFP TIMIS la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit sotul său R. P. in prezent decedat) prin masurile administrative cu caracter politic.
Reclamanta solicita despăgubiri morale in cuantum de 500.000 euro, echivalentul in lei cu titlu de daune morale .
În fapt, arata ca potrivit hotararii nr. 1084/4.07.2002 emisă de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător in Rezistența Anticomunista, se atesta ca în perioada 18.06._55 sotul ei si membrii familiei sale au fost supuși din motive politice unor masuri administrative abuzive, respectiv, au fost deportați urmare a Deciziei 200/1951, din localitatea Besenova V. judetul Timis si li s-a stabilit domiciliul obligatoriu in localitatea Fetestii Noi-Fetesti(Valea Viilor), jud.I..
Reclamantul arata au fost luați de organele de represiune fară să li se mai dea posibilitatea de a mai lua ceva din gospodăria pe care o aveau si după un drum anevoios de câteva zile in vagoane de animale au fost debarcați in mod forțat in Baragan.
In aceea perioada erau nevoiti sa se descurce cum vor sti, fară absolut nimic, fara apa, fară mâncare, fară nici un adăpost, localinicii privindu-i cu reala retinere si spaima ca pe niste criminali, datorita propagandei comuniste facute in acest sens.
Reclamantul arata ca la întoarcerea din Baragan drepturile spre scolarizare au fost restrictionate de legi speciale ale regimului comunist, iar prin deportarea familiei din localitatea Besenova V. li s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare greu de evaluat in bani ce au rezultat din atingerile si încâlcirile dreptului personal nepatrimoniale la libertate, cu consecințe de ordin fizic si fiindu-le afectate in mod implicit aele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale-onoare, reputație, precum si pe cele care se situează in domeniul activ al vieții umane - relații cu prietenii, apropiații, vătămări care îsi găsesc expresia cea mai tipica in durerea morala încercată de victima.Considera ca fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale instituite de art. 998 C Civ. si art. 52 alin.3 din Constituție arata ca considera ca se impune repararea integrala de către stat a pagubelor suferite.
In drept, invoca prevederile Legii nr. 221/2009 si OUG 214/1999, art. 5 alin.3 din Legea 221/2009
D.G.F.P. T., in reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, in calitate de reprezentant legal al paratului S. R., in condițiile art. 115 - 118 din Codul de procedura civila a formulat întâmpinare, solicitând instanței: constatarea lipsei calității procesuale active a reclamantei;inadmisibilitatea cererii despăgubirilor de ordin moral; respingerea acțiunii in ce privește daunele morale, ca neteîmtemeiata.
In motivare, se invoca excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, considerand ca cererea reclamantului este inadmisibila in ce privește acordarea daunelor morale pentru prejudiciul suferit de ascendenții acesteia( pentru suma corespunzătoare), întrucât daunele morale sunt de natura personala, prejudiciul moral privește exclusiv victima, asa incat reclamanta nu se afla in poziția de a cuantifica suferința antecesorilor sai si a cere, in consecința daune morale pentru aceștia, singurii care ar fi putut sa demareze aceasta acțiune fiind cei care, la propriu au suferit de pe urma masurilor administrative abuzive a deportării.
In ipoteza in care instanța apreciază ca reclamantul are calitate procesuala activa in prezenta cauza, fiind indreptatit sa solicite despăgubiri pentru prejudiciul suferit de familie, solicită ca instanța sa puna in vederea acestuia sa depună înscrisuri din care sa rezulte faptul ca este singura descendenta sau ruda care a promovat o acțiune de acest fel, solicitând despăgubiri de aceeași natura pentru aceleași suferințe ale antecesorilor sai prin alte dosare aflate pe rolul instanțelor, conform prevederilor art.5 alin.l din Legea nr.221/2009).
Se formulează aceasta cerere intrucat dispozițiile art.5 alin.l din Legea nr.221/2009 arata ca "orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 06.03._89 1 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic precum si dupa decesul altei persoane, soțul sau descendenții acesteia pana la gradul al II-lea pot solicita instanței in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi obligarea statului la .... "
Astfel ca, prin aceasta lege se prevede posibilitatea acordării despăgubirilor pentru toti moștenitorii pana la gradul al II-lea inclusiv având același antecesor, prin stabilirea unui cuantum total ce reprezintă despăgubirile solicitate pentru toti descendenții împreuna si nu pentru fiecare moștenitor in parte, solicitând ca instanța sa verifice daca mai exista si alți descendenți care sa fi promovat o acțiune prin care sa solicite despăgubiri pentru suferințele morale suferite de prin măsura deportării.
Se solicita instanței sa constate inadmisibilitatea cererii privind acordarea despăgubirilor de ordin moral, ca efect al măsurii administrative a deportării;
In acest sens, dispozițiile art.5 din Legea nr.221/2009 sunt foarte clare, astfel ca beneficiază de aceste despăgubiri de ordin moral doar persoanele care au suferit o condamnare.
"(1) Orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecata, in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a)acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in străinătate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, si al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare;
b)acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare;
c) repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotărârea judecătoreasca de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară "
Asa incat, despăgubirile pentru prejudiciul suferit de familia reclamantului pot fi acordate in principiu numai daca in cazul lor a fost vorba de vreo condamnare, fiind practic echivalentul tocmai pentru aceasta condamnare, iar antecesorii reclamantului nu au suferit o condamnare politica, ci au făcut obiectul unei masuri administrative, condițiile prevăzute de lege nu sunt îndeplinite pentru acordarea daunelor morale.
In măsura in care instanța va înlătura aceasta excepție a inadmisibilității, se solicita respingerea acțiunii, ca netemeinica si nelegala. Arata ca instanța va trebui sa tina seama si de celelalte masuri reparatorii oferite de decretul lege nr.118/1990, unde victimele care au dovedit calitatea de luptător in rezistenta anticomunista beneficiază de o . drepturi .
In completare. OG nr.214/1999 prevede ca "persoanele care au calitatea de luptător in rezistenta anticomunista beneficiază de:restituirea in condițiile legii a proprietăților confiscate in natura sau daca aceasta nu este posibila, in echivalent; drepturile prevăzute de Decretul lege 118/1990 cu modificările ulterioare; acordarea cu prioritate de ordine si medalii; atribuirea in condițiile legii, a numelui persoanelor prevăzute la art.l unor străzi, parcuri, piste si altor asemenea locuri publice; orice alte drepturi prevăzute de legi speciale ".
In concluzie, prin toate reglementările legale sus-citate, S. R. a urmărit, in condițiile art.998 Cod civil, repararea integrala atat a daunelor morale cat si a celor materiale suferite de persoanele care s-au aflat in situațiile prevăzute de Legea nr.221/2009.
3. Chiar daca instanța apreciază ca se impune o compensație in plus a prejudiciului moral suferit, practica CEDO încurajează acordarea de daune morale in limita unui cuantum de ordinul miilor de euro, mai mult a zecilor de mii, nicidecum a unor sume ce se ridica la sute de mii de euro.
Se solicită judecarea cauzei si potrivit art.242 alin.2 din Codul de procedura civila.
Paratul a completat întâmpinarea, solicitând respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata, avand in vedere pronunțarea Curții Constituționalitate asupra excepțiilor de neconstituționalitate, prin decizia 1354/20.10.2010 si decizia 1358/21.10.2010 care a admis excepția de neconstituționalitate a prev.art. 5 valin.1 din Lg. 221/2009.
Analizând acțiunea prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente,tribunalul reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, tribunalul o va respinge, apreciind ca exista identitate între persoana reclamantei si titularul dreptului dedus judecății .
Reclamanta solicită prin acțiunea pendinte obligarea Statului român prin al sau reprezentant la plata de daune morale in compensarea prejudiciului moral suferit urmare a suportării de catre sotul său a măsurii administrative de strămutare în perioada 18.06._55 impreuna cu membrii familiei sale, fiind supuși din motive politice unor masuri administrative abuzive, fiind deportați urmare a Deciziei 200/1951 din localitatea Besenova V. județul Timis si li s-a stabilit domiciliul obligatoriu in localitatea Fetestii Noi-Fetesti(Valea Viilor), jud.I..
Va fi respinsă cererea reclamantului cu obiect daune morale întemeiate pe prevederile art.5 alin.1 lit.a din legea nr.221/2009, in considerarea faptului ca urmare a constatării caracterului neconstituțional al acestui text de lege prin Decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale, a încetat a produce efecte juridice.
Potrivit exigentelor art.31 din Legea nr.47/1992, republicata, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Astfel, Curtea a apreciat ca legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
Reglementările adoptate au ținut seama de rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096 (1996) intitulată "Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" și nr. 1.481 (2006) intitulată "Necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist". Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei (la care România a aderat prin Legea nr. 64/1993 pentru aderarea României la Statutul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 4 octombrie 1993), având în vedere încălcarea drepturilor omului de către regimul comunist, este necesar ca persoanele nevinovate care au fost persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale într-o societate democratică să fie reabilitate, să le fie restituite proprietățile confiscate (sau să primească compensații, dacă acest lucru nu mai este posibil) și, atât timp cât victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt în viață, să poată primi compensații pentru daunele morale suferite.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, Curtea a constatat că există o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009].
Curtea a apreciat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea a apreciat că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Prin urmare, Curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și Legea nr. 221/2009, având acest scop.
Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentală, potrivit căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării" - este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, Parlamentul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
Analizând însă prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, "Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate", iar potrivit alin. (2) "Persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate." Cuantumul acestor indemnizații a fost actualizat periodic, ținându-se cont de creșterea inflației și a indicelui prețurilor de consum care au condus la scăderea puterii de cumpărare a acestei categorii de persoane. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, "Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...] a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]".
În expunerea de motive la Legea nr. 221/2009 se arată că "În ceea ce privește prejudiciul moral suferit, [...] pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 [...] să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist". Or, Curtea a apreciat că această justificare nu poate sta la baza instituirii unei noi norme juridice - art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată - adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Totodată, Curtea observă că dispozițiile de lege criticate instituie, pentru prima dată, posibilitatea ca moștenitorii de până la gradul II ai persoanei persecutate să beneficieze de despăgubiri morale.
Curtea a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Totodată, astfel cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, Hotărârea din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei). De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății. Totodată, prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Curtea a reținut că și alte state din Europa au reglementări având ca scop acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, modalitatea de plată a acestora fiind de două feluri: ori prestații lunare (de exemplu, în Bulgaria, pentru cei deținuți în tabere sau lagăre de muncă, este prevăzută suma de 1.500 leva/lună, dar nu mai mult de 50.000 leva total; pentru cei cărora li s-a impus domiciliu forțat sau au fost internați în alte localități - 800 leva/lună, dar nu mai mult de 25.000 leva total; elevii și studenții care au fost siliți să abandoneze studiile - 10.000 leva), ori o sumă globală (de exemplu, în Cehia, pentru prizonierii politici care s-au aflat în această situație cel puțin un an calendaristic, legiuitorul a stabilit o sumă compensatorie de 120.000 coroane, iar pentru fiecare lună de prizonierat în plus, 1.000 coroane, iar soții supraviețuitori și urmașii au dreptul la jumătate din sumele prevăzute); în Lituania, a fost prevăzută suma de 20.000 litas (aproximativ 5.800 euro) pentru urmașii participanților la mișcarea de rezistență, morți în luptă, în detenție sau în timpul interogatoriilor, 15.000 litas (aproximativ 4.350 euro) familiilor celor care au participat voluntari necombatanți în mișcarea de rezistență, morți în timpul detenției sau interogatoriilor, 12.000 litas (aproximativ 3.480 euro) familiilor participanților necombatanți în mișcarea de rezistență uciși sau morți în timpul detenției după punerea în aplicare a sentinței.
Este de observat ca la expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a analizatei decizii, Parlamentul României nu a procedat la modificarea textului de lege declarat neconstituțional.
Decizia Curții cu privire la neconstituționalitatea unui text de lege are caracter general obligatoriu - atat in cadrul unui raport de drept procesual in curs de desfășurare, cat si fata de cele viitoare, neputându-se interpreta ca este astfel incalcat principiul neretroactivității legii civile; din punct de vedere tehnico-juridic, prin efectul deciziei Curtii textul de lege nu a fost modificat, ci a încetat sa mai producă efecte juridice; din aceasta perspectiva, nu se poate aprecia ca prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea in patrimoniu o „speranța legitima”, susceptibila de a intra in sfera noțiunii de „bun” in sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție, in acest sens fiind si jurisprudența Curții de la Strasbourg (in Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei – Curtea a statuat ca atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății; prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective).
Fiind lipsita de fundament juridic, actiunea se impune a fi considerata ca nefondata, in condițiile in care art.5 alin.1 lit.a din lege a fost indicat ca temei juridic principal, iar celelalte dispoziții legale – art.998-999 C.civ., si art.2 -5, art.7-9, art. 13, 19, 23,24,25 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art.20 din Constituția României au fost indicate in complinire.
De altfel, ratione temporis, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cu protocoalele sale adiționale, nu isi gaseste aplicabilitatea in cauza, intrucat, la data luarii masurii administrative, aceasta nu fusese adoptata si cu atat mai putin fusese ratificata de Romania.
Nu se poate aprecia ca, prin neaplicarea dispozitiilor Legii nr.221/2009 in cauzele aflate in curs de soluționare la pronunțarea deciziilor Curtii Constituționale se creează o discriminare in raport de petenții care au beneficiat anterior de prevederile acestui act normativ, întrucât, tocmai prin pronunțarea deciziilor instanței de contencios constituțional, s-a creat o situație de drept diferita de cea inițiala; or, art.14 din Convenție, ca si Protocolul nr. 12 la Convenție impun un tratament identic pentru situații identice; in plus, temeiurile discriminării, prevăzute de dispozițiile amintite, nu se regăsesc in speța.
Prevederile art.504 al.1 C.proc.pen. - potrivit căruia: "persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitiva de achitare, privarea sau restrângerea de libertate in mod nelegal trebuind a fi stabilita, dupa caz, prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzuta in art.10 al.1 lit.j (alin.3) - nu isi gasesc, de asemenea, incidenta in speța.
In raport de celelalte temeiuri juridice cu caracter general, dreptul la despagubiri morale pentru prejudicial creat prin masura administrative luata de stat apare ca prescris extinctiv, pentru următorul raționament juridic:
In condițiile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctiva, dreptul la acțiune in justiție, având ca obiect un drept cu caracter patrimonial este supus prescripției, scopul legiuitorului fiind acela de a sancționa pasivitatea titularului dreptului nereclamat in justitie o anumita perioada de timp, ca si asigurarea securității circuitului civil; art.3 din acelasi decret prevede, cu caracter general, ca termenul prescripției este de 3 ani, sancțiunea neexercitarii dreptul la acțiune in acest interval fiind aceea a lipsirii de protecție juridica a dreptului sau interesului legitim astfel pretins.
Potrivit regulii generale privind începutul cursului prescripției extinctive a dreptului la acțiune, prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune (art.7 alin.1 din decret); in speța, dreptul de a solicita repararea morala a prejudiciului produs prin masura deportării s-a născut la data încetării acestei masuri, data care respecta si dispozitiile speciale in ce priveste inceputul cursului termenului prescripției dreptului la acțiune in materia raspunderii civile delictuale (data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba cat si pe cel care răspunde de ea - art.8 alin.1 din Decretul nr. 176/1958).
Independent de data la care măsura abuziva si-a încetat efectele (anterior abolirii regimului comunist sau concomitent cu aceasta data), reclamanta a fost impiedicata, pana la data de 22 Decembrie 1989, sa promoveze o acțiune ca cea supusa analizei, desi cunostea sau ar fi trebuit sa cunoasca atat întinderea pagubei, cat si pe cel vinovat de producerea acesteia, intrucat sub regimul comunist formularea unei acțiuni in justitie impotriva organelor de stat ar fi condus, foarte probabil, la aplicarea de sancțiuni grave in sarcina persoanei reclamante, situatie ce se impune a fi asimilata unui caz de forța majora, cu efect suspensiv asupra cursului termenului de prescriptie, in sensul art.13 lit.a si 14 din decret.
Insa, având in vedere ca de la înlăturarea regimului comunist, data la care a încetat cauza de suspendare a cursului prescripției, si pana la promovarea prezentei acțiuni au trecut mai mult de 3 ani, in speța devin incidente dispozițiile art.1 alin.1 si art.3 din Decretul nr.167/1958 (care nu disting dupa natura dreptului caruia i s-a adus atingere si, unde legea nu distinge, nici cel care o aplica nu trebuie sa faca distinctii – ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus), cu consecința prescrierii dreptului la acțiune in sens material.
Termenul special de prescripție prevăzut de art.5 alin.final din Legea nr.221/2009 a fost reglementat de legiuitor exclusiv pentru acțiunea in despăgubiri promovata in temeiul art.5 alin.1 lit.a si b din lege, iar, la momentul analizei sfera sa de aplicare s-a redus la actiunea in despagubiri materiale reglementata de lit.b a textului de lege menționat, neputand fi aplicat si actiunii in despagubiri intemeiata pe dreptul comun, in considerarea caracterului sau special: este prin urmare de stricta interpretare si aplicare.
Nu se poate aprecia, pe cale de consecința, ca prin reglementarea acestui termen special de prescripție, legiuitorul a renunțat la prescriptibilitatea acțiunii in despăgubiri de drept comun si nici ca ne aflam in fata unei recunoașteri a dreptului pretins cu efect întreruptiv de prescripție in condițiile art.17 rap.la art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, întrucât întreruperea prescripției presupune ca termenul de prescripție sa nu se fi împlinit, condiție neîndeplinita in speța de lege lata, instituția prescripției extinctive este reglementata de norme imperative, așa cum rezulta din prevederile art.1 alin.3 si art.18 din decret, dispoziții ce se aplica in mod exclusiv in baza caracterului lor special, cu excluderea celor cu caracter general cuprinse in codul civil in materie de prescripție (specialia generalibus derogant); repunerea in termen operează in condițiile strict prevăzute de art.19 din decret, neîndeplinite in speța; instituția renunțării la prescripție, incompatibila cu normele imperative ale decretului amintit, își găsește aplicabilitate doar in materia prescripției achizitive, potrivit doctrinei in materie si unei jurisprudențe constante.
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge în tot acțiunea formulata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulata de reclamanta R. E. cu domiciliul în Timișoara ., jud. T., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DGFP TIMIS cu sediul în Timișoara .. 9B.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica, azi, 30 mai 2012.
PREȘEDINTE GREFIER
D. H. C. F.
Red. D.H.
Tehnored. F.C. 19 Iunie 2012
6ex
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1950/2012.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1651/2012.... → |
|---|
