Pretenţii. Decizia nr. 1173/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1173/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 1173/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1173/R
Ședința publică din 21.11.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: C. B.
JUDECĂTOR: D. B.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare recursul civil declanșat de către n recurentul S. M. împotriva sentinței civile r. 3401/07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. A. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă, în reprezentarea intimatei, lipsă, avocat M. C., lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin transmisiune fax, vizată de Serviciul Registratură, în data de 21.11.2013, au fost depuse de către recurent note de ședință, la care s-au atașat, în copie, împuternicirea avocațială și cartea de identitate a recurentului, având . nr._.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe cu înscrisuri de administrat sau excepții de invocat și constatând că, în atare situație, controlul judiciar se privește a fi finalizat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului promovat în cauză.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, menținerea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin actiunea civila înregistrata la Judecatoria Timisoara sub nr._ /16 octombrie 2012 reclamanta S. (fostă S.) A. E., în contradictoriu cu pârâtul S. M., i-a solicitat instantei ca prin hotarârea pe care o va pronunta să dipsună obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 Euro, in echivalent in lei la data plății, cu titlu de daune morale cauzate reclamantei prin formularea tendentioasă a mai multor plângeri penale, cu cheltuieli de judecată.
In fapt, reclamanta a arătat că după ce s-a realizat separarea sa de fostul soț, pe motiv că acesta are o nouă relatie si doreste să-si refaca viata alaturi de o altă persoană, departe de reclamanta si de copilul lor minor, pârâtul a inceput să formuleze mai multe plângeri penale impotriva reclamantei doar cu rol de șicană si pentru a-i crea un disconfort psihic, determinând-o astfel sa-si petreacă timpul la diverse sectii de poliție, precum si la P. de pa lângă Judecatoria Timisoara.
Menționează reclamanta că, prin rezolutia pronunțată in data de 30.11.2010 in dosarul nr._/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Timisoara, s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata e reclamanta pentru savîrsirea infractiunii de distrugere prevazuta de art. 217 alin. 1 Cod Penal, după ce fosul său sot, in data de 03.06.2009, a formulat o plângere penală impotriva sa pe motiv că ar fi rupt stergătorul lunetei autoturismului marca MBW cu nr. de înmtariculare_ si că ar fi lovit cu el parbrizul autoturismului, iar acesta s-a fisurat, aspecte neadevărate câtă vreme reclamanta nici macar nu era in țară la data când s-a întâmplat acest incident.
În data de 02.06.2010 pârâtul a formulat o altă plângere penală impotriva sa pe motiv că ar fi instigat martorii S. M. si C. A. să depună marturie mincinoasă in dosarul nr._/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Timisoara, solicitând si cercetarea si pentru asociere in scopul săvârsirii de infracțiuni. Prin rezolutia Parchetului de pe lângă Judecatoria Timisoara din data de 06.04.2011 s-a dispus neînceperea urmaririi penale atât pentru S. M. si C. A., cât si față de reclamantă.
Fostul său sot a formulat 4 plângeri penale împotriva sa si a altor 17 persoane, prin care a reclamat faptul că ar fi instrăinat bunuri din masa partajabilă si ar fi incasat venituri nedeclarate la Administratia Financiară a Județului T.. Prin Ordonanta pronuntata la data de 16.02.2012 in dosarul nr. 333/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timisoara s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de reclamanta si de celelalte persoane.
Toate aceste demersuri intreprinse de fostul său sot au afectat-o psihic, mai ales că au fost facute doar cu scopul de a o sicana si a o purta, pentru declaratii, pe la sectiile de politie si Parchetele dine Judetul T.. Nimic din cele relatate nu se mai poate indrepta, sens in care singura reparatie prin echivalent ar fi obligarea pârâtului la daune morale.
Prejudiciile nepatrimoniale sunt acele consecinte daunatoare, fara valoare economică, reprezentând durerea psihică cauzate prin vatamarea integritării corporale ori sanatatii unei persoane sau prin atingerea adusă drepturilor aferente personalității unui cetatean.
In drept reclamanta a invocat dispozitiile art. 1349, 1381 si 1391 raportate la art. 58, art. 72 si 73 din Noul Cod Civil, art. 998 si urmatoarele din vechiul Cod Civil, art. 112 Cod Procedura Civilă.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în condițiile art. 15 litera f din Legea nr. 146/1997.
Pârâtul, desi legal citat cu mentiunea la interogatoriu si de a formula întâmpinare nu s-a prezentat la dezbateri, nu a formulat apărări, nu a invocat excepții, iar lipsa acestuia la interogtatoriu poate fi interpretată de instanță drept o recunoaștere a pretențiilor reclamantei, în condițiile art. 225 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 3401/07.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea civilă formulată de S. (fostă S.) A. E. împotriva pârâtului S. M. si in consecință a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 1500 Euro, respectiv echivalentul in monedă națională al acestei sume, la cursul oficial al BNR din data plății, cu titlu de despagubiri pentru daunele morale și a respins in rest pretentiile reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind dovedite.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a făcut dovada susținerilor sale potrivit cărora împotriva acesteia au fost formulate plângeri penale de către partea vătămată S. M., astfel cum rezultă fără echivoc din rezoluția dată la 30 noiembrie 2010 de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/P/2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de ea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. 1 C.p.civ. De asemenea, prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 06 aprilie 2011, dată de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 7026/P/2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de reclamantă pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 rap. la art. 260, 26 rap. la art. 260 și art. 323 Cod penal, referatul cu propunere de a nu se începe urmărirea penală fiind întocmit de Secția 1 Poliție Timișoara, C. Investigații Criminale, plângerea pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, instigare la mărturie mincinoasă cu referiri la reclamantă și la numita C. A. L., fiind depusă de către pârâtul S. M..
În dosarul nr. 333/P/2010, la data de 16 februarie 2012, a fost dată de către P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara ordonanța de neîncepere a urmăririi penale față de reclamantă, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, art. 292 Cod penal, art. 291 Cod penal, art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, în temeiul art. 10 litera a C.p.p., căci faptele nu există. În privința faptei prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal, art. 194 alin. 2 Cod penal, art. 217 alin. 1 Cod penal (cu referire la plângerea penală din data de 08 martie 2010), în temeiul art. 10 litera f C.p.p., lipsind o condiție necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și art. 193 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 323 alin. 1 Cod penal, (cu referire la plângerea penală din data de 01 aprilie 2010) în temeiul art. 10 litera d C.p.p. )nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor). De asemenea, pentru infracțiunea prevăzută de art. 271 alin. 1 Cod penal s-a dispus neînceperea urmăririi penale în condițiile art. 10 litera d C.p.p. (nefiind întrunită lautra obiectivă a infracțiunii). Pentru infacțiunea prevăzută de art. 320 alin. 1 Cod penal s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 litera d C.p.p., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, iar în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 210 Cod penal, rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 4 Cod penal, în temeiul art. 10 litera f C.p.p., plângerea prealabilă fiind tardiv introdusă.
Din ordonanță rezultă că la datele de 19 ianuarie 2010, 08 martie 2010, 01 aprilie 2010 și 24 iunie 2010, pârâtul S. M. a formulat cele patru plângeri penale împotriva reclamantei, precum și împotriva altor 17 persoane.
Pentru termenul de judecată din data de 28 februarie 2013 reprezentanta reclamantei a depus la dosar copiile declarațiilor date de reclamantă, dintre care una de 14 pagini, o altă declarație de 4 pagini, completări ale plângerii penale formulată de pârât și înregistrată în dosarul penal nr. 1461/P/2010 înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, copia ordonanței din 17 aprilie 2012, dată de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara sub nr. 375/II/2/2012, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul S. M. împotriva ordonanței nr. 333/P/2010, la data de 16 februarie 2010.
De asemenea, s-au depus copiile declarațiilor numiților P. M., R. D., T. C., Brindescku C. F., C. A. L., Handke Giuseppe, S. M., S. C. C., S. Radislav, C. C., C. S. V., T. I., I. D., declarația reclamantei, de alte 6 pagini.
Toate aceste acte fac dovada afirmațiilor reclamantei, în condițiile art. 1169 Cod civil.
Fără putință de tăgadă această situație în care a fost pusă reclamanta i-au provocat acesteia daune morale care sunt susceptibile de reparație pecuniară, însă din cuprinsul rezoluției date în dosarul nr._/P/2009, depusă în copie la fila 8 dosar, instanța de fond a reținut că la P. de pe lângă Judecătoria Timișoara au fost formulate și depuse mai multe sesizări de către ambele părți, cu privire la infracțiuni către fiecare dintre părți, conturându-se astfel o stare conflictuală între cele două părți, foști soți.
Câtă vreme plângerile penale au fost reciproce, instanța de fond a apreciat că nu se impune acordarea unor despăgubiri pentru daunele morale suferite de reclamantă, în cuantumul de 15.000 de euro, apreciat ca exagerat câtă vreme prin plângerile penale putea fi afectat și pârâtul.
La stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite pentru prejudiciul creat reclamantei prin formularea unor plângeri penale împotriva acesteia instanța de fond a avut în vedere ansamblul criteriilor obiective rezultând din contextul concret al cauzei pentru a putea aprecia asupra gravității și gradul de lezare a drepturilor subiective ale reclamantei.
Așadar, formularea mai multor plângeri penale de către pârât împotriva reclamantei, fosta lui soție, care s-a preocupat de afacerea soților, de tranzacții imobiliare, pentru pretinsa săvârșire a unor infracțiuni economice, pentru infracțiuni de distrugere, mărturie mincinoasă și instigare la mărturie mincinoasă i-au creat reclamantei un prejudiciu care se impune a fi reparat, ținând seama totodată și de faptul .
În acest sens instanța de fond a reținut că în fapt plângerile au fost formulate în perioada în care părțile erau căsătorite încă, din ordonanța dată în dosarul nr. 333/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara rezultând că prin sentința civilă nr._/24 iunie 2010 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosrul nr._, a fost desfăcută căsătoria acestora, neînțelegerile fiind generate de necesitatea reglementării legăturilor personale ale pârâtului cu copilul minor al părților, ceea de a constituit în fapt și principalul motiv al căilor de atac exercitate ulterior de către părți împotriva hotărârii primei instanțe.
Astfel, instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor din vechiul Cod civil, conform art. 6 din NCC, câtă vreme plângerile penale au fost formulate în prima parte a anului 2010 (lunile ianuarie-iunie 2010), or în condițiile art. 998 Cod civil, apreciind că sunt întrunite cerințele antrenării răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura între faptă și prejudiciul de ordin moral suferit de reclamantă, culpa pârâtului, dovedită prin soluțiile date de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, instanța de fond a obligat pârâtul, care prin lipsa la interogatoriu a recunoscut pretențiile reclamantei, la plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite de reclamantă într-un cuantum de 1500 de euro, respectiv echivalentul acestei sume în monedă națională, la cursul oficial al BNR de la data plății efective a acestei sume.
Pentru a-și forma instanța de fond convingerea că se cuvin aceste despăgubiri reclamantei, a avut în vedere că fără echivoc prin prezența acesteia în fața organelor de cercetare penală pentru a expune pe larg stări de fapt care au contrazis susținerile pârâtului, astfel cum rezultă din declarațiile depuse în copii la dosar, aceasta a suferit un prejudiciu moral care se impune a fi reparat, însă, de asemenea, instanța de fond a avut în vedere situația concretă a părților, tensiunea dintre acestea, generată de desfacerea căsătoriei, pe care părțile nu au reușit să o depășească.
În rest, pretențiile reclamantei, apreciate ca fiind într-un cuantum ridicat li nejustificat, au fost respinse ca neîntemeiate.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind dovedite, acțiunea reclamantei fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a recursului pârâtul S. M. înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 08.07.2013, solicitând admiterea recursului și în principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond iar în subsidiar solicită modificarea în tot a sentinței recurate și pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
În susținerea căii de atac, recurentul a arătat că nu a fost niciodată legal citat pentru nici unul dintre termenele de judecată acordate în cauză la adresa unde are domiciliul din data de 29.01.2013 și unde locuiește efectiv, ci a fost citat la domiciliul indicat de reclamantă în cererea de chemare în judecată din Timișoara, .. A32, ., județul T. unde recurentul a arătat că nu mai locuiește din anul 2102, astfel că i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare și la un proces echitabil, neavând posibilitatea de a se apăra.
Mai a arătat recurentul că instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală întrucât această sentință este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Pârâta a încălcat atât legea civilă cât și legea penală împreună cu reclamantul T. I., întrucât pârâta nu figurează înregistrată fiscal la Administrația Finanțelor Publice în scopuri de TVA, adică aceasta nu are calitatea de persoană impozabilă și nici nu a achitat nici un fel de TVA sau impozit pe veniturile realizate din vânzarea terenurilor, deși în perioada 2000 – 2010 pârâta a desfășurat o activitate cu caracter continuu în scopul obținerii de venituri din vânzarea acestor bunuri imobile, îndeplinind astfel condițiile de activitate economică cu caracter de continuitate în sensul prev. art. 127 alin 1 și 2 din Legea nr. 571/2003.
Recurentul a arătat că a sesizat organele de inspecție fiscală și organele de cercetare penală cu privire la faptele de natură penală săvârșite de pârâtă împreună cu complicii săi în perioada 2000 - 2010 prin vânzarea a peste 100 de imobile (terenuri și construcții) în valoare de peste 50.000.000 euro, depășind astfel plafonul de scutire de TVA încă de la prima vânzare.
A arătat recurentul că organele de inspecție fiscală au constatat împreună cu organele de cercetare penală că, în perioada 2000 – 2010 pârâta a efectuat peste 100 de tranzacții de livrări de construcții noi și terenuri, situate în Municipiul Timișoara și ale localități din județul T., care se încadrează în prev. art. 144 alin. 2 lit. f din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În consecință față de împrejurarea că pârâta nu s-a declarat și nu s-a înregistrat ca persoană impozabilă în scopuri de TVA, nu a depus notificarea prevăzută la Anexa nr. 3 la Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal aprobate prin HG nr. 144/2004 și nici nu a depus deconturi de TVA potrivit dispozițiilor Codului Fiscal și de procedură fiscală, recurentul a arătat că pârâta datorează în prezent la bugetul de stat impozite pe veniturile realizate în perioada 2000 - 2001 + TVA de plată în valoare de 10.000.000 euro la care se adaugă penalități de întârziere reprezentând creanțe fiscale accesorii în cuantum de 0,3 % din suma de plată, calculată pentru fiecare zi de întârziere și pe cale de consecință, pârâtă urmează să răspundă penal pentru faptele sale, împreună cu complicii săi care au ajutat-o în mod direct și/sau indirect la săvârșirea acestor fapte.
Recurentul recunoaște că a formulat împotriva pârâtei și a complicilor săi cu care a încheiat aceste simulații denumite „antecontracte de vânzare cumpărare” sau promisiuni sinalagmatice” mai multe plângeri penale prin care a solicitat organelor de cercetare penală să efectueze cercetările legale împotriva acestora sub aspectul infracțiunilor de evaziune fiscală; fals în declarații și uz de fals; amenințate; nerespectarea unei hotărâri judecătorești, tulburarea folosinței locuinței, furt între soți. În raport de condițiile concrete în care au fost săvârșite aceste fapte, recurentul a solicitat organelor de cercetare penală să dispună începerea urmăririi penale împotriva acestor făptuitori și trimiterea acestora în judecată, în condițiile legii.
De asemenea, reclamanta nu a amintit nimic de plângerile pe care acesta le-a formulat împotriva pârâtului, care au fost soluționate prin neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtului. Recurentul a arătat că el este cel căruia i s-au cauzat daune și este îndreptățit la daune morale, astfel că dacă ar fi fost citat în mod legal și ar fi avut cunoștință despre acest proces în faza instanței de fond ar fi formulat cerere reconvențională.
În drept, au fost invocate disp. art. 317 alin. 1 coroborate cu disp. art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.proc.civ., coroborate cu art. 968, art. 998, art. 1295 - 1303 și următoarele C.civ, Legea proprietății nr. 247/2005 precum și cu disp. OU nr. 12/29.01.1998 și celelalte acte normative în materie.
Intimata reclamantă S. A. E. prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs formulate, cu observarea particularităților pricinii, tribunalul constată următoarele:
Critica vizând nelegala sa citare în fața primei instanțe cu consecința încălcării dreptului la apărare nu poate fi primită. De vreme ce, așa cum chiar recurentul o recunoaște prin intermediul căii de atac, adresa unde are domiciliul și unde locuiește efectiv datează din 29.01.2013 - dată ce se situează după declanșarea demersului judiciar de către reclamanta-intimată (octombrie 2012). În atare situație, în absența probării împrejurării că reclamanta a cunoscut această schimbare de domiciliu a recurentului, pe parcursul derulării activității jurisdicționale în fața judecătoriei, celei dintâi nu îi poate fi imputată indicarea unei alte adrese a recurentului, care, surprinzător, a luat cunoștință de hotărâre în termenul legal de 15 zile de la comunicare, declanșând și calea de atac cu respectarea acestuia. Or, recurentul nu a înțeles a se supune exigențelor în probațiune în acest sens, mulțumindu-se să depună numai o copie a cărții de identitate, care, așa cum supra s-a anunțat, nu are aptitudinea de a conduce la concluzia că acesta a fost nelegal citat. Știut fiind și că, ceea ce contează este domiciliul în fapt al subiectului procesual, iar nu neapărat cel ce rezultă din acte.
Întemeiate se privesc a fi însă reproșurile aduse pe fondul pretențiilor deduse judecății. Și aceasta pentru că, așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, și după cum recunosc chiar subiecții procesuali implicați, între aceștia s-a declanșat o stare conflictuală pe fondul desfacerii căsătoriei și a încredințării minorului, ce s-a concretizat în mai multe plângeri penale reciproce. Ceea ce îngăduie și obligă la a se conchide că nu numai reclamanta-intimată a fost supusă unui anumit stres și disconfort psihic generat de prezentarea repetată în fața organelor de urmărire penală, dar și recurentul-pârât. Împrejurarea că pârâtul ar fi formulat mai multe plângeri penale decât reclamanta nu este de natură, în opinia tribunalului, să conducă inexorabil la concluzia că presiunile la care a fost supusă cea din urmă sunt disproporționat de mari față de cele ale pârâtului (mărturisite în recurs), cu consecința întrunirii cumulative ale cerințelor art. 998 apartenent vechii legi civile, și a angajării răspunderii civile delictuale a celui din urmă.
Cu atât mai mult cu cât în speță nu s-a demonstrat o culpă exclusivă a pârâtului-recurent în declanșarea și, mai apoi, în întreținerea stării conflictuale dintre cei doi foști soți, chiar judecătoria reținând că neînțelegerile au fost generate de necesitatea reglementării legăturilor personale ale pârâtului cu copilul minor al părților,, dar și că însăși reclamanta a formulat, la rândul său, alte plângeri împotriva fostului soț.
Așa stând lucrurile, devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că o eventuală condamnare jurisdicțională a pârâtului la plata unor daune morale pentru prejudiciile nepatrimoniale suferite de reclamantă - exclusiv prin introducerea unor plângeri penale -, în contexul în care, cea din urmă, la rândul ei, a uzat de aceiași prerogativă, formulând mai multe plângeri penale contra fostului soț, nu ar face altceva decât să întrețină și chiar să alimenteze conflictul existent, nicidecum să-l anihileze, sau, cel puțin să-l atenueze.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul, în temeiul art. 312 alin.1 c. Proc. Civ. va admite calea de atac pendinte formulată și va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta S. A. E. în contradictoriu cu pârâtul S. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declanșat de către recurentul S. M. împotriva sentinței civile nr. 3401/07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. A. E..
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta S. A. E. în contradictoriu cu pârâtul S. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.11.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. A. C. B. D. B.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. E.M.K.
Ex. 2/19.12.2013
Prima instanță: jud. G. H.
| ← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 22/2014. Tribunalul... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2057/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
