Anulare act. Sentința nr. 519/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 519/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 519/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 519/PI
Ședința publică din 13.03.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: A. T.
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii civile formulate de reclamantul I. I., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., S. R. prin C.N.A.D.N.R. reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, S. R. prin M. T. și M. T., având ca obiect expropriere.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 6 martie 2014, care face parte integrantă din prezenta sentință, și când instanța, în baza art. 260 C.proc.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13 martie 2014, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ la data de 7.12.2012, reclamantul I. I. a chemat în judecată pe pârâții S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, S. roman reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, M. T. și Infrastructurii, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, S. R. prin M. T. și Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună următoarele: anularea în parte a Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 nr. 147 din 14.10.2011, doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului; obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 4257 EURO, reprezentând contravaloarea despăgubirii cuvenite in urma exproprierii parcelei de teren înscrisa in Cartea Funciara nr._ a localității B. jud. T., cu numărul cadastral_, situat in B., jud. T., in suprafața totala de 1419 mp; obligarea pârâtei la plata către reclamant a dobânzii legale calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat stabilită de către instanță și suma de 909 lei stabilită prin Hotărârea nr. 147 din 14.10.2011, dobândă calculată de la data de 14.10.2011, când a fost scadentă obligația pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția reclamantului și până în ziua plății efective; obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat; obligarea pârâtei la plata către reclamant a contravalorii cheltuielilor de judecată cauzate cu prezenta acțiune, constând în onorariu avocat, onorariu expert, taxa de timbru, s.a.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, în fapt, în data de 11.05.2011 Guvernul României a emis Hotărârea nr. 492 pentru modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr. 1232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publica "Autostrada Lugoj - D." publicata in Monitorul Oficial nr. 412 din 14.06.2011.
Prin aceasta a fost aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică, "Autostrada Lugoj - D." și se aprobă, de asemenea, declanșarea procedurilor de expropriere a imobilului proprietate privată situat pe raza Unității Administrativ Teritoriale a comunei B., jud. T., necesar amplasamentului lucrării de utilitate publică, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului T. și Infrastructurii.
De asemenea, a fost aprobata ca justă despăgubire pentru imobilul ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică prevăzut la art. 226 din Anexa HG 492/2011, suma estimată de 909 lei, alocată de la bugetul de stat, aprobat potrivit legii, prin bugetul Ministerului T. și Infrastructurii.
Reclamantul nu a acceptat suma stabilita ca si despăgubire, inregistrand la Consiliul Local B. cererea nr. 2/06.09.2011 prevăzuta de art. 18 si 19 din Legea antementionata, respectând termenul legal de 10 zile, sens in care isi găsesc aplicatiunea prevederile art. 15, alin. 12 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 255/2010, dosarul fiind complet. In continuare s-a emis de către Unitatea Administrativ Teritoriala a comunei B. Procesul Verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 147.1/29.09.2011, proces verbal pe care reclamantul a refuzat sa il semneze.
Suma propusă reclamantului prin HG nr. 54/14.10.2011 și Comisia de Aplicare a Legii 255/2010 nu reprezintă o dreaptă și prealabilă despăgubire, ceea ce încalcă grav dreptul de proprietate privată
În literatura de specialitate exproprierea pentru cauză de utilitate publică este înțeleasă ca o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată, precum și de la caracterul perpetuu al acestui drept. Din momentul exproprierii dreptul de proprietate privată încetează și se naște dreptul de proprietate publică asupra bunului expropriat. Caracterul de excepție al instituției exproprierii și condițiile în care poate opera sunt prevăzute de însăși Constituția României în al său art. 44 alin. 3. În temeiul normelor constituționale anterior subliniate a fost concepută și elaborată o reglementare unitară care stabilește modalitatea de expropriere a imobilelor proprietate privată numai pentru cauză de utilitate publică și numai după o dreaptă și prealabilă despăgubire. Astfel, pe lângă normele constituționale la care a făcut trimitere în materie de expropriere există Legea 33/1994 și Legea 255/2010. Ori, HG nr. 147/14.10.2011 precum și Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii 255/2010 nu țin cont nici de prevederile din Constituția României, nici de dispozițiile care rezultă din actele normative menționate, deoarece despăgubirile stabilit», nu au caracter drept sau just prealabil deposedării proprietăți.
b) Încălcarea reglementărilor europene
Pe lângă normele naționale menționate, există și izvoare de drept europene care reglementează exproprierea ca limitare adusă dreptului de proprietate privată.
Astfel, în jurisprudenta CEDO se subliniază faptul că partea a doua a art. 1 din Protocolul nr. 1 conține trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, și anume: privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile înmaterie;2. privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică; 3. privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional. Din ansamblul celor trei condiții menționate, jurisprudenta organelor de verificare a respectării Convenției a mai adăugat o condiție specifică situației de privare de proprietate - indemnizarea corespunzătoare a titularului dreptului.
Pe lângă reglementările și jurisprudenta CEDO, Comisia Europeană a decis cu valoare de principiu în Hotărârea din 15.01.1998 faptul că: o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu normele de drept intern, să respecte un raport de proportionalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, de maniera în care privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, indemnizare acordată titularului dreptului de proprietate.
Ori, prin Hotărârea de Guvern nr. 147/14.10.2011 se stabilește nominal pentru subsemnatul despăgubirea aferentă suprafețelor supuse intenției de expropriere, o valoare derizorie pe metru pătrat de teren care în calcul mediu se cifrează la 0,65 lei pe mp. in realitate valoarea acestuia fiind de cel puțin 3 EURO pe mp Vătămarea intereselor subsemnatului este mai mult decât evidentă, deoarece această indemnizare nu prezintă nici caracter rezonabil, nu prezintă nici proportionalitate raportat la valoarea bunului supus exproprierii, iar conform dreptului intern comun în materie nu poate să reprezinte o dreaptă și justă despăgubire.
2. Valoarea terenului reclamantului sa fie stabilit în mod corect la suma de 4257 EURO prin expertiza efectuată în condițiile legii.
Art. 11 alin. 7 din Legea 255/2010, care reglementează detaliat actuala procedură de expropriere prevede următoarele: înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala, pe fiecare categorie de folosința.
Față de aceste prevederi, reclamantul solicită instanței să observe că raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care stabilește despăgubirea propusă reclamantului nu respectă caracterul rezonabil și proporțional al indemnizării și nu poate să reprezinte o despăgubire justă și dreaptă, având în vedere că s-au încălcat dispozițiile menționate mai sus.
Mai mult decât atât, prevederile Legii nr. 255/2010 conform art. 34 din acest act normativ, se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994 precum și cu cele ale Codului Civil.
În aceste condiții, incident în cauză devine și art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 care circumscrie procedura stabilirii cuantumului despăgubirilor. Din dispoziția prezentată mai sus rezultă mai evident faptul că raportarea în stabilirea despăgubirii pentru expropriați doar la expertizele întocmite de camerele notarilor publici este cu totul ilegală, nefirească și nu evidențiază valoarea unei juste despăgubiri, așa cum cere chiar Constituția României. Precizează de asemenea că valorile imobilelor incluse in expertizele intocmite pentru notarii publici, sunt valori orientative conform Legii 571/2003 și HG 44/2004 art. 77 indice 1 alin. 4: Fiind valori orientative calculate exclusiv pentru stabilirea impozitelor, nu pot constitui drepte despăgubiri.
Reclamantul se află în situația de a avea reprezentarea clară asupra discriminării evidente, consecință a emiterii H.G nr. 147/14.10.2011 sub aspectul stabilirii diferențiate a despăgubirilor. Având în vedere toate cele expuse mai sus, reclamantul solicită instanței să îndrepte abuzul comis, să admită acțiunea astfel cum a fost formulată.
În drept, se invocă dispozițiile art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 7 și art. 22 din Legea nr. 255/2010; art. 1 și 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994; art. 16 alin. 1 și art. 44 alin. 3 din Constituția României; art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; alte dispoziții legale și jurisprudențiale invocate.
În baza art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea prezentei acțiuni și în lipsa reclamantului sau a reprezentantului său la dezbateri.
În probațiune, intelege sa se folosească de proba cu expertiza evaluatorie, interogatoriu, inscrisuri si orice alte probe ar reieși necesare din dezbateri.
În dovedire, anexează următoarele înscrisuri: HG nr. 147/14.10.2011; Proces-Verbal nr. 147.1/29.09.2011 privind stabilirea cuantumului despăgubirii, emis de UAT B.; copie extras CF nr._ B.; delegație avocațiala.
Pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice T., in reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, in principal, admiterea excepției lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului R. si pe cale de consecința respingerea acțiunii formulate împotriva M.F.P. ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate de a reprezenta paratul S. R., iar in subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiata, pentru următoarele motive:
Se învederează instantei ca in prezentul litigiu guvernat de dispozițiile Legii nr. 255/2010, actualizata, declanșat de reclamant pe motiv ca este nemulțumit de cuantumul despăgubirii acordate prin Hotărârea nr. 147/14.10.2011 in urma exproprierii pentru cauza de utilitate publica, necesara realizării Autostrăzii Lugoj - D., calitatea de parat este cea prevăzuta de legea speciala. In acest sens, susține pârâta ca are calitate procesuala pasiva doar expropriatorul, respectiv S. R., potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 255/2010, actualizata, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizării unor obiective de interes național, județean si local: iar in ce privește calitatea de reprezentant al paratului - expropriatorul S. R., aceasta se stabilește conform art. 2 alin. 3 din Legea nr. 255/2010:
Totodată, in susținerea excepției lipsei calității M.F.P. de reprezentant al paratului S. R. invocam prevederile art. 2 din H.G. nr. 1.232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publica "Autostrada Lugoj-D.", actualizata.
In concluzie, având in vedere ca prin acțiune se solicita anularea Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 147/14.10.2011 emisa de Comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, comisie numita prin Decizia nr. 1205/26.08.2011 emisa de C.N.A.D.N.R. S.A., in urma emiterii de către C.N.A.D.N.R. S.A. a Deciziei de expropriere nr. 1167/16.08.2011, precum si obligarea paratei (fara ca reclamantul sa precizeze la care parata se refera, luând in considerare ca prin acțiunea formulata a chemat in judecata cinci parați) la plata despăgubirii in cuantum de 4.257 euro si a dobânzii legale, intrucat M.F.P. nu are calitatea de a reprezenta S. R. in litigiile izvorâte din aplicarea prevederilor Legii nr. 255/2010, solicită instanței de judecata sa respingă acțiunea fata de M.F.P., pe considerentul ca acesta nu are calitatea de reprezentant al paratului.
Pe fondul cauzei, solicita respingerea acțiunii reclamantului ca neintemeiata pentru motivele ce vor fi arătate de paratul S. R. reprezentat de M. T. si Infrastructurii prin C.N.A.D.N.R. S.A. in cuprinsul întâmpinării.
Prin încheierea pronunțată la data de 27.03.2013 de Tribunalul T. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, s-a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Secției I Civile din cadrul Tribunalului T..
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului T. - Secția I Civilă, la data de 24.04.2013.
În data de 04.06.2013, prin Serviciul Registratură a fost depus de către pârâtul M. T. un înscris prin care invocă pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a Ministerului T..
În susținerea acestei excepții se învederează următoarele:
In baza prevederilor art. 17 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și Pentru modificarea unor acte normative, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a fost trecută de sub autoritatea Ministerului T. sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine (D.P.I.I.S.), cu sediul în ., sector 5, București, organ de specialitate cu personalitate juridică, din cadrul aparatului de lucru al Guvernului înființat prin art. 16 al aceluiași act normativ, care a preluat atribuțiile în coordonarea la nivel național a pregătirii, execuției și implementării proiectelor de infrastructură. Urmare a trecerii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. sub autoritatea D.P.I.I.S., conform prevederilor art. 32, alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 96/2012, sintagma "M. T. si Infrastructurii" a fost înlocuită cu sintagma "Departamentul pentru Proiecte de infrastructură și Investiții Străine" în cuprinsul O.U.G. nr. 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România", precum și în cuprinsul altor acte normative care fac referire la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.
Mai mult, la data de 15 ianuarie 2013 a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 7/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Proiecte și Investiții Străine. Potrivit art. 3, alin. (1), pct. II, lit. h din II.G. 7/2013 această instituție nou înființată: „exercită, în condițiile legii, atribuțiile statului în calitate de expropriator, pentru lucrările de construcție, reabilitare și modernizare de rumuri de interes național, inclusiv în ce privește dobândirea terenurilor necesare executarea unor drumuri noi, modernizări, corecții de trasee, reabilitări, lărgiri drumuri și altele asemenea".
Luând în considerare faptul că, în contextul dispozițiilor legale mai sus menționate, realizarea pretențiilor deduse judecății nu pot fi pretinse acestei instituții, menținerea Ministerului T. în cadrul prezentul dosar este lipsită de fundament juridic. Având în vedere substituirea legală a Departamentului pentru Proiecte Infrastructură și Investiții Străine, cu sediul în ., sector 5 București, în drepturile și obligațiile instituției pârâte pentru problemele supuse dezbaterii în fond în cadrul prezentei acțiuni, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, solicită instanței să dispună citarea acestei instituții în cauză, în calitate de pârât și scoaterea din cauză a Ministerului T. pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul S. R. prin Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., reprezentată de Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Timisoara, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către I. I. ca neîntemeiată pentru motivele expuse în continuare.
În motivare, s-a învederat că, în fapt, exproprierea imobilelor necesare construcției autostrăzii LUGOJ-D. s-a făcut având în vedere prevederile următoarelor acte normative; a) Legea nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local publicată în Monitorul Oficial nr. 853 din 20.12.2010 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 90 din 6 iunie 2011; b) Hotărârea Guvernului nr. 53 din 19 ianuarie 2011 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizării unor obiective de interes național, județean si local publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 1 februarie 2011; c) Hotărârea Guvernului nr. 492 H mai 2011 pentru modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publica "Autostrada Lugoj - D." publicată în Monitorul Oficial nr. 412 din 14 iunie 2011.
Valorile individuale ale despăgubirilor din Anexa 2 din HG nr. 1232/2010, astfel cum a fost modificată prin HG nr. 492/2011, au fost stabilite potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 7, 8 și 9 din Legea nr. 255/2010. Astfel, înainte de începerea activității comisiei s-a efectuat un raport de evaluare prin care s-a stabilit individual pentru fiecare . despăgubirilor. Acest raport a fost întocmit în conformitate cu standardele internaționale de evaluare și a ținut cont de valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului conform prevederilor legale în materie (Legea nr. 255/2010, art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului).
Contestatorul susține că prețul real al despăgubirilor ar fi de 3 EURO per metru pătrat (suma de 4257 EURO pentru 1419 mp). Pârâta are îndoieli serioase cu privire la această valoare și solicită contestatorului să aducă dovezi în acest sens (minim 3 contracte de vânzare-cumpărare).
În legătură cu petitul al treilea, prin care se solicită dobânda legală, învederează pârâta faptul că singura acțiune pe care poate o prevede legea specială în favoarea expropriaților este acțiunea în contestarea cuantumului despăgubirilor, reglementată de art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010. Procedura de judecată a acestor contestații este expres prevăzută, neexistând nici un temei legal pentru plata dobânzii legală pe care o solicită reclamantul.
În legătura cu petitul al patrulea, lipsa de folosință, solicită respingerea acestuia ca inadmisibil. Arată faptul că reclamantul nu poate să fie despăgubit de două ori pentru același teren. Așadar, acesta solicită despăgubiri și totodată solicită și lipsa de pentru același teren. În cuantumul despăgubirilor au fost calculate și diverse daune și prejudicii pe care le suportă expropriații, motiv pentru care aceasta cerere este inadmisibilă.
Pentru toate acestea solicită respingerea contestației ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată.
Din actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Având a se pronunța cu precădere asupra incidentelor procedurale invocate pe calea actelor procedurale ale întâmpinărilor formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la rândul lui, cel din urmă reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., precum și de M. T. și Infrastructurii, tribunalul observă că legea specială cu nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local stabilește cadrul procesual atât sub aspectul laturii subiective active, cât și sub aspectul laturii subiective pasive, cel din urmă prin al său art. 2 alin. 2 și 3 spunând că „Expropriator este S. roman pentru obiectivele de interes național, județele pentru obiectivele de interes județean, iar municipiile, orasele si comunele pentru obiectivele de interes local.", și, mai apoi, că „In aplicarea prevederilor prezentei legi, expropriatorul prevăzut la alin. (2) este reprezentat de M. T. si Infrastructurii, prin Compania Naționala de Autostrazi si Drumuri Naționale din Romania - S.A. pentru toate lucrările de construcție de drumuri de interes național(...)". Rezultă așadar, din interpretarea coroborată a dispozițiilor antecitate că, în speță, se legitimează procesual pasiv numai S. R. - prin M. T. și Infrastructurii, la rândul său, cel din urmă, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. Context în care, tribunalul urmează să admită excepția lipsei calității de reprezentant a Statului R. a Ministerului Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. T. și Infrastructurii și-n consecință să respingă demersul judiciar inițiat de reclamantul I. I. în contradictoriu cu cei doi pârâți supra anunțați.
În adevăr, definită „ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată„ sau ca „o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea unor executări de lucrări de utilitate publică precum și plata unei despăgubiri”, exproprierea (evocată inițial de art. 481 apartenent Codului civil care, recurgând la o formulă redacțională - a cărei acuratețe o sustrage multiplelor interpretări ori speculații -, spune că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”) și-a găsit o consacrare legislativă completă în art. 44 apartenent Constituției revizuite care statuează, prin ale sale alin. (3) și (6) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire” și, mai apoi, că această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție”.
Ceea ce îngăduie identificarea cu ușurință atât a principiilor chemate să guverneze operațiunea juridică a exproprierii și anume: existența unei cauze de utilitate publică - ce se declară printr-un act administrativ, ori chiar prin lege (este cazul de față, în care operațiunea de expropriere s-a declanșat sub incidența legii cu nr.198/2004); existența unei despăgubiri drepte și prealabile - principiu, de altfel, consacrat și prin normele internaționale, acelea ale Declarației drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 și, respectiv, ale Primului Protocol Adițional la Convenția Europeană) și, nu în ultimul rând, caracterul judiciar al exproprierii de drept comun (consacrată, așa cum supra s-a amintit, de legea-cadru cu nr. 33/1994); dar și a etapelor acesteia (identificate în număr de trei de doctrina de specialitate: etapa declarării utilității publice, cea administrativă și cea judiciară).
Prin derogare de la regulile de drept comun, Legea cu nr.198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, și, mai apoi, legea nouă abrogatoare, Legea cu nr. 255/2010, instituie o reglementare specială a procedurii exproprierii. În atare situație, în care declararea utilității publice s-a realizat prin LEGE, adusă la cunoștință prin publicarea în Monitorul Oficial, potrivit art. 78 din Constituție, aceasta (legea) poate face obiectul cenzurii numai a instanței de contencios constituțional, și doar sub aspectul legalității, iar nu și al oportunității sale.
În speță, declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin legea cu nr. 198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să poată contesta măsura exproprierii. Persoana nemulțumită, așa cum supra s-a anunțat, poate invoca în fața instanțelor de drept comun (și care, în accepția art. 21 apartenent legii cadru cu nr. 33/1994, la care fac trimitere ambele legi speciale cu nr. 198/2004, și, mai apoi, cea abrogatoare, cu nr. 255/2010 - în ceea ce privește etapa judiciară a exproprierii, în corelație cu art. 2 pct. 1 lit. f din codul de procedură civilă, se privesc a fi tribunalele - secțiile civile), doar excepția de neconstituționalitate a legii și, bineînțeles, poate contesta cuantumul despăgubirii stabilite ori, după caz, neacordarea acesteia. Ceea ce, în adevăr, are aptitudinea de a configura și limitele prerogativelor jurisdicționale ale instanței în contextul acțiunii instituie legislativ de art. 22 apartenent legii cu nr. 255/2010.
Știut fiind și că despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar, ca urmare a stingerii dreptului de proprietate privată asupra bunului supus exproprierii, cu consecința nașterii dreptului de proprietate publică asupra aceluiași bun. Și, mai apoi, că o așa despăgubire (constituind o garanție acordată celui îndreptățit, care, prin primirea despăgubirii cuvenite își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial; și, are posibilitatea de a înlocui dreptul real pierdut, ca efect al exproprierii, cu o sumă certă și nu cu o simplă speranță a cărei realizare are caracter incert) se impune a fi dreaptă (trebuie să acopere întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii, inclusiv cea rezultată din parcelele neexproprietate ce nu mai pot fi exploatate ori utilizate normal, conform destinației), justă (ceea ce exclude orice plafonare a acesteia) și prealabilă (constituindu-se într-o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire).
În acest sens, jurisdicția de contencios european a statuat, în virtutea respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului printre care se numără, evident, și dreptul de proprietate), având a fi, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim, dar și nedisproporționată față de acesta (cauza James și alții vs Regatul Unit al Marii Britanii). Ceea ce presupune existența unei despăgubiri drepte, juste și prealabile cuvenită proprietarului pentru bunul expropriat.
În speță, prin art. 226 din Anexa HG 492/2011, a fost stabilită suma estimată de 909 lei, alocată de la bugetul de stat, cu titlu de despăgubire pentru terenul în întindere de 1419 m.p., identificat cadastral cu nr._ în CF nr._ B., expropriat din patrimoniul petiționarului, sumă pe care o contestă prin prezentul demers judiciar, solicitând efectuarea unei lucrări de specialitate, în condițiile de exigență ale art. 25 apartenent legii cu nr. 33/1994 ce constituie dreptul comun în materie, experții calculând despăgubirile cuvenite proprietarului expropriat prin metoda capitalizării veniturilor și prin metoda comparației directe, prin raportare la prețurile practicate pe piața liberă, având la dispoziție trei contracte de vânzare-cumpărare având de obiect terenuri arabile situate în extravilanul localității Balinț, având așadar o situație similară celui în discuție.
Prin raportul inițial, experții au luat în considerare, la stabilirea despăgubirilor cuvenite proprietarului și suprafața de 445 m.p. ce, în opinia lor nu mai poate fi folosită conform destinației și care ar trebui expropriat. Numai că petiționarul avea a observa alin. (4) apartenent art. 24 din legea cu nr. 33/1994, chemat să confere expropriatului prerogativa procesuală de a cere exproprierea totală în situația în care terenul rămas neexpropriat este incomod folosibil. Ceea ce, petiționarul neînțelegând să facă, nu îi este îngăduit nici instanței - care are a respecta cu rigoare disponibilitatea procesuală -, a circumscrie ariei sale de preocupări o așa chestiune.
De altă parte, lipsa de folosință a terenului expropriat, formulat ca un petit distinct, are a fi inclusă în valoarea despăgubirilor acordate, potrivit prevederilor art. 26 alin. 2 și 3 din legea cu nr. 33/1994, și care spune că „Despagubirea se compune din valoarea reala a imobilului si din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane indreptatite. La calcularea cuantumului despagubirilor, expertii, precum si instanta vor tine seama de pretul cu care se vind, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel in unitatea administrativ-teritoriala, la data intocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului sau, dupa caz, altor persoane indreptatite, luind in considerare si dovezile prezentate de acestia.”.
În atare situație, devine îngăduită și concluzia că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, criteriile ce se cer a fi avute în vedere sunt prețul la care se vând, în mod obișnuit,pe piața liberă, imobile similare (criteriu de natură a păstra un just echilibru între interesele proprietarului spoliat și exigențele interesului general al societății), precum și daunele aduse proprietarului - cuprinzând prejudiciul efectiv (damnum emergens) cât și beneficiul nerealizat (lucrum cesans) evident sub rezerva dovedirii lor. Noțiunea de „preț de vânzare practicat în mod obișnuit” uzitată de norma legală antecitată indică prețul de piață, respectiv cel care se formează pe piața imobiliară concurențială în urma fluctuației cererii și ofertei și la nivelul căruia este plauzibil a fi înstrăinat un teren din zona de referință la data indicată de legiuitor, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care vânzătorul și cumpărătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interes propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate. De altfel, singurele valori certe din zona în care este situat terenul expropriat se verifică a fi cele din contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate în perioada de referință, în condițiile supra anunțate.
Tribunalul amintește că, așa cum constant s-a statua în practica jurisprudențială relevantă în materie, raportul de expertiză nu are o forță probantă superioară celorlalte - spre exemplu proba cu înscrisuri, constând în contracte autentice de vânzare-cumpărare, iar concluziile experților nu sunt obligatorii pentru instanță (a se vedea în acest sens ÎCCJ, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, dec. civ. nr. 401/27.01.2010 și dec. civ. nr. 4681/23.09.2010). Că este așa, o confirmă și prevederile art. 27 apartenente deja constant evocatei legi cu nr. 33/1994 și care obligă judecătorul să compare concluziile lucrării de specialitate cu „oferta si cu pretentiile formulate de parti”.
Acestea fiind spuse, tribunalul își va însuși parțial valorile indicate în lucrarea de specialitate, urmare a comparării cu prețul la care s-au vândut imobile din categoria celui expropriat și de pe raza aceiași localități, la data efectuării raportului de expertiză - moment stabilit imperativ de legiuitor -, și fără a lua în calcul pretinsele daune suferite sau eventuale propuse de experți în corpul raportului de expertiză (a se vedea fila 86 din dosarul de fond). Și aceasta pentru că reclamantul nu a dovedit că anterior exproprierii ar fi exploatat terenul agricol și ar fi obținut venituri, nici că ar fi beneficiat de subvenții în acest sens. Cum nu s-a dovedit nici că reclamantul va fi supus unor cheltuieli suplimentare de transport, sau că, în eventualitatea în care ar dori să cumpere un teren similar, ar fi achitat un comision unei agenții imobiliare (aceste privindu-se a fi prejudicii eventuale, incerte a se produce în viitor).
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul, va admite numai în parte acțiunea formulată de către reclamantul I. I. în contradictoriu cu pârâtul-expropriator S. R. - prin M. T. și Infrastructurii, la rândul său, cel din urmă, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
Va dispune anularea parțială a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubiri având același nr. 147, emisă, - în condițiile de exigență ale art. 18-20 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor de aplicare a legii -, la 14.10.2011, în limita cuantumului despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului.
Va obliga pârâtul-expropriator la plata către petiționarul-expropriat a despăgubirilor (aferente imobilului-teren arabil, în întindere de 1419 m.p., identificat cadastral cu nr._ în CF nr._ B., supus procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei de 1533 lei cu dobânda legală aferentă până la data plății efective.
Va respinge în rest demersul judiciar.
Cum reclamantul nu a făcut dovada achitării diferenței de onorariu solicitată de cei trei experți desemnați în cauză, potrivit decontului aferent lucrării de specialitate efectuată, instanța îl va obliga să achite în contul Biroului de expertize Judiciare - pendinte Tribunalul T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 700 lei pentru fiecare cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții B. M., O. Z. și P. I..
În temeiul art. 274 c. proc. civ. va obliga pârâtul-expropriator la plata către petiționar a cheltuielilor de judecată în sumă de 3600 lei reprezentând contravaloarea lucrării de specialitate ordonată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității de reprezentant a Statului R. a Ministerului Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. T. și Infrastructurii și-n consecință respinge demersul judiciar inițiat de reclamantul I. I. în contradictoriu cu cei doi pârâți supra anunțați.
Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul I. I. în contradictoriu cu pârâtul-expropriator S. R. - prin M. T. și Infrastructurii, la rândul său, cel din urmă, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
Dispune anularea parțială a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii având același nr. 147, emisă, - în condițiile de exigență ale art. 18-20 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor de aplicare a legii -, la 14.10.2011, în limita cuantumului despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului.
Obligă pârâtul-expropriator la plata către petiționarul-expropriat a despăgubirilor (aferente imobilului-teren arabil, în întindere de 1419 m.p., identificat cadastral cu nr._ în CF nr._ B., supus procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei de 1533 lei cu dobânda legală aferentă până la data plății efective.
Respinge în rest demersul judiciar.
Obligă reclamantul să achite în contul Biroului de expertize Judiciare - pendinte Tribunalul T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 700 lei pentru fiecare cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții B. M., O. Z. și P. I..
Obligă pârâtul-expropriator la plata către petiționar a cheltuielilor de judecată în sumă de 3600 lei.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2014.
Președinte, Grefier,
A. A. A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 8/14.04.2014
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 908/2014. Tribunalul TIMIŞ | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 22/2014. Tribunalul... → |
|---|
