Pretenţii. Decizia nr. 188/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 188/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 19-02-2016 în dosarul nr. 188/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr.188/A
Ședința publică din data de 19 Februarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. Ș.
JUDECĂTOR: D. B.
GREFIER: R. K.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de apelanții I. de F. G. O. A. A., prin P. Ortdoxă Adormirea Maicii Domnului și Fundația N. A. și A., prin P. Ortodoxă Română Adormirea Maicii Domnului, împotriva Sentinței civile nr. 790/25.03.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . C. F., având ca obiect pretenții.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședința din 12.02.2016, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, instanța din lipsa de timp pentru deliberare, în condițiile art. 396 Cod.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru acest termen.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constata următoarele:
P. sentința civilă nr. 790/25.03.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei capacității de folosință invocate din oficiu de instanță, a reclamantei I. de F. G. - O. A. A., prin administrator P. Ortodoxă Română Adormirea Maicii Domnului, în contradictoriu cu pârâta . C. F. și s-a dispus anularea acțiunii. Totodată, s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Fundația N. A. și A., prin administrator P. Ortodoxă Română Adormirea Maicii Domnului în contradictoriu cu pârâta . C. F., ca inadmisibilă; s-a respins excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei Fundația N. A. și A., prin administrator P. Ortodoxă Română Adormirea Maicii Domnului, în contradictoriu cu pârâta . C. F., ca neîntemeiată.
P. a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a reținut urmatoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
P. urmare instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantelor, întrucât numai o persoană cu capacitate de folosință poate să-și folosească drepturile procesuale în nume proprii sau prin reprezentant.
În conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia îndeplinește următoarele condiții: are capacitate procesuală, în condițiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes.
Pe cale de consecință, o prima condiție esențială care trebuie analizată este cea a existenței capacității procesuale de folosință a reclamantelor.
Astfel, instanța constată că prin Decizia civilă nr. 583/NLP/A din data de 21.11.2014, pronunțată în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei I. de F. G. - O. A. A. și s-a dispus anularea acțiunii formulate de acesta.
Ori, în aceste condiții instanța a constat că decizia civilă este definitivă și are putere de lucru judecat cu privire la chestiunile litigioase în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior prin dispozitiv. P. urmare, instanța a admis lipsa capacității de folosință a reclamantei I. de F. G. O. A. A. și a anulat acțiunea formulată de aceasta.
Cu privire la excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei N. Alexadnru și A., instanța a reținut faptul că prin considerentele Sentinței civile nr. 1456 din data de 29.10.2009, rămasă definitivă prin Decizia Civilă a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 1571.1/252/200, s-a stabilit faptul că Fundația N. A. și A. a fost înființată în baza testamentului pe care filantropii A. N. și A. N. l-au autentificat la Budapesta la data de 22.02.1883 sub nr. 162/1883. La data de 26/14.12.1885 au fost adoptate Statutele pentru administrarea Fundațiunii A. și A. N., care reprezentau alături de testamentul din 22.02.1883, documentele juridice care reglementează activitatea Fundației.
Cum prin hotărârile menționate mai sus s-a recunoscut reclamantei Fundația N. și A. N., calitatea procesuală activă și indirect capacitate de folosință (întrucât numai o persoană cu capacitate de folosință poate avea și calitatea procesuală activă) și nu a intervenit între timp nicio modificare în această situație, instanța a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată de către pârât, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocat de pârât prin întâmpinare instanța a reținut că prin Decizia civila nr. 400/R/20.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul_ *, pârâtei i-a fost recunoscut un drept de superficie asupra 837 mp din terenul înscris în CF cu nr. 599 Lugojul Român, nr. top. 982-983 și respectiv 206 mp din terenul înscris în CF 2503 Lugojul Român, top. 984/985/1; 984/985/3 și tot odată a fost obligată la plata unei indemnizații de 100 de euro/lună în favoarea reclamantelor pentru lipsa de folosință.
Curtea de Apel a admis dosar în parte pretențiile reclamantelor deoarece majorarea pretențiilor de la 100 de euro la 200 de euro/lună s-a făcut în apel nefiind aplicabile dispozițiile art. 132 alin. 2 Cod procedură civilă (în vigoare la data introducerii acțiunii) privind majorarea câtimii cererii, ci dispozițiile art. 294 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă referitoare la inadmisibilitatea formulării de cereri noi în apel.
Astfel instanța a mai reținut că în cauză există o triplă identitate de părți, obiect (despăgubiri civile), cauză (lipsa de folosință) și nu se mai poate repune în discuție întinderea prejudiciului cât timp acesta a fost cuantificat deja în judecata precedentă și nu se invocă acoperirea unui prejudiciu survenit ulterior judecății respective.
Cu privire la identitatea obiectului celor două acțiuni, instanța a reținut că împrejurarea că într-un nou demers judiciar este indicată o altă întindere a prejudiciului – fără ca elemente de noutate ulterioare hotărârii irevocabile existente să fi intervenit – nu se constituie într-un obiect nou al acțiunii, distinct de cel deja supus evaluării jurisdicționale.
Pretenția constând în acoperirea prejudiciului suferit prin lipsa de folosință a terenului a fost deja dedusă judecății și a primit o dezlegare jurisdicțională, ea nemaiputând fi adusă ulterior în fața instanței, sub motiv că întinderea pagubei ar fi alta.
Este vorba astfel, în ambele pricini de valorificarea aceluiași drept subiectiv, având același temei.
Faptul că se solicită majorarea cuantumului pretenției nu este de natură să conducă la concluzia unui alt obiect pentru că în realitate, ceea ce se urmărește nu este decât punerea în valoarea a unor mijloace de probă.
În acest sens, reclamanta a susținut că acțiunea a fost admisă numai în parte, întrucât majorarea pretențiilor au fost solicitate numai în apel, motiv pentru care a venit pe cale separată pentru că, în materie de despăgubiri civile, nu se poate opune autoritatea de lucru judecat, întrucât acestea pot fi micșorate, majorate sau sistate. Instanța constată că acest lucru este posibil, numai în situații speciale, în cazul hotărârile definitive pronunțate în materie de despăgubiri civile pentru prejudiciile izvorâte din fapte ilicite, când despăgubirile pot fi micșorate sau majorate sau se poate dispune chiar sistarea lor, dacă prejudiciul existent la data pronunțării unei atare hotărâri s-a micșorat, s-a majorat sau s-a sistat, cu alte cuvinte dacă de la data pronunțării primei hotărârii au intervenit elemente noi care duc la majorarea sau micșorarea despăgubirii.
Faptul că reclamantele nu s-au prevalat de un mijloc de probă (expertiza evaluatoare) încă din prima instanța pentru a-și cuantifica prejudiciul efectiv suferit și doar în apel au solicitat majorarea pretențiilor, după efectuarea expertizei evaluatoare, nu deschide reclamantei calea unei noi acțiuni după tranșarea problemei în primul dosar.
Având în vedere funcția și finalitatea autorității de lucru judecat (aceea de a asigura stabilirea și siguranța circuitului civil), posibilitatea promovării unei a doua acțiuni, nu este permisă nici măcar atunci când mijloace de probă relevante ar fi descoperite ulterior unei judecăți irevocabile.
Alminteri, ar însemna ca judecățile să nu aibă finalitate, dacă s-ar recunoaște părților posibilitatea de a obține redeschiderea proceselor pe aspecte deja tranșate, pe motiv ca dispune de alte mijloace de probă pentru a dovedi temeinicia pretențiilor.
Or,fundamentul autorității de lucru judecat se află imutabilitatea jurisdicțională, care înseamnă că ceea ce a fost deja tranșat de către instanță nu mai poate face obiectul reevaluării sau contestării ulterioare în instanță.
Este ceea ce în speță urmărește reclamanta prin promovarea celei de a doua acțiuni în cadrul căreia pretinde să se reevalueze prejudiciul stabilit de prima instanță întrucât nu ar acoperi în întregime paguba cauzată.
Un asemenea demers nou ar fi fost permis reclamantei, numai în situația în care ulterior primei judecăți ar fi apărut împrejurări noi care s-ar fi constituit, de altfel, într-o cauză juridică distinctă, de natură să înlăture autoritatea de lucru judecat – apte să modifice elementele esențiale avute în vedere de instanță.
În speță însă, astfel cum s-a arătat, nu se invocă o asemenea cauză juridică nouă, iar în privința identității obiectului ea este în afară disputei juridice, întrucât se tinde la valorificarea aceluiași drept subiectiv, indicându-i-se doar o altă întindere, ca urmare a majorării pretențiilor doar în apel și neacordate datorate interdicției prevăzute de fostul art. 294 alin. 1 Cod pr. civilă.
P. urmare, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat invocate de către pârâtă prin întâmpinare și a respins în baza art. 430 rap. la art. 497 ultima teză Cod pr. civilă, acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva încheierii din data de 11.03.2015 și Sentinței civile nr. 790/25.03.2015, pronunțate de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr._, au formulat apel reclamantele I. de F. G. - O. A. A. și Fundația N. A. și A., prin administrator P. Ortodoxă Română Adormirea Maicii Domnului, înregistrat la data de 21.04.2015, pe rolul Secției a II-a Civile a Tribunalului T., prin care au solicitat admiterea apelului și, în principal, anularea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în situația reținerii cauzei spre judecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în ambele cicluri procesuale.
În motivarea apelului, apelantele au arătat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, având în vedere următoarele:
În considerente hotărârii instanța menționează că potrivit art. 248 al.1 Cod. pr. civ., se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, însă în realitate a procedat exact invers și, conform încheierii din 11.03.2015, s-a preocupat de clarificarea onorariului expertului ( o chestiune de probațiune și fond ) și după ce a prorogat prorogă discutarea excepțiilor câteva termene, a dispus obligarea reclamantelor la completarea onorariului cu 600 lei (după ce achitase inițial un avans de 400 lei), deși expertul precizase la pct. 7.2 din raportul său de expertiză că nu este competent să precizeze care este contravaloarea lipsirii de folosință a terenului întrucât nu este expert evaluator, autorizat ANEVAR.
Precizează că au solicitat în acțiunea formulată, prin nota de la finalul cererii, o expertiză tehnică efectuată de un expert evaluator (și nu de către un expert topograf) și, ca atare, așa cum au arătat în notele de ședință de la f. 77 dosar fond, împrejurarea semnalată de către expertul în cauză nu le este procedural culpabilă. Opinează că, după citarea lui, expertul trebuia să informeze instanță că nu este cu putință să efectueze expertiza (chiar dacă parțial) și nu după ce a fost desemnat în cauză, respectiv după ce expertul a studiat dosarul cauzei, i-au fost puse la dispoziție documentele solicitate și i s-a achitat un avans de expertiză în cuantum de 400 lei și părțile au fost citate pentru efectuarea expertizei la fața locului, știind foarte bine că efectuarea acestui raport nu este de competența lui.
P. urmare, consideră că instanța a trecut cu ușurință peste aspectele semnalate, reținând că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 22/1(1) din OG nr. 2 din 2000 pentru organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, obligându-le să achite încă 600 lei.
Menționează că au contestat acest onorariu aspect consemnat în încheierea de ședință, depunând și note de ședință ( f. 116 ), dar instanța a omis să se pronunțe. Așadar, neavând posibilitatea de a ataca încheierea din 11.03.2015 separat, o atacă cu apel odată cu fondul, solicitând să aprecieze instanța că au fost obligați pe nedrept la plata acestui onorariu pentru motivele arătate, că situația intervenită este imputabilă expertului și, în consecință, să se dispună restituirea onorariului încasat (sau în ipoteza casării hotărârii cu rejudecare, restituirea onorariului încasat în contul biroului local de expertize și la dispoziția noului expert care va fi desemnat în cauză).
Consideră apelantele că există o contradicție în modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat și cea privind excepția lipsei capacităților de folosință a reclamantelor, pe de o parte și, pe de altă parte, chiar între cele două excepții din urmă, astfel:
1. Dacă se pornește de la raționamentul juridic, invocat de instanță, precum că numai o persoană cu capacitate de folosință poate avea și calitate procesuală activă, atunci trebuie analizate hotărârile judecătorești definitive pronunțate în cauzele care au făcut obiectul dosarelor civile nr. 2023/2005, trimis spre rejudecare și înregistrate cu nr._, 157._ și respectiv dosar nr._ . P. decizia nr. 706/A/28.10.2010, emisă de către Tribunalul T. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia nr. 440/R din 20.03.2013 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *, s-a dispus respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a reclamantelor apelantelor (reclamante reconvențional în litigiul anterior). Or, după cum au arătat în întâmpinare ( f. 29-31 ), dispozițiile art. 430 ( 1) prevăd că hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident, are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. P. urmare, chestiunea excepției calității procesuale a Institutului de F. G. - O. A. A. șj Fundația N. A. și A., prin administrator P. Ortodoxă Română Adormirea Maicii Domnului, este clarificată definitiv și irevocabil, prin dispozitivul hotărârilor mai sus evocate, motiv pentru care ele trebuia să fie respinse, ca neîntemeiate.
Consideră apelantele că prima instanță a procedat greșit atunci când a constatat pe de o parte că, printr-o decizie definitivă ulterioară acestor hotărâri, respectiv Decizia nr. 583/NLP/A/21.11.2014, pronunțată de către Tribunalul T. în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a Institutului de fete G. O., iar pe considerentul că această hotărâre are putere de lucru judecat și-a împărtășit-o și a dispus anularea cererii pendinte, iar pe de altă parte, a respins excepția lipsei capacității de folosință a Fundației N. A. și A. pentru aceleași considerente, de data aceasta însușindu-și sentința civilă nr. 1456/29.10.2010, irevocabilă prin Decizia Curții de Apel Timișoara.
Aparent, în ce privește institutul, ar putea fi în situația unui conflict dat de dispozitivul a două hotărâri judecătorești contrarii, una emisă de către Tribunalul T., ulterior celei emise de Curtea de Apel. Numai că lucrurile nu stau întocmai, pentru simplul și evidentul motiv că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește Decizia 583/NLP/A/21.11.2014, întrucât nu sunt îndeplinite niciuna din condițiile cerute de art. 431 (1) C. pr. civ. ( sunt alte părți: I. și S.C. Iosidor Group S.R.L. obiect: evacuare și cauză: drept de proprietate ).Așa fiind, această hotărâre pe care se sprijină motivarea instanței nu poate avea nici un efect juridic în prezenta cauză.
P. aceste motive consideră că admiterea excepției lipsei capacității de folosință a I. de F. G. - O. A., este nelegală și netemeinică.
2. Referitor la excepția autorității lucrului judecat, admisă de prima instanță, apelantele au menționat că prin cererea înregistrată sub nr. 2013/2006, pârâta S.C. C. de C. C. F. Lugoj le-a chemat în judecată, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va da, să constate că a dobândit un drept de superficie asupra terenului înscris în C.F. nr. 2503 Lugojul Român, nr. top. 984 - 985/1 în suprafață de 3849 mp. și asupra terenului din C.F nr. 599 Lugojul Român, top. 982-983 de 4183 mp., teren pe care a și-a edificat construcțiile.
P. sentința civilă nr. 804/24.04.2007 Judecătoria Lugoj a admis cererea de chemare în judecată, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor ridicată de reclamantă, iar prin admiterea apelului această hotărâre a fost desființată și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleași instanțe, conform Deciziei civile nr. 978/A/22.11.2007, pronunțată de către Tribunalul T. în dosarul nr._, cauza fiind înregistrată sub nr. 1571._ .
La termenul din data de 12.03.2008, pârâte în cauză, prin reprezentant, au formulat o cerere reconvențională, prin care au arătat că ar fi de acord cu admiterea cererii reclamantei dacă aceasta ar achita o indemnizație de 100 euro/luna pentru lipsirea de folosință a terenului de sub construcțiile edificate de către aceasta și nu pentru toată suprafața de teren din cele două C.F. aferentă bunei desfășurări a activității și nici pentru construcțiile neîntabulate, cerere cu care reclamanta nu a fost de acord.
În acest dosar, prin Sentința nr. 1456/29.10.2009, instanța a dispus respingerea acțiunii reclamantei, precum și a excepției lipsei calității procesuale pasive/active și a lipsei calității de reprezentant al parohiei. Sentința a fost, din nou atacată cu apel de către părți, și de această dată apelurile au respinse prin Decizia nr.706/A/28.10.2010, pronunțată de către Tribunalul T. în dosarul 1571._ . Fiind atacată cu recurs la Curtea de Apel Timișoara, ambele recursuri au fost admise, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul T., conform Deciziei civile nr. 474/R/27.04._, cauza fiind înregistrată la Tribunalul T. sub nr._ .
La rejudecarea apelului s-a efectuat un nou raport de expertiză în cauză prin care reclamantele au solicitat, printre altele, să se identifice imobilele în cauză, teren și construcții, care este suprafața de teren, pe fiecare top, ocupate de construcțiile reclamantei, iar pârâtele au solicitat ca obiectiv să precizeze expertul care este valoarea lipsirii de folosință a terenului ocupat în concret de construcțiile proprietatea reclamantei, înscrise în cartea funciară. Având în vedere că, până la efectuarea acestui raport tehnic de specialitate nu s-a cunoscut și stabilit care este în realitate suprafața de teren ocupată de construcțiile reclamantei, au formulat o precizare de cerere reconvențională prin care, raportându-ne la noua expertiză, și-au majorat pretențiile pentru lipsirea de folosință a terenului ocupat de construcțiile pârâtei ( în suprafață totală de 1043 mp) de la 100 euro la 200 euro/lună.
P. decizia 680/A/09.10.2012 pronunțată de către Tribunalul T. în dosarul nr._, apelul reclamantei a fost admis, constatându-se că aceasta a dobândit un drept de superficie asupra suprafeței de 1043 mp. din terenul proprietatea apelantelor și a respins cererea reconvențională precizatoare. Decizia a fost atacată cu recurs și prin decizia civilă nr. 440/R/20.03.2013, s-a dispus admiterea cererii reconvenționale, în parte, în sensul obligării reclamantei doar la plata sumei de 100 euro, începând cu data introducerii cererii - 12.03.2008 ( și nu până la data dăinuirea construcției), apreciindu-se că, majorarea pretențiilor s-a făcut după casarea cu trimitere, respectiv în rejudecarea apelului, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art. 132 al.2 C. pr. civ. (privind majorarea câtimii obiectului cererii), ci dispozițiile art. 294 al.l și 2 C. pr. civ., care dispun că în apel nu se pot face alte cereri noi, însă se vor putea cere dobânzi, rate, venituri ajunse la termen.
Acesta a fost contextul și rațiunea în care apelantele au înțeles să formuleze o cerere în instanță prin care au solicitat majorarea pretențiilor pentru lipsirea de folosință a terenului în suprafață de 1043 mp de sub construcțiile reclamantei, cu atât mai mult cu cât suprafața de teren ocupată a fost stabilită prin expertiza S. la data de 07.08.2010, iar cererea reconvențională a fost formulată la 12.03.2008 și neexistând până la data introducerii acțiunii ce face obiectul cauzei a unei expertize pentru evaluarea terenului ce face obiectul dreptului de superficie.
Sub acest aspect consideră că trebuie analizată excepția autorității de lucru judecat, ca excepție de fond, și nu ca o prezumție.
P. soluționarea corectă a excepției puterii lucrului judecat, verificându-se identitatea de obiect consideră că este necesar să se cerceteze dispozitivul primei hotărâri iar acesta trebuie coroborat cu conținutul considerentelor, întrucât numai astfel se va putea stabili dacă este vorba de același drept asupra căruia s-a dat o hotărâre.
Potrivit literaturii de specialitate, autoritatea de lucru judecat este relativă pentru că funcționează câtă vreme împrejurările de fapt care au justificat adoptarea unei anumite soluții se mențin neschimbate, dacă survin modificări de fapt este posibilă pronunțarea unei hotărâri care să nu coincidă cu cea inițială (în G. B.. NCPC. Cometariu pe articole, f. 806 ).
Tocmai acest aspect dorește să-l sublinieze. Dacă Curtea ar fi admis în totalitate cererea s-ar fi aflat în situația autorității de lucru judecat și nu ar mai fi promovat o nouă acțiune, însă întinderea pretențiilor acestora după efectuarea raportului de expertiză apare a fi justificată. Ea nu a fost procedural primită (...), dar reprezintă o nouă situație de fapt ivită, nesoluționată pe fond de Curte, împrejurare ce ne-a determinat la introducerea unei noi cereri. Mai mult, așa cum au precizat în pct.2 din răspunsul la întâmpinare (f. 47 - 49), o situație specială au anumite categorii de hotărâri judecătorești care, deși au rămas definitive, nu împiedică reluarea judecății cu privire la același obiect, având aceeași cauză și între aceleași părți. Astfel de hotărâri sunt cele pronunțate în materie de despăgubiri civile pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite când despăgubirile pot fi micșorate sau majorate sau se poate dispune chiar sistarea lor, dacă prejudiciul existent la data pronunțării unei atare hotărâri s-a micșorat, s-a majorat sau a dispărut. În atare condiții nu se va putea opune excepția puterii lucrului judecat de către pârâtul chemat în judecată pentru modificarea cuantumului despăgubirilor în sprijinul susținerilor reclamantelor stând și faptul că, prin hotărârea Curții de Apel nu s-a stabilit definitiv o anume indemnizație, ci s-a admis în parte cererea, tocmai pentru a le da posibilitatea de a-și valorifica pretențiile printr-o nouă cerere, cu atât mai mult cu cât întinderea obligației și a cuantumului despăgubirilor nu este stabilit pe durata existentei edificatelor pe terenul subscriselor.
Așadar, pentru cele expuse, consideră apelantele că excepția autorității de lucru judecat trebuie analizată cu mai multă stăruință și, evident, respinsă.
P. întâmpinarea formulată, intimata . C. F. Lugoj, a solicitat respingerea apelului formulat și menținerea ca temeinică si legală a Sentințe civile nr.790/2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr._ .
Pe cale de excepție, intimata a invocat lipsa capacității de folosință a apelantelor pentru următoarele motive:
În mod corect Judecătoria Lugoj a admis pe cale de excepție lipsa capacității procesuale de folosință a reclamantei Institutului de fete G. O. A. A., având în vedere că din punct de vedere juridic I. de F. G. O. A. A. nu mai există.
Așa cum a arătat și Judecătoriei Lugoj, I. de F. G. O. A. A. a fost înființat în baza testamentului întocmit la Lugoj la data de 19.04.1865 de către A. A.. În cadrul acestui înscris, se face vorbire despre o scoală de creștere a fetelor ortodoxe sub numele fundațiunea ortodoxa răsăriteană a A. A. nasc. P. pentru creșterea fetelor romane.
În speță, nu s-a făcut dovada că fundația care a promovat acțiunea și cea înființată prin testament este una și aceeași neexistând nici un element de identificare a reclamantei. Mai mult, din certificatul de grefă depus la dosar emis de Judecătoria Lugoj rezultă că reclamantele nu figurează în evidențele Judecătoriei Lugoj, respectiv în Registrul Asociațiilor si Fundațiilor. Simpla înscriere în Cartea Funciară a reclamantelor la poziția proprietar nu face dovada existentei persoanei juridice intabulate.
Totodată, solicită să se aibă în vedere că prin Decizia civilă nr.583/NPL/A pronunță de Tribunalul T. în dosarul nr.,2095/252.2013 de Tribunalul T. instanța de judecată a constatat lipsa capacității de folosința a Institutului de fete G. O. A. A..
Având în vedere aceste aspect consideră că reclamantele nu au capacitate procesuala de folosință și solicită respingerea apelului pe cale de excepție.
Tot pe cale de excepție, invocă autoritatea de lucru judecata având în vedere ca prin Decizia civila nr.400/R/2013 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, li s-a recunoscut în mod irevocabil un drept de superficie asupra suprafeței de 837 m.p din terenul înscris în C.F nr.599 Lugojul R., nr.top 982-983 și respectiv 206 m.p din terenul înscris în CF 2503 Lugojul R., top 984/985/1, 984/985/3 și totodată a fost obligată să plătească suma de 100 de euro reprezentând lipsa de folosința a reclamantelor.
Solicită să se aibă în vedere că în cauză există o tripla identitate de părți, obiect și cauză și nu se poate pune în discuție întinderea prejudiciului cât timp acesta a fost cuantificat deja și apelantele nu au invocate acoperirea unui prejudiciu suferit ulterior.
Se solicită a fi observat faptul că în mod corect instanța de judecată a admis aceasta excepție a autorității de lucru judecat. În mod corect instanța de judecată a reținut faptul că fundamentul autorității de lucru judecat este acela că ceea ce a fost tranșat de către instanța nu mai poate face obiectul reevaluării sau contestării ulterioare în instanța. În mod corect a reținut instanța de judecata că un asemenea demers ar fi fost permis reclamantelor doar dacă ar fi apărut împrejurări noi, de natură să înlăture autoritatea de lucru judecat.
În ceea ce privește motivele de apel, solicită a se avea în vedere că instanța de judecată s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate în cauză, având in vedere că, admițând excepția lipsei capacității de folosința a reclamantei Institutului de fete G. O. A. A. este clar ca nu exista capacitate procesuală activă în cauză.
Daca s-ar retine argumentele apelantelor, respectiv că excepția calității procesuale ale acestora ar fi clarificata în mod definitiv și irevocabil prin dispozitivul deciziei nr.706/A/2010, pronunțata de Tribunalul T., ar însemna că Decizia civilă nr. 583/NPL/A/2014, pronunțata de Tribunalul T. nu are absolut nici un fel de efect juridic.
Mai mult, astfel cum a reținut Judecătoria Lugoj, în acțiunea formulată reclamantele nu au adus nici măcar un argument care să justifice plata unei sume mai mare din partea acesteia și care să fi apărut ulterior deciziei Curții de Apel Timișoara prin care s-a stabilit în mod irevocabil plata sumei de 100 de euro lunar, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință.
Ori, având în vedere aceste aspecte, solicită respingerea apelului formulat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 Cod.pr.civ.
P. încheierea pronunțată în camera de consiliu în data de 05.06.2015, Secția a II-a Civilă a Tribunalului T., a admis excepția necompetenței funcționale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I civilă a Tribunalului T., având în vedere căprezentul litigiu nu privește activitățile de producție, comerț sau prestări de servicii ale unei societăți supusă înregistrării în registrul comerțului, conform art. 6 din Legea nr. 71/_.
Calitatea de profesionist a părților litigante nu poate atrage automat competența secției a II-a civilă, în condițiile în care nu există o reglementare expresă în acest sens, atributivă de competență în favoarea secției specializate, or regulile de competență sunt de strictă interpretare neputând fi extinse prin analogie. Dimpotrivă, se observă că prin dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, legiuitorul a arătat expres că secțiile civile ale tribunalelor judecă cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților, deci inclusiv cauze cu profesioniști și chiar dacă obiectul lor ar avea legătură cu bunuri aflate în fondul de comerț. Dispozițiile art. 36 alin. 3 antemenționate conduc la concluzia că în nici un caz nu poate fi susținută teoria potrivit căreia toate cauzele în care apare un profesionist trebuie judecate de fostele secții comerciale, întrucât o atare interpretare ar face ca secțiile civile să judece doar cauze cu persoane fizice, toate celelalte subiecte de drept intrând în noțiunea de profesionist, ceea ce contravine intenției legiuitorului clar exprimată în textul de lege citat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției I civilă a Tribunalului T., în data de 29.06.2015, sub nr._ .
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art.477 Cod.pr.civ, tribunalul constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Criticile reclamanților apelanți I. de F. G. - O. A. A. și Fundația N. A. și A., sunt îndreptate atât împotriva încheierii din data de 11.03.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr._, prin care instanța a dispus obligarea lor la plata diferenței de onorariu în valoare de 600 lei, pentru expertiza topografică efectuată în cauză, cât și împotriva Sentinței civile nr. 790/25.03.2015, pronunțată în același dosar, prin care s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamantului Institutului de F. G. - O. A. A., precum și excepția autorității de lucru judecat, cu consecința anulării acțiunii formulate de reclamantul I. de F. G. - O. A. A. și respingerii acțiunii formulate de reclamanta Fundația N. A., împotriva pârâtei . C. F..
Cât privește încheierea din data de 11.03.2015, apelanții reclamanți susțin că în mod neîntemeiat, prima instanță a dispus obligarea lor la plata diferenței de onorariu în valoare de 600 lei, către expertul topograf G. I., în contextul în care la pct. 7.2 din raportul său de expertiză, expertul a menționat că nu este competent să precizeze care este contravaloarea lipsirii de folosință a terenului întrucât nu este expert evaluator, autorizat ANEVAR.
Această critică a apelanților este neîntemeiată, prin încheierea din data de 11.03.2015, prima instanță stabilind în mod corect în sarcina reclamanților (la solicitarea cărora, potrivit celor consemnate în încheierea de ședință din 18.06.2014, a fost încuviințată expertiza efectuată în cauză), obligația achitării diferenței de onorariu în valoare de 600 lei, de vreme ce expertul a răspuns unuia dintre obiectivele formulate de reclamanți, iar plata unui onorariu în valoare totală de 1.000 lei, raportat la numărul de ore lucrate de către expert (potrivit decontului justificativ depus la dosar), este justificată.
Cât privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului I. de F. G. - O. A. A., prima instanță în mod temeinic și legal a dispus admiterea acestei excepții, susținerea apelanților în sensul existenței unei contradicții între modul de soluționare a excepțiilor lipsei capacității procesuale de folosință a celor doi reclamanți, pe de o parte și între modul de soluționare a acestor excepții și a excepției autorității de lucru judecat, pe de altă parte, fiind neîntemeiată.
Astfel, pentru a admite excepția lipsei capacității de folosință a I. de F. G. - O. A. A., prima instanță a avut în vedere Decizia civilă nr.583/NLP/A/21.11.2014, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului T., prin care instanța a admis excepția lipsei capacității de folosință a Institutului de F. G. - O. A. A. și a dispus anularea acțiunii formulate de această parte.
Prima instanță, în mod corect a reținut că această hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată ulterior soluționării irevocabile a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._ *, al Curții de Apel Timișoara, are putere de lucru judecat în ceea ce privește lipsa capacității de folosință a reclamantului I. de F. G. - O. A. A..
Potrivit dispozițiilor art.431 alin.2 Cod pr.civ:”Oricare dintre părți poate opune lucru anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.
Aceste dispoziții legale reglementează prezumția de lucru judecat, ce este la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
În esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singura dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o alta hotărâre (res judicata pro veritate habetur).
Efectul de „lucru judecat” al unei hotărâri judecătorești, astfel cum s-a apreciat în literatura de specialitate, are doua accepțiuni: stricto sensu semnifică autoritatea de lucru judecat, care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză și lato sensu semnifică puterea de lucru judecat, care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă, că exprima adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.
Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute printr-o hotărâre judecătorească posterioară dată în alt proces.
Așadar, câtă vreme prin Decizia civilă nr.583/NLP/A/21.11.2014, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalul T., rămasă definitivă, s-a constatat că reclamantul Institutului de F. G. - O. A. A. este lipsit de capacitate de folosință, în cauză, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, operează puterea lucrului judecat, conform prevederilor art.431 alin.2 Cod.pr.civ.
Între această soluție de admitere a excepției lipsei capacității de folosință a Institutului de F. G. - O. A. A. și cea pronunțată de prima instanță în privința excepției lipsei capacității de folosință a reclamantei Fundația N. A. și A., contrar celor susținute de apelanți, nu există contradicție, instanța raportându-se în ceea ce o privește pe reclamanta Fundația N. A. și A. la constatările instanței din cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr.1571._ (dosar în cadrul căruia s-a recunoscut reclamantei Fundației N. A. și A., calitate procesuală activă și implicit capacitate procesuală de folosință), având în vedere că între timp nu a intervenit nici o modificare în situația juridică reținută de către instanță în privința acestei reclamante, astfel cum a intervenit în cazul Institutului de F. G. - O. A. A., conform Deciziei civile nr.583/NLP/A/21.11.2014, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalul T..
Cât privește excepția autorității de lucru judecat, prima instanță în mod corect a reținut că întrucât reclamanta nu invocă acoperirea unui prejudiciu survenit ulterior pronunțării Deciziei civile nr. 400/R/20.03.2013, în dosarul_ *, al Curții de Apel Timișoara, nu se poate repune în discuție întinderea prejudiciului, în cauză operând autoritatea de lucru judecat.
În prezentul litigiu, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, reclamanții nu invocă elemente de noutate ulterioare hotărârii irevocabile existente, apte să înlăture autoritatea de lucru judecat, ci urmăresc reevaluarea prejudiciului stabilit în litigiul anterior întrucât despăgubirea acordată nu acoperă în întregime paguba cauzată. Pretenția reclamanților constând în acoperirea prejudiciului suferit prin lipsa folosinței terenului a fost deja dedusă judecății și a primit o dezlegare jurisdicțională, ea nemaiputând fi adusă ulterior în fața instanței, sub motiv că întinderea pagubei ar fi alta.
În ceea ce privește situația specială a unor hotărâri judecătorești, care deși au rămas definitive, nu împiedică reluarea judecății cu privire la același obiect, având aceiași cauză și între aceleași părți, prima instanță în mod corect a reținut că acest lucru este posibil, numai în cazul hotărârilor definitive pronunțate în materie de despăgubiri civile pentru prejudiciile izvorâte din fapte ilicite, când despăgubirile pot fi micșorate sau majorate sau se poate dispune chiar sistarea lor, dacă prejudiciul existent la data pronunțării unei atare hotărâri s-a micșorat, s-a majorat sau s-a sistat, respectiv dacă de la data pronunțării primei hotărârii au intervenit elemente noi care duc la majorarea sau micșorarea despăgubirii, situație ce nu se regăsește în speță.
P. urmare, criticile apelanților sunt neîntemeiate, prima instanță admițând în mod temeinic și legal excepția autorități de lucru judecat, cu consecința respingerii acțiunii formulate.
Astfel fiind, în temeiul prevederilor art. 480 Cod.pr.civ., tribunalul va respinge apelul formulat și va menține ca temeinică și legală, sentința atacată.
Cât privește cheltuielile de judecată, tribunalul constată că apelanții fiind în culpă procesuală, nu sunt îndreptățiți la plata cheltuielilor de judecată, iar în ceea ce privește cheltuielile solicitate de intimata . C. F., constată că acestea nu au fost dovedite, la dosar nefiind depusă chitanța care să ateste plata onorariului de avocat în valoare de 1.500 lei, ci doar factura fiscală emisă de Cabinetul Individual de Avocat B. C., ce atestă obligația de plată a onorariului de către intimată și nu plata efectivă a acestuia, pentru dovedirea onorariului de avocat fiind necesar ca partea să depună la dosar chitanța privind achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale.
P. urmare, întrucât intimata . C. F. nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate, constând în onorariu de avocat, acestea nu vor fi acordate.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanții I. de F. G. - O. A. A. și Fundația N. A. și A., prin administrator P. Ortodoxă Română Adormirea Maicii Domnului, cu sediul în Lugoj, ., nr.7, jud.T. și sediul procedural ales la Cabinet de Avocat B. T., cu sediul în Lugoj, cart.Stadion, ., jud.T., împotriva Sentinței civile nr.790/25.03.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . C. F., cu sediul în Lugoj, ., jud.T. și sediul procedural ales la Cabinet Individual de Avocat B. C., din Timișoara, ., nr.7, ..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.02.2016.
P. JUDECATOR
L. Ș. D. B.
GREFIER
R. K.
Red. LȘ
TehnoredRK
Ex.5/08.03.2016
Prima instanță: judecător A. C. D.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 161/2016. Tribunalul TIMIŞ | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
