Pretenţii. Decizia nr. 535/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 535/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 535/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 535/A
Ședința publică din 22.05.2015
Completul coonstituit din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: C. B.
GREFIER: A. T.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declanșat de către apelantul S. I. împotriva sentinței civile nr. 208/13.01.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari din Timișoara .. 3, având ca obiect pretenții.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 21 mai 2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, în baza art. 396 alin. 2 N.C.P.C., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 22 mai 2015, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 27.10.2014 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari din .. 3, Timisoara a solicitat obligarea pârâtului S. I. la plata sumei de 3.171,10 lei, sumă datorată cu titlu de cotă de contrbție la cheltuielile asociației de proprietari, până în luna iunie 2014 inclusiv și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul este proprietar al apartamentului nr. 9 din imobilul situat in .. 3, în baza actului de adjudecare nr._.04.2010. De la data intrării in proprietatea apartamentului său pârâtul nu a achitat niciodată cheltuieliie generate de acest apartament. În aceste conditii, in baza art. 51 din Legea nr. 230/2007 a asocialiilor de proprietari, a înscris in cartea funciară a apartamentului pârâtului un privilegiu imobiliar in favoarea asociației. La data de 10.06.2014, in cutiile poștale de la adresele pârâtului a fost depusă, prin executor judecătoiesc, somația sa de plată conform art. 1014 C.pr.civ., coroborat cu art. 2540 C.civ. Prin somație a pus in vedere debitorului să achite, in termen de 15 zile, 3.014,51 lei, debit total acumulat până in luna aprilie 2014. La data prezentei a renunțat să recurgă la procedura ordonanței de plată și a ales calea acțiunii în pretenții, întemeiată pe dreptul comun. După recepționarea somației, debitorul i-a comunicat o adresă prin care i-a solicitat lămuriri in legătură cu somația. Ca urmare a acestei solicitări, a expediat debitorului răspunsul său la data de 10.07.2014. Pârâtul nu l-a ridicat de la poștă, iar plicul conținând acest răspuns s-a întors. Creanța sa este certă, lichidă și exigibilă. Pârâtul refuză plata, care rezultă in mod neîndoielnic din înscrisurile depuse in probatiune, constând in tabelele lunare in care sunt consemnate obligatiile de plată ale proprietarilor imobilului, între care se găsește și pârâtul. Inscrisurile care determină creanța sa sunt listele lunare de plată prevăzute de art. 46 din Legea 230/2007, liste emise, prin administrator, in baza art. 35 al. 1 din Legea 230/2007. Certitudinea creantei vine și din aceea că debitorul nu a contestat niciodată debitul In discuție, in termenul de 10 zile de la afișare, drept conferit de art. 12, lit. a, al. d ind. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii 230/2007. Tabelele lunare depuse in probatiune prin Anexa 6 permit determinarea precisă a obiectului creantei sale, constând in sume exacte de bani, defalcate pe luni și ani, precum și pe destinatii de plată distincte, sume pe care pârâtul i le datorează. Potrivit art, 49, al. 2, din Legea nr. 230/2007 privind asociatiile de proprietari, „Termenul de plata a cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari, afisate pe lista lunară de plată, esle de maximum 20 de zile calendaristice". Rezultă ca toate debitele lunare prezente in tabelele de cheltuieli anexate sunt exigibile la data actiunii. De asemenea, acțiunea sa se înscrie și in conditia prevăzută de art. 50, al. 1, din aceeași reglementare: "Asociația de proprielari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit". Ultima luna pentru care pretinde obligarea la plată a debitorului este iunie 2014, iar prezenta acțiune este introdusă in octombrie 2014. Notificarea pârâtului cu privire la nelocuirea apartamentului său nu-l scutește de plata cheltuielilor generate de acest apartament. La 06.08.2010, pârâtul i-a notificat ca in apartamentul său nu locuiește nicio persoană. De la data acestei notifcări, a exclus pârâtul de la plata cheltuielilor specifice unui apartament locuit și a stabilit in sarcina pârâtului strict acele cheltuieli care revin oricărui apartament, fie și nelocuit: apa meteo, administratorul asociației (care, până in 2013, era reprezentat de F.A.L.T.), fondul de reparatii. Tabelele de cheltuieli pe care le-a depus in probațiune reflectă această stare de fapt. Niciun text legal nu permite pârâtului să ocolească aceste plăți, inclusiv in situatia in care apartamentul aflat in proprietate este nelocuit. În baza art. 518, al. 1, ult. teză, C.pr.civ. aplicabil la data adjudecării, adjudecatarul „suportă toate sarcinile imobilului". A arătat supra ca prin Anexa 1 depune actul de adjudecare nr. 860/28.04.2010, prin care pârâtul a devenit proprietarul apartamentului in cauză. Ca urmare, pârâtul era obligat să achite debitul de 1.045,39 lei (cf. tabelului pe luna aug. 2010) pe care l-a preluat de la antecesorul său in drepturi, M. S.. În concluzie a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.171,10 lei, cu cheltuieli de judecată, constând atât in onorariul de avocat și onorariul de executor judecătoresc achitat in vederea realizării procedurii prealabile a punerii in întârziere.
Reclamanta a depus la doar la data de 08.01.2015 o cerere de majorare a cuantumului obiectului cererii (f. 100-102) prin care a solicitat suplimentar față de petitul 1 al acțiunii obligarea pârâtului la plata cotei sale din cheltuielile asociației pentru lunile iulie și august 2014, în cuantum de 162,99 lei, la plata dobânzii legale penalizatoare la sumele datorate, calculată începând cu data de 21.08.2014 pentru suma de 3.171,10 lei solicitată prin petitul 1 al acțiunii și începând cu data de 21.10.2014 pentru suma de 162,99 lei, solictată prin prezenta cerere adițională.
Pârâtul a formulat întâmpinare (f. 84-86) prin care a solicitat pe cale de exceptie, admiterea exceptiei lipsei calitatii sale procesual pasive pentru debitul de 1.045,39 lei si, pe fond, admiterea in parte a actiunii formulate, pentru debitul de 2.125,71 lei, reprezentand cheltuieli comune la asociatia de proprietari si scutirea sa de la plata cheltuielilor de judecata.
Pe cale de exceptie a arătat că debitul de 1.045,39 lei reprezintă cota de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari apartinand numitului M. S., fostul proprietar al apartamentului nr. 9. In baza art. 518 alin. 1 ult. teza C.pr.civ., ,,de la data adjudecarii, adjudecatarul suporta toate sarcinile imobilului". Prin urmare, de la data adjudecarii, pentru viitor, poate fi obligat la plata sarcinilor imobilului. De asemenea, conform art. 518 alin. 3 C.pr.civ „de la data intabularii, imobilul ramane liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturiror de creanta, creditorii putandu-si realiza aceste drepturi numai din pretul obtinut". Adjudecarea imobilului in cauza a avut loc in cadrul procedurii vanzarii la licitatie publica, dobandind imobilul liber de sarcini (conform Actului de Adjudecare nr. 860/28.04.2010), dupa satisfacerea din pretul vanzarii a tuturor creantelor notate, la momentul respectiv. P. la data adjudecarii reclamanta nu si-a manifestat interesul in satisfacerea creantei in cuantum de 1.045,39 lei, sens in care nu si-a inscris vreun eventual privilegiu imobiliar in C.F. si nici nu a luat parte la licitatie, in conditiile in care aceasta s-a desfasurat cu respectarea conditiilor de publicitate. Pasivitatea reclamantei nu s-a acoperit acum, prin inscrierea privilegiului imobiliar in C.F. la data de 10.04.2013 si nici nu poate sa conduca la obligarea sa la suportarea contributiei de intretinere aferente fostului proprietar, in conditiile in care acest debit nu a fost facut opozabil pana la data adjudecarii, pentru a fi suportat din pretul vanzarii, motiv pentru care a solicitat admiterea exceptiei lipsei calitatii sale procesual pasive si scutirea de la plata debitului in cuantum de 1.045,39 lei, satisfacerea prezentei creante putand fi obtinuta de reclamanta numai de la fostul proprietar M. S..
Pe fondul cauzei a solicit admiterea in parte a actiunii formulate, pentru debitul de 2.125,71 lei, reprezentand cheltuieli comune la asociatia de proprietari si scutirea sa de la plata cheltuielilor de judecata. In ceea ce priveste restul debitului de 2.125,71 lei, raportat la faptul ca acesta se compune din cheltuieli comune cu apa meteo, cu administratorul asociatiei si cu fondul de reparatii, cheltuieli componente de care a aflat din cuprinsul cererii de chemare in judecata, a arătate că este de acord cu achitarea acestora. A menționat faptul ca a vrut sa achite acest debit, insa acest lucru i-a fost refuzat, impunandu-i-se ca trebuie sa platească si debitul de 1.045,39 lei, apartinand fostului proprietar, aspect cu care nu a fost de acord, motiv pentru care s-a promovat aceasta actiune.
In drept, a invocat dispoz. art. 518 al. 1 si al. 3 C.pr.civ.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare (f. 94-99) prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată întrucât, sccesor cu titlu particular, pârâtul are calitatea având-cauză față de raportul juridic dintre antecesorul vânzător și reclamantă. Părtile din raportul juridic de drept material supus judecății au calitate procesuală în litigiul care privește acest raport juridic. Pârâtul contestă că ar avea calitate procesuală pasivă raportat in debitul antecesorului său. Pârâtul este în eroare. In calitate de cumpărător în vânzarea-cumpărarea fortată care este adjudecarea unui imobil in cadrul executării silite, pârâtul are calitatea de succesor cu titlu particular al vânzătorului, dobândind astfel și calitatea de având-cauză față de raporturile juridice obligationale ale antecesorului său, raporturi in care a fost implicat bunul cumpărat de pârât. Adjudecarea unui bun in executarea silită este o vânzare-cumpărare forțat, din moment ce art. 518 face parte din secțiunea vânzarea la licitalie din C.pr.civ. S-a observat că "actul de adjudecare are natura unui contract judiciar de vreme ce produce efectele unui contract de vânzare-cumpărare”. Anterior vânzării silite, proprietarul vânzător M. S. a intrat într-un raport juridic obligational cu reclamanta, ex lege, in baza art. 46 din Legea 230/2007 privind asociațiile de proprietari, ca efect al dobândirii proprietății asupra unui apartament din imobilul său. Prin vanzarea silită a apartamentului lui M. S. și prin cumpărarea silită a apartamentului de către pârât cumpărătorul pârât a devenit succesor cu titlu particular al lui M. S.. S-a observat că "succesorul cu titlu particular este acea persoană care dobândește un anumit drept subiectiv, privit individual [..] Este cazul cumpărătorului unui bun [..]". In calitate de succesor cu titlu particular, pârâtul a devenit și având-cauză in raportul obligalional anterior menționat, încheiat între M. S. și reclamantă. Conform doctrinei, recunoscută și in practica judiciară, "dobânditorul unui anumit drept are calitatea de având-cauză (deci poate exercita drepturile și este ținut să execute abligatiile autorului sau si care decurg din actul juridic respectiv) numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerințe: să fie vorba de drepturi și obligaiii strâns legate de dreptul subiectiv dobândit; să fie vorba de acte juridice anterioare încheiate de autorul lui cu alte persoane și referitoare la același drept sau bun; să fi fost respectate formalitățile de publicitate prevăzute de lege pentru acel act juridic sau înscrisuI ca constată actul să fi dobândit dată certă". În speță sunt respectate acese cerințe, cu observația că problema formalitălilor de publicitate și a datei certe nu se pune, in condițiile in care raportul juridic obligational născut între M. Ș. și reclamantă este rezultatul unei dispozilii legate, art. 46 din Legea 230/2007 privind asociațiile de proprietari, menționat supra. În concluzie, in calitate de succesor cu titlu particular și de având-cauză in raportul obligational dintre M. S. si reclamantă, pârâtul S. I. îndeplinește conditia prevăzută de art. 36 C.pr.civ. si are calitate procesuala pasiva in cauză cu privire la debitul preluat de la antecesorul său. Pentru aceste motive a solicitat respingerea excepliei lipsei calitălii procesuate pasive invocată de pârât. Cu privire la problema pe fond a debitului preluat de pârât de la antecesorul său prin cumpărare forțată-obligatia propter rem preluată de pârât a arătat că în pag. 3 a întâmpinării, pârâtul susține că "satisfacerea" creanței rămase de la debitorul antecesor M. S. poate fi "obținută de reclamantă numai de la fostuI proprietar M. Ș.". Pentru că ignoră calitatea sa de succesor cu particular și de având-cauză in raportul obligațional dintre M. S. și reclamantă, pârâtul greșește. Ceea ce ignoră pârâtul este și instituția obligațiilor propter rem, care se transmit odată cu lucrul vândut. Obligatia de plată a pârâtului rezultată din dubla calitate de succesor cu titlu particular și având-cauză. A reiterat cele expuse anterior in legătură cu drepturile și obligatiile unui având-cauză, legate de bunul dobândit prin cumpărare: el "este ținut să execute obligațiile autorului său", dacă sunt îndeplinite câteva cerinte. Așa cum a arătat supra, in cauză ele sunt îndeplinite. Obligatia de plată a pârâtului rezultată din obligatia propter rem preluată cu ocazia cumpărării fortate. S-a observat că "obligațiile reale de a face sau obligatiile propter rem sunt strâns legate de un lucru, astfel încât se transmit odată cu acesta". Cu titlu de exemplu de obligație propter rem legală este dată obligatia prevăzută de art. 494 C.civ., aplicabil la data adjudecării imobilului de către pârât. Potrivit acestui text legal, proprietarul terenului este debitor fată de constructorul de bună credintă pentru valoarea materialelor și "prețul muncii". Dacă proprietarul terenului vinde terenul, s-a constatat că această obligatie propter rem față de creditor se transmite noului proprietar. Obligatia propter rem citată este o obligatie legală, iar interpretarea extensivă permite aplicarea ei și cumpărătorului terenului. De asemenea, obligația există și in speță, art. 20, al. 3, din Legea 230/2007 privind asocialiile de proprietari dispune astfel: "În cazul existentei unor datorii către asociatia de proprietari, înstrăinarea proprietătii se poate face numai dacă se introduce in contract o clauză privitoare la preluarea datoriilor de către cumpărător". Din acest text legal rezultă următoarele: scopul legiuitorului este acela de a asigura transmisiunea proprietății numai dacă se asigură transmisiunea la cumpărător a debitelor vânzătorului; implicit, legiuitorul instituie o obligatie propter rem, o obligatie de a face in legătură cu lucrul/imobilul obiect al vânzării, obligatie pe care o preia cumpărătorul; "înstrăinarea proprietății", deci transmisiunea proprietătii către cumpărător, nu se realizează in absenta condiției clauzei privitoare la preluarea datoriilor. Cităm din text: "înstrăinarea proprietății se poate face numai dacă ...". Interpretarea extensivă a acestui text legal, posibilă la fel ca și in cazul art. 494 C.civ., permite aplicarea sa și in cazul vânzărilor silite. Neexistând un acord de vointe între vânzător și cumpărător, vânzarea fiind forțată, existența unei asemenea clauze este imposibilă. In acest caz, scopul legiuitorului, de a asigura transmisiunea proprietății numai dacă se asigură transmisiunea la cumpărător a debitelor vânzătorului, se poate împlini numai dacă textul legal citat se interpretează extensiv, in sensul că "înstrăinarea proprietății" prevăzută de legiuitor, de data accasta pe cale actului de adjudecare, atrage implicit si instrăinarea/transmisiunea debitelor vânzătorului către cumpărător. In caz contrar, instrăinarea/transmisiunea proprietătii prin adjudecare nu are loc. Este de remarcat și caracterul de lege specială a Legii 230/2007 fată de prevederile generate ale Codului de procedură civilă in materia vânzării silite. Legea specială introduce, prin interpretarea extensivă a art. 20, al. 3, o conditie suplimentară de transmisiune a proprietătii: conditia preluării de către cumpărător a datoriilor vânzătorului fală de asociatie. O altă interpretare dată art. 20, al. 3, din Legea_, ar nesocoti scopul instituirii acestei reglementări de către legiuitor. În interpretarea textului legal nientionat a solicitat a se face și aplicarea art. 22, al. 7, C.pr.civ. Totodată a menționat și interpretarea greșită de către pârât a art. 518 C.pr.civ. Pârâtul adaugă la lege. al. 1 din art. 518 C.pr.civ. nu prevede condiția "pentru viitor". La pag. 1 a întâmpinării pârâtul susține că potrivit acestui text legal el poate fi obligat la plata datoriilor către asociatie "pentru viitor". Felul in care interpretează pârâtul textul legal adaugă la lege. Art. 518 al. 1 nu distinge in acest sens. Este evident că adjudecatarul va suporta toate sarcinile imobilului de la data adjudecării, dar aceasta nu înseamnă că sarcini ale imobilului cum este obligatia propter rem in discutie, care s-au născut anterior adjudecării, dispar dintre obligatiile adjudecataruiui. Pârâtul interpretează eronat și al. 3 din art. 518 C.pr.civ. Textul legal in discutie, citat supra, prevede clar că din prețul obținut, creditorii își pot realiza doar anumite drepturi, și nu orice drept: "[...] imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță, creditorii putându-si realiza aceste drepturi numai din prețul obfinut [...]". "Aceste drepturi", la care se referă reglementarea, sunt drepturile garantate real prevăzute expres și clar de reglementarea in discutie. Sarcinile imobilului care dispar prin adjudecare sunt strict sarcinile "privind garantarea drepturilor de creanță", și nicidecum alte sarcini. Prin urmare, prin adjudecare nu dispar sarcinile imobilului care nu au legătură cu garanțiile reale ale creditorilor; obligatia propter rem de plată a datoriilor față de asociație nu dispare prin adjudecare; pentru realizarea acestei creanțe a asociației nu este obligatorie înscrierea privilegiului prevăzut de lege in Cartea Funciară. În concluzie, a solicitat respingerea ca nefondată a pretentiei pârâtului de a fi exonerat de la plata celor 1.045,39 lei pe care i-a preluat ca datorie față de asociație de la antecesorul vânzător M. S.. Pârâtul a achiesat partial la cererea sa după punerea sa in intarziere. În speță, la data de 10.06.2014, in cutiile poștale de la adresele pârâtului a fost depusă, prin executor judecâtoresc, somația sa de plată, prin care a pus in vedere debitorului să achite, in termen de 15 zile, 3.014,51 lei, debit total acumulat până in luna aprilie 2014. Această somatie respectă condițiile de punere în întârziere prevăzute de art. 1522 C.civ. În speță, somația sa comunicată debitorului la 10.06.2014 îndeplinește condițiile legale ale punerii in întârziere. Prin somație a solicitat executarea obligatiei; a comunicat somația prin executor judecătoresc; prin somație a acordat debitorului un termen de executare. In aceste condilii, in aplicarea art. 454 C.pr.civ., a solicitat respingerea cererii debitorului de scutire de la plata cheltuielior de judecată. Reaua-credintă a pârâtului in derularea raportului juridic este evidentă și relevantă. El recunoaște o bună parte din debitul pe care îl datorează, nu achită nimic din acest debit după punerea sa in întârziere in luna iunie 2014, așteaptă să angajeze cheltuieli de judecată in vederea recuperării prejudiciului, dar solicită să fie scutit de plata acestor cheltuieli. În reprezentarea pârâtului, tot coproprietarii din imobil sunt cei care trebuie să suporte si cheltuielile de judecată, după ce le suportă de ani de zile pe cele rezultate din refuzul de plată al pârâtului. Pârâtul încalcă, prin această conduită, obligația de bună-credință in derularea raporturilor civile, prevăzută de art. 14 C.civ., și obligația de a evita abuzul de drept in exercitarea drepturilor civile, prevăzută de art. 15 C.civ.
La termenul de judecată din 13.01.2015 instanța în baza art. 248 al. 1 C.pr.civ. a pus în discuția părților și a constat că lipsa calității procesuale pasive a pârâtului pentru suma de 1.045,39 lei nu este o veritabilă excepție, ci o apărare de fond, care ureaza sa fie analizată ca atare de instanță.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți.
Prin sentința civilă nr. 208/13.01.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost admisă în parte actiunea formulata si precizata de reclamanta Asociația de Proprietari din .. 3, Timisoara, impotriva paratului S. I..
A fost obligat paratul la plata catre reclamanta a dobanzii legale penalizatoare din data de 21.08.2014 pentru suma de 2.125,71 lei si din data de 21.10.2014 pentru suma de 162,99 lei, calculată până in data de 13.01.2015.
A fost repinsă in rest acțiunea precizata.
A fost obligat pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 1.100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Din extrasul C.F. nr._ Timișoara rezulta ca pârâtul este proprietarul . din Timișoara, .. 3, etaj subsol, fiind proprietarul locuintei in baza actului de adjudecare din 28.04.2010 emis de B.E.J. M. (f. 6-10, 69, 70).
Potrivit art. 46, art. 49 al. 2 si art. 50 al. 1 din Legea nr. 230/2007 “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari”, “termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice”, in caz contrar asociația de proprietari având dreptul de a acționa in justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.
In datele de 09 si 10.06.2014, prin executor judecătoresc, pârâtul a fost somat să achite reclamantei in termen de 15 zile suma totala de 3.014,51 lei, reprezentand cheltuieli până in luna aprilie 2014 (f. 11-13).
Desi paratul era de drept in intarziere deoarece obligatia de a achita cheltuielile comune era una continuă, precum si conform art. 1523 al. 2, lit. c, teza a II-a N.C.civ., aplicabil conform art. 114 din Legea nr. 71/2011, în datele de 09 si 10.06.2014, prin executor judecătoresc, pârâtul a fost somat să achite reclamantei in termen de 15 zile suma totala de 3.014,51 lei, reprezentand cheltuieli până in luna aprilie 2014 (f. 11-13).
Avand in vedere faptul ca paratul a achitat pe parcursul procesului suma de 2.289 lei, conform chitantei depuse la fila 91 a dosarului, recunoscand aceasta creanta certa, lichida si exigibila a reclamantei, prima instanta a retinut ca debitul de 2.289 lei cheltuieli comune a fost stins prin plata si a respins actiunea reclamantei privind această suma ca fiind ramasa fara obiect.
Deoarece plata debitului de 2.289 lei cheltuieli comune nu s-a facut la scadentele sumelor componente ale debitului, ci cu intarziere doar in data de 13.01.2015, in baza art. 1088 C.civ. rap. la art. 1-3 si art. 10 din O.G. nr. 13/2011 instanta a admis in parte acțiunea precizata si a obligat paratul la plata catre reclamanta a dobanzii legale penalizatoare incepand cu data de 21.08.2014 pentru suma de 2.125,71 lei si incepand cu data de 21.10.2014 pentru suma de 162,99 lei, calculată pentru fiecare dintre sume până in data de 13.01.2015.
Prima instanta a repins in rest ca nefondata acțiunea precizata deoarece paratul nu este tinut la plata cheltuielilor comune de 1.045,39 lei datorate reclamantei de autorul său de la momentul adjudecarii apartamentului (f. 58), in conditiile in care, in absenta unei prevederi exprese in acest sens, obligatia de plata a acestor cheltuieli nu este una propter rem sau scriptae in rem pentru se se transmite de drept dobanditorului cu tiltlu particular al imobilului.
Art. 20 din Legea nr. 230/2007 se aplica doar instrainarilor voluntare, nu si celor silite, reglementate de dispozitii speciale derogatorii, concluzia netransmiterii de drept a obligatiei de plata catre noul proprietar rezultand si din interpretarea logica a aliniatului 3 al aceluiasi articol, introducerea in contract a unei clauze privitoare la preluarea datoriilor de către cumpărător fiind justificata si impusa de legiuitor tocmai pentru a determina asumarea lor de catre noul proprietar, in situatia in care acestea nu fusesera platite de catre vechiul proprietar.
Intrucat pârâtul se afla in culpa procesuala, era de drept in intarziere si fusese pus in intarziuere si in mod formal inainte de introducerea actiunii, in baza dispoz. art. 453 al. 1 si art. 454 C.pr.civ. prima instanta a respins cererea de cheltuieli de judecata a acestuia si l-a obligat la plata catre reclamanta a sumei de 1.100 lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorariul avocațial al apărătorului ales al reclamantei (f. 92, 93).
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a apelului pârâtul S. I., sentință pe care o apreciază drept netemeinica si nelegala sub aspectul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1100 lei.
În susținerea căii de atac, apelantul a învederat că instanța de fond, deși a admis numai in parte acțiunea formulata si precizata, a dispus in mod netemeinic si nelegal obligarea pârâtului la plata integrala a cheltuielilor de judecata, in cuantum de 1100 lei, reprezentând onorariul de avocat.
Instanța de fond, raportat la admiterea in parte a acțiunii, trebuia in baza art. 453 alin. (2) NCPC, coroborat cu art. 451 alin. (2) NCPC, sa dispună reducerea onorariului de avocat, vădit disproporționat, in raport cu complexitatea cauzei si cu activitatea desfășurata de către avocat.
Practic, in prezenta cauza a fost vorba despre un singur termen de judecata, si de recunoașterea, in parte, de către pârât a pretențiilor formulate, urmate de stingerea acestora, aspecte care au minimalizat dificultatea cauzei si activitatea desfășurata de către avocat, care nu poate fi echivalata cu suma de 1100 lei.
In baza aspectelor învederate mai sus, in temeiul art. 480 alin. (2) NCPC, apelantul solicită admiterea apelului formulat si, in rejudecare, schimbarea in parte a sentinței atacate, in sensul reducerii cheltuielilor de judecata de 1100 lei, reprezentând onorariu de avocat, la o suma direct proporționala cu dificultatea cauzei si activitatea avocatului.
In drept, invocă art. 453 alin. (2) NCPC, art. 451 alin. (2) NCPC art. 480 alin. (2) NCPC.
Prin întâmpinarea formulată, intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI DIN .. 3, Timișoara a solicitat admiterea doar în parte a apelului pârâtului, schimbând în parte sentința atacată; cu cheltuieli de judecată și în apel, raportate la art. 453, al. 2, C.proc.civ.
În motivare, intimata a învederat următoarele:
Prin apelul înaintat de pârât împotriva sentinței pronunțate în cauză, acesta formulează două motive de apel distincte, bazate pe două temeiuri de drept diferite, după cum urmează:
1. Se solicită instanței de apel să constate că prima instanță a admis doar în parte acțiunea reclamantei și, pentru acest motiv, se solicită admiterea doar în parte a onorariului avocațial pretins de reclamanta;
- temei de drept invocat: art. 453, al. 2, C.proc.civ
2. Se solicită instanței de apel să constate că prima instanță a admis drept cheltuieli de judecată un onorariu avocațial "vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat", și se solicită diminuarea din acest motiv a cheltuielilor de judecată;
- temei de drept invocat: art. 451, al. 2, C.proc.civ.
Intimata achiesează la primul motiv de apel și la cererea asociată acestuia.Potrivit art. 453, al. 2, C.proc.civ., "Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată".
Aceste dispoziții reiau pe cele din art. 276 C.proc.civ.C., în legătură cu care s-au observat următoarele: "dacă admiterea în parte a cererii înseamnă încuviințarea unor pretenții în parte, obligarea pârâtului la plata doar a unei sume de bani din cea solicitată de reclamant, considerăm că trebuie calculat (prin regula de 3 simplă) procentul în care a fost admisă acțiunea (dacă s-au solicitat 100 lei și s-au acordat 50 lei, admiterea a fost în procent de 50%) si în același procent vor fi acordate și chetuielile de judecată".Aplicând acest raționament în cauză, se constată următoarele:
- prin acțiunea reclamantei și prin cererea adițională acesteia reclamanta a formulat un total al pretențiilor de 3171,10 + 162,99 = 3334,09 lei;
- prin Sentință i-a fost respinsă pretenția de 1045,39 lei;
- a rămas admisă pretenția de 3334,09 - 1045,39 = 2288,70 lei, achitați de pârât chiar în ziua primului termen de judecată;
- față de pretenția inițială de 3334,09 lei, pretenția admisă de 2288,70 lei reprezintă un procent de 68,64%;
- 68,64% din cheltuielile de judecată în cuantum de 1100 lei înseamnă 755,04 lei.
In concluzie, intimata achiesează la cererea formulată de apelant și, în considerarea jurisprudenței și doctrinei în materie, este de acord că trebuie reduse cheltuielile de judecată în primă instanță ale pârâtului la 755 lei, în baza art. 453, al. 2, C.proc.civ.
Al doilea motiv de apel și cererea asociată acestuia sunt nefondate
Al doilea motiv de apel invocă art. 451, al. 2, C.proc.civ. Potrivit opiniei apelantului, onorariul avocațial de primă instanță achitat de reclamantă ar fi "vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat". Aprecierea pârâtului este subiectivă. Pârâtul pare să creadă că munca de recuperare a unor debite neachitate timp de ani de zile trebuie recompensată cu onorarii ridicole.
Onorariul de 1100 de lei solicitat la prima instanță își găsește justificarea în următoarele activități întreprinse de avocatul reclamantei:
1. întâlniri cu administratorul Asociației în vederea prezentării situației și a perfectării documentației de justificare a debitului;
2. Analiza în fapt și în drept a cauzei;
3. Două deplasări la sediul biroului local de cadastru și carte funciară în vederea solicitării și preluării extrasului de carte funciară al apartamentului debitorului pârât;
4. Alte două deplasări la sediul biroului local de cadastru și carte funciară în vederea solicitării și preluării Actului de adjudecare nr. 860/28.04.2010, relevat de extrasul de carte funciară, în vederea lămuririi modului în care debitorul a devenit proprietarul apartamentului în cauză;
5. Deplasare la Biroul Executorului Judecătoresc B. T. G. în vederea angajării acestui birou pentru expedierea somației Asociației către debitor. Atrage atenția asupra faptului că pârâtul nu locuiește în imobilul asociației, iar extrasul de carte funciară a relevat că B.E.J. B. G-ghe fusese sesizat cu o executare silită împotriva debitorului nostru. în aceste condiții, era evident că B.E.J. B. G-ghe cunoaște adresa/adresele de domiciliu/reședință ale debitorului, fapt pentru care s-a impus angajarea acestui birou în demersurile noastre de comunicare către debitor a somației noastre. Scopul somației a fost acela de a realiza și o punere în întârziere formală, pe care debitorul să o cunoască și care, eventual, să declanșeze o plată a debitelor de bunăvoie. Cunoașterea adreselor debitorului cu ajutorul B.E.J. B. G-ghe i-a fost utilă reclamantei și în vederea menționării lor în cererea introductivă, pentru ca procedura de citare să se desfășoare conform legii.
6. Preluarea răspunsului debitorului la Somația reclamantei, redactarea și expedierea cu confirmare de primire a unui răspuns la solicitarea debitorului.
7. Concepere, redactare și depunere a cererii introductive;
8. Analiza întâmpinării și redactarea Răspunsului la întâmpinare.
Documentare și analiză în vederea conceperii apărărilor legate de chestiunea preluării de către debitor a debitului antecesorului său la proprietatea apartamentului.
Redactarea apărării împotriva pretenției pârâtului de scutire de la plata cheltuielilor de judecată, formulate cu ignorarea art. 454, teza a II-a, C.proc.civ.
9. Redactare și depunere a cererii adiționale de majorare a cuantumului obiectului cererii, ținând cont de acumularea, prin neplată, de noi datorii ale debitorului către reclamantă.
Documentare și redactare cu privire la pretenția noastră de achitare a dobânzilor la debitele principale pe care le-am pretins.
10. Participarea la ședința publică din 13.01.2015.
Înscrisurile aflate la dosar dovedesc fiecare dintre cele 10 puncte anterior enumerate.
Cauze care au sporit complexitatea prezentului dosar:
1. Faptul că apelantul nu locuiește în imobilul asociației și necunoașterea de către reclamantă, inițial, a adresei/adreselor sale. Acest fapt a antrenat necesitatea apelării la biroul de executor judecătoresc înainte menționat.
2. Preluarea prin adjudecare a apartamentului său de către apelant. Acest fapt a născut problema juridică a măsurii în care adjudecatarul preia debitul fostului proprietar legat de neachitarea cheltuielilor de întreținere ale apartamentului, în condițiile în care legislația actuală nu reglementează o asemenea situație juridică. De aici s-a născut "excepția" ridicată de pârâtul reclamant, recalificată corect de instanța de fond ca apărare de fond, și tot de aici s-a născut necesitatea de documentare și analiză în apărarea noastră, raportată la "excepția" formulată de pârât. Această apărare a presupus:
- aplicarea instituțiilor succesorului cu titlu particular și a avânzilor-cauză;
- aplicarea instituției obligațiilor propter rem;
- interpretarea extensivă a art. 20, al. 3, din Legea 230/2007 privind asociațiile de proprietari;
- interpretarea corectă a art. 518 C.proc.civ.C., aplicabil la data adjudecării;
3. Refuzul persistent de plată al pârâtului, care a atras necesitatea formulării, suplimentar, a cererii adiționale de majorare a cuantumului obiectului cererii, ținând cont de acumularea, prin neplată, de noi datorii ale debitorului către reclamantă.
In concluzie:
Participarea la ședința publică organizată în cauză a fost precedată de multiple operațiuni care au pregătit această ședință. Pârâtul apelant este liber să dea ațâți bani câți crede pe avocatură, însă intimata solicită instanței de judecată să aprecieze că prestația avocațială prezentată supra și dovedită prin înscrisurile de la dosarul cauzei este acoperită în mod justificat de onorariul acceptat de prima instanță.
Sens în care solicită respingerea celui de-al doilea motiv de apel ca nefondat.
În temeiul art. 411, al. 1, pct. 2, C.proc.civ., solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Cu cheltuieli de judecată și în apel, raportate la art. 453, al. 2, C.proc.civ.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de apel formulate, cu observarea particularităților pricinii, tribunalul constată următoarele:
Așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din prevederile clare și nesusceptibile de alte interpretări ori speculații ale alin. (1) apartenent art. 463 din legea procedurală civilă „Achiesarea la hotărâre reprezinta renuntarea unei parti la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja impotriva tuturor sau a anumitor solutii din respectiva hotarare”. Rezultă așadar că, prin ipoteză, acest act de dispoziție (și care, atunci când este făcut prin mandatar, chiar și avocat, necesită o împuternicire avocațială specială potrivit art. 81 alin. 1 c. proc. civ., or, după caz, menționarea acestui aspect în contractul de asistență juridică), a fost pus de legiuitor la dispoziția părții care a căzut în pretenții (parțial sau total), prin hotărârea pronunțată de instanță și care înțelege să nu o mai conteste (în totalitate sau cu privire la anume soluții), or, dacă a declanșat calea de atac, să renunțe la aceasta în fața instanței de control judiciar. Ceea ce nu este cazul în speță însă, de vreme ce nu reclamanta-intimată a declanșat calea de atac (cu toate că pretențiile i-au fost admise numai în parte), ci pârâtul. Devenind astfel îngăduită și chiar obligatorie concluzia că numai cel din urmă avea posibilitatea a uza de acest act de dispoziție dacă aprecia necesar, iar nu și reclamanta-intimată.
Dar abstracție făcând de cele expuse, și dacă s-ar aprecia că avocatul reclamantei-intimatei ar fi avut un mandat special să achieseze, nu la hotărâre (ceea ce în speță se verifica a fi inadmisibil și, în același timp, lipsit de interes după cum supra s-a demonstrat), și nici la calea de atac sau la unul din motivele de apel (așa cum eronat a indicat în întâmpinare), ci la pretențiile apelantului-pârât, se observă că acest act de dispoziție aparține întotdeauna pârâtului/pârâtei, indiferent de etapa procesuală în care se exercită (fond, apel sau recurs) iar nu reclamantului/reclamantei.
De altfel, pârâtul-apelant nici nu a formulat pretenții noi în calea de atac (și care s-ar fi privit a fi oricum inadmisibile din perspectiva art. 478 c. proc. civ. ce obstaculează formularea unor cereri noi în calea de atac a apelului, și, cu atât mai mult, de către subiectul procesual pasiv ce avea a formula o cerere reconvențională în acest sens în fața primei instanțe, dacă ar fi considerat de cuviință), ci, prin apelul declanșat, a criticat soluția judecătoriei exclusiv din perspectiva neaplicării dispozițiilor art. 453 alin. (2) c. proc. civ. și care spun că „Când cererea a fost admisa numai in parte, judecătorii vor stabili măsura in care fiecare dintre parti poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata. Daca este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecata”, în corelație cu cele ale art. 451 alin. 2 c. proc. civ., potrivit cărora „Instanta poate, chiar si din oficiu, sa reduca motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentand onorariul avocatilor, atunci cand acesta este vadit disproportionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat, tinand seama si de circumstantele cauzei. Masura luata de instanta nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul sau”.
Este real că în măsura în care pretențiile sunt admise numai în parte, judecătorii au obligația a aplica alin. (2) apartenent art. 453 c. proc. civ. și a reduce proporțional cheltuielile de judecată sau a le compensa, după caz. Numai că, în opinia instanței de control judiciar, reducerea proporțională a cheltuielilor de judecată vizate de norma legală antecitată - presupunând în fapt, în stabilirea în ce măsură și de cine vor fi suportate finalmente (de reclamant sau/și de pârât) - vizează acele sume constând în taxe judiciare de timbru, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport si, daca este cazul, de cazare, precum si orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului și la care se referă în mod expres art. 451 alin. 1 c. proc. civ. -, nu însă și onorariile avocaților, experților și ale specialiștilor numiți in condițiile art. 330 alin. (3) c. proc. civ. Și aceasta întrucât pentru reducerea onorariilor celor din urmă categorii de participanți în procesul civil, instanța dispune de criterii expres prevăzute atât în codul de procedură civilă - ce se constituie în dreptul comun în materie -, cât și în alte legi și statute speciale (a se vedea legea cu nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat, OG nr. 2/2000).
Ca un argument suplimentar în susținerea acestei teze, tribunalul amintește că onorariile avocaților, experților și specialiștilor pot fi reduse, motivat, indiferent și independent de modalitatea de soluționare a cauzei (admitere în totalitate sau în parte a pretențiilor, respingere, anulare, perimare, renunțare la judecată, etc.).
Așa stând lucrurile, se conturează îndeajuns de tranșant concluzia că cheltuielile de judecată constând în onorariul avocațial nu pot fi reduse și, ca atare, acordate în parte, în măsura sau proporțional admiterii pretențiilor deduse judecății în temeiul art. 453 alin. 2 c. proc. civ., așa cum nejudicios a tins la a acredita ideea apelantul, însușită și de apărătorul intimatei. Ele urmează a fi analizate însă din perspectiva dispozițiilor art. 451 alin. 2 din aceiași lege procedurală în corelație cu cele ale art. 127 din Statutul profesiei de avocat, tribunalul urmând a aprecia caracterul rezonabil, proporțional și echitabil al acestora, prin raportare la criteriile enunțate în textele legale de mai sus.
Transpunând aceste criterii la speța pendinte (munca efectivă prestată de apărătorul ales, apreciată prin prisma calității redactării actelor procedurale constând în cererea introductivă, răspunsul la întâmpinare, cererea adițională, anexarea înscrisurilor probatorii și chiar cea prestată anterior declanșării judecății și care are a se înscrie în același context factual și cauzal) tribunalul conchide, în acord cu prima instanță, că suma de 1.100 de lei percepută de apărătorul reclamantei pentru demersul judiciar inițiat în cea dintâi etapă a judecății, nu se privește a fi disproporționat și nerezonabil; și aceasta chiar dacă valoarea pretențiilor pecuniare se verifică a avea un cuantum relativ mic, din care pârâtul a achitat cea mai mare parte (dar pe parcursul judecății, după notificarea sa prin executor și după comunicarea cererii introductive), iar speța în sine necomportând un grad sporit de complexitate și soluționându-se la primul termen de judecată.
De altă parte, se impune a se constata și că pârâtul nu și-a îndeplinit o obligație legală - aceea de a-și achita cota ce-i reveni din contribuțiile lunare -, urmare a căreia a adus prejudicii tuturor membrilor Asociației reclamante ce, în absența condamnării lui jurisdicționale la plata integrală a onorariului avocațial, au a suporta finalmente aceste costuri. Știut fiind că, de regulă, o asociație de proprietari nu are fonduri proprii, cu excepția celor constituite tot de către membrii săi (prin contribuția lor la strângerea fondului de rulment) sau, după caz, din închirierea unor spații nefolosite or pentru anunțuri publicitare (ceea ce în speță nu s-a dovedit). Context în care nu ar fi nici pe departe just și echitabil ca ceilalți proprietari din imobil, care și-au îndeplinit cu regularitate și la timp obligațiile legale ce le incumbă din această calitate către reclamanta Asociația de Proprietari din Timișoara .. 3 să suporte financiar (prin achitarea și suportarea în final a onorariului apărătorului ales, total sau parțial) consecințele comportamentului pârâtului-apelant ce nu a înțeles a proceda similar cu cei dintâi și a se conforma dispozițiilor legale incidente, fiind necesară nu numai notificarea sa, dar și acționarea în judecată.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 1 c. proc. civ. va respinge apelul declanșat de către apelantul-pârât S. I. contra sentinței civile nr. 208/13.01.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația de Proprietari din Timișoara, .. 3.
În temeiul deja anunțatului art. 451 alin. 1 în corelație cu art. 482 c. proc. civ. va obliga același apelant-pârât, aflat în culpă procesuală la plata către intimată a sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial aferent căii de atac a apelului, achitat cu chitanța nr. 065/2.04.2015, depusă în copie semnată pentru conformitate cu originalul la fila 21 din dosarul pendent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declanșat de către apelantul-pârât S. I., CNP_, cu domiciliul in loc. Timișoara, .. 18, ., județul T., contra sentinței civile nr. 208/13.01.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația de Proprietari din Timișoara, .. 3, C._, cu sediul în Timișoara, .. 3, C._, cu sediul procedural ales la avocat S. F., în Timișoara, P-ța Sf. G. nr. 4, ..
Obligă apelantul la plata către intimată a sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată azi, 22.05.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Judecător, A. A. C. B.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 4/12.06.2015
Prima instanță: jud. C. F. N.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 532/2015. Tribunalul TIMIŞ | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1426/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
