Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 1239/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1239/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 1239/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1239/A
Ședința publică din 04.12.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: C. B.
GREFIER: A. T.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declanșat de către apelantul S. Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 7875/29.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. E. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 26.11.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, în baza art. 396 alin. 2 N.C.P.C., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 04.12.2015, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara în data de 31.03.2015 sub nr._ reclamanta B. E. A. a chemat în judecată pe pârâtul S. Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, solicitând instanței: 1) - obligarea pârâtului la plata sumei de 1925 lei reprezentând 10/24 din contravaloarea folosinței apartamentului nr. 3 pentru perioada 01.10._15; 2) - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
În motivare a arătat că deține în proprietate o cotă de 10/24 din apartamentul nr. 3 din imobilul din . din Timișoara, reprezentând 5/24 cotă proprie și 5/24 cotă moștenită de la sora sa, iar S. Român deține cealaltă cotă de 14/24.
A mai arătat că la data de 03.12.2009, Primăria Municipiului Timișoara a închiriat apartamentul nr.3 către o terță persoană, numita B. A., în absența acordului reclamantei sau al defunctei sale surori. Numita B. A. a ocupat imediat apartamentul, locuind și în prezent acolo. A precizat că a fost lipsită de folosința bunului său, în absența oricărei despăgubiri.
A mai arătat că a intentat 6 acțiuni împotriva Statului Român, pentru perioade diferite de timp în care a fost lipsită de folosința bunului ca urmare a închirierii din 03.12.2009, în dosarele_/325/2010,_/325/2011,_/325/2011,_/325/2012,_ și_/325/2013, hotărârile rămânând irevocabile.
A menționat că instanțele au constatat ilegalitatea închirierii din 03.12.2009 și obligația Statului Român de a o despăgubi pentru lipsa de folosință provocată și a invocat puterea de lucru judecat a hotărârilor din cele 6 dosare.
A solicitat să fie despăgubită pentru perioada 01.10._15 și a apreciat valoarea folosinței lunare pentru apartamentul în litigiu la 150 euro, cca. 660 lei, iar suma ce i-ar reveni proporțional cu cota de 10/24, fiind de 275 lei/lună, în total 1925 lei pentru 7 luni.
În drept, a invocat art. 998 și urm. vechiul Cod Civil, art. 1357 și urm. din Noul Cod Civil, precum și art. 1 din Protocolul 1, ratificat de România prin Legea nr. 30/1994.
În probațiune a depus înscrisuri la dosar.
Nu a solicitat să aibă loc o dezbatere orală.
Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, conform prevederilor art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 (fila 4).
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare în cauză la data de 21.04.2015, prin care, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, a înțeles să invoce in principal excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, având în vedere faptul că în prezent, nu acesta folosește cota de 10/24 proprietatea reclamantei, ci persoana fizica care are închiriat parte din imobil ce se află în proprietatea sa în cotă/parte.
A apreciat că reclamanta avea posibilitatea de a-și exercita dreptul de proprietate prin înștiințarea chiriașului care în mod abuziv folosește mai mult decât ceea ce i s-a închiriat conform contractului de închiriere, și a-i pune in vedere să-i achite chirie pentru cota de 10/24 restituită, într-un cuantum ce să nu depășească 25% din venitul chiriașului.
Pârâta consideră inadmisibila precum și abuziva solicitarea reclamantei, care fiind deranjata de starea de coproprietate în care deține imobilul în litigiu, nu formulează o acțiune de ieșire din indiviziune tocmai pentru a-și putea exercita dreptul de proprietate așa cum dorește.
Printr-un scurt istoric a arătat că, prin Dispoziția nr. 2134 din 07.10.2004 s-au respins Notificarile nr. 1208/23.02.2001, nr. 472/13.08.2001, deoarece solicitanta B. E. nu a completat dosarul în termenul prevazut de lege cu actele doveditoare privitoare la neconcordanța de prenume din actele de stare civilă și respectiv din cartea funciară și nu a rezolvat nici problema radierii sarcinilor de la poziția III 1, 2, 3 din foaia de sarcini a C.F. nr. 8092 Timisoara, nr. top._; de asemenea, prin dispoziția mai sus amintita s-a respins si Notificarea nr. 472/13.08.2001 depusa la Biroul executor Judecatoresc "M. D.", întrucât nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001.
Împotriva Dispoziției nr. 2134 din 07.10.2004 s-a formulat contestație de către notificatoarea B. E., contestație care a fost admisă prin Sentinta Civilă nr. 625/05.04.2005 a Tribunalului T., rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 343/A/21.06.2007 a Curții de Apel Timișoara și irevocabilă prin Decizia nr. 1851/19.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justitie, dispunându-se anularea Dispoziției nr. 2134 din 07.10.2004 și restituirea în natură către contestatoarea B. E. a cotei de 5/24 din dreptul de proprietate asupra apartamentelor nr. 3, 6, 7, 14, 20, 21 si 22 din imobilul situat in Timișoara, .. 11 înscris în C.F. nr. 8092 Timisoara, nr. top._, condiționat de restituirea cotei aferente apartamentelor menționate din despăgubirea acordată în temeiul Legii nr. 112/1995 actualizată cu indicele de inflație; restituirea în natura către contestatoarea Thony Hedwig a cotei de 5/24 din dreptul de proprietate asupra acelorași apartamente cu nr. 3, 6, 7, 14, 20, 21 și 22 din imobilul situat în Timișoara, .. 11 înscris în C.F. nr. 8092 Timișoara, nr. top._ cu excepția terenului inclus în părțile comune indivize ale acestor apartamente; înscrierea în C.F. nr. 8092 Timisoara, nr. top._ a dreptului de proprietate dobândit în cota de 5/24 de către contestatoarea B. E. cu privire la apartamentele menționate condiționat de restituirea cotei aferente acestora din despăgubirea acordată în temeiul Legii nr. 112/1995 actualizata cu indicele de inflație; înscrierea în aceiași carte funciară a dreptului de proprietate dobândit în cota de 5/24 de către contestatoarea Thony Hedwig cu privire la aceleași apartamente fără terenul inclus în părțile comune indivize ale acestora; obligarea pârâtului Primarul Municipiului Timișoara să emită în favoarea contestatoarelor o nouă dispoziție motivata pentru a le face acestora o oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare cotelor de 5/24 din dreptul de proprietate asupra apartamentelor nr. 1, 2, 4, 5, 5a, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 15, 16, 17, 18, 19, 23, 24 si 25 din imobil în condițiile art. 24, 19 si 40 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 44 alin. 2 din Constituția României.
A menționat faptul că prin Hotărârea nr. 984/16.01.1998 a Comisiei Județene pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 112/1995 s-au acordat doamnei B. E. despăgubiri în sumă de 35.512.100 lei pentru cota de 5/24 din imobilul situat înTimișoara, .. 11 înscris în C.F. nr. 8092 Timișoara, nr.top_.
Prin art.1 al dispoziției emise s-a menționat faptul că se ia act de Sentința Civilă nr. 625/05.04.2005 a Tribunalului T., definitivă și irevocabilă și s-a restituit în natură în favoarea reclamantei B. E. doar cota de 10/24 din apartament, diferența rămânând in proprietatea statului, context în care în calitate de proprietar institutia pârâtă poate dispune de dreptul de proprietate al Statului R. așa cum dorește.
A apreciat că pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală reglementată de dispozițiile art. 1357 Noul cod civil (dispoziții instituite inițial prin art. 998-999 C.civ) trebuie îndeplinite condițiile generale referitoare la existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciu și, nu în ultimul rând, existența vinovăției, în oricare dintre formele sale, iar în speța de față nu sunt îndeplinite aceste condiții imperative.
A mai învederat faptul că între părți au mai existat litigii, prin care reclamanta B. E. a solicitat acordarea de despagubiri reprezentand diferența până la 10/24 din contravaloarea folosinței apartamentului nr. 6 din imobilul situat în Timișoara ., însă pentru alte perioade de timp, soluțiile pronunțate în asemenea spețe fiind diferite.
A apreciat că instanța ar trebui să cenzureze acțiunile reclamantei intimate și să-i pună în vedere acesteia să facă dovada inițierii vreunui demers în sensul încheierii unui contract de închiriere cu deținatorul apartamentului în litigiu - B. A..
A arătat că imobilul asupra căruia poartă starea de coproprietate a făcut obiectul procedurii speciale configurate legislativ de legea reparatorie nr.10/2001, fiind restituit în limita cotei de 5/24 reclamantei.
La datarestituirii sale, proprietatea imobiliară era grevată de o locațiune perfectată de S. Român pe durata detenției precare și prorogată succesiv în temeiul actelor normative adoptate în materie (OUG nr. 40/1999, OUG nr. 8/2004, OUG nr. 44/2009 și OUG 43/2014) ce au prelungit durata contractelor de închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuință aflate în proprietatea statului și a unităților administrativ teritoriale.
A arătat că reclamanta B. E. nu poate decât să se subroge în drepturile locatorului, în limita cotei părți din proprietatea imobiliară grevată și a cere și obține doar chiria aferentă acesteia, și nu pentru a solicita despăgubiri pentru lipsa de folosința așa cum s-a solicitat prin demersul judiciar ce face obiectul prezentului dosar.
În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, OUG nr. 40/2009, privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuințe și Legea nr. 112/1995, actualizată, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
La data de 27.04.2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că pârâtul nu face altceva decât să rediscute și să contrazică ceea ce s-a judecat irevocabil în dosarele_/325/2010,_/325/2011,_/325/2011,_/325/2012,_ și_/325/2013, în care S. R. a fost obligat să-i plătească daune pentru lipsa de folosință în privința apartamentului nr. 3 în privința unor alte perioade acoperite de închirierea ilegală din 03.12.2009.
A apreciat că poziția procesuală a pârâtului contrazice dreptul său la un process echitabil garantat de art. 6 din Convenție, în sensul precedentului Curții Europene, Esertas contra Lituaniei, din 31.05.2012.
A solicitat judecarea și în lipsă.
În cadrul cercetării procesului s-a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin sentința civilă nr. 7875/29.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
A fost admisă cererea formulată de reclamanta B. E. A. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara având ca obiect cerere de valoare redusă.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1925 lei reprezentând 10/24 din contravaloarea folosinței apartamentului nr. 3 pentru perioada 01.10._15.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului invocată prin întâmpinare, aceasta urmează a fi respinsă ca nefondata, întrucât s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin Sentinta Civila nr. 4804/2012 a Judecatoriei Timisoara ramasa irevocabila prin Decizia Civila nr. 1002/2012 ca paratul are calitate procesuală pasiva, respectiv exista identitate intre parat si persoana chemata in judecată sa raspunda pretentiilor reclamantei.
Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că reclamanta B. E. A. a chemat in judecata pe pârâtul S. Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa-l oblige sa-i plateasca suma de 1925 lei reprezentând 10/24 din contravaloarea folosintei apartamentului nr. 3 din imobilul situat in Timisoara . pentru perioada 01.10._15.
Din extrasul CF nr._-C1-U6 reiese faptul că apartamentul nr.3 din imobilul situat în Timisoara .. 11 reprezintă proprietatea reclamantei în cota de 5/24 parti cu titlu de restituire în baza Legii 10/2001 si 5/24 părți cu titlu de moștenire.
Prin sentința civilă nr._/2013 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 216/A/2014 a Tribunalului T. s-a stabilit cu putere de lucru judecat că prin contractul de închiriere nr. 237 încheiat la data de 03.12.2009 intre parată și numita B. A. avind ca obiect apartamentul nr. 3 din imobilul situat in Timisoara . a fost închiriat întregul imobil, și nu doar cota ce aparținea pârâtei. Prin aceeași sentință s-a stabilit și că pentru cota de 10/24 din imobilul situat în Timișoara, .. 11, jud. T. închiriat de către pârât numitei B. A. prin contractul de închiriere nr. 237/2009 sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului.
Această hotărâre judecătorească intrată în puterea de lucru judecat are valoare probatorie în ce privește condițiile răspunderii civile delictuale și nu poate fi contrazisă printr-o hotărâre ulterioară.
În aceste condiții, instanța a reținut că prin încheierea contractului de închiriere de către parata și numita B. A. asupra intregului apartament, reclamanta nu mai poate să-și exercite dreptul de proprietate asupra apartamentului în cauza, iar paratul nu-i plateste nici o despagubire pentru această lipsă de folosință.
Coproprietatea presupune că fiecare coproprietar are obligația exercitării dreptului său fără a aduce atingere drepturilor simultante și concurente de aceeași natură ale celorlalți coproprietari, iar în ceea ce privește fructele produse de bunul care face obiectul coproprietății, acestea se cuvin tuturor coproprietarilor, proporțional cu cota lor parte din dreptul de proprietate asupra bunului, indiferent de natura fructelor.
Or, în prezenta spetă, rezultă fără putință de tăgadă ca singurul coproprietar care culege fructele civile ale apartamentului aflat în coproprietate este pârâtul, cu excluderea reclamantei.
În condițiile în care reclamanta nu ar primi nicio despăgubire pentru imposibilitatea exercitării dreptului sau de coproprietate, s-ar încălca atât art. 480 din vechiul Cod civil incident in speta cât si art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, iar privarea de proprietate a reclamantei nu poate fi calificată ca o ingerință proporțională cu scopul legitim urmarit.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, instanța a reținut că reclamanta a evaluat prejudiciul ce i-a fost creat prin lipsa de folosință a imobilului raportat la chiria practicată pe piața imobiliară, depunând în acest sens extrase din ziare de publicitate imobiliară. Având în vedere că prețul chiriei variază intre 100-200 euro pe luna, reclamanta a estimat valoarea folosinței lunare la suma de 150 euro, fiind astfel justificata pretentia reclamantei de 275 lei pe luna pentru cota de 10/24 din imobil.
Pe cale de consecință instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta sa platească reclamantei suma de 1925 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a cotei de 10/24 părți din apartamentul nr. 3 situat in Timisoara . pentru perioada 01.10._15.
In baza art. 451 Cod proc civila a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 50 lei reprezentând taxa de timbru (f. 4).
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, au declanșat calea de atac a apelului Municipiul Timișoara prin Primar și S. Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, solicitând admiterea caii de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.
În susținerea căii de atac, apelantul a învederat că, raportat la obiectul cererii de chemare in judecata, înțelege sa invoce in principal excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, având in vedere faptul ca in prezent, nu instituția apelantă folosește cota de 10/24 proprietatea reclamantei, ci persoana fizica care are închiriat parte din imobil ce se află în proprietatea instituției apelante în cota/parte.
Ca atare solicită instanței să constate că prin pronunțarea unei astfel de soluții instanța de fond îngrădește dreptul de proprietate al Statului Român pentru cota de 14/24 rămasă în proprietate atâta timp cât prin Dispoziția Primarului s-a restituit în natură în favoarea reclamantei intimate B. E. doar cota de 10/24 din acest apartament, diferența rămânând în proprietatea statului.
Astfel considera ca reclamanta avea posibilitatea de a-și exercita dreptul de proprietate prin înștiințarea chiriașului care în mod abuziv folosește mai mult decât ceea ce i s-a închiriat conform contractului de închiriere, asupra situației prezente și a-i pune în vedere să-i achite chirie pentru cota de 10/24 restituită, într-un cuantum ce să nu depășească 25% din venitul chiriașului.
În același timp consideră inadmisibilă precum și abuzivă solicitarea reclamantei care fiind deranjată de starea de coproprietate în care deține imobilul în litigiu nu formulează o acțiune de ieșire din indiviziune tocmai pentru a-și putea exercita dreptul de proprietate așa cum dorește.
Prin Dispoziția Primarului s-a restituit în natură în favoarea reclamantei B. E. doar cota de 10/24 din acest apartament, diferența rămânând în proprietatea statului, context în care in calitate de proprietar instituția apelantă poate dispune de dreptul de proprietate al Statului Român așa cum dorește.
Așadar reclamanta, prin cererea de chemare în judecată formulată nu arată fapta săvârșită de S. Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara prin Primar, care a avut drept rezultat pretinsul prejudiciu.
Apreciază apelantul că pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală reglementată de dispozițiile art.1357 Noul Cod Civil (dispoziții instituite inițial prin art. 998-999 C.civ) trebuie îndeplinite condițiile generale referitoare la existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și, nu în ultimul rând, existența vinovăției, în oricare dintre formele sale. Solicită instanței să observe că în speța de față nu sunt îndeplinite aceste condiții imperative, așa cum de altfel a reținut și instanța de fond.
Pentru angajarea răspunderii civile este necesar ca între actele Statului Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara și prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate. Obligația de dezdăunare ia ființă numai cânt se stabilește existența în mod obiectiv a unei legături de la cauză la efect în înțelesul ca această legătură constituie însăși premisa răspunderii. Legătură între cauză și efect e obligatoriu de demonstrat, inexistența unui raport de cauzalitate înlăturând temeiul tragerii la răspundere.
Pe cale de consecință, nu poate fi atrasă răspunderea Statului Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara pentru beneficiul nerealizat întrucât nu se dovedește un prejudiciu cert, sigur sub efectul existenței sale și sub aspectul posibilității de evaluare care să fie cauzat de instituția noastră. Pe cale de consecință, nu poate fi demonstrată existența unui raport de cauzalitate între acțiunile pârâtului Statului Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara și prejudiciul pretins a fi cauzat.
Menționează faptul că CEDO s-a pronunțat în mod repetat cu privire la aceste beneficii nerealizate în sensul respingerii lor, motivând prin aceea că o evaluare a acestor daune ar însemna „specula”, (ex. cauza Gingis/România - hotărâre din data de 04.11.2008, publicată în MO partea I, nr. 458/02.07.2009).
Consideră apelantul că reclamanta își exercită în mod deja abuziv profitând în mod repetat de situația de coproprietate în care ne regăsim fără a avea nici o intenție să reglementeze situația prin promovarea unei acțiuni de ieșire din indiviziune fiind foarte mulțumită să obțină venituri ce nu i se cuvin întrucât cota de proprietate de 14/24 este proprietatea Statului Român, iar dacă chiriașul nostru nu respectă clauzele contractuale este obligat să plătească chirie pentru parte ce o folosește abuziv și care este în proprietatea reclamantei.
În concluzie solicită instanței să aprecieze că instituția apelantă a respectat dispozițiile legale în materie și astfel să aprecieze inadmisibilitatea acțiuni în raport de faptul că reclamanta avea posibilitatea de a-și exercita dreptul de proprietate prin înștiințarea chiriașului/proprietarului asupra situației prezente și a-i pune în vedere să-i achite chirie pentru cota de 10/24 restituită, într-un cuantum ce să nu depășească 25% din venitul chiriașului, însă aceasta a stat în pasivitate și la intervale de timp promovează acțiuni similare încercând ca prin intermediul instanței să obțină contravalori ce nu i se cuvin nefiind proprietară decât pe o parte din apartament.
În acest sens invederează instanței de judecata faptul ca între părti au mai existat litigii, prin care reclamanta B. E. a solicitat acordarea de despăgubiri reprezentând diferența pana la 10/24 din contravaloarea folosinței apartamentului nr. 6 din imobilul situat in Timișoara ., însă pentru alte perioade de timp, soluțiile pronunțate în asemenea spete fiind diferite. Astfel dosarul nr._ a fost soluționat irevocabil prin Sentința Civila nr._/03.11.2011 in șnur cu Decizia Civila nr. 730/08.06.2012, hotărâri judecătorești prin care s-a respins demersul litigios inițiat de reclamanta. Împotriva Deciziei nr. 730/08.06.2012, prin care s-a soluționat favorabil recursul inițiat de instituția noastră, reclamanta din prezentul dosar a formulat contestație in anulare, cale de atac extraordinara ce a fost respinsa de Tribunalul T. prin Decizia Civila nr. 1246/R/09.11.2012.
De asemenea pe rolul instanței de judecată a existat și dosarul nr._ având ca obiect acțiunea civilă promovată de către doamna B. E., prin care aceasta a solicitat obligarea instituției apelante la plata sumei de 1380 lei despăgubiri pentru contravaloarea cotei de 10/24 a folosinței apartamentului nr. 6 situat în Timișoara, ..11 pentru perioada 01 aprilie 2012- 30 septembrie 2012. Prin Sentința civilă nr. 5774/26.04.2013 Judecătoria Timișoara a respins acțiunea reclamantei, rămânând irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1018/09.10.2013 a Tribunalului T..
Un alt dosar în care există aceeași situație și care a fost soluționat în mod favorabil instituției apelante este Dosarul nr._ în sensul respingerii acțiunii reclamantei B. E. conform Sentinței civile nr. 3784/11.03.2014 pe care o anexează în xerocopie.
Ca atare apreciază că instanța ar trebui să cenzureze acțiunile reclamantei intimate și să-i pună în vedere acesteia să facă dovada inițierii vreunui demers în sensul încheierii unui contract de închiriere cu deținătorul apartamentului în litigiu - B. A..
Așa cum a arătat, imobilul asupra căruia poartă starea de coproprietate a făcut obiectul procedurii speciale configurate legislativ de legea reparatorie nr. 10/2001, fiind restituit in limita cotei de 5/24 reclamantei .
La data restituirii sale, proprietatea imobiliara era grevata de o locațiune perfectata de S. R. pe durata detenției precare si prorogata succesiv in temeiul actelor normative adoptate in materie (OUG nr. 40/1999, OUG nr. 8/2004, OUG nr. 44/2009 și OUG 43/2014) ce au prelungit durata contractelor de închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuința aflate in proprietatea statului ori a unităților administrativ teritoriale.
Potrivit art. 13 din Legea 10/2001, ~ in cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative sau prin hotărâre judecătoreasca sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere cuprinse in OUG nr.40/1999 aprobata cu completări si modificări prin Legea nr. 241/2001…..~., dispozițiile legale ce se corelează cu textele de lege prevăzute la pct. 13.1 si 13.2 din Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii 10/2001, toate conducând la concluzia ca daca prin procedura administrativa s-a restituit in natura un imobil afectat de un contract de închiriere, proprietarul va solicita încheierea unui nou contract cu parcurgerea procedurii prevăzute de OUG nr. 40/1999.
Nerespectarea prevederilor art. 9-10 din OUG nr. 40/1999, atrage incidenta dispozițiilor art. 11 alin. 1 din același act normativ, potrivit cărora ~ nerespectarea de către proprietar a dispozițiilor art. 10 alin. 1 atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior pana la încheierea unui contract de închiriere, iar neplata chiriei până la încheierea unui nou contract nu poate fi invocata de proprietar ca motiv de evacuare a chiriașului sau a fostului chiriaș.
Așadar, apelantul solicită instanței sa retina ca reclamanta B. E. nu poate decât sa se subroge in drepturile locatorului, in limita cotei părți din proprietatea imobiliara grevata si a cere si obține doar chiria aferenta acesteia, si nu a solicita despăgubiri pentru lipsa de folosința așa cum s-a solicitat prin demersul judiciar ce face obiectul prezentului dosar.
Față de considerentele expuse mai sus solicită respingerea acțiunii apreciind ca inadmisibilă constatând că reclamanta își întemeiază cererea în baza răspunderii civile delictuale, or in cauza nu sunt îndeplinite condițiile acesteia, instituția apelantă nesăvârșind nici o fapta ilicită si neîncalcând in mod abuziv dreptul de folosința al celorlalți coproprietari, din moment ce prelungirea contractului de închiriere a operat ope legis.
Apreciază apelantul, astfel că în speță nu poate fi atrasă răspunderea Statului Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara pentru beneficiul nerealizat întrucât nu se dovedește un prejudiciu cert, sigur sub efectul existenței sale și sub aspectul posibilității de evaluare care să fie cauzat de instituția noastră. Pe cale de consecință, nu poate fi demonstrată existența unui raport de cauzalitate între acțiunile pârâtului Statului Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara și prejudiciul pretins a fi cauzat.
În drept, apelantul își întemeiază apelul pe dispozițiile art. 460 și următoarele, Noul Cod de procedură civilă, OUG nr. 40/2009, privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuințe, Legea nr. 112/1995, actualizată, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
Față de considerentele expuse solicită admiterea apelului formulat, modificarea în tot a Sentinței civile nr. 7875 din 29.05.2015 în sensul respingerii acțiunii apreciind că instituția apelantă și-a îndeplinit obligațiile față de reclamanta intimată, încheind contract de închiriere doar pentru suprafața de 14/24 rămasă în proprietate și cu respectarea legislației în vigoare și ca atare vina îi aparține în totalitate proprietarei care din pasivitate nu și-a exercitat drepturile de proprietar.
Solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata B. E. A. a solicitat respingerea apelului în baza puterii de lucru judecat (efectul pozitiv al lucrului judecat) al hotărârilor date în dosarul nr._ .
În motivare, intimata a învederat că prin apelul său pârâtul nu face altceva decât să rediscute și să contrazică ceea ce s-a judecat irevocabil în dosarul nr._, în care statul român a fost obligat să-i plătească daune pentru lipsă de folosință în privința apartamentului nr. 3 în privința unei alte perioade acoperite de închirierea ilegală din 03.12.2009.
O asemenea nesocotire a efectului pozitiv al principiului res judicata este inacceptabilă într-un stat de drept și contravine dreptului intimatei la un proces echitabil garantat de art. din Convenție, în sensul precedentului Curții Europene Esertas contra Lituaniei din 31.05.2012.
Intimata învederează că nu au intervenit modificări în circumstanțele speței, închirierea ilegală din 3.12.2009 nefiind anulată sau reziliată, termenul ei nu a expirat (fiind prorogat de pârât până în anul 2019), iar numita B. A. a continuat să ocupe apartamentul în baza acelei închirieri deprivând-o astfel de folosința bunului.
Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de apel formulate, cu observarea particularităților pricinii, tribunalul constată următoarele:
Criticile ce se aduc primei instanțe se verifică a fi neîntemeiate prin raportare la aparatul argumentativ al sentinței atacate în care se valorifică efectul pozitiv al lucrului judecat din alte litigii similare soluționate favorabil reclamantei.
Este real că și apelantul prevalează la rândul său câteva hotărâri judecătorești irevocabile (sau, după caz, definitive), dovadă a practicii neunitare a instanțelor în această materie, însă speța pendinte comportă anumite particularități.
Astfel, se impune a se observa că pentru apartamentul în discuție, cu nr. 3, chiar anterior sentinței și deciziei invocate de către judecătorie în susținerea soluției sale, instanțele s-au mai pronunțat în dosar nr._/325/2011, în care prin sentința civilă nr. 4804/23.02.2012 (rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1002/26.09.2012 dată de Tribunalul T. în dosar nr._/325/2011) s-a reținut că „Desi in cuprinsul contractului de inchiriere apare o mentiune cu privire la cota de 14/24 este evident ca a fost inchiriat intregul apartament, fapt ce rezulta in mod special din fisa de calcul pentru stabilirea chiriei care a avut in vedere intraga suprafata a acestuia.” și, respectiv că,„Cu privire la argumentul recurentului ca reclamanta intimată are numai o cotă de 14/27 părti din apartamentul nr.3 situat în Timișoara ..11, acesta este irelevant. Astfel, potrivit extrasului CF nr._-C1-U6, reclamanta intimata are asupra apartamentului din litigiu o cota de 5/24 părti cu titlu de restituire in baza Legii nr.10/2001 si 5/24 părti cu titlu de mostenire. Deși in cuprinsul contractului de închiriere apare o mentiune cu privire la cota de 14/24 este evident ca a fost închiriat întregul apartament, fapt ce rezultă si din fișa de calcul pentru stabilirea chiriei care a avut în vedere întreaga suprafață a acestuia. În acest context este evident ca prin încheierea contractului de închiriere de catre recurent si intimata B. A. asupra întregului apartament, reclamanta intimata nu mai poate sa-și exercite prerogativa dreptului de proprietate asupra apartamentului din litigiu, iar pârâtul recurent nu îi plătește nicio despăgubire pentru aceasta lipsa de folosință si nici chiriasa B. A..”.
Ulterior, prin sentința civilă nr._/12.09.2013 dată de aceeași judecătorie Timișoara în dosar nr. 6416/_, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 216/A/25.03.2014 a Tribunalului T. cu privire la același . o perioadă diferită, s-a admis de asemenea acțiunea reclamantei-intimate, reluându-se în esență argumentele din actele jurisdicționale anterioare, supra citate.
Or, așa stand lucrurile, devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că statuările jurisdicționale redate in corpul hotărârilor judecătorești supra anunțate (și care, într-un raționament de logică normativistă se arată a avea valoarea unei norme individuale de sorginte jurisdicționale, fiind cel mai tipic act de aplicare a dreptului) se manifestă cu caracter absolut, impunându-se in cauza pendinte ca efect pozitiv al puterii lucru judecat cu precădere in limita chestiunii vizând închirierea în fapt, a întregului apartament cu nr. 3, chiar dacă în contract s-a menționat numai o cotă-parte (cea aparținând pârâtului-apelant), cu consecința lipsirii reclamantei-intimate de folosința cotei sale parți din imobil ca urmare a faptei ilicite a celui dintâi.
F. a observa așadar pârâtul-apelant, asa cum in rigoarea exigentelor imperativului alin. (2) al art. 431 în corelație cu art. 430 și 432 apartenente toate noii legi procedurale civile (chemate sa configureze legislativ prezumția lucrului judecat, - forma in care se manifesta autoritatea de lucru judecat atunci când nu exista identitatea de elemente cerute de aceeași lege procedurală civila, prin al sau art. 431 alin. 1 ci doar o suprapunere de chestiuni litigioase), trebuia să o facă, că autoritatea procesuala a actelor jurisdicționale in discuție (exprimând sau nu adevărul), rezulta din puterea conferita de lege instanței de judecata, de a transa definitiv o chestiune litigioasa și obstaculează, prin efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, reluarea verificării acelorași chestiuni litigioase și că, în speță, numai perioada pentru care s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosință diferă. Știut fiind și că efectul pozitiv, sau după caz, efectul negativ al lucrului judecat au fost instituite în scopul evitării pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive contradictorii cu privire la aceiași problemă de drept tranșată între aceiași subiecți procesuali, și, totodată, în vederea asigurării securității raporturilor juridice.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, și apreciind că în mod judicios a reținut judecătoria efectul pozitiv al lucrului judecat ce-și are sorgintea, după cum supra s-a demonstrat, în mai multe hotărâri judecătorești ce au tranșat aceiași problemă de drept, între aceiași subiecți procesuali și în legătură cu același imobil, diferând numai perioada de timp (pe care s-au solicitat pretențiile pecuniare), tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 1 c. proc. civ. va respinge apelul declanșat de către apelantul-pârât S. Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 7875/29.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ ,sentință pe care o va păstra ca fiind legală și temeinică, fără a se mai preocupa a analiza celelalte critici inserate în corpul declarației de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declanșat de către apelantul-pârât S. Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, cu sediul în Timișoara, Bv. C.D. L., nr. 1, județul T., împotriva sentinței civile nr. 7875/29.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. E. A., CNP_,cu domiciliul în Timișoara, .. 1, județul T..
Definitivă.
Pronunțată azi 4.12.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Pentru Judecător C. B., A. A. delegată din 15.12.2015 la C.A.T.,
semnează președinte complet,
A. A.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 4/17.12.2015
Prima instanță: jud. A. R. T.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 8954/2015. Tribunalul TIMIŞ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1099/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
