Sechestru judiciar. Decizia nr. 592/2015. Tribunalul TIMIŞ

Decizia nr. 592/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 592/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 592/2015

Ședința publică din data de 10 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. A.

Judecător C. Ț.

Grefier R. M. ȘOFRONICI

Pe rol se află soluționarea apelului privind pe apelant U. P. TIMIȘOARA împotriva încheierii civile nr._/06.10.2014 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dos._ in contradictoriu cu intimat . PRIN AVF INSOLVENCY IPURL REPREZENTANTĂ DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ F. C., având ca obiect sechestru judiciar .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelanta lipsă cj.A. M. A., pentru intimata pârâtă se prezintă practician în insolvență F. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Reprezentanta intimatei depune la dosarul cauzei întâmpinare, concluzii scrise. Învederează instanței că își însușește și întâmpinarea formulată de administratorul judiciar R. O., iar față de invocarea excepției inadmisibilității acțiunii depune și copia sentinței de înlocuire a administratorului judiciar. Precizează că nu mai sunt alte cereri de formulat.

Reprezentanta apelantei arată că nu mai are cereri de formulat.

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii.

Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii raportat la prevederile art. 971 și 972 din Noul Cod de procedură civilă, care presupune ca bunurile să fie efectiv în posesia celeilalte părți, însă apelantul nu a dovedit că se află în posesia bunurilor intimatei, motiv pentru care apreciază că nu se poate constitui sechestru judiciar. Mai arată că în cadrul prevederilor contractuale nu este specificată data în care acestea trebuie instalate, ori alte obligații, la data predării acestuia.

Reprezentanta apelantei solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, arată că este prima dată când se ridică această excepție. Menționează că la momentul respectiv bunurile se aflau în posesia intimatei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în temeiul disp. art. 392 din noul cod de pr. civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul, pe fond.

Apelanta prin reprezentant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Intimata prin reprezentant solicită respingerea apelului, conform motivării hotărârii primei instanțe, menținerea sentinței apelate, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității și asipra fondului, potrivit disp. art. 394 noul cod de pr. civ.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului declarat în cauză împotriva încheierrii civile nr._ din data de 06.10.2014 pronunțata de Judecatoria Timișoara in dos. nr._, constată următoarele:

Prin închierea civilă nr._ din data de 06.10.2014 pronunțata de Judecatoria Timișoara in dos. nr._ prima instanță a respins cererea reclamantei apelante de instituire a sechestrului judiciar asupra a opt bunuri mobile ale pârâtei intimate . până la concurența sumei de 112.000 lei.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de catre parata SCP PDA Insolvency IPURL, instanța a respins ca fiind ca nefondata.

Astfel, dat fiind faptul ca parata . se afla in insolventa, iar parata SCP PDA Insolvency IPURL este administratorul judiciar, aceasta este obligatoriu citata in calitate de reprezentant a intereselor paratei. Prin urmare, faptul ca aceasta este chemata in judecata in cererea având ca obiect instituire sechestru judiciar, este ca urmare a obligatiilor impuse de lege in sensul citarii paratei insolvent prin administratorul judiciar.

In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii invocata de catre parata . instanta a respins ca nefondata.

Astfel, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, se suspenda de drept orice actiune intentata impotriva debitorul insolvent pentru realizarea creantelor avute asupra acestuia sau bunurilor acestuia. Or, sechestrul judiciar nu are ca obiect realizarea unei creante, ci are menirea de a indisponibilza (o masura pentru asigurarea unei eventuale realizari a creantei) un bun pentru ca in viitor sa se execute silit. Altfel spus, sechestrul judiciar nu aduce nicio modificare in patrimoniul debitoarei, ci doar suspenda dreptul acesteia de a dispune de un bun asupra caruia exista un proces.

Din copia cererii de chemare in judecata avand ca obiect actiune in revendicare inregistrata in data de 10.09.2014 pe rolul Judecatoriei Timisoara, rezultă că reclamanta U. P. Timisoara a introdus o acțiune, în contradictoriu cu pârâtii . si SCP PDA Insolvency IPURL.

În conformitate cu prevederile art. 972 din C.proc.civ, „ ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau a altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța de judecata va putea sa incuviinteye, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, daca aceasta masura este necesara pentru conservarea dreptului respectiv”.

Prin urmare, trebuie să fie îndeplinite două condiții pentru instituirea unui sechestru judiciar, și anume să existe pe rol un proces având obiectul menționat în art. 972 din C.proc.civ, iar această măsură trebuie să fie necesară pentru conservarea dreptului.

Reclamanta a făcut dovada existentei unui proces având ca obiect actiune in revendicare, fiind îndeplinită, astfel, una dintre condițiile prevăzute la art. 972 C. Proc. Civ., condiție care nu este suficientă prin ea însăși pentru a justifica oportunitatea instituirii măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar, întrucât același text de lege, în partea finală, condiționează admisibilitatea cererii de dovedirea necesității măsurii în vederea conservării dreptului, dovada ce este in sarcina reclamantei.

În cauză, reclamanta a afirmat că bunurile asupra carora se solicita instituirea sechestrului judiciar au fost ridicate, fara acordul acesteia, de catre o terta persoana, iar acest fapt pune in primejdie dreptul acesteia de proprietate asupra acelor bunuri si construirea la timp a Salii Polivalente.

Instanta a constatat ca cererea de instituire a sechestrului judiciar este nefondata pentru argumentele ce vor fi dezvoltate mai jos.

Astfel, o conditie esentiala a instituirii sechestrului este conservarea dreptului reclamantei. Or, cat timp procesul-verbal de custodie este incheiat intre prezentele parti pentru perioada 01.05.2014 – 30.10.2014, nu se pune problema prejudicierii reclamantei cat timp dreptul acesteia este conditia de termenul defapt in procesul-verbal mai sus aratat.

Mai mult, instanta a constatat ca parata . este in insolventa si prin urmare aceasta nu poate dispune de nici un bun fara aprobarea administratorului sechestru instituit.

Existenta unui termen limita pentru indeplinirea unei constructii, S. Polivalenta, nu poate, prin ea insasi, sa dea legitimitate instituirii unei sechestru, nefiind vorba de conservarea unui drept de proprietate sau alt drept real asa cum prevede legea.

Instanța a constatat că reclamanta nu a facut dovadă din care să rezulte că măsura instituirii unui sechestru judiciar este necesară pentru conservarea dreptului său.

Prin urmare, nefiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 972 din C.proc.civ, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta U. P. Timisoara, în contradictoriu cu pârâtii . si SCP PDA Insolvency IPURL, având ca obiect instituire sechestru judiciar.

Împotriva încheierii civile nr._/06.10.2014 pronunțata de Judecatoria Timișoara in dos. nr._, a declarat apel reclamanta apelantă.

Reclamanta apelantă prin motivele de apel solicită desființarea încheierii civile apelate și admiterea cererii de sechestru judiciar formulate .

În dezvoltarea motivelor de apel pârâții apelanți au arătat în fapt că în anul 2010 s-a semnat cu pârâta . contractul de lucrări nr._/10.09.2010, având ca obiect executare construcție Sală Polivalentă în cadrul executării contractului mai sus menționat, în luna mai 2014 bunurile ce fac obiectul prezentei cereri au fost remise Universității P. Timișoara de către .. În acest sens s-a semnat la data de 15.05.2014 procesul verbal de custodie nr. 6464, între U. P. Timișoara, in calitate de proprietar și ., în calitate de custode.

U. P. Timișoara a achitat către . suma de 112.000 lei, la care se adaugă TVA cu OP nr. 2967/12.06.2014,3013/18.06.2014,3036/19.06.2014, 3037/19.06.2014 (rețineri garanție de bună execuție), reprezentând contravaloarea bunurilor ce fac obiectul prezentului litigiu.

În luna iulie 2014 bunurile aflate în proprietatea Universității P. Timișoara au fost ridicate de pe șantier (.. 2, Timișoara), de către o terță persoană, la inițiativa SCP PDA Insolvency IPURL, cu acceptul ., dar fără acordul subscrisei, care nu a avut cunoștință în nici un moment de această situație (astfel cum rezultă din procesul verbal de predare primire semnat între . și SCP PDA Insolvency IPURL).

Se mai arată că pârâții au fost somați să restituie bunurile în cauză, dar aceștia au refuzat restituirea bunurilor aflate în proprietatea Universității.

Se menționează că nici unul dintre pârâți nu avea un drept de dispoziție asupra bunurilor ce fac obiectul prezentului litigiu. Acestea sunt proprietatea Universității P. Timișoara, se află în custodia . și sunt destinate construirii Sălii Polivalente.

Apelanta consideră apărările pârâților nefondate și neconforme cu realitatea, deoarece SCP PDA Insolvency IPURL, prin reprezentant, împreună cu reprezentantul . a ridicat de pe șantier bunurile ce fac obiectul prezentei cereri, bunuri care sunt în proprietatea Universității P. Timișoara. Bunurile ce fac obiectul prezentei cereri sunt în proprietatea exclusivă a Universității P. Timișoara și nu sunt proprietatea ..

În probațiune: înscrisuri și orice alte probe ce ar reieși în cadrul cercetării judecătorești și dezbaterilor.

În drept s-a invocat art. 974 și urmat. C.Pr. Civ.

Pârâta intimată a depus întâmpinare prin administratorul special și prin administratorul judiciar desemnat.

Prin întâmpinare pârâta intimată a invocat excepția inadmisibilității cererii de sechestru judiciar motivat de faptul că pârâta intimată nu deține posesia bunurilor ce se solicită a fi puse sub sechestru judiciar.

Pe fond pârâta intimată a solicitat respingerea apelului.

Intimata apreciază că prima instanța a procedat corect atunci când a respins cererea de instituire a sechestrului formulată de reclamanta U. P. Timișoara, pe considerentul că nu au fost întrunite condițiile prevăzute la art. 972 Cod de procedură civilă.

Lipsa calității de debitor a intimatei societăți fiind evident faptul că de la deschiderea procedurii de insolvență, administratorul judiciar a condus cu rea credință activitatea societății, asumându-și abuziv un rol de supraveghere și control mult mai activ decât cel reglementat de Legea insolvenței. Iar conform prevederilor Legii 85/2006- Art. 45. - (3) Prejudiciile suferite de terții de hună-credință, ea urmare a nerespectării obligațiilor debitorului prevăzute la art. (1)-(21). vor fi reparate în mod exclusiv de persoanele care au înciudat actele ca reprezentanți legali ai debitorului, far a fi atinsă averea debitorului.

Ori, pe considerentul faptului că din documentele aflate Ia dosarul cauzei reiese că P. D. M. în calitatea sa de reprezentant al PDA INSOLVENCY IPURL, în îndeplinirea atribuțiilor ce-i reveneau a dispus ridicarea din șantier a rezervoarelor respective, societatea care trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat este PDA INSOLVENCY 1PURU și nu M. CONSTRUCȚII S.R.L.

Solicită să se constate faptul că în scopul protejării intereselor legitime ale creditorilor și beneficiarilor precum și pentru continuarea activității curente a societății, administratorul special R. O. Laurian a sesizat Ie timp organele de cercetare penală cu privire la mai multe infracțiuni comise de administratorul judiciar. în special infracțiuni prevăzute și în legea 85/2006 Ia art 144.

Solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de încuviințare a sechestrului judiciar. Consideră că solicitarea privind instituirea sechestrului judiciar asupra altor bunuri este inadmisibilă având în vedere situația în care se găsește societatea, respectiv starea de insolvență, se invocă în acest sens prevederile art. 36 din legea 85/2006. De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Să se constate faptul că reclamanta U. P. din Timișoara deține deja un drept asupra averii intimatei, prin faptul că pârâta are constituit un cont de garanție de bună execuție, deschis în favoarea reclamantei la Trezoreria Municipiului Timișoara, cont în care se găsesc peste 600 000 lei și pe cale de consecință nu se justifică instituirea unui nou sechestru având în vedere faptul că aceasta nu poate dispune de suma respectivă Iară acordul expres al reclamantei.

În considerarea intimatei nu se justifică promovarea acțiunilor în instanță de către reclamanta U. P. din Timișoara pe considerentul faptului că s-au obligat deja prin adresa 10 18 din 20.08.2014 să suporte contravaloarea readucerii pe șantier a celor opt rezervoare și să procedeze la montarea acestora conform proiectului și contractului.

Astfel intimata nu este in întârziere în îndeplinirea obligațiilor ce-i revin cu privire la executarea procesului verbal de custodie nr. 6-104 din 15.05.2014 termenul de finalizare al lucrărilor fiind în prezent decalat până la 31.04.2015

Ca atare, intimata apreciază că nu sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 971 si urm. din Cod procedura civilă.

În drept: art. 205 Cod de procedură civilă

La termenul din data de 10.06.2015 s-a depus de către intimata în insolvență, prin practician în insolvență F. C., întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca inadmisibil, respingerea apelului ca nefondat, menținerea dispozițiilor din încheierea civilă nr._/2014 pronunțată în dosarul nr._, în ssensul respingerii cererii de încuviințare a punerii sub sechestru judiciar a opt bucăți rezervoare PAFS 50 MC TIP ST, respectiv a altor bunuri până la concurența sumei de 112.000 lei +TVA.

Se invocă excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere faptul că apelanta reclamantă nu a făcut dovada că bunurile debitoarei se află în posesia sau/și custodia societății. Se arată că lucrarea nu se este finalizată, nu s-a întocmit Procesul Verbal de predare primire a lucrării și niciunde în cadrul prevederilor contractuale nu e specificată data în care acestea trebuie instalate ori vreun fel de alte obligații, altele decât să facă parte din lucrare la data predării acesteia.

Analizând excepția inadmisibilității invocată de către pârâta intimată tribunalul reține că aceasta este neîntemeiată .

Astfel tribunalul reține din cuprinsul disp. art.972 Noul cod procedură civilă incidente în speță că deținerea posesiei efective asupra bunului ce se solicită a fi pus sub sechestru nu este instituită ca și condiție expresă de admisibilitate a cererii de sechestru judiciar. Singurele condiții de admisibilitate ale cererii sunt astfel cum în mod legal a arătat prima instanță sunt: existența unui litigiu și măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

Pentru aceste considerente instanța va respinge excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă prin întâmpinare ca neîntemeiată.

Analizând pe fond apelul reclamantei apelante prin prisma motivelor invocate Tribunalul apreciază că aceasta este nefondat.

Astfel Tribunalul reține că reclamanta apelantă critică încheierea civilă a primei instanțe pentru modalitatea în care a fost soluționată cererea sa de instituire a sechestrului judiciar .

Tribunalul reține că potrivit art,972 Noul cod procedură civilă pentru instituirea sechestrului judiciar este necesar a fi îndeplinite două condiții :existența unui litigiu privind dreptul de proprietate sau posesia asupra unui bun mobil sau imobil și necesitatea instituirii măsurii pentru conservarea dreptului.

Prima instanță în mod corect a constatat că în ceea ce privește condiția existenței unui litigiu între părți aceasta este îndeplinită ,reclamanta apelantă făcând dovada promovării față de pârâta intimată a unui proces având ca obiect acțiune în revendicare mobiliară.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției de admisibilitate legate de necesitatea instituirii măsurii pentru conservarea dreptului Tribunalul reține că prima instanță în mod corect a constatat că reclamanta apelantă nu a făcut dovada necesității instituirii măsurii sechestrului judiciar în condițiile în care procesul verbal de custodie încheiat între părți este încheiat pe o perioadă determinată respectiv 01.05._14 .

Simpla împlinire a termenului de păstrare în custodie a bunurilor mobile în litigiu predate către pârâta intimată de către reclamantă apelantă nu face dovada necesității instituirii măsurii unui sechestru judiciar fără a se face dovada existenței unui prejudiciu, nefiind necesar pentru conservarea dreptului de proprietate al reclamantei apelante.

Pentru aceste considerente în temeiul art.480 alin. 2 Tribunalul va respinge apelul declarat în cauză de către reclamanta apelantă ca nefondat menținând încheierea civilă atacată ca legală și temeinică.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține că ele nu au fost solicitate de către pârâta intimată astfel că nu le va acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată.

Respinge apelul declarat în cauză de către apelanta reclamantă U. Politehnică Timișoara cu sediul în Timișoara, Piața V., nr.2, jud. T. în contradictoriu cu pârâta intimată . în insolvență prin administrator judiciar AVF Insolvency IPURL cu sediul profesional în Timișoara, ..2, . împotriva încheierii civile nr._/06.10.2014 a Judecătoriei Timișoara ca nefondat.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 iunie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. R. Ț. C.

GREFIER,

ȘOFRONICI R. M.

Red. R.A./Tehnored. R.M.Ș. 19 Iunie 2015

Prima inst. jud: S. T. C.

Red 2 ex, .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sechestru judiciar. Decizia nr. 592/2015. Tribunalul TIMIŞ