Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 991/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 991/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 30-03-2012 în dosarul nr. 991/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.991/PI
Ședința publică din data de 30.03.2012
PREȘEDINTE: M. R.
GREFIER: F. S. H.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul O. A. G., in contradictoriu cu paratii Statul R. prin Municipiul Timisoara, ., O. I. ,si O. D. .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezinta reclamantul personal as.av.Boss Dagmar, paratul O. I. personal as.v. G. S., parata O. D. lipsa reprez.av. G. S., lipsa fiind celelalte parti.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care aparatorul paratilor O. depune note de sedinta, comunicand aparatorului reclamantului un exemplar al acestora.
Aparatorul reclamantului depune o cerere scrisa in probatiune pe fondul cauzei, prin care solicita atasarea dosarului administrativ de la O. T. cu nr. 886 /2006 si reaudierea martorilor I. M. si D. C., pentru a dovedi chestiuni legate de fondul cauzei.
Instanta acorda cuvantul asupra exceptiilor si pe cererea in probatiune solicitata de reclamant, in cazul in care vor fi respinse exceptiile invocate.
Aparatorul paratilor O., analizand materialul probator administrat, invedereaza ca reclamantul a cunoscut data incheierii contractului de vanzare-cumparare inca din luna iulie 2008, avand in vedere declaratiile martorilor audiati, probele testimoniale trebuind coroborate cu interogatoriul reclamantului. De asemenea, aparatorul paratilor O. solicita admiterea exceptiei lipsei de interes in constatarea nulitatii absolute a promisiunii de vanzare- cumparare si admiterea exceptiei inadmisibilitatii cererii de constatare a nulitatii certificatului de legatar, cu cheltuieli de judecata, depunand chitanta si factura reprezentand onorariul avocatial.
.Aparatorul paratilor O. solicita respingerea cererilor in probatiune formulate de reclamant.
Aparatorul reclamantului solicita respingerea exceptiilor invocate, aratand cu privire la exceptia prescriptiei ca notificarea a fost respinsa de primar si dispozitia nu a fost comunicata reclamantului sau mamei sale, invederand ca a reclamantul nu a locuit la adresa la care i-a fost comunicata .
Aparatorul reclamantului solicita respingerea exceptiei lipsei de interes invederand ca, daca actul de vanzare cumparare va fi declarat nul, si actele subsecvente vor fi lovite de nulitate, iar cu privire la probele propuse, solicita admiterea acestora intrucat martorii audiati au fost ascultati doar asupra datei la care a luat cunostinta de incheierea contractului de vanzare cumparare; depune concluzii scrise.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecată inregistrată la 18.11.2010 pe rolul Judecătoriei Timișoara, astfel cum a fost precizată la termenul din 28.04.2011, reclamantul O. A. G. i-a chemat in judecată pe pârâții Statul R. prin Municipiul Timișoara, ., O. I. si O. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.886/29.03.2006 încheiat in baza Legii 112/1995 intre . si defuncta T. T. M., având ca obiect apartamentul nr.1 din imobilul situat in Timișoara, . nulitatea absolută a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare in favoarea pârâților O., nulitatea certificatului de legatar nr.122/28.10.2007 eliberat de BNP A. B. și rectificarea CF_ si_ Timișoara, in sensul radierii dreptului de proprietate al defunctei T. T. M. si al pârâților O. I. si O. D. și reînscrierii dreptului de proprietate asupra apartamentului 1 in favoarea Statului R., cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii precizate, s-a arătat că nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare este atrasă de nevalabilitatea titlului statului si de faptul că dispoziția de respingere a notificării autorului reclamantului a fost anulată prin sentința civilă nr.1147/01.03.2011 a Tribunalului T.; drept urmare, la data încheierii acestui contract, exista o notificare depusă în baza Legii 10/2001, vizând restituirea in natură a apartamentului iar dispoziția Primarului, nefiind comunicată notificatorului, nu a fost definitivă si irevocabilă.
Reclamantul a apreciat că nulitatea contractului de vânzare-cumpărare atrage si nulitatea absolută a promisiunii de vânzare-cumpărare, care este lovită de nulitate si potrivit dispozițiilor Legii 10/2001, conform cărora exista interdicția de înstrăinare pentru o perioadă de 10 ani.
Cât privește nulitatea certificatului de legatar, reclamantul a arătat că aceasta se impune ca urmare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia defuncta T. T. M. a devenit proprietarul apartamentului ce a făcut obiectul certificatului de legatar.
De asemenea, reclamantul a arătat că intelege sa mentina petitul privind rectificarea cartii funciare, radierea defunctei si a paraților din cartea funciara, si reinscrierea statului roman asupra construcțiilor si a terenului, restabilindu-se situația de carte funciara dinaintea încheierii contractului nr. 886/29.03.2006.
Referitor la valoarea imobilului, ce face obiectul litigiului, reclamantul a indicat valoarea acestuia ca fiind in suma de 23.558 lei.
Pârâții O. I. si O. D. au formulat întâmpinare, invocând necompetența materială a Judecătoriei Timișoara, prescripția dreptului la acțiune in constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, iar pe fond solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
In motivarea întâmpinării, pârâții au arătat că numita T. T. M. a fost titulara contractului de inchiriere nr. 1263/28.06.2000 pentru imobilul in litigiu si a procedat la cumpărarea in temeiul legii nr 1 12/1995 a apartamentului nr. 1 din imobilul din Timisoara,., după finalizarea procedurilor administrative instituite de legea nr. 10/2001 in raport cu fostul proprietar, respectiv persoana indreptatita la beneficiul masurilor reparatorii.
Astfel, cumpărarea apartamentului a intervenit in data de 29.03.2006, dupa aproape 3 ani de la emiterea dispoziției nr. 1880/03.09.2003 de către Primarul Municipiului Timișoara in favoarea lui O. M., antecesoarea reclamantului. Prin neatacarea acestei dispoziții in faza jurisdictionala deschisa de art 26 al 3 din legea nr. 10/2001, ea a rămas definitiva .
Paratii au apreciat ca procedura administrativa a fost finalizata odată cu emiterea dispoziției si publicarea acesteia in Monitorul Primăriei Timisoara-nr. 24/noiembrie 2004, in care imobilul figurează la poziția 197, cu menționarea persoanei notificatorului, O. M. si a dispoziției nr. 1880/03.09.2003 de soluționare a notificării.
S-a mentionat ca pentru o eventuala necunoaștere a dispoziției Primarului, in culpa nu este decât notificatoarea O. M. si respectiv reclamantul in calitatea sa de mostentior, care nu au făcut demersuri si diligente minimale timp de 7 ani pentru a afla modul in care a fost soluționata notificarea formulata in anul 2002.
Prin adresa nr. SC2006-1456/07.03.2006, Serviciul Juridic al Primăriei Timișoara comunica numitei T. T. M. inainte de cumparare, faptul ca, la acea data, in evidentele Primăriei Timișoara nu figurează niciun alt litigiu cu privire la imobilul situat in Timisoara,., . CF ind._, nr. top. 6523-1 si CF col._, în cuprinsul aceleiași adrese menționandu-se faptul ca imobilul ar fi fost revendicat de numitul B. A. si ca a fost emisa dispoziția nr. 1880/03.09.2003 prin care a fost respinsa notificarea acestuia, fiind de asemenea epuizate si caile jurisdictionale de atac prin respingerea lor. In condițiile in care notificarea nu fusese notata in cartea funciara, cumparatoarea nu a avut cunoștința despre identitatea persoanei notificatoare, increzandu-se cu buna credința in informațiile provenite de la reprezentantul Statului roman, respectiv Primăria Timișoara. Situatia de fapt nu se incadreaza in in premisa avuta in vedere de art 44 din QUG 40/1999 care interzicea sub sancțiunea nulității absolute instrainarea imobilului care face obiectul unei incunostiintari scrise, notificări sau cereri in constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanei deposedate de acest bun, pentru simplul motiv ca la momentul instrainarii respectiva notificare fusese respinsa definitiv.
In consecința, nu subzista vreo cauza ilicita care ar putea afecta valabilitatea contractului de vanzare-cumparare in baza art.968 Cod civil.
Paratii au precizat ca antecesoarea lor a avut credința ca a contractat cu adevăratul proprietar, Statul roman, singurul care isi putea dovedi aceasta calitate in contextul respingerii notificării fostului proprietar.
La rândul său, pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar in subsidiar ca neîntemeiată.
In motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că invoca exceptia inadmisibilitatii actiunii, aratand ca raportat la dispozițiile Legii 10/2001, aceasta reglementează în mod strict dreptul la
acțiune în justiție al foștilor proprietari tabulari sau antecesorilor acestora, ale căror imobile au fost trecute în proprietatea Statului R., pentru anularea contractelor de vânzare cumpărare încheiate in temeiul Legii nr. 112 1995. Art.45 alin.5 din Legea nr. 10/2001 instituie un termen de un an de la data intrării în vigoare a legii pentru promovarea acțiunilor în anularea contractelor de vânzare cumpărare.
Paratul aratat ca reclamantul a depus notificare care a fost soluționată prin Dispoziția nr. 1880/03.09.2003 de respingere.
Numita T. M. T. în calitate de titulara a contractului de închiriere nr.1263/28.06.2000 pentru imobilul în litigiu a cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995. apartamentul nr. I din imobilul situat în Timișoara, ., după finalizarea procedurii administrative instituită de Legea nr. 10/2001 respectiv în data de 29.03.2006, dupa publicarea dispozitiei in Monitorul Primariei Timisoara.
Trecerea imobilului in proprietatea statului s-a făcut în baza Decretului 223/1974. Actul de naționalizare a fost emis în baza unui act normativ în vigoare la acea data, care respecta prevederile Constituției sub imperiul căreia acesta a fost adoptat, astfel ca imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu conform art.6 din Legea 213/1998, asadar statul este proprietar, ca urmare a aplicării la situația concreta a legislației specifice perioadei respective, astfel ca dobânditorul a avut convingerea ca incheie contractul cu adevaratul proprietar, titlul acestuia rezultand din continutul actelor de preluare.
Parata a mentionat ca nu este posibila constarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, deoarece nulitatea absoluta intervine când: actul este lipsit de un element esențial, actul emana de la o persoana lipsita de capacitate de folosința sau încalcă o prohibiție legala, când obiectul sau cauza contractului încalcă dispozițiile legale imperative ori sunt contrare ordinii publice sau regulilor de conviețuire sociala, când actul s-a încheiat fara respectarea formei solemne prevăzuta de lege pentru însăși validitatea sa, ori nici una din aceste cauze nu subzista pentru a se constata nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare, nefiind încălcate prevederile art.948, 966 si 968 C.civ.
Contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se cere a se constata a fost încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, cu respectarea tuturor condițiilor impuse de această lege.
Înstrăinarea către pârâtă persoană fizică, fostă chiriașă, s-a făcut în temeiul art.9 din legea menționata, iar din interpretarea dispozițiilor art.9 alin.l reiese fara echivoc ca în favoarea chiriașilor a luat naștere un drept subiectiv cu caracter "intuituu personae" de a cumpăra locuințele asupra cărora au avut contracte de închiriere; corelativ, în sarcina Statului R., proprietar tabular, a luat naștere obligația legala de "a face"", respectiv de a vinde acele locuințe, obligație care a fost dusa la îndeplinire.
Prin sentința civilă nr._/16.06.2011, Judecătoria Timișoara a declinat competenta in favoarea Tribunalului Timis – Sectia Civila.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut ca potrivit prevederilor art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 prin care s-a modificat si s-a completat Legea nr.10/2001, actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuințe, încheiate după data de 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicției prevăzute de art. 44 din OUG 40/1999, si care nu au fost atacate in instanța in condițiile art 45 al 1 din Legea nr. 10/2001, pot fi atacate la secția civila a tribunalului in a cărui raza teritoriala se afla imobilul notificat. Astfel, văzând prev.art.137 alin.1 C. si prev.art.158 C., instanța a admis excepția de necompetenta materiala si a dispus declinarea competentei de soluționare a acțiunii formulate si precizate in favoarea Tribunalului Timis-Sectia Civila.
Pentru dezlegarea prioritară a chestiunii vizând prescripția dreptului material la acțiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu doi martori, iar pârâții O. I. si O. D. a probei testimoniale cu doi martori și a probei cu interogatoriul reclamantului, probele fiind propuse pentru a dovedi data la care reclamantul a luat cunoștință de încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Instanța a încuviințat si administrat probele propuse in acest sens de părți, fiind audiați martorii I. M. M. si D. C. C. pentru reclamant și martorii T. Ghiorghina N. si I. D. pentru pârâții O. I. si O. D. și luându-i-se interogatoriu reclamantului. De asemenea, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Ceilalți pârâți nu au solicitat administrarea unor probe in apărare.
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamantul are calitatea de moștenitor al defunctei O. M., conform certificatului de calitate de moștenitor nr.2/28.01.2009, emis de BNP S. A. I. (fila 8 dosar Judecătoria Timișoara).
Prin dispoziția 1880/03.09.2003 a Primarului Municipiului Timișoara a fost respinsă notificarea nr.304/2002 formulată de O. M. cu privire la apartamentul nr.1 situat în Timișoara, ., reținându-se că preluarea acestuia nu s-a făcut in mod abuziv.
După cum reiese din înscrisurile depuse la filele 53-54 din dosarul Judecătoriei Timișoara, dispoziția a fost comunicată notificatoarei la 11.09.2003 la adresa din ., iar din înscrisurile depuse la filele 39, 43 si 56 din același dosar, reiese că dispoziția a fost publicată la 24.11.2004 in Monitorul Primăriei Municipiului Timișoara.
La data de 29.03.2006, între . și T. T. M. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.886/29.03.2006 (filele 15,16 Judecătoria Timișoara), având ca obiect apartamentul nr.1 situat in Timișoara, ., contractul fiind încheiat in baza Legii 112/1995.
La 05.05.2006, in cartea funciară a imobilului a fost notată o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare asupra apartamentului nr.1 in favoarea pârâților O. I. si O. D..
La 13.10.2007 a decedat T. T. M., aceasta lăsând in favoarea pârâților O. I. si O. D. testamentul autentificat sub nr.1471/19.06.2006 de BNP A. B., pârâții O. I. si O. D. având calitatea de moștenitori ai defunctei conform certificatului de legatar nr.122/18.10.2007 emis de BNP A. B..
Având a se pronunța prioritar, conform art.137 alin.1 cod procedură civilă, asupra prescripției dreptului material la acțiune in cererea vizând constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, tribunalul reține că, potrivit art.III din Titlul I al Legii 247/2005, reclamantul trebuia să invoce nulitatea contractului in termen de 12 luni de la data luării la cunoștință a încheierii contractului.
In speță, conform răspunsului la întâmpinare depus la fila 64 din dosarul Judecătoriei Timișoara, reclamantul susține că ar fi luat cunoștință de contractul de vânzare-cumpărare la data de 24.09.2010, când OCPI T. i-a eliberat, la cererea sa, o copie a acestui contract, poziția reclamantului fiind constantă în cursul procesului, în sensul că nu a cunoscut mai devreme de această dată despre încheierea contractului, întrucât ar fi aflat abia in 2010 si despre existența notificării formulată de defuncta sa mamă (întrebările 7 si 9 din interogatoriul depus la filele 21-22).
Pe de altă parte, pârâții O. I. si O. D. au susținut cu tărie că reclamantul știa despre încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cel târziu din anul 2007, când a venit la domiciliul pârâților din ., . în imobilul revendicat de mama sa și solicitându-le sprijinul in demersurile in fața autorităților pentru recuperarea unor terenuri (fila 32 din dosarul Judecătoriei Timișoara).
In dovedirea datei la care a luat cunoștință de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul a depus la dosar copia contractului ce i-a fost eliberată de OCPI T. la 24.09.2010, fiind audiat pentru reclamant asupra aceluiași aspect martorii D. C. C. si I. M. M..
Tribunalul apreciază că reclamantul nu poate dovedi data la care a luat cunoștință de încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin depunerea la dosar a copiei acestui contract eliberată de OCPI T. la cererea sa. Aceasta pentru că, dacă am admite teza contrară, ar însemna ca reclamantul să își poată preconstitui probe sub acest aspect, putând formula oricând o cerere către OCPI pentru eliberarea unei copii a contractului de vânzare-cumpărare spre a pretinde apoi că data la care i-a fost eliberat contractul a fost data la care a luat cunoștință de încheierea contractului.
Totodată, tribunalul subliniază că art.III din Titlul I a Legii 247/2005, stabilește un termen de 12 luni pentru depunerea acțiunii in constatarea nulității contractului, termen care începe să curgă de la data luării la cunoștință a încheierii contractului, iar nu de la data la care reclamantul a lecturat clauzele contractuale, intrând în posesia contractului, cele două date putând fi diferite.
Cât privește martorii propuși de reclamant pentru a dovedi faptul că a luat cunoștință de încheierea contractului doar in cursul anului 2010, tribunalul va înlătura depoziția martorului D. C. C. (fila 91), acesta arătând că însuși reclamantul i-a comunicat in luna ianuarie 2012 (dată la care martorul l-a și cunoscut pe reclamant), faptul că știe din luna septembrie 2010 că locuința a fost vândută, propunându-i totodată să vină ca martor asupra acestui aspect. Or, este evident că, procedând astfel, reclamantul a urmărit să își constituie probe în dosarul de față, discuțiile petrecute intre acesta si martor având loc după încuviințarea cererilor in probațiune, sub acest aspect.
Cât privește declarația martorei I. M. M., propusă de reclamant, aceasta a arătat că i-ar fi spus reclamantului în anul 2010 că în Monitorul Primăriei a apărut faptul că imobilul a fost revendicat de mama reclamantului si i-a înmânat acest monitor, martora declarând si faptul că în același prilej i-a spus reclamantului că apartamentul este proprietatea familiei O., iar reclamantul „a fost mirat”.
Tribunalul apreciază însă că depoziția martorului I. M. M. nu este în măsură să dovedească faptul că reclamantul a luat cunoștința abia in cursul anului 2010 despre încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Faptul că martora i-ar fi comunicat reclamantului in anul 2010 Monitorul Primăriei, spunându-i că în acesta a apărut faptul că imobilul a fost revendicat de mama sa (tribunalul remarcând că martorul a păstrat timp de 6 ani Monitorul Primăriei, care nu prezenta importanță personală pentru martor, pentru a-l înmâna apoi reclamatului cu care nu întreținea nici un fel de relații la data apariției Monitorului), nu poate conduce la concluzia că reclamantul a luat cunoștință abia la acel moment de notificarea depusă de mama sa. Aceasta întrucât, în chiar cererea de chemare ion judecată (fila 4 din dosarul Judecătoriei Timișoara), reclamantul arată că a discutat cu defuncta T. T. M., aceasta cerându-i să o mențină in apartament si după restituirea in natură. Întrucât T. T. M. a decedat la 13.10.2007, discuțiile au putut avea loc dosar înainte de această dată, ceea ce înseamnă că reclamantul a avut cunoștință despre existența cererii de restituire în natură formulată de mama sa anterior acestei date. Astfel fiind, reclamantul nu poate pretinde că a început demersurile pentru lămurirea situației juridice a imobilului in 2010, întrucât doar atunci ar fi aflat despre existența notificării și despre îndrituirea sa de a solicita imobilul.
De altfel, reclamantul a avut o atitudine constantă de negare a adevărului pe parcursul soluționării cauzei, contestând faptul că i-ar cunoaște pe pârâții O., precum și faptul că s-ar fi aflat in imobilul in litigiu, proprietatea acestora din urmă, in cursul anului 2008, aspecte care au rezultat cu prisosință din depozițiile martorilor audiați in cauză la propunerea pârâților, martori direcți ai vizitei reclamantului la domiciliul pârâților in anul 2008.
Cât privește percepția personală a martorului reclamantului, I. M. M., că reclamantul „a fost mirat” când i-a spus in 2010 că apartamentul este proprietatea familiei O., aceasta nu poate combate susținerile martorilor propuși de pârât, din care se desprinde faptul că reclamantul a cunoscut cel târziu in luna iulie 2008 despre încheierea contractului de vânzare-cumpărare .
Astfel, martorul T. G. N., a declarat că reclamantul a aflat de încheierea contractului de vânzare-cumpărare in luna iulie 2008. Martorul a perceput in mod direct faptul că in luna iulie 2008 reclamantul a venit la imobilul in litigiu, stând la masă cu familia O., iar in aceiași seară, pârâta O. i-a relatat martorului că l-au rugat pe reclamant să nu fie supărat pe ei că au moștenit casa, iar reclamantul le-a replicat că nu este supărat, întrucât „dacă nu erau ei (pârâții), erau oricum alții”.
Depoziția martorului T. se coroborează întocmai cu declarația martorului I. D., care a arătat că in luna iulie 2008 reclamantul a venit la imobil însoțit de ginerele familiei O., discutând in curtea casei, la umbră, cu familia O., vizita durând mult, întrucât au luat si masa acolo. Martorul a arătat că după plecarea reclamantului, pârâtul O. i-a spus martorului că, reclamantul este un cetățean german care a venit să se intereseze de casă.
Din depozițiile martorilor propuși de pârâți, se desprinde concluzia că, vizitând imobilul in luna iulie 2008, si găsindu-l locuit de alte persoane decât chiriașul inițial, cu care însuși reclamantul a arătat că a discutat anterior, stând la masă cu pârâții O. și discutând despre însăși situația juridică a imobilului, reclamantul a cunoscut încă din acel moment că pârâții O. au cumpărat apartamentul nr.1 pe care îl ocupau. Aceasta cu atât mai mult cu cât, din depozițiile martorilor pârâților rezultă că pârâții își deschiseseră si o afacere in curtea imobilului, ceea ce îndrituia, o dată in plus reclamantul să tragă concluzia că aceștia, investind in imobil, sunt proprietari.
In plus, declarațiile martorilor pârâților se coroborează întocmai, aceștia arătând că fiecare dintre pârâții O. le-au relatat martorilor, in aceeași zi în care a avut loc vizita reclamantului, că reclamantul s-a interesat de casă si că au fost purtate discuții pe această temă.
Având in vedere toate aceste considerente, tribunalul apreciază că reclamantul a cunoscut despre încheierea vânzării încă din iulie 2008 (cu atât mai mult cu cât si fiul reclamantului s-a deplasat la imobilul in litigiu, in vara lui 2008 sau 2009, spre a-l vizita, arătând unui prieten apartamentul ocupat de familia O., fapt desprins din depozițiile martorilor D. si T.).
Astfel fiind, tribunalul apreciaza ca cererea de chemare in judecata formulata de reclamant la 18.11.2010 pentru constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare a fost depusa cu depasirea termenului de 1 an de la data luarii la cunostinta a incheierii contractului, termen prevazut de art. III din Titlul I al Legii 247/2005, in temeiul art. 137 al. 1 C.pr.civ. tribunalul urmand a admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in cererea vizand constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare si a respinge ca prescris acest petit.
Cat priveste restul capetelor de cerere cuprinse in actiunea precizata (vizand nulitatea antecontractului de vanzare-cumparare, a certificatului de mostenitor al paratilor si rectificarea cartii funciare in sensul radierii defunctei T. T. si a paratilor si reinscrierii reclamantilor), acestea au fost motivate prin prisma constatarii nulitatii contractului de vanzare-cumparare; astfel incat, o data respinsa cererea de constatare a nulitatii contractului de vanzare-cumparare ca prescrisa, se impune respingerea si a celorlalte capete de cerere.
In plus, dupa cum au invocat si paratii O. la ultimul termen de judecata, cerera de constatare a nulitatii antecontractului de vanzare-cumparare este si lipsita de interes, cata vreme antecontractul nu a produs niciun efect, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului catre paratii O. operand in baza testamentului lasat de T. T..
Nulitatea antecontractului pentru pretinsa incalcare a interdictiei de instrainare pe 10 ani nu poate fi incidenta nici pentru faptul ca in baza antecontractului nu a operat transferul proprietatii imobilului, acesta dand nastere doar unei obligatii de a face, respectiv de a incheia in viitor contractul, la expirarea termenului de interdictie, ceea ce insa nu s-a mai intamplat in speta, intrucat promitenta-vanzatoare a decedat, testand apartamentul in favoarea promitentilor-cumparatori.
Cat priveste invocata exceptie a inadmisibilitatii cererii de constatare a nulitatii certificatului de mostenitor, tribunalul apreciaza ca aceasta nu poate fi primita cata vreme nu exista o conditionare legala a cererii de constatare a nulitatii certificatului de mostenitor de formularea unei cereri de constatare a nulitatii testamentului ce a stat la baza emiterii acestui certificat. Testamentul si certificatul de mostenitor emis in baza acestuia sunt acte juridice distincte, susceptibile de cauze distincte de nulitate.
Avand in vedere toate aceste considerente, tribunalul va respinge capetele de cerere vizand constatarea nulitatii antecontractului de vanzare-cumparare, a certificatului de mostenitor emis pe seama paratilor O. si rectificarea cartii funciare.
In baza art. 274 al. 1 C.pr.civ. va fi respinsa cererea reclamantului, aflat in culpa procesuala, privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată si va fi obligat reclamantul la plata sumei de 2000 lei către intimatul O. I., cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocatial dovedit de chitanta de plata emisa pe numele acestui intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune în cererea vizând constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul O. A. G. cu dom. in Timisoara, ., ., jud. Timis împotriva pârâților Statul R. reprezentat de Municipiul Timișoara prin Primar cu sediul in Timisoara, ..L., nr. 1, jud. Timis, . cu sediul in Timisoara, ..34, ., O. I. și O. D., ambii cu dom. in Timisoara, ., . a fost precizată.
Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă reclamantul la plata sumei de 2000 lei către intimatul O. I., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.03.2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. R. F. S. H.
Red. M.R.
Tehnored. IB
7 ex./10.04.2012
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 397/2012. Tribunalul TIMIŞ | Sechestru judiciar. Decizia nr. 592/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
