Fond funciar. Decizia nr. 294/2013. Tribunalul TULCEA

Tribunalul TULCEA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 294/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 3474/327/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.294

Ședința publică din data de 17 aprilie 2013

Președinte: F. Șurculescu

Judecători: D. N.

E. N.

Grefier: P. L.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurentele-reclamante M. C. O. si S. L. V., ambele cu domiciliul ales la Cabinet avocat B. L. situat in Bucuresti, ., ., ., impotriva sentintei civile nr.3420/19.11.2012 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect fond funciar, in contradictoriu cu intimatele-parate C. MUNICIPALA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR TULCEA si C. JUDETEANA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR TULCEA, ambele cu sediul in Tulcea, ., jud. Tulcea.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat av. N. A. in calitate de aparator al recurentelor in baza imputernicirii avocatiale existente la dosar si cons.jur. I. C. in calitate de reprezentant al intimatei C. Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Tulcea, lipsa fiind celelalte parti.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,

Față de sustinerea partilor prin reprezentanti ca nu mai au alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in recurs.

Aparatorul recurentelor-reclamante, avand cuvantul in recurs, arata ca intelege sa critice modalitatea de solutionare a litigiului conform art.304 pct.5 C.pr.civ., in sensul ca instanta de fond a solutionat cauza pe fond atata timp cat a ramas in pronuntare pe exceptie. Invedereaza ca nu s-a respectat principiul contradictorialitatii, partile ce le reprezinta neavand posibilitatea sa formuleze concluzii pe fond. Mentioneaza ca probele ce urmau a fi administrate duceau la solutionarea cauzei in mod favorabil.

Face referire la cererile de reconstituire a dreptului de proprietate depuse la dosar si arata ca pentru cererea prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe suprafata de 20 ha teren, nu a primit inca raspuns, apoi s-a revenit si a solicitat 12 ha facand referire la cererea initiala si ulterior printr-un memoriu a criticat o suprafata de 7 ha. Mentioneaza ca efectul acelui memoriu a dus la emiterea unei hotarari de catre C. Locala. Mai arata ca prin Hotararea nr.95/26.02.1992 respingandu-se cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, Judecatoria Tulcea a fost limitată sa analizeze suprafata de 7 ha pentru ca Hotararea de respingere viza suprafata de 7 ha. Precizeaza ca in ceea ce priveste cererea initiala de 20 ha, aceasta nu a fost solutionata, iar in motivare instanta nu face vorbire de cele 20 ha. Față de motivul de nelegalitate expus arata ca se impune casarea hotararii recurate.

Sustine ca nu se poate ajunge la concluzia ca cererea este inadmisibila, atata timp cat cererea initiala nu a fost solutionata. Solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Cons.jur. I. C., avand cuvantul in recurs, solicita respingerea recursului, hotararea instantei de fond fiind temeinica si legala. Sustine ca recurentii nu se puteau adresa direct instantei de judecata si prin urmare considera ca s-a apreciat corect asupra exceptiei inadmisibilitatii. Invoca prevederile art.4 al.1 din Legea nr.169/1997 conform carora persoanele care nu au depus cereri in termenul prevazut de Legea fondului funciar nr.18/1991, pentru reconstituirea dreptului de proprietate, ori aceste cereri s-au pierdut sau cu privire la care nu au primit nici un raspuns se pot adresa cu o noua cerere comisiilor comunale, orasenesti sau municipale, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a acestei legi. Sustine ca autorul reclamantelor s-a rezumat la 7 ha pentru ca atat avea.

Aparatorul recurentelor, avand cuvantul in replica, arata ca legile fondului funciar au prelungit termenul si nu i se putea limita dreptul de a se solutiona cererea. Mentioneaza ca va solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.

TRIBUNALUL:

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.05.2012 sub nr._, reclamantele M. C.-O. și S. L.-V. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea, reconstituirea pe vechiul amplasament a dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață totală de 21 ha, situat în Tulcea, județul Tulcea, obligarea la punerea în posesie pentru această suprafață, la întocmirea documentației aferente și la emiterea titlului de proprietate, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantele au arătat că terenul în cauză a fost proprietatea defuncților lor bunici S. A. și S. GUSTAV care l-au deținut până la nivelul anilor 1944-1949 când, din motive de etnie, acesta din urmă a fost deportat iar pe fondul presiunilor Statului Român, S. A. a fost obligată să cedeze terenurile pe care le deținea în proprietate. Odată cu . legilor fondului funciar, defunctul lor tată, S. A., a început demersurile pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut familiei, formulând în acest sens mai multe cereri la comisiile de fond funciar.

Au mai arătat reclamantele că în anul 1992 tatălui lor i s-a recunoscut dreptul de proprietate cu privire la o suprafață de 7 ha teren, stabilindu-se în mod irevocabil că are dreptul să primească titlu de proprietate pentru acest teren în calitate de moștenitor al defunctului S. GUSTAV. În anul 2008, în calitate de succesoare în drepturi ale autorilor lor, au fost nevoite să cheme în judecată pentru a doua oară cele două comisii, care au fost obligate la punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 7 ha teren. Cât privește restul suprafețelor de teren solicitate, au arătat reclamantele că nici până la acest moment nu au primit vreun răspuns de la comisiile competente.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 18/1991 astfel cum a fost modificată și completată, Legea nr. 1/2000, H.G. nr. 890/2005 iar în susținere au fost atașate, în copie certificată conform cu originalul, înscrisuri constând în extras din borderoul populației și exploatațiilor agricole din Tulcea din ianuarie 1948, situația terenurilor părăsite și trecute în proprietatea statului conform H.C.M. nr. 308/1953, Sentința civilă nr. 1558/04.05.1992 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 2032/1992, Sentința civilă nr. 1127/07.04.2009 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, Decizia civilă nr. 745/14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ (fila 6-13).

La solicitarea instanței, s-au depus la dosar documentația privitoare la reclamante, cererile formulate de numitul S. A. precum și hotărârile prin care au fost soluționate acestea (fila 28-42, 53-88).

Legal citată, pârâta C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată (fila 43-44). A arătat pârâta că prin cererea nr. 6408/21.03.1991 numitul S. A. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după care a formulat contestație la comisia județeană, respinsă cu motivarea că autorul S. GUSTAV nu a înscris teren în C.A.P., nu figurează în registrul agricol și nu s-au prezentat acte de proprietate. Prin Sentința civilă nr. 1558/1992, s-a admis plângerea numitului S. A., formulată în temeiul Legii nr. 18/1991, a fost desființată hotărârea nr. 95/26.02.1992 a comisiei județene și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7 ha teren. Ulterior, s-a emis titlul de proprietate nr._/29.07.2011 pe numele defunctului. A mai arătat pârâta că potrivit art. 9 din Legea nr. 18/1991 persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în limita suprafeței de 10 ha teren de familie, în echivalent arabil, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate și pentru diferența dintre această suprafață și cea pe care au adus-o în cooperativa agricolă de producție sau care a fost preluată în orice mod de aceasta; cererea se depune la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în a căror rază teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate, personal sau prin poștă, cu confirmare de primire, până la data de 31.12.1998, sub sancțiunea decăderii din termen. Reclamantele nu au făcut dovada formulării unei asemenea solicitări pentru diferența de teren la care se face referire în acțiune și nici dovada preluării de către stat a celor 14 ha reprezentând diferența până la 21 ha teren.

Legal citată, pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată arătând că aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 53 din Legea nr. 18/1991, fără însă ca reclamantele să facă dovada că, până la momentul promovării acțiunii, au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren menționată (fila 45-48). A mai arătat pârâta că, în aceste condiții, nu se poate solicita direct instanței de judecată obligarea sa la emiterea titlului de proprietate, întrucât prin Legea nr. 18/1991 s-a instituit o procedură administrativă obligatorie care după ce s-a parcurs, se finalizează cu o soluție din partea comisiei județene, aceasta din urmă putând fi contestată la judecătorie. A mai arătat pârâta că reclamantele au avut posibilitatea ca, în calitate de moștenitoare ale numitului S. GUSTAV, să formuleze o nouă cerere în temeiul Legii nr. 169/1997, până la data de 31.12.1998 precum și în temeiul Legii nr. 247/2005, până la data de 30.11.2005, pentru diferența solicitată. A mai invocat pârâta că potrivit art. IV alin. 1 din Legea nr. 169/1997, persoanele care nu au depus cereri în termenul prevăzut de Legea fondului funciar nr. 18/1991, pentru reconstituirea dreptului de proprietate, ori aceste cereri s-au pierdut sau cu privire la care nu au primit nici un răspuns, se pot adresa cu o nouă cerere comisiilor comunale, orășenești sau municipale, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi. Sub acest aspect, formularea unei cereri de reconstituire după 7 ani de la ultimul termen permis de legislația fondului funciar apare ca tardivă. Cu privire la modul de soluționare a cererilor formulate de petentul S. A., pârâta a arătat că acesta a fost supus controlului jurisdicțional prin Sentința civilă nr. 1558/04.05.1992 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 2032/1992.

Prin Sentința civilă nr. 1158/04.05.1992, Judecătoria Tulcea a admis plângerea, a desființat hotărârea nr. 95/26.02.1992 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru petentul S. A. asupra suprafeței de 7 ha teren în calitate de moștenitor al defunctului S. GUSTAV (fila 8).

S-a reținut de către instanță că petentul a depus cerere la data de 21.03.1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate, după care a făcut contestație la comisia județeană înregistrată sub nr._/27.08.1991, contestație ce a fost respinsă. Din copia de la arhivele statului din data de 04.10.1991 a rezultat că autorul petentului, numitul S. GUSTAV, a avut în proprietate o suprafață de 7 ha teren arabil, ce a trecut în proprietatea statului conform H.C.M. nr. 308/1953.

Prin titlul de proprietate nr._/29.07.2011 în favoarea autorului reclamantelor s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 7 ha teren arabil, situat în extravilanul municipiului Tulcea (fila 86).

Instanța reține cu prioritate faptul că legile adoptate în materia fondului funciar (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005), au instituit o procedură specială de reconstituire a proprietății asupra terenurilor agricole și forestiere, finalizată cu emiterea titlului de proprietate. Fiind o procedură specială, persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să respecte întocmai succesiunea etapelor ei și să formuleze, după caz contestații, în condițiile precis determinate de lege. Etapele premergătoare emiterii titlului au ca obiect stabilirea întinderii dreptului de proprietate și a amplasamentului terenului atribuit. Orice nemulțumire a solicitanților legată de reconstituire sau punere în posesie trebuie adusă la cunoștința comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar care rezolvă acest gen de contestații, anterior emiterii titlului de proprietate.

Potrivit art. 8 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafețe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoană îndreptățită, potrivit prezentei legi, și de maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil.

De asemenea, conform art. 9 alin. 1 și 3 din același act normativ, persoanele cărora li s-ar reconstituit dreptul de proprietate în limita suprafeței de teren de 10 ha de familie în echivalent arabil pot cere reconstituirea dreptului de proprietate și pentru diferența dintre această suprafață și cea pe care au adus-o în cooperativa agricolă de producție sau care a fost preluată în orice mod de aceasta, până la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează să se facă în mai multe localități sau de la autori diferiți; cererea se depune la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în a căror rază teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate, personal sau prin poștă, cu confirmare de primire, până la data de 31 decembrie 1998, sub sancțiunea decăderii din termen.

La art. 9 alin. 4 și 5 din actul normativ mai sus menționat se prevede ce anume elemente va cuprinde o asemenea cerere și ce înscrisuri doveditoare trebuie anexate cererii.

În cauza de față s-a dovedit că autorul reclamantelor a formulat o singură cerere pentru a se dispune reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de moștenitor al defunctului S. GUSTAV, cea înregistrată sub nr. 6408/21.03.1991 (fila 31) și finalizată prin emiterea titlului de proprietate nr._/29.07.2011 (fila 86), ca urmare a pronunțării Sentinței civile nr. 1158/04.05.1992 de către Judecătoria Tulcea (fila 8).

În ceea ce privește contestația înregistrată sub nr._/27.08.1991 (fila 30), instanța nu poate primi susținerile reclamantelor potrivit cărora aceasta ar reprezenta o altă cerere, cu un obiect material distinct de cel al cererii înregistrate sub nr. 6408/21.03.1991, rămasă nesoluționată.

În acest sens, se rețin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 18/1991 (forma inițială, potrivit principiului "tempus regit actum"), potrivit cărora comisia județeană este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze sau să invalideze măsurile stabilite de comisiile subordonate; împotriva hotărârii comisiei județene, cel nemulțumit poate face plângere la judecătoria în raza căreia este situat terenul, în termen de 30 de zile de la data la care a luat cunoștință de soluția dată de comisia județeană; plângerea suspendă executarea; controlul judecătoresc se limitează exclusiv la aplicarea corectă a dispozițiilor imperative din prezenta lege cu privire la dreptul de a obține titlul de proprietate, la întinderea suprafeței de teren ce se cuvine și, dacă este cazul, la exactitatea reducerii acestei suprafețe, potrivit legii.

Or, tocmai așa și-a calificat însuși autorul reclamantelor actul înregistrat sub nr._/27.08.1991, respectiv o contestație la măsura stabilită de comisia municipală cu privire la cererea sa nr. 6408/21.03.1991, chiar dacă a făcut trimitere la o suprafață mai mică decât cea solicitată inițial, de 20 ha. De altfel, adresându-se instanței prin plângerea înregistrată sub număr de dosar 2032/1992, petentul a făcut în final trimitere doar la o suprafață de 7 ha teren, cu cât figura autorul său în copia de la arhivele statului din data de 04.10.1991, înscris depus în susținerea plângerii sale.

Cât timp nu s-a făcut dovada că ulterior pronunțării Sentinței civile nr. 1158/04.05.1992, s-a mai formulat vreo altă cerere pentru a se dispune reconstituirea dreptului de proprietate de către reclamante sau autorul lor, până la data decesului acestuia (31.08.1998), nu se putea ca din oficiu comisia locală să procedeze de această manieră în favoarea unei persoane care nu a solicitat acest lucru iar reclamantele nu se pot adresa direct instanței de judecată pentru a stabili îndreptățirea lor la reconstituire după antecesorul decedat, situație în care acțiunea este indmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 3420/ 19.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Tulcea a fost respinsă acțiunea având ca obiect fond funciar formulată de reclamantele M. C.-O. și S. L.-V., în contradictoriu cu pârâtele C. M. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR TULCEA și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR TULCEA, ca inadmisibilă.

Prima instanța a reținut în esență că, prin cererea înregistrată sub nr. 6408/21.03.1991 la C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea, numitul S. A., autorul reclamantelor, a solicitat, reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 20 ha teren arabil, în calitate de moștenitor al defunctului S. GUSTAV, deportat în anul 1945, cu mențiunea că toate actele necesare le va depune ulterior (fila 31).

La data de 27.08.1991 s-a înregistrat sub nr._ la C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea, contestația numitului S. A. prin care acesta arăta că la data afișării tabelelor cu suprafețele de teren în intravilan și extravilan nu s-a regăsit printre persoanele enumerate, deși a depus cererea înregistrată sub nr. 6408/21.03.1991, în vederea eliberării titlului de proprietate pentru o suprafață de 12 ha teren situat în extravilan (fila 30).

Prin petiția înregistrată de această dată la C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea sub nr. 1507/16.10.1991, numitul S. A. face o revenire asupra situației sale, arătând că deși a făcut mai multe demersuri nu a reușit să obțină relații cu privire la modul de soluționare a cererii nr. 6408/21.03.1991 precum și a contestației nr._/27.08.1991, solicitând eliberarea titlului de proprietate pentru o suprafață de 7 ha teren arabil situat în extravilan (fila 33-34). La această petiție petentul a anexat înscrisul intitulat situația terenurilor părăsite și trecute în proprietatea statului conform H.C.M. nr. 308/1953 precum și procura autentificată sub nr. 4006/27.08.1991 de notariatul de Stat Județul Tulcea (fila 35-38).

Prin hotărârea nr. 95/26.02.1992, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea a respins contestația înregistrată sub nr._/27.08.1991 și a validat propunerea Comisiei Municipale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea, motivat de faptul că autorul S. GUSTAV nu a înscris pământ în C.A.P. și nu figurează cu teren în registrul agricol, nu s-au prezentat acte de proprietate (fila 29).

Împotriva acestei hotărâri, autorul reclamantelor a formulat plângere înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. 2032/1992.

Instanța a rețiut cu prioritate faptul că legile adoptate în materia fondului funciar (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005), au instituit o procedură specială de reconstituire a proprietății asupra terenurilor agricole și forestiere, finalizată cu emiterea titlului de proprietate. Fiind o procedură specială, persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să respecte întocmai succesiunea etapelor ei și să formuleze, după caz contestații, în condițiile precis determinate de lege. Etapele premergătoare emiterii titlului au ca obiect stabilirea întinderii dreptului de proprietate și a amplasamentului terenului atribuit. Orice nemulțumire a solicitanților legată de reconstituire sau punere în posesie trebuie adusă la cunoștința comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar care rezolvă acest gen de contestații, anterior emiterii titlului de proprietate.

La art. 9 alin. 4 și 5 din actul normativ mai sus menționat se prevede ce anume elemente va cuprinde o asemenea cerere și ce înscrisuri doveditoare trebuie anexate cererii.

În ceea ce privește contestația înregistrată sub nr._/27.08.1991 (fila 30), instanța nu a primit susținerile reclamantelor potrivit cărora aceasta ar reprezenta o altă cerere, cu un obiect material distinct de cel al cererii înregistrate sub nr. 6408/21.03.1991, rămasă nesoluționată.

Cât timp nu s-a făcut dovada că ulterior pronunțării Sentinței civile nr. 1158/04.05.1992, s-a mai formulat vreo altă cerere pentru a se dispune reconstituirea dreptului de proprietate de către reclamante sau autorul lor, până la data decesului acestuia (31.08.1998), nu se putea ca din oficiu comisia locală să procedeze de această manieră în favoarea unei persoane care nu a solicitat acest lucru, iar reclamantele nu se pot adresa direct instanței de judecată pentru a stabili îndreptățirea lor la reconstituire după antecesorul decedat, situație în care acțiunea este inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele M. C.-O. și S. L.-V. atât în ceea ce privește legalitatea cât si temeinicia si solicitând casarea cu trimitere la prima instanță.

Se arată că prima instanță a încălvat formele de procedura prevăzute de art.105 alin. 2 c.pro.civ. prin aceea ca asolutionat fondul fără a da posibilitatea părților de a pune concluzii, deoarece ramasa în pronunțareasupra excepțieiinadmisibilității, instanța a calificat-o în cadrul deliberării apărare de fond si procedand la judecata pricinii.

Se mai învederează că instanța de fond a reținut în mod greșit că autorul recurentelor a formulat o singura cerere, deoarece prin cererea nr._/27.08.1991 autorul a efectuat o revenire asupra celor formulate anterior, iar revenirea privea numai 12 ha si nu 20 ha în raport de acre reclamantele au formulat cererea.

Se mai arată că autorul reclamantelor a respectat procedura prevăzuta de leagea speciala formuland mai multe cereri prin care a solicitat suprafete de teren distincte.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate se constată că recursul declarat este nefondat urmând a se respinge.

Principala critica adusa de recurente este aceea ca prima instanță după ce a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității invocata de Comisie a calificat-o apărare de fond si a judecat procesul.

Instanța de recurs constată că la termenul din 08.11.2012, instanța a pus în discuție admisibilitatea cererii de chemare în judecată, iar instanța a dispus închiderea dezbaterilor rămânând în pronunțare asupra admisibilității.

Așa cum rezultă din dispozitivul sentinței civile nr. 3420/ 19.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Tulcea, instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea formulata de reclamantele M. C.-O. și S. L.-V. prin care acestea solicitau în contradictoriu cu pârâtele C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea, reconstituirea pe vechiul amplasament a dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață totală de 21 ha, situat în Tulcea, județul Tulcea, obligarea la punerea în posesie pentru această suprafață, la întocmirea documentației aferente și la emiterea titlului de proprietate, cu plata cheltuielilor de judecată.

Chiar daca instanța de fond a calificat excepția inadmsibilității ca apărare de fond s-a pronunțat numai cu privire la condițiile de admisibilitate a cererii formulate de reclamante în raport de prevederile art. 53 din Legea nr. 18/1991 si nu a analizat fondul actiunii.

Astfel instanța de fond a respins actiunea ca inadmisibilă reținând că „cât timp nu s-a făcut dovada că ulterior pronunțării Sentinței civile nr. 1158/04.05.1992, s-a mai formulat vreo altă cerere pentru a se dispune reconstituirea dreptului de proprietate de către reclamante sau autorul lor, până la data decesului acestuia (31.08.1998), nu se putea ca din oficiu comisia locală să procedeze de această manieră în favoarea unei persoane care nu a solicitat acest lucru, iar reclamantele nu se pot adresa direct instanței de judecată pentru a stabili îndreptățirea lor la reconstituire după antecesorul decedat, situație în care acțiunea este inadmisibilă”.

Instanța de recurs reține că potrivit art. 53 din Legea nr. 18/1991:

„(1) Hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(2) Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare”.

Așa cum s-a pronunțat, de principiu, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69/1994, instanța de contencios constituțional a considerat în ceea ce privește existența unor proceduri administrativ-jurisdicționale, că este de competenta exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, sa asigure soluționarea mai rapida a unor categorii de litigii, descongestionarea instanțelor judecătorești de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceasta cale, evitarea cheltuielilor de judecata. Astfel, procedura administrativ-jurisdicțională constituie o măsură de protecție care, deci, nu poate avea ca scop, în nici un mod, limitarea accesului la justiție. Dar, în conformitate cu prevederile art. 125 din Constituție, justiția se înfăptuiește de Curtea Supremă de Justiție și de celelalte instanțe judecătorești prevăzute de lege. Așa fiind, existenta unor organe administrative de jurisdicție nu poate sa duca la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești, în condițiile stabilite de lege. Aceasta consecința rezultă și din exigențele principiului separației puterilor în stat care, în ce privește relația dintre administrația publica și autoritatea judecătorească, exclude posibilitatea ca un organ al administrației publice, chiar cu caracter jurisdicțional, sa se substituie autorității judecătorești. Ca urmare, hotărârea organului de jurisdicție administrativă este supusă controlului judecătoresc al instanței de contencios administrativ sau al altei instanțe competente, potrivit legii, iar părților nu li se poate limita exercitarea acestui drept consfințit de prevederile Constituției.

Liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește. De aceea, în legătura cu cea de-a doua problema, referitoare la compatibilitatea unor proceduri speciale sau a particularitatilor procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale părților cu principiul liberului acces la justiție, Curtea Constituțională a considerat ca este de competenta exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fata instanțelor judecătorești. Este, de altfel, o soluție care rezultă în mod categoric din dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Competenta și procedura de judecata sunt stabilite de lege" și ale art. 128 în conformitate cu care "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Judecătorul "spune dreptul" pentru soluționarea unui litigiu, dar numai în formele și în condițiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecința, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunind posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căreia nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție, are ca semnificație faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.

Instanța reține că potrivit legilor fondului funciar s-a instituit o procedura administrativă obligatorie, iar potrivit art. 52 din Legea nr. 18/1991, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, iar comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională.

Astfel, cum C. locală este autoritate publică cu activitate administrativa rezultă că în fața acesteia este necesara parcurgerea procedurii administrative, pe când în fața Comisiei județene aceasta are caracter facultativ.

Reclamantele aveau posibilitatea de a formula direct în fața instanței actiune împotriva hotărârii Comisiei locale ca urmare a caracterului facultativ al procedurii adinistrativ jurisdicționale, însă pentru acest lucru ar fi trebuit să parcurga toate etapele procedurii administrative în fața comisiei locale.

Cum reclamantele nu au parcurs aceasta procedura finalizată printr-o hotărâre a Comisiei locale in mod corect s-a respins ca inadmisibilă actiunea, nefiind atributul instanței de a complini aceasta etapa obligatorie.

De asemenea, se constată că, chiar daca excepția a fost calificata apărare de fond, prima instanța a analizat tocmai această lipsă a procedurii administrative, cu consecința respingerii ca inadmisibile a actiunii, chiar daca a făcut aprecieri si asupra fondului cererii, dar numai în raport de susținerile părților.

Față de cele învederate anterior, Tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de recuretele M. C.-O. și S. L.-V. în contradictoriu cu intimații pârâți în contradictoriu cu pârâtele C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 3420/ 19.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Tulcea pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge recursul civil declarat de către recurentele-reclamante M. C. O. si S. L. V., ambele cu domiciliul ales la Cabinet avocat B. L. situat in Bucuresti, ., ., ., impotriva sentintei civile nr.3420/19.11.2012 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect fond funciar, in contradictoriu cu intimatele-parate C. MUNICIPALA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR TULCEA si C. JUDETEANA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR TULCEA, ambele cu sediul in Tulcea, ., jud. Tulcea, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronuntata in sedinta publica din 17 aprilie 2013.

Președinte,Judecători,Grefier,

F. Șurculescu D. N. P. L.

E. N.

Jud.fond.I.S.

Red.jud.F.Ș./24.04.2013.

Tehnored.gref.P.L./25.04.2013/2ex.

← Pretenţii. Decizia nr. 928/2013. Tribunalul TULCEA		Pretenţii. Decizia nr. 909/2013. Tribunalul TULCEA →

Fond funciar. Decizia nr. 294/2013. Tribunalul TULCEA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 294/2013. Tribunalul TULCEA