Pretenţii. Decizia nr. 111/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 111/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 5471/327/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 111/2013
Ședința publică de la 20 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. A.
JUDECĂTOR: C. B.
JUDECĂTOR: E. B.
GREFIER: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă R. E. cu domiciliul în București, ..2, ., . și la Cabinet av.L. C. în București, ., ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.3412/16.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimatul pârât S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea, având ca obiect pretenții.
Încheierea din 13 februarie 2013 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 23.07.2010, sub numărul_, reclamanta R. E. a solicitat obligarea pârâtului S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, avansate în dosarul nr._./3/2007, stadiu procesual recurs.
La data de 10.06.2011, reclamanta a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței o cerere în completare, solicitând obligarea pârâtului și la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tulcea, arătând că Tribunalul Tulcea a admis recursul său declarat împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță prin care i s-a respins o contestație la executare, ca netimbrată.
Legal citat pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă ca neîntemeiată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată generate de prezenta cauză, cu motivarea că în anul 2007 R. E. a formulat o cerere având ca obiect obligația de a face, solicitând în contradictoriu cu instituția sanitară, în calitate de pârâtă, stabilirea salariului conform pregătirii și experienței sale profesionale. Litigiul a făcut obiectul dosarului nr._/3/2007 al Tribunalului București, care prin Sentința civilă nr. 6990/12.11.2008 a admis cererea reclamantei. Împotriva soluției pronunțate instituția angajatoare a declarat recurs, acesta fiind admis cu trimitere spre rejudecare, astfel luând naștere dosarul nr._./3/2007. Prin Sentința civilă nr. 1354/17.10.2010, Tribunalul București a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă. Împotriva acestei soluții R. E. a declarat recurs care s-a admis însă cu trimitere spre rejudecare. La Tribunalul București s-a format dosarul nr._../3/2007, nesoluționat. A mai arătat pârâtul că, având în vedere condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, aceasta nu este aplicabilă în cauză, cât timp în dosarul în care reclamanta este parte și pentru care se solicită acordarea cheltuielilor de judecată, nu s-a dat o soluție definitivă și irevocabilă.
Prin sentința civilă nr. 3412 pronunțată în data de 16 noiembrie 2012 instanța a respins cererea formulată de reclamanta R. E., ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._/3/2007, reclamanta R. E. a solicitat în contradictoriu cu S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA obligarea acestuia la stabilirea cuantumului salariului tarifar și a celorlalte drepturi salariale conform legislației în vigoare. Prin Sentința civilă nr. 6990/12.11.2008 pronunțată în dosarul nr._/3/2007 Tribunalul București a admis acțiunea și a obligat pârâtul să acorde și să stabilească reclamantei cuantumul salariului de bază lunar brut și a celorlalte drepturi salariale cuvenite funcției îndeplinite conform prevederilor O.U.G. nr. 115/2004 modificată și completată, împotriva acestei hotărâri fiind declarat recurs de către instituția sanitară.
Prin Decizia civilă nr. 3381/R/14.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a admis recursul, s-a casat în tot hotărârea primei instanțe și s-a trimis cauza spre rejudecare.
După casare, cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr._./3/2007 iar prin Sentința civilă nr. 1354/17.02.2010 s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva pârâtului S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta iar prin Decizia civilă nr. 2939/R/22.06.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a admis recursul, s-a casat în tot hotărârea recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe (fila 20-22).
La data de 14.09.2010 s-a înregistrat pe rolul Secției a VIII-a a Tribunalului București dosarul nr._../3/2007 iar prin Sentința civilă nr. 3607/18.04.2012 definitivă și irevocabilă prin nerecurare, s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. E..
De asemenea, prin Sentința civilă nr. 1823/31.05.2010, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Tulcea a anulat ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatoarea R. E., împotriva hotărârii mai sus menționate aceasta din urmă declarând recurs.
Prin Decizia civilă nr. 1079/17.11.2010 Tribunalul Tulcea a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ iar prin Sentința civilă nr. 1655/09.05.2011, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat conform Deciziei nr. 83/08.02.2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a respins excepția de necompetență teritorială, s-a respins contestația la executare ca nefondată, s-a respins cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, ca rămasă fără obiect iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 3.000 lei cu titlu cheltuieli de judecată către intimat.
Potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii, stă culpa procesuală dedusă din expresia "partea care cade în pretenții".
Culpa procesuală constituie elementul angajării răspunderii civile delictuale, faptul juridic ilicit constituindu-l conduita procesuală culpabilă a părții din raportul procesual civil, respectiv exercițiul abuziv al dreptului de a introduce cererea de chemare în judecată respinsă, anulată, perimată s.a. ori conduita pârâtului în raportul de drept substanțial, ce determină apelul la forța coercitivă a statului.
Cheltuielile de judecată reprezintă un prejudiciu pentru partea care a câștigat procesul, prejudiciu pe care l-a suportat pentru a-și proteja drepturile și interesele legitime, ce se cuvine a fi reparat de către partea care a căzut în pretenții.
D. expresie a principiului disponibilității, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere.
În cazul în care nu s-a cerut acordarea cheltuielilor de judecată ori, deși au fost cerute, instanța a omis să se pronunțe asupra solicitării, partea le poate cere pe calea unei acțiuni separate, în termenul general de prescripție de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care i s-a acordat câștig de cauză, în temeiul art. 998-999 Cod civil.
Cheltuielile de judecată cuprind taxele judiciare de timbru, plata expertizelor și despăgubirea martorilor, onorariilor de avocat precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul dovedește că le-a făcut; cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care au fost dovedite și nu au fost deja acordate.
În privința onorariului de avocat, numai chitanța eliberată de avocat, care atestă plata și încasarea onorariului constituie act justificativ care stă la baza stabilirii și acordării cheltuielilor de judecată, ori în cazul în care plata s-a făcut prin virament bancar, ordinul de plată vizat de banca plătitoare.
Potrivit chitanței . nr. 60 din data de 21.06.2010 și chitanței . nr. 66 din data de 14.10.2010 eliberate de Cabinet de Avocat Capraru L., rezultă că reclamanta a plătit cu titlu de onorariu de avocat suma de 3.000 lei în dosarul nr._./3/2007 și dosarul nr._ .
Câtă vreme însă, în aceste dosare nu s-au pronunțat hotărâri definitive prin care să i se fi acordat câștig de cauză reclamantei, nu se mai poate reține o culpă procesuală în sarcina pârâtului și prin urmare nu se poate atrage răspunderea acestuia întemeiată pe art. 998-999 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta R. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut în motivarea recursului că, în mod eronat, instanța de fond a reținut că nu se poate reține o culpă procesuală în sarcina pârâtului întrucât în ultimii ani au existat pe rolul instanțelor judecătorești mai multe procese în care a beneficiat de soluții favorabile.
Astfel, s-a arătat că în primul rând este vorba de decizia pronunțată în dosarul nr._./3/2007 al Curții de Apel București, prin care s-a admis recursul, a fost casată sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare în această cauză, cheltuielile reprezentând onorariu avocat fiind în sumă de 2000 lei.
S-a mai arătat că, la rejudecarea în fond, după casare, judecata a fost suspendată conform art. 242 pct. 2 Cod proc. civ., în condițiile în care cauza a rămas fără obiect, nemaistăruind în judecată, astfel că cererea s-a perimat.
Culpa procesuală a pârâtului care a avut drept consecință admiterea recursului este evidentă atât timp cât a fost nevoită reclamanta să atace în recurs – hotărârea primei instanțe prin care s-a admis excepția nulității cererii de chemare în judecată – motiv pentru care se consideră că pârâtul trebuie să ramburseze cheltuielile de judecată cu recursul la Curtea de Apel București.
In legătură cu solicitarea obligării la cheltuielile de judecată din dosarul nr._ a Tribunalului Tulcea, s-a susținut că s-a pronunțat o soluție favorabilă, fiind admis recursul, iar cheltuielile au fost în sumă de 1000 lei și trebuie acordate chiar dacă în urma rejudecării după casare a fost respinsă contestația la executare fără obiect.
S-a mai susținut și faptul că, în mod eronat, instanța a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor în prezenta cauză.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Examinând cauza în raport de critica formulată, tribunalul constată recursul nefondat.
Conform dispozițiilor art. 274 Cod proc. civ., partea care cade în pretenții, va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată, rezultând deci că, la baza obligației de restituire trebuie să stea culpa procesuală în considerarea ideii că, a cădea în pretenții, înseamnă a pierde procesul.
Culpa procesuală a reclamantului înseamnă nu doar dacă acțiunea a fost respinsă pe fond ci și dacă cererea a fost anulată ca netimbrată, dacă cererea s-a perimat, dacă a renunțat la judecată.
Partea care a pierdut procesul va suporta atât cheltuielile făcute de ea, cât și cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul, fiind obligată la restituirea cheltuielilor avansate.
Dacă nu s-a cerut acordarea cheltuielilor de judecată ori chiar dacă au fost cerute, instanța a omis să se pronunțe asupra solicitării, partea poate să le ceară pe calea acțiunii separate în termenul general de prescripție.
In cauză, se constată că reclamanta a plătit cu titlu de onorariu avocat suma de 3000 lei, potrivit chitanței nr. 60/21.06.2010 și nr. 66/14.10.2010 eliberate de Cabinet avocat C. L., în dosarele nr._/_ și_ în care s-au pronunțat sentințele cu nr. 3607/18 aprilie 102 prin care s-a constatat perimată cererea reclamantei R. E. și Decizia civilă nr. 1079/17 noiembrie 2010 a Tribunalului Tulcea, prin care s-a admis recursul și s-a casat cu trimitere sentința civilă nr. 1823/31.05.2010 a Judecătoriei Tulcea.
Aceste două sentințe pronunțate în cele două dosare în care s-au depus chitanțe privind onorariul avocat nu au rezolvat litigiul pe fond pentru a se putea reține că a avut câștig de cauză reclamanta încât să ceară obligarea la cheltuieli de judecată.
Cum în cazul perimării cererii nu rezultă decât culpa reclamantei R. E. și cum în caz de casare cu trimitere spre rejudecare nu se dispune obligarea la plata cheltuielilor de judecată ci doar în dosarul soluționat după rejudecare, pe fond, este evident că nu există o culpă procesuală a pârâtului în sensul de a determina obligarea la restituirea onorariului avocatului.
Față de aceste considerente, cum motivele de critică invocate nu sunt întemeiate, și cum nici în prezenta cauză reclamanta nu a avut câștig de cauză pentru a solicita restituirea onorariului avocatului de la pârât, este evident că soluția primei instanțe este temeinică, legală.
In consecință, în conformitate cu art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta-reclamantă R. E. cu domiciliul în București, .. 2, ., ., sector 5 și la Cabinet av. L. C. în București, ., ., ., sector 3, împotriva Sentinței civile nr. 3412/16.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, având ca obiect pretenții, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
V. A. C. B. L. R.
E. B.
12.03.2013
Red.jud.EB
Tehnored.DS/ex. 2
13.03.2013
| ← Cereri. Decizia nr. 566/2013. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 554/2013. Tribunalul... → |
|---|
