Contestaţie la executare. Decizia nr. 104/2013. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 883/253/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 104/2013
Ședința publică de la 20 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. A.
JUDECĂTOR: C. B.
JUDECĂTOR: E. B.
GREFIER: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul-contestator C. PLUS (GULF) LTD, prin mandatar S.C. COLECTARE RECUPERARE CREANȚE C. S.R.L. cu sediul procesual ales la Cabinet Av. "CLIP I.” în București, ., nr. 51, .. 19, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 686/22.11.2012 pronunțată de Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu intimata-debitoare C. E., cu domiciliul în ., având ca obiect contestație la executare.
Încheierea din 13 februarie 2013 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub număr de dosar_, contestatoarea a formulat în contradictoriu cu intimata C. E. contestație la executare împotriva procesului verbal încheiat în 04.09.2012 de B.E.J. Asociați V. I. și V. M., solicitând instanței să se dispună, în principal admiterea contestației la executare și partajarea imobilului deținut de debitoarea C. E. în coproprietate cu numitul C. D., situat în ., prin atribuirea imobilului în proprietatea debitoarei, cu obligarea acesteia la plata unei sulte către C. D., și, în subsidiar, admiterea contestației la executare și partajarea imobilului menționat prin atribuirea unei cote ideale de 50% pentru fiecare coproprietar în parte.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că procedurile de executare silită s-au demarat în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 2NPFG_/22.09.2006 încheiat de către debitoarea C. E. cu C. Europe Bank (România), cesionat societății C. Plus Gulf Ltd. În dosarul de executare silită nr. 128/2011, s-a constatat că debitoarea nu obține venituri, iar imobilul împotriva căruia s-a declanșat executarea, situat în ., este deținut în coproprietate cu soțul acesteia C. D.. Față de acest motiv, executorul a considerat că există un impediment la executare și a dispus amânarea și suspendarea executării silite.
În drept, au fost invocate disp. art. 399 alin. 1 și art. 4001 Cod proc. civ.
La termenul din 1.11.2012, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității contestației la executare.
Prin Sentința civilă nr. 686/22 noiembrie 2012, Judecătoria Măcin – județul Tulcea, a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins contestația la executare ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 2NPFG_/22.09.2006 (filele 4 - 10 dosar de executare nr. 128/2011) încheiat între Finansbank (România) S.A. și intimata C. E., cesionat ulterior contestatoarei (contract de cesiune de creanțe filele 15 - 66 dosar de executare nr. 128/2011), împotriva acesteia din urmă s-a început executarea silită imobiliară având ca obiect imobilul situat în ., jud. Tulcea (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1629/31.08.1998 - filele 118 - 119, extras de carte funciară fila 126 dosar de executare nr. 128/2011).
Prin procesul verbal din 04.09.2012 (fila 143 dosar de executare nr. 128/2011), executorul judecătoresc a constatat un impediment la executare, reținând faptul că imobilul se află în proprietatea codevălmașă a intimatei C. E. și a soțului acesteia, numitul C. D..
În acest context, în conformitate cu disp. art. 399 alin. 1 și art. 4001 Cod proc. civ., contestatoarea a formulat contestație la executare solicitând partajarea imobilului deținut de către cei doi soți, acțiune formulată doar în contradictoriu cu intimata C. E..
Partajarea bunului imobil comun, în cadrul unei contestații la executare, nu are drept consecință extinderea efectelor hotărârii judecătorești pronunțate împotriva unuia dintre soți și asupra celuilalt. Altminteri, ar însemna încălcarea principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești și impunerea de obligații unui terț față de proces, care, nefiind parte la judecată, a fost lipsit de dreptul său la apărare și de posibilitatea dezbaterii, în condiții de contradictorialitate, a pretențiilor reclamantului creditor. În speță, natura prezentei acțiuni dă naștere unui litisconsorțiu necesar, pasiv, obligatoriu și unitar.
Față de considerentele expuse, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității contestației la executare și a respins contestația ca inadmisibilă, nefiind formulată în contradictoriu și cu numitul C. D., coproprietarul imobilului.
Impotriva acestei hotărâi, în termen legal, a formulat recurs C. PLUS (GULF) LTD, criticând hotărârea ca netemeinică și nelegală, sub aspectul modului de soluționare a contestației, prin respingerea acesteia ca inadmisibilă.
S-a susținut de către recurentă că, în esență, deși executorul judecătoresc investit cu procedura de executare împotriva debitoarei C. E. a constatat că există un impediment la executare, în sensul că imobilul supus executării este deținut de pârâta-debitoare C. E. în coproprietate cu C. D., soțul acesteia, instanța trebuia să pună în discuția părților lărgirea cadrului procesual prin introducerea în cauză a coproprietarului, și nu să respingă contestația ca inadmisibilă.
S-a mai arătat că, în acest fel, instanța a acordat ineficiență dispozițiilor art. 4001) Cod proc. civ., care-i permiteau acesteia ca, pe calea contestației la executare, să solicite partajarea bunului imobil deținut în coproprietate de către debitoare.
In drept, au fost invocate prevederile art. 304, art. 399 alin. 1, art. 4001) și art. 6731) – 67314) Cod proc. civ.
A fost depusă în acest sens practică judiciară.
Intimata debitoare nu a depus întâmpinare.
Examinând hotărârea atacată, în raport de motivele invocate, tribunalul consideră recursul întemeiat.
Instanța de fond a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de C. PLUS (GULF) LTD, împotriva procesului-verbal încheiat la 4.09.2012 de B.E.J. Asociați V. I. și V. M., în dosarul de executare nr. 228/2011, pe considerentul că, contestatoarea a formulat acțiunea doar în contradictoriu cu intimata C. E., deși imobilul supus executării se află în proprietatea devălmașă, cu soțul acesteia, numitul C. D..
. ale soților nu pot fi urmărite direct de creditorul personal al unuia dintre soți, ci numai după stabilirea cotei de contribuție a fiecăruia la dobândirea bunurilor comune și partajarea acestora.
Ori, potrivit dispozițiilor art. 4001) Cod proc. civ., împărțirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă la cererea părții interesate și în cadrul judecării contestației la executare.
Prin contestația formulată, C. PLUS (GULF) LTD, prin mandatar S.C. COLECTARE RECUPERARE CREANȚE C. – S.R.L. a solicitat partajarea imobilului deținut de debitoarea C. E., în coproprietate cu numitul C. D., prin atribuirea imobilului în proprietatea debitoarei și plata unei sulte corespunzătoare sau prin atribuirea unei cote ideale de 50% pentru fiecare coproprietar în parte, doar în contradictoriu cu C. E., în calitate de debitoare.
În virtutea rolului său activ, conferit prin dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod proc. civ., instanța avea însă posibilitatea să pună în discuția părților, lărgirea cadrului procesual, în raport de obiectul contestației, prin introducerea și citarea în cauză a coproprietarului imobilului, respectiv C. D..
Astfel, s-ar fi asigurat respectarea dreptului la apărare al acestuia, și a celorlalte principii care guvernează procesul civil și s-ar fi acordat eficiență juridică dreptului contestatoarei de a solicita în cadrul contestației la executare partajarea bunului imobil deținut în coproprietate de către debitoare, în conformitate cu prevederile art. 4001) Cod proc. civ.
Față de aceste considerente, întrucât instanța a soluționat cauza pe excepție, fără a analiza fondul cauzei, tribunalul consideră că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 2 și 5 Cod proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, după casare, cauza se trimite spre rejudecare.
Pe cale de consecință, se va admite recursul formulat și se va casa hotărârea atacată, urmând a se trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Măcin – județul Tulcea, pentru judecarea fondului cauzei, în contradictoriu și cu coproprietarul imobilului, C. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul-contestator C. PLUS (GULF) LTD, prin mandatar S.C. COLECTARE RECUPERARE CREANȚE C. S.R.L. cu sediul procesual ales la Cabinet Av. "CLIP I.” în București, ., nr. 51, .. 19, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 686/22.11.2012 pronunțată de Judecătoria Măcin – județul Tulcea, în contradictoriu cu intimata-debitoare C. E., cu domiciliul în ., având ca obiect contestație la executare.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Măcin – județul Tulcea, pentru judecarea fondului cauzei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
V. A. C. B. L. R.
E. B.
26.03.2013
Red.jud.VA
Tehnored.DS/ex. 2
28.03.2013
← Uzucapiune. Decizia nr. 107/2013. Tribunalul TULCEA | Cereri. Decizia nr. 566/2013. Tribunalul TULCEA → |
---|