Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 579/2015. Tribunalul TULCEA

Sentința nr. 579/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 342/88/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă Nr. 579/2015

Ședința publică de la 15 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. G.

Grefier: M. D.

S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor si hotărârilor străine) privind pe petenta L. P. L. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat I. S., cu sediul în T., ., jud. C..

Susținerile părții prezente pe fond au avut loc în ședința publică din 06 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ /24.02.2015, petenta L. P. L. a solicitat recunoașterea de plin drept in România, prin organele administrative teritoriale de stat, execuționale si de control, a drepturilor ce i-au fost acordate privind exercitarea exclusiva a autorității parentale si stabilirea domiciliului minorului la mamă, a minorului ALEXANDRE EMMANUEL YABRE, in conformitate cu Sentinta pronunțata de Prima Camera C. B ; Cazul nr.12/_ ; Proces-verbal nr.12-714, în ședința din 11 Octombrie 2012, de către Tribunalul de M. Instanța din NICE (A-M) Republica Franceza, hotărâre rămasă definitiva prin neexercitarea cailor de atac.

În motivare a arătat petenta că minorul, ALEXANDRE EMMANUEL YABRE, născut la data de 21 Iunie 2009 in Nice, Republica Franceza, este fiul său, si al numitului Hatto Yabre, născut la data de 04 Martie 1979 in Zabre Boulgou (Burchina Faso). Nașterea minorului a fost înregistrata atât in Republica Franceza, localitatea Nice, cat si în România, localitatea Tulcea.

A mai arătat petenta că la data de 14 Februarie 2012, împreuna cu tatăl miorului a făcut o cerere ., prin care a solicitat judecătorului de cazuri familiale a Tribunalului de M. Instanța din Nice, ca exercitarea autorității parentale asupra minorului sa-i fie acordata in exclusivitate, conform acordului parental încheiat intre părți la data de 15 iunie 2012.

Mai susține petenta că acordul dintre părți s-a încheiat printr-un protocol, in conformitate cu legislația franceza, prin care s-a stabilit domiciliul minorului la domiciliul mamei, dreptul de vizita si de cazare al tatălui si s-a fixat in sarcina tatălui o contribuție pentru întreținerea si educarea minorului, in valoare de 100 Euro pe luna.

Se mai precizează că în temeiul acestui acord, cererea . minorului la data de 14 Februarie 2012 a fost admisa prin pronunțarea Sentinței din data de 11 Octombrie 2012; Proces-Verbal nr.12-714; Cazul nr.12/_, de către Judecătorul pentru Cazuri Familiale al Tribunalului de M. Instanța din Nice, Republica Franceza.

Sentința a fost comunicata părtilor, nu a fost supusa cailor de atac, de către părți, este definitiva si irevocabila, conform dovezilor eliberate de instanța franceza.

În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1094, 1095 și urm. din Codul de procedură civilă.

În dovedire, s-au depus la dosar, în copie, o . înscrisuri.

Examinând cererea în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit art. 21 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură. A.. 3 al aceluiași articol arată că orice parte interesată poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute de secțiunea 2 din prezentul capitol, pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii hotărârii.

În cauză, prin Sentința pronunțată de Tribunalul de M. Instanța din Nice, Republica Franceza, în cazul nr. 12/_, s-a aprobat protocolul privind acordul părților din data de 15.06.2012, care prevede exercitarea autorității părintești pentru minorul ALEXANDRE EMMANUEL YABRE, născut la data de 21 Iunie 2009 in Nice, Republica Franceza, exclusiv de către mamă luând în considerare domiciliul tatălui din Burkina Fasso și faptul că acesta nu deține un permis de ședere în Franța, stabilirea domiciliului copilului la domiciliul mamei, organizarea dreptului de vizită și de cazare al tatălui și fixarea unei contribuții a tatălui pentru întreținerea și educația copilului, în valoare de 100 Euro pe lună.

Constatând că s-au atașat cererii toate documentele indicate de art. 37 din Regulament și că nu există niciunul dintre motivele de refuz al recunoașterii hotărârilor judecătorești în materia răspunderii părintești stabilite de art. 23 din același act normativ, instanța va admite cererea petentei.

Pe cale de consecință va dispune recunoașterea pe teritoriul României a Sentinței din 11 octombrie 2012 pronunțată în cazul nr. 12/_ – Proces-verbal nr. 12-714, de către Tribunalul de M. Instanță din Nice – Franța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor si hotărârilor străine) formulată de petenta L. P. L. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat I. S., cu sediul în T., ., jud. C..

Recunoaște pe teritoriul României Sentința din 11 octombrie 2012 pronunțată în cazul nr. 12/_ – Proces-verbal nr. 12-714, de către Tribunalul de M. Instanță din Nice – Franța.

Cu drept apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Tulcea.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 aprilie 2015.

Președinte, Grefier,

S. G. M. D.

Red. Jud. G.S./17.04.2015

Tehnored. Gref. MD/07.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 579/2015. Tribunalul TULCEA