Încetare executare silită. Decizia nr. 45/2015. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 1284/253/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.45
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2015
Completul compus din:
Președinte: V. A.
Judecător: M. L. Șurculescu
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelanta-creditoare C.N.A.D.N.R.- S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. cu sediul în mun. C., ., jud. C., impotriva Încheierii din 29.10.2014 pronuntata de Judecatoria Măcin in dosarul nr._, avand ca obiect încuviințare executare silită, in contradictoriu cu intimatul-debitor M. S. cu domiciliul în oraș Măcin, ..18, ., jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,
Potrivit art.394 C.pr.civ. instanta, constatand ca nu sunt motive de amanare, apreciaza dosarul in stare de judecata si ramane in pronuntare, luand act ca s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa, conform art.223 pct.3 C.pr.civ.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin la data de 22.10.2014 sub nr._, executorul judecătoresc a formulat cerere de încuviințare a executării silite privind pe creditoarea C.N.A.D.N.R.- S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. împotriva debitorului M. S., în sensul executării silite a debitorului prin urmărirea silită mobiliară și poprire.
Prin Încheierea din data de 29.10.2014 Judecătoria Măcin a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de către BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC B. A., ca inadmisibilă.
A arătat prima instanță că având în vedere modificarea art. 650 Cod procedură civilă dar și a art. 665 Cod procedură civilă, modificări intervenite prin Legea nr. 138/15.10.2014, în prezent, competența de a se pronunța asupra încuviințării executării silite aparține executorului judecătoresc și nu instanței de judecată.
În condițiile în care, Legea nr. 138/2014 a fost publicată în M.O. nr. 753 din 16 octombrie 2014, coroborat cu prevederile art. 78 din Constituția României, această lege a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării, respectiv în 19 octombrie 2014.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel creditoarea C.N.A.D.N.R.- S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Astfel, consideră apelanta că în mod eronat prima instanță a respins cererea de încuviințare a executării silite prin raportare la Legea nr.138/2014,motivând că cererea de executare silită nr._/1.09.2014 a fost primită de executorul judecătoresc la data de 03.10.2014, rezultând că atât la momentul emiterii cererii de executare, cât și la momentul primirii acesteia de către executor, Legea nr.138/2014 nu intrase încă în vigoare.
Examinând încheierea atacată în raport de motivele de critică invocate, Tribunalul constată apelul fondat.
Creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A., prin D.R.D.P. C., a solicitat prin executorul judecătoresc B. A., încuviințarea executării silite împotriva debitorului M. S., în baza Titlului executor proces-verbal de contravenție . 11 nr._/14.11.2011.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că, prin încheierea din 13 octombrie 2014, B.E.J. B. A. a admis cererea creditoarei, formulată la 6 octombrie 2014 și a dispus înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare nr. 304/2014.
Instanța de fond a reținut, că prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, au fost aduse modificări prevederilor art. 650 și 665 Cod proc. civilă, în sensul că, în prezent, competența de a se pronunța asupra încuviințării executării silite aparține executorului judecătoresc, și nu instanței de judecată.
Totodată, s-a reținut că, Legea nr. 138/2014 fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 753 din 16 octombrie 2014, în raport de dispozițiile art. 78 din Constituție, aceasta a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării, respectiv la 19 octombrie 2014, iar cererea creditoarei a fost introdusă ulterior acestei date.
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 1 Cod proc. civilă, procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche, rămân supuse acelei legi”.
In speță, cererea de executare silită a fost formulată de creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. la 6 octombrie 2014, așa cum s-a reținut chiar de executorul judecătoresc prin Incheierea din 13 octombrie 2014, deci anterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 138/2014, astfel încât competența de a se pronunța asupra dreptului de încuviințare a executării silite aparține instanței, și nu executorului judecătoresc, în raport de dispozițiile vechiului cod de procedură civilă.
Chiar dacă instanța a fost sesizată de executorul judecătoresc cu cerea de încuviințare a executării silite ulterior datei de 19 octombrie 2014, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 138/2014, dispozițiile de procedură fiind determinate de momentul depunerii cererii creditoarei la executorul judecătoresc, în speță acesta fiind la 3 octombrie 2014.
Așa fiind, conform prevederilor art. 480 Cod proc. civilă, se va admite apelul și se va anula Incheierea Judecătoriei Măcin din 29 octombrie 2014, ca netemeinică și nelegală.
In temeiul art. 480 alin. 3 Cod proc. civilă, judecând fondul cererii, instanța de apel constată că C.N.A.D.N.R. a solicitat încuviințarea titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._ din 14 noiembrie 2011.
Din conținutul titlului executor menționat rezultă că, pe lângă amenda contravențională aplicată, s-a stabilit în sarcina intimatului M. S. și obligația de plată a tarifului de despăgubire, în temeiul prevederilor art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2003 în valoare de 28 euro.
Prin urmare, titlul executoriu îndeplinește cerințele art. 632 Cod proc. civilă, iar creanța cuprinsă în conținutul său este certă, lichidă și exigibilă, conform art. 662 Cod proc. civilă.
Așa fiind, se va admite cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A., prin D.R.D.P. C., împotriva debitorului M. S., in baza procesului verbal de contravenție . nr._/14.11.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil declarat de către apelanta-creditoare C.N.A.D.N.R.- S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. cu sediul în mun. C., ., jud. C., împotriva Încheierii din 29.10.2014 pronunțata de Judecătoria Măcin în dosarul nr._, având ca obiect încuviințare executare silită, în contradictoriu cu intimatul-debitor M. S., cu domiciliul în oraș Măcin, .. 18, ., județul Tulcea.
Anulează încheierea din 29 octombrie 2014, judecă în fond și admite cererea de încuviințare a executării silite formulata de creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., împotriva debitorului M. S., în baza procesului-verbal de contravenție . nr._/14.11.2011.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
V. A. M. L. Șurculescu P. L.
10.02.2015
Red.jud.VA
Tehnored.gref.P.L./DS/Ex.4
12.02.2015
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 13/2015.... | Evacuare. Decizia nr. 12/2015. Tribunalul TULCEA → |
---|