Plângere contravenţională. Decizia nr. 167/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 167/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 167/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.167
Ședința publică din data de 03 martie 2015
Completul compus din:
Președinte: M. L. Șurculescu
Judecător: V. A.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul-petent J. M. H., cu domiciliul în București, ., sector 4, impotriva sentintei civile nr.3028/7.11.2014 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea.
Dezbaterile in apel au avut loc in sedinta publica din 24.02.2015, sustinerile in apel ale partii prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea dată, care face parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
Prin cerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ la data de 05.03.2014, petentul J. M. H. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 18.02.2014, încheiat de intimatul I.P.J. Tulcea, solicitând anularea acestuia.
La data de 06.05.2014 petentul a depus la dosar precizări prin care a arătat că procesul-verbal i-a fost comunicat odată cu întâmpinarea, astfel că pe cale de excepție înțelege să invoce prescripția executării sancțiunilor contravenționale aplicate. A mai arătat petentul că această prescripție poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Prin sentința civilă nr. 3028 din 7 noiembrie 2014, Judecătoria Tulcea a respins excepția prescripției executării sancțiunilor contravenționale și plângerea contravențională, ca nefondate.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.02.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 765 lei, amendă în cuantum de 170 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, reținându-se în sarcina sa că, în aceeași zi, a condus autoturismul marca Lexus cu numărul de înmatriculare_ pe DN 22 E 87, în localitatea M. K., județul Tulcea, fiind înregistrat de aparatul radar PYTON II, montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare_, caseta M 24, circulând cu viteza de 110 km/h, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată. Totodată, avea numărul de înmatriculare pe spate murdar, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 147 pct. 3 din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 99 alin. 1 pct. 16 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
În ceea ce privește excepția invocată de către petent, instanța de fond a reținut că prescripția executării sancțiunilor contravenționale este reglementată prin dispozițiile art. 14 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Din cuprinsul procesului-verbal contestat instanța a reținut că petentul, prezent la momentul încheierii, a refuzat înmânarea și semnarea acestuia, aspect confirmat de un martor asistent, astfel că potrivit art. 25 alin. 1 coroborat cu art. 27 din O.G. nr. 2/2001 intimatul a procedat la comunicarea procesului-verbal prin poștă cu aviz de primire.
A mai reținut instanța de fond că, întrucât returnarea plicului s-a făcut cu mențiunea "lipsă domiciliu avizat", raportat la domiciliul petentului, s-a înaintat acest proces-verbal către Poliția Sector 4 – Secția 16 Poliție în vederea aducerii sale la cunoștința contravenientului. La rândul său, această unitate de poliție a procedat la comunicarea procesului-verbal prin afișare la domiciliul petentului, operațiunea de afișare fiind consemnată în cuprinsul procesului-verbal din data de 19.03.2014, semnat de un martor asistent.
A arătat judecătorul primei instanțe că prin Decizia nr. 10/2013 pronunțată de Î.C.C.J. în soluționarea unui recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a statuat că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire.
A mai arătat instanța că, potrivit aceleași decizii a Î.C.C.J., procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire. Acceptându-se caracterul subsidiar al modalităților tehnice de comunicare a procesului-verbal de contravenție prin afișare, s-a concluzionat că dispozițiile legale analizate pun accent pe "primirea" efectivă a actului. Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziția legală cuprinsă în art. 27 teza I din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal și că destinatarul a primit actul; pentru o comunicare valabilă, se impune ca organului constatator să-i parvină "avizul de primire", care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de procesul-verbal de contravenție. Urmează ca în această ipoteză, în care persoana sancționată, deși avizată prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței, organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afișare.
În considerentele acestei decizii Î.C.C.J. a mai arătat, însă, că o altă interpretare se impune a fi făcută în privința refuzului explicit de primire a comunicării prin poștă, cu aviz de primire, când comunicarea se impune a fi considerată ca fiind realizată în momentul exprimării acestui refuz, fără a mai fi necesară efectuarea unei noi comunicări, în modalitatea subsidiară, aceea a afișării. Aceasta, întrucât îndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lăsată la discreția destinatarului comunicării care, fiind interesat în a o tergiversa, poate, prin atitudinea sa subiectivă, să împiedice autoritatea să realizeze comunicarea în termenele prevăzute de lege. Un argument puternic în sprijinul acestei interpretări îl constituie soluția prevăzută de art. 165 pct. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia, în situația similară, a comunicării prin poștă a unui act de procedură, în cazul refuzului expres de primire a corespondenței, procedura se socotește îndeplinită la data consemnării de către funcționarul poștal a acestui refuz. Legea procesual civilă instituie, așadar, în situația expres prevăzută, o prezumție absolută, de cunoaștere a actului, fundamentată pe atitudinea subiectivă a părții, expres manifestată, și pe necesitatea prevenirii și sancționării abuzului de drept din partea acesteia.
Față de aceste considerente, instanța a reținut că, în speță, încheierea procesului-verbal contestat nu s-a făcut în lipsă, astfel că petentul nu s-a aflat într-o totală necunoștință de cauză în privința faptelor imputate și sancțiunilor contravenționale aplicate. Acesta a fost oprit în trafic, aducându-i-se la cunoștință abaterile de natură contravențională, fiindu-i reținut în același timp permisul de conducere.
A arătat judecătorul fondului că atunci când contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, i se înmânează copia de pe acesta precum și înștiințarea de plată, iar faptul înmânării se consemnează de agent în procesul-verbal și, totodată, contravenientul va semna de primire.
Instanța a reținut că petentul a refuzat semnarea procesului-verbal la înmânare, susținând că nu a avut viteza constatată de aparatul radar din dotarea intimatului, aspect consemnat la rubrica "obiecțiuni" și că i s-a înmânat dovada . nr._ cu drept de circulație 15 zile, cu motivația că a circulat cu viteza de 110 km/h în localitatea M. K... O dovadă în plus a faptului că petentul a cunoscut aspectele imputate dar și sancțiunile aplicate constă și în aceea că a învestit instanța la data de 05.03.2014 cu prezenta plângere contravențională.
A mai arătat instanța că rațiunea procedurii de comunicare este aceea a încunoștințării efective a contravenientului în privința faptelor săvârșite și a sancțiunilor contravenționale. Contravenientul trebuie să aibă posibilitatea de a cunoaște efectiv actul încheiat precum și de a avea acces la o instanță în fața căreia să-și formuleze apărările asupra temeiniciei și legalității aplicării sancțiunilor contravenționale.
Cu privire la prescripția executării sancțiunii amenzii prevăzută de art. 14 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 a arătat judecătorul fondului că aceasta nu este altceva decât instituția prescripției dreptului de a cere și obține executarea silită, instanța reținând că refuzul de a semna actul de către contravenientul prezent la data încheierii procesului-verbal, ca probă a înmânării, a impus agentului constatator să apeleze la modalitatea comunicării prin poștă cu aviz de primire și, ulterior, prin operațiunea de afișare la domiciliul contravenientului.
În raport de datele concrete ale speței, instanța a apreciat ca fiind excesivă atitudinea petentului a invoca necomunicarea procesului-verbal și de a solicita sancționarea încălcării termenului prin constatarea prescripției executării sancțiunilor aplicate.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea opera din oficiu.
Cât privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța de fond a reținut, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
A considerat prima instanță că susținerile petentului că nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa nu au fost dovedite, neexistând vreo dovadă la dosar din care să rezulte nevinovăția acestuia, instanța constatând că săvârșirea faptelor reținute în sarcina acestuia au fost constatate printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Din planșele foto existente la dosar instanța a observat că autoturismul marca Lexus cu numărul de înmatriculare_ a fost depistat la momentul 13:36:06 circulând în localitate cu o viteză de 110 km/h., iar numărul de înmatriculare nu a putut fi evidențiat în primele planșe foto, întrucât plăcuța pe spate era murdară. Identificarea numărului de înmatriculare a fost făcută însă în următoarele planșe foto.
A arătat judecătorul fondului că în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră; constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
A reținut instanța că în conținutul procesului-verbal contestat s-a inserat faptul că auto marca Lexus cu numărul de înmatriculare_ a fost înregistrat de aparatul radar PYTHON II montat pe autospeciala_, a cărui documentație a fost depusă la dosar.
Prima instanță a apreciat că raportat la datele speței nu este judicios a presupune că petentul a circulat cu o viteză mai mică decât cea înregistrată, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete că aparatul de măsură a fost afectat de erori, neexistând niciun dubiu rezonabil că petentul nu ar fi comis fapta.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța de fond a constatat că ambele amenzi aplicate petentului au cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. În acest sens, instanța a reținut pericolul ridicat al primei faptei comise de petent, care a circulat cu o viteză cu mult mai mare decât limita maximă admisă în localitate, ceea ce poate genera o stare de pericol pentru siguranța pe drumurile publice dar și consecințe deosebit de grave, cum ar fi vătămarea corporală a participanților la trafic, nefiind oportună înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat apel petentul J. M. H., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Astfel, consideră apelantul-petent că în mod greșit instanța de fond i-a respins excepția invocată și anume prescripția executării sancțiunii contravenționale ce i-a fost aplicată prin procesul-verbal nr._ din data de 18.02.2014, reținând că aceasta nu este altceva decât instituția prescripției dreptului de a cere și obține executarea silită.
Precizează apelantul-petent că nu i-a fost comunicat procesul-verbal de contravenție, aspect care rezultă din înscrisurile depuse de intimată, comunicarea îndeplinindu-se prin afișare și mai mult decât atât, prin întâmpinarea depusă intimata a recunoscut faptul că nu i-a fost comunicat procesul-verbal de contravenție în termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii, devenind astfel incidente dispozițiile din O.U.G. nr. 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, consideră apelantul-petent că în mod greșit instanța de fond a reținut că prin probele depuse la dosar intimata a dovedit, dincolo de orice dubiu rezonabil, vinovăția sa și anume că ar fi condus în localitatea M. K., autoturismul marca Lexus cu nr._ cu viteza de 110 km/h și în acest sens arată că doar planșele foto 8 și 12 pot fi luate în calcul, iar acestea nu dovedesc că ar fi circulat în localitate cu viteza de 110 km/h și întrucât sarcina probei revine agentului constatator, iar probele trebuie să fie pertinente, utile și să nu lase loc de interpretări, orice dubiu îi profită.
În apărare intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, se constată că apelul declarat este nefundat, urmând a se respinge.
Apelantul susține că in mod greșit instanta de fond i-a respins excepția invocata si anume prescripția executării sactiunii contravenționale ce i-a fost aplicata prin p.v nr._ din data de 18.02.2014.
Instanța constată că, potrivit art.14 din OG nr. 2/2001, „executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”.
Așa cum a precizat ICCJ în Decizia nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 7/2013 învestită cu pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată și la caracterul valabil al comunicării în aceste modalități „prima problemă de drept care trebuie dezlegată este aceea de a se determina caracterul celor două modalități tehnice de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în sensul dacă sunt alternative, recurgerea la una dintre acestea fiind necesară și suficientă, sau dacă una este subsidiară celeilalte.
Considerăm că modalitatea de comunicare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire”.
Se observa că intimatul a respectat dispozițiile mai sus citate, încercând comunicarea procesului verbal prin intermediul poștei, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 42 al dosarului de fond, comunicarea întorcându-se cu mențiunea lipsei de la domiciliu a celui avizat, comunicare care a fost realizată la data de 25.02.2014, în condițiile în care procesul verbal a fost încheiat la data de 18.02.2014. Ulterior, intimatul a procedat la comunicarea prin afișarea la domiciliul contravenientului( fila 43 verso, dosar de fond), comunicare care respecta dispozițiile legale.
Astfel se reține faptul că intimatul și-a respectat obligațiile legale, a comunicat procesul verbal, inițial prin poștă, cu aviz de primire, în termen de 7 zile de la data întocmirii procesului verbal de contravenție, iar faptul că petentul nu a intrat în posesia acestuia nu este urmarea faptei culpabile a intimatului, care ulterior primind înstiințarea de la posta a procedat la comunicarea prin afișare.
În aceste condiții se observa ca nu a operat prescripția, data de la posta româna aflata pe avizul de expediție fiind în termen de o săptamană de la data aplicarii sancțiunii, aceasta fiind data relevanta în aceasta materie.
În ceea ce priveste fondul, instanța reține faptul că din înregistrarea video depusă la intimata, rezulta ca în mod legal a fost sancționat petentul pentru depășirea vitezei legale, autoturismul condus de acesta fiind surprins circulând cu viteza de 110 km/h în localitate.
Față de cele menționate anterior, instanța, în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul J. M. H. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, și va menține hotărârea atacata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de către apelantul-petent J. M. H., cu domiciliul în București, ., sector 4, impotriva sentintei civile nr.3028/7.11.2014 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, ca nefondat.
Menține sentința civilă nr.3028/07.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tulcea.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03 martie 2015.
Președinte, Judecător,
M. L. Șurculescu V. A.
Grefier,
P. L.
Jud. fond I.S.
Redactat jud.Ș.M.L./27.03.2015.
Tehnored. gref. P.L./G.R./31.03.2015/4 ex.
.>Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 1107/2015.... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 166/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
