Plângere contravenţională. Decizia nr. 316/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 316/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 1355/327/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 316/2015

Ședința publică de la 23 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. N.

Judecător E. N.

Grefier N. M.

S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR-COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD EST-G., cu sediul în G., ., jud.G., împotriva sentinței civile nr.2965/03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă . SRL, cu sediul în București, sector 3, ..3, ., ., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat tardiv, nemotivat, scutit de plata taxei de timbru, s-a depus întâmpinare, după care:

Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, iar apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare pe excepția tardivității.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față.

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecatorie Tulcea la data de 24.02.2014 sub nr._ , petenta S.C. B&B C. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD EST GALATI, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 07.02.2014 (fila 4, 5).

În motivarea plângerii, contestatorul a arătat, în esență, că a creat un sistem informatic pe server un fișier special în care sunt introduse traducerile în limba română ale tuturor documentațiilor care însoțesc produsele comercializate în rețeaua firmei, inclusiv ale cărților tehnice, ale caracteristicilor produselor și instrucțiunilor de utilizare și întreținere furnizate de către furnizorii/producătorii internaționali și care este accesat de la fiecare calculator din toată rețeaua de magazine.

Intimata nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar, în apărare, înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat (filele 38-42).

Soluționând cauza Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr.2965/03.11.2014 a admis în parte plângerea și a dispus înlocuirea sancțiunii amnezii cu sancțiunea avertismentului.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele :

În fapt, prin procesul verbal . nr._/07.02.2014, patenta S.C. B&B C. S.R.L., a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, reținându-se că la data de 05.02.2014, ora 13:00, în urma controlului efectuat la unitatea de desfacere a produsului din Tulcea, magazin Winmarkt, s-a constatat că petenta comercializa ceasuri de perete fără ca acestea să fie însoțite de instrucțiuni de folosire, instalare, exploatare, întreținere, traduse în limba română, fapta fiind prevăzută de art. 20 alin.4 din OG nr.21/1992 privind protecția consumatorilor și sancționată de art.50 alin.1din același act normativ.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a proceselor verbale de constatare și sancționare a contravenției contestate, instanța a reținut că acestea au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea opera din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța a reținut, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Având în vedere aceste principii, instanța mai reține că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientei i se asigură de către instanța de judecată condițiile de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil.

Din probele administrate a rezultat că petenta a creat în sistem informatic pe server un fișier special în care sunt introduse traducerile în limba română ale tuturor documentațiilor care însoțesc produsele comercializate în rețeaua firmei, inclusiv ale cărților tehnice, ale caracteristicilor produselor și instrucțiunilor de utilizare și întreținere furnizate de către furnizorii/producătorii internaționali și care este accesat de la fiecare calculator din toată rețeaua de magazine, deși la momentul efectuării controlului nu a fost în măsură să facă dovada că ceasurile de perete sunt însoțite de instrucțiuni de folosire, instalare, exploatare, întreținere, traduse în limba română, aceste informații sunt stocate în sistem electronic.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, față de aspectele reținute, s-a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 2 din OG 2/2001, potrivit cărora în cazul în care fapta este de o gravitate redusă se aplică sancțiunea avertismentului, chiar dacă nu este prevăzută în actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției.

Împotriva sentinței civile a formulat apel la data de 16 februarie 2015 COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD EST-G., pe care nu l-a motivat.

Instanța din oficiu a invocat excepția de tardivitate a formulării a apelului.

Examinând cu prioritate excepția invocata Tribunalul retine ca este întemeiata.

Potrivit art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001:

(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii.

Potrivit art. 468 alin. (1) (2) si (3) c.proc.civ:

(1) Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Termenul de apel prevăzut la alin. (1) curge de la comunicarea hotărârii, chiar atunci când aceasta a fost făcută odată cu încheierea de încuviințare a executării silite.

(3) Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel.

In speța hotărârea primei instanțe a fost comunicată intimatului apelant la data 06.01.2015 iar apelul formulat de acesta a fost înregistrat la Judecătoria Tulcea la data de 16.02.2015 după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege pentru formularea lui.

In consecința apelul a fost respins ca fiind tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul civil formulat de apelanta A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR-COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD EST-G., cu sediul în G., ., jud.G., împotriva sentinței civile nr.2965/03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă . SRL, cu sediul în București, sector 3, ..3, ., ., având ca obiect plângere contravențională, ca fiind tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. N. E. N. N. M.

Jud.fond LMG

Red.jud.EN/05.05.2015

Tehnored.gref.NM/06.05.2015/4 ex./.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 316/2015. Tribunalul TULCEA