Plângere contravenţională. Decizia nr. 317/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 317/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 4491/327/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 317/2015
Ședința publică de la 23 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. N.
Judecător E. N.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, sector 6, ..401 A, împotriva sentinței civile nr.3318/02.12.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă N. S. D., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei de timbru, s-a depus întâmpinare, s-a comunicat un exemplar de pe întâmpinare, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare iar apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față.
La data de 02.07.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, sub nr._, plângerea contravențională formulată de petenta N. S. D. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 02.06.2014 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, solicitând anularea acestuia.
Prin sentința civilă nr. 3318 din 02.12.2014, Judecătoria Tulcea a admis plângerea contravențională și a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 02.06.2014 încheiat de intimată.
Totodată, instanța a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 170 lei către petentă, cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal . nr._ din data de 02.06.2014, petenta a fost sancționată contravențional, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, reținându-se că la data de 03.12.2013, pe DN 2 km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, județul B., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, ce-i aparține, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeinicieiprocesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Din probele administrate în cauză instanța de fond a reținut că autovehiculul marca Ford Mondeo, cu numărul de înmatriculare_ a fost înstrăinat numitului T. I., la data de 10.03.2011 conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în acest sens, iar această vânzare este certificată și de faptul că petenta a solicitat Primăriei Tulcea – Serviciul Impozite și Taxe scoaterea din evidența fiscală a acestuia și ca atare, petenta nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa în data de 03.12.2013, de vreme ce aceasta înstrăinase vehiculul încă din data de 10.03.2011, iar mențiunile privind transmiterea proprietății au fost înregistrate pentru opozabilitate la organul fiscal.
În acest sens, instanța de fond a reținut că potrivit art. 11 alin. 10 din O.U.G. nr. 195/2002 obligația de a solicita autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului sau, după caz, ale proprietarului, revine proprietarului vehiculului, obligația urmând a fi îndeplinită în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.
Astfel, obligația de a solicita transcrierea transmiterii dreptului de proprietate aparținea noului proprietar, așa cum rezultă, de altfel, și din dispozițiile art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar esteobligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
A arătat judecătorul fondului că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului, așa cum se reglementează prin dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 15/2002, instanța reținând că potrivit art. 1 alin. 1 lit. b) din același act normativ, prin utilizator, se înțelege persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal, vehiculul înmatriculat în România.
În concluzie, pentru a avea calitatea de utilizator o persoană trebuie să îndeplinească două condiții cumulative: să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare și să fie proprietarul autovehiculului sau să dețină un drept legal de folosință asupra acestuia.
În consecință și din perspectiva art. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a considerat că petenta nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa prin procesul-verbal atacat, titularul obligației de a deține rovinieta valabilă fiind, începând cu data de 10.03.2011, noul proprietar.
A mai reținut instanța că potrivit art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare constatarea contravențiilor în materie se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, iar în acest caz, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției.
O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, consacră prin art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, astfel încât procesul-verbal în materia analizată trebuie întocmit în termen de 30 de zile de la data constatării faptei, și nu în termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 din O.G. nr. 2/2001.
A arătat judecătorul primei instanțe că natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a articolului mai sus menționat cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională prin întocmirea procesului-verbal de contravenție. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională, corolar al răspunderii, nu mai poate fi aplicată.
Instanța a constatat că fapta reținută în sarcina petentei a fost constatată la data de 03.12.2013 în timp ce procesul-verbal contestat a fost întocmit la data de 02.06.2014, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002. Prin urmare, la data întocmirii actului prin care s-a aplicat sancțiunea de către personalul abilitat, răspunderea contravențională a petentei era oricum prescrisă.
Având în vedere că fapta a fost constatată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei – S.I.E.G.M.C.R., termenul de 30 de zile începe să curgă de la constatarea efectivă a acesteia, și nu de la data interogării înregistrării de către agenții din cadrul C.N.A.D.N.R. – S.A..
Referitor la cererea petentei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată instanța a reținut dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, în conformitate cu care partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Instanța de fond a constatat, potrivit documentelor justificative existente la dosar, că petenta a suportat cu acest titlu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și suma de 300 lei reprezentând onorariul de avocat.
A arătat judecătorul fondului că potrivit art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă parte din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând cont de circumstanțele cauzei.
Având în vedere că sancțiunea contravențională aplicată prin procesul-verbal de contravenție atacat este o amendă în cuantum de 250 lei, iar cauza dedusă judecății nu a prezentat o complexitate deosebită, presupunând doar un singur termen de judecată, la aprecierea cheltuielilor de judecată, instanța a avut în vedere un onorariu de avocat diminuat de la suma de 300 lei la suma de 150 lei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Astfel, arată apelanta-intimată că în mod greșit instanța de fond a interpretat probele administrate în cauză în raport de art. 304 pct. 8 și art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă și art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, apreciind că răspunderea contravențională a petentei este prescrisă.
Precizează apelanta-intimată că, în speță, fapta a fost săvârșită la data de 03.12.2013, iar amenda a fost aplicată la data de 02.06.2014 când a fost întocmit Procesul verbal de constatare a Contravenției . 14 nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, adică în termenul legal de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, așa cum prevede art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Procesul-verbal de contravenție a fost comunicat contravenientului la data de 19.06.2014, respectând dispozițiile art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 care prevede că executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului.
Din interpretarea prevederilor articolelor mai sus menționate, rezultă faptul că prin apariția Legii nr. 144/2912, pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției, să nu se poată încheia alte procese-verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile, și în nici un caz art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
Cu privire la obligarea la plata către petent a sumei de 170 lei reprezentând cheltuieli de judecată, arată apelanta intimată că plângerea contravențională este o cerere de complexitate redusă necesitând sub acest aspect juridic doar redactarea și susținerea acesteia în fața instanței, iar prin obligarea la aceste cheltuieli nu se obține decât descurajarea agenților constatatori de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, adică de a mai constata faptele contravenționale și de a mai genera procese-verbale de constatare a contravenției.
Consideră apelantul-intimat că în aprecierea cuantumului onorariului, conform dispozițiilor art. 451 alin. 2 din codul de procedură civilă instanța de fond trebuia să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Pentru considerentele arătate mai sus, apelantul-intimat solicită admiterea apelului, modificare în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii și menținea procesului-verbal de constatare a contravenției, ca temeinic și legal întocmit.
În apărare, intimata-petentă N. S. D. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Examinând apelul, în raport de criticile formulate, tribunalul constată că acesta este nefondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că autovehiculul marca Ford Mondeo, cu numărul de înmatriculare_ a fost înstrăinat numitului T. I., la data de 10.03.2011 conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în acest sens, iar această vânzare este certificată și de faptul că petenta a solicitat Primăriei Tulcea – Serviciul Impozite și Taxe scoaterea din evidența fiscală a acestuia.
Ca atare, intimata-petentă nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa în data de 03.12.2013, de vreme ce aceasta înstrăinase vehiculul încă din data de 10.03.2011, iar mențiunile privind transmiterea proprietății au fost înregistrate pentru opozabilitate la organul fiscal.
În acest sens, instanța reține că potrivit art. 11 alin. 10 din O.U.G. nr. 195/2002 obligația de a solicita autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului sau, după caz, ale proprietarului, revine proprietarului vehiculului, obligația urmând a fi îndeplinită în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.
Astfel, obligația de a solicita transcrierea transmiterii dreptului de proprietate aparținea noului proprietar, așa cum rezultă, de altfel, și din dispozițiile art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar.
Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar esteobligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Se impune a fi menționat faptul că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului, așa cum se reglementează prin dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 15/2002.
Totodată, conform art. 1 alin. 1 lit. b) din același act normativ, prin utilizator, se înțelege persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal, vehiculul înmatriculat în România.
Pentru a avea calitatea de utilizator o persoană trebuie să îndeplinească două condiții cumulative: să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare și să fie proprietarul autovehiculului sau să dețină un drept legal de folosință asupra acestuia și pe cale de consecință, din perspectiva art. 1 din O.G. nr. 2/2001, și pe cale de consecință instanța reține că petenta nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina prin procesul-verbal atacat, titularul obligației de a deține rovinieta valabilă fiind, începând cu data de 10.03.2011, noul proprietar.
Instanța mai reține că potrivit art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare constatarea contravențiilor în materie se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, iar în acest caz, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției.
Dispozițiile O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, consacră prin art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, astfel încât procesul-verbal în materia analizată trebuie întocmit în termen de 30 de zile de la data constatării faptei, și nu în termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 din O.G. nr. 2/2001.
Totodată, natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a articolului mai sus menționat cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională prin întocmirea procesului-verbal de contravenție. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională, corolar al răspunderii, nu mai poate fi aplicată.
Având în vedere că fapta reținută în sarcina intimatei-petente a fost constatată la data de 03.12.2013 iar procesul-verbal contestat a fost întocmit la data de 02.06.2014, instanța reține că a fost depășit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002. și prin urmare, la data întocmirii actului prin care s-a aplicat sancțiunea de către personalul abilitat, răspunderea contravențională a intimatei-petente era oricum prescrisă.
Totodată, se mai reține că fapta a fost constatată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei – S.I.E.G.M.C.R., astfel încât termenul de 30 de zile începe să curgă de la constatarea efectivă a acesteia, și nu de la data interogării înregistrării de către agenții din cadrul C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 din N.C.P.C., va fi respins apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în municipiul București, sector 6, .. 401 A, împotriva sentinței civile nr.3318/02.12.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-petentă N. S. D., cu domiciliul în municipiul Tulcea, ., ., ., având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
D. N. E. N.
Grefier,
N. M.
Jud. fond I.S.
Redactat jud. D.N./08.05.2015
Tehnoredactat gref. N.M./G.R./14.05.2015/4 ex.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 321/2015. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 319/2015. Tribunalul... → |
|---|
