Plângere contravenţională. Decizia nr. 319/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 319/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 3203/327/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 319/2015
Ședința publică de la 23 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. N.
Judecător E. N.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul petent C. A. I., cu domiciliul în . K., jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.2637/08.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA-SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat personal apelantul și asistat de avocat S. V. în baza delegației existente la dosarul cauzei, martorul Foloștină A. I., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Potrivit art.321 alin.1 Cod proc.civ., instanța trece la audierea martorului Foloștină A. I., despre toate acestea făcându-se mențiuni în declarația scrisă depusă la dosar.
Față de susținerea apărătorului apelantului că nu mai are alte cereri de formulat sau explicații de dat în completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei părții prezente.
Avocat S. V. având cuvântul pentru petent arată că, așa cum reiese din declarația martorului și așa cum a menționat în plângerea contravențională, acesta circula cu autoturismul în zona curbelor semnalizate cu linie continuă, a trecut pe lângă autoturismul care circula în fața sa, care a semnalizat intenția de a opri pe dreapta, în acel moment s-a asigurat, petentul a semnalizat și a trecut pe lângă autoturismul oprit fără a încălca linia continuă.
Mai mult decât atât agentul constatator nu are o înregistrare video a acestei contravenții, nu a fost depusă la dosar o astfel de probă deși s-a solicitat de către instanță.
În concluzie, avocat S. V. solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile apelate în sensul de a anula procesul verbal de contravenție.
Instanța în temeiul art.394 NCPC declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 12.05.2014 sub nr._ petentul C. A. I. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 27.04.2014 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, solicitând înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul.
În motivarea în fapt a acțiunii, petentul a arătat că a fost sancționat pentru efectuarea unei manevre de depășire peste linia continuă, fiindu-i suspendat permisul de conducere, și datorită faptului că este conducător auto profesionist această măsură ar duce la desfacerea contractului de muncă de către angajator.
Intimata Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic și legal. S-a arătat procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză, iar materialul probator face dovada faptei săvârșită de petent, fiind depuse actele care au stat la baza întocmirii acestuia.
Prin răspunsul la întâmpinare, petentul a adoptat o altă poziție, de negare a săvârșirii faptei, arătând că sancțiunea aplicată nu are temei, nu a depășit linia continuă astfel cum susține intimata și a propus un martor pentru dovedirea împrejurărilor în care s-a constatat abaterea.
Asupra încuviințării probei testimoniale instanța s-a pronunțat prin încheierea din data de 3.09.2014, în sensul respingerii prin raportare la dispozițiile art. 245 din Codul de procedură civilă.
În probațiune s-a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Prin sentința civila nr. 2637/08.10.2014 Judecătoria Tulcea a admis în parte plângerea si a dispus anularea sancțiunii de 4 puncte-amendă în cuantum de 340 lei aplicată petentului potrivit art. 147 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și respectiv art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal contestat.
Pentru a se pronunța astfel prima instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 27.04.2014 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea petentul a fost sancționat conform art. 120 lit. c, i și h din H.G. nr. 1391/2006 și art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 și respectiv art. 147 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, cu avertisment, 4 puncte-amendă în cuantum de 340 lei și suspendarea dreptului de conducere pe o perioadă de 30 de zile, întrucât a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN22 E87 km 182, și a efectuat o manevră de depășire neregulamentară în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”, cu încălcarea marcajului continuu, într-o curbă unde vizibilitatea este redusă sub 50 m. Totodată, s-a reținut că petentul nu avea asupra sa permisul de conducere.
Analizând condițiile de formă privind întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanta a constatat că acesta întrunește cerințele de legalitate prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Referitor la temeinicia procesului-verbal, instanța are în vedere materialul probator administrat în cauză, din care rezultă că intimata a făcut dovada săvârșirii contravenției de către petent.
Astfel, din raportul agentului constatator depus la dosar rezultă că acesta a perceput în mod direct momentul în care petentul a încălcat regulile de circulație referitor la efectuarea depășirii, constatarea fiind efectuată în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora „constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier…”.
Potrivit art. 120 alin. 1 lit. c, h și i din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, se interzice depășirea vehiculelor „în curbe și în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m”, „în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă", precum și „când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”. Faptele constituie contravenție și se sancționează conform art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea măsurii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Totodată, potrivit art. 147 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, conducătorul de autovehicule este obligat „să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare”, iar încălcarea acestei reguli constituie contravenție conform art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni.
În soluționarea cauzei instanța a avut în vedere și faptul că, deși O.G. nr. 2/2001 nu prevede nicio dispoziție cu privire la forța probantă a procesului-verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și de temeinicie a actului având în vedere faptul că este vorba despre un act administrativ. În aceste condiții se prezumă că situația de fapt menționată în procesul verbal este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petent prin proba contrară, prin raportare și la dispozițiile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.
Sub acest aspect, instanța reține că petentul nu a făcut nicio dovadă contrară celor consemnate de agentul constatator în procesul-verbal.
Deși inițial, prin plângerea formulată, petentul nu a negat săvârșirea faptei, solicitând numai reindividualizarea sancțiunii, acesta a revenit ulterior prin răspunsul la întâmpinare invocând netemeinicia procesului-verbal, sens în care a și propus un martor pentru dovedirea susținerilor sale.
Prin încheierea de ședință din data de 3.09.2014 a fost respinsă cererea de administrare a probei testimoniale, baza argumentelor expuse în conținutul acesteia, constatându-se că proba cu martorul indicat nu a fost propusă în condițiile art. 254 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Instanța a remarcat faptul că prin cererea de chemare în judecată petentul a propus numai proba cu înscrisuri și este evident faptul că, în eventualitatea în care s-ar fi considerat nevinovat de săvârșirea contravenției, ar fi făcut cel puțin referire în plângere la martorul indicat în răspunsul la întâmpinare.
În privința jurisprudenței europene invocată de petent, instanța are în vedere că în materia plângerilor contravenționale privind sancționări ale încălcării dispozițiilor legale în domeniul circulației rutiere Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat prin Decizia nr. 7034/07 din 13 martie 2012 în cauza M. H. împotriva României. În această cauză Curtea a precizat că art. 6 paragraful 2 din Convenție privind prezumția de nevinovăție „nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu este greșită o abordare a instanțelor naționale în sensul că reclamanții să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a proceselor-verbale de contravenție prin proba contrară faptelor consemnate de polițistul rutier, în măsura în care regimul juridic național aplicabil contravențiilor este completat prin dispozițiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății.
Ca atare, și prin prisma jurisprudenței europene în materia drepturilor omului, procesul-verbal de contravenție întocmit de agentul constatator se bucură de o prezumție relativă de legalitate și de temeinicie, prezumție ce poate fi înlăturată de contravenient prin administrarea de probe.
Având în vedere că petentul nu a făcut dovada contrară celor menționate de agentul constatator în procesul-verbal și ținând cont de materialul probator administrat în cauză, instanța a retinut ca se face vinovat de săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat.
Referitor la aspectele invocat de petent la ultimul termen de judecată privitor la imposibilitatea de a stabili pentru care din fapte au fost aplicate cele două sancțiuni contravenționale, instanța constată că susținerile sunt întemeiate numai în parte.
Astfel, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea a două contravenții, iar din modul de redactare a procesului-verbal rezultă că prima faptă descrisă și menționată este abaterea privind depășirea interzisă, iar cea de-a doua este cea privind lipsa permisului de conducere. Agentul a consemnat la rubrica privind sancțiunea stabilită „avertisment + 340 = 340” de unde rezultă, în lipsa altor precizări, că pentru prima faptă s-a aplicat sancțiunea avertismentului, iar pentru ce-a de-a doua sancțiunea pecuniară de 4 puncte-amendă în cuantum de 340 lei.
În aceste condiții, instanța constată că, raportat la dispozițiile art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, care sancționează fapta prev. de art. 147 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv „de la 6 la 8 puncte-amendă”, agentul constatator a aplicat o sancțiune sub limita legală, fapt ce atrage nulitatea.
Referitor la contravenția prev. de art. 120 alin. 1 lit. c, h și i din H.G. nr. 1391/2006 privind depășirea interzisă, aplicarea sancțiunii avertismentului, așa cum rezultă din modul de redactare a procesului-verbal, este în conformitate cu prevederile legale, fiind o modalitate de individualizare a sancțiunii potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 2/2001.
În privința sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, aceasta a fost în mod legal aplicată, conform prevederilor art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, împreună cu sancțiunea principală a avertismentului.
Cu privire la cererea petentului de reindividualizarea a sancțiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
În opinia primei instanțe, fapta petentului prezintă un pericol social ridicat, în condițiile în care a nesocotit nu mai puțin de trei reguli de circulație, efectuând manevra de depășire într-o curbă unde vizibilitatea este redusă sub 50 m, în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, dar și cu încălcarea marcajului continuu. Astfel de încălcări ale legislației rutiere sunt cu atât mai grave, în condițiile în care petentul este angajat ca și conducător auto la firmă de transport persoane, iar prin fapte de acest gen se pune în pericol și siguranța pasagerilor din autovehicul, motiv pentru care se impune menținerea sancțiunii complementare aplicate.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel petentul C. A. I. care a criticat-o ca nelegala si netemeinica.
Astfel, arata petentul apelant ca prima instanța verificând in baza art. 34 din OG 2/2001 legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție a reținut ca agentul constatator a consemnat in procesul verbal de contravenție doua fapte contravenționale, respectiv ca s-a efectuat o depășire in curbe cu vizibilitate redusa si a doua contravenție ca șoferul nu a avut asupra sa permisul de conducere, si a aplicat 2 sancțiuni contravenționale fără să le individualizeze, pentru care a aplicat sancțiunea avertisment si sancțiunea amenzii in cuantum de 340 lei.
Ori, in condițiile in care agentul constatator a menționat la rubrica sancțiune ‘‘avertisment + 340 lei amenda” instanța de fond retine si concluzionează fara nici un suport in sentința apelata ca pentru prima contravenție s-a aplicat avertisment iar pentru a doua sancțiunea amenzii.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu nerespectarea prev.art. 10 din OG 2/2001 potrivit cu care sancțiunea se aplica pentru fiecare contravenție. Din procesul verbal de contravenție nu rezulta care este sancțiunea pentru prima contravenție (efectuarea depășirii in curba) si care este sancțiunea pentru cea de a 2 a contravenție (faptul ca nu avea asupra sa permisul de conducere).
A mai arătat apelantul ca procesul-verbal de contravenție este nelegal si pentru ca a fost încheiat cu nerespectarea art. 16 din OG 2/2001 care prevăd ca procesul verbal va cuprinde in mod obligatoriu descrierea faptei (nu faptelor) cu indicarea datei orei si locului in care a fost savarsita fapta.
Agentul constatator a oprit conducătorul auto pentru savarsirea primei contravenții la o anumita ora si loc iar cea de a doua contravenție a fost savarsita in alt loc si alta ora, doar ziua este aceeași de aceea considera apelantul ca nu au fost respectate prev. de art. 16 din OG 2/2001.
Așa cum a menționat si in plangerea cu care a investit prima instanța petentul circula cu autoturismul in zona curbelor semnalizate cu linie continua, a trecut pe langa autoturismul care circula in fata, care a semnalizat intenția de a opri pe dreapta, in acel moment s-a asigurat, a semnalizat si a trecut pe langa autoturismul oprit fara a incalca linia continua. Aceasta împrejurare reprezintă un caz fortuit, apelantul fiind obligat de conducătorul din fata care a oprit, sa efectueze depășirea, nu avea alta soluție, trebuia sa-si continue drumul.
Agentul constatator nu a înregistrat video situația de fapt, dar aceasta poate fi confirmata de o persoana care se afla in autoturism cu apelantul, la instanța de fond respinsa proba cu martori.
În concluzie s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile apelate în sensul de a anula in totalitate procesul verbal de contravenție.
Analizând hotărârea atacata in raport de criticile aduse aceștia precum si din oficiu in raport de dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G.nr. 2/2001 Tribunalul retine ca apelul este nefondat.
Concluzia primei instanțe in sensul ca prin procesul verbal de contravenție contestat sunt descrise doua fapte contravenționale respectiv aceea ca apelantul a efectuat o manevra de depășire neregulamentara in zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisa”,cu incalcarea marcajului continuu, . vizibilitatea este redusa sub 50 m si o a doua fapta constând in aceea ca nu a avut asupra sa permisul de conducere este corecta.
Cum aceasta este ordinea in care sunt descrise cele doua fapte, prima instanța a concluzionat in mod corect ca prima sancțiune, respectiv avertismentul este aplicata pentru savarsirea primei fapte, iar sancțiunea amenzii a fost aplicata pentru cea de a doua fapta.
Din acest punct de vedere procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea dispozitiilor art. 10 din OG nr. 2/2001, pentru fiecare contravenție fiind aplicata o sancțiune.
Susținerea petentului apelant in sensul ca organul constatator l-a oprit in trafic pentru cele doua abateri in locuri si la ore diferite in aceiași zi, iar procesul-verbal a fost încheiat in mod nelegal din aceasta perspectiva deoarece nu indica locul si ora constatării fiecărei abateri, a fost formulata pentru prima data in apel, iar mai mult din probele administrate in cauza nu rezulta acest lucru, in procesul-verbal fiind menționat explicit ca faptele au fost constatate si savarsite la aceiași data, in același loc si la aceiași ora.
Instanța a înlăturat declarația martorei Foloștina A. I. audiata in apel, aceasta nefiind de natura a răsturna prezumția de adevăr a procesului-verbal de contravenție, in condițiile in care prin plângerea cu care petentul a investit prima instanța acesta nu a negat savarsirea contravențiilor si nici nu a susținut ca situația de fapt a fost perceputa in mod nemijlocit de aceasta martora.
In aceste condiții in mod corect a reținut prima instanța ca apelantul se face vinovat de savasirea celor doua fapte contravenționale.
Ca privește sancțiunea complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce, aceasta se aplica in mod obligatoriu pe langa sancțiunea principala ea neputând fi înlăturata atât cat s-a reținut vinovata petentului in savarsirea contravenției pentru care a fost aplicata.
Așa fiind cum alte motive de reformare a hotărârii atacate nu au fost găsite, in temeiul art. 480 c.proc.civ. apelul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul civil formulat de apelantul petent C. A. I., cu domiciliul în . K., jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.2637/08.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA-SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. N. E. N. N. M.
Jud. fond GN/Tehnored.jud.EN/06.05.2015/Gref.NM/4 ex./.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 317/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 358/2015. Tribunalul... → |
|---|
