Plângere contravenţională. Decizia nr. 751/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 751/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 751/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 751/2015
Ședința publică de la 25 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
JUDECĂTOR: S. G.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul petent L. A. cu domiciliul în C., ..31, jud.C., împotriva sentinței civile nr.95/10.02.2015 pronunțată de Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților și a av.G. S. pentru apelantul petent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat și timbrat, precum și că, în cauză s-a depus întâmpinare, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil analizat:
Prin plângerea formulată și înregistrată la Judecătoria Măcin sub nr._ din 04.08.2014, petentul L. A. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 29.07.2014, încheiat de I. Județean de Poliție Tulcea și exonerarea de la plata amenzii contravenționale ce i-a fost aplicată.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare în care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție ca temeinic și legal.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.95 din 10 februarie 2015 instanța a respins plângerea contravențională formulată de petentul L. A., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatarea a contravenției . nr._ din 29.07.2014, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea petentului L. A. i-a fost aplicată o amendă contravențională totală în sumă de 810 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 121 alin.1 din R.A. a O.U.G. 195/2002.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului -art. 34- rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța de fond a avut în vedere dispozițiile Ordinului Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009 privind aprobarea Normei de Metrologie Legală NML 021-05 conform cărora utilizarea cinemometrelor trebuie să fie efectuată de către operatori calificați, cinemometrele trebuie să fie verificate metrologic, iar înregistrările efectuate cu ajutorul cinemometrelor trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; sensul de deplasare a autovehiculului; viteza reținută și imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Văzând aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat că, în cauză, au fost respectate cerințele prescrise de Norma de Metrologie Legală NML 021-05 iar înregistrarea autoturismului contestatorului are forță probantă și constituie mijloc de probă în accepțiunea legii.
Din înscrisurile depuse a rezultat că aparatul radar utilizat era verificat în termenul de valabilitate iar agentul de poliție era autorizat a utiliza aparatura radar și a acționat în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Din planșa foto depusă la dosar (filele 20-22) precum și CD-ul aflat la fila 18 dosar, a rezultat cu claritate autoturismul condus de petent, numărul de înmatriculare și viteza de deplasare, aspecte ce concordă întru-totul cu situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție.
Referitor la vitezele maxime admise, acestea sunt prevăzute de art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.: pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) - 100 km/h; în localități - 50 km/h. Această din urmă limită de viteză ar fi trebuit să fie respectată de contestator, având în vedere că a fost surprins de aparatul radar în interiorul localității.
Față de jurisprudența Curții EDO, instanța de fond a considerat că, într-adevăr, prin asimilarea procedurii contravenționale celei penale, „acuzatul” beneficiază de prezumția de nevinovăție, statuată de art. 6 din Convenția EDO, dar așa cum prezumția de veridicitate și legalitate a procesului-verbal de contravenție nu are caracter absolut, nici cea a nevinovăției nu are acest caracter. Aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumțiilor poate fi privită doar din perspectiva nuanțată a invocării sarcinii probațiunii, în raport de modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție, instanța europeană, prin jurisprudența sa, permițând valorificarea prezumțiilor, însă în limite rezonabile.
În măsura în care organul constatator a dovedit prin probe că fapta ilicită reținută în sarcina contestatorului a fost săvârșită de către acesta, nu mai operează în beneficiul contestatorului prezumția de nevinovăție, în vreme ce prezumția de veridicitate a procesului-verbal poate fi invocată.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale evocate și situația de fapt reținută, instanța de fond a apreciat că probele administrate nu au fost de natură să răstoarne prezumția de veridicitate și legalitate a procesului-verbal de contravenție contestat, ci, dimpotrivă, că acestea au condus la concluzia reținerii vinovăției contestatorului în săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat.
Invocarea de către petent a dispozițiilor art. 4.2, 4.3 și art.4 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 publicată în M.O. nr.1102 bis/07.12.2005 este eronată, în condițiile în care aceste dispoziții au fost abrogate prin Ordinului Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009 privind aprobarea Normei de Metrologie Legală NML 021-05.
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciind că în speța de față aceste dispoziții nu au fost încălcate, sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 810 lei aplicată petentului fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de acesta, în condițiile în care acesta a depășit cu 58 Km/h limita maximă legală de viteză și având în vedere că din conținutul cazierului contravențional(filele 36 -40) rezultă că acesta a săvârșit dea lungul timpului foarte multe contravenții la normele rutiere, în special constând în depășirea vitezei legale de deplasare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel petentul L. A..
Se susține în motivarea apelului că în mod greșit a fost amendat și sancționat cu 9 puncte amendă, cu reținerea permisului de conducere, întrucât agentul constatator a încălcat normele prevăzute de metrologia română și anume, aceea de a menține în permanență antena radar pornită, așa cum prevede legea și să nu fie deschisă în momentul în care observă că se apropie un autoturism ce ar circula cu viteză sporită.
De asemenea, arată în continuare apelantul că agentul constatator în momentul încheierii procesului-verbal nu a ținut cont și nu a avut în vedere normele metodologice de verificare a aparatelor radar și anume, Metrologie Legala NML 021 – 05, respectiv prevederile art.3.1 Cerințe metrologice și art.3.1.1.
Învederează apelantul că autoturismul pe care-l conducea este dotat cu limitator de viteză, fiindu-i imposibil să ajungă la viteza cu care a fost detectat.
Mai mult, precizează apelantul că, în speță, operatorul a constatat contravenția și tot el a aplicat sancțiunea deși nu avea această calitate potrivit dispozițiilor prev.de art.21 (1) din O.G. 2/2001 care stabilește categoriile de persoane care pot avea calitatea de agent constatator.
În acord cu cele învederate sunt și dispoz. art.3 din Metodologia privind modul de folosire și exploatare a echipamentului de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
În acest sens, arată apelantul că deși a solicitat organului constatator să înainteze Ordinul de serviciu al agentului care a întocmit procesul-verbal și graficul lunar, instanța de fond i-a respins această solicitare pe un motiv pe care nu l-a înțeles.
Apreciază apelantul că nu au fost respectate nici dispoz. art.181 (1) din regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, fiind folosit un proces-verbal care se întocmește în situația încălcării altor contravenții decât cele constatate cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau a unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, ca în speța de față.
Consideră apelantul că în mod greșit a fost amendat și sancționat cu 9 puncte amendă, cu reținerea permisului de conducere deoarece în cadrul procesului-verbal nu este specificat corect locul unde a fost surprins cu viteza de 108 km/h, arătându-se că undeva în oraș Măcin, ., lucru total neadevărat.
Menționează apelantul că instanța de fond nu a avut în vedere că sancțiunea, fie principală sau complementară,nu trebuie și nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta este necesară o justă individualizare a sancțiunii.
Criteriile cu valoare orientativă, în raport de care se stabilește natura și cuantumul sancțiunii, pledează în favoarea aprecierii instanței de înlocuire a măsurii de suspendare a permisului de conducere cu cea a aplicării punctelor penalizatoare conform prevederilor art.96 alin.2 lit.a din OUG 195/2002.
Concluzionează apelantul că nu este dovedit faptul că operatorul care a efectuat înregistrarea vitezei era calificat întrucât, deși la dosarul cauzei s-a depus atestatul agentului de poliție prin care acesta este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparaturii radar, atestatul nu cuprinde partea în care este prevăzut termenul de valabilitate al atestatului.
Pentru motivele invocate, solicită apelantul admiterea apelului și rejudecând, admiterea plângerii cu consecința anulării procesului-verbal de constatare a contravenției și returnarea imediată a permisului de conducere, precum și exonerarea de la plata amenzii.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr.95/10.02.2015 pronunțată de Judecătoria Măcin, ca temeinică și legală.
Examinând apelul, prin prisma criticilor aduse, Tribunalul constată că acesta nu este întemeiat.
Asfel, Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr.187/2009 privind aprobareaprivindmodificareasicompletareaNormei de metrologielegala NML 021-05 „Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor (cinemometre)", aprobata prin Ordinul directorului general al Biroului R. de MetrologieLegalanr. 301/2005, ale cărui prevederi au fost citate pe cuprinsul unei întregi pagini de către apelant, cuprinde cerințe metrologice și tehnice specifice modalităților de control metrologic legal ce se verifică în vederea eliberării buletinelor de verificare metrologică a cinemometrelor, neavând relevanță și nici aplicare directă în cazul înregistrărilor ulterioare realizate cu aceste mijloace de măsurare și înregistrare a vitezei autovehiculelor care circulă pe drumurile publice, utilizat la supravegherea traficului rutier.
În cauză, s-a probat că aparatul de măsurare și înregistrare a vitezei utilizat era verificat metrologic, iar operatorul era atestat în acest sens.
Nu se impunea verificarea de către instanța de fond a graficului lunar întocmit pentru zonele de acțiune, intervalul orar de acțiune și operatorii ce utilizează dispozitivele deoarece o atare evidență nu are nicio legătură cu săvârșirea contravenției, ci ține de organizarea internă a instituției pârâte, esențial din această perspectivă fiind ca aparatul de măsurare să fie verificat metrologic și operatorul să fie atestat, ceea ce în cauză a fost probat.
Pe de altă parte, art.21 alin.1 din OG nr.2/2001, cu modificările ulterioare, permite ca sancționarea să se realizeze de către același același agent constatator care realizează și constatarea contravenției, în timp ce OUG nr.195/2002 nu conține o dispoziție contrară, dispoziția IGPR invocată nefiind un act normativ, ci un act intern.
De asemenea, modelul procesului-verbal a fost corect folosit de către agentul constatator nu s-a impus o prelucrare a datelor și o verificare a identității conducătorului auto, ci acesta a fost oprit în trafic, legitimat și identificat, și oricum o atare deficiență nu ar fi atras anularea actului de constatare decât dacă se proba o vătămare, ceea ce nu este cazul în speță.
Vizionarea înregistrărilor realizate relevă că se evidențiază imaginea autovehicului, data și ora la care s-a efectuat înregistrarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare, imaginea nr. de înmatriculare, fiind așadar respectate toate cerințele impuse, rezultând că petentul-apelant a depășit cu 58 KM/oră viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv, locul săvârșirii contravenției fiind în detaliu menționat în procesul-verbal întocmit.
În situația dată, nu se impunea în niciun caz o reindividualizare a sancțiunii, având în vedere pe de o parte că s-a depășit cu 58 KM/oră viteza maximă admisă, iar pe de altă parte că petentul nu se află la prima contravenție de acest fel, ci are un lung cazier cu astfel de abateri, săvârșite în ultimii ani.
Având în vedere argumentele prezentate, se va respinge apelul promovat ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul petent L. A. cu domiciliul în C., ..31, jud.C., împotriva sentinței civile nr.95/10.02.2015 pronunțată de Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea, având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Păstrează sent.civ.nr.95/10-02-2015 a Judecătoriei Măcin ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
C. D. A. S. G. L. R.
Jud.fond.GMF
Red./tehnored. CDA/22.10.2015
Gref.șed.LR/4 ex./.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 596/2015. Tribunalul... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 762/2015.... → |
|---|
