Pretenţii. Decizia nr. 73/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 73/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.73
Ședința publică de la data de 04 Noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. D. P.
Judecător S. R.
Judecător C. D. A.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de către recurentele-reclamante S. L.-V. și M. O.-C., ambele cu domiciliul procesual ales în mun. București, .-13, ., sector 1 – la Cabinet Individual de Avocat B. L. și recurenta-pârâtă C. M. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr.3582 din 22 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR TULCEA.
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 28 octombrie 2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Asupra recursurilor civile de față:
Sub numărul_ din data de 18.10.2012, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea acțiunea formulată de către reclamantele S. L.-V. și M. O.-C., prin care s-a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea, să se dispună obligarea acestora din urmă la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul civil nr._, precum și la plata contravalorii lipsei de folosință privind terenul reconstituit în baza legilor fondului funciar, pentru perioada 07.04.2009 – 01.03.2012. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată din prezentul dosar.
În drept, au fost invocate prevederile art. 480 și 998 cod civil și ale art. 274 Cod procedură civilă.
Legal citată, pârâta C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca tardiv formulată. A arătat pârâta că de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești pronunțate în dosarul nr._, respectiv 14.10.2009, și până la momentul introducerii prezentei acțiuni, respectiv 18.10.2012, au trecut mai bine de trei ani (fila 14).
De asemenea, legal citată, pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea, a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție prescripția extinctivă arătând că, în situația în care partea câștigătoare nu a solicitat cheltuielile de judecată pe parcursul judecării cauzei care le-a determinat sau instanța de judecată a omis să se pronunțe în legătură cu acordarea acestora, se poate formula o acțiune distinctă pentru restituirea cheltuielilor de judecată cu respectarea termenului de prescripție comun de trei ani. Termenul general de prescripție s-a împlinit în data de 14.10.2012, întrucât decizia Tribunalului Tulcea a fost pronunțată în ședința publică din data de 14.10.2009. A mai invocat pârâta excepția lipsei calității procesuale pasive raportat la obiectul pricinii respectiv plata contravalorii lipsei de folosință a
terenului. A arătat pârâta că potrivit prevederilor legilor fondului funciar comisiile județene și cele locale au în limitele competentei lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă. Nici comisiile locale și nici cele județene nu au, de regulă, calitate procesuală, ci numai în cazurile și în condițiile limitativ și expres prevăzute de lege, respectiv în limita competenței ce le-a fost atribuită. Dacă legiuitorul ar fi conceput să asimileze comisiile de fond funciar părților în proces, așa cum drepturile și obligațiile părților sunt reglementate de Codul de procedură civilă, ar fi fost suficient să arate că acestea participă în proces în condițiile stabilite de codul de procedură civilă. Deci comisiile județene sunt autorități administrativ-jurisdicționale și nu pot fi obligate la plata de despăgubiri, așa cum nu plătesc nici instanțele de judecată ale căror hotărâri sunt casate de instanțele superioare. A mai arătat pârâta că legile fondului funciar au instituit o procedură specială de reconstituire a dreptului de proprietate, etapele premergătoare emiterii titlului de proprietate, precum și mijloacele legale ce pot fi exercitate până la emiterea titlului de proprietate de către cei nemulțumiți. Reclamantele au acceptat lipsa posesiei și au rămas în pasivitate timp de peste trei ani, cu toate că aveau posibilitatea de a solicita aplicarea unei amenzi civile până la îndeplinirea obligației de punere în posesie, condiție sub care cele două comisii au calitate procesuală. A mai susținut pârâta că pentru a fi admisă acțiunea trebuie îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se atingere unui drept subiectiv, cauzarea unui prejudiciu, un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa sub forma intenției, neglijenței, imprudenței, ce trebuie a fi dovedită de reclamant. Urmare a Sentinței civile nr. 1127/07.04.2009, comisia municipală de fond funciar a efectuat demersurile necesare pentru identificarea terenurilor și punerea în posesie în conformitate cu normele metodologice și a formulat mai multe oferte de amplasamente refuzate de reclamante. În final, procesul-verbal de punere în posesie a fost întocmit de către comisia municipală la data de 15.02.2011, iar titlul de proprietate a fost emis la data de 29.07.2011, motivat de faptul că Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Tulcea a solicitat completarea documentației cu extrase de plan parcelar în format analogic și digital (fila 15-18).
În susținere s-au depus la dosar înscrisuri.
La data de 12.02.2013 prin serviciul registratură al instanței reclamantele au depus la dosar precizări prin care au arătat că, în ceea ce privește primul capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._, evaluează pretențiile lor la suma de 5.300 lei, iar în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv lipsa de folosință a terenului, își evaluează pretențiile la suma de 185.000 lei. De asemenea, au solicitat reclamantele obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.300 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de demersurile efectuate pentru ca cele două pârâte să aducă la îndeplinire titlul executoriu, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate (fila 29, 42).
La data de 12.06.2013 prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în baza considerentelor ce se regăsesc în încheierea de ședință de la acea dată.
Instanța din oficiu, a dispus atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Tulcea.
Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr.3582 din 22 decembrie 2014 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea, ca nefondată.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantele S. L.-V. și M. O.-C., în contradictoriu cu pârâtele C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea și a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de 4.998 lei către reclamante, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._ .
A respins în rest acțiunea, ca nefondată, de asemenea, a respins ca nefondată și cererea privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în acest dosar.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea prima instanță a reținut că, calitatea procesuală, determină poziția procesuală în care o persoană participă în raportul juridic dedus judecății.
Calitatea procesuală pasivă nu poate aparține decât persoanelor despre care se afirmă că ar fi încălcat drepturile reclamantului, sub aspectul dreptului substanțial, material. Cum, reclamantele și-au fundamentat acțiunea pe principiile răspunderii civile delictuale, raportat la neîndeplinirea de către pârâtă a anumitor obligații ce intră în sfera sa de atribuții, reglementată prin normele legale în vigoare, se constată că aceasta are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ reclamantele S. L.-V. și M. O.-C. au chemat în judecată pe pârâtele C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea, solicitând obligarea primei pârâte la punerea în posesie pentru suprafața de 7 ha teren agricol, iar pe a doua la emiterea titlului de proprietate pentru aceeași suprafață de teren.
Prin Sentința civilă nr. 1127/07.04.2009 pronunțată în dosarul susmenționat, Judecătoria Tulcea a admis cererea și a obligat C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea să pună în posesie reclamantele cu suprafața de teren pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv 7 ha teren arabil. Totodată, a obligat C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea să emită titlul de proprietate după punerea în posesie și întocmirea documentației aferente de către C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea.
Prin Decizia civilă nr. 745/14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea hotărârea susmenționată a rămas irevocabilă.
Potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii, stă culpa procesuală dedusă din expresia "partea care cade în pretenții".
Culpa procesuală constituie elementul angajării răspunderii civile delictuale, faptul juridic ilicit constituindu-l conduita procesuală culpabilă a părții din raportul procesual civil, respectiv exercițiul abuziv al dreptului de a introduce cererea de chemare în judecată respinsă, anulată, perimată s.a., ori conduita pârâtului în raportul de drept substanțial, ce determină apelul la forța coercitivă a statului.
Cheltuielile de judecată reprezintă un prejudiciu pentru partea care a câștigat procesul, prejudiciu pe care l-a suportat pentru a-și proteja drepturile și interesele legitime, ce se cuvine a fi reparat de către partea care a căzut în pretenții.
D. expresie a principiului disponibilității, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere.
În cazul în care nu s-a cerut acordarea cheltuielilor de judecată ori, deși au fost cerute, instanța a omis să se pronunțe asupra solicitării, partea le poate cere pe calea unei acțiuni separate, în termenul general de prescripție de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care i s-a acordat câștig de cauză, în temeiul răspunderii civile delictuale.
Astfel, prima instanță a constat că în cadrul dosarului nr._ reclamantele nu au solicitat cheltuielile de judecată.
S-a arătat că, fața de soluția pronunțată însă, pârâtele s-au aflat în culpă procesuală, fiind vinovate de declanșarea litigiului, astfel că puteau fi obligate la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante, suportate pentru protecția drepturilor lor substanțiale încălcate.
Cheltuielile de judecată cuprind taxele judiciare de timbru, plata expertizelor și despăgubirea martorilor, onorariile de avocat precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul dovedește că le-a făcut; cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care au fost dovedite și nu au fost deja acordate.
În privința onorariului de avocat, chitanța eliberată care atestă plata și încasarea onorariului constituie act justificativ care stă la baza stabilirii și acordării cheltuielilor de judecată, ori în cazul în care plata s-a făcut prin virament bancar, ordinul de plată vizat de banca plătitoare.
În acest sens, s-a reținut că, reclamantele au depus la dosar factura nr. 1/03.08.2009 și chitanțele nr. 2/03.08.2009 și nr. 4/01.10.2009 (fila 105-106), însumând 4.998 lei cu titlu onorariu de avocat în baza contractului de asistență juridică nr._/25.02.2008 (fila 108).
S-a constatat că atât la dosarul de fond, cât și în dosarul de recurs există împuternicirile avocațiale pentru apărătorul ales al reclamantelor emise în baza contractelor de asistență juridică nr._/25.02.2008 (fila 45 dosar fond) și nr._/12.06.2009 (fila 22 verso dosar recurs).
S-a mai reținut că, și în prezența unor înscrisuri doveditoare, instanța are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de partea îndreptățită și să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluția pronunțată precum și de obiectul și de complexitatea cauzei însă, fiecare reducere a unui onorariu avocațial trebuie temeinic motivată. O soluție contrară ar putea fi apreciată ca fiind împotriva principiilor care guvernează dreptul la apărare.
S-a mai arătat că, în ceea ce privește cheltuielile de deplasare s-a constatat că, în dosarul nr._ reclamantele nu s-au prezentat în fața instanței de judecată iar apărătorul ales a fost prezent la un singur termen de judecată, respectiv cel din data de 11.12.2008, în timp ce pentru acest tip de cheltuieli s-au depus documente datate iulie 2010, ianuarie 2011, deci după soluționarea irevocabilă a cauzei – 14.10.2009 (fila 71, 73 -74).
Cât privește celelalte cheltuieli pretins legate de corespondența cu cele două comisii sau diverse instituții, de asemenea, documentele depuse (în principal facturi și chitanțe eliberate de Poșta Română S.A.) nu fac dovada că privesc cheltuieli efectiv suportate în susținerea procesului în discuție, multe dintre acestea vizând anii 2010-2012 (fila 66-70, 72, 75-104).
Totodată raportat la capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință a terenului reconstituit în baza L. nr. 18/1991 pentru perioada 07.04._12 s-a reținut că din înscrisurile existente la dosar rezultă însă că în executarea de bună voie a sentinței civile menționate, C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea a efectuat demersurile necesare pentru identificarea terenurilor și punerea în posesie a reclamantelor, formulând mai multe oferte în conformitate cu procedura prevăzută de art. 10 din H.G. nr.890/2005(în vigoare la acea dată), respinse de acestea din urmă.
Procesul-verbal de punere în posesie a fost întocmit la data de 15.02.2011, iar titlul de proprietate a fost emis la data de 29.07.2011, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Tulcea solicitând în acest scop completarea documentației cu extrase de plan parcelar în format analogic și digital, ceea ce a necesitat o perioadă de timp (fila 28).
S-a mai reținut că, art. 998 și 999 Cod civil statuează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, stabilind în același timp și condițiile generale pentru toate felurile de răspundere civilă delictuală. Aceste condiții sunt existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției.
Îndeplinirea procedurii de punere în posesie are caracter imperativ, constituind o cerință prealabilă emiterii titlului de proprietate. Or, în cauza dedusă judecății, reclamantele au refuzat amplasamentele ofertate și semnarea procesului-verbal de punere în posesie.
Din acest punct de vedere, s-a constat că, nu li se poate imputa pârâtelor în cauză că au tergiversat cu rea-credință . și folosința suprafeței de teren reconstituite.
În raport considerentele arătate, s-a apreciat că pretențiile reclamantelor cu acest titlu nu sunt fondate, nefondate fiind și pretențiile acestora privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor solicitate pentru demersurile pe care le-ar fi efectuat cu aducerea la îndeplinire a titlului executoriu (în referire la Sentința civilă nr. 1127/07.04.2009 ).
Cu privire la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată din prezentul dosar, s-a constat că, nu se poate reține o culpă procesuală în sarcina acestora doar pentru că reclamantele au înțeles să-și valorifice pretențiile pe cale separată, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală și nu în cadrul dosarului nr._ .
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal au formulat recurs pârâta C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea și reclamantele S. L.-V. și M. O.-C..
Astfel, a arătat pârâta C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea că, prin hotărârea pronunțată instanța a admis în parte acțiunea reclamantelor și a obligat în solidar pârâtele la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._ .
Verificând data la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamantelor recurenta arată că înțelege să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât acțiunea în pretenții a fost formulată cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958.
Astfel, dreptul la acțiune al reclamantelor s-a născut la momentul în care a rămas definitivă și irevocabilă sentința civilă nr.1127/2009 pronunțată în dosarul nr._ la data de 14 octombrie 2009, iar acțiunea în pretenții a reclamantelor pentru solicitarea cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._ a fost promovată în data de 18 octombrie 2012.
În consecință, se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art.304 și urm. Cod proc. civ.
Prin recursul formulat reclamantele S. L.-V. și M. O.-C. au arătat că documentele justificative care s-au depus la dosarul cauzei fac dovada deplină a faptului că s-au efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 5300 lei, însă instanța de judecată nu a ținut cont de acestea la pronunțarea sentinței.
Omițând probele depuse la dosarul cauzei, care dovedesc reaua-voință a celor două pârâte în îndeplinirea obligațiilor legale ce le reveneau în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantelor, instanța și-a însușit punctul de vedere exprimat de acestea, potrivit căruia acestea ar fi efectuat demersurile necesare pentru identificarea terenurilor și punerea în posesie a reclamantelor.
Față de aspectele reținute în considerentele hotărârii atacate, instanța a concluzionat că reclamantele ar fi refuzat amplasamentele ofertate și semnarea procesului verbal de punere în posesie, motiv pentru care nu li se poate imputa pârâtelor că au tergiversat cu rea-credință . și folosința suprafeței de teren reconstituite, astfel încât pretențiile lor privind obținerea contravalorii lipsei de folosință a terenului pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate ar fi nefondate.
Instanța de fond a reținut în mod greșit elementele esențiale ce caracterizează starea de fapt conexă demersurilor întreprinse de reclamante pentru valorificarea drepturilor legale, cu privire la terenul în suprafață de 7 ha, care a aparținut autorului S. Gustav.
S-a mai arătat că, instanța de fond nu a analizat și evaluat în mod temeinic probele pe care reclamantele le-au prezentat în susținerea acțiunii, ci s-a limitat la a prelua apărările formulate de către pârâte.
Astfel, deși din elementele reținute de instanță rezultă că pârâtele ar fi fost de bună-credință și că ar fi acționat cu onestitate în îndeplinirea obligațiilor care le reveneau privind reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantelor, realitatea este că acestea au încercat, în permanentă, să tergiverseze realizarea demersurilor la care erau legal obligate în acest scop.
Este absolut relevant aspectul că instituțiile în cauză au refuzat să pună în executare sentința civilă nr. 1558/04.05.1992 prin care autorului reclamantelor, Strumf A., i-a fost recunoscut dreptul de a primi titlul de proprietate pentru suprafața de teren de 7 ha, la care avea dreptul în calitate de moștenitor al lui S. Gustav.
Urmare acestei situații, reclamantele au fost nevoite să acționeze în judecată cele două comisii, fiind pronunțată de către Judecătoria Tulcea sentința civilă nr. 1127/07.04.2009 prin care pârâtele au fost obligate la punerea în posesie, respectiv să elibereze titlul de proprietate pentru suprafața de teren în cauză.
Deși obligațiile legale ce le reveneau în raport cu reclamantele erau lipsite de echivoc, acestea au încercat să prelungească în mod inutil procesul prin atacarea cu recurs a hotărârii la care s-a făcut referire. Chiar dacă recursul a fost respins, este evidentă atitudinea pe care cele două pârâte au adoptat-o, caracterizată prin permanente încărcări de tergiversare a ducerii la îndeplinire a măsurilor la care erau obligate, conform legii.
În continuare recurentele pentru a evidenția că aspectele reținute de instanța de fond prin hotărârea atacată nu sunt reale, neputând fi considerate, în niciun caz de bună credință, au reiterat succesiunea demersurilor realizate până la momentul valorificării dreptului de proprietate așa cum au fost prezentate și la instanța de fond.
În consecință, recurentele au susținut că, pe baza unei greșite interpretări a probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a reținut o stare de fapt care nu corespunde realității, astfel încât a respins, în mod netemeinic, solicitările formulate privind acordarea despăgubirilor la care sunt îndrituite pentru lipsa de folosință a terenului în perioada 07.04._12.
Culpa Comisiei locale în tergiversarea demersurilor privind reconstituirea dreptului de proprietate rezultă, în fapt, și din nerespectarea termenelor stabilite imperativ de legislația în materie. În acest sens, sunt și dispozițiile L. fondului funciar și ale Regulamentului de aplicare (H.G. nr. 890/2005), care stipulează termene precise în cadrul cărora Comisiile sunt obligate să acționeze, obligația acestora de a acționa fiind una de drept, cei îndreptățiți nefiind obligați să mai formuleze nici un fel de cereri - mai cu seamă atunci când există și hotărâri judecătorești definitive, obligație pe care, C. Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Tulcea nu a îndeplinit-o.
Instanța de fond și-a întemeiat pe aceeași motivație, ca și în cazul celui de-al doilea capăt de cerere al acțiunii, respingerea pretențiilor privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor pe care le-au efectuat în contextul demersurilor de ducere la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în titlul executoriu.
Întrucât sentința recurată este netemeinică, fiind fundamentată pe o greșită interpretare a probelor, instanța ar fi trebuit să admită și cel de-al treilea capăt de cerere al acțiunii, motivat prin cheltuielile efectuate cu deplasări în municipiul Tulcea și corespondență cu instituțiile în cauză, cheltuieli care nu ar fi fost necesare în condițiile în care pârâtele și-ar fi îndeplinit de bunăvoie obligațiile ce le reveneau, conform legii, în raport cu reclamantele.
Cât privește solicitarea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._ recurentele arătă că, punctul de vedere reținut de către instanța de fond nu ar fi just decât în condițiile în care acțiunea ar fi vizat exclusiv obținerea cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._, însă acesta apare ca profund greșit în raport cu celelalte capete de cerere ale acțiunii reclamantelor la care s-a făcut referire și față de care reclamantele sunt îndreptățite să obțină acoperirea cheltuielilor de judecată din prezenta cauza.
În consecință, recurentele au solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În drept, recurentele au invocat disp. art.299 și art.304/1 Cod proc. civ.
Legal citate recurentele-reclamante S. L.-V. și M. O.-C. și intimata-pârâtă C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea au depus la dosar întâmpinare.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile din recurs invocate, cât și din oficiu, în temeiul art. 304¹Cod proc civ., instanța reține următoarele:
Relativ la recursul reclamantelor S. L.-V. și M. O.-C., se rețin următoarele:
În cauză se constată că, într-adevăr în cadrul dosarului nr._ reclamantele S. L.-V. și M. O.-C. nu au solicitat cheltuieli de judecată, situație în care, așa cum corect a reținut și prima instanță, acestea pot fi solicitate pe cale separată.
Relativ la prima critică din recurs referitoare la cuantumul onorariului de avocat se constată că, chitanța nr.2/3.08.2009 emisă de S.C. Av. ”B. și Asociații” este în cuantum de 3.000 lei, iar chitanța nr.4/01.10.2009 emisă de aceeași societate de avocatură este în valoare de 1.998 lei, ambele reprezentând sume achitate pentru contractul de asistență juridică nr._/25.02.2008 menționat în factura fiscală nr.1/03.08.2009 emisă de avocat M. C. O., astfel încât suma de 4998 lei reținută de prima instanță este corectă, iar critica va fi respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv reținerea greșită a elementelor esențiale ale stării de fapt conexe demersurilor întreprinse în scopul valorificării drepturilor legale ale reclamantelor, se reține că în vederea executării sentinței civile nr.1127/07.04.2009 a Judecătoriei Tulcea pronunțată în dosarul mai sus menționat, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.745/14.10.2009 a Tribunalului Tulcea prin care pârâtele au fost obligate la punerea în posesie a reclamantelor și la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 7 ha teren arabil, acestea au efectuat demersurile necesare pentru identificarea terenurilor și punerea în posesie a reclamantelor.
Astfel, așa cum corect a reținut și prima instanță, inițial pârâtele au emis adresa nr._/22.12.2009 prin care s-a propus o primă variantă de punere în posesie, respectiv cu terenurile având amplasamentul în tarlaua 47, parcelele 799,801,803 și 808. La această adresă pârâtele au făcut o revenire la data de 06.01.2010, solicitând din nou un răspuns concret.
Răspunsul reclamantelor cuprins în adresa nr.93/25.02.2010 a indicat pârâtelor faptul că doresc punerea în posesie pe un alt amplasament, respectiv în tarlaua 23-.-. și tarlaua 60-.> Față de această opțiune, pârâtele și-au exprimat acordul prin adresa nr.6113/04.03.2010 în care au indicat faptul că unul dintre amplasamentele solicitate, respectiv din tarlaua 23, . deja obiectul punerii în posesie, solicitându-se o altă opțiune pentru suprafața de 0,71 ha teren.
Întrucât reclamantele nu au răspuns acestei solicitări pârâtele au revenit, insistând în indicarea unei opțiuni cu privire la amplasamentele rămase libere conform relațiilor transmise la data de 23.02.2010, fiind emisă adresa nr.9962/22.04.2010 către reclamante.
O altă opțiune cu privire la . a fost exprimată de reclamante prin adresa nr.140/05.05.2010 în care a fost indicată și . tarlaua 62 în suprafață de 0,57 ha teren.
Deplasarea în teren în vederea punerii în posesie s-a realizat la data de 21.07.2010, iar ca urmare a vizualizării amplasamentelor reclamantele au refuzat punerea în posesie motivând că valoarea acestora se situează sub valoarea terenurilor deținute de autorul acestora, renunțând expres la punerea în posesie cu privire la acestea și exprimându-și totodată opțiunea pentru un alt amplasament, respectiv în tarlaua 73, . solicitarea numărul nr.344/15.11.2010 către C. M. de fond funciar Tulcea.
Ulterior, C. municipală de fond funciar Tulcea a emis o adresă către pârâte cu numărul_/06.12.2010 prin care a indicat faptul că amplasamentul solicitat nu se află în perimetrul fostei .> Tulcea și nu poate face obiectul punerii în posesie, motiv pentru care s-a realizat o ultimă ofertă cu privire la un alt amplasament, ofertă care a fost acceptată în cele din urmă de reclamante prin adresa nr.401/22.12.2010, cu mențiunea că oferta a fost exprimată pentru o suprafață de 6,86 ha solicitându-se totodată suplimentarea acesteia în scopul respectării hotărârii judecătorești.
Suplimentarea de teren s-a efectuat la data de 26.01.2011 și a fost acceptată de reclamante la data de 28.01.2011, ceea ce a făcut posibilă emiterea procesului-verbal de punere în posesie cu privire la aceste amplasamente la data de 15.02.2011.
De menționat este și faptul că titlul de proprietate a fost emis la data de 29 septembrie 2011, Oficiul de Cadastrul și Publicitate Imobiliară Tulcea solicitând completarea documentației cu extrase de plan parcelar în format analogic și digital, operațiune care a necesitat pentru realizare o anumită perioadă de timp, dovadă fiind înscrisul de la fila 28 din vol. 1 al dosarului instanței de fond.
Ca urmare, întrucât reclamantele au solicitat un alt amplasament al terenului în suprafață de 7 ha față de cel inclus în oferta inițială a pârâtelor, precum și în oferta ulterioară acceptată într-o primă etapă de reclamante, se concluzionează că a existat un refuz al ofertelor pârâtelor, ceea ce denotă o atitudine culpabilă în ceea ce privește executarea în timp util a sentinței civile din partea reclamantelor și nu a pârâtelor, care în plus, au înțeles să colaboreze în continuare cu reclamantele pentru a definitiva operațiunea de punere în posesie.
În plus, din niciuna dintre adresele pârâtelor nu rezultă că acestea ar fi informat incorect sau incomplet reclamantele cu privire la posibilitățile de punere în posesie sau că ar fi încercat să tergiverseze în vreun mod această operațiune.
Referitor la cea de-a treia critică din recurs, instanța de control judiciar reține că, în condițiile în care reclamantele nu s-au prezentat în fața instanței de judecată, iar apărătorul ales a fost prezent doar la termenul de judecată din data de 11.12.2008, dată pentru care nu s-a prezentat nici un fel de dovadă a efectuării unor cheltuieli de deplasare, în mod corect acordarea acestora a fost respinsă de prima instanță.
Mai mult, întrucât documentele depuse la dosar pentru dovedirea deplasărilor la instanța din Tulcea sunt datate iulie 2010, ianuarie 2011, adică după soluționarea irevocabilă a cauzei, în mod corect acestea au fost apreciate ca netemeinice de instanța de fond.
Referitor la cheltuielile legate de corespondență, în mod judicios s-a reținut că acestea nu fac dovada că ar privi cheltuieli efectiv suportate în susținerea procesului vizând aceeași perioadă a anilor 2010-2012, astfel că nu se impune nici acordarea acestora.
Cât privește acordarea cheltuielilor de judecată, se constată că pe de o parte, acestea nu au putut fi acordate întrucât era vorba de cheltuieli de judecată pentru care instanța nu putea reține o culpă procesuală în sarcina pârâtelor, aspect acceptate și de către recurente, iar pe de altă parte cheltuielile corespunzătoare celorlalte capete de cerere nu se impuneau a fi acordate câtă vreme aceste capete de cerere au fost respinse.
Referitor la recursul Comisiei Municipale de fond funciar Tulcea, instanța reține că într-adevăr dreptul la acțiune al reclamantelor s-a născut la momentul rămânerii definitive a sentinței civile nr.1127/2009 a Judecătoriei Tulcea, adică la data de 14 octombrie 2009.
Acțiunea pendinte a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 18 octombrie 2012, însă a fost expediată instanței la data de 15.10.2012, dovadă fiind plicul ce conține ștampila cu data poștei aflat la fila 7 din vol.I dosar fond.
Întrucât această dată plasează acțiunea formulată înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, se concluzionează că motivul de recurs este neîntemeiat și urmează a fi respins.
Nici cererea vizând acordarea cheltuielilor de judecată în recurs în favoarea intimatelor S. L.-V. și M. O.-C. nu poate fi admisă de instanță întrucât recursul formulat de C. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea se referă doar la capătul de cerere vizând cheltuielile de judecată efectuate în dosarul nr._, celelalte capete de cerere fiind respinse de prima instanță.
Cum pentru cheltuieli de judecată solicitate separat de cauza pendinte nu poate fi reținută o culpă procesuală a părții adverse, rezultă că nici solicitantul acestora nu poate fi obligat la plata lor într-o eventuală cale de atac în care ar avea câștig de cauză pârâtul din procesul inițial.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art.312 alin. 1 Cod proc. civ. anterior, vor fi respinse recursurile formulate ca nefondate și se va menține sentința atacată ca legală și temeinică.
Va fi respinsă și cererea intimatelor-recurente S. L.-V. și M. O. C. de plată a cheltuielilor de judecată în recursul Comisiei Municipale de fond funciar Tulcea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE L.
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile civile formulat de către recurentele-reclamante S. L.-V. și M. O.-C., ambele cu domiciliul procesual ales în mun. București, .-13, ., sector 1 – la Cabinet Individual de Avocat B. L. și recurenta-pârâtă C. M. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr.3582 din 22 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea.
Menține sentința atacată ca legală și temeinică.
Respinge cererea intimatelor-recurente S. L.-V. și M. O. C. de plată a cheltuielilor de judecată în recursul Comisiei Municipale de fond funciar Tulcea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 04 Noiembrie 2015.
Președinte, L. D. P. | Judecător, S. R. | Judecător, C. D. A. |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ.jud. I.S.
Red./dec.civ.jud. P.L.D./04.12.2015
Tehnored.gref.DB/15.12.2015/2ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 249/2015. Tribunalul... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 981/2015.... → |
|---|
