Contestaţie la executare. Decizia nr. 2/2016. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2/2016 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 2/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2/2016
Ședința publică din data de 21 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. N.
JUDECĂTOR: M. L. ȘURCULESCU
JUDECĂTOR: D. N.
GREFIER: G. V. V.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul contestator M. D. R. C., cu domiciliul în Tulcea, ..32, ., .,, împotriva sentinței civile nr.1954 din data de 19 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în Tulcea, . bis, județul Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul contestator, personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, timbrat și că s-a formulat întâmpinare, după care:
Față de declarația părții prezente că nu mai are cereri de formulat și nici explicații de dat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Recurentul contestator, având cuvântul în recurs, arată că hotărârea atacată este nelegală. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul său la acțiune. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Instanța reține recursul în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 19.02.2015, sub nr._, contestatorul M. D. R.-C. a formulat contestație împotriva deciziei nr._/31.12.2014 emisă de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, referitoare la obligațiile de plată accesorii ce ar reprezenta dobânda generată de Documentul CASS 1208/21.04.2006.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că impozitele si taxele datorate bugetului general consolidat si bugetelor locale se stabilesc prin Declarații fiscale conform art.81 și art. 85 din OG 92/2003, republicată, sau prin Decizie de impunere emisă de organul fiscal conform Art.85 și art.86 din OG 92/2003, republicată, iar documentul CASS 1208 / 21.04.2006 invocat de Autoritatea Judeteana a Finanțelor Publice Tulcea este un act arbitrar, nu poate constitui o obligație de plată și nu poate genera obligații de plată accesorii deoarece nu se regaseste în niciun articol din OG 92/2003, republicată.
Arată contestatorul că decizia a primit-o în data de 04.02.2005 conform ștampilei de pe plicul expediat de Administrația Judeteană a Finanțelor Publice Tulcea și aceasta este nelegală și abuzivă deoarece se invocă ca temei generator de dobandă documentul CASS 1208 /2006 de care nu are cunostintă și nu are la baza documentele stabilite de legiuitor și anume Declarație fiscală, Decizie de impunere, sau Decizie de impunere din oficiu.
Arată contestatorul că legalitatea Deciziei și a Documentului CASS invocat mai sus trebuie sa aiba la baza actele stipulate de art.81 alin.(1), art.85 alin (1), art.86 alin (1)1 și de art.82 alin.(3) și art 83 alin.(4) din OG 92/2003 republicată.
Contestatorul a mai precizat că în anul 2006 nu a avut nicio activitate independentă din care sa obțină venituri, deoarece Decizia nr._ / 31.12.2014 nu are anexate documentele legale care să ateste obținerea unor venituri din activitati independente, așa cum stabilește OG 92/2003 republicată.
Conform Art.82 alin.(3) din OG 92/2003 republicată în situatia în care ar fi obtinut venituri din activitati independente, ar fi avut obligația să depună Declarație fiscală .
A mai arătat că Documentul CASS 1208, document nelegal, este datat în 21.04.2006 iar Decizia nr._ este datată în 31.12.2014, intervalul de timp dintre cele doua documente depășind 5 ani.
Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Tulcea a emis Decizia nr._ / 31.12.2014 și a indicat pe verso Documentul CASS 1208 / 21.04.2006, acesta reprezintă un fals temei de legalitate, dacă ar fi fost legal, Administrația Judeteană a Finanțelor Publice Tulcea ar fi procedat la executarea silită pentru recuperarea sumei de 99 lei, “nerecuperata de peste 7 ani”.
În susținerea cererii contestatorul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare la contestatia la executare formulata de contestatorul M. D. R.-C. invocând pe cale de excepție, excepția de necompetența materială a Judecătoriei Tulcea, arătând că cererea dedusă judecații se îndreaptă împotriva unui act administrativ fiscal, în speță Decizia de calcul accesorii nr._/31.12.2014, emisă de A.J.F.P. Tulcea și potrivit Legii nr. 554/2004, a Conteciosului Administrativ, cât și art. 205 și următoarele Cod Procedură Fiscală actul adminsitrativ în speță poate fi atacat la instanta de contencios administrativ. Intimata a solicitat declinarea competentei către Tribunalul Tulcea.
În drept intimata a invocat dispozițiile art. 205-208 Cod Procedura Civila.
Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a precizat că art.218 alin 2 (3) din OG 92/2003 se stipulează că “ Deciziile emise in soluționarea contestatiilor ale Administrațiilor Fiscale se contestă la instanta judecătoreasca de contencios admnistrativ “ iar in temeiul art.205 din OG 92/2003 a contestat un Act administrativ fiscal și nu o Decizie de soluționare a unei contestații emisă de Administrația Fiscală, competenta de soluționare aparținând judecătoriei.
Soluționând cauza Judeacătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 1954/19.06.2015 a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a respins cererea ca inadmisibilă, întrucât este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Din precizările făcute de către contestator rezultă că acesta nu a formulat contestație împotriva unei decizii de soluționare a vreunei contestații, astfel încât arată că nu este de competența tribunalului aceasta cerere.
Din adresa primita din partea intimatei rezultă că nu au fost efectuate nici un fel de acte de executare, astfel încât nu poate fi vorba de o contestație la executare, neexistând nici un act de această natură.
Pe de altă parte, contestatorul solicita anularea documentului CASS nr. 1208/ 21.04.2006, care nu este act de executare și este emis de o autoritate fără activitate jurisdicțională.
Astfel, față de cele precizate de contestator și de natura documentului CASS nr. 1208/ 21.04.2006, instanța a admis excepția necompetenței instanței și a respins cererea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamantul M. R. C., care a criticat-o ca fiind nelegală, fără să indice vreunul din motivele de casare pentru care poate fi exercitată calea de atac a recursului, prevăzută de art. 488 alin. (1) c.proc.civ., dar care pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. 1) pct. 5 c.proc.civ. potrivit cu care casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5) când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Astfel, arată că hotărârea recurată este nelegală deoarece, în conformitate cu prevederile art. 21 din Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept și că jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite, acesta având în consecință dreptul de a se adresa unei instanțe judecătorești cu o cerere prin care să solicite anularea actului administrativ fiscal, respectiv a titlului de creanță.
Prin urmare, consideră că prima instanță, a respins în mod greșit acțiunea ca inadmisibilă și solicită admiterea recursului, cu consecința casării hotărârii recurate și trimiterea cauzei primei instanțe spre rejudecare.
Examinând cauza sub aspectul motivului de recurs invocat tribunalul constată că recursul este nefondat.
Prin cererea cu care recurentul reclamant a învestit prima instanță acesta a contestat decizia nr._/31.12.2014 emisă de D.G.R.F.P. G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea.
Această decizie constituie titlu de creanță conform art. 110 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data emiterii deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii în discuție.
Potrivit acestei dispoziții legale:
(2) Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
(3) Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:
c) decizia referitoare la obligații de plată accesorii;
Potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003:
(1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Potrivit art. 206 din O.G. nr. 92/2003:
(3) Contestația se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat și nu este supusă taxelor de timbru.
Potrivit art. 218 din același act normativ:
(2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Aceste dispoziții legale instituie o procedura specială de soluționare a contestaților împotriva actelor administrative fiscale, care constituie titluri de creanță, potrivit legii, fiind necesară mai întâi parcurgerea jurisdicției administrative fiscale, care se finalizează prin emiterea unei decizii în soluționarea contestațiilor.
La instanțele judecătorești de contencios administrativ pot fi atacate, conform art. 218 alin. 2) din O.G. nr. 2/2003, numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor administrativ fiscale formulate.
În speță reclamantul nu a învestit instanța de contencios administrativ competentă, respectiv Tribunalul Tulcea și nici nu a parcurs procedura prevăzută de dispozițiile legale arătate mai sus, în sensul că nu s-a adresat organului fiscal competent cu o contestație împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii în discuție, ci a solicitat anularea actului administrativ fiscal, care constituie titlu de creanță direct, la instanța de judecată.
Ori, o astfel de acțiune este inadmisibilă, chiar și în fața instanței de contencios administrativ, instanța neputând să se pronunțe asupra deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii în discuție, ci numai asupra deciziei prin care a fost soluționată contestația administrativă fiscală formulată împotriva acestei decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii
Parcurgerea procedurii administrativ jurisdicțională, în speță, este obligatorie, și nu aduce atingere dreptului reclamantului, de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor sale.
Este adevărat că pârâta a invocat excepția de necompetență materială a judecătoriei în soluționarea cauzei, însă reclamantul atunci când prima instanță a pus în discuția acestuia, această excepție, a susținut că instanța pe care a învestit-o poate să soluționeze contestația acestuia în virtutea principiilor și dispozițiilor constituționale și procedurale invocate și în recurs.
Prin urmare, respectând principiul disponibilității părților în proces și constatând ca reclamantul nu se putea adresa direct instanței de judecată cu o acțiune în anularea titlului de creanță pe care îl contestă, în mod corect, prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă motivat de faptul că o astfel de contestație nu este de competența instanțelor de judecată.
Tribunalul mai reține că procedura de soluționarea contestațiilor, împotriva actelor administrative fiscale, reglementată de Titlul IX din Codul de procedură fiscală, este o procedură administrativă, iar nu o jurisdicție specială administrativă în sensul art. 21 alin. 4 ) din Constituție și art. 6 din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 c.proc.civ. tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MTOIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de recurentul contestator M. D. R. C., cu domiciliul în Tulcea, ..32, ., ., jud. Tulcea,, împotriva sentinței civile nr.1954 din data de 19 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, CU SEDIUL ÎN Tulcea, . bis, județul Tulcea, ca nefondat..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 21 ianuarie 2016.
Președinte, Judecător, Judecător,
E. N. M. L. Șurculescu D. N.
Grefier,
G. V. V.
Jud.fond H.I.
Red.tehnored.jud.NE./28.01.2016
.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 8/2016. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1203/2015. Tribunalul... → |
|---|
