Plângere contravenţională. Decizia nr. 1203/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1203/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 1203/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.1203
Ședința publică din data de 16 decembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: D. N. G.
Judecător: E. B.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul petent P. D. cu domiciliul în C., ., nr. 110A, ., ., impotriva sentintei civile nr.602/3.03.2015 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea.
Dezbaterile in apel au avut loc in sedinta publica din 09.12.2015, incheierea de sedinta din acea dată făcând parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
Prin cerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ la data de 20.06.2014, petentul P. D. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 06.06.2014, încheiat de intimatul I.P.J. Tulcea, solicitând anularea acestuia ca nelegal, datorită faptului că presupusa contravenție nu s-a constatat cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, restituirea permisului de conducere reținut abuziv, în lipsa unei decizii de suspendare a dreptului de a conduce. În subsidiar, petentul a solicitat să se constate că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, precum și înlocuirea sancțiunii aplicate de agentul constatator.
Prin sentința civilă nr.602/3.03.2015 Judecătoria Tulcea a respins plângerea contravențională ca nefondată.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 06.06.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 765 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, reținându-se în sarcina sa că, în aceeași zi, la ora 13:27 a condus autoturismul marca VW, cu numărul de înmatriculare_ pe DN 22 E 87 km 182+800 m, pe un sector de drum cu limita de viteză la 50 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare_, circulând cu viteza de 102 km/h, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată. S-a mai reținut în sarcina petentului faptul că vorbea la telefonul mobil fără a folosi un dispozitiv "mâini libere", faptă pentru care s-a aplicat sancțiunea avertismentului.
Petentul a formulat critici doar sub aspectul contravenției sancționate de art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea opera din oficiu.
Analizând în cele ce urmează temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța de fond a reținut, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța de fond a constatat că săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului și contestate în prezenta cauză a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
A arătat prima instanță că din înregistrarea video și din planșele foto existente la dosar se poate observa că autovehiculul mai sus menționat a fost depistat la momentul 13:27:36 circulând cu o viteză de 102 km/h, fiind evidențiat și numărul de înmatriculare al acestuia (fila 21).
Conform art. 109 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră; constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
În conținutul procesului-verbal contestat s-a inserat faptul că autoturismul marca VW, cu numărul de înmatriculare_ a fost înregistrat de aparatul radar PYTHON II montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare_, a cărui documentație a fost depusă la dosar.
În opinia instanței de fond, raportat la datele speței nu este judicios a presupune că petentul a circulat cu o viteză mai mică decât cea înregistrată, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete că aparatul de măsură a fost afectat de erori, neexistând niciun dubiu rezonabil că petentul nu ar fi comis fapta.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii s-a constatat de către prima instanță că amenda aplicată petentului are cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. În acest sens, s-a reținut pericolul relativ ridicat al faptei comise de petent, care a circulat cu o viteză mai mare decât limita maximă admisă pe sectorul de drum respectiv, ceea ce poate genera o stare de pericol pentru siguranța pe drumurile publice dar și consecințe deosebit de grave, cum ar fi vătămarea corporală a participanților la trafic, nefiind oportună înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel petentul P. D., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
A arătat apelantul că instanța de fond nu a analizat și nu a răspuns la toate apărările invocate în scris prin plângerea contravențională. Astfel, cel de al doilea capăt de cerere al plângerii contravenționale era obligarea intimatului la restituirea permisului de conducere în lipsa unei decizii de suspendare a dreptului de a conduce. Mai mult, sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce nu a fost menționată în procesul verbal de contravenție și nici în vreun act anterior, astfel încât sancțiunea nu există. Prin procesul verbal agentul constatator a reținut permisul de conducere, însă fără a exista o decizie de suspendare și ca urmare această sancțiune nu a fost instituită. Arată apelantul că pentru acest motiv solicită trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a se pronunța pe acest capăt de cerere.
O altă critică adusă hotărârii apelate se referă la faptul că instanța de fond nu a făcut referire în motivarea hotărârii la prevederile art.3 pct.1 lit.c din N.M. 021-50 pe care acesta le-a invocat. Tot în plângere arată apelantul că a făcut trimitere la încălcarea dispozițiilor art.181 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, dar instanța de fond nu a dat nici un răspuns. Pentru aceste aspecte a solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei la instanța de fond.
În subsidiar, a solicitat apelantul schimbarea în parte a hotărârii apelate și anularea parțială a procesului verbal de contravenție doar cu privire la contravenția privind depășirea limitei de viteză.
În termen legal, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Examinând criticile aduse de apelant împotriva sentinței civile mai sus nominalizate, prin prisma dispozițiilor art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, tribunalul reține că acestea au caracter nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând, chiar dacă prima instanță nu s-a pronunțat expres cu referire la capătul de cerere accesoriu, prin care s-a solicitat restituirea permisului de conducere al petentului, dispozitivul sentinței atacate conține soluția de respingere a plângerii contravenționale, în integralitatea acesteia (astfel cum a fost promovată de reclamantul apelant), deci judecătorul s-a pronunțat implicit asupra capătului de cerere accesoriu mai sus enunțat, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, fără a exista vreun dubiu raportat la intenția primei instanțe de a respinge respectiva solicitare, din moment ce a respins întreaga plângere contravențională a petentului.
Raportat la lipsa unor considerente ale hotărârii judecătorești atacate asupra chestiunii restituirii permisului de conducere, este cunoscut, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, că judecătorul nu are obligația de a răspunde separat și în mod detaliat tuturor argumentelor aduse de către părți, având posibilitatea de a le sintetiza și grupa în funcție de importanță și relevanță, nefiind încălcat dreptul părților la un proces echitabil cât timp s-a dat un răspuns explicit și specific asupra mijloacelor decisive pentru rezultatul procedurii (hot. Ruiz Torija c. Spaniei, 9.12.1994).
În speța dedusă judecății, prima instanță și-a format convingerea că apelantul reclamant a comis contravenția de care a fost acuzat, iar procesul verbal contestat este legal și temeinic, considerente cu caracter decisiv, care au atras respingerea plângerii formulate, în integralitatea sa.
Pe fondul plângerii contravenționale, se observă că agentul constatator a menționat expres în cuprinsul procesului verbal contestat aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule al petentului pe o perioadă de 90 zile (fila 4 dosar prima instanță), ce a determinat aplicarea măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere al autorului contravenției, în baza art. 96 alin. 1 și alin. 2 lit. b), cu aplicarea art. 97 alin. 1 și 2 din OUG 195/2002.
Susținerile apelantului asupra caracterului civil al dreptului restricționat prin suspendarea exercitării nu au vreo relevanță în litigiu, fiind evident că actul normativ mai sus enunțat a instituit derogări de la regimul de drept comun al drepturilor de natură civilă, care se aplică prioritar, în virtutea regulii că norma specială are întâietate asupra normei generale (specialia generalibus derogant), iar nu invers (generalia specialibus non derogant).
Chiar dacă în cuprinsul procesului verbal contestat nu s-a enunțat expres natura juridică de sancțiune contravențională complementară a măsurii suspendării exercitării dreptului de a conduce ce a fost aplicată apelantului, calificarea juridică decurge direct din lege, fără a fi necesară vreo mențiune expresă în acest sens a agentului constatator, care doar aplică sancțiunea, fără a defini și institui regimul juridic aplicabil acesteia.
Asupra existenței unei marje de toleranță a dispozitivului radar, deși este adevărat că nu se poate exclude, ab initio, ipoteza ca cinemometrul să poată fi afectat de o eroare maximă, în speța de față nu există vreun motiv pentru a se putea conchide că aparatul radar s-ar fi aflat în această situație, întrucât din planșa fotografică depusă la dosar se observă că au existat condiții optime de măsurare: a fost o zi senină, cu vizibilitate foarte bună, fără precipitații, iar temperatura exterioară s-a situat la mijlocul intervalului nominal prevăzut de certificatul de aprobare al modelului (-10 C ... + 60 C).
Prin urmare, prima instanță a reținut corect că ne aflăm în prezența unui dubiu care nu are un caracter rezonabil, această calitate fiind esențială pentru a fi atrasă aplicarea principiului in dubio pro reo invocat de apelant.
Ca atare, raportat la datele speței nu este judicios a se presupune că apelanta ar fi circulat cu mai puțin de 102 km/h, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau indicii concrete că aparatul de măsură a fost afectat de eroarea maximă.
Asupra criticilor ce se circumscriu argumentului că agentul constatator nu a folosit modelul din anexa 1D a HG 1391/2006, apelantul nu a indicat ce mențiuni din respectiva anexă nu ar fi fost respectate, motiv pentru care prima instanță nu a examinat distinct respectivele susțineri ale petentului, considerându-se implicit că acestea nu au caracter decisiv, deci nu prezintă vreo relevanță asupra soluției ce a fost pronunțată, cât timp s-a reținut că procesul verbal este legal din punct de vedere formal, în următorul paragraf din considerentele sentinței: „Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea opera din oficiu”.
Pentru considerentele expuse, lipsesc orice temeiuri valide pentru desființarea sau schimbarea hotărârii pronunțate de către prima instanță, care are caracter legal și temeinic, astfel încât apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de către apelantul petent P. D. cu domiciliul în C., ., nr. 110A, ., ., impotriva sentintei civile nr.602/3.03.2015 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, ca nefondat.
Definitivă.
Pronuntata in sedinta publica din 16.12.2015.
Președinte, Judecător, Grefier, D. N. G. E. B. P. L.
Jud.fond.I.S.
Red.jud.D.N.G./03.02.2016.
Tehnored.gref.P.L./03.02.2016/4ex.
.>Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2/2016. Tribunalul TULCEA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 25/2016. Tribunalul TULCEA → |
|---|
