Obligaţie de a face. Decizia nr. 36/2016. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 36/2016 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 36/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 36/2016
Ședința publică din data de 21 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. N.
JUDECĂTOR: D. N.
GREFIER: G. V. V.
S-a luat în examinare apelul civil declarat apelanta reclamanta ., cu sediul în S., ., nr.187, ., împotriva sentinței civile nr.1000 din data de 07 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr.6_, având ca obiect obligația de a face, în contradictoriu cu intimatele-pârâte ., cu sediul în S., ., nr.142, jud. Tulcea și U. A. TERITORIALĂ A ORASULUI S., PRIN PRIMAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, că intimata-pârâtă . a formulat întâmpinare, comunicată și că se solicită judecata cauzei și în lipsa părților, după care:
Instanța, deliberând, constată dosarul în stare de judecată și, declarând închise dezbaterile, reține apelul în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 05.02.2014 sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pârâtele ..L. S. SRL și U. A. TERITORIALA A ORASULUI S. prin PRIMAR, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor să procedeze la prelungirea termenului de derulare a Contractului de închiriere nr. 2/01.02.2011 încheiat între . și . cu privire la spațiul situat la parterul imobilului din S., ., nr. 13 și suspendarea oricăror măsuri de evacuare a reclamantei din spațiul mai sus arătat, ce ar putea fi aplicate de către pârâte, până la soluționarea definitiva și irevocabilă a prezentei cauzei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că în anul 2001, urmare procesului verbal de licitatie nr. 1189/15.08.2001, reclamanta a încheiat cu Serviciul Public de Gospodărie Comunală și Locativă S., Contractul nr. 42/01.12.2001 pentru spații cu altă destinație decât cea de locuință .
Obiectul contractului consta in folosința spațiului situat la parterul imobilului din oras S., ., nr. 13, cu destinatia de spațiu pentru activitati comerciale, acest spațiu făcând și obiectul HCL S. nr. 152/2002 privind vânzarea imobilelor cu destinația de spații comerciale și de prestări servicii proprietate privată a statului aflate în administrarea Consiliului Local S., act administrativ adoptat în condițiile și cu respectarea Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului.
Potrivit contractului sus menționat, SPGCL S. avea calitatea de proprietar, iar reclamanta de chiriaș, termenul de folosință al spațiului fiind de 3 ani până la data de 01.09.2004.
Ulterior, au avut loc prelungiri succesive ale termenului contractului nr. 42/2001, astfel, la expirarea primei perioade, având in vedere înființarea prin H.C.L S. nr. 6/2003 a unui nou serviciu, Administrația Serviciilor Publice Locale S., în cadrul Consiliului Local S., care a preluat competentele si atributiile fostului serviciu, s-a incheiat cu A., Actul Adițional nr. 3108/31.08.2004 prelungind astfel durata închirierii pentru o perioada de incă 4 ani.
În 2008, urmare încheierii actului adițional nr. 2/01.09.2008, durata folosinței spațiului care face obiectul prezentei cauze s-a prelungit până pe data de 01.09.2011.
Până la expirarea acestui ultim termen, Administrația Serviciilor Publice S. și-a schimbat forma de organizare în sensul că prin H.C.L nr. 111/2010 a fost înființată S.C. A.S.P.L S. S.R.L și prin Contractul de delegare a gestiunii nr. 5010/07.12.2010 a devenit administrator al bunurilor aparținând domeniului public și privat al orașului S., transmise în gestiunea sa, avand practic aceleași atribuții pe care le exercita și până la momentul înființării ca societate comercială.
Având în vedere aceste aspecte, în anul 2011, a fost încheiat Contractul nr. 2/01.02.2011 având ca părți . - locator și . chiriaș, obiectul contractului fiind închirierea aceluiași spațiu pe o perioadă de 3 ani, până la 01.02.2014.
Pe parcursul derulării contractelor susmenționate, reclamanta a procedat, în permanentă și la întreprinderea tuturor demersurilor necesare din punctul acesteia de vedere pentru a cumpăra spațiul din ., nr. 13, așa cum se hotărâse de autoritatea publică locală în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 550/2002.
Cu toate acestea, încă de la primele etape ale procesului de vânzare, s-a constatat că pentru spațiul închiriat de . trebuie îndeplinite si alte formalități precum Avizul de la Ministerul Culturii întrucât locația era declarată monument de arhitectură, așa cum rezultă din Procesul-verbal nr. 3570/21.08.2003 al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale și prestări servicii aflate în administrarea Consiliului Local S..
Avizul sus - menționat a fost emis in anul 2011 și de atunci autoritatea locală tergiversează vânzarea spațiului, deși reclamanta solicitase prin adresa nr.288/28.04.2011 organizarea ședinței de negociere directă în vederea finalizării procedurii de vânzare a spațiului în cauză.
S-a procedat la modificarea Comisiei de vânzare, acțiune care s-a finalizat la sfârșitul lunii august 2012.
Până la modificarea succesivă a membrilor comisiei, s-a constatat, în mod evident, că raportul de evaluare întocmit în 2002 nu mai este actual, ulterior că persoana autorizată care întocmise prima evaluare a decedat, astfel că s-a procedat la o selecție publică de oferte pentru alegerea unui nou evaluator, aspecte menționate în Procesul verbal nr. 586/08.02.2012, moment la care comisia s-a întrunit însă datorită chestiunilor referitoare la evaluare au amânat din nou vânzarea urmând să organizeze o nouă ședință pe data de 09.04.2012.
Pe data de 09.04.2012, se constată din nou că lipsește raportul de evaluare și între timp s-a modificat și componența Consiliului Local S., lucru care a dus la o noua modificare a comisiei pentru vânzare, acțiune totuși încheiată prin Dispoziția nr.315/2012 a primarului orașului S. din luna august 2012.
Revenind însă la contractul nr. 2/2011, potrivit art. 4 din acesta, durata contractului se poate prelungi pentru aceeași perioada de timp, sau pentru perioade mai mici, la cererea chiriașului, numai dacă acesta își exprimă în mod expres voința cu minimum 2 luni înainte de expirarea contractului.
Ținând cont de această dispoziție precum și de calitatea de locator a S.C A.S.P.L S.R.L, prin adresa nr.25/25.11.2013 înregistrată la societatea pârâtă sub nr. 3674/26.11.2013, reclamanta a solicitat prelungirea termenului de închiriere, în termen legal, conform obligației acesteia, născute din prevederile articolului mai sus aratat, exprimându-se astfel în mod expres voința de a li se prelungi termenul de derulare a contractului și de folosință a spațiului ce face obiectul acestuia.
S.C A.S.P.L S.R.L răspunde prin adresa nr. 4201/10.12.2013 în sensul că nu poate proceda la prelungirea contractului întrucât, termenul contractului este 31.01.2014, iar forma de valorificare a spațiului urmează a fi stabilită de Consiliul local S. în calitate de proprietar, afirmație cu totul nejustificată în condițiile în care de la încheierea contractului și până la acest moment nu a operat nicio schimbare în modalitatea de administrare a spațiului sau în ceea ce privește competentele . S., iar acesta, la acel moment nu a cerut acordul Consiliului Local pentru administrarea și valorificarea bunurilor din fondul locativ al orașului S., transmise în administrarea sa.
Prin Hotărârea Consiliului Local S. nr. 150/22.10.2010, autoritatea locala, pe lângă serviciile de utilitate publica, a delegat către S.C A.S.P.L S.R.L și gestiunea fondului locativ al orașului S., deci inclusiv administrarea unor bunuri ce aparțin domeniului public și privat al orașului, bunuri printre care se regăsește (conform anexei nr.4 la H.C.L. S. nr. 150/2010) și spațiul situat in intravilanul orașului S., pe . nr.13.
Astfel, coroborând prevederile H.C.L. S. nr. 150/2010 cu cele ale art. 10 alin.(l) lit. a din Contractul de Delegare a Gestiunii nr. 5010/07.12.2010, încheiat intre Orașul S., prin Consiliul Local S. Și Primarul orașului S., cu S.C. A.S.P.L. S. S.R.L. - S., în cadrul cărora se precizează că pârâta exploatează în mod direct, pe riscul și pe răspunderea sa, bunurile, activitățile și serviciile publice care fac obiectul contractului de delegare a gestiunii, rezultă astfel că, drepturile de administrare ale acestei societăți, care are personalitate juridica, sunt depline.
In data de 05.12.2013, prin adresa nr. 167/2013 reclamanta s-a adresat si Primăriei orașului S. solicitând pe de o parte, urgentarea finalizării procedurii de vânzare prin negociere directa întrucât trecuse mai mult de 1 an de când erau îndeplinite toate premizele înstrăinării, și eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că . se afla în procedura de cumpărare prin negociere directă a spațiului, iar pe de altă parte solicitase prelungirea termenului de închiriere prevăzut de Contractul nr. 2/2011 cu cel puțin 1 an, perioadă în care autoritatea locală putea finaliza procedura de vânzare a spațiului.
Arată reclamanta că răspunsul Primăriei orașului S., nr.7682/16.12.2013 este cu totul nerelevant în sensul că referitor la solicitările acesteia, soluționarea acestora va fi comunicată în mod direct A. .
Cu toate acestea, Primăria orașului S. a eliberat Adeverința nr. 8043/17.12.2013 din care rezultă că . se află in procedura de negociere directă cu privire la cumpararea spațiului din S., ., nr. 13, care nu poate face obiectul unei noi proceduri de valorificare, respectiv nu poate fi închiriat prin licitație publică către terți.
În aceste condiții, reclamanta s-a adresat din nou . în 06.01.2014 și în data de 08.01.2014 (adresele nr. 13/2014 și nr. 41/2014) comunicând răspunsul și adeverința de la Primăria S. și solicitând prelungirea termenului de închiriere în conformitate cu prevederile art.4 din Contractul nr.2/2011.
Arată reclamanta că pârâta a răspuns prin adresa nr. 46/09.01.2014 arătând faptul că nu poate proceda la prelungirea duratei contractului intrucat are calitatea de locator neputându-i-se opune dreptul exclusiv de cumpărare și preemțiune, acesta fiind opozabil exclusiv proprietarului.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 1073 - 1077 din Codul civil.
Pârâta . formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă arătând următoarele: contractul de închiriere al spațiului din . nr.13 datează din decembrie 2001, cu destinație de spațiu pentru activități comerciale și până în anul 2014 tot cu aceeași destinație, reliefându-se disponibilitatea pârâtei, motivată de modificarea succesivă a formei de organizare a societății și pentru a nu perturba și pentru a nu defavoriza activitatea agenților comerciali cu care a contractat societatea pârâtă.
Pe cale de consecință se poate observa astfel că au avut loc prelungiri ale închirierii spațiului între aceleași entități, la data prezentei nemaiputând opera prelungirea contractului nr.2/01.02.2011, întrucât contractul prin care locatorul . s-a obligat să asigure folosința imobilului din . nr.13 pentru o perioadă de 3 ani, în schimbul chiriei, pentru ., a încetat de drept la data de 01.02.2014, termen convenit de părți și prevăzut la art.4 al contractului, iar în conformitate cu art. 17 contractul “ poate înceta în orice moment din voința unilaterală a ., fără ca acest fapt să nască în favoarea vreunei părți a contractului dreptul de a cere acestuia la plata de despăgubiri” . Pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale și în speță ale art. 1809 Cod Civil, mai mult decât atât am notificat chiriașul cu privire la faptul că nu a fost de acord cu prelungirea contractului de închiriere prin adresa nr.4210/10.12.2013.
La data de 14 aprilie 2015 pârâta . a depus și cerere reconvențională prin care a solicitat evacuarea .., din imobilul, în suprafața totală de 44,42 mp din . nr.13 ,oras S., județul Tulcea, obligarea . la plata contravalorii folosinței(utilizării) fără titlu valabil al spațiului, cu această destinație, respectiv în sumă de 670,96 lei (01.02._14), la care se adaugă, inclusiv a sumelor devenite exigibile în cursul judecății, pînă la evacuarea efectivă din spațiul ocupat fără drept arătând că în data de 31.01.2014 contractul nr.2/01.02.2011 a încetat prin ajungere la termen. În drept au fost invocate disp. art.223 și 1033-1044 C.p.civ.
La data de 11 iunie 2014 reclamanta a depus răspuns la întâmpinareaformulată de pârâta . S. arătând că prin întâmpinare au fost preluate răspunsurile ce au fost comunicate reclamantei în urma solicitării de prelungire a perioadei de derulare a contractului nr.2/2011 iar ca element de noutate se pune accent pe disponibilitatea . de-a lungul anilor, aceasta fiind din punctul acesteia de vedere și justificarea evidentei continuității a contractului ce face obiectul cauzei.
La termenul din 20 octombrie 2014 reclamanta a depus cerere modificatoare a capetelor cererii introductive, în sensul completării acestora cu obligarea pârâtelor la încheierea unui nou contract de închiriere cu reclamanta privind spațiul situat la parterul imobilului din S., ., nr.13, jud. Tulcea.
La data de 29 ianuarie 2015 pârâta U. A. Teritorială Orasul S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată. A arătat pârâta prin întâmpinare că în baza prevederilor Legii nr.550/2002 Consiliul Local Al Orasului S. a procedat la emiterea HCL S. 152/2002 privind vânzarea imobilelor cu destinație de spații comerciale și de prestări servicii proprietate privată a statului aflate în administrarea Consiliului Local S.. La data de 21.08.2013 reclamanta a intrat în procedura de vânzare situație confirmată prin Procesul Verbal nr.3570/21.08.2003 întocmit de către Comisia de Vânzare a spațiilor comerciale insă procedura nu a putut fi finalizată întrucât era necesară îndeplinirea de către autoritatea locală și a unor formalități suplimentare, respectiv obținerea Avizului Ministerului Culturii și cultelor referitoare la aprobarea instrăinării imobilului. De la această dată autoritatea locală a procedat la efectuarea demersurilor necesare pentru obținerea avizului însă acesta a fost obținut abia la data de 10.02.2011 iar procedura a fost reluată în anul 2012 fără a putea fi finalizată nici la această dată întrucât în timpul derulării procedurii au intervenit alegerile locale și schimbându-se membrii Consiliului Local S., toate procedurile au fost suspendate deoarece era necesară modificarea componentei comisiei de desemnarea noilor consilieri locali ce făceau parte din aceasta, actiune realizată abia la data de 22.01.2015.
Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 1000/07.04.2015 a respins cererea principală formulată de reclamanta –pârâtă . ca nefondată.
A admis cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă . și a dispus evacuarea reclamantei – pârâte din imobilul situat în orașul S., ., nr. 13, jud. Tulcea, ce formează obiectul contractului nr. 2/01.02.2011 încheiat între părți.
A obligat-o pe reclamanta – pârâtă la plata către pârâta - reclamantă . a unei sume calculate conform dispozițiilor contractului nr. 2/01.02.2011 referitoare la calculul chiriei, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, de la data de 01.02.2014 până la evacuarea reclamantei - pârâte.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește legea aplicabilă Contractului nr. 2/01.02.2011 având ca părți . - locator și . chiriaș, s-a reținut că a fost încheiat în februarie 2011, iar în materie contractuală, art. 102 alin. 1 LPA a Codului civil dispune „Contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data când a fost încheiat in tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa.”
Cum contractului este anterior intrării în vigoare a noului cod civil, atunci codul civil 1864 este legea aplicabilă inclusiv în materia executării și încetării contractului. Cererea reclamantei se întemeiază pe art. 4 din contract care specifică” durata contractului se poate prelungi pentru aceeași perioadă de timp, sau pentru perioade mai mici, la cererea chiriașului, numai dacă acesta își exprimă în mod expres voința cu minimum 2 luni înainte de expirarea contractului”.
Instanța a mai constatat că aliniatul doi al aceluiasi articol prevede însă că refuzul administratorului de a prelungi perioada de închieriere a imobilului nu dă dreptul de a solicita despăgubiri, ceea ce presupune că pentru prelungirea contractului nu este necesar numai acordul de voință al chiriasului, ci și acordul concordant al locatorului.
Astfel, cum locatorul nu este de acord cu prelungirea contractului, instanța nu-i poate suplini voința, motiv pentru care a fost respinsă cererea principală.
În ceea ce priveste cererea reconvențională, instanța a constatat că ulterior încetării efectelor contractului, respectiv 31.01.2014 reclamanta pârâtă a continuat folosirea spațiului, fapt care echivalează cu o îmbogățire fără just temei.
În aceste condiții sunt aplicabile dispozițiile 1832 alin. 2 cod civil potrivit cu care „Chiriașul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data eliberării efective a locuinței, precum și la repararea prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului până la acea dată”.
Astfel a fost obligată reclamanta pârâta la plata către pârâta reclamantă la plata unei sume calculate conform contractului nr. 2/ 01.02.2011 referitor la plata chiriei, de la data de 01.02.2014 pâna la evacuarea acesteia.
S-a dispus evacuarea reclamantei pârâte din acelasi imobil deoarece Contractul nr. 2/01.02.2011 având ca părți . - locator și . chiriaș a încetat la data de la 01.02.2014, astfel încât reclamanta pârâta folosește imobilul fără a avea titlu.
de folosință a imobilului, de la data de 01.02.2014 până la evacuarea reclamantei - pârâte.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel reclamanta-pârâtă D. S.R.L., care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul modului de soluționare a cererii principale pe care a formulat-o.
Susține apelanta că prin hotărârea pronunțată, prima instanță a interpretat
în mod greșit probele, acordând relevanță unor susțineri incorecte și nejustificate ale pârâtei S.C. A.S.P.L. S. S.R.L. – S..
Prin cererea cu care apelanta a învestit prima instanță, aceasta a învederat instanței faptul că în anul 2001, urmare procesului verbal de licitatie nr.l 189/15.08.2001, a încheiat cu Serviciul Public de Gospodărire Comunală și Locativă S., în calitatea sa de serviciu public subordonat Consiliului Local al orașului S., Contractul de închiriere nr.42/01.12.2001, având ca obiect folosința spațiului situat la parterul imobilului din orașul S., . nr.13, cu altă destinație decât cea de locuință. Printre obligațiile stabilite prin contract în sarcina apelantei prin clauzele contractuale, regăsindu-se și obligația realizării de investiții în cuantum de minim 50.000.000 lei vechi, spațiul fiind întro stare deplorabilă, fără utilități, cu probleme de igrasie și plafoane căzute, etc.
Am mai arătat că în baza Legii nr.550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului Consiliul Local S., prin intermediul H.C.L. S. nr.l52/2002 a înțeles să aprobe vânzarea prin negociere directă către apelantă a spațiului comercial situat la parterul imobilului din orașul S., . nr.13, detinut de către aceasta conform Contractului de închiriere nr. 42/01.12.2001, în care S.P.G.C.L. - S. avea calitatea de proprietar (chiar daca conform legislației în vigoare era de fapt un administrator al bunurilor aparținând domeniului privat al orașului S., mandatat să le valorifice prin închiriere de către proprietarul de drept - Consiliul Local S.) potrivit căruia termenul de folosință era de 3 (trei) ani, respectiv până la data de 01.09.2004.
Ulterior, au avut loc prelungiri succesive ale termenului Contractului nr.42/2001 însă aceste prelungiri nu se datorează faptului că S.P.G.C.L. - S. s-a transformat în Administrația Serviciilor Publice Locale (A.S.P.L.) S., asa cum în mod nejustificat susține pârâta S.C. A.S.P.L. S. S.R.L. - S., ci doar faptului că așa cum stabilise legiuitorul prin Legea nr.550/2002 si Consiliul Local S., prin H.C.L. S. nr.l52/2002, spațiul aflat în folosința apelantei nu putea fi afectat de vreo nouă procedură de transmitere în folosință către terții interesați, pe bază de licitație publică.
De aceeași maniera și parata, la data înființării sale sub forma unei societăți comerciale, prin reorganizarea și transformarea fostei Administrații a Serviciilor Publice Locale (A.S.P.L. S.), sub același temei procedural a procedat la încheierea unui nou contract respectiv a Contractului de închiriere nr.2/2011, a cărui încheiere n-ar fi fost posibilă fără licitație publică și fără acordul Consiliului Local S., dacă acesta prin delegarea în exploatarea sa a bunurilor aflate în proprietatea privată a orașului S. nu i-ar fi dat un mandat deplin și nu și-ar fi luat în considerare o procedură deja instituită ca și regulă până la momentul finalizării procedurilor de vânzare a spațiului, așa cum prevedea Legea nr.550/2002 și așa cum însuși Consiliul Local S., se obligase prin H.C.L. S. nr. 152/2002. Cu atat mai puțin în Contractul de Delegare a Gestiunii pentru serviciile publice locale nr.5010/07.12.2010, delegatarul nu a impus prin vreo cauză ca pârâta S.C. A.S.P.L. S. S.R.L. - S., al cărei unic acționar este Orașul S., prin Consiliul Local S., să valorifice bunurile primite în exploatare și folosință doar cu acordul și aprobarea sa prealabilă.
Această opinie referitoare la imposibilitatea derulării unor alte proceduri cu privire la spațiul aflat in folosința apelantei și pentru care aceasta dobândise un drept de cumpărare prin negociere directă, este confirmată și prin adresa de răspuns a Primăriei orașului S. nr.7682/16.12.2013 și adeverința eliberată tot de către Primaria orașului S. nr.8043/17.12.2013, în conținutul cărora se precizează atât că suntem în procedura de cumpărare a spațiului, cât și că acest spațiu nu poate fi supus unor noi proceduri de închiriere.
A mai arătat apelanta că și-a îndeplinit obligația contractuală instituită la art.4 din Contractul de închiriere nr.2/2011 și și-a exprimat voința de prelungire în termenul la care s-a obligat, respectiv cu minim 2 luni înainte de data expirării acestuia, solicitând prelungirea contractului, sperând totodată că până la finalizarea termenului de folosință a spațiului, așa cum o asigurase și autoritatea locală să fie finalizată și procedura de cumpărare a spațiului.
Este eronata susținerea S.C.A.S.P.L. S. S.R.L. exprimată atât prin sa adresa de răspuns la cererea apelantei de prelungire a termenului de folosință a spațiului și implicit a contractului, cât și în fata instanței prin întâmpinare, respectiv aceea că ”nu poate proceda la prelungirea contractului întrucât termenul este 31.01.2014”, deoarece aceasta nu prezintă nici un document din care să rezulte că termenul a fost stabilit în mod legal, fie prin hotărâre a Consiliului Local S., fie prin decizia sa internă.
Parata nu a făcut altceva decât să o inducă în eroare pe apelantă prin modul în care a redactat contractul și prin precizările redate de art.4 din acesta, întrucât prin cuprinderea paragrafului 2 al acestui articol a sintagmei ” Durata contractului se poate prelungi pentru aceeași perioadă de timp, sau perioade mai mici, la cererea chiriașului, numai dacă acesta își exprimă în mod expres voința cu minim 2 luni inainte de expirarea contractului.”. Astfel la momentul semnării contractului apelanta a înțeles că obligația a cărei neindeplinire putea conduce la refuzul prelungirii contractului, era aceea de respectare a termenului depunerii cererii prin care solicita prelungirea. Dacă nu ar fi existat posibilitatea prelungirii stipulată expres în contract și apelanta ar fi cunoscut că va întâmpina un refuz cu privire la prelungiriea contractului, fie ar fi insistat în luarea de măsuri de siguranță suplimentare care, să elimine riscul neprelungirii contractului, fie s-ar fi îndreptat în regim de urgentă împotriva Consiliului Local S. printr-o acțiune în obligația de a face, astfel încât să aibă garanția că va fi finalizată procedura de vânzare până la data de 31.01.2014.
Solicită instanței de judecată să oblige pârâta la prelungirea contractului sau la încheierea unui nou contract și nu la obligarea acesteia să acorde despăgubiri.
Instanța de fond, ar fi trebuit să rețină culpa paratei care, nu trebuia să dea posibilitatea prelungirii contractului printr-o clauză expresă în contract, atât timp cât autoritatea publică locală i-ar fi stabilit vreun termen maxim de valabilitate și derulare a contractului, conștientă fiind că își depășește atribuțiile/mandatul.
Acest act de voință al autorității care este proprietara imobilului nu există și nu a existat niciodată, pârâta nefăcând dovada nici că a fost emis și nici că l-ar fi cerut. Cu atât mai puțin nici chiar în timpul derulării procesului nu a făcut dovada că la data la care a cerut prelungirea contractului, aceasta s-ar fi adresat către proprietarul ( U.A.T.O. S.) pentru permisiunea prelungirii termenului și/sau pentru lămuriri. Mai mult, nici cealaltă parata, U.A.T.O S. nu a susținut cele precizate de către S.C. A.S.P.L. S. S.R.L. - S. și nici nu a precizat în vreun mod că a înțeles prin vreun document oficial să stabilească termenul la maxim 3 (trei) ani.
Considerând apelanta că, cererea acesteia de prelungire se putea referi de fapt la încheierea unui nou contract de închiriere, conform procedurilor realizate de-a lungul timpului de către parate, a procedat la modificarea cererii introductive, solicitând instanței de judecata să oblige pârâtele la încheierea unui nou contract de închiriere pentru folosința spațiului situat la parterul imobilului din orașul S. . nr.13, însa instanța de fond a respins și acest capăt suplimentar de cerere, reținând doar precizările făcute de către parata U.A.T. Orașul S. prin întâmpinare care, solicită respingerea acestui capăt de cerere și a acțiunii apelantei în ansamblul său motivat de faptul că se derulează procedura de vânzare.
Pe cale de consecința, se solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și judecând procesul admiterea acțiunea așa cum a fost formulată și precizată.
Apelul este nefondat și va fi respins din următoarele considerente:
Prin cererea cu care reclamanta pârâtă a învestit inițial prima instanță aceasta a solicitat ca pârâtele să fie obligate să prelungească contractul de închiriere nr. 2/01.01.2011 pe care apelanta l-a încheiat cu pârâta S.C. A.S.P.L. S.R.L. cu privire la spațiul situat la parterul imobilului din S., ., nr. 13.
Ulterior, reclamanta-pârâtă și-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul completării acesteia, cu un nou capăt de cerere prin care solicită, ca în situația în care instanța va găsi neîntemeiat capătul de cerere pe care l-a formulat inițial, să oblige pârâtele să încheie un nou contract de închiriere cu apelanta, pentru imobilul în discuție, în baza acelorași argumente de fapt și de drept pe care le-a învederat prin acțiunea inițială.
Prima instanță a dat o interpretare corectă probelor administrate în cauză.
Potrivit art. 4 alin. 1 din contractul nr. 2/01.02.2011, termenul închirierii este de 3 ani, cu începere de la 01.02.2011 până la 01.02.2014.
Potrivit art. 4 alin. 2 ) din contract, durata contractului se poate prelungi pentru aceeași perioadă de timp, sau perioade mai mici, la cererea chiriașului, numai dacă acesta își exprimă, în mod expres voința cu minimum 2 luni înainte de expirarea contractului.
Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, refuzul administratorului de a prelungi perioada de închiriere nu dă naștere în favoarea chiriașului a dreptului de a solicita despăgubiri, indiferent de natura acestora.
Interpretarea dată de prima instanță acestor dispoziții din contract este corectă.
Astfel, ele nu obligă locatorul la prelungirea contractului de închiriere, în situația în care chiriașul solicită această prelungire, ci îl obligă numai pe chiriaș, în situația în care înțelege să solicite prelungirea, să formuleze aceasta cerere de prelungire, cu minimum două luni înainte de expirarea contractului.
În speță, locatorul pârâta A.S.P.L. S. S.R.L, a notificat-o pe apelantă cu privire la faptul că nu este de acord cu prelungirea contractului de închiriere prin adresa nr. 4210/10.12.2013 deoarece contractul încetează prin ajungere la termen la data de 31.01.2014, urmând ca după această dată, forma de valorificare a acestui spațiu să fie stabilită de către Consiliul Local al orașului S., în calitate de administrator al imobilului proprietatea privată a statului.
În această situație, așa cum a reținut și prima instanță, instanța nu poate suplini voința locatorului cu privire la prelungirea contractului de închiriere sau să îl oblige să încheie un alt contract de închiriere.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 c.proc.civ. apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE,
Respinge apelul civil declarat apelanta reclamanta ., cu sediul în S., ., nr.187, ., ., împotriva sentinței civile nr.1000 din data de 07 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr.6_, având ca obiect obligația de a face, în contradictoriu cu intimatele-pârâte ., cu sediul în S., ., nr.142, jud. Tulcea și U. A. TERITORIALĂ A ORASULUI S., prin PRIMAR, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 21 ianuarie 2016.
Președinte, Judecător, Grefier,
E. N. D. N. G. V. V.
Jud.fond I.H.
Red.tehnored.jud.NE/01.02.2016
.>
| ← Succesiune. Decizia nr. 26/2016. Tribunalul TULCEA | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Decizia... → |
|---|
