Plângere contravenţională. Decizia nr. 1196/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 1196/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 1196/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ nr.1196

Ședința publică din data de 15 decembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: V. A.

Judecător: M. L. Șurculescu

Grefier: P. L.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T. - B. R., cu sediul în T., ., județul T., impotriva sentintei civile nr.2040/24.06.2015 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimatul-petent V. Z. O. domiciliat în ., județul T..

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat intimatul-petent și av.M. N. in calitate de aparator al intimatului, in baza imputernicirii avocatiale existente la dosar, lipsă fiind reprezentantul apelantului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,

Față de sustinerea aparatorului intimatului-petent ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in apel.

Apărătorul intimatului-petent, având cuvântul în apel, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond care a admis în parte plângerea contravențională. Susține că în afară de marcajul de pe axul drumului, nu există nici un marcaj, iar în materie contravențională când există dubii, adevărul este în favoarea petentului.

TRIBUNALUL:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 06.03.2015 sub nr._ petentul V. Z. O. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 28.02.2015 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean T., solicitând anularea acestuia și exonerarea sa de la plata amenzii.

Prin sentința civilă nr.2040/24.06.2015 Judecătoria T. a luat act de renunțarea petentului la judecarea acțiunii referitor la sancțiunea aplicată în temeiul art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și respectiv art. 101 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din O.U.G nr. 195/2002; a admis plângerea formulată de petentul V. Z. O. și a anulat procesul-verbal de contravenție în privința sancțiunilor aplicate în temeiul art. 120 alin. 1 lit. i din H.G. nr. 1391/2006 și art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 28.02.2015 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean T. petentul a fost sancționat conform art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și art. 101 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, și respectiv art. 120 alin. 1 lit. i din H.G. nr. 1391/2006 și art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 cu 10 puncte-amendă în cuantum de 975 lei, 4 puncte de penalizare și suspendarea dreptului de conducere pe o perioadă de 30 de zile, întrucât a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . T. cu viteza de 86 km/h și a efectuat manevra de depășire a unui alt autovehicul încălcând marcajul simplu continuu.

Analizând condițiile de formă privind întocmirea procesului-verbal de contravenție, s-a constatat de către prima instanță că acesta întrunește cerințele de legalitate prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Referitor la temeinicia procesului-verbal, instanța de fond a analizat plângerea petentului numai din perspectiva săvârșirii contravenției sancționate prin prevederile art. 120 alin. 1 lit. i din H.G. nr. 1391/2006 și art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, având în vedere că prin răspunsul la întâmpinare acesta a renunțat la contestarea sancțiunii aplicate pentru depășirea vitezei legale de deplasare a autovehiculului.

Astfel, a arătat prima instanță că din înregistrarea video depusă de intimată se constată că autovehiculul condus de petent a efectuat într-adevăr depășirea altui vehicul, însă nu rezultă cu certitudine că porțiunea de drum pe care s-a executat această manevră este prevăzută cu un marcaj continuu. S-a remarcat existența unei porțiuni de câțiva metri pe care s-ar presupune că există o linie continuă trasată pe partea carosabilă, dar înaintea acesteia și după terminarea respectivei porțiuni nu se mai observă nici un fel de marcaj pentru separarea celor două sensuri ale drumului public. Acest fapt duce la concluzia că partea carosabilă de pe acel segment de drum nu este marcată în mod corespunzător și nici nu se remarcă prezența vreunui indicator cu semnificația „Depășirea interzisă”, relevante fiind în acest sens și fotografiile depuse la dosar de petent, realizate în locul respectiv (filele nr. 5 - 8).

Mai mult, din vizualizarea imaginilor video, la ora 06:55:54, a arătat prima instanță că s-a constatat că la efectuarea manevrei de depășire autovehiculul petentului a trecut numai cu roțile din partea dreaptă peste linia care s-ar presupune că reprezintă un marcaj continuu, iar revenirea pe sensul său de mers s-a realizat într-o zonă în care nu se poate concluziona cu certitudine că pe partea carosabilă ar exista un astfel de marcaj.

Toate aceste împrejurări duc la concluzia existenței unor dubii rezonabile cu privire la săvârșirea faptei de către petent, iar în lipsa unor dovezi concrete care să susțină probatoriul propus de intimată, instanța de fond a arătat că nu își poate forma convingerea în mod obiectiv cu privire la faptul dacă petentul a încălcat marcajul continuu al drumului public, existând o incertitudine în această privință.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Inspectoratul de Poliție Județean T., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

A arătat apelantul că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind dată cu interpretarea eronată a înregistrării video și a planșei fotografice, în raport de care a soluționat cauza, iar motivarea acesteia nu poate fi primită întrucât din planșa fotografică și înregistrarea video depus ela dosar, rezultă că petentul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, respectiv se vede cum acesta a efectuat manevra de depășire încălcând marcajul simplu continuu în apropierea unei treceri de pietoni, unde în mod obligatoriu există linie simplă sau dublă continuă.

Consideră apelantul că nu are relevanță împrejurarea că autovehiculul petentului a trecut numai cu roțile din partea dreaptă peste linia continuă, având în vedere dispozițiile art.120 alin.1 lit.i din H.G. nr.1391/2006.

A solicitat apelantul admiterea apelului și schimbarea hotărârii apelate în sensul respingerii plângerii petentului.

În termen legal, intimatul V. Z. O. Laris a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate se constată că apelul declarat este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Apelantul critica faptul că instanța de fond a admis plângerea contravențională in considerarea faptului ca din înregistrarea video depusa la dosar nu rezulta cu certitudine ca porțiunea de drum pe care s-a executat aceasta manevra este prevăzuta cu marcaj continuu.

In acord cu susținerile apelantului, instanța de control judiciar constată că, atât din fotografiile depuse de apelant, dar și din înregistrarea video, rezultă că marcajul continuu era vizibil, in locul in care intimatul a efectuat manevra de depășire, astfel încât, susținerile sale din plângerea contravențională nu pot fi reținute, existența marcajului continuu fiind singurul element de natură a dovedi săvârșirea contravenției.

Împrejurarea că trecerea de pe un sens pe altul s-a efectuat in apropierea unei treceri pentru pietoni nu ar fi fost suficienta pentru reținerea faptei contravenționale, in lipsa unor marcaje vizibile, conducătorul auto fiind in imposibilitatea de a prevedea existenta semnului de circulație ce indica trecerea de pietoni la momentul efectuării manevrei de depășire.

In alta ordine de idei, faptul ca autoturismul condus de petent a trecut peste linia continua doar cu rotile din partea dreapta nu justifica înlăturarea răspunderii sale contravenționale. Astfel, potrivit art.120 alin.1 lit.i din HG nr.1391/2006, exista contravenție „când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere;”Deci simplul fapt de a efectua manevra de depășire pe o porțiune de drum marcat cu linie întrerupta si revenirea pe sens tot pe o porțiune de drum marcata cu linie întrerupta, întrunește condițiile savarsirii unei contravenții, întrucât autoturismul a rulat pe sensul opus de mers paralel cu linia continua.

Pe cale de consecința, intimatul a savarsit contravenția reținuta de agentul constatator, iar înregistrarea video este elocventa in acest sens, autoturismul rulând pe un sector de drum unde depășirea era intersiza.

D. urmare, reținând situația de fapt astfel cum este susținuta de întregul material probator administrat, Tribunalul va admite apelul și va schimba in tot hotărârea atacata in sensul ca va respinge plângerea contravenționala ca nefondata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul civil declarat de către apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T. - B. R., cu sediul în T., ., județul T., impotriva sentintei civile nr.2040/24.06.2015 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimatul-petent V. Z. O. domiciliat în ., județul T..

Schimba in tot hotararea atacata in sensul ca respinge plangerea contraventionala ca nefondata.

Definitivă.

Pronuntata in sedinta publica din 15.12.2015.

Președinte, Judecător, Grefier, V. A. M. L. Șurculescu P. L.

Jud.fond.G.N.

Red.jud.Ș.M.L./14.01.2016.

Tehnored.gref.P.L./15.01.2016.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 1196/2015. Tribunalul TULCEA