Plângere contravenţională. Decizia nr. 281/2014. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 281/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 281/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 281/2014

Ședința publică de la 22 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. N.

Judecător E. N.

Grefier N. M.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul R. G. - A., administrator la ..R., cu domiciliul ales la cab av.C. V. I., București, sector 3, ..8, ., . civile nr.19/15.01.2014, pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T., cu sediul în T., ., jud.T..

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru apelant, av.C. V. I., în baza împuternicirii avocațiale ._/2014, depusă astăzi la dosarul cauzei, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, timbrat cu taxă de timbru în sumă de 20 lei, s-a depus întâmpinare de către intimat, s-a comunicat un exemplar de pe întâmpinare apelantului, s-a depus răspuns la întâmpinare de către apelant, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau explicații de dat în completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei părții prezente.

Apărătorul apelantului, av. C. V., având cuvântul, arată că, respectivul agent angajat al societății de pază, a fost angajat și menținut în funcție pentru o perioadă mai mare de trei luni, ca agent de pază, fără ca acesta să dețină atestat profesional și certificat de calificare pentru a ocupa funcția de agent de pază și ordine.

S-a mai arătat că instanța de fond nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei de petent, respectiv declarația pe propria răspundere la momentul angajării, în cadrul societății de pază prin care acesta a arătat faptul că nu a mai lucrat în funcția de agent de securitate într-o altă firmă de pază.

Totodată cele indicate în procesul-verbal de constatare nu corespund realității, întrucât respectivul angajat a fost înscris la primul curs de calificare, organizat de societatea de pază de la data semnării contractului individual de muncă.

De altfel legea permite societăților de pază să angajeze agenți de pază cu condiția, ca în decurs de 3 luni de la data angajării să efectueze cursuri de calificare pentru agenți, iar cu privire la cuantumul amenzii în sumă de 5.000 lei, acordată societății, apreciază că este o sumă mult prea mare.

În concluzie solicită, apărătorul apelantului, av. C. V., admiterea apelului, exonerarea de la plata amenzii și înlocuirea acesteia cu avertisment.

Instanța în temeiul art.394 NCPC declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față.

Prin plângerea contravențională adresată acestei instanțe la data de 29.10.2013 și înregistrată sub nr._, petentul R. G. A. a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 02.10.2013 întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului T. – Serviciul de Ordine Publică, exonerarea de la plata amenzii contravenționale, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.

Prin sentința civilă nr. 19/15.01.2014, Judecătoria Babadag a respins plângerea, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 02.10.2013 întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului T. – Serviciul de Ordine Publică, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 5.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 40 alin. 3 raportat la art.60 lit. g din Legea nr.333/2003, reținându-se că, în urma controlului efectuat în data de 25.09.2013, ora 00:30, la Complexul Turistic L., petentul, în calitate de administrator al .” SRL, a angajat și menținut în funcție pentru o perioadă mai mare de trei luni, ca agent de pază, pe numitul B. Ș., fără ca acesta să dețină atestat profesional și certificat de calificare pentru ocupația de agent de pază și ordine.

Din examinarea procesului-verbal de contravenție s-a constatat de către instanța de fond că la rubrica „alte mențiuni” s-a consemnat „sancționat în lipsă”, petentul nesemnând procesul verbal de contravenție, acesta fiind semnat de cei doi agenți constatatori, cât și de martora C. A..

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art.16 și art.17 din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor și nu conține și nici alte vicii de formă care să atragă anularea.

Din examinarea procesului verbal de constatare a contravenției s-a constatat că au fost respectate dispozițiile art.19 alin.1 din O.G. nr.2/2001, agentul constatator a făcut mențiune de lipsa administratorului societății în speță la momentul controlului și întocmirii procesului verbal de contravenție, procesul-verbal fiind semnat de către martorul sus-menționat în vederea confirmării.

Având în vedere că prin decizia pronunțată în cauza A. c. România, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a înlăturat prezumția deplină, absolută, irefragrabilă de legalitate a unui proces verbal de constatare și sancționare a contravenției pentru a acorda în mod real, efectiv dreptul la un proces echitabil, prima instanță a apreciat că se pot administra probe în înțelesul dispozițiilor Codului de procedură civilă, pentru a exista posibilitatea părților litigante de a dovedi că starea de fapt este alta decât cea reținută în procesul verbal atacat.

În soluționarea plângerii contravenționale instanța a avut în vedere prevederile art.34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora instanța sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, scop în care ascultă pe cel care a făcut plângerea contravențională și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat și administrează orice alte probe prevăzute de lege.

În privința probațiunii, prima instanță a arătat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției acestuia dincolo de orice îndoială rezonabilă, petentul beneficiind în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție sarcina probei revenind în primul rând agentului constatator.

A arătat judecătorul fondului că articolul 39 din Legea nr.333/2003 prevede că persoana care urmează să îndeplinească atribuții de pază sau protecție trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a) să fie cetățean român sau cetățean al unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European și să aibă vârsta de cel puțin 18 ani;b) să fie apt medical pentru exercitarea funcției;c) să nu aibă antecedente penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;d) să fie atestat profesional, potrivit prevederilor prezentei legi.

A mai arătat judecătorul primei instanțe că potrivit art.40 alin.3 din Legea nr.333/2003, conducătorii unităților prevăzute la art.2 alin.(1) pot angaja pe durată determinată persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art.39 lit.a) - c), dar nu mai mult de 3 luni și doar la prima angajare, cu scopul de a asigura perioada necesară pentru finalizarea procedurilor de angajare și de obținere a atestatului profesional, iar conform art.60 lit.g din același act normativ, constituie contravenție la prezenta lege nerespectarea prevederilor art. 24, art. 34 alin.(2), art. 40, art. 41^1 alin.(2) și art. 42.

Instanța a reținut că petentul a susținut că numitul B. Ș. este angajat al S.C „S. S. Guard” S.R.L., în funcția de paznic, din data de 20.06.2013, conform contractului individual de muncă nr.366/19.06.2013, pentru o perioadă nedeterminată, iar începând cu data de 23.08.2013, acesta a urmat cursul de calificare „Agent de pază”, organizat de societatea sus-menționată, curs care s-a desfășurat între 23.08._13, iar la data controlului, respectiv 25.09.2013, acesta se afla în perioada cursului de calificare, respectiv în perioada de 3 luni de la angajare.

Din extrasul REVISAL privind pe numitul B. Ș., emis de I.T.M. T., a rezultat că acesta a fost încadrat în muncă, în calitate de paznic, la data de 03 ianuarie 2013, la S.C. „Caruso Expert” S.R.L., la data de 01 februarie 2013, la S.C. „Kanin 9 Security Guard” S.R.L., iar la data de 20 iunie 2013, la S.C. „S. S. Guard” S.R.L.

A reținut instanța că articolul 40 alin. 3 din Legea nr. 333/2003 se referă la posibilitatea de angajare pe durată determinată a persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute la art.39 lit.a)-c), dar nu mai mult de 3 luni și doar la prima angajare, cu scopul de a asigura perioada necesară pentru finalizarea procedurilor de angajare și de obținere a atestatului profesional, în speță însă numitul B. Ș. a mai fost încadrat în muncă, ca agent de pază, la încă două societăți comerciale, pe o perioadă de o lună și respectiv 4 luni, astfel încât nu se afla la prima angajare, fiind depășită și perioada de 3 luni necesară pentru obținerea atestatului profesional.

A mai reținut instanța de fond că, în cauză, deși petentul a susținut netemeinicia și nelegalitatea procesului-verbal nu a făcut o probă contrarie pentru a răsturna prezumția de veridicitate a procesului-verbal, prezumție ce rezultă din evaluarea judiciară a materialului probator administrat în cauză, susținerile apreciindu-se a fi neîntemeiate, iar în contextul în care intimatul a probat veridicitatea situației de fapt reținută prin procesulverbal de contravenție, apărările petentului au fost înlăturate ca fiind neîntemeiate, numitul B. Ș. neaflându-se la prima angajare astfel cum susține petentul, susținerile sale fiind infirmate de probele produse în cauză de către intimată, respectiv extrasul REVISAL.

Din analiza dispozițiilor art.40 alin.3 Legea nr.333/2003, potrivit cărora conducătorii unităților prevăzute la art.2 alin.(1) pot angaja pe durată determinată persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art.39 lit.a) - c), dar nu mai mult de 3 luni și doar la prima angajare, cu scopul de a asigura perioada necesară pentru finalizarea procedurilor de angajare și de obținere a atestatului profesional, instanța de fond a apreciat ca fiind temeinică reținerii existenței faptei și a vinovăției.

Cu privire la solicitarea petentului de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertisment, prima instanță a apreciat că nu se impune această înlocuire, sancțiunea fiind corect individualizată.

Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

A arătat judecătorul primei instanțe că ceea ce deosebește contravenția de infracțiune, este gradul de pericol social și de aici și sancțiunea diferită a unor astfel de fapte, individualizarea sancțiunii reflectând dimensiunea gradului concret de pericol social al faptei, acest raport reflectând rațiunea proprie a sancțiunii.

Instanța de fond a reținut că în aprecierea gradului de pericol social, agentul constatator a avut în vedere limitele sancțiunii prevăzute de lege, făcându-se o individualizare corectă a sancțiunii în raport de pericolul social al faptei săvârșite, sancțiunea fiind aplicată la limita minimă, context în care se apreciază că se impune a se menține sancțiunea și în considerarea îndeplinirii actului educativ și preventiv al legii.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța a considerat că petentul nu a propus probe care să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal și nici din celelalte elemente identificate de instanță nu a rezultat o altă situație de fapt sau, cel puțin, un dubiu, în ceea ce privește plângerea formulată de acesta.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel petentul R. G. A., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivare, apelantul-petent a arătat că deși instanța de judecată face trimitere la dispozițiile art. 40 alin. 3 raportat la art. 60 lit. g din Legea nr. 333/2003, în sensul că în urma controlului efectuat la data de 25.09.2013, ora 00:30 la complexul - Turistic L., a angajat și menținut în funcție pentru o perioadă mai mare de trei luni, ca agent de pază pe numitul B. Ș., fără ca acesta să dețină atestat profesional și certificat de calificare pentru a ocupa funcția de agent de pază și ordine, instanța nu a avut în vedere și înscrisurile depuse la dosarul cauzei respectiv declarația pe propria răspundere a agentului B. Ș..

Precizează apelantul că B. Ș. a fost angajat al societății S.C. „S. S. Guard” S.R.L în funcția de paznic (agent de securitate), începând cu data de 20.06.2013 pentru o perioadă nedeterminată, conform Contractului Individual de Muncă înregistrat sub nr. 366/19.06.2013 în registrul general de evidența a salariilor, iar începând cu data de 23.08.2013 acesta a urmat cursul de calificare organizat de societate.

Arată în continuare apelantul-petent că în perioada 23.08._13 B. Ș. a urmat cursul de calificare „Agent de Securitate organizat de S.C „S. S. Guard” S.R.L., curs început înaintea de constatarea așa zisei contravenției și aplicarea amenzii

Învederează apelantul-petent că la data la care a avut loc controlul la Complexul-Turistic L., respectiv 25.09.2013, ora 00:30 B. Ș. se afla în perioada cursului de calificare, în conformitate cu art. 40 alin. 3) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția peroanelor, respectiv se afla în perioada de 3 luni de la prima angajare și în acest sens este și declarația pe propria răspundere anexată cererii introductive de instanță, prin care acesta arată faptul că nu a mai lucrat în funcția de agent de securitate într-o altă firmă de pază

Consideră apelantul-petent că sunt îndeplinite și dispozițiile prevăzute de art. 39 lit. a) – c) din Legea nr.333/2003, în sensul că este cetățean român, este apt din punct de vedere medical și nu are antecedente penale.

Învederează apelantul că cele indicate în procesul-verbal de constatare a contravenției nu corespund realității întrucât numitul B. Ș. a fost înscris în primul curs de calificare „Agent de securitate” organizat de S.C. S. S. Guard S.R.L de la data semnării contractului individual de muncă.

Consideră apelantul-petent că societatea a respectat dispozițiile legale cu privire la verificarea actelor necesare în vederea angajării numitului B. Ș., l-a înscris la cursul de calificare în vederea obținerii atestatului profesional, iar cu privire la faptul dacă acesta a mai fost sau nu angajat într-o altă societate de pază în funcția de agent de pază și ordine, răspunderea și-a asumat-o angajatul prin declarația pe propria răspundere, în sensul că nu a mai lucrat în funcția de agent de securitate într-o altă firmă de pază.

Totodată apelantul-petent susține că în conformitate cu art. 21 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

În apărare, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean T. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată, tribunalul constată că apelul este nefondat.

Sub aspectul legalității procesului-verbal se reține că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 16 si 17 din O.G. nr. 2/2001

Relativ la temeinicia procesului-verbal de contravenție se retine că apelantul-petent a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat contravențional și anume că în urma controlului efectuat în data de 25.09.2013, ora 00:30 la Complexul Turistic L., apelantul-petent, în calitate de administrator al S.C. „S. S. Guard” S.R.L., a angajat și menținut în funcție pentru o perioadă mai mare de trei luni, ca agent de pază, pe numitul B. Ș., fără ca acesta să dețină atestat profesional și certificat de calificare pentru ocupația de agent de pază și ordine.

Potrivit art. 39 din Legea nr. 333/2003 persoana care urmează să îndeplinească atribuții de pază sau protecție trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a) să fie cetățean român sau cetățean al unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European și să aibă vârsta de cel puțin 18 ani; b) să fie apt medical pentru exercitarea funcției;c) să nu aibă antecedente penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;d) să fie atestat profesional, potrivit prevederilor prezentei legi.

Art. 40 alin. 3 din Legea nr. 333/2003, prevede că, conducătorii unităților prevăzute la art.2 alin.(1) pot angaja pe durată determinată persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art.39 lit. a) - c), dar nu mai mult de 3 luni și doar la prima angajare, cu scopul de a asigura perioada necesară pentru finalizarea procedurilor de angajare și de obținere a atestatului profesional.

Art.60 lit. g din același act normativ, prevede că, constituie contravenție la prezenta lege nerespectarea prevederilor art. 24, art. 34 alin.(2), art. 40, art. 411 alin.(2) și art. 42.

Apelantul-petent a susținut că numitul B. Ș. este angajat al S.C. „S. S. Guard” S.R.L., în funcția de paznic, din data de 20.06.2013, conform contractului individual de muncă nr.366/19.06.2013, pentru o perioadă nedeterminată, iar începând cu data de 23.08.2013, acesta a urmat cursul de calificare „Agent de pază”, organizat de societatea sus-menționată, curs care s-a desfășurat între 23.08._13, iar la data controlului, respectiv 25.09.2013, acesta se afla în perioada cursului de calificare, respectiv în perioada de 3 luni de la angajare.

Din extrasul REVISAL privind pe numitul B. Ș., emis de I.T.M. T., rezultă că acesta a fost încadrat în muncă, în calitate de paznic, la data de 03 ianuarie 2013, la S.C. „Caruso Expert” S.R.L., la data de 01 februarie 2013, la S.C. „Kanin 9 Security Guard” S.R.L., iar la data de 20 iunie 2013, la S.C. „S. S. Guard” SRL.

Articolul 40 alin.3 din Legea nr. 333/2003 se referă la posibilitatea de angajare pe durată determinată a persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 39 lit. a)-c), dar nu mai mult de 3 luni și doar la prima angajare, cu scopul de a asigura perioada necesară pentru finalizarea procedurilor de angajare și de obținere a atestatului profesional.

În cauză, numitul B. Ș. a mai fost încadrat în muncă, ca agent de pază, la încă două societăți comerciale, pe o perioadă de o lună și respectiv 4 luni, astfel încât nu se afla la prima angajare, fiind depășită și perioada de 3 luni necesară pentru obținerea atestatului profesional.

În ce privește solicitarea apelantului-petent de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertisment, se apreciază că nu se impune această înlocuire, sancțiunea fiind corect individualizată, agentul constatator având în vedere limitele sancțiunii prevăzute de lege, făcându-se o individualizare corectă a sancțiunii în raport de pericolul social al faptei săvârșite, sancțiunea fiind aplicată la limita minimă, context în care se apreciază că se impune a se menține sancțiunea și în considerarea îndeplinirii actului educativ și preventiv al legii.

Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 din N.C.P.C., va fi respins apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul civil declarat de apelantul R. G. - A., administrator la S.C. S. S. GUARDS.R., cu domiciliul ales la cabinetul avocatului C. V. I., București, sector 3, ..8, ., ., împotriva sentinței civile nr.19/15.01.2014, pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T., cu sediul în municipiul T., ., județul T., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 22 mai 2014.

P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTOR GREFIER,

D. N. E. N. N. M.

Jud. fond. A.A.

Redactat jud. D.N./03.06.2014

Tehnoredactat gref. N.M/G.R./12.06.2014/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 281/2014. Tribunalul TULCEA