Plângere contravenţională. Decizia nr. 224/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 224/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 224/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 224
Ședința publică de la 30 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător Ș. R.
Grefier D. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta-petentă ., cu sediul ales în mun. C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3190/26.09.2013, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. DE S. P. C. ÎN T. R. – ISCTR – I. TERITORIAL 2 C., cu sediul procesul ales în mun. C., ., nr.2, .> La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că apelanta petentă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 40 lei, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a cererii de apel și lasă cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 2.07.2013 sub nr._, expediată la 28.06.2013 prin corespondență, petenta contestatoare . a solicitat, în contradictoriu cu intimata I. de S. pentru C. în T. R., anularea procesului verbal nr._/7.06.2013 încheiat de intimată.
În motivarea plângerii, contestatoarea a învederat, în esență, că nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, că lipsește semnătura unui martor neutru și că fapta nu există, întrucât îi lipsește intenția, ca trăsătură esențială a contravenției.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.
Intimata a formulat întâmpinare la 31.07.2013, ridicând excepția tardivității depunerii plângerii, iar în subsidiar respingerea acesteia ca nefondată (fila 15-19).
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 3190 din data de 26 septembrie 2013 a respins excepția tardivității, ridicată de intimată prin întâmpinare, ca nefondată.
De asemenea, a respins plângerea contravențională formulată de petenta, ., împotriva procesului de contravenție . nr._ din 07.06.2013 încheiat de intimatul I. DE S. P. C. IN T. R. - ISCTR, ca nefondată.
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că, în ceea ce privește chestiunea lipsei calității de reprezentant a contestatoarei, ridicată prin întâmpinare, nu există motive valide pentru anularea plângerii, întrucât la fila 7 din dosar a fost depusă, în original, împuternicirea avocațială . nr._ emisă la 27.06.2013 de Cabinet avocat A. M., Baroul C., cu mențiunile “redactare, semnare, depunere plângere împotriva PV . nr._/7.06.2013”, care conferă avocatului legitimitate în raporturile cu terții, conform prevederilor art. 131 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat.
Față de excepția tardivității ridicată de intimată tot prin întâmpinare, s-a reținut că, data de expediere a cererii de chemare în judecată, menționată pe ștampila aplicată de oficiul poștal este 28.06.2013 (fila 11), în interiorul termenului de 15 zile de la data comunicării procesului verbal – 14.06.2013, fiind aplicabile prevederile art. 183 alin. 1 NCPC, în raport de care actul de procedură este socotit a fi făcut în termen.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, în fapt, prin procesul verbal de contravenție nr._/7.06.2013 încheiat de intimată, petenta a fost sancționată cu amendă de 3.000 lei, reținându-se că la aceeași dată, ora 13:20, pe DN 22, KM 178 + 403, pe raza mun. Tulcea, au fost oprite pentru verificări un ansamblu de vehicule, compus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și remorca cu nr. înmatriculare_, conduse de șoferul M. A., pentru efectuarea unui transport de mărfuri în trafic național, fără ca operatorul de transport să își respecte obligația de a transmite pe siteul A.R.R. în format electronic, pe site-ul acesteia, situația conducătorilor auto anagajați, contravenție prevăzută de art. 5 pct. 18 din HG 69/2012 (fila 8).
Verificând sub aspect formal legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, s-a reținut că, acesta a fost încheiat cu respectarea normelor juridice incidente, fără a opera vreun caz de nulitate absolută.
Astfel, lipsa unui martor asistent și omisiunea de a-i aduce la cunoștință contravenientei dreptul la formularea de obiecțiuni constituie cauze de nulitate relativă, neprevăzută expres de lege, pentru care se cere întrunită cerința ca persoana sancționată să dovedească producerea unei vătămări prin viciul care afectează actul de procedură, instanța urmând a analiza, sub aspectul temeiniciei procesului verbal, care sunt obiecțiunile de fapt ale contravenientei, iar în ipoteza în care aceste obiecțiuni nu există sau sunt nesemnificative, petenta nu poate justifica vătămarea, deci nulitatea devine inoperantă.
Această interpretare reiese din recursul în interesul legii XXII/19 martie 2007, prin care Secțiile Unite ale Înalte Curți de Casație și Justiție au statuat, cu putere obligatorie, că nerespectarea de către agentul constatator a obligației de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare atrage nulitatea relativă a procesului verbal.
Or, potrivit art. 175 alin. 1 NCPC (coroborat cu art. 47 din OG 2/2001, care prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă), nulitatea relativă a unui act de procedură este aplicabilă numai dacă părții i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
P. a determina dacă petenta a suferit vreo vătămare în drepturile sale legitime, prima instanță a analizat temeinicia procesului verbal de contravenție, reținându-se în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în consonanță cu prevederile art. 34 din O.G. 2/2001.
Astfel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile încălcate au drept scop asigurarea unui cadru legal de stabilire a normelor comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier, precum și a sancțiunilor și măsurilor aplicabile în cazul constatării unor încălcări în spațiul Uniunii Europene.
De altfel, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Mai mult decât atât, nici constatarea contravenției și nici aplicarea sancțiunii efectuate prin procesul verbal întocmit de către agentul constatator nu se realizează în timpul și cadrul unei cauze civile sau penale, astfel încât dreptul petentei la un proces echitabil (art. 6 din Convenția Europeană) este garantat doar în fața instanței de judecată (pe parcursul prezentului litigiu civil).
Având în vedere aceste principii, prima instanță a reținut că, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care petentei i se asigură, de către instanța de judecată, condițiile de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil, însă în speță susținerile reclamantei nu au fost dovedite, existând probe certe cu privire la vinovăția acesteia.
Astfel, s-a arătat că, reclamantei, căreia îi revine sarcina probei, în baza 249 NCPC, nu a făcut dovada că și-ar fi îndeplinit obligația de actualizare a datelor sau că sistemul informatic ar fi fost nefuncțional pentru mai mult timp, existând însă probe certe că aceasta nu a furnizat informațiile impuse prin lege (potrivit listărilor efectuate de intimată, fila 21-22).
Ca atare, între procesul-verbal contestat și probele administrate există o legătură indisolubilă, în sensul că acestea se coroborează.
P. aceste motive, prima instanță și-a format convingerea că petenta se face vinovată de comiterea faptei care a fost reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție.
Asupra individualizării sancțiunii contravenționale prima instanță a constatat că petentei i s-a aplicat o amendă în cuantumul minim permis de lege, proporțional cu pericolul social al faptei comise, în raport de valoarea protejată (siguranța serviciilor de transport efectuate pe teritoriul statelor care au aderat la Uniunea Europeană, care oferă un spațiu lipsit de frontiere interne, în care este imperativă îndeplinirea unor minime cerințe de securitate, cum este cea a transmiterii situației conducătorilor auto angajați ce efectuează transporturi, în condițiile legii), cu atât mai mult cu cât reclamanta nu și-a asumat, pe parcursul procesului, responsabilitatea pentru propria conduită ilicită, negând săvârșirea contravenției, astfel încât nu poate fi oportună înlocuirea amenzii cu avertisment, justificându-se funcția punitivă a sancțiunii contravenționale.
Față de considerentele expuse, s-a constat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată corect individualizată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel petenta S.C. S. C. S.R.L., solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul admiterii plângerii contravenționale și constatării nelegalității actelor de control și mențiunilor înserate în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, cu consecința anularii procesului verbal menționat, precum și anularea sancțiunii contravenționale stabilite.
In subsidiar, s-a solicitat schimbarea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În ceea ce privește critica adusă hotărârii atacate, apelanta-petentă a arătat că, instanța de fond nu a motivat capătul de cerere subsidiar cu care a fost investită, respectiv înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului,
Instanța a analizat în mod evaziv acest capăt de cerere în considerentele hotărârii, omițând să se pronunțe asupra lui și în dispozitivul hotărârii.
O dată învestită cu o cerere de chemare în judecată, instanța are obligația să se pronunțe în limitele acestei învestiri.
A mai arătat apelanta că, în cauză nu au fost respectate dispozițiile art.5 din O.G. 2/2001 potrivit cărora „Sancțiunea stabilită trebuie să fie în acord cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”.
De asemenea, raportat la dispozițiile art.21 alin.(3) din același act normativ, care stabilește ca sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, sancțiunea amenzii aplicate este mult prea mare față de pericolul social al faptei contravenționale.
Față de aceste dispoziții legale și având in vedere gradul de pericol social redus al contravenției ce se reține în culpa sa, apelanta a solicitat să se constate pericolul social redus al faptelor săvârșite și să se dispună schimbarea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Mai mult, a precizat apelanta că întâmpină dificultăți financiare, iar plata acestei sume către intimat ar conduce la un previzibil blocaj; și-a îndeplinit toate obligațiile legale în ce privește celelalte aspecte ce țin de organizarea și funcționarea sa, nefiind reținute, în sarcina sa, alte contravenții sau încălcarea altor dispoziții legale.
În măsura în care instanța va reține vinovăția sa, apelanta a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art7 raportat la art.5 din O.G. 2/2001.
S-a mai arătat că, sancțiunea juridică, inclusiv cea contravenționala nu reprezintă un scop în sine ci un mijloc de reglementare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii.
Este contrar spiritului legii și intenției legiuitorului să se susțină ca numai agentul constatator poate aprecia asupra cuantumului amenzii și că instanța de judecată, în calitate de cenzor al activității agentului constatator nu ar avea aceasta posibilitate.
Art. 34 alin. 1 prevede posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar aceasta prerogativa nu se poate referi mimai la alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile, ci și la tot ceea ce presupune legalitatea sancțiunii aplicate, inclusiv cuantumul acesteia, care trebuie corelat întotdeauna cu gradul de pericol social al faptei.
În consecința, apelanta a solicitat reindividualizarea sancțiunii aplicate prin reducerea cuantumului acesteia la 90% din suma totală, astfel încât achitarea ei să nu pună în pericol desfășurarea activității curente a societății.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 466 și urm. Cod procedură civilă și dispozițiile OG NR.2/2001.
La termenul de judecată din data de 30 aprilie 2014, instanța din oficiu, a invocat excepția de netimbrare a cererii de apel.
Examinând hotărârea atacată în raport de excepția invocată, tribunalul constată următoarele:
Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 22 ianuarie 2014, iar prin rezoluția administrativă s-a stabilit în sarcina apelantei-petente obligația achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 40 lei, din care 20 lei aferentă judecării cauzei la fond și 20 lei aferentă căii de atac.
P. termenul de judecată din data de 26 martie 2014 și ulterior la data de 30 aprilie 2014 apelanta-petentă a fost citat cu mențiunea să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 40 lei.
La termenul stabilit din data de 30 aprilie 2014, apelanta-petentă nu s-a prezentat în fața instanței, prin reprezentant și nu a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru.
Potrivit dispozițiilor art. 470 alin 2 din NCPC, la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar potrivit alin 3, cerința de la alin 2, lipsa dovezii achitării taxei de timbru, poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.
Potrivit dispozițiilor art.19 din OUG nr.80/2013, plângerea împotiva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârilor pronunțate se taxează cu 20 lei.
În condițiile în care apelantei-petente i s-a pus în vedere prin citația emisă pentru termenul de judecată din 30 aprilie 2014, să satisfacă cerința timbrajului, iar aceasta nu a dat curs cerinței consacrate de lege, tribunalul urmează a anula apelului declarat, ca netimbrat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează apelul civil formulat de apelanta-petentă ., cu sediul ales în mun. C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3190/26.09.2013, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. DE S. P. C. ÎN T. R. – ISCTR – I. TERITORIAL 2 C., cu sediul procesul ales în mun. C., ., nr.2, ., ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 30 aprilie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
R. A. V. Ș. R. D. B.
Red.jud. fond. jud. D.N.G
Red. dec.civ.jud.Ș.R./29.05.2014
Tehnored. gref. D.B./30.05.2014/4 ex. / . ex. apelant/ 1 ex. intimat
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 206/2015.... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 238/2014. Tribunalul... → |
|---|
