Pretenţii. Decizia nr. 455/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 455/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 455/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 455/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
JUDECĂTOR: S. G.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T. cu sediul în T., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.2271/04.09.2014 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul pârât T. P. cu domiciliul în T., ., ., a.2, jud.T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat intimatul pârât, personal, lipsă fiind apelanta reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că, în cauză nu s-a depus întâmpinare, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și explicații de dat sau probe de administrat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra apelului.
Intimatul pârât având cuvântul, în apel, precizează că nu înțelege de ce este dator Spitalului Jud.T. pentru că aici i s-a acordat doar primul ajutor după care, în 24 ore, a fost transferat la S. Jud.C. față de care și-a achitat toate cheltuielile, utilizând adeverința de salarizare întrucât este asigurat.
Concluzionând, consideră că nu datorează cheltuieli de spitalizare apelantei reclamante.
Instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 07.05.2014, sub nr._, reclamantul S. Județean de Urgență T. a solicitat obligarea pârâtului T. P. la plata sumei de 315,52 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, actualizată până la data plății efective.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecată.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.2271 din 04 septembrie 2014 instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T. în contradictoriu cu pârâtul T. P. ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prevederile art.313 din Legea nr.95/2006 și a dispozițiilor art.998-999 Cod civ. nu sunt incidente în cauză.
Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant rezultă că autorul accidentului, care este răspunzător și din punct de vedere civil în temeiul art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006, nu este reclamantul, ci o altă persoană, M. P. V., fapt ce rezultă din propunerea și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.
Persoana vinovată de producerea accidentului nu era cunoscută reclamantului nu dintr-o pretinsă culpă a pârâtului, de a nu depune plângere penală, ci din lipsa de diligență a reclamantului însuși, care abia odată cu chemarea în judecată a pârâtului a făcut un minim demers în sensul menționat. Astfel, deși rezoluția procurorului de netrimitere în judecată datează din anul 2011, din aceasta reieșind identitatea persoanei responsabile de producerea accidentului, reclamantul a solicitat această informație de la organele de cercetare penală abia odată cu cererea de chemare în judecată (fila 5), împrejurarea că nu a cunoscut autorul accidentului datorându-i-se în exclusivitate.
În ceea ce privește cererea de modificare a acțiunii, în sensul că reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a lui M. P. V., instanța de fond a reținut că această modificare a avut loc după închiderea dezbaterilor, iar potrivit art. 204 alin. (1) C.p.c. cererea de chemare în judecată poate fi modificată numai până la primul termen de judecată la care reclamantul a fost legal citat.
Prin urmare, având în vedere și faptul că, potrivit probelor de la dosar, instanța de fond nu a putut reține că pârâtul ar fi săvârșit vreo faptă care să fie în legătură de cauzalitate cu prejudiciul suferit de reclamant, deci nu a putut antrena răspunderea pentru fapta proprie în temeiul art.998-999 Cod civ.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T..
S-a susținut în motivarea apelului că pârâtUL T. P. a declarat la internarea în spital că a fost victima unui accident rutier, fiind internat de la 22.05.2011 până la 23.05.2011, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind de 315,52 lei.
Învederează apelantul că cheltuielile efectuate la Unitatea de Primire Urgențe sunt suportate de către stat și nu de către Casa de Asigurări de Sănătate, acordându-se pacienților indiferent dacă sunt asigurați sau nu, dacă sunt cetățeni români sau nu ș.a.m.d.
Au fost invocate prevederile art. 313 alin. l și 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, text care are rolul de a legifera expres faptul că statul român, prin Casa de Asigurari de Sanatate, nu deconteaza decât cheltuielile de spitalizare cauzate de o îmbolnavire sau o afecțiune cronică sau acută, nu și cele efectuate pentru recuperarea unui pacient care a fost victima unui accident sau agresiune și chiar dacă textul de lege face trimitere la cel ce a provocat . sau accidentul, însa sunt situații, cum este cazul în speța, unde autorul agresiunii nu este cunoscut de către unitatea sanitară pentru că pacienta declară că a fost victima unei agresiuni “impăcându-se” cu agresorul, nu-i solicita acestuia să platească cheltuielile de spitalizare sau dacă le-a solicitat, nu a depus suma de bani la unitatea sanitară și, ca atare, fapta ilicita constă în inacțiunea pârâtului.
S-a arătat că in toate secțiile spitalului sunt afișate prevederile art 313 din Legea nr. 95/2006 - pacienților aducându-se la cunostință și verbal faptul că CAS nu suportă cheltuielile victimelor agresiunilor sau accidentelor chiar dacă au asigurare valabilă, urmând ca aceștia să se îndrepte împotriva persoanei vinovate pentru a le recupera.
Or, pârâtul s-a prezentat la S. Județean de Urgență T. declarând ca a fost victima unui accident rutier și nu a mai intreprins niciun demers pentru a recupera de la făptuitor acesta suma datorata pentru spitalizare și nici nu a mai formulat o plângere împotriva acestuia,iar spitalul nu este abilitat să efectueze niciun fel de cercetare în ceea ce privește agresorul sau persoana care a provocat accidentul, având doar posibilitatea de a se constitui parte civilă în dosarul penal înregistrat ca urmare a plângerii victimei.
In caz contrar, pentru ca textul de lege invocat nu îi scutește de plata cheltuielilor de spitalizare pe agresorii/autorii accidentelor care nu au fost denunțati, cum este și cazul în speța, victima are mai multe variante pentru a se putea asigura aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2009, respectiv ei pot fie să plătească din veniturile sale, urmând a le recupera ulterior pe cale judecătorească, fie să le recupereze pe cale amiabilă de la acesta și să le depună la spital.
S-a arătat că nu legea nu prevede vreo excepție, textul invocat fiind clar, în sensul ca plata spitalizării pentru persoanele a căror sănătate a suferit din cauza unor agresiuni sau accidente nu se suporta de către Casa de Asigurări de Sanatate, aceasta chiar dacă pacienții au fost „victime” și nu se fac vinovate ca au ajuns in situația de a fi pacienții spitalului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 466 din Codul de procedură civilă.
Intimatul pârât T. P. nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, se reține că apelul este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Art. 313 din Legea nr. 95/2006 arată că persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Din interpretarea textului de lege mai sus arătat rezultă că obligația achitării serviciilor medicale nu incumbă beneficiarului acestora ci autorilor faptelor care au determinat acordarea asistenței medicale.
Or, pârâtul în cauză nu este autorul ci victima accidentului rutier ce a determinat acordarea asistenței medicale, astfel că în raport de actul normativ mai sus menționat, nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de spitalizare.
Nu poate fi antrenată nici răspunderea civilă delictuală a pârâtului atâta vreme cât nu s-a dovedit că acesta se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte ilicite de natură a atrage incidența dispozițiile art. 998-999 Cod civil.
A promova o acțiune în justiție este un drept al persoanei și nu o obligație a cărei nerespectare ar putea fi sancționată în condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus arătate.
Așadar, împrejurarea că pârâtul nu a solicitat tragerea la răspundere penală a persoanei vinovate de producerea leziunilor pentru care a avut nevoie de asistența medicală ce i-a fost acordată de către reclamant, nu echivalează, în opinia instanței, cu o faptă ilicită.
Nu lipsit de relevanță este faptul că așa cum rezultă din cuprinsul foii de observație clinică generală existentă la dosar (fila 9), pârâtul este asigurat, astfel că potrivit dispozițiilor art. 218 din Legea nr. 95/2006 era îndreptățit la acordarea de servicii medicale de la data accidentului și până la vindecare.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, constatând că soluția adoptată de către judecătorul fondului este temeinică și legală, tribunalul va respinge ca nefondat apelul reclamantei.
Pe cale de consecință, va fi păstrată sentința civilă nr. 2271/04.09.2014 a Judecătoriei T. ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T., cu sediul în T., ., județul T., împotriva sentinței civile nr.2271/04.09.2014 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul-pârât T. P., cu domiciliul în T., ., ., ., având ca obiect pretenții, ca nefondat.
Păstrează sentința civilă nr. 2271/04.09.2014 a Judecătoriei T. ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de la 27 mai 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
C. D. A. S. G. L. R.
Jud. fond I.H.
Redactat jud. S.G./05.06.2015
Tehnoredactat gref. L.R./G.R/12.06.2015/4 ex.
| ← Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 946/2015.... | Pretenţii. Decizia nr. 470/2016. Tribunalul TULCEA → |
|---|
