Contestaţie la executare. Decizia nr. 526/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 526/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 526/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 526/2015
Ședința publică de la 05 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. N.
Judecător D. N.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE S.A. P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. ȘI PODURI C., cu sediul în C., ., jud.C., împotriva sentinței civile nr.103/11.02.2015, pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat .., cu sediul în oraș Măcin, ., jud.Tulcea, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru intimată avocat I. S. G., în baza delegației nr.257/2015, depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei de timbru, s-a depus și s-a comunicat întâmpinarea, după care:
Față de susținerea apărătorului intimatei că nu mai are alte cereri de formulat sau explicații de dat în completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei părții prezente.
Avocat I. S. având cuvântul pentru intimată arată că, apelanta a susținut în mod eronat că la momentul contestării procesului verbal de contravenție nu s-a contestat și tariful de despăgubire, deoarece când s-a pronunțat Judecătoria Fetești a admis în parte plângerea, și în mod corect instanța de fond a reținut că intimata a contestat în integralitate procesul verbal inclusiv tariful de despăgubire.
S-a mai arătat că intimata a contestat la instanța competentă procesele verbale prin care a fost obligată la plata tarifului de despăgubire, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.144/2012.
În concluzie s-a solicitat de avocat I. S. respingerea apelului, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată și depune în acest sens la dosar dovada achitării onorariului.
Instanța în temeiul art. 394 NCPC declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față.
P. cererea formulată și înregistrată la Judecătoria Măcin sub nr.1357/253/6.11.2014, .. a solicitat pe calea contestației la executare în contradictoriu cu D.R.D.P. C., anularea formelor de executare emise în dosarul de executare nr.773/2014 al lui B.E.J. V. I.
P. sentința civilă nr.103/11.02.2015, Judecătoria Măcin a admis contestația și a dispus anularea tuturor formelor de executare emise de B.E.J. V. I. și V. M. în dosarul de executare nr.773/2014.
Totodată a fost respinsă cererea de restituire a taxei de timbru ca prematur introdusă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. II din Legea nr.144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
A mai reținut instanța de fond că C.N.A.D.N.R. S.A. a solicitat la Curtea Constituțională, constatarea neconstituționalității a art. II din Legea nr. 144/2012, iar prin Decizia nr. 385/2013, Curtea Constituțională a respins cererea reținând că: „P. Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art. 1alin. (2) al actului normativ menționat. Potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, limitele acesteia fiind stabilite în funcție de tipul vehiculului și fiind cuprinse în anexa nr. 2 la ordonanță.
Distinct de sancțiunea amenzii, prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă, adică în lipsa documentului sau înregistrării în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
P. art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 au fost abrogate prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 15./2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar prin cele ale art. II din aceeași lege, criticate în prezenta cauză, s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii.
Autorul excepției critică această din urmă măsură legislativă, susținând că ar avea caracter retroactiv, contrar prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2). Din examinarea motivării excepției, Curtea observă, însă, că autorul acesteia se raportează, în argumentarea criticii, la redactarea pe care textul constituțional o avea anterior revizuirii din 2003, și anume că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile". Or, în prezent, acesta prevede, alături de legea penală mai favorabilă, și legea contravențională mai favorabilă ca excepție de la regula neretroactivității legii.
Referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 39 din Legea nr. 47/1992”.
Prima instanță a reținut că potrivit art. 9 alin. 3 teza finală din O.G. nr.15/2001, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) iar potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
A arătat judecătorul fondului că aplicarea legii contravenționale mai favorabile, poate primi cel puțin două justificări, respectiv legea nouă este expresia politicii actuale, de apărare socială astfel că ea trebuie aplicată în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii, iar pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi, mai sever decât prevede legea nou, în vigoare la data judecării lor.
În cauză, instanța a reținut că .. a contestat procesul-verbal de contravenție, că prin sentința civilă nr. 2574/25.11.2011 a Judecătoriei Fetești i s-a admis plângerea în parte, i s-a transformat amenda în „avertisment” și s-a menținut procesul-verbal pentru celelalte dispoziții, însă din analiza deciziei Curții Constituționale, rezultă fără dubiu că contestatorului i se aplică legea mai favorabilă cu privire la tariful de despăgubiri și că îi sunt aplicabile prevederile art. II din Legea nr. 144/2012, întrucât s-a contestat în instanță procesul-verbal până la data intrării în vigoare a legii.
A arătat judecătorul fondului că faptul că sentința civilă a rămas definitivă anterior intrării în vigoare a legii, nu are nici o relevanță, cu atât mai mult cu cât titlul a fost atacat pe baza contestației la executare care reprezintă și ea o etapă în punerea în executare a unui debit care însă a fost anulat, instanța apreciind că printr-o astfel de interpretare ar însemna să aibă loc inechități între persoane fizice sau juridice care au contestat procesul-verbal și au obținut soluții definitive anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și cei care au contestat în același timp dar a căror soluții nu au fost pronunțate până la data intrării în vigoare a legii.
Cu privire la cel de al doilea motiv invocat de intimată în întâmpinare, instanța a reținut că .. a atacat procesul-verbal în integralitatea sa și nu numai cu privire la amendă așa cum eronat s-a interpretat.
Relativ la restituirea taxei de timbru, instanța a reținut că potrivit art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, în această situație taxa judiciară de timbru se restituie la rămânerea definitivă a hotărârii, motiv pentru care a considerat că cererea de restituire a taxei de timbru este prematur introdusă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel C. Națională de A. și D. Naționale S.A. prin Direcția Regională de D. și Poduri C., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Consideră apelanta că instanța de fond a soluționat eronat cererea de chemare în judecată și a interpretat eronat dispozițiile Legii nr. 144/2012 și probatoriul administrat.
O primă critică pe care o aduce apelanta hotărârii atacate, vizează faptul că, în opinia sa, tariful de despăgubire nu este sancțiune contravențională, astfel că retroactivitatea legii contravenționale mai favorabile (Legea nr. 144/2012 nu este aplicabilă în speță.
În cauză, obiectul executării silite îl constituie creanța constând în tariful de despăgubire, creanța care nu este sancțiune contravențională, astfel că retroactivitatea legii contravenționale mai favorabile nu este aplicabilă în speța de față.
În acesta sens, arată apelanta că în considerentele Deciziei nr. 57/2012, Curtea Constituțională a constatat posibilitatea cumulării răspunderii contravenționale cu răspundere civilă delictuală și, subsecvent, impunerea achitării concomitente a unei amenzi contravenționale și a unui tarif de despăgubire. Cumulul se justifică prin diferența esențială dintre fundamentele fiecărui tip de răspundere.
Dacă în cazul răspunderii contravenționale se urmărește sancționarea unei conduite ilicite, prin stabilirea răspunderii civile se tinde la repararea prejudiciului produs unui anumit subiect de drept, în speță C. Națională de A. și D. Naționale. Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (2) și (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84/2003 pentru înființarea C.N.A.D.N.R. S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome „Administrația Națională a Drumurilor din România” publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 694 din 3 octombrie 2003, aceasta este persoana juridică română de interes strategic național, care desfășoară în principal, activități de interes public național în domeniul administrării drumurilor naționale și autostrăzilor. De aceea, la stabilirea pe cale legală a tarifului de despăgubire se impune în vederea asigurării unei modalități eficace de recuperare a prejudiciului suferit în considerarea importanței protejării rețelei de drumuri naționale din România și a necesității menținerii acesteia într-o stare care să ofere deopotrivă siguranța circulației și condiții optime pentru desfășurarea traficului rutier.
Consideră apelanta că tariful de despăgubire nu constituie o sancțiune contravențională complementară, ci sancțiunea legală a unui prejudiciu care este fundamentat unei răspunderi civile delictuale și prin urmare acest tarif nu are caracter contravențional ci este o obligație de natură civilă, materială, astfel că abrogarea art. 8 alin. ( 3) al O.G. nr. 15/2002 prin art. 1 pct. 2 din Legea nr. 144/2012 nu produce efecte retroactiv, nefiind vorba de o prevedere legală contravențională, ci se aplică doar pentru viitor.
Mai mult decât atât, dacă Legea nr. 144/2012 s-ar fi aplicat pentru toate tarifele de despăgubire, adică dacă legea s-ar fi aplicat retroactiv, atunci nu s-ar mai justifica precizările legiuitorului din art. II al aceleași legi, potrivit cărora „tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”
Potrivit acestei prevederi legale, se anulează tarifele de despăgubire care au fost contestate în instanța până la data intrării în vigoare a legii, astfel că în mod legic se reține că celelalte tarife de despăgubire aplicate își mențin valabilitatea.
Consideră apelanta că, în speța de față, nu se aplică legea mai favorabilă, fiind vorba de prevederi de natură contravențională, astfel încât prevederile art. 15 alin 2 din Constituția României nu sunt aplicabile.
Cea de a doua critică a hotărârii apelate, susține apelantul, se referă la faptul că prima instanță a considerat că trebuia reținut că .. a atacat procesul-verbal în integralitatea sa și nu numai cu privire la amendă.
Astfel, conform celor reținute de Judecătoria Fetești în Sentința civilă nr. 2574/25.11.2011, pronunțată în dosarul nr._ se poate observa faptul că hotărârea judecătorească nu cuprinde nicio mențiune privitoare la faptul că ar fi fost criticat și tariful de despăgubire de către contestatore sau ar fi solicitat exonerarea de la plata acestuia.
Precizează apelanta că singura mențiune din sentința civilă nr. 2574/25.11.2011 cu privire la capetele de cerere din plâgerea contravențională ce a format obiectul dosarului nr._ este aceea că petenta .. a solicitat anularea procesului-verbal și totodată a solicitat și restituirea sumei de 1.375 lei cu titlu de amendă achitată la 48 de ore.
Arată apelanta că instanța de judecată care a soluționat plângerea contravențională nu a reținut sub nici o formă că petenta ar fi adus critici privind legalitatea sau temeinicia tarifului de despăgubire, astfel că în mod eronat și fără temei prima instanță a reținut că reclamanta ar fi contestat și tariful de despăgubire, motiv pentru care se poate reține că, în speță, este incidentă condiția de anulare a tarifului prevăzut de Legea nr. 144/2012.
Concluzionează apelanta că, în speță, contestatoarea nu a făcut dovada faptului că anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 ar fi contestat tariful de despăgubire prin plângerea contravențională ce a format obiectul cauzei nr._, iar în lipsa probării îndeplinirii acestei condiții impusă de lege, nu se poate reține că tariful de despăgubire ar fi fost anulat prin efectul legii contravenționale mai favorabile.
În apărare, S.C. „A.” S.R.L. Măcin a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate precum și din oficiu conform art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 Tribunalul reține ca apelul este neîntemeiat.
Critica hotărârii atacate se referă, în esență, la faptul că tariful de despăgubire nefiind sancțiune contravențională, nu operează în speță retroactivitatea legii contravenționale mai favorabile și de asemeni faptul că plângerea contravențională a vizat numai amenda contravențională și nu tariful de despăgubire, critică neîntemeiată întrucât intimata-petentă a atacat procesul-verbal de contravenție în integralitatea sa.
Astfel, se reține că potrivit art. II din Lg. nr.144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
C.N.A.D.N.R.-S.A. a solicitat la Curtea Constituțională, constatarea neconstituționalității a art. II din Lg. nr.144/2012 iar prin decizia nr. 385/2013, Curtea Constituțională a respins cererea reținând că: „P. Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art. 1 alin (2) al actului normativ menționat. Potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, limitele acesteia fiind stabilite în funcție de tipul vehiculului și fiind cuprinse în anexa nr. 2 la ordonanță.
Totodată, pe lângă sancțiunea amenzii, prevederile art. 8 alin (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă, adică în lipsa documentului sau înregistrării în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Art. I pct. 2 din Legea nr.144/2012 a abrogat prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar art. II din aceeași lege, criticate în prezenta cauză, s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii.
S-a criticat această din urmă măsură legislativă, susținând că ar avea caracter retroactiv, contrar prevederilor constituționale ale art. 15 alin (2), însă din examinarea motivării excepției, Curtea a observat, însă, că autorul acesteia se raportează, în argumentarea criticii, la redactarea pe care textul constituțional o avea anterior revizuirii din 2003, și anume că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile". Or, în prezent, acesta prevede, alături de legea penală mai favorabilă, și legea contravențională mai favorabilă ca excepție de la regula neretroactivității legii.
În mod corect a reținut prima instanță că referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții.
Fiind abrogate dispozițiile legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15alin (2) din Legea fundamentală.
Potrivit art. 9 alin. 3 teza finală din O.G. nr.15/2001, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1), iar potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
În cauză, intimata-apelantă a contestat procesul-verbal de contravenție, și anume faptul că prin sentința civilă nr. 2574/25.11.2011 a Judecătoriei Fetești i s-a admis plângerea în parte, i s-a transformat amenda în „avertisment” și s-a menținut procesul-verbal pentru celelalte dispoziții.
Potrivit deciziei Curții Constituționale, se reține că, intimatului - contestator i se aplică legea mai favorabilă cu privire la tariful de despăgubiri și că îi sunt aplicabile prevederile art. II din Lg. nr.144/2012, întrucât s-a contestat în instanță procesul-verbal până la data intrării în vigoare a legii.
Nu are nici o relevanță faptul că sentința civilă a rămas definitivă anterior intrării în vigoare a legii,, cu atât mai mult cu cât titlul a fost atacat pe baza contestației la executare care reprezintă și ea o etapă în punerea în executare a unui debit care însă a fost anulat.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 din N.C.P.C., va fi respins apelul, ca nefondat.
Totodată va fi obligată apelanta la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. ȘI PODURI C., cu sediul în municipiul C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 103/11.02.2015, pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat S.C. „A.” S.R.L., cu sediul în orașu Măcin, ., județul Tulcea, având ca obiect contestație la executare, ca nefondat.
Obligă apelanta la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 iunie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
E. N. D. N. N. M.
Pt. jud. în C.O., conf. art.
426 alin. 4 N.C.P.C..
semnează președintele instanței
Jud. fond D.A.
Redactat jud. D.N./18.06.2015
Tehnoredactat gref. N.M./G.R./30.06.2015/4 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 495/2015. Tribunalul TULCEA | Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 946/2015.... → |
|---|
