Obligaţie de a face. Decizia nr. 141/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 141/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 5673/333/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 141/A/2013
Ședința publică de la 02 Iulie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. E. S.
Judecător P. C. D.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra cererii de apel declarată de către apelanta – reclamantă . V., cu sediul în V., .. 103, ., jud. V., în contradictoriu cu intimata - pârâtă ., cu sediul în V., ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 941/25.02.2013, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 25 iunie 2013 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 02 iulie 2013, dându-se decizia de față;
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 941 din 25.02.2013 a Judecătoriei V., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta .., prin reprezentant legal, împotriva pârâtei .., prin reprezentant legal.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, prima instanță a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3/29.12.1992, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiului comercial situat în V., ., 1, cu suprafața utilă de 104 mp și a grupului sanitar aferent. Prin act adițional întocmit la 25.05.1993, reclamanta a cumpărat și spațiul cu destinație de terasă în suprafață de 48 mp(f.3-4).
S-a mai reținut că, din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară depus la dosarul cauzei de către reclamantă și planșele foto atașate, coroborate cu susținerile necontestate ale reclamantei și pârâtei, instanța a reținut că în vara anului 2012, pârâta – care își desfășoară activitatea într-un spațiu învecinat cu al reclamantei, în temeiul unui contract de închiriere, cu profil de alimentație publică (terasă), a ridicat un coș de fum de aprox. 12 m înălțime pe colțul clădirii Piața T., pe peretele aferent spațiului aparținând reclamantei(f.37).
Raportându-se la prevederile art. 588 cod civil 2009, instanța de fond a observat, că lucrarea ridicată de pârâtă este realizată asupra peretelui perimetral al clădirii Piața T., unde reclamanta posedă un spațiu comercial situat la etaj, astfel cum este delimitat în planșele foto anexate raportului de expertiză extrajudiciară astfel că, sunt de asemenea aplicabile dispozițiile Codului civil 2009 privind coproprietatea forțată – art. 649 alin. 1 lit. b. Se arată totodată că, pereții perimetrali sunt considerate bunuri accesorii în raport cu spațiile locative, fiecare coproprietar putând să folosească atât spațiul care constituie bunul principal, cât și părțile comune în condițiile acordului de asociere, fără a aduce atingere drepturilor celorlalți proprietari și fără a schimba destinația clădirii, iar dacă nu există acord de asociere, potrivit dispozițiilor de drept comun în materie – art. 647 Cod civil, ceea ce presupune respectarea destinației și a exercitării folosinței de către ceilalți coproprietari.
În speță, prima instanță reține că, reclamanta era proprietara exclusivă a spațiului comercial situat la etajul clădirii respective, însă nu era titulara exclusivă a unei părți materiale din pereții perimetrali ai acesteia, ci doar coproprietar, în cadrul proprietății comune pe cote părți forțate, în conformitate cu art. 634 Cod civil 2009. Pârâta, în legătură cu care se admite că își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de închiriere, exercită folosința bunului comun alături de bunul principal - terasa, fiind ținută să respecte aceleași limite ca și coproprietarii: utilizarea conform destinației și să nu aducă atingere drepturilor simultane și concurente de aceeași natură ale celorlalți coproprietari.
Potrivit instanței de fond, înscrisurile depuse la filele 19-27 din dosar de către pârâtă atestă faptul că pârâta a ridicat coșul de fum pe peretele perimetral cu acordul celorlalți coproprietari. Pârâta a ridicat coșul de fum în exercitarea folosinței asupra terasei închiriate, or, reclamanta nu a probat depășirea limitelor prevăzute de lege, astfel cum au fost menționate mai sus. Criticile legate de aspectul inestetic și imposibilitatea efectuării reparațiilor la peretele comun nu sunt întemeiate, de altfel, concluziile în acest sens din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară sunt în mare parte simple aprecieri ale expertului și nu rezultatul unor raționamente precise și verificabile(f.38 – IV.2 și IV.3), având în vedere că lucrarea, fiind provizorie și neîncorporată în construcția respectivă, ar putea fi înlăturată temporar în vederea reparațiilor necesare – după cum relevă mijloacele materiale de probă pe care instanța le-a luat în considerare– planșele foto atașate raportului de expertiză. Mai mult, indicarea unui text legal în raportul de expertiză tehnică nu determină aplicabilitatea acestuia, instanța stabilind normele de drept incidente speței. Art. 612 Cod civil 2009 nu este pertinent.
De asemenea, instanța de fond a considerat, față de dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă, că nedepunerea interogatoriului pârâtei constituie, prin raportare și la poziția exprimată prin întâmpinare, numai un început de dovadă, mai mult, împrejurările cauzei au fost lămurite prin celelalte probe administrate și infirmă pretențiile reclamantei.
În concluzie, instanța de fond a apreciat că nu erau incidente dispozițiile art. 588 Cod civil 2009, ci ale art. 647 Cod civil 2009, având în vedere că pârâta nu era în situația autorului unei lucrări provizorii asupra imobilului altuia, ci a unui chiriaș care exercită atributul folosinței în limitele permise de lege – ceea ce impunea soluția respingerii ca neîntemeiată a cererii formulate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta . V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea apelului reclamanta a arătat că, hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, reținându-se eronat că nu sunt aplicabile prevederile art. 588 Cod civil iar încadrarea situației de fapt în dispozițiile art. 634 Cod civil este greșită deoarece, situația de fapt prezentata in acțiunea introductiva nu releva niciun element de coproprietate forțată.
Reclamanta a susținut de asemenea că, în mod greșit a reținut prima instanță că montarea coșului de fum s-a făcut pe un perete perimetral, deoarece, peretele său nu se află în contact cu solul. Coșul de fum fiind montat pe peretele proprietatea sa exclusivă și nu pe o parte comună.
Susține reclamanta că, pereții exteriori ai apartamentului proprietate privata sau ai unui alt spațiu proprietate privata nu fac parte din spatiile ( părțile ) comune și că, faptul că pârâta ar avea acordul celorlalți coproprietari este irelevant, întrucât, proprietatea exclusiva a sa, neputând fi transformata .. Pe de alta parte, nu exista nicio davada a faptului ca acele acorduri sunt ale proprietarilor.
Reclamanta a învederat că, pentru a-si monta acel cos de fum, pârâta trebuia sa aibă acordul proprietarilor ale căror proprietăți erau afectate de acel cos de fum, respectiv, proprietarul spațiului de la parter pe ai cărui pereți este montat coșul de fum si acordul său în timp ce, acordurile celorlalți proprietari ai clădirii nu interesează, întrucât, pe de o parte nu ne aflam in fata unei coproprietari forțate, iar, pe de alta parte, coșul de fum nu le afectează proprietățile lor.
În final, reclamanta a susținut că, montarea coșului de fum fără acordul nostru pe pereții exteriori ai proprietății noastre aduce atingere dreptului de proprietate in toate prerogativele sale și se încadrează in categoria lucrărilor provizorii prevăzute de art.588 Cod civil.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 – 298 Cod procedură civilă.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță și nu a administrat probe în apărare.
În apel, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3/29.12.1992, apelanta reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiului comercial situat în V., ., 1, cu suprafața utilă de 104 mp și a grupului sanitar aferent iar prin act adițional întocmit la 25.05.1993, reclamanta a cumpărat și spațiul cu destinație de terasă în suprafață de 48 mp . Ulterior, intimata pârâtă, care are calitatea de chiriaș al unui spațiu învecinat cu al reclamantei, în temeiul unui contract de închiriere, cu profil de alimentație publică (terasă), a ridicat un coș de fum de aprox. 12 m înălțime pe colțul clădirii Piața T., pe peretele aferent spațiului aparținând reclamantei, aspect necontestat nici un moment de către intimată.
Dispoziții legale incidente:
Noul Cod civil, art. 588: „ Lucrările provizorii Când lucrarea are caracter provizoriu, în absența unei înțelegeri contrare, autorul ei va fi obligat să o desființeze, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, și, dacă este de rea-credință, să plătească despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, inclusiv pentru lipsa de folosință.”
Analizând sentința apelată prin raportare la situația de fapt și la prevederile legale incidente în cauză, instanța de control judiciar reține că apelul este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente:
Susținerea apelantei referitoare la încălcarea dreptului său de proprietate este nefondată deoarece, nu ne aflăm în prezența unui drept de proprietate exclusiv ci a unui drept de proprietate comun, drept de proprietate ce prezintă anumite particularități. Contrar susținerilor apelantei, ne aflăm în fața unui spațiu comun, deoarece, imobilul achiziționat în 1992 nu are independență funcțională, astfel că, potrivit art. 648 Cod civil, pereții exteriori ai imobilului sunt spații comune.
Cu toate acestea, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că intimata pârâtă nu a respectat prevederile legale referitoare la ridicarea coșului de fum, motiv pentru care se impune desființarea acestuia.
Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, Tribunalul reține că, ne aflăm în fața unei lucrări provizorii dar și în fața lipsei unui acord în primul rând al apelantei reclamante, fiind pe deplin incidente prevederile art. 588 Cod civil.
De asemenea, este de remarcat faptul că, cele reținute de prim instanță cu privire la existența acordului celorlalți coproprietari nu sunt reale. Astfel, dintre acordurile depuse de către intimata pârâtă în fața primei instanțe ( filele 19 – 27), dosar fond, doar trei provin de la proprietarii spațiului comun, așa cum aceștia sunt identificați prin statutul asociației Hala T. ( filele 14 – 17 dosar apel) respectiv . SRL, . și ..
Așadar, prin construirea coșului de fum, intimata pârâtă a încălcat dispozițiile art. 647 alin 1 Cod civil, deoarece, nu permite exercitarea folosinței peretelui de către reclamantă, cu atât mai mult cu cât, aceasta din urmă nu și-a exprimat acordul la montarea acestui coș de fum.
Pentru aceste considerente, urmează ca instanța, în baza art.296 cod procedură civilă, să admită apelul declarat de . împotriva sentinței civile nr. 941 din 25.02.2013 a Judecătoriei V., sentință pe care o va schimba în tot, în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamanta .., împotriva pârâtei . și va obliga pârâta să desființeze coșul de fum ridicat pe peretele și acoperișul magazinului reclamantei și aducerea suprafeței pe care a ridicat coșul la starea inițială.
De asemenea, va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 509,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu apărător.
Având în vedere soluția de admitere a apelului și reținând culpa procesuală a intimatei, în baza art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga intimata să achite apelantei suma de 504,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de . împotriva sentinței civile nr. 941 din 25.02.2013 a Judecătoriei V., sentință pe care o schimbă în tot, în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamanta .., prin reprezentant legal, cu sediul în V., ..103, . pârâtei .., prin reprezentant legal, cu sediul în V., . .
Obligă pârâta să desființeze coșul de fum ridicat pe peretele și acoperișul magazinului reclamantei și aducerea suprafeței pe care a ridicat coșul la starea inițială.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 509,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu apărător.
Obligă intimata să achite apelantei suma de 504,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu apărător.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 iulie 2013.
Pentru Președinte, D. E. S., aflat în C.O. - Vicepreședinte, C. A. | Judecător, P. C. D. | |
Grefier, R. A. |
Red/tehn: D.P.C./17.07.2013
4 ex./2 .
Judecătoria V.: judecător R. M. R.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1346/2013. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 142/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|
