Pretenţii. Decizia nr. 142/2013. Tribunalul VASLUI

Comentarii

0

Decizia nr. 142/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 575/244/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 142/A/2013

Ședința publică de la 02 Iulie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. R. I.

Judecător D. E. S.

Grefier R. A.

S-a luat în examinare pronunțarea asupra cererii de apel declarată de apelantul –pârât N. I. P. - prin procurist N. V., cu domiciliul în H., ., jud. V., în contradictoriu cu intimații D. V. și D. M., ambii cu domiciliul în H., ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 71 din 23-01-2013 pronunțată de Judecătoria Huși, având ca obiect pretenții - despăgubiri.

La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;

Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 25 iunie 2013 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 02 iulie 2013, dându-se decizia de față;

INSTANȚA.

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 71 din 23.01.2013, a Judecătoriei Huși, au fost respinse excepțiile prescripției dreptului la acțiune, a lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului precum și a prematurității formulării acțiunii, excepții ridicate de către pârâtul N. I. P. prin mandatar N. V..

A fost admisă acțiunea civilă formulată de D. V. și D. M. în contradictoriu cu pârâtul N. I. P. reprezentat de N. V.. A fost obligat pârâtul N. I. P. să achite reclamanților suma totală de 494.973 lei, sumă ce reprezintă:

-2500 lei(_ Rol) cu titlu de preț achitat de către reclamanți pârâtului la autentificarea contractului de vânzare cumpărare nr.790/2002.

-_ lei cu titlu de daune interese ca urmare a diferenței între prețul plătit și sporul de valoare dobândit de imobilul- teren în suprafață de 2000,89 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, între momentul încheierii acestui contract și data producerii evicțiunii.

-354.780 lei cu titlu de daune interese ca urmare a sporului de valoare dobândit de terenul arătat mai sus prin ridicarea pe acesta a unui imobil-casă de locuit.

-_ lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr.2343/2007 a Judecătoriei Huși (7152,50 lei),inclusiv cheltuielile de executare(1788,70 lei), onorariu avocat(3000 lei) precum și c/v taxă de timbru achitată în același dosar(2686 lei).

-2071 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de autentificarea contractului

de vânzare cumpărare nr.790/2002.

A fost obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 1480 cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză.

În baza art.18 din OUG nr.51/2008 a fost obligat pârâtul N. I. P. să restituie statului cheltuielile avansate constând în ajutorul public acordat sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în sumă totală de 8148 lei.

Instanța a obligat pârâtul N. I. P. să achite suma de 8148 lei menționată mai sus către bugetul local al unității administrativ teritoriale unde acesta își are domiciliul,respectiv mun. Huși,urmând regimul juridic al creanțelor bugetare prevăzut de Cd.pr. fiscală, iar 50% din onorariile experților B. G.(750 lei) și Chitariu C. (680 lei) și pentru care s-a încuviințat cererea de ajutor public judiciar,să fie achitate din fondurile special alocate ale MJLC,mai precis ale Tribunalului V..

În baza art.18 din OUG nr.51/2008 a obligat pârâtul N. I. P. să restituie statului cheltuielile avansate constând în ajutorul public acordat sub forma reducerii onorariilor pentru experții B. Gh.și Chitariu C-tin în sumă de 750 lei și 680 lei și va obliga pârâtul N. I. P. să achite suma de 1430 lei menționată mai sus către Tribunalul V..

Instanța a dispus comunicarea prezentului dispozitiv, careconstituie titlu executoriu, la organele fiscale competente, la Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești precum și la C. economic al Tribunalului V..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În baza art.137 alin. 1 cod pr. civ., instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

La termenul de judecată din 20 mai 2012, instanța a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale pasive cât și a excepției prescripției dreptului la acțiune, în baza disp. art 137 al.2 Cd.pr.civ care arată că ,, excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.,,

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului N. I. P., instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată.

Reclamanții au chemat în judecată pe pârâtul N. I. P.,în calitate de vânzător al suprafeței de 2000,89 mp potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.790/2002 încheiat între cele două părți.

Pârâtul N. I. P. avea calitate procesuală pasivă pentru că reclamanții considerau că acesta, în calitate de vânzător, este de drept obligat să-i garanteze pe cumpărători de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut,precum și de sarcinile care n-au fost declarate la încheierea contractului.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a constatat că și aceasta era neîntemeiată.

Acțiunea în garanție pentru evicțiune a cumpărătorului împotriva vânzătorului se prescrie în termenul general de prescripție. Termenul prescripției începe să curgă de la data producerii evicțiunii.

Invocându-se, ca și cauză a evicțiunii, anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat cu pârâtul prin care dobândise suprafața de 2000,89 mp teren, termenul de prescripție începea să curgă de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile nr.293/2009 a Judecătoriei Huși prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare și care este 19.01.2010,dată la care s-a pronunțat decizia civilă nr.74/R/2010. Văzând că acțiunea a fost formulată de reclamanți la data de 15.03.2012 se poate concluziona că aceasta nu era prescrisă.

Instanța a constatat că și excepția lipsei de interes și cea a prematurității era neîntemeiată.

Reclamanții au un interes actual, legitim și direct pentru a formula prezenta acțiune deoarece considerau că prin anularea contractului de vânzare cumpărare prin care devenise proprietarii terenului au fost evinși de către pârât, vânzătorul bunului.

Cu privire la excepția prematurității, instanța a constatat că prezenta acțiune putea fi formulată încă de la data producerii evicțiunii care este data rămânerii irevocabile a sentinței prin care s-a anulat contractul de vânzare cumpărare. Nu prezintă relevanță faptul că nu s-a finalizat punerea în executare a sentinței civile prin care s-a anulat contractul de vânzare cumpărare.

Cu privire la fondul cauzei:

Prin contractul de vânzare cumpărare nr.790,încheiat la data de 6.08.200,2 pârâtul N. I. P., prin reprezentant N. V.,a vândut reclamanților D. V. și M. suprafața de 2000,89 mp teren situat în extravilanul mun. Huși, jud. V.. Acest teren fusese dobândit de vânzător prin contractul de donație nr.1208/2002 de la tatăl său,N. V..

Prin acest contract, donatorul N. V. transmitea fiului său, pârâtul în cauză, suprafața totală de_ mp teren situat în extravilanul și intravilanul mun. Huși,jud. V.. Donatorul N. V. era proprietarul acestei suprafețe de teren în baza titlului de proprietate nr.2763/_ eliberat la data de 29.04.2002 de către Comisia Județeană pentru aplicarea legii 18/1991.

La data de 20.01.2004,prin sent. civ. nr.38/2004 a Judecătoriei Huși, s-a dispus revocarea contractului de donație nr.1208/2002 încheiat între cele două părți, sentință ce a rămas definitivă și irevocabilă la data de 14.12.2005.

În perioada cât contractul de donație era în ființă,pârâtul, în calitate de proprietar al suprafeței de_ mp teren, înstrăinează o parte din această suprafață, respectiv 2000,89 mp către reclamanții D. V. și M. prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 6.08.2002.

Din mențiunile sentinței civile de revocare a donației a rezultat că aceasta a produs efecte de la data încheierii acestui contract, fiind desființat retroactiv.

Ca urmare a acestui fapt, terenul ce a făcut obiectul contractului de donație a revenit în patrimoniul donatorului.

Chiar dacă suprafața de teren de_ mp ce făcuse obiectul contractului de donație revenise în proprietatea lui N. V., la data de 18.10.2004,prin sent. civ. nr.860 pronunțată de Judecătoria Huși, s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietatenr.2763/_ din 29.04.2002 în ceea ce privește suprafața de 9900 mp situată la pct. Ochi,tarlaua 18,. suprafață cuprinde și terenul de 2000,89 mp ce fusese înstrăinat de pârât prin contractul de vânzare cumpărare. Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă la data de 14.05.2005 și prin dispozițiile ei titlul de proprietate al lui N. V. a fost desființat retroactiv.

A rezultat, așadar,că nu numai contractul de donație, ca act de proprietate al pârâtului, fusese desființat, dar și titlul de proprietate nr.2763/2002 al donatorului N. V. .

La data de 6.08.2002, dată la care nu se dispusese revocarea contractului de donație și nici constatarea nulității titlului de proprietate eliberat pe numele lui N. V., pârâtul a înstrăinat către reclamanți suprafața de 2000,89 mp, teren ce face parte din suprafața totală de 9900 mp cuprinsă în titlul de proprietate al lui N. V..

În cauza de față, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe obligația de garanție a vânzătorului ca urmare a tulburării în exercitarea dreptului transmis prin contractul de vânzare cumpărare nr.790/2002. De fapt, tulburarea cumpărătorilor constă în existența sent. civ. nr.293/2009 a Judecătoriei Huși,rămasă definitivă și irevocabilă, prin care s-a anulat contractul de vânzare cumpărare și prin care reclamanții deveniseră proprietarii suprafeței de 2000,89 mp teren. Prin aceeași sentință s-a dispus și ridicarea construcțiilor edificate pe această suprafață de teren.

Potrivit art.3 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a legii 287/2009 privind codul civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau,după caz,a săvârșirii ori producerii lor.

Observând că obligația de garanție pentru evicțiune invocată de reclamanți rezultă din contractul încheiat între părți la data de 6.08.2002, dată la care era în vigoare Codul civil din 1864 ,instanța a constatat că îi sunt aplicabile regulile prevăzute de acest cod în ceea ce privește efectele specifice acestui contract.

Pe de altă parte, și sentința civilă nr.293/2009 a Judecătoriei Huși prin care au fost evinși cumpărătorii,a fost pronunțată și rămasă definitivă în perioada în care era în vigoare Codul civil din 1864.

S-a stabilit prin această sentință, rămasă definitivă și irevocabilă prin dec. Tribunalului nr.74/R2010 pentru reclamanți, că terenul ce a făcut obiectul înstrăinării nu era proprietatea vânzătorului N. I. P.(deoarece actul său de proprietate fusese revocat), dar nici proprietatea lui N. V., în patrimoniul căruia revenise suprafața donată(suprafața de teren ce fusese înstrăinată făcea parte din suprafața totală de 9900 mp)ca urmare a constatării nulității titlului de proprietate nr.2763/2002.

Garanția contra evicțiunii este consacrată de art.1366 Cd.civ. care prevede că ,,vânzătorul răspunde către cumpărător de liniștita posesiune,, a lucrului vândut. Vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut,precum și de sarcinile care n-au fost declarate la încheierea contractului(art.1377 Cd.civ.).

Obligația de garanție pentru evicțiune nu e decât o prelungire în timp a însăși obligației de transmitere. Cel care e obligat să transmită un drept din patrimoniul său în patrimoniul altuia cu titlu oneros, este prin natura însăși a obligației sale obligat mai departe să a apăra pe dobânditor în liniștita posesie a dreptului transmis și de a face să dispară toate cauzele anterioare vânzării ,care ar fi de natură a afecta dreptul transmis. Această obligație de apărare se transformă,în caz de neexecutare,în daune interese.

Obligația impusă vânzătorului prin art.1377Cd.civ.este, de fapt, una dublă: vânzătorul însuși nu trebuie să aducă atingere proprietății,posesiei sau detenției cumpărătorului, ceea ce înseamnă că el datorează garanția faptului personal;pe de altă parte, vânzătorul trebuie să împiedice terții ca, invocând un drept asupra lucrului vândut,să aducă atingere proprietății, posesiei sau detenției cumpărătorului, ceea ce reprezintă obligația de garanție contra evicțiunii provenind din fapta unui terț.

Obligația de garanție a vânzătorului există numai pentru tulburările de drept și nu pentru simplele tulburări de fapt. Pe de altă parte, cauza evicțiunii trebuie să fie anterioară vânzării și să nu fi fost cunoscută de cumpărător.

Pornind de la aceste considerații teoretice,în cauza de față, a rezultat cu certitudine că reclamanții, D. V. și M., în calitate de cumpărători, au fost evinși prin sent. civ. nr.293/2009 a Judecătoriei Huși, prin care a fost anulat actul lor de proprietate,respectiv contractul de vânzare cumpărare nr.790/2002.

Garanția pârâtului, în calitate de vânzător, se datora nu ca urmare a faptei terților, ci ca urmare a faptului său personal, deoarece acțiunea în justiție a terțului constituia o tulburare indirectă din partea vânzătorului. Chiar dacă cererea de chemare în judecată ce a fost soluționată prin sent. civ. nr.293/2009 a fost formulată de numiții V. M. și I., constatându-se că aceștia sunt proprietarii terenului ce făcuse obiectul vânzării, se putea considera că cauza evicțiunii o constituia faptul personal al vânzătorului și nu a terților V. M. și I.. Aceasta deoarece, din cuprinsul deciziei civile a Tribunalului V. 74/2010, s-a reținut că tulburările de drept cauzate cumpărătorilor sunt imputabile vânzătorului care a încheiat în mod fraudulos contractul de donație, iar, pe de altă parte, titlul de proprietate al fostului proprietar fusese constata nul prin sent. civ. nr.860/2004 a Judecătorie Huși.

Constatându-se, cu titlu retroactiv,că vânzătorul N. I. P. precum și cel de la care dobândise dreptul nu erau titularii dreptului de proprietate pentru terenul ce făcuse obiectul vânzării, se poate afirma că tulburarea dreptului ce face obiectul garanției pentru evicțiune are o cauză anterioară vânzării. De fapt,această condiție era cerută doar în cazul evicțiunii din partea unui terț.

Or, în cauza de față, tulburarea ce a dat dreptul la evicțiune provine din faptul personal al vânzătorului,fiind vorba de o tulburare indirectă,așa cum s-a arătat mai sus.

Și cea de a treia condiție era îndeplinită,în sensul că cumpărătorii nu au avut cunoștință de faptul evicțiunii.

Buna credință a cumpărătorului, ignorarea de către acesta a cauzei evicțiunii este prezumată în virtutea art.1899 al.2 Cd.civ. (bona fidae praesumitur). Sarcina cunoașterii cauzei evicțiunii de către cumpărător revine vânzătorului. Dacă cumpărătorul ar fi cunoscut cauza evicțiunii, înseamnă că ar fi acceptat și riscul, contractul având caracter aleatoriu.

Vânzătorul nu a făcut dovada că reclamanții au cunoscut cauza evicțiunii.

Această noțiune de ,,bună credință a cumpărătorului,,în examinarea garanției pentru evicțiune este o noțiune distinctă de cea prevăzută de art.III al.3 din legea 169/1997 cu referire la art.494 Cd. civ., care se referă la ,,constructorul de bună credință,,.

Concluzionând, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamanți era întemeiată, astfel că a fost admisă

Conform art.1341 Cd.civ., când vânzătorul este răspunzător de evicțiune, cumpărătorul,dacă este evins, are dreptul de a cere de la vânzător restituirea prețului;fructele;spezele instanței(cheltuielile de judecată) efectuate de cumpărător în contra vânzătorului precum și a celor efectuate în acțiunea evingătorului împotriva sa;daune interese și spezele contractului de vindere.

Vânzătorul care a primit prețul vânzării trebuie să îl restituie cumpărătorului,întrucât îl deține fără cauză. Articolul 1342 Cd.civ. prevede că restituirea prețului va fi integrală, chiar și în cazul în care la momentul evicțiunii lucrul vândut are o valoare mai mică sau a suferit deteriorări, fie datorită unor evenimente independente de voința cumpărătorului, fie chiar din neglijența cumpărătorului.

Așa cum s-a arătat mai sus, cumpărătorul era îndreptățit să primească daune interese și cheltuielile vânzării în baza art.1344 Cd.civ. care prevede că ,,dacă lucrul vândut se află la epoca evicțiunii,de o valoare mai mare,din orice cauză,vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului,pe lângă prețul vânzării excedentele valorii în timpul evicțiunii,,.Dispozițiile acestui articol instituie reguli speciale care guvernează repararea prejudiciului suferit de cumpărător, reguli care prezintă particularități față de regulile generale care privesc repararea daunelor cauzate prin neexecutarea unei obligații contractuale sau prin rezoluțiunea contractului.

Astfel, dacă din momentul încheierii contractului de vânzare până la momentul producerii evicțiunii,valoarea bunului a crescut,vânzătorul,indiferent dacă este de bună sau rea credință,trebuie să restituie cumpărătorului diferența între preț și sporul de valoare.

Potrivit art.1085 Cd.civ. ,,debitorul nu răspunde decât de daunele interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului,,.

În materie de evicțiune, legea stabilește reguli care derogă de la dreptul comun. De aceea, vânzătorul rămâne obligat a-i restitui cumpărătorului valoarea dobândită de lucru între momentul încheierii vânzării și momentul producerii evicțiunii, indiferent dacă sporul a fost sau nu previzibil.

Cumpărătorul este protejat și dacă valoarea bunului ar fi scăzut deoarece potrivit disp. art.1342 Cd.civ. vânzătorul trebuie să-l restituie întreg, chiar dacă diminuarea valorii bunului a provenit din deteriorări produse chiar de către cumpărător.

Așa fiind,în baza dispozițiilor legale arătate mai sus,instanța a obligat pârâtul N. I. P. să achite reclamanților suma totală de 494.973 lei,sumă ce reprezintă:

-2500 lei(_ Rol, așa cum s-a menționat în contract) cu titlu de preț achitat de către reclamanți pârâtului la autentificarea contractului de vânzare cumpărare nr.790/2002,așa cum rezultă din mențiunile din cuprinsul acestui contract. Instanța consideră că prețul se impune a fi restituit în noua monedă asigurând astfel, o reactualizare a valorii lui.

-_ lei cu titlu de daune interese ca urmare a diferenței între prețul plătit și sporul de valoare dobândit de imobilul-teren în suprafață de 2000,89 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, între momentul încheierii acestui contract și data producerii evicțiunii,valoare care rezultă din concluziile raportului de expertiză întocmit de către exp. Chitariu C-tin.

-354.780 lei cu titlu de daune interese ca urmare a sporului de valoare dobândit de terenul arătat mai sus prin ridicarea pe acesta a unui imobil-casă de locuit,sumă ce reprezintă c/v acestui imobil conform concluziilor raportului de expertiză în construcții efectuat de către exp. B. Gh.

-_ lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr.2343/2007 a Judecătoriei Huși (7152,50 lei),inclusiv cheltuielile de executare(1788,70 lei), onorariu avocat(3000 lei) precum și c/v taxă de timbru achitată în același dosar(2686 lei)și care rezultă din chitanțele depuse la dosarul cauzei.

-2071 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de autentificarea contractului

de vânzare cumpărare nr.790/2002,așa cum rezultă din mențiunile finale ale acestui contract..

Ca urmare a respingerii acțiunii, instanța a constatat că pârâtul a căzut în pretenții, iar potrivit art. 274 al. 1 Cd.pr.civ, partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța a obligat pârâtul,în baza acestor dispoziții, să achite reclamanților suma de 1480 cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză( 750 lei și 680 lei onorarii expert)

Potrivit disp. art.18 din OUG 51/2008,, Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume,,.

În baza art.18 din OUG nr.51/2008 instanța l-a obligat pe pârâtul N. I. P. să restituie statului cheltuielile avansate constând în ajutorul public acordat sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în sumă totală de 8148 lei, taxă de timbru aferentă cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți.

A fost obligat pârâtul N. I. P. să achite suma de 8148 lei menționată mai sus către bugetul local al unității administrativ teritoriale unde acesta își are domiciliul, respectiv mun. Huși,urmând regimul juridic al creanțelor bugetare prevăzut de Cd.pr. fiscală.

S-a dispus ca 50% din onorariile experților B. G. (750 lei) și Chitariu C. (680 lei) și pentru care s-a încuviințat cererea de ajutor public judiciar, să fie achitate din fondurile special alocate ale MJLC, mai precis ale Tribunalului V..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, calificat ulterior apel, pârâtul N. I. P., prin procurist N. V., invocând următoarele motive:

Consideră apelantul că această sentință este neîntemeiată și nelegală conf. art. 304, pct. 6 și 9 C.P.C. Acțiunea formulată de reclamant a avut la bază Sentința civilă nr. 293/2009 a Judecătoriei Huși prin care s-a anulat actul de proprietate respectiv contractul de vânzare cumpărare nr. 790/2002 având ca părți: N. I. P. în calitate de vânzător și D. V. și D. M., cumpărători. Decizia civilă nr. 74/2010 a Tribunalului V. a reținut că tulburările de drept cauzate cumpărătorilor sunt imputabile vânzătorului care a încheiat în mod fraudulos contractul de donație.

A invocat faptul că în timpul vânzării terenului respectiv el era donatarul și nu donatorul. Revocându-se contractul de donație nr. 1208/2002 nu a mai avut calitate de proprietar și nici cea de vânzător, fiind radiat din cartea funciară. Sentința civilă nr. 35 din 12.01.2009 a Judecătoriei Huși rămasă definitivă și irevocabilă în urma deciziei civile nr. 58 A din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul V. având ca obiect rectificare carte funciară a dispus rectificarea cărții funciare nr. 1221 nedefinitivă a localității Huși în baza art. 34 al. 1 pct. 3 Legea 7 /1996, republicată în sensul că proprietarul terenului cu nr. cadastral 915/A2 B/2 în care se află terenul în cauză se va schimba din N. I. P. în N. V., conform sentinței civile nr. 38 din 20 ia. 2004 a Judecătoriei Huși, rămasă definitivă și irevocabilă.

A arătat apelantul și faptul că prejudiciul pe care îl invocă reclamanții nu este real având în vedere că imobilul a cărui valoare de 50.000 lei este solicitată nu a fost demolat efectiv.

Nu este reală și efectivă nici lipsirea posesiei în ce privește terenul în suprafață de 2000,89 mp. situat în muri. Huși, ."4 și prin urmare nici prejudiciul estimat de reclamanți la suma de 10.000 lei nu are la bază un interes născut și actual. In lipsa unei fapte culpabile și a culpei în mod evident nu poate exista o legătură de cauzalitate de natura celei cerute pentru întrunirea elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale.

A mai invocat Referatul nr. 628/21.10.2009 al IJ.P. V. și Rezoluția nr. 628/06.01.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, din care ar rezulta că nu avea știință de faptul că funcționarii Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul Primăriei Huși vor săvârși diverse infracțiuni pentru a-1 pune în posesie în mod fraudulos pe numitul V. M..

In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, a arătat că rămâne valabil art. 8 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958 care prevede „Prescripția dreptului ia acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Ori, reclamanții au cunoscut încă din anul 2005 existența litigiului născut între subsemnatul N. I. P. și V. M. și I. cu privire la .>

Mai mult, odată cu chemarea în judecată în dosarul nr._ de către V. M. a numiților D. V. și M. aceștia nu au dat curs dispozițiilor art. 60 alin. 1) C.pr.civ., de chemare în garanție.

S-a mai menționat că lipsa de interes este o excepție de fond absolută și peremptorie. Dacă interesul nu este născut și actual, cererea va fi respinsă ca prematură, existând posibilitatea reiterării ei în momentul în care interesul va fi născut și actual. In celelalte cazuri, cererea va fi respinsă ca lipsită de interes, fără a mai fi cercetată în fond.

In speță prejudiciile sunt prefigurate ipotetic și în mod vădit nu pot fi decât viitoare. A apreciat apelantul că interesul reclamanților nu este născut și actual întrucât la momentul introducerii acțiunii nu este un fapt real că imobilul a cărui valoare este solicitată nu a fost demolat efectiv. Prin cererea introductivă, ar determina un cumul nejustificat în favoarea reclamanților a unui drept de proprietate și a unei creanțe.

A mai precizat că nu este reală și efectivă nici lipsirea posesiei în ce privește terenul în suprafață de 2000,89 mp. situat în mun. Huși, . și prin urmare cererea de restituire a sumei de 10.000 lei nu are la bază un interes născut și actual.

Reclamanții D. V. și D. M. nu au dat curs dispozițiilor art.60 alin. l) C.pr.civ. de chemare în garanție în dosarul nr._ finalizat cu pronunțarea Sentinței civile nr. 293/2009 a Judecătoriei Huși. Așa cum arată art. 1351 C.pr.civ. cumpărătorii s-au judecat până la ultima instanță cu evingătorii V. M. și I. fără a-l chema în cauză.

A arătat că, în paralel cu derularea judecății civile în dosarul nr._ al Judecătoriei Huși, numitul D. V. a formulat plângere penală împotriva apelantului N. I. P. care a făcut obiectul dosarului penal nr.628/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși. Potrivit Rezoluției procurorului nr.628/06.01.2010 s-a constatat că nu a comis nicio faptă culpabilă în raport cu actele translative aferente proprietății în litigiu.

Totodată, a arătat că a fost cercetat în dosarul penal nr. 628/P/2009 pentru infracțiunea de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin.3) C.pen. iar procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit.a) C.pr.pen. „fapta nu există".

Apelantul a invocat si faptul că atât la data perfectării contractului de donație nr. 1208/30.04.2002 cât și a convenției de vânzare cumpărare nr. 790/06.08.2002 a fost de bună credință atât în raport cu donatorul cât și în ce privește cumpărătorii, neavând știință de nici o cauză de evicțiune. Potrivit art. 1169 C.civ. sarcina probațiunii unei situații contrare stă în sarcina reclamanților.

Concluzionând, a arătat apelantul că acțiunea îndreptată împotriva sa de către reclamanții D. V. și D. M. este lipsită de temei legal. A menționat că în timpul litigiului Primăria Huși a înscris în cartea funciară imobilul pe numele reclamanților, prin aceea că au eliberat actele necesare. Schimbarea categoriei de folosință a terenului din extravilan în intravilan arabil s-a făcut la cererea reclamanților (după construirea imobilului). Există adresă în acest sens din partea O.C.P.I. V. încheierea nr. 2059 din 25.01.2011.

Instanța de fond l-a obligat la plata valorii ce reprezintă 2000, 89 m.p. pe când reclamanții au vândut 500 m.p. din acest teren către familia Z.. A anexat în acest sens oferta de vânzare cu nr. 42 din 22.03.2005 înregistrată de Primăria Huși conf. art. 6 din Legea 54/ 1998 în care se precizează tot vie nobilă (la acel timp 2005), aflat în extravilanul mun. Huși.

În drept, a invocat prevederile art. 302, art. 303 și art. 304. pct.6-9 Cod procedură civilă.

Intimații au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.

Au arătat că prin cererea de recurs (calificat apel) paratul-recurent critica sentința Judecătoriei Huși pe care o considera netemeinica si nelegala considerând ca in persoana sa nu sunt întrunite cumulativ condițiile cerute pentru răspunderea civila delictuala neexistând legătura de cauzalitate intre faptă si prejudiciu, considerând că vinovată este Comisia locala de aplicare a Legii fondului funciar 18/1991 din cadrul Primăriei Huși care a ignorat hotărârea Comisiei județene prin care s-a stabilit „ca reconstituirea suprafețelor de teren se face numai daca acestea sunt menționate si in registrele agricole", fapt ce a cauzat eliberarea a doua titluri de proprietate care vizau doua suprafețe de teren diferite conform paratului-recurent, dar care prin sentința civila nr. 293/19.03.2009 s-a demonstrat ca titlurile emise vizau aceeași suprafață, generând situația de fapt actuala.

Au menționat că la data de 06.08.2002 au încheiat un contract de vânzare cumpărare cu paratul N. I. P., prin reprezentant N. V., prin care au achiziționat o suprafața de 2000, 89 mp teren situat in extravilanul mun. H., jud. V.. Acest teren fusese dobândit de vânzător prin contractul de donație nr. 1208/2002 de la tatăl sau, N. V..

Prin acest contract donatorul N. V. transmitea fiului sau, paratul in cauza, suprafața totala de_ mp teren situat in extravilanul si intravilanul mun. H., jud. V.. Donatorul N. V. era proprietarul acestei suprafețe de teren in baza titlului de proprietate nr. 2763/_ eliberat la data de 29.04.2002 de către Comisia Județeană pentru aplicarea legii 18/1991.

La data de 20.01.2004 prin sentința civila nr. 38/2004 a Judecătoriei H., s-a dispus revocarea contractului de donație nr.1208/2002 încheiat intre cele doua părți, sentința ce a rămas definitiva si irevocabila la data de 14.12.2005.

Chiar daca suprafața de_ mp ce făcuse obiectul contractului de donație a revenit in proprietatea lui N. V., la data de 18.10.2004, prin sentința civila nr. 860 pronunțata de Judecătoria Huși, s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 2763/_ din 29.04.2002 in ceea ce privește suprafața de 9900 mp. Aceasta sentința a rămas definitiva si irevocabila la data de 14.05.2005 si prin dispozițiile ei titlul de proprietate a lui N. V. a fost desființat retroactiv.

Rezulta așadar ca nu numai contractul de donație, ca act de proprietate al paratului, fusese desființat, dar si titlul de proprietate nr. 2763/2002 al donatorului N. V.

Au invocat și faptul că potrivit art. 1337 din vechiul C. Civ. paratul avea o dubla obligație in calitate de vânzător:

- să nu aducă atingere proprietății, posesiei sau detenției cumpărătorului - ceea ce înseamnă ca el datorează garanția faptului personal;

- vânzătorul trebuie sa împiedice terții ca, invocând un drept asupra lucrului vândut, sa aducă atingere proprietății, posesiei, detenției cumpărătorului -ceea ce reprezintă obligația de garanție contra evicțiunii provenind din fapta unui terț.

Obligația de garanție a vânzătorului, in cauza a paratului, exista numai pentru tulburările de drept si nu pentru simplele tulburări de fapt. Pe de alta parte, cauza evicțiunii trebuie sa fie anterioara vânzării si sa nu fi fost cunoscuta de cumpărător.

Constatându-se cu titlu retroactiv că vânzătorul N. I. P. precum si cel de la care a dobândit dreptul nu erau titularii dreptului de proprietate pentru terenul ce făcuse obiectul vânzării, se poate afirma ca tulburarea dreptului ce face obiectul garanției pentru evicțiune are o cauză anterioară vânzării.

Au mai arătat că sunt îndreptățiți să primească daune interese si cheltuielile vânzării in baza art. 1344 din vechiul C. Civ. .

Intimații au precizat și faptul că pe timpul derulării acestui proces pârâtul N. lulian-P., împreuna cu tatăl său N. V., au vândut o parte din imobilele înregistrate pe numele sau in baza contractului de donație nr. 1208/30.04.2002, care a fost anulat prin sentința civilă nr. 38 /20.01.2004, in scopul de a se sustrage de la o eventuală urmărire silită, iar acțiunea pârâților a avut un caracter penal, fiind dovedit de împrejurarea că pentru plângerea penala formulată de intimați la P. de pe lângă Judecătoria Huși, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute si pedepsite de art. 292 CP si art. 25 raportat la art. 292 CP. iar dosarul se afla in lucru la I.P.J. V. - Serviciul de Investigare a Fraudelor ( anexa nr. 1 si 2 ).

La termenul de judecata din data de 21 mai 2013, raportat la obiectul cererii, instanța a pus in discuție si a calificat calea de atac ca fiind apel si nu recurs, pentru motivele expuse in încheierea de ședință de la acel termen.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința apelată, raportat la dispozițiile legale aplicabile cauzei de fata, instanța urmează a respinge apelul declarat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse in continuare:

În cauză, reclamanții –intimați și-au întemeiat acțiunea pe obligația de garanție a vânzătorului ca urmare a tulburării în exercitarea dreptului transmis prin contractul de vânzare cumpărare nr.790/2002. Tulburarea cumpărătorilor constă în existența sent. civ. nr.293/2009 a Judecătoriei Huși, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care s-a anulat contractul de vânzare cumpărare și prin care reclamanții deveniseră proprietarii suprafeței de 2000,89 mp teren. Prin aceeași sentință s-a dispus și ridicarea construcțiilor edificate pe această suprafață de teren.

Conform art.3 din legea 71/2011 privind punerea în aplicare a legii 287/2009 privind codul civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau,după caz,a săvârșirii ori producerii lor, in speță fiind aplicabile dispozițiile Codului civil din 1864.

Dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO, cuprinde, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Convenția nevizând sa garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât daca aceste „observații” sunt . analizate cum se cuvine de către instanța sesizată(Cauza Artico împotriva Italiei).

Cu alte cuvinte, articolul 6 CEDO implică, in special, in sarcina instanțelor de judecată obligația de a se dedica unei analize efective a temeiurilor, argumentelor si propunerilor de probatoriu ale părților.

Tribunalul constată că motivele invocate sunt nefondate, nefiind susținut de probele administrate in fata instanței de fond. Astfel, in cauză, s-a făcut o amplă analiză si argumentare raportat la temeiurile invocate și la probele administrate.

In mod corect s-a reținut de către judecătorul de la fond că excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul apelant, este neîntemeiată.

Astfel, acțiunea în garanție pentru evicțiune a cumpărătorului împotriva vânzătorului se prescrie în termenul general de prescripție de trei ani, care începe să curgă de la data producerii evicțiunii.

Având in vedere obiectul cererii formulate de reclamanți, raportat la dispozițiile legale aplicabile evicțiunii, in mod corect a reținut judecătorul de la fond că termenul de prescripție a început să curgă de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile nr.293/2009 a Judecătoriei Huși prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare - 19.01.2010, dată la care s-a pronunțat decizia civilă nr.74/R/2010 a Tribunalului V.. Acțiunea a fost formulată de reclamanți la data de 15.03.2012, iar raportat la termenul de prescripție de trei ani, tribunalul constată că nu este prescrisă, astfel cum invocă apelantul. In mod nefondat invocă apelantul că intimații - reclamanții au cunoscut încă din anul 2005 existența litigiului născut între N. I. P. și V. M. și I. cu privire la . de la care trebuie calculat termenul de prescripție de 3 (trei ani).

Și in ceea ce privește excepția lipsei de interes și cea a prematurității soluția instanței de fond este corectă.

Deși apelantul a invocat că reclamanții nu au un interes actual pentru a formula cererea de chemare in judecată, in mod just s-a reținut că excepția este nefondată, raportat la faptul că, prin anularea contractului de vânzare cumpărare prin care devenise proprietarii terenului, intimații-reclamanți se considerau evinși de către apelantul - pârât, vânzătorul bunului.

Deasemenea, in ceea ce privește excepția prematurității, instanța de fond a reținut in mod corect că nu prezintă relevanță faptul că nu s-a finalizat punerea în executare a sentinței civile prin care s-a anulat contractul de vânzare cumpărare.

Cu privire la fondul cauzei, tribunalul reține că sunt nefondate criticile aduse hotărârii.

In acest sens, se va avea in vedere Decizia civilă nr. 74/2010, a Tribunalului V., in care s-a reținut că tulburările de drept cauzate cumpărătorilor sunt imputabile vânzătorului care a încheiat în mod fraudulos contractul de donație, iar, pe de altă parte, titlul de proprietate al fostului proprietar fusese constatat nul prin sentința civilă nr. 860/2004 a Judecătorie Huși.

Constatându-se, cu titlu retroactiv, că vânzătorul N. I. P. precum și cel de la care dobândise dreptul nu erau titularii dreptului de proprietate pentru terenul ce făcuse obiectul vânzării, in mod just s-a reținut că tulburarea ce a dat dreptul la evicțiune provine din faptul personal al vânzătorului.

In ceea ce privește buna credință a cumpărătorului, ignorarea de către acesta a cauzei evicțiunii este prezumată în virtutea art. 1899 al. 2 Cod civil. Sarcina cunoașterii cauzei evicțiunii de către cumpărător revine vânzătorului.

Ori, in speță, deși apelantul a invocat faptul că nu ar fi fost de bună credință cumpărătorii, acesta nu a făcut dovada că intimații - reclamanții au cunoscut cauza evicțiunii. In aceste condiții, in mod temeinic a reținut instanța de fond că intimații – reclamanți au fost de bună – credință.

Referitor la cuantumul despăgubirilor, raportarea se va face la prevederile art. 1341 din vechiul Cod civil, astfel cum s-a și reținut la fond.

Potrivit art. 1341 Cod civil, când vânzătorul este răspunzător de evicțiune, cumpărătorul,dacă este evins, are dreptul de a cere de la vânzător restituirea prețului;fructele; spezele instanței(cheltuielile de judecată) efectuate de cumpărător în contra vânzătorului precum și a celor efectuate în acțiunea evingătorului împotriva sa;daune interese și spezele contractului de vindere.

Totodată, dacă lucrul vândut se află la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării excedentele valorii în timpul evicțiunii.

Rezultă in mod clar, fără echivoc, că, dacă din momentul încheierii contractului de vânzare până la momentul producerii evicțiunii, valoarea bunului a crescut, vânzătorul, indiferent dacă este de bună sau rea credință, trebuie să restituie cumpărătorului diferența între preț și sporul de valoare.

Cu privire la valoarea despăgubirilor la care a fost obligat apelantul – pârât, tribunalul constată că judecătorul care a soluționat fondul a avut in vedere atât dispozițiile legale enunțate anterior cât și alte elemente esențiale: prețul achitat de către reclamanți pârâtului la autentificarea contractului de vânzare cumpărare nr.790/2002, diferența între prețul plătit și sporul de valoare dobândit de imobilul-teren în suprafață de 2000,89 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, între momentul încheierii acestui contract și data producerii evicțiunii, valoare rezultată din concluziile raportului de expertiză întocmit de către expert Chitariu C-tin, sporul de valoare dobândit de terenul arătat mai sus prin ridicarea pe acesta a unui imobil-casă de locuit, conform concluziilor raportului de expertiză în construcții efectuat de către expert B. Gh., cheltuieli de judecată și de executare, precum și cheltuieli ocazionate de autentificarea contractului de vânzare cumpărare nr. 790/2002.

Valorile reținute de către instanță și contestate de apelant, au avut la bază înscrisuri opozabile părților din dosar, precum și concluziile experților tehnici care au cunoștințe de specialitate, motiv pentru care instanța de apel a considerat inoportună efectuarea altor expertize, raportat la faptul că nu s-a invocat nici un motiv de nulitate a acestor rapoarte de expertiză. Pentru stabilirea situației de fapt, instanța de apel nu are obligația să administreze noi probe, dacă apreciază, în temeiul art. 167 Cod proc. civ., că acestea nu pot să aducă la dezlegarea pricinii deoarece cele deja administrate la prima instanță de fond sunt concludente și pertinente și, pe baza lor, se poate identifica situația de fapt.

Mai reține tribunalul și faptul că apelantul invocă diverse soluții din dosare in care acesta a fost cercetat sub aspectul săvârșirii anumitor infracțiuni, in care s-a dat soluția scoaterii de sub urmărire penală, considerând că s-a stabilit lipsa vinovăției sale, aspect ce ar atrage și respingerea acțiunii civile formulate de intimații reclamanți D. V. și D. M.. Acest aspect nu este insă de natură a conduce către o altă soluție decât cea pronunțată de Judecătoria Huși. Trebuie făcută distincție intre elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost cercetat apelantul și elementele răspunderii civile pentru evicțiune, conform Codului civil, astfel cum și-au întemeiat cererea intimații – reclamanți.

Lipsite de relevanță in cauză sunt și afirmațiile privind schimbarea categoriei de folosință a terenului din extravilan în intravilan arabil, la cererea reclamanților.

Față de aceste considerente, având in vedere dispozițiile art. 295 si art. 296 din Codul de procedura civila, verificând aplicarea legii la situația de fapt astfel cum rezultă din probe, constatând temeinicia și legalitatea hotărârii analizate, va respinge apelul declarat de N. I. P., prin procurist N. V., împotriva sentinței civile nr. 71/23.01.2013 a Judecătoriei Huși, pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul declarat de N. I. P., prin procurist N. V., împotriva sentinței civile nr. 71/23.01.2013 a Judecătoriei Huși, pe care o păstrează.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iulie 2013.

Președinte, E. R. I.		Judecător, D. E. S.
	Grefier, R. A.

Red/tehn: I.E.R.: 2.08.2013

5 ex./3 .

Judecătoria Huși: judecător A. A..

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 141/2013. Tribunalul VASLUI		Plângere contravenţională. Decizia nr. 225/2013. Tribunalul... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere contravenţională. Decizia nr. 1346/2013. Tribunalul VASLUI Obligaţie de a face. Decizia nr. 141/2013. Tribunalul VASLUI Plângere contravenţională. Decizia nr. 225/2013. Tribunalul VASLUI Pretenţii. Decizia nr. 1046/2013. Tribunalul VASLUI Plângere contravenţională. Decizia nr. 1347/2013. Tribunalul VASLUI Plângere contravenţională. Decizia nr. 1360/2013. Tribunalul VASLUI