Partaj judiciar. Decizia nr. 572/2013. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 572/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 420/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 572/R/2013
Ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. R. I.
Judecător M.-C. Ț.
Judecător P. C. D.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată privind pe reclamantul Z. V. C., cu domiciliul în Bârlad, .. 52, jud. V., în contradictoriu cu pârâta Z. R., cu domiciliul în Bârlad, .. 52, jud. V. având ca obiect – partaj judiciar – rejudecare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică la pronunțare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 09 aprilie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din decizia pronunțată, și când pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea cauzei la data de 16 aprilie 2013, după care, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea astăzi, 18 aprilie 2013, dându-se decizia de față.
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1130/R/16.10.2013 a Tribunalului V. au fost admise recursurile declarate de recurenții Z. R. și Z. V. C., fiind casată sentința civilă nr. 1750/13.06.2012 a Judecătoriei Bârlad și reținută cauza pentru rejudecare.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că recurenta Z. R. a invocat prevederile art. 304 punct 7, 8, 9 din Codul de procedura civila. Potrivit acestui text de lege modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere atunci:
7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
8. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;
9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
De asemenea s-au avut în vedere dispozițiile art. 304 indice 1 din Codul de procedura civila care stabilesc ca recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute in art. 304, instanța putând sa examineze cauza sub toate aspectele.
In baza principiului rolului activ al judecătorului, instanța are îndatorirea sa stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale.
In speță, instanța de fond nu a dat dovada de rol activ pentru a lamuri cauza sub toate aspectele, exigenta stabilita de altfel si de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO, cuprinde, printre altele, dreptul parților de a prezenta observațiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Convenția nevizând sa garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât daca aceste „observații” sunt . analizate cum se cuvine de către instanța sesizata (Cauza Artico impotriva Italiei).
Cu alte cuvinte, articolul 6 CEDO implica, in special, in sarcina instanțelor de judecata obligația de a se dedica unei analize efective a temeiurilor, argumentelor si propunerilor de probatoriu ale parților.
In speță, instanța de fond a dispus partajarea unei construcții si a terenului aferent, in suprafața de 2145 mp, bunuri ce au fost dobândite de către părți ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 207 din 13 noiembrie 1998, la Biroul Notarului Public Finaru L..
Pentru a soluționa cererea parților, la fond s-a administrat proba cu înscrisuri si proba cu expertiza tehnică, expertiza fiind efectuată de către domnul Gita V., expert tehnic judiciar in specialitățile: „construcții civile si industriale” si „evaluarea proprietarii imobiliare”.
Ori, părțile au solicitat si partajarea terenului aferent construcției, motiv pentru care instanța de recurs retine că expertiza trebuia efectuata de un expert care sa aibă calificarea si specializarea necesara. Sentințele corecte nu rezultă doar din aplicarea calificată a normelor juridice, ci se bazează în primul rând pe o determinare exactă, rapidă și completă a stării de fapt. Organele cu atribuții jurisdicționale au nevoie, în acest sens, de ajutorul experților care sunt specializați in diverse domenii, iar desemnarea acestora ca si experți in cauzele deduse judecătii trebuie facută cu observarea si respectarea reglementarilor privind privind organizarea activității de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara.
Potrivit art. 14 alin. (1) și art. 18 din O.G nr. 2/2000, modificată si completată prin Legea 208/2010, experții tehnici judiciari pot efectua expertize judiciare numai în specialitatea în care au fost atestați.
Față de aceste considerente, critica adusă hotărarii pronunțate a fost apreciată justificată, impunandu-se casarea sentinței si rejudecarea cauzei.
Referitor la recursul declarat de catre Z. V. C., instanta a reținut că acesta vizează doar cheltuielile de judecată.
Potrivit art. 276 Cod procedura civila, când pretentiile fiecarei părti au fost incuviintate numai in parte, instanța a apreciat in ce măsură fiecare din ele pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
A reținut instanța de recurs că in mod corect a reținut judecatorul de la fond că se impunea compensarea cheltuielilor de judecată potrivit cotei cuvenite, dar in mod nejustificat nu a calculat și nu a stabilit suma datorată cu titlul de cheltuieli de judecată, după efectuarea compensării..
Luând in considerare acest aspect, a apărut ca întemeiat si motivul invocat de recurentul Z. V. C..
Pentru aceste motive a admis recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 1750/13.06.2012 a Judecătoriei Bârlad, ce va fi casata în tot.
Totodată, s-a reținut cauza spre rejudecare pentru a se administra proba cu expertiza tehnica pentru evaluarea și lotizarea terenului, in acord cu dispozițiile legale si dând eficienta dispozițiilor art. 6 CEDO, privind dreptul la un proces echitabil.
În fața instanței de recurs, în rejudecare, din oficiu instanța a dispus efectuarea unei expertize pentru evaluare, fiind depus la dosar raportul de expertiză întocmit de expertul S. S..
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul Z. V. și pârâta Z. R. sunt coproprietarii imobilului situat în Bârlad, .. 52, jud. V. în cotă de ½ fiecare, potrivit contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 207 /13 .11.1998 la BNP F. L. Bârlad.
Imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat se compune din casă de locuit cu patru camere și bucătărie, și terenul aferent în suprafață de 2145 m.p. si are ca vecini pe proprietarii: D. V; D. C., Z. M. și .> Potrivit art. 669 din Noul Cod Civil, „Încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.”
Totodată, articolul 676 stabilește: „Partajul bunurilor comune se va face în natură, proporțional cu cota-parte a fiecărui coproprietar.(2) Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri:
a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora; b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, și distribuirea prețului către coproprietari proporțional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.”
Tribunalul, având in vedere prevederile art. 673 indice 5-9 din vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil in cauză, urmează să admită cererea reclamantului și să dispună ieșirea din indiviziune a părților.
Se va avea in vedere folosința efectivă a părților din imobil precum si lucrările efectuate de fiecare, coroborate cu concluziile din rapoartele de expertiză ce s-au efectuat. In acest sens, având in vedere și limitele stabilite în decizia prin care s-a admis recursul părților și s-a dispus rejudecarea, vor fi reținute concluziile expertului S. C. S.- specialitatea topografie ce a efectuat expertiza depusa la filele nr. 45-53, in recurs, precum și concluziile expertului G. V., in ceea ce privește construcțiile situate pe terenul in suprafață de 2145 mp.
In consecință, va dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul situat în Bârlad, .. 52, jud. V., în valoare de 95.413 lei, în cotă de ½ fiecare, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 207 din 13 nov.1998, valoarea cotei cuvenite fiecăreia dintre părți fiind de 47.706,5 lei
Va atribui reclamantului Z. V. C. direct în proprietate lotul nr.1, individualizat în raportul de expertiză întocmit de expertul G. V. și respectiv expertul S. C. S., precum și lotul nr.3, individualizat în raportul de expertiză întocmit de expertul S. C. S., compus din următoarele bunuri:
- casă de locuit - camerele 2(2a și 2b),3,4, în valoare de 10.302 lei și magazie 1, în valoare de 453 lei, astfel cum au fost individualizate în anexa la raportul de expertiză G. V., culoare albastră, ce face parte din prezenta decizie;
- împrejmuiri aferente – 2572 lei; WC de curte – 480 lei; cămin apometru – 580 lei; racorduri la utilități – 1480 lei; fosă septică din beton – 260 lei.
- teren aferent: curți construcții 1cc, suprafață de 120 mp, individualizat în Anexa nr. 3 la raportul de expertiză S. C. S., puncte de contur 1-11-12-19-20-21-22-23-24-25-1, în valoare de 7800 lei; curți construcții 2cc, în suprafața de 30 mp, individualizat în Anexa nr. 3 la raportul de expertiză S. C. S., puncte de contur 26-2-3-4-2, în valoare de 1950 lei; teren arabil 3A, în suprafață de 868 mp, individualizat în Anexa nr. 3 la raportul de expertiză S. C. S., puncte de contur 5-6-7-8-18-17-5, în valoare de 17.360 lei; curți construcții 1cc, în suprafață de 110 mp, individualizată în Anexa nr. 5 la raportul de expertiză S. C. S., puncte de contur 11-26-4-5-17-16-15-14-13-12-11, în valoare de 7150 lei.
Valoarea totală a lotului atribuit reclamantului Z. V. C. este de 50.387 lei.
Va atribui pârâtei Z. R. direct în proprietate lotul nr.2, individualizat în raportul de expertiză întocmit de expertul G. V. și respectiv expertul S. C. S., compus din următoarele bunuri
- casă de locuit - camerele 5,6 în valoare de 7779 lei și magazie 7, în valoare de 452 lei, astfel cum au fost individualizate în anexa la raportul de expertiză G. V., culoare roșie, ce face parte din prezenta decizie;
- împrejmuiri aferente – 600 lei; magazie independentă – 762 lei; cotețe – 338 lei; racorduri la utilități – 1480 lei.
- teren aferent: curți construcții 1cc, suprafață de 295 mp, individualizat în Anexa nr. 4 la raportul de expertiză S. C. S., puncte de contur12-19-20-21-22-23-24-25-10-17-16-15-14-13-12, în valoare de 19.175 lei; teren arabil 2A, în suprafață de 722 mp, individualizat în Anexa nr. 4 la raportul de expertiză S. C. S., puncte de contur 17-18-9-10-17, în valoare de 14.440 lei;
Valoarea totală a lotului atribuit pârâtei este de 45.026 lei.
Pentru folosirea lotului nr. 2 atribuit pârâtei se va stabili servitute de trecere pe suprafața de 110 mp, individualizată în Anexa nr. 5 la raportul de expertiză S. C. S., puncte de contur 11-26-4-5-17-16-15-14-13-12-11, ce face parte din lotul nr. 3 atribuit reclamantului.
Deasemenea, va obliga reclamantul să plătească pârâtei suma de 2680,5 lei pentru egalizarea loturilor, în termen de trei luni de la data pronunțării prezentei decizii.
In ceea ce privește documentația cadastrala, deși pârâta a invocat că nu se impune suportarea de către aceasta a jumătate din cheltuielile avansate de reclamant, tribunalul reține că aceste cheltuieli profita ambelor părți, fiind in legătură cu imobilul ce face obiectul dosarului de partaj.
In consecință, va obliga pe pârâta Z. R. la plata cotei de ½ din cheltuielile efectuate pentru întocmirea documentației cadastrale în sumă de 850 lei .
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, instanța reține că, potrivit articolului 274 din Codul de procedură civilă,”partea care cade in pretențiuni va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecata.” Fundamentul acordării acestor cheltuieli de judecata il constituie culpa procesuală, astfel încât partea care a pierdut procesul va suporta atât cheltuielile făcute de ea cât și cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul.
In procesele de partaj, părțile au o dublă calitate, iar soluția ce se pronunță cu privire la ieșirea din indiviziune este deopotrivă in interesul tuturor, astfel încât, dacă ambele părți efectuează cheltuieli se impune compensarea lor și, eventual, obligarea părții care a făcut cheltuieli mai mici la suportarea diferenței respective.
In cauză, reclamantul Z. V. C. a suportat următoarele cheltuieli: timbru judiciar de 5 lei (fila nr. 4 dosar fond), taxă judiciară de timbru in cuantum de 200 lei, 139 lei și 97 lei (filele nr. 4, 22 si 23 dosar fond), onorarii provizorii expertiză in cuantum de 300 și respectiv 400 lei (filele nr. 40 și 78 dosar fond) și onorariu avocat in cuantum de 700 lei, in total rezultând suma de 1844,4 lei.
Pârâta a efectuat următoarele cheltuieli in legătură cu soluționarea cauzei: onorarii provizorii expertiză la fond in cuantum de 300 lei și respectiv 400 lei (filele nr. 36 și 82 dosar fond), onorariu avocat -500 lei (fila nr. 82 dosar fond), 50, 5 lei taxă judiciară de timbru in recurs (fila nr. 5 dosar recurs), 100 lei onorariu avocat (fila nr. 6), 5 lei timbru judiciar in recurs (fila nr. 14), taxă judiciară de timbru de 1260 lei (fila nr. 15 dosar recurs) și 500 lei onorariu provizoriu expert (fila nr. 35 dosar recurs),in total suma de 3115 lei.
Se vor compensa cheltuielile de judecată efectuate de părți până la concurența sumei de 1844,4 lei și va fi obligat reclamantul să plătească pârâtei diferența de 637,25 lei.
De asemenea, având in vedere că pârâta nu a făcut dovada achitării integrale a onorariului expertului, se va dispune darea în debit a pârâtei Z. R. cu suma de 769,8 lei reprezentând diferență onorariu expert S. C. S..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de ieșire din indiviziune formulată de reclamantul Z. V. C., domiciliat în mun. Bârlad, .. 52, jud. V., în contradictoriu cu pârâta Z. R., domiciliată în mun. Bârlad, .. 52, jud. V.
Dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul situat în Bârlad, .. 52, jud. V., în valoare de 95.413 lei, în cotă de ½ fiecare, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 207 din 13 nov.1998, valoarea cotei cuvenite fiecăreia dintre părți fiind de 47.706,5 lei
Atribuie reclamantului Z. V. C. direct în proprietate lotul nr.1, individualizat în raportul de expertiză întocmit de expertul G. V. și respectiv expertul S. C. S., precum și lotul nr.3, individualizat în raportul de expertiză întocmit de expertul S. C. S., compus din următoarele bunuri:
- casă de locuit - camerele 2(2a și 2b),3,4, în valoare de 10.302 lei și magazie 1, în valoare de 453 lei, astfel cum au fost individualizate în anexa la raportul de expertiză G. V., culoare albastră, ce face parte din prezenta decizie;
- împrejmuiri aferente – 2572 lei; WC de curte – 480 lei; cămin apometru – 580 lei; racorduri la utilități – 1480 lei; fosă septică din beton – 260 lei.
- teren aferent: curți construcții 1cc, suprafață de 120 mp, individualizat în Anexa nr. 3 la raportul de expertiză S. C. S., puncte de contur 1-11-12-19-20-21-22-23-24-25-1, în valoare de 7800 lei; curți construcții 2cc, în suprafața de 30 mp, individualizat în Anexa nr. 3 la raportul de expertiză S. C. S., puncte de contur 26-2-3-4-2, în valoare de 1950 lei; teren arabil 3A, în suprafață de 868 mp, individualizat în Anexa nr. 3 la raportul de expertiză S. C. S., puncte de contur 5-6-7-8-18-17-5, în valoare de 17.360 lei; curți construcții 1cc, în suprafață de 110 mp, individualizată în Anexa nr. 5 la raportul de expertiză S. C. S., puncte de contur 11-26-4-5-17-16-15-14-13-12-11, în valoare de 7150 lei.
Valoarea totală a lotului atribuit reclamantului Z. V. C. este de 50.387 lei.
Atribuie pârâtei Z. R. direct în proprietate lotul nr.2, individualizat în raportul de expertiză întocmit de expertul G. V. și respectiv expertul S. C. S., compus din următoarele bunuri
- casă de locuit - camerele 5,6 în valoare de 7779 lei și magazie 7, în valoare de 452 lei, astfel cum au fost individualizate în anexa la raportul de expertiză G. V., culoare roșie, ce face parte din prezenta decizie;
- împrejmuiri aferente – 600 lei; magazie independentă – 762 lei; cotețe – 338 lei; racorduri la utilități – 1480 lei.
- teren aferent: curți construcții 1cc, suprafață de 295 mp, individualizat în Anexa nr. 4 la raportul de expertiză S. C. S., puncte de contur12-19-20-21-22-23-24-25-10-17-16-15-14-13-12, în valoare de 19.175 lei; teren arabil 2A, în suprafață de 722 mp, individualizat în Anexa nr. 4 la raportul de expertiză S. C. S., puncte de contur 17-18-9-10-17, în valoare de 14.440 lei;
Valoarea totală a lotului atribuit pârâtei este de 45.026 lei.
Pentru folosirea lotului nr. 2 atribuit pârâtei stabilește servitute de trecere pe suprafața de 110 mp, individualizată în Anexa nr. 5 la raportul de expertiză S. C. S., puncte de contur 11-26-4-5-17-16-15-14-13-12-11, ce face parte din lotul nr. 3 atribuit reclamantului.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 2680,5 lei pentru egalizarea loturilor, în termen de trei luni de la data pronunțării prezentei decizii.
Obligă pârâta la plata cotei de ½ din cheltuielile efectuate pentru întocmirea documentației cadastrale în sumă de 850 lei .
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți până la concurența sumei de 1844,4 lei și obligă reclamantul să plătească pârâtei diferența de 637,25 lei.
Dispune darea în debit a pârâtei Z. R. cu suma de 769,8 lei reprezentând diferență onorariu expert S. C. S.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.04.2013.
Președinte, E. R. I. | Pentru Judecător, M.-C. Ț. - promovat la Curtea de Apel C. - Președinte S. D. E. | Judecător, P. C. D. |
Grefier, R. A. |
Red I.E.R./17.05.2013
Tehn: R.A./24.05.2013
2 ex. /
Judecătoria Bârlad: judecător I. Rădița.
← Anulare act. Decizia nr. 862/2013. Tribunalul VASLUI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1121/2013. Tribunalul... → |
---|