Plângere contravenţională. Decizia nr. 1210/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1210/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 4414/333/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1210/R
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L.-M. B.
Judecător E. S.
Judecător R.-N. O.
Grefier M.-L. M. F.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurent P. M. F. și pe intimat R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ V. - OCOLUL SILVIC V., declarat împotriva sentinței civile nr.2319 din 5.06.2013 a Judecătoriei V., având ca obiect-plângere contraventională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul petent P. M. F., personal, lipsă fiind intimata pârâtă Direcția Silvică V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul a fost declarat în termenul legal; nemotivat în scris; cauza se află la primul termen de judecată; nu se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care:
Identificat fiind recurentul P. M. F., prezent astăzi în instanță, cu C.I.. nr._ emisă la data de 01.03.2010 de SCLEP V., precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, dând cuvântul, în susținerea recursului.
Recurentul având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Instanța declară dezbaterile închise, lasă cauza în pronunțare și trece la deliberare, când:
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.2313 din 5.06.2013 a Judecătoriei V. s-a dispus respingerea plângerii formulate de reclamantul P. M. F. împotriva procesului verbal de contravenție . nr.1879 întocmit de RNP Romsilva –Direcția Silvică V. și în consecință s-a menținut ca legal și temeinic procesul verbal constatator.
A reținut instanța de fond pentru a hotărî astfel că:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 06.07.2012, petentul P. M. F. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu intimatul OCOLUL SILVIC V. să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr. 1879/18.06.2012.
În motivare, petentul a învederat instanței că cele consemnate nu sunt conforme cu realitatea și că nu a parcat mașina în fondul forestier, ci pe marginea drumului public, în fața locuinței sale – unde nu există și nu au existat puieți de salcâm.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru conform art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001.
Instanța a încuviințat pentru petent și intimat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați în calitate de martori numiții TIGHICI Ș. (declarație la fila 27) și N. F. (declarație la fila 28).
S-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție . nr. 1879/18.06.2012 (filele 3-4), raportul din data de 18.06.2012 (fila 21), răspunsul la adresa instanței din data de 04.04.2013 (fila 37), planșe foto (filele 40-42), recepția lucrărilor executate din data de 15.03.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
La data de 18.06.2012, un agent din cadrul OCOLULUI SILVIC V. a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr. 1879 prin care s-a constatat că petentul P. M. F., la data de 15.06.2012, ora 09:45 a parcat mașina cu numărul de înmatriculare_ în repetate rânduri în fond forestier, distrugând și vătămând un număr de 80 puieți salcâm și glădeta din plantația 5F. Se menționează că plantația se afla în imediata vecinătate a casei și că deși a fost avertizat de mai multe ori, petentul a declarat că nu are unde parca mașina.
Petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.000 lei conform art. 8 alin. 1 lit. a din Legea nr. 171/2010 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 lit. b din Legea nr. 171/2010, reținându-se că s-a cauzat o pagubă de 119,76 lei.
Potrivit art. 8 alin. 1 lit. a din lege constituie contravenție silvică tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum și distrugerea ori vătămarea de arbori, puieți sau lăstari, dacă valoarea prejudiciului adus pădurii, stabilită conform legii, este de până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.
Conform art. 8 alin. 2 lit. b din lege faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 800 lei la 2.000 lei dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de la 1 până la de 3 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.
În temeiul art. 30 alin. 2 din Legea nr. 171/2010 potrivit căruia în situația în care prin contravenția săvârșită s-a produs un prejudiciu, contravenientul este obligat la plata valorii despăgubirii, petentul a fost obligat la plata contravalorii materialelor lemnoase în cuantum total de 119,76 lei.
Conform art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește legalitatea, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul-verbal este lovit de nulitate absolută conform Deciziei nr. 22/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, procesul-verbal de contravenție ce conține constatările personale ale agentului constatator face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa iar simpla negare a petentului, în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atâta timp cât el nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției ca act administrativ încheiat de o persoană chemată să vegheze la respectarea legii.
Instanța este obligată să verifice dacă în cauză este vorba despre „o acuzație în materie penală” în sensul art. 6 CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii: 1. dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2. natura faptei, 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate. Față de acestea, instanța constată nu este vorba despre o acuzație în materie penală.
Întrucât delimitarea dintre penal și contravențional se face în funcție de cazul concret, diferența fiind determinată doar de evaluarea prejudiciului, instanța apreciază că în cauză este vorba despre o acuzație în materie penală, petentul beneficiind de prezumția de nevinovăție în temeiul art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, Curtea europeană a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată.
Jurisprudența Curții europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă, mai largă sau mai restrânsă, procesului-verbal de contravenție, și cu atât mai mult să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Potrivit practicii CEDO în materie contravențională, în situația în care agentul constatator a constatat direct și nemijlocit săvârșirea faptei sancționate prin procesul-verbal, prezumția de veridicitate a celor cuprinse în procesul-verbal nu este una nerezonabilă (cauza Blum c. Austriei).
Martorul TIGHICI Ș. (declarație la fila 27) a învederat instanței că în luna iunie a mers împreună cu pădurarul să vopsească niște borne, când a văzut mașina petentului parcată între puieții plantați în primăvară, confirmând astfel cele reținute de agentul constatator.
Instanța nu a avut niciun motiv să înlăture această declarație – contestată de altfel de petent, însă fără intenția de a sesiza autoritățile cu privire la o eventuală infracțiune de mărturie mincinoasă. Astfel, interpelat fiind de către instanță în ședința din 20.03.2013, petentul a precizat că a văzut declarația numitului Tighici Ș. pe care o apreciază total mincinoasă. Bornele de care face vorbire nu există, deci nu aveau ce vopsi. Puieții nu există deoarece nu s-au prins. Afirmă petentul că parchează și întoarce mașina la el în poartă și dacă se întâlnesc două mașini pe drum nu au loc să treacă. Susține că dacă afirmațiile martorului ar fi reale nu ar fi avut cum să parcheze mașina între puieți pentru că s-ar lovi de grosimea acestora.
La adresa instanței, intimatul a depus o . fotografii și a precizat că respectivii puieți au fost plantați în luna martie 2012, fiind contrazise susținerile petentului. În dovedire, a depus și recepția lucrărilor executate din data de 15.03.2012.
Instanța a reținut că apărarea petentului că nu ar fi putut parca mașina fără să și-o strice trebuie înlăturată având în vedere că distrugerea a avut loc ca urmare a săvârșirii faptei în mod continuat, agentul reținând că petentul „a parcat mașina cu numărul de înmatriculare_ în repetate rânduri în fond forestier”. De altfel, cele reținute de agent sunt credibile având în vedere dimensiunea redusă a drumului, raportat la susținerile petentului.
Este lipsit de relevanță că și alte persoane ar fi întors mașina pe fond forestier atât timp cât petentul a fost surprins, iar martorul propus de intimat a confirmat cele reținute. Justițiabilii nu se pot sustrage de la răspunderea contravențională dând vina pe alte persoane. S-ar ajunge la o situație absurdă în care nimeni nu ar mai fi sancționat.
Martorul N. F. (declarație la fila 28) nu a fost de față la momentul săvârșirii și constatării contravenției, declarația sa contribuind doar la prezentarea circumstanțelor și a situației de la fața locului.
În această situație, văzând că în prezenta cauză săvârșirea faptei a fost constatată personal de către agentul constatator și că petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute în actul de sancționare, având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanța nu poate decât să constate că procesul-verbal este temeinic.
Sub aspectul sancțiunii, în temeiul art. 34 alin. 1 raportat la art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează să aprecieze în funcție de gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța a constatat că fapta contravențională a fost săvârșită de petent în formă continuată și că acesta nu își recunoaște vinovăția, mai mult decât atât acesta face afirmații tendențioase cu implicații în materie penală, fără însă a sesiza organele competente. În consecință, instanța nu le poate avea în vedere în lipsa unui suport probator. Astfel, instanța a apreciat că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 1.000 lei cu avertismentul, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gradul de pericol al faptei.
În consecință, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul P. M. F., luând act că acesta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În lipsa dovedirii cuantumului cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța urmează să respingă cererea intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. M. F. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurentul că nu se face vinovat de comiterea contravenției dorind exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale și anularea procesului verbal.
Analizând hotărârea instanței de fond, în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevede art.304 Cod pr.civilă, Tribunalul constată că recursul este nefondat.
In mod corect, instanța de fond a apreciat faptul că procesul verbal contestat este legal și temeinic întocmit, nefiind cauze de nulitate absolută prev.de art.15-19 din OG nr.2/2001.
Cele consemnate în procesul verbal de agentul constatator sunt dovedite prin raportul din data de 15.06.2012 a pădurarului H. Ș., care, a identificat faptul că puieții au fost distruși, în locul unde contravenientul își parchează mașina în fața casei, de martorul Tighici Ș., care a văzut pe acel loc puieți rupți de procesul verbal de recepție a lucrărilor de plantare a puieților în locul respectiv, care atestă faptul că, într-adevăr, în acel loc, s-au plantat puieți de salcâm, care ulterior, au fost distruși în parte.
Aceste aspecte, indică, faptul că, recurentul, se face, vinovat de contravenția prev.de art.8 al.1 lit.a din Legea nr.171/2010, fiind dovedită această încălcare a legii cu probele mai sus enumerate, în mod corect aplicate și administrate de instanța de fond.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 Cod pr.civilă, se va dispune, respingerea ca nefondat a recursului formulat de contravenientul P. M., împotriva sentinței civile nr.2319 din 5.06.2013, a Judecătoriei V., care va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de P. M. F. împotriva sentinței civile nr.2313 din 5.06.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2013.
Președinte, L.-M. B. | Judecător, E. S. | Judecător, R.-N. O. |
Grefier, M.-L. M. F. |
Red.O.R.N.
Teh.red.F.M.M.
2 ex./28.10.2013
Jud.fond:A-C.C.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 115/2013.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 114/2013.... → |
|---|
