Situaţie juridică minor. Sentința nr. 29/2013. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 4554/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 29
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. F.
Grefier D. T.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror S. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V..
Pe rol se află judecarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., . -Iași, nr.l, reprezentată legal de domnul I. A. Ș. - director general, în contradictoriu cu pârâtul Președintele consiliului Județean V. având ca obiect situație juridică minor – încetarea măsurii de protecție specială - Legea nr. 272/2004
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat că se prezintă pentru reclamantă consilier juridic O. C., lipsă fiind pârâtul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al doilea termen de judecată; cauza s-a amânat pentru a fi audiată minora B. D.;s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Consilier juridic O. I. C. depune la dosar delegația de reprezentare a reclamantei în instanță.
Instanța, dispune ascultarea minorei cele declarate fiind consemnate între-un proces-verbal care a fost atașat la dosarul cauzei. Minora a arătat că dorește să rămână împreună cu sora sa la Casa „Betania „ Bârlad.
Interpelate, părțile declară că nu mai au cereri de formulat.
În baza probatoriului administrat, instanța se consideră lămurită, constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri, pe cererea de chemare în judecată.
Consilier juridic O. I. C. având cuvântul, solicită admiterea cererii formulate să se dispună încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului pentru copilul B. D. la Organismul Privat Autorizat ,,Betania" Bârlad, jud. V., de asemenea solicită ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de către doamna C. M. sora minorei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că a fost audiată minora și solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată de reclamantă.
Instanța, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 256 Cod procedură civilă, dându-se sentința de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. la data 28.11.2012, sub nr._ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., în contradictoriu cu pârâtul Președintele C. Județean V., prin care solicită să se dispună încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului pentru copilul B. D., născut la data de 07.10.1999 în mun. Bârlad, jud. V., având CNP_, fiica lui B. G. și M. la Organismul Privat Autorizat „Betania" Bârlad, jud. V. și reintegrarea în familia surorii acesteia, numita C. M. cu domiciliul în ., jud. Teleorman.
În motivarea cererii reclamanta susține că situația din familia copilului a impus luarea față de acesta a unei măsuri de protecție specială întrucât mama decedase iar tatălui, încadrat în categoria persoanelor cu handicap, îi era cu neputință să îi asigure condițiile necesare creșterii.
În drept,, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 38, art. 58 alin 1 lit b, art. 61, alin 2, art. 62, art. 119 și art. 130 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Analizând actele dosarului în raport de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind regimul juridic al adopției, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Copilul B. D. este născut la data de 07.10.1999 în mun. Bârlad, jud. V. și provine dintr-o familie legal constituită cu trei copii. In anul 2005 mama a decedat, iar tatăl a solicitat instituirea unei măsuri de protecție pentru cele două fiice ale sale la Casa „Betania" Bârlad deoarece nu putea să le asigure condițiile necesare creșterii și îngrijirii acestora. Tată era încadrat într-o categorie de persoane cu handicap având asistent personal și a decedat în același an. Conform Hotărârii nr. 75/07.03.2007 a Comisiei pentru Protecția Copilului V., copilul B. D. beneficiază de măsura de protecție specială -plasament la Casa „Betania" Bârlad. In prezent, sora sa, C. M. cu domiciliul în ., jud. Teleorman a solicitat integrarea copilului în familia sa.
Față de aceste considerente și văzând dispozițiile art. 68 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, instanța va admite cererea reclamantei și va dispune încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului la Organismul Privat Autorizat „Betania” Bârlad a copilului B. D. și reintegrarea în familia surorii acesteia, doamna C. M., .
Drepturile și obligațiile părintești vor fi exercitate, respectiv îndeplinite de doamna C. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. cu sediul în mun. V., . – Iași, nr. 1, jud. V. în contradictoriu cu Președintele C. Județean V..
Dispune încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului la Organismul Privat Autorizat „Betania” Bârlad a copilului B. D., născută la 7.10.1999 în mun. Bârlad, CNP_, fiica lui G. și M., și reintegrarea în familia surorii acesteia, doamna C. M., domiciliată în ., jud. Teleorman.
Drepturile și obligațiile părintești vor fi exercitate, respectiv îndeplinite de doamna C. M..
Definitivă și Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 ianuarie 2013.
Președinte, G. F. | ||
Grefier, D. T. |
Red.F.G.
ex.5/22.01.2013
..3/22.01.2013
ROMÂNIA Tribunalul V. Sediul ., nr.54 | |||
Dosar nr._ Obiectul cauzei: Legea nr. 272/2004 Reclamant: D.G.A.S.P.C. V.
|
PROCES VERBAL
încheiat azi, 10.01.2013
În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. 2 raportat la art.125 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, s-a procedat la ascultarea în camera de consiliu a minorei B. D., fiica lui VBalan G. și M., născută la data de 07.10.1999 în Bârlad,jud. V..
La audiere minora B. D. a arătat faptul că are vârsta de 13 ani și în prezent locuiește la Organismul Privat Autorizat „ Betania „ Bârlad,jud. V., unde se simte bine și îi place unde locuiește.
Arată că este de acord să stea la sora sa și consideră că este foarte bine.
La ascultarea minorei nu au participat părinții
Prezentul proces-verbal s-a încheiat întru-un exemplar, urmând a fi atașat dosarului.
PREȘEDINTEGREFIER
F. G. T. D.
← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 503/2013. Tribunalul VASLUI | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 694/2013. Tribunalul VASLUI → |
---|