Situaţie juridică minor. Decizia nr. 1278/2014. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 1278/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 2974/89/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1278/2014

Ședința publică de la 04 Decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. E. S.

Grefier M. C. S.

Ministerul Public reprezentat de procuror R. G.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V. în contradictoriu cu pârâții A. L. și A. N. având ca obiect situație juridică minor.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta, prin consilier juridic C. O., care depune delegația de reprezentare la dosarul cauzei și pârâtul A. N., lipsă fiind pârâta A. L..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dosarul este la primul termen de judecată; se solicită judecata în lipsă.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Pârâtul A. N., prezent în instanță, este identificat pe baza cărții de identitate cu . nr._, eliberată de SPCLEP V..

Având în vedere că este primul termen de judecată, instanța din oficiu pune în discuție verificarea și stabilirea competenței Tribunalului V. de a soluționa prezenta cerere.

Reprezentantul reclamantei, pârâtul A. N. și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată ca Tribunalul V. este competent general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

În temeiul dispozițiile art.131 alin. 1 Cod Pr. Civ., raportat la dispozițiile art. 133 alin.1 din Legea nr. 272/2004, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Pârâtul A. N. declară că înțelege motivul pentru care a fost citat la prezentul termen în fața instanței și că este de acord cu menținerea măsurii de protecție specială a plasamentului pentru copilul A. G.-A. introdusă de reclamantă, respectiv plasamentul familial la bunica maternă. Nu are posibilități financiare pentru a contribui la creșterea copiilor săi. Mai arată ca mai are 4 copii din care 3 sunt crescuți de tatăl său.

Instanța întreabă părțile dacă mai au cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Reclamanta prin reprezentant, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv a celor care au fost atașate deja cererii de chemare în judecată și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.

Pârâtul A. N., având cuvântul, declară că nu are probe de propus sau cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.

Având în vedere că părțile nu au mai formulat alte cereri, văzând proba cu înscrisuri solicitată atât prin cererea de chemare în judecată cât și la acest termen de judecată, în conformitate cu art. 238 alin.1 C.Pr.Civ., instanța estimează durata necesară cercetării procesului la o zi.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă prin cerere ca fiind admisibilă și utilă pentru justa soluționare a prezentei cauze, conform art. 255 alin.1 NCPC. Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța trece la dezbateri dând cuvântul pe fond părților prezente.

Consilier juridic M. B., având cuvântul, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, urmând sa fie dispusă înlocuirea plasamentului în regim de urgență pentru copilul A. G. - A. cu măsura plasamentului la bunica maternă Daciu E., acordarea alocației de plasament conform art. 128 din Legea nr. 272/ 2004 și delegarea exercitării și îndeplinirii drepturilor și obligațiilor părintești către directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Pârâtul A. N., având cuvântul, declară că este de acord cu acțiunea introdusă de reclamantă și solicită instanței să dispună menținerea plasamentului pentru minora A. G. – A. la bunica sa maternă, Daciu E..

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că cererea reclamantei este întemeiată dat fiind întregul materialul probator administrat în cauză și solicită admiterea cererii reclamantei astfel cum a fost formulată.

Instanța, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art.394 alin.1 C.Pr.Civ., dându-se sentința de față.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.11.2014 sub nr._ reclamanta, Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. în contradictoriu cu pârâții A. L. și A. N. a solicitat ca instanța să dispună asupra înlocuirii plasamentului în regim de urgență pentru copilul A. G. - A. cu măsura plasamentului la bunica maternă Daciu E., acordarea alocației de plasament și delegarea exercitării și îndeplinirii drepturilor și obligațiilor părintești către directorul general al D.G.A.S.P.C. V..

În fapt, reclamanta arată că minora A. G.-A., născută la data de 04.05.2005, fiica lui A. L. și A. N., beneficiază în prezent de măsura de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, la bunica maternă Daciu E., care a fost de acord să se ocupe de creșterea, îngrijirea și educarea copilului, conform Dispoziției nr. 8903 din 15.09.2014, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., deoarece aceasta se afla în situație de risc major, fiindu-i pusă în primejdie dezvoltarea fizică, socială și educațională.

În prezent minora este crescută și îngrijită de către bunica sa maternă. Părinții copilului din prezenta cauză nu prezintă garanții morale și financiare pentru a-i oferi un trai decent. Familia A. locuiește în com. Stănilești, .. Relațiile în familie sunt bazate pe neîncredere și resentimente care au condus la acte de violență domestică ce au contribuit la destrămarea familiei, mama părăsind domiciliul și copiii în repetate rânduri. Ca urmare a acestor situații conflictuale, toți cei șase copii sunt crescuți și îngrijiți în prezent de rudele până la gradul IV. Cazul copilului A. G. A. a fost adus în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V. de către Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Stănilești, deoarece în data de 03.08.2014 mama a fost internată în cadrul Spitalului de Psihiatrie V. și a fost diagnosticată cu tulburare depresivă majoră, etilism acut, tentativă de suicid prin spânzurare. Ca urmare a acestei situații, bunica maternă Daciu E. a solicitat prin cererea nr._/13.08.2014 instituirea unei măsuri de protecție specială, respectiv plasament familial pentru nepoata sa deoarece mama nu se mai poate ocupa de creșterea și îngrijirea copilului ,iar tatăl consumă frecvent băuturi alcoolice și nu prezintă garanții morale pentru a-și exercita rolul de părinte. B. maternă este clinic sănătoasă și este înscrisă la CMI. Dr. D. R.. Condițiile de locuit sunt foarte bune. B. maternă îi asigură un climat familial normal propice dezvoltării fizice și psihice. Tatăl copilului refuză să își asume responsabilitățile și obligațiile specifice rolului de părinte.

Potrivit prevederilor art. 139 din Legea nr. 272/2004, asistentul social din cadrul Direcție Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a întocmit raportul de evaluare psihosocială privind copilul A. G. –A., aflat la filele 5-7 dosar fond.

În drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 62 alin. 1) litera (b), art. 65 alin. 2) litera (a), art. 66 alin (3), art. 67, art. 128, art.139 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului, republicată.

Pârâtul A. N., prezent în fața instanței, este de acord cu acțiunea reclamantei și solicită admiterea ei.

Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Minora A. G.-A. în vârstă de 9 ani, se află în dificultate fiind lipsit de ocrotire părintească deoarece părinții nu manifestă interes pentru îngrijirea și creșterea acestuia, lăsându-o în grija bunicii materne și nu contribuie la întreținerea ei. Părinții s-au separat în fapt datorită violenței domestice a tatălui și pe fondul căreia mama a dezvoltat importante tulburări de comportament datorită cărora nu se mai poate ocupa de creșterea și îngrijirea copilului.

În aceste condiții, copilul a fost dat în plasament în regim de urgență la bunica maternă Daciu E. prin Dispoziția cu nr. 8903 din 15.09.2014, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Instanța de judecată fiind sesizată în condițiile art. 70 alin.1 din Legea nr.272/2004 republicată, constată că împrejurările care au stat la baza instituirii plasamentului în regim de urgență au rămas neschimbate, minora fiind în continuare în dificultate, în concret acesta se află în situația prev. de art. 66 alin. 1 lit. b din legea nr. 272/2004, impunându-se în vederea protejării intereselor sale asigurarea dreptului la protecție alternativă, în concret instituirea unei măsuri de protecție specială.

Părinții nu manifestă interes pentru reintegrare și nu prezintă garanții materiale și morale pentru a-și exercita rolul de părinte.

Pentru aceste motive, instanța, în baza art.70 alin.3 din Legea nr. 272/2004 republicată, va dispune înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență instituită pentru copil cu măsura plasamentului, măsură care corespunde interesului superior al copilului.

Se va face aplicarea disp. art. 66 alin.3 și art.128 alin.1 din legea specială.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă, formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V. reprezentată de director general A. Ș., în contradictoriu cu pârâtii A. L., CNP:_ si A. N., CNP:_, ambii cu dom. în ., jud. V..

Dispune înlocuirea măsurii de protectie specială a plasamentului în regim de urgentă instituită pentru minora A. G.-A., născută la data de 04.05.2005, CNP:_, cu măsura de protectie specială a plasamentului acesteia la bunica maternă Daciu E..

Dispune acordarea alocatiei lunare de plasament.

Dispune ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de către directorul DGASPC V..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2014.

Președinte,

D. E. S.

Grefier,

M. C. S.

red. S.D.E.-29.12.2014

tehnored. S.M.-06.01.2015

ex.6/06.01.2015

..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Decizia nr. 1278/2014. Tribunalul VASLUI