Situaţie juridică minor. Sentința nr. 408/2014. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 408/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 917/89/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 408
Ședința publică de la 23 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. E. S.
Grefier D. T.
Ministerul Public reprezentat de procuror R. M. T. din
cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V. -Iași, nr.l, reprezentată legal de domnul I. A. Ș., director general în contradictoriu cu pârâta L. A. I., C.N.P:_,cu domiciliul în mun. Bârlad, .,jud. V., având ca obiect situație juridică minor protecția și promovarea dreptului copilului Legea nr.272/2004.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, consilier juridic B. M.,lipsă fiind pârâta L. A. I..
S-a expus referatul cauzei de către grefier care a relevat faptul că: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza este la primul termen de judecată; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă; copilul mai mic de 10 ani.
S-au analizat actele și lucrările dosarului, după care:
Consilier jr. O. C., depune la dosar delegația de reprezentare a reclamantei în instanță.
Verificându-și din oficiu competența de a soluționa prezenta cerere, în temeiul dispozițiile art.131 alin. 1 Cod proc. civilă, raportat la dispozițiile art. 133 alin.1 din Legea nr.272/2004, tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Reclamanta prin reprezentant, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv a celor care au fost atașate deja cererii de chemare în judecată și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu proba cu acte solicitată de reclamantă prin reprezentantul legal și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.
Având în vedere că părțile nu au mai formulat alte cereri și văzând proba cu înscrisuri solicitată atât prin cererea de chemare în judecată cât și la acest termen de judecată, în conformitate cu art. 238 alin. 1 C.pr.civilă, instanța, estimează durata necesară cercetării procesului la o zi.
În baza art. 255 C.pr.civilă încuviințează proba cu acte solicitată de reclamantă prin reprezentant legal ca fiind utilă și admisibilă pentru o justă soluționare a cauzei. Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic B. M., având cuvântul, pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, urmând ca instanța să dispună asupra înlocuirii măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul în regim de urgență al copilului L. A. F. cu plasamentul la asistentul maternal profesionist A. C. E., acordarea alocației de plasament conform art.128 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată și delegarea exercițiului drepturilor părintești, directorului Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului V., conform Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că cererea reclamantei este întemeiată dat fiind întreg materialul probator administrat în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.272/2004.
Pentru aceste motive, pune concluzii de admitere a acțiunii așa cum a fost formulată și susținută de reprezentantul reclamantei, instanța să dispună asupra înlocuirii măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul în regim de urgență al copilului L. A. F. cu plasamentul la asistentul maternal profesionist A. C. E., acordarea alocației de plasament conform art.128 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată și delegarea exercițiului drepturilor părintești, directorului Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului V., conform Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată.
Instanța, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art.394 alin.1 Cod procedură civilă, dându-se sentința de față.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de17.03.2014 sub nr._ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a chemat în judecată pe pârâta L. A. I., solicitând înlocuirea măsurii de protecție specialăa plasamentului în regim de urgență al copilului L. A. F., cu plasamentul la asistentul maternal profesionist A. C. E., acordarea alocației de plasament conform art.128 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată și delegarea exercițiului drepturilor părintești, directorului Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului V., conform Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată.
In fapt, reclamanta arată că copilul L. A. F. a beneficiat de măsura plasamentului în regim de urgență la asistentul maternal profesionist Z. M., potrivit dispoziției nr.l988/21.03.2012, măsură ce a fost înlocuită conform Sentinței civile nr.693/17.05.2012,când mama a fost decăzută din exercițiul drepturilor părintești.
Pe durata plasamentului la asistentul maternal profesionist Z. M., copilul a beneficiat de un climat familial protectiv, sprijin social, afectiv emoțional, educație, acces la servicii medicale. La începutul anului 2014 asistentul maternal profesionist Z. M. s-a confruntat cu unele probleme de sănătate, fiind necesar să fie supravegheată permanent de o altă persoană adultă, motiv pentru care a adus la cunoștința direcției conform declarației înregistrată cu nr.3606/31.01.2014, că nu se mai poate ocupa de creșterea și îngrijirea copilului.
A fost identificat asistentul maternal profesionist A. C. E. cu domiciliul în oraș Negrești, ce poate asigura satisfacerea nevoilor specifice de creștere și educarea ale copilului. Ulterior s-au efectuat demersuri pentru plasarea în regim de urgență conform dispoziției nr. 1184/11.02.2014, emisă de directorul DGASPC V..
Conform declarației mamei copilului L. A. I. înregistrată cu nr._/30.10.2013, aduce la cunoștința direcției faptul că nu deține condiții materiale și financiare pentru creșterea și educarea copilului.
In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 62 alin. l lit. b, art.66 alin.3, art.70 alin.3 art.128 și art.139 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.
Pârâta legal citată nu s-aă prezentat în fața instanței.
Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Minorul din prezenta cauză a beneficiat de măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist Z. M., conform Sentinței civile nr.693/17.05.2012 a Tribunalului V. deoarece se afla în situația prev. de art. 60 alin. 1 lit. c din Legea nr. 272/ 2004 republicată, fiind un copil neglijat de către mamă care a invocat lipsa resurselor financiare pentru a satisface nevoile copilului. Prin aceeași sentință mama a fost decăzută din exercițiul drepturilor părintești.
În urma reevaluării cazului s-a constatat că asistentul maternal profesionist Z. M. nu se mai poate ocupa din motive obiective de îngrijirea acestui copil, iar împrejurările care au stat la baza instituirii măsurii de protecție a plasamentului subzistă încă, nefiind premise pentru a se dispune reintegrarea în familia naturală.
Față de această situație, instanța, în baza art.70 alin.3 din Legea nr. 272/2004 republicată, va dispune înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență instituită pentru copil la asistentul maternal profesionist A. C. E., cu măsura plasamentului, măsură care corespunde interesului superior al copilului.
Se va face aplicarea disp. art. 66 alin.3 și art.128 alin.1 din legea specială.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă, astfel cum a fost modificată, promovată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V. reprezentată de director general A. Ș., în contradictoriu cu pârâta L. A. I., C.N.P:_, cu domiciliul în mun. Bârlad, .,jud. V..
Dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență instituită pentru copilul L. A. Forin, născut la data de 28.08.2005, C.N.P:_, fiul lui L. A. I. cu plasamentul acestuia la asistentul maternal profesionist, A. C. E. cu domiciliul în or. Negrești, jud. V..
Dispune delegarea exercițiului drepturilor părintești și îndeplinirea obligațiilor părintești privind pe copil directorului DGASPC V..
Dispune acordarea pentru copil a alocației lunare de plasament.
Definitivă și executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul V..
Pronunțată în ședință publică azi, 23aprilie 2014.
Președinte, D. E. S. | ||
Grefier, D. T. |
Red..S.D.E.-23.05.2014
Tehn. TD-24.05.2014/ Ex.5/
..05.2014
← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 609/2014.... | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 518/2014. Tribunalul VASLUI → |
---|