Autorizare desfiinţare lucrări (legea 50/1991). Decizia nr. 826/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 826/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 3912/333/2014/a1
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 826/A/2015
Ședința publică de la 18 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. A. C.
Grefier T. B.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul intervenient în nume propriu B. C. în contradictoriu cu intimata pârâtă B. M. și intimata reclamantă Poliția L. Iași împotriva Încheierii din data de 06.05.2015 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ având ca obiect autorizare desființare lucrări (legea 50/1991) apel la încheierea din 06.05.2015.
La apelul nominal făcut la pronunțare, au lipsit părțile în proces.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2015, susținerile apelantului prin apărător fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitate apelantului prin apărător să depună note de concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la termenul din data de 18 iunie 2015.
La termenul de pronunțare din data de 18 iunie 2015, deliberând, s-a cat soluția de mai jos;
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin Încheierea din data de 06.05.2015 pronunțată în dosarul nr._ 14, Judecătoria V. a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul accesoriu B. C., în contradictoriu cu reclamanta Poliția L. Iași și pârâta B. M..
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că în temeiul art. 61 Cod procedură civilă, oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.
Cererea de intervenție voluntară principală presupune invocarea de către terț a unui drept propriu, fără însă a fi necesar să existe identitate între dreptul pretins și dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată.
Art. 55 Cod procedură civilă prevede că sunt părți reclamantul și pârâtul, precum și, în condițiile legii, terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces. În prezenta cauză, B. C. are calitate de intervenient accesoriu în interesul pârâtei, nefiind străin de proces.
Cererea de intervenție voluntară accesorie poate fi formulată de orice terț care ar putea fi prejudiciat în vreun fel de hotărârea ce urmează a se pronunța. Terțul nu invocă o pretenție proprie și nu urmărește obținerea unei hotărâri prin care părțile inițiale să fie condamnate față de el, ci tinde prin apărările pe care le face ca instanța să pronunțe o soluție favorabilă în favoarea părții pentru care a intervenit.
A mai reținut prima instanță că intervenția voluntară principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva părților inițiale, atât a reclamantului, cât și a pârâtului. Terțul intervenient poate să își formuleze pretenția pe cale principală, declanșând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant. Așadar, cererea de intervenție în interes propriu trebuie să îndeplinească aceleași condiții: formularea unei pretenții (se urmărește realizarea unui drept sau constatarea unui drept contestat), existența unui interes determinat, legitim, personal, născut și actual, cererea să fie formulată de către o persoană cu capacitate și calitate procesuală activă. De asemenea, trebuie să existe o strânsă legătură între cererea de intervenție principală și obiectul cauzei.
Raportat la obiectul cererii de intervenție în interes propriu formulată în cauză, instanța a constatat că aceasta nu are un obiect diferit în esență față de cererea de intervenție accesorie admisă în principiu, intervenientul accesoriu B. C. invocând un drept de coproprietate asupra lucrărilor a căror desființare se solicită și solicită constatarea prescripției dreptului material la acțiune și a prescripției răspunderii contravenționale față de el.
Primul aspect reprezintă o simplă apărare în interesul pârâtei pentru obținerea unei soluții de respingere a acțiunii, nu se urmărește realizarea sau constatarea unui drept în contradictoriu cu părțile din prezenta cauză și obligarea acestora la o anumită prestație (nu există o pretenție).
Cu privire la excepțiile prescripției invocate, acestea reprezintă la rândul lor apărări și nu urmăresc realizarea unui drept. Așadar cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul accesoriu B. C. a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind o veritabilă cerere de chemare în judecată.
Împotriva acestei soluții a formulat apel intervenientul B. C., prin care a solicitat admiterea apelului și rejudecând să se admită în principiu cererea de intervenție în interes propriu ca fiind o veritabilă cerere de chemare în judecată prin care intervenientul B. C. urmărește să-și valorifice un drept propriu, respectiv constatarea intervenirii prescripției dreptului de mai fi sancționat pentru lucrări neautorizate și constatarea intervenirii prescripției dreptului de mai fi obligat la demolarea unui lucrări neautorizate.
În motivarea cererii de apel, intervenientul apelant a arătat că cererea de intervenție în interes propriu are în principiu același conținut cu cel al cererii de intervenție în interes alăturat, admisă în principiu în prezenta cauză, respectiv B. C. invocând calitatea sa de coproprietar în acțiunea împotriva demolării și invocând două excepții care nu reprezintă decât apărări de fond în interesul pârâtei B. M., cererea nefiind în esența ei o veritabilă cerere de chemare în judecată, pârâtul nevalorificându-și prin intermediul acesteia un interes propriu.
In fapt însă, B. C., prin cererea de intervenție în interes propriu, urmărește pe calea unei acțiuni în constatare prescripției că față de reclamanta din prezenta cauză, Poliția L., a intervenit acest drept.
B. C. nu poate să-și valorifice acest drept decât printr-o acțiune în constatare, neavând la îndemână o acțiune în realizarea dreptului. Ori, din acest punct de vedere, cererea sa îmbracă forma unei cereri de chemare în judecată și are caracter distinct fată de cererea de intervenție accesorie, întrucât, fată de soția sa pentru care a operat întreruperea prescripției prin întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției, față de B. C. acesta nu a operat.
Nu a fost întâmplător interogatoriul luat reclamantei, care prin răspunsurile sale arată că la momentul amendării pârâtei B. M., cunoștea că bunul este comun, că B. C. era coproprietar și că reclamația formulată cu privire la efectuarea de lucrări neautorizate, a fost formulată împotriva amândurora.
Față de acesta situație, intervenientul B. C. ar putea în orice moment să introducă o acțiune în instanță având aceste capete de cerere, acțiunea fiind distinctă de cea a soției sale.
Prin cererea de intervenție în interes propriu, prin acțiunea de constatare a intervenirii prescripției, B. C. își protejează un interes propriu, distinct, respectiv dreptul de proprietate care este absolut.
Analizând încheierea apelată prin prisma motivelor de apel invocate și în condițiile art. 477 C.proc.civ, Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 61 alin. 1 și 2 C.proc.civ. oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, iar intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.
Astfel, condițiile necesar a fi îndeplinite pentru formularea unei cereri de intervenție voluntare sunt: existența unui proces în curs de desfășurare; cererea de intervenție să fie formulată de către o persoană care are calitatea de terț față de părțile originare; acesta să invoce o pretenție proprie împotriva părților originare, în legătură cu dreptul dedus judecății sau de un alt drept legat de acesta.
În ceea ce privește primele două condiții cererea de intervenție principală formulată de apelantul B. C. se poate constata că acestea sunt îndeplinite, existând indiscutabil un proces în curs de desfășurare, iar apelantul nu are calitatea de parte originară.
Referitor la ultima condiție, trebuie amintit că prin cererea de chemare în judecată principal s-a solicitat de către intimata Poliție L. Iași autorizarea desființării unor lucrări realizate de către intimata B. M., acțiune având la bază existența unui proces verbal de contravenție prin care s-a angajat răspunderea contravențională a intimatei, aceasta fiind sancționată cu amendă contravențională și stabilirea obligației de a desființa lucrările realizate fără autorizație.
În acest context, apelantul a formulat deja o cerere de intervenție accesorie prin care a invocat calitatea sa de coproprietar și prescripția răspunderii contravenționale, cu titlu de apărări în favoarea intimatei B. M., cererea de intervenție fiind admisă în principiu.
Pe de altă parte prin cererea de intervenție principală respinsă ca inadmisibilă în principiu de către Judecătoria V. prin încheierea din data de 06.05.2015, apelantul B. C. a solicitat să se constate prescripția dreptului intimatei Poliția L. Iași de a solicita desființarea lucrărilor în ceea ce îl privește, precum și prescripția propriei răspunderii contravenționale cu privire la fapta imputată intimatei B. M..
Instanța de apel constată că nu este îndeplinită cerința ca intervenientul să invoce o pretenție proprie, un drept propriu față de părțile originare reclamanta Poliția L. Iași și pârâta B. M.. Astfel, apelantul a solicitat, pe cale unei cereri incidentale în constatare ca instanța să verifice existența sau inexistența unei situații de fapt, cu efecte juridice, respectiv dacă s-au împlinit sau nu termenele de prescripție invocate. Or, conform art. 35 și art. 61 alin. 2 C.proc.civ. poate forma obiectul unei cereri de intervenție principale numai fie dreptul dedus judecății (dreptul de a solicita desființarea lucrărilor realizate), fie un drept strâns legat de acesta.
În cauză, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și modul de formulare a cererii de intervenție principală, față de prevederile art. 35 C.proc.civ., aspectele invocate de intervenient au natura juridică a unor apărări, care, de altfel, așa cum a constatat și prima instanță, au fost opuse reclamantei Poliția L. Iași atât prin întâmpinare, cât și prin cererea de intervenție accesorie formulată de apelantul B. C..
Totodată, se arată că natura juridică a intervenției principale este a unei veritabile cereri de chemare în judecată îndreptată, în mod obligatoriu, împotriva părților originare, după cum rezultă din prevederile art. 61 alin. 1 C.proc.civ., astfel că atât reclamantul originar, cât și pârâtul originar au în mod necesar calitatea de pârâți în cererea de intervenție principală. În acest sens trebuie verificat dacă într-un proces distinct declanșat de intervenient, părțile originare din acest proces ar avea în mod necesar calitatea de pârâte.
Or, se constată că cererea de intervenție principală formulată de apelantul B. C. este îndreptată doar împotriva reclamantei Poliția L. Iași, în calitatea sa de instituție publică cu atribuții în constatarea contravențiilor în domeniul autorizării executării construcțiilor și urmăririi executării măsurilor dispuse prin procesele verbale de contravenție.
Prin urmare, se constată că cererea formulată de apelantul B. C. nu îndeplinește condițiile procedurale de admisibilitate pentru o cerere de intervenție principală, în sensul că nu a fost formulată o pretenție în sensul art. 35 și 61 alin. 2 C.proc.civ., iar cererea este îndreptată doar împotriva reclamantei originare, formal putând avea caracteristicile unei cereri reconvenționale, care însă ar putea fi formulată doar de către pârâtul originar.
Față de toate aceste considerente, instanța de apel constată că în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție principală formulată de B. C., astfel încât apelul formulat de acesta împotriva încheierii de ședință din data de 06.05.2015 va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării încheierii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul B. C. împotriva Încheierii de ședință din data de 06.05.2015 a Judecătoriei V., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2015.
Președinte, Judecător,M. C. O. A. C.
Grefier,
T. B.
Red. M.C.
Tehnored. M.C./T.B.
4 ex./24.06.2015
Judecătoria V. – jud. A.-C. C.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 708/2015. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 838/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
