Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 973/2015. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 973/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 3215/89/2014

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 973/2015

Ședința publică de la 22 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE V. A.

Grefier D. T.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei privind pe reclamanta . cu sediul în V., ., .,. în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ IVĂNEȘTI, ., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

S-au verificat și citit actele și lucrările dosarului, constatându-se că părțile nu au depus acte sau cereri, după care:

Se mai constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 15 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când s-au reținut următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 20.11.2014 sub nr._, reclamanta . cu sediul în V., ., .,. în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ . a solicitat obligarea acesteia la plata integrală si imediată a creanței certe, lichide și exigibile în cuantum total de 394.194,48 lei, compusă din debite principale restante și penalități de întârziere ca urmare a neexecutări/executării cu întârziere a obligațiilor de plată asumate prin, contractele de prestări servicii astfel:

1.In contractul de prestări servicii nr.26 din data de 16.06.2009: - suma totală de plată este de 67.229,09 lei, compusă din: 33.0.23,40 lei, debit principal rămas de achitat și 34.205,69 lei, penalități dc întârziere.

2.In Contractul de prestări servicii nr. 3758/26A din data de 16.06.2009:suma totală de plată este de 30.585,06 lei, reprezentând penalități de întârziere.

3.In Contractul de prestări servicii nr.3758/26B din data de 16.06.2009: suma totală de plată este de 26.599,43 lei, reprezentând penalități de întârziere.

4.In Contractul de prestări servicii nr. 3758/26C din data de 16.06.2009: suma totală de plată este de 74.554,53 lei, compusă din: 32.535,24 lei, debit principal rămas de achitat și 42.019,29 lei, penalități de întârziere.

5.In Contractul de prestări servicii 3758/26E din data de 16.06.2009:

suma totală de plată este de 93.222,45 lei, compusă din: 50.913,41 lei, debit principal rămas de achitat Și 42.309,04 lei, penalități de întârziere.

6.In Contractul de prestări servicii nr.3758/26F din data de 16.06.2009:

suma totală de plată este de 85.520,32 lei, compusă din: 45.992,29 lei, debit principal rămas de achitat și 39.528,03 lei, penalități de întârziere.

7.In Contractul de prestări servicii nr. 26F din data de 16.06.2009: suma del6.483,32 lei, reprezentând penalități de întârziere.

Se arată în motivarea cererii că în fapt,reclamanta este o societate specializată în întocmirea și elaborarea de documentații și studii de fezabilitate și geotehnice pentru accesare de fonduri europene.

In anul 2009, a încheiat cu pârâta U. A. Teritorială Ivăncști, județul V., 8 contracte de prestări servicii pentru accesarea de către pârâtă de fonduri europene prin Măsura 322" Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea in valoare a moștenirii rurale.

Cu ocazia întocmirii celor 7 contracte au fost negociate și clauze privind penalitățile de întârziere, modalitatea de plată și termenele de plată astfel:

1) Prin Contractul de prestări servicii nr. 26 din data de 16.06.2009, la Cap. 3 art.4 s-a stabilit valoarea contractului și modalitatea de plată iar la art.21, este înserată o clauză penală în care s-a prevăzut că, în cazul in care plata serviciilor de proiectare nu se va efectua în condițiile prevăzute la Capitolul 3 din contract, adică în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, clientul se obligă la plata unor penalități pentru fiecare zi de întârziere de 0,1% pe zi din suma restantă de plată.

Având in vedere obligația respectării termenelor și condițiilor contractului, în

acord cu condițiile și cerința imperativă de depunere a proiectelor pentruaccesarea fondurilor europene de către pârâta - debitoare, subscrisa, în îndeplinirea acestei obligații, a lucrat chiar și 12 ore/zi, predând astfel lucrarea prevăzută la obiectul contractului, chiar si înainte de termenul stabilit prin contract, iar pentru serviciilor prestate, așa cum acestea sunt menționate la obiectul contractului, la data de 30.08.2011, a emis Factura fiscală xvc.291 în valoare de 40.157,40 lei, însușită și acceptată la plată și achitată parțial la data de 23.12.2013, rămânând astfel de achitat din această factură o diferență de plată în sumă de 33.023,40 lei, iar la data de 12.01.2012, a emis Factura fiscală nr.322 în valoare de 2.232,00 lei, care a fost achitată integral la data de 08.04.2013, însă, cu mult peste termenul scadent.

Astfel, reclamanta, si-a îndeplinit obligațiile pe care și le-a asumat prin contract cu pârâta - debitoare, însă pârâta nu și-a îndeplinit întocmai și la termenele convenite, obligația de plată a prețului pentru lucrările executate de reclamantă.

Pentru neplata la termenul scadent a sumelor datorate, în conformitate cu clauza penală prevăzută la art.21 din contract s-au calculat penalități de întârziere conform tabelului de calcul a penalităților,( pe care îl anexăm la prezenta) pentru facturile fiscale achitate cu întârziere de către pârâtă,( factura nr.322/12._ a fost achitată la data de 08.04.2013) precum si pentru factura nr. 291/30.08.2011, achitată parțial la data de 23.12.2013, astfel că, până la data formulării și inregistrării prezentei acțiuni, pârâta - debitoare, datorează Subscrisei și penalități de întârziere în sumă totală de 34.205,69 lei.

Deși pârâta - debitoare a fost somată la executarea imediată a obligațiilor sale, până în prezent aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile scadente asumate prin contractului încheiat. Astfel, reclamanta creditoare este pusă in situația de a-și apăra si pârâta - debitoare la plata debitului principal restant, în sumă de 33.023,40 lei și la plata penalităților de întârziere datorate in cuantum de 34.205,69 lei.

2.In Contractul de prestări servicii nr. 3758/26A din data de 16.06.2009 -

la Cap. 3 art.4 s-a stabilit valoarea contractului și modalitatea de plată iar la art.21, este înserată o clauză penală în care s-a prevăzut că, în cazul in care plata serviciilor de proiectare nu se va efectua în condițiile prevăzute la Capitolul 3 din contract, adică în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, clientul se obligă la plata unor penalități pentru fiecare zi de întârziere de 0,1% pe zi din

suma restantă de plată.

Având in vedere obligația respectării termenelor și condițiilor contractului, în acord cu condițiile și cerința imperativă de depunere a proiectelor pentru accesarea fondurilor europene de către pârâta - debitoare, subscrisa a lucrat chiar și 12 ore/zi, predând astfel lucrarea prevăzută la obiectul contractului, chiar si înainte de termenul stabilit prin contract, iar pentru plata serviciilor prestate, așa cum acestea sunt menționate la obiectul contractului, la data de 30.08.2011, s-a emis Factura fiscală nr.289 în valoare de 41.164,28 lei, însușită și acceptată la plată și achitată integral la data de 12.09.2013 însă, cu mult peste termenul scadent.

Astfel, reclamanta, si-a îndeplinit obligațiile pe care și le-a asumat prin contract cu pârâta - debitoare, însă pârâta nu și-a îndeplinit întocmai și la termenele convenite, obligația de plată a prețului pentru lucrările executate de reclamantă.

Pentru neplata la termenul scadent a sumelor datorate, în conformitate cu

clauza penală prevăzută la art.21 din contract s-au calculat penalități de întârziere conform tabelului de calcul a penalităților,( pe care îl anexăm la prezenta) pentru factura achitată cu întârziere de către pârâtă,( factura nr.289/30.08.201 1) achitată integral la data de 12.09.2013, astfel că, până la data formulării și înregistrării prezentei acțiuni, pârâta - debitoare, datorează Subscrisei penalități de întârziere în sumă totală de 30.585,06 lei.

Deși pârâta - debitoare a fost somată la executarea imediată a obligațiilor sale, până în prezent aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractului încheiat. Astfel, Subscrisa, este pusă in situația de a-și apăra si proteja dreptul său subiectiv solicitând intervenția justiției pentru a o obliga pe pârâta - debitoare la plata penalităților de întârziere datorate in cuantum de 30.585,06 lei.

3.In Contractul de prestări servicii nr. 3758/26B din data de 16.06.2009 -

la Cap. 3 art.4 s-a stabilit valoarea contractului și modalitatea de plată iar la art.21, este înserată o clauză penală în care s-a prevăzut că, în cazul in care plata serviciilor de proiectare nu se va efectua în condițiile prevăzute la Capitolul 3 din contract, adică în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, clientul se obligă la plata unor penalități pentru fiecare zi de întârziere de 0,1% pe zi din suma restantă de plată.

Având in vedere obligația respectării termenelor și condițiilor contractului, în acord cu condițiile și cerința imperativă de depunere a proiectelor pentru accesarea fondurilor europene de către pârâta - debitoare, subscrisa a lucrat chiar și 12 ore/zi, predând astfel lucrarea prevăzută la obiectul contractului, chiar si înainte de termenul stabilit prin contract iar pentru plata serviciilor prestate, așa cum acestea sunt menționate în contract, la data de 30.08.2011, a emis Factura fiscală nr.287în valoare de 35.800,04 Iei, însușită și acceptată la plată și achitată integral la data de 12.09.2013 însă, cu mult peste termenul scadent.

Astfel, reclamanta, si-a îndeplinit obligațiile pe care și le-a asumat prin contract cu pârâta - debitoare, însă pârâta nu și-a îndeplinit întocmai și la termenele convenite, obligația de plată a prețului pentru lucrările executate de reclamantă.

Pentru neplata la termenul scadent a sumelor datorate, prevăzute in factura fiscală nr. nr.287/30.08.2011, în conformitate cu clauza penală prevăzută la art.21 din contract s-au calculat penalități de întârziere conform tabelului de calcul a penalităților,( pe care îl anexăm la prezenta) astfel că, până la data formulării și înregistrării prezentei acțiuni, pârâta - debitoare, datorează Subscrisei penalități de întârziere în sumă totală de 26.599,43 lei.

Deși pârâta - debitoare a fost somată la executarea imediată a obligațiilor

sale, până în prezent aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractului încheiat. Astfel, Subscrisa, este pusă in situația de a-și apăra si proteja dreptul său subiectiv solicitând intervenția justiției pentru a o obliga pe pârâta - debitoare la plata penalităților de întârziere datorate in cuantum de 26.599,43 lei.

4. In Contractul de prestări servicii nr. 3758/26C din data de 16.06.2009, la Cap. 3 art.4 s-a stabilit valoarea contractului și modalitatea de plată iar la art.21, este înserată o clauză penală în care s-a prevăzut că, în cazul in care plata serviciilor de proiectare nu se va efectua în condițiile prevăzute la Capitolul 3 din contract, adică în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, clientul se obligă la plata unor penalități pentru fiecare zi de întârziere de 0,1 % pe zi din suma restantă de plată.

Având in vedere obligația respectării termenelor și condițiilor contractului, în acord cu condițiile și cerința imperativă de depunere a proiectelor pentru accesarea fondurilor europene de către pârâta - debitoare, subscrisa a lucrat chiar și 12 ore/zi, predând astfel lucrarea prevăzută la obiectul contractului, chiar si înainte de termenul stabilit prin contract iar pentru plata serviciilor prestate, așa cum acestea sunt menționate în obiectul contractului, la data de 30.08.2011, a emis Factura fiscală m.290 în valoare de 51.430,24 lei, însușită și acceptată la plată și achitată parțial la data de 12.09.2013, rămânând astfel de achitat din această factură o diferență de plată în sumă de 32.535,24 lei.

Astfel, reclamanta, si-a îndeplinit obligațiile pe care și le-a asumat prin contract cu pârâta - debitoare, însă pârâta nu și-a îndeplinit întocmai și la termenele convenite, obligația de plată a prețului pentru lucrările executate de reclamantă.

Pentru neplata la termenul scadent a sumelor datorate, în conformitate cu clauza penală prevăzută la art.21 din contract s-au calculat penalități de întârziere conform tabelului de calcul a penalităților,( pe care îl anexăm la prezenta) pentru factura nr. 290/30.08.2011, achitată parțial la data de 12.09.2013, astfel că, până la data formulării și înregistrării prezentei acțiuni, pârâta - debitoare, datorează Subscrisei și penalități de întârziere în sumă totală de 42.019,29 lei.

Deși pârâta - debitoare a fost somată la executarea imediată a obligațiilor sale, până în prezent aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile scadente asumate prin contractului încheiat. Astfel, Subscrisa, este pusă in situația de a-și apăra si proteja dreptul său subiectiv solicitând intervenția justiției pentru a o obliga pe pârâta - debitoare la plata debitului principal restant, în sumă de 32.535,24 lei și plata penalităților de întârziere datorate in cuantum de 42.019,29 lei

5. In Contractul de prestări servicii nr. 3758/26E din data de 16.06.2009 -la Cap. 3 s-a stabilit valoarea contractului și modalitatea de plată iar la art.9.1,

este înserată o clauză penală în care s-a prevăzut că, în cazul in care plata serviciilor de proiectare nu se va efectua în condițiile prevăzute la Capitolul 3 din contract, adică în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, clientul se obligă la plata unor penalități pentru fiecare zi de întârziere de 0,1% pe zi din suma restantă de plată.

Având in vedere obligația respectării termenelor și condițiilor contractului, în acord cu condițiile și cerința imperativă de depunere a proiectelor pentru accesarea fondurilor europene de către pârâta - debitoare, subscrisa a lucrat chiar și 12 ore/zi, predând astfel lucrarea prevăzută la obiectul contractului, chiar si înainte de termenul stabilit prin contract, iar pentru plata serviciilor prestate, așa cum acestea sunt menționate la obiectul contractului, la data de 30.08.2011, a emis Factura fiscală nr.295 în valoare de 50.913,41 lei, însușită și acceptată la plată însă neachitat Astfel, Subscrisa, si-a îndeplinit obligațiile pe care și le-a asumat prin contract cu pârâta - debitoare, însă pârâta nu și-a îndeplinit întocmai și la termenele convenite, obligația de plată a prețului pentru lucrările executate de reclamantă.

Pentru neplata la termenul scadent a sumelor datorate, în conformitate cu clauza penală prevăzută la art.9.1 din contract s-au calculat penalități de întârziere conform tabelului de calcul a penalităților,( pe care îl anexăm la prezenta) astfel că, până la data formulării și înregistrării prezentei acțiuni, pârâta - debitoare, datorează Subscrisei penalități de întârziere în sumă totală de 42.309,04 lei.

Deși pârâta - debitoare a fost somată la executarea imediată a obligațiilor sale, până în prezent aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractului încheiat. Astfel, Subscrisa, este pusă in situația de a-și apăra si proteja dreptul său subiectiv solicitând intervenția justiției pentru a o obliga pe pârâta - debitoare la plata debitului principal în sumă de 50.913,41 Iei și la plata penalităților de întârziere datorate in cuantum de 42.309,04 lei.

6. In Contractul de prestări servicii nr. 3758/26F din data de 16.06.2009 -la Cap. 3 art.4 s-a stabilit valoarea contractului și modalitatea de plată iar la art.21, este înserată o clauză penală în care s-a prevăzut că, în cazul in care plata serviciilor de proiectare nu se va efectua în condițiile prevăzute la Capitolul 3 din contract, adică în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, clientul se obligă la plata unor penalități pentru fiecare zi de întârziere de 0,1% pe zi din suma restantă de plată.

Având in vedere obligația respectării termenelor și condițiilor contractului, în acord cu condițiile și cerința imperativă de depunere a proiectelor pentru accesarea fondurilor europene de către pârâta - debitoare, subscrisa a lucrat chiar și 12 ore/zi, predând astfel lucrarea prevăzută la obiectul contractului, chiar si înainte de termenul stabilit prin contract, iar pentru plata serviciilor prestate, așa cum acestea sunt menționate la obiectul contractului, la data de 30.08.2011, a emis Factura fiscală nr.294 în valoare de 45.992,29 lei, însușită și acceptată la plată însă neachitată, iar la data de 12.01.2012, a emis Factura fiscală nr.323 în valoare de 3.100,55 lei și achitată la data de 08.04.2013, cu mult peste termenul scadent.

Astfel, reclamanta si-a îndeplinit obligațiile pe care și le-a asumat prin contract cu pârâta - debitoare, însă pârâta nu și-a îndeplinit întocmai și la termenele convenite, obligația de plată a prețului pentru lucrările executate de reclamantă.

Pentru neplata la termenul scadent a sumelor datorate, în conformitate cu clauza penală prevăzută la art.21 din contract s-au calculat penalități de întârziere conform tabelului de calcul a penalităților,( pe care îl anexăm la prezenta) astfel că, până la data formulării și înregistrării prezentei acțiuni, pârâta - debitoare, datorează Subscrisei penalități de întârziere în sumă totală de 39.528,03 lei.

Deși pârâta — debitoare a fost somată la executarea imediată a obligațiilor sale, până în prezent aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractului încheiat. Astfel, Subscrisa, este pusă in situația de a-și apăra si proteja dreptul său subiectiv solicitând intervenția justiției pentru a o obliga pe pârâta - debitoare la plata debitului principal în sumă de 45.992,29 lei, și la plata penalităților de întârziere datorate in cuantum de 39.528,03 lei

7. In Contractul de prestări servicii nr. 26F din data de 16.06.2009 - la Cap. 3 art.4 s-a stabilit valoarea contractului și modalitatea de plată iar la art.22, este înserată o clauză penală în care s-a prevăzut că, în cazul in care plata serviciilor de proiectare nu se va efectua în condițiile prevăzute la Capitolul 3 din contract, adică în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, clientul se obligă la plata unor penalități pentru fiecare zi de întârziere de 0,1% pe zi din suma restantă de plată.

Având in vedere obligația respectării termenelor și condițiilor contractului, în acord cu condițiile și cerința imperativă de depunere a proiectelor pentru accesarea fondurilor europene de către pârâta - debitoare, subscrisa a lucrat chiar și 12 ore/zi, predând astfel lucrarea prevăzută la obiectul contractului, chiar si înainte de termenul stabilit prin contract, iar pentru plata serviciilor prestate, așa cum acestea sunt menționate în obiectul contractului, la data de 12.01.2012, a emis Factura fiscală nr.321 în valoare de 39.060,00 lei, însușită și acceptată la plată și achitată la data de 08.04.2013 cu mult peste termenul scadent.

Astfel, reclamanta, si-a îndeplinit obligațiile pe care și le-a asumat prin contract cu pârâta - debitoare, însă pârâta nu și-a îndeplinit întocmai și la termenele convenite, obligația de plată a prețului pentru lucrările executate de reclamantă .

Pentru neplata la termenul scadent a sumelor datorate, în conformitate cu clauza penală prevăzută la art.22 din contract s-au calculat penalități de întârziere conform tabelului de calcul a penalităților,( pe care îl anexăm la prezenta) astfel că, până la data formulării și înregistrării prezentei acțiuni, pârâta - debitoare, datorează Subscrisei penalități de întârziere în sumă totală de 16.483,32 lei.

Deși pârâta - debitoare a fost somată la executarea imediată a obligațiilor sale, până în prezent aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractului încheiat.

Astfel, reclamanta este pusă in situația de a-și apăra si proteja dreptul său subiectiv solicitând intervenția justiției pentru a o obliga pe pârâta - debitoare la plata penalităților de întârziere datorate in cuantum de 16.483,32 lei.

Cu privire la fondul cauzei,, art.3 din Legea nr.71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil prevede că" Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz,săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea in vigoare la data încheierii sau,după caz a săvârșirii ori producerii lor"

Astfel, la data când părțile au încheiat cele 7 contracte de servicii de proiectare, erau în vigoare prevederile Codului civil/l 864.

Ca urmare, forța obligatorie a contractelor, consacrată de dispozițiile art. 969 Cod civil" Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante " corelată cu obligația debitorului de executare a propriilor obligații cu bună -credință ( art.970 ; art.1170 ;1073; 1075; 1091; 1069; 1066; 1068 Cod civil) dă dreptul creditorului de a cere îndeplinirea exactă a obligațiilor asumate contractual de debitor, precum si dreptul la dezdăunare în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare ( art. 1073 Cod civ.)

Se mai arată faptului că, sumele mai sus menționate au făcut obiectul unei acțiuni la Tribunalul V., în conformitate cu dispozițiile art. 1013 din codul de procedură civilă ( procedura ordonanței de plată) iar prin Încheierea pronunțată la data de 30.06.2014, în dosarul nr._, aceasta a fost respinsă, instanța motivând că în cauză se impune efectuarea unei expertize cu privire la contabilitatea celor 2 părți, pentru a se atesta înregistrarea facturilor din centralizator în contabilitatea debitoarei, prestațiile aferente facturilor, dacă au fost realizate plăti, cum susține creditoarea, deși din ansamblul materialului probator a rezultat că debitoarea a acceptat la plată facturile fiscale precizate in acțiune majoritatea fiind achitate integral iar unele achitate parțial conferindu-i astfel creanței solicitate, formată din debit principal si penalități de întârziere, caracterul cert, lichid și exigibil.

Astfel, reclamanta arată că este si îndreptățită să deducă acest litigiu spre competentă soluționare Tribunalului V. pe calea dreptului comun pentru a o obliga pe pârâta - debitoare la plata sumelor datorate, certe, lichide si exigibile.

Așa cum s-a arătat, sumele solicitate au făcut obiectul unei acțiuni la Tribunalul V. în conformitate cu dispozițiile art. 1013 din Codul de procedură civilă, astfel încât, pârâtei - debitoare, în conformitate cu dispozițiile Art. 1014 din Codul de procedură civilă, i-a fost comunicată prin executorul judecătoresc, Somația nr.736 din 17.01.2014, insă, din nefericire încercarea Subscrisei de soluționare pe cale amiabilă a litigiului dintre noi părțile nu, a avut rezultatul scontat.

Chiar si anterior efectuării procedurii somației de plată ( art.1014 C.p.c.) s-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă prin procedura instituită de Legea nr.192/2006 ( Legea medierii) pârâta - debitoare fiind invitată la data de 29.11.2012, pentru a participa la ședința de mediere în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, insă, nu a dat curs invitației, încheindu-se astfel de către Biroul de Mediator "Z. M." procesul - verbal nr.58 din 29.11.2012, pe care la anexat la prezenta.

Neplata de către pârâta - debitoare a unor debite principale rămase de achitat, nici până la data formulării prezentei din facturile fiscale emise, plata parțială cât și plata integrală cu întârziere a c/valorii unor facturi emise de subscrisa, a cauzat subscrisei mari prejudicii, relevante fiind in acest sens somațiile emise de către ANAF, către subscrisa, pentru plata datoriilor către bugetul consolidat al statului ( în principal TVA și impozit pe profit plus accesorii: dobânzi, majorării si penalități de întârziere), dar si erodarea cash-flow-ului, prin efectuarea de compensării cu alte instituții publice cu consecința perturbării întregii activității a societății.

Astfel, in scopul recuperării debitelor, împotriva subscrisei au fost emise de către ANAF, titluri executorii, somații de plată și a fost începută executarea silită, fiind întocmite procese verbale de sechestru, pentru bunurile mobile si imobile proiectate a reclamantei instituindu-se totodată si înființarea popririi asupra conturile societății.

Pârâta - debitoare se află in culpă deoarece Guvernul României și Consiliul Județean V. au acordat sume de bani pentru plata arieratelor, dar ordonatorul principal de credite nu a știut sau nu a dorit să utilizeze în mod rațional sumele alocate.

In acest context, reclamanta, în calitate de creditor formulăm prezenta cerere de chemare in judecată, solicitând instanței de judecată să dispună obligarea pârtei - debitoare la plata imediată a creanței noastre certă, lichidă si exigibilă în cuantum total de 394.194,48 lei, din care suma de 162.464,62 lei, reprezenta debit principal rămas de achitat, iar suma de 231.729,80, lei reprezintă penalități de întârziere.

In drept: reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 192; 198; art.1041 Cod proc civ. mt.969 art.970; art. 1170 1073; 1075; 1091; 1069; 1066; 1068 din Cod civil/1864 și următoarele cu completările si modificările ulterioare, precum si cu celelalte dispoziții legale conexe în vigoare.

In susținerea prezentei cereri, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei - debitoare, expertiză judiciară contabilă, precum și de orice probe a căror necesitate va rezulta pe parcursul dezbaterilor.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a arătat că reclamanta, in cuprinsul acțiunii, a arătat ca a încheiat cu reprezentantul paratei din acel moment anumite contracte care au avut ca obiect prestarea unor servicii in vederea întocmirii documentației pentru anumite obiective de investiții in vederea obținerii de către UAT . nerambursabile. De asemenea, in cuprinsul acțiunii reclamanta precizează ca a emis facturi pentru categoria de servicii prestate, menționând ca unele facturi au fost achitate in totalitate, altele au fost achitate parțial, iar altele nu au fost achitate, iar pentru toate acestea a calculat penalități de întârziere.

A mai arătat reclamanta ca își întemeiază cererea de chemare in judecata pe dispozițiile art. 969, art. 970, art. 1066, art. 1068, art. 1069, art. 1070, art. 1073, art. 1075, art. 1091 si art. 1170 din vechiul cod civil precum si cu celelalte dispoziții legale conexe in vigoare.

Prin urmare, referitor la celelalte dispoziții legale conexe in vigoare consideră că termenele procedurale prevăzute de legile speciale, aflate în curs la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă și potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa". Astfel, având în vedere că, potrivit art. 1013 alin. (1) din NCPC, procedura ordonanței se aplică cu privire la sumele de bani care rezultă dintr-un contract civil și că potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 aspectele legate de executarea contractului sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii acestuia, rezultă că, dacă contractul a cărui neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligațiilor de plată ale debitorului a fost încheiat de părți înainte de data intrării în vigoare a NCPC (deci, înainte de data de 15 februarie 2013), procedura ordonanței de plată se va urma în conformitate cu dispozițiile legislației vechi (OG nr. 5/2001 privind somația de plată, respectiv OUG nr. 119/2007 privind ordonanța de plată) și nu în conformitate cu prevederile NCPC.

In baza cadrului normativ invocat anterior, momentul incheierii contractelor de prestări servicii enumerate de către reclamanta in acțiunea ce face obiectul dosarului supus judecații este luna iunie 2009 si astfel consideram ca pentru soluționarea acestui dosar sunt aplicabile măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, masuri reglementate de către OUG nr. 119/2007.

Textul art. 2 alin. 1 din OUG nr. 119/2007 prevede faptul că „prezenta ordonanța de urgenta se aplica creanțelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligații de plata a unor sume de bani care rezulta din contracte încheiate intre profesioniști".

Totodată, in cuprinsul aceluiași act normativ (prin art. 1), contractul incheiat intre profesioniști este definit drept „contractul încheiat fie intre profesioniști, fie intre aceștia si o autoritate contractanta, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui pret constând . bani".

Admisibilitatea unei cereri prin care se solicita emiterea ordonanței de plata este condiționata de îndeplinirea unor condiții speciale stabilite in mod expres de către OUG nr. 119/2007, după cum urmează:

- creditorul trebuie sa aibă o creanța care sa poarte asupra unei sume de bani rezultata dintr-un contract încheiat intre profesioniști (art. 2 alin. 1 din Ordonanța);

- creanța trebuie sa fie certa, lichida si exigibila.

Așadar, conform art. 2 alin. 1 OUG nr. 119/2007, acest act normativ se aplica numai creanțelor certe, lichide si exigibile ce privesc obligații de plata a unor sume de bani provenind din contracte încheiate fie intre profesioniști, fie intre aceștia si o autoritate contractanta.

Doctrina de specialitate consideră ca fiind creanța certa acea creanța a cărei existenta rezulta din însuși actul de creanța sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. Creanța este lichida atunci când câtimea ei este determinata prin însuși actul de creanța sau când este determinabila cu ajutorul actului de creanța sau si al altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de acesta, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanța. Creanța este exigibila atunci când ea nu a fost achitata până la termenul de scadenta convenit.

Referitor la aceste aspecte enunțate mai sus, precizează faptul ca nu este îndeplinita cerința imperativa prevăzuta in OUG nr. 119/2007, respectiv de a fi o creanța certa, lichida si exigibila, fiind o creanța care nu face obiectul prezentului dosar dedus judecații.

Totodată, art. 11 din actul normativ sus citat prevede si ca " in cazul in care instanța, examinând probele cauzei, pronunța o ordonanța de plata numai pentru o parte din creanța pretinsa, creditorul poate formula cerere de chemare in judecata potrivit dreptului comun pentru a obține obligarea debitorului la plata restului datoriei", dar reclamantul, in cazul nostru ., nu-si poate îndrepta, la momentul de fata, acțiunea împotriva paratului, respectiv UAT . dreptului comun întrucât in acest caz nici o instanța de judecata nu a emis vreo ordonanța de plata pentru suma invocata in acțiune sau pentru o suma ce poate fi considerata ca rest de plata a unei datorii. In acest din urma caz, apreciem ca inadmisibila acțiunea introdusa la Tribunalul V. de catre . V..

Mai mult, după cum recunoaște si reclamantul, dar nu in totalitate si doar pentru anumite aspecte pe care le apreciază a fi sustenabile in fata instanței de judecata, in anul 2014 pe rolul Tribunalului V. a fost dedus judecații Dosarul nr._, având aceleași părți, cu același obiect si pentru aceeași suma ca si dosarul aflat in prezent pe rolul Tribunalului V., iar prin încheierea din data de 30.06.2014 a fost respinsa cererea de ordonanța de plata promovata de către . la instanța investita cu soluționarea cauzei. Ulterior, in baza prevederilor art. 1013 si urm. din Noul Cod de Procedura Civila, . formulat cerere in anulare.

Prin urmare, in baza probatoriului administrat si a argumentelor invocate de către UAT . a pronunțat la data de 04.11.2014 Hotărârea nr. 965/2014 prin care a fost respinsă ca nefondată cererea in anulare formulata de către reclamanta . pe care o consideră justă si temeinică.

Așadar, Tribunalul V. a concluzionat ca admisibilitatea unei cereri prin care se solicita emiterea ordonanței de plata este condiționata de îndeplinirea unor condiții speciale stabilite in mod expres si de către Legea nr. 134/2010, privind Codul de Procedura Civila, după cum urmează:

- creditorul trebuie sa aibă o creanța care sa poarte asupra unei sume de bani rezultata dintr-un contract încheiat in condițiile art. 1013; - creanța trebuie sa fie certa, lichida si exigibila.

Consideră ca lipsite de relevanta si susținere legală afirmațiile reclamantei cu privire la faptul ca "neplata de către parata - debitoare a unor debite" a "cauzat subscrisei mari prejudicii" prin emiterea de către organele abilitate ale statului, in special de către Direcția de Finanțe, a diverse somații pentru plata datoriilor către bugetul consolidat al statului. Or, in aceasta situație nu poate fi trasa concluzia ca din vina exclusiva a UAT Comuna Ivanesti, . si-a achitat datoriile către bugetul de stat întrucât nici o autoritate contractanta, așa cum este ea definita de către legislația in vigoare, nu poate fi considerata vinovata de faptul ca o anumita societate comerciala cu care a avut niște relații contractuale la un moment dat nu si-a plătit la termenele stabilite obligațiile fiscale către bugetul consolidat al statului.

De asemenea, susținerile reclamantei, si anume ca "parata debitoare se afla in culpa deoarece Guvernul României si Consiliul Județean V. au acordat sume de bani pentru plata arieratelor, dar ordonatorul de credite nu a știut sau nu a dorit sa utilizeze in mod rațional sumele alocate" sunt lipsite de valoare juridica întrucât sumele de bani care au fost alocate de către organismele abilitate nu au avut ca destinație speciala reclamanta, respectiv . doar acele societăți care aveau relații contractuale cu UAT . intraseră in categoria de obligație financiară neonorată la scadentă din contracte, recunoscută si de către debitor.

Pârâta a arătat că a ținut să evidențieze aceste aspecte importante întrucât din lecturarea acțiunii si studierea actelor depuse la dosarul dedus judecații nu rezulta faptul ca reclamanta . dorește sa evidențieze in mod cert, concret si cu buna credința facturile fiscale emise către U. A. Teritoriala Ivanesti, precum si valoarea acestora pentru serviciile prestate așa după cum reiese din documentele intrate in evidenta compartimentului financiar contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ivanesti, județul V., documente care se regăsesc la dosarul cauzei.

Solicită a se avea în vedere ca facturile fiscale depuse de către reclamanta la dosarul cauzei nu sunt in deplina concordanta cu facturile fiscale emise tot de către reclamanta si care se afla in evidenta compartimentului financiar contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ivanesti, documente contabile despre care am făcut vorbire anterior. In aceasta situație, UAT Ivanesti nu putea efectua o plată pentru anumite facturi care nu erau intrate si înregistrate in evidenta compartimentului financiar contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ivanesti.

In cazul in care se va considera ca nu sunt suficiente motive pentru a aprecia ca neîntemeiată si nelegală acțiunea reclamantei, si a o respinge pe cale de consecința, solicită a observa, ca pe rolul Tribunalului V., in anul 2012, s-au aflat spre soluționare si Dosarele nr._ si nr._, iar . a avut calitatea de reclamant in respectivele dosare.

Astfel, in baza probelor administrate si a argumentelor aduse in fata instanței de către UAT . a respins, atât in Dosarul in 1412/89/212, cat si in Dosarul nr._ acțiunea reclamantei, respectiv ..

Se mai arată ca atât in dosarul dedus judecații la termenul din data de 15.04.2014, cat si la Dosarul nr._ si la Dosarul nr._, reclamanta a depus aceleași facturi fiscale si a solicitat plata acestora cunoscând faptul ca instanța de judecata s-a pronunțat prin respingerea, in anul 2012, a acțiunilor formulate de .>

Consideră, de asemenea, ca nejustificate si neargumentate material si legal susținerile reclamantei cu privire la plata penalităților de întârziere.

Pe cale de consecința, având in vedere probatoriul material depus la dosar, dar si pentru temeiurile de drept invocate solicită respingerea cererii de chemare in judecata formulata de reclamanta . in contradictoriu cu UAT . si nelegală.

În ședința din 15.12.2014 ,s-a dispus prin încheiere rectificarea obiectului înregistrat în sistemul ecris ca fiind un litigiu privind achizițiile publice și nu o ordonanță de plată în baza dispozițiilor OUG 119/2007 ,fapt ce a făcut ca pârâta să formuleze noi apărări,pe fondul cauzei, constatând instanța că apărările invocate în raport de cererea ca și o ordonanță de plată au rămas fără fundament și în plus și față de dispozițiile art. art. 9 al. care prevede că în cazul în care contestația este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului printr-o încheiere irevocabilă. În această situație, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun. Se constată că atât în dosarul_ cât și în_ instanța s-a pronunțat prin respingerea cererilor de ordonanță de plată, ceea ce dă dreptul reclamantei de a promova prezenta cererea pe calea dreptului comun, în condițiile mai sus arătate, ceea ce conduce la respingerea excepției inadmisibilității cererii invocată de pârâtă, cât și o posibilă apreciere a excepției autorității de lucru judecat .

În cauză s-administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică contabilă.

Analizând cererea reclamantei prin motivele acesteia, față de apărările pârâtei expuse în întâmpinare, temeiurile de drept invocate în părți, cele aplicabile în cauză și toate acestea în raport de întregul material probator administrat în cauză, instanța constată acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată urmând a fi admisă.

În primul rând, se constată că izvorul obligațiilor părților îl reprezintă contractele de servicii și lucrări mai sus indicate încheiate între părți astfel încât față de data convenției părților,16.06.2009, rezolvarea litigiului, se va face prin raportarea cauzei la dispozițiile vechiului cod civil, respectiv art. 969 Cod civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, corelată cu obligația debitorului de executare a propriilor obligații cu bună -credință ( art.970 ; art.1170 ;1073; 1075; 1091; 1069; 1066; 1068 Cod civil) dă dreptul creditorului de a cere îndeplinirea exactă a obligațiilor asumate contractual de debitor, precum si dreptul la dezdăunare în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare ( art. 1073 Cod civ.), indicate corect de reclamantă, acestea prin coroborare cu dispozițiile OG.34/06.

Prin acordul contractual indicat părțile au convenit de comun acord drepturile și obligațiile ce le revin fiecăreia din ele, precum și sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor asumate, aspecte în raport cu care se va analiza incidența dispozițiilor legale mai sus indicate.

Clauzele ce interesează instanța pentru rezolvarea litigiului sunt cele prevăzute în principal de cap.4 ,respectiv art.7 privind obligațiile executantului ,art.12 privind obligațiile achizitorului și art.21 ce privesc sancțiunile pentru neîndeplinirea culpabilă a acestor obligații, în raport de cele ce vizează art. 3 referitoare la penalități și toate acestea în contextul contractului de servicii și lucrări ,raportate la întregul probatoriu administrat în cauză.

Din concluziile finale ale raportul de expertiză tehnică astfel întocmit de expertul desemnat în cauză ,expertul constată că valoarea totală a debitelor neachitate până la data formulării cererii prezente 20.11.2014, este de 162.464,66 lei, iar valoarea totală a penalităților de întârziere până la aceeași dată, este de 78,988,99 lei . Totodată stabilește că toate contractele derulate nu pot fi considerate ca fiind părți ale unui singur contract,în ansamblul lui.

Pârâta nu a formulat obiecțiuni la acest raport .

Analizând raportul de expertiză efectuat, care se dovedește a fi bine documentat pe baza tuturor documentelor prezentate de părți, instanța reține instanța că valoarea totală a debitelor neachitate până la data formulării cererii prezente 20.11.2014, este de 162.464,66 lei, iar valoarea valoarea totală a penalităților de întârziere până la aceeași dată, este de 78,988,99 lei, sume pe care și le-a însușit reclamanta, care și-a ajustat cererea în limita acestor valori.

Verificând legalitatea convențiilor părților în raport de dispozițiile art. 23 din OG 34/06,se constată respectarea dispozițiilor legale în acest sens.

Norma de drept luată în discuție trevede că autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică și nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziție publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență care instituie obligații ale autorității contractante în raport cu anumite praguri valorice.

În cauză, deși toate contracterle enumerate au ca și idee de plecare inserată ca ,,Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea in valoare a moștenirii rurale ’’, contractele vizează mai multe localități din aceeași comună ,fiecare de sine stătător, ceea ce duce la a se aprecia prin asi8milarea și a concluziilor expertului de a se putea constata că toate contractele derulate nu pot fi considerate ca fiind părți ale unui singur contract,în ansamblul lui.

Constatând astfel legalitatea convențiilor părților și totodată neîndeplinirea culpabilă a contractelor sau cu întârzierea a acestora, constată incidența dispozițiilor textelor înainte arătate în motivare și prin urmare a constatării ca întemeiată a acțiunii reclamantei,cu consecința admiterii acesteia.

Apărarea pârâtei că trebuie avută înainte de că facturile fiscale depuse de către reclamanta la dosarul cauzei nu sunt in deplina concordanta cu facturile fiscale emise tot de către reclamanta si care se afla in evidenta compartimentului financiar contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ivanesti, nu poate fi primită întrucât neevidențierea în contabilitatea unei entități nu poate fi un motiv al neexistenței acestora ,în condițiile în care expertul a constatat existența acestora .

Văzând și dispozițiile art.451 n.c.pr.civ. ,pârâta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariul expertului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă, formulată de reclamanta . V., cu sediul în V. . ,., . cu pârâta UAT . și în consecință,

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 162.464,66 lei cu titlu de debit principal și 78.988,99 lei cu titlu de penalități de întârziere .

Obligă pârâta să achite reclamantei ,suma de 10.547 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iunie 2015.

Președinte,

V. A.

Grefier,

D. T.

Red./tehnored.A.V.

Ex.4/20.07.2015

Emis 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 973/2015. Tribunalul VASLUI