Plângere contravenţională. Decizia nr. 776/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 776/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 4554/189/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 776/A
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător L.-M. B.
Grefier A. A.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul petent D. A. în contradictoriu cu intimatul I. V., împotriva sentinței civile nr. 2739/2014 pronunțată la data de 11.11.2014 de către Judecătoria Bârlad, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 08 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 15 iunie 2015, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2739/2014 pronunțată la data de 11.11.2014, Judceătoria Bârlad a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul D. A., domiciliat în mun. V., ., ., ., CNP -_, cu domiciliul ales la sediul cabinetului de avocat Z. C. din mun. V., .. 274, ., ., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sediul în mun. V., .. 1, jud. V..
A menținut procesul-verbal atacat . nr._/09.06.2014.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
În fapt, la data de 09.06.2014 a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care apelantul petent a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 765 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, așa cum reiese din originalul procesului-verbal anterior menționat (fila 15).
În dispunerea acestor măsuri, agentul constatator a avut în vedere faptul că petentul ”a condus motocicleta cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 152 km/h. Filmat pe hard 3 de pe auto MAI_ cu aparatura din dotare radar. De asemenea nu avea la bordul motocicletei permisul de conducere și cartea de identitate personală”.
Faptele reținute în sarcina apelantului petent au fost încadrate în dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. e și art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.
La rubrica ”Alte mențiuni” s-a consemnat ”D. A. declară că nu avea această viteză”, petentul semnând procesul-verbal și fiindu-i înmânat duplicatul.
În drept, analizând prevederile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost înmânat la data de 09.06.2014, iar plângerea a fost depusă la data de 18.06.2014.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dispoziții referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut următoarele:
Persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în care să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal contestat nu corespunde modului în care s-au desfășurat evenimentele, iar sarcina instanței este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționată o conduită antisocială și respectarea dreptului la apărare al petentului (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
De asemenea, persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară.
În speță, apelantul petent a avut ocazia să administreze în fața instanței mijloacele de probă pe care le-a considerat de natură a combate prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul-verbal ca act întocmit de un organ al statului în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Apelantul petent a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, pe care instanța a încuviințat-o.
Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurle publice, ”constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
Instanța a observat că situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză.
Astfel, din planșele foto depuse de către intimată la dosarul cauzei (filele 16-20) a reieșit că, la data de 09.06.2014, petentul a circulat pe DE 581 km. 93 cu motocicleta cu numărul de înmatriculare_ cu viteza maximă de 152 km/h.
Acest lucru a rezultat din planșele foto de la filele 17-20, unde se observă în dreptul literei L – ”Locked speed” (viteza maximă a vehiculului țintă, ”blocată” de aparatul radar) viteza de 152 km/h.
Înregistrările efectuate cuprind: data – 09.06.2014, ora la care a fost efectuată măsurătoarea – 15:20 – 15:23, valoarea vitezei măsurate – 152 km/h, sensul de deplasare al vehiculului față de autospeciala MAI – sens OPUS, imaginea vehiculului.
În plus, cinemometrul cu care s-a făcut înregistrarea a fost omologat și verificat metrologic, așa cum a reieșit din buletinul de verificare metrologică nr._/03.04.2014 (fila 21).
Criticile apelantului petent, referitoare la faptul că viteza atribuită ar aparține altui vehicul care circula în raza de acțiune a aparatului radar nu poate fi primită, întrucât în planșele foto de la filele 17-20 au fost redate alternativ vitezele de deplasare ale vehiculelor aflate în raza de acțiune a aparatului radar.
Astfel, viteza de deplasare a autovehiculului din fața motocicletei apelantului petent este redată în dreptul literei T (”Target” – viteza vehiculului țintă) în planșa foto de la fila 16, în timp ce viteza de deplasare a motocicletei petentului este redată în dreptul literelor T și L (”Locked speed” – viteza maximă a vehiculului țintă, ”blocată” de aparatul radar) în planșele foto de la filele 17-20.
În concluzie, instanța a reținut că prezumția relativă de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal de contravenție, în calitatea sa de act administrativ, nu a fost răsturnată în cauza de față, probele propuse de petent și administrate în fața instanței neevidențiind nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a procesului-verbal contestat.
Analizând proporționalitatea măsurilor luate împotriva petentului, instanța a reținut că:
Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, ”sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”.
De asemenea, art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede că ”sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Măsurile luate împotriva petentului sunt legale, deoarece amenda în cuantum de 765 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile sunt prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
Totodată, aceste măsuri sunt și proporționale, întrucât gradul de pericol social al faptei săvârșite este unul ridicat, astfel că s-au impus luarea unor măsuri prompte împotriva contravenienților.
Astfel, fapta săvârșită a prezentat un grad de pericol social sporit, fiind o încălcare a reglementărilor în materia conducerii autovehiculelor pe drumurile publice, adoptate în scopul prevenirii accidentelor rutiere și a pierderii de vieți omenești.
Față de considerentele de fapt mai sus reținute, instanța, în temeiul disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de apelantul petent și a menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/09.06.2014 întocmit de I. V..
Împotriva sentinței civile nr. 2739/2014 pronunțată la data de 11.11.2014 de Judecătoria Bârlad a formulat apel apelantul petent D. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Intimatul I. V. nu a formulat întâmpinare.
Analizând apelul formulat de petentul D. A., împotriva sentinței civile nr. 2739 din 11.11.2014 a Judecătoriei V., Tribunalul constată că acesta este nefondat, sentința apelată fiind atât legală, dar și temeinică.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, analizând, în mod corect, atât aspectele de legalitate, cât și cele de temeinicie ale procesului-verbal atacat.
Astfel, fără a relua argumentele reținute în considerentele sentinței civile atacate, pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată că, în mod corect, a reținut prima instanță că apelantul are calitatea de contravenient în cauză și se face vinovat de fapta contravențională reținută în sarcina sa de agentul constatator.
Sub aspectul legalității, se constată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; faptele săvârșite; data săvârșirii acestora).
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).
În ceea ce privește marja de eroare invocată de apelantul-petent, Tribunalul arată că, din interpretarea logică a dispozițiilor pct. 3.1.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005, cu modificările ulterioare (în cuprinsul cărora a fost stabilită de către Biroul Român de Metrologie Legală marja de eroare pentru măsurarea vitezei de către aparatele radar atât în condiții de laborator, cât și în condiții normale de trafic) rezultă că, fiind vorba de erori tolerate, aceste marje nu pot influența viteza înregistrată de cinemometre, în condițiile în care se face dovada faptului că ele îndeplinesc cerințele metrologice și tehnice prevăzute de Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005, cu modificările ulterioare.
La dosarul cauzei, s-a depus buletinul de verificare metrologică nr._/03.04.2014, valabil 1 an, pentru cinemometrul de control rutier de tip AUTOVISION, în cuprinsul acestuia făcându-se referire la faptul că cinemometrul este montat pe autoturismul marca „Dacia L. MCV” sus-menționat cu număr de înmatriculare MAI-_ .
Din cuprinsul buletinului de verificare metrologică rezultă și dovada omologării aparatului radar și că este destinat măsurării vitezei atât în regim staționar, cât și de deplasare.
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt.
În materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris în art. 249 Cod de procedură civilă.
În considerentele deciziei, se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptului la respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă).
Tribunalul reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus).
În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă, atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, Tribunalul reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În speță, Tribunalul apreciază că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel, din planșele fotografice existente la dosarul instanței de fond, precum și din înregistrarea video, reiese în mod clar viteza de 152 km/h în dreptul literelor „T” (care semnifică viteza maximă cu care a fost înregistrat autovehiculul țintă) și L (care semnifică LOCKED SPEED, funcție activă al cărei rol este să redea și să rețină până la dezactivare viteza cu care autovehiculul țintă intră în raza de acțiune a aparatului radar, așadar viteza maximă cu care a fost înregistrat autovehiculul țintă) (09.06.2014, ora 15.20.40, cadrul video 0528, pentru sensul OPUS), din succesiunea planșelor fotografice și din înregistrarea video reieșind că viteza privește motocicleta cu număr de înmatriculare_ condusă de apelantul-petent.
Din înregistrarea video, se poate observa că motocicleta avea o viteză superioară de deplasare autovehiculului marca SKODA O., care se deplasa înaintea motocicletei condusă de apelantul-petent.
Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, în plus, în cauza de față existând planșe fotografice și înregistrarea video care permit stabilirea dincolo de orice dubiu a vinovăției apelantului.
În privința celei de-a doua abateri contravenționale, petentul nu a dovedit contrariul, procesul-verbal fiind legal și temeinic în baza prezumției de care se bucură. Nu se poate solicita agentului constatator să facă dovada faptului că apelantul avea asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate personală.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale principale și complementară de către agentul constatator, Tribunalul consideră că a fost corectă.
A fost aplicat sancțiunea contravențională a amenzii pentru una dintre abaterile contravenționale reținute în sarcina apelantului-petent, la minimul prevăzut de lege, iar pentru cealaltă abatere contravențională sancțiunea avertismentului. Referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile, Tribunalul arată că aplicarea acesteia este obligatorie, indiferent de sancțiunea principală aplicată, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi sancțiunea avertismentului.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Instanța arată și că sancțiunile contravenționale aplicate în prezenta cauză au fost corect individualizate numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
Față de considerentele anterior expuse, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de N. C. împotriva sentinței civile nr. 85 din 14.01.2015 pronunțată la de Judecătoria V., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de D. A., cu domiciliul în mun. V., ., .., ._, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat Z. C. în mun. V., .. 274, ., jud. V. împotriva sentinței civile nr. 2794 din 11.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Bârlad, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2015.
Președinte, A. C. | Judecător, L.-M. B. | |
Grefier, A. A. |
Red. A.C./ 17.06.2015
Tehnored. A.A./ 4 exemplare
2 ex. .
Judecătoria Bârlad- judecător R. D.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 85/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 806/2015. Tribunalul... → |
|---|








