Situaţie juridică minor. Sentința nr. 908/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 908/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 768/89/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 908/2015
Ședința publică de la 08 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. P.
Grefier D. T.
Ministerul Public reprezentat de procuror R. M. T. din
cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V. - Iași, nr.1, reprezentată legal de domnul I. A. Ș., director general, în contradictoriu cu pârâții A. T.-V. cu domiciliul în .. V., și A. M. cu domiciliul în mun. Huși, ., jud. V., având ca obiect situație juridică minor protecția și promovarea dreptului copilului Legea nr.272/2004.
S-au verificat și citit actele și lucrările dosarului, constatându-se că părțile nu au depus acte sau cereri, după care:
Se mai constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 04 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când s-a dat prezenta sentință:
INSTANȚA
- deliberând asupra cauzei de față –
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., în contradictoriu cu pârâții A. T.-V. și A. M., a solicitat încetarea măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul copilului A. S. A. la unchiul matern A. Jănel, sistarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, reintegrarea în familia tatălui A. M..
În fapt, copilul A. S. A. provine dintr-o relație legal constituită. Familia A. a locuit în municipiul Huși, împreună cu cei cinci copii(trei din actuala căsătorie, iar doi din alte relații de concubinaj ale mamei) și, datorită situației conflictuale dintre soți, doamna A. a părăsit domiciliul în fapt din municipiul Huși și s-a întors la domiciliul tatălui său, numitul A. I. din ., împreună cu copiii. În anul 2013, mama copiilor a părăsit și acest domiciliu și nu s-a mai interesat de creșterea și educarea copiilor. De S. A., dar și de ceilalți frați, s-a ocupat unchiul matern, A. Jănel, care a solicitat plasamentul nepoatei sale încă din luna iulie 2014, potrivit Sentinței civile nr. 1020/23.10.2014 a Tribunalului V..
Măsura de protecție a fost instituită, deoarece mama a părăsit copilul, iar tatăl nu s-a mai interesat de creșterea și educarea copiilor. Pe durata măsurii de protecție specială, tatăl, împreună cu bunica, a menținut relații cu copilul prin vizite la domiciliul unchiului matern, cât și telefonic. Conform declarației nr._/17.12.2014 înregistrată la DGASPC V., tatăl împreună cu bunica au solicitat ca S. A. să petreacă sărbătorile de iarnă la domiciliul tatălui din municipiul Huși. Din discuțiile purtate cu copilul, acesta ne-a relatat că a avut o relație foarte bună cu bunica si tatăl său și că dorește să fie crescută în continuare de către aceștia. Nu a fost stabilită legătura mamă-fiică, întrucât doamna A. nu s-a interesat de situația și evoluția copilului său din noiembrie 2013, domiciliul în fapt al acesteia nefiind cunoscut.
Conform cererii înregistrate la DGASPC V. cu nr. 5856/25.02.2015 tatăl a solicitat reintegrarea fiicei sale în familia sa, iar doamna A. D., bunica paternă a declarat că este de acord ca nepoata sa să fie reintegrată la domiciliul comun al cărui proprietar de drept este. Tatăl împreună cu bunica paternă locuiesc într-o casă proprietate personală formată din 5 camere mobilate, utilate corespunzător și curat întreținute. Veniturile sunt constituite din salariul tatălui ca muncitor necalificat la care se adaugă veniturile obținute în străinătate de către bunica paternă. Tatăl declară că nu mai consumă alcool, urmează un tratament contra acestui viciu și, conform adeverinței din data de 15.02.2014, eliberată de medicul psihiatru S. C., este menționat că nu prezintă tulburări psihice. Domnul A. s-a prezentat la mai multe termene de judecată având ca obiect plasamentul copiilor săi la unchiul patern, a dorit reintegrarea fiicei sale, însă la acel moment nu a avut sprijinul mamei sale în creșterea și educarea copiilor săi, deoarece era plecată din țară. A înaintat Judecătoriei Huși cererea privind divorțul de soția sa, unde a solicitat și încredințarea copiilor la acesta. Ultima Anchetă Socială înregistrată cu nr. 2321/25.02.2015 întocmită de Serviciul local de asistență socială din cadrul Primăriei mun. Huși, propune reintegrarea copilului în familia tatălui și a bunicii.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.72 alin. 2 și art.139 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.
S-a prezentat în instanță pârâta A. M. care a solicitat admiterea cererii și reintegrarea fiicei în familia sa.
Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și de dispozițiile pertinente cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului,rep., instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Minora A. S. A. a fost dată în plasament la unchiul matern A. Jănel prin Sentința civilă nr. 1020/23.10.2014 a Tribunalului V., deoarece se află în situația prev. de art. 60 alin.1 lit. a din Legea nr. 272/2004 republicată, măsură instituită la cererea unchiului matern, care a arătat că nepoata lor este lipsită de ocrotire părintească.
Instanța de judecată fiind sesizată în condițiile art.72 alin.2 din Legea nr.272/2004 republicată, constată că împrejurările care au stat la baza instituirii plasamentului s-au schimbat, deoarece tatăl copilului a solicitat încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului instituită pentru copilul din prezenta cauză, reintegrarea lui în familia lui, motivând că dorește să se ocupe de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia la domiciliul său. Tatăl minorei a mai arătat că are și o situație financiară bună, întrucât în prezent lucrează, dar îl ajută și mama sa trimițându-i bani din străinătate.
Ancheta socială nr. 2333/25.02._ întocmită de Consiliul local al municipiului Huși, efectuată la domiciliul acestuia relevă faptul că tatăl are posibilități materiale și financiare de a crește și educa minora.
Dispoziții legale incidente din Legea 272/2004 rep.:
Potrivit art. 35 alin 1: “1) Copilul are dreptul sã creascã alãturi de pãrinții sãi.” în timp ce art. 36 alin 2 prevede că: “ (2) Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor pãrintești trebuie sã aibã în vedere interesul superior al copilului și sã asigure bunãstarea materialã și spiritualã a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educãrii și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legalã și administrarea patrimoniului sãu.”
Conform art. 70 alin. 2: “ 2) În situația în care nu se mai mențin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgență, directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului poate dispune, în termenul prevăzut la alin. (1), revocarea măsurii de plasament în regim de urgență.”
Legea nr. 272/2004 ca și orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
Fiind audiată, minora a declarat în fața instanței că dorește să locuiască cu tatăl său, întrucât acesta are posibilități materiale și financiare de a o crește și educa.
În speță, prin raportul de anchetă socială se propune reintegrarea în familia tatălui minorei A. S. A..
Deci, interesul minorei reclamă reintegrarea sa în familia tatălui său, împrejurările ce au justificat instituirea plasamentului fiind schimbate. ta
Pentru aceste considerente, urmează ca instanța să admită cererea și să dispună încetarea măsurii de protecție a plasamentului copilului A. S. A. la unchiul matern și reintegrarea acesteia în familia naturală a tatălui A. M..
De asemenea, va dispune sistarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V. nr.1, jud. V., prin Director general, I. A. Ș., în contradictoriu cu pârâții A. T.-V. (C.N.P._), cu domiciliul în .. V., și A. M. (C.N.P.-_), cu domiciliul în mun. Huși, ., jud. V..
Dispune încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului pentru copilul A. S. A.(C.N.P.-_) la unchiul matern A. Jănel, și reintegrarea acesteia în familia tatălui-pârât A. M..
Dispune sistarea alocației lunare de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004, republicată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul V..
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.06.2015.
PREȘEDINTE,
I. P.
Grefier,
D. T.
Red./tehnored.P.I.
Ex.6/03.07.2015
Emis 4 .>
| ← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1125/2015. Tribunalul... | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1030/2015. Tribunalul... → |
|---|








