Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1042/2015. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 1042/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 1042/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA Minori și familie

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1042/2015

Ședința publică de la 09 Iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTED. E. S.

Grefier A.-R. V.

Ministerul Public reprezentat de procurorE.-C. A.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V. în contradictoriu cu pârâții M. I. și, M. R. în cauza având ca obiect situație juridică minor - încetare măsură de protecție.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza s-a amânat pentru administrare de probe, reclamanta a depus înscrisurile solicitate și se solicită judecarea și în lipsă;

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;

În continuare, președintele completului aduce la cunoștință părților prezente faptul că a fost ascultat în camera de consiliu minorul M. M., în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. 2 raportat la art. 134 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care a arătat că a mers la ședințele de consiliere și că a fost atent supravegheat de părinți, dar și că regretă fapta comisă.

Văzând că nu mai sunt cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele completului, raportat la dispozițiile art. 392 alin. 1 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților, pentru ca fiecare să-și susțină cererile și apărările formulate în proces.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că au încetat împrejurările care au condus la instituirea măsurii de protecție specială a supravegherii specializate în familie pentru copilul M. M., motiv pentru care solicită admiterea cererii formulată de reclamantă iar prin hotărârea ce se va pronunța, solicită a se dispune încetarea măsurii de protecție specială a supravegherii speciale pentru acest tânăr.

Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.05.2015 sub nr._, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. I. și M. R., încetarea măsurii de protecție specială a supravegherii specializate în familie pentru tânărul M. M., născut la data de 06.08.2000, CNP:_, fiul lui M. I. și M. R..

În fapt, se arată că copilul M. M., clinic sănătos, născut la data de 06.08.2000, fiul lui M. I. și M. R., este elev în clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială „ I. C.” nr. 2, din mun. Huși, jud. V..

Prin adresa cu nr. 2445/P/2013/20.12.2013, înregistrată la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu nr. 4850/11.02.2014, emisă de P. de pe lângă Judecătoria Huși, jud. V., instituția noastră a fost sesizată pentru a lua măsurile legale ce se impun în conformitate cu Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, pentru copilul M. M..

În noaptea de 09/10.11.2013, copilul în cauză, împreună cu alți 2 copii, respectiv, P. M.-I. și P. C.-C., au sustras 3 cauciucuri second-hand, de la o vulcanizare, care au fost transportate la domiciliul numitului P. M.-I.. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar parte vătămată a declarat că, nu se mai constituie parte civilă, în procesul penal.

Din adresa mai sus menționată mai reiese că, prin referatul organului de cercetare penală, din data de 14.11.2013, de asemenea și prin Rezoluția procurorului, s-a dispus neînceperea urmării penale față de copilul în cauză, deoarece acesta la data săvârșirii faptei nu avea vârsta legală pentru a fi antrenată răspunderea penală.

Urmare a situației prezentate, prin Sentința Civilă cu nr. 969/09.10.2014, pronunțată în dosarul cu nr._ de Tribunalul V., pentru copilul M. M. a fost instituită măsura de protecție specială a supravegherii în familie.

În această perioadă copilul înscris în clasa a VIII-a, în anul școlar 2014-2015, la școala Gimnazială „I. C.” nr. 2, din mun. Huși, jud. V., a avut rezultate bune la învățătură, iar din discuțiile purtate de reprezentanții instituției cu tatăl copilului a reieșit că, acesta colaborează cu cadrele școlare și dirigintele clasei, participă la ședințele organizate în cadrul școlii și se interesează de evoluția școlară a acestuia. Familia locuiește într-o casă formată din 2 corpuri moștenire de familie, iar fiecare corp este alcătuit din câte 2 camere, dotate cu bunuri de strictă necesitate.

Având în vedere că copilul și familia și-au respectat obligațiile, de asemenea copilul nu a mai săvârșit fapte prevăzute de legea penală, acesta fiind integrat social, se solicită încetarea măsurii. De asemenea climatul familial este normal și stabil, părinții se ocupă corespunzător de creșterea, îngrijirea și educarea copilului, iar membrii familiei au o relație normală cu vecinii și nu creează probleme.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 59 lit c, art. 65 alin 2, art. 71, art. 84 și următoarele și art. 139, din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată.

Pârâții nu au formulat întâmpinare.

Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 republicată privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Față de minorul M. M. a fost instituită prin sentința civilă nr. 969/09.10.2014 a Tribunalului V. măsura de protecție specială a supravegherii specializate deoarece a săvârșit o infracțiune pentru care nu a putut fi trasă la răspundere penală neavând împlinită vârsta cerută de legea penală. Prin aceeași sentință s-a stabilit în sarcina părinților o . obligații cu scopul prevenirii repetării săvârșirii de fapte penale.

Potrivit art. 72 din Legea nr. 272/2004 republicată, „ împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială, dispuse de comisia pentru protecția copilului sau de instanța judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului.

În cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat, direcția generală de asistență socială și protecția copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecția copilului sau, după caz, instanța judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii.

În cauză, se constată că nu mai subzistă motivele pentru menținerea măsurii de protecție specială deoarece scopul urmărit prin instituirea acesteia a fost atins, minorul respectând întru-totul obligațiile impuse de instanță.

Raportat la cele expuse, tribunalul constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea specială pentru încetarea măsurii de protecție specială a supravegherii specializate pentru copilul din prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă, formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V. reprezentată de director general A. Ș., în contradictoriu cu pârâții: M. I., CNP:_ și M. R., CNP:_, ambii domiciliați în Huși, ..12, jud. V..

Dispune încetarea măsurii de protecție specială a supravegherii specializate instituită prin sentința civilă nr. 969 din 09.10.2014 a Tribunalului V., pentru minorul M. M., CNP:_, născut la data de 06.08.2000.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședința publică, azi 09.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D.-E. S. A.-R. V.

A.V. 13 Iulie 2015

Red. S.D.E./21.07.2015

Tehnored. S.D.E/2 ex./

Comunicat 2 ex./22.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1042/2015. Tribunalul VASLUI