Situaţie juridică minor. Sentința nr. 397/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 397/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 3469/89/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 397
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. M.
Grefier M.-ANIȘOARA P.
Ministerul Public reprezentat de procuror G. R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamant Directia Generala De Asistenta Socială Și Protecția Copilului V., cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V. - Iași, nr. 1, în contradictoriu cu pârâtul P. D., cu domiciliul în mun. Bârlad, .. 29, jud. V., pârât P. N.-S., cu domiciliul în .. V., având ca obiect situație juridică minor - menținere măsură de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care a relevat faptul că: procedura de citare este legal îndeplinită: cauza se află la primul termen de judecată; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă;
S-au analizat actele și lucrările dosarului, după care:
Verificând din oficiu competența instanței de a soluționa prezenta cerere, în temeiul dispozițiile art.131 alin. 1 Cod proc. civilă, raportat la dispozițiile art. 133 alin.1 din Legea 272/2004, tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea cererii reclamantei și menținerea măsurii de protecție specială pentru copilul P. A.-M., respectiv înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist N. E.-A., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil, delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general al D.G.A.S.P.C. V. și obligarea mamei de a presta între 20-40 ore lunar acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu.
Instanța, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 395 Cod procedură civilă, dându-se sentința de față.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.12.2014 sub nr._, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., prin Director general I. A. Ș., a chemat în judecată pe pârâtul P. D., CNP:_ și pârâta P. N.-S., CNP:_, pentru a se pronunța menținerii măsurii de protecție specială pentru copilul P. A.-M., născut la data de 22.11.2008, CNP:_, fiica lui P. D. și P. N.-S..
În fapt, copilul P. A.-M., clinic sănătos, născut la data de 22.11.2008, fiica lui P. D. și P. N.-S., beneficiază în prezent de măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, după o perioadă de acomodare/potrivire la asistentul maternal profesionist N. E.-A., cu domiciliul în ., jud. V., conform dispoziției cu nr._/30.10.2014, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., deoarece tatăl acestuia este în prezent privat de libertate, iar mama copilului nu are resurse materiale și financiare necesare pentru a se ocupa de creșterea și îngrijirea acestuia.
Climatul în familia asistentului maternal profesionist, este normal, stabil, caracterizat prin înțelegerea, dragostea și afecțiunea de care are nevoie un copil aflat în dificultate. Întrucât condițiile care au condus la instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru copil nu s-au modificat, este în interesul acestuia menținerea măsurii de protecție specială.
Copilul a mai beneficiat de măsură de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist N. E.-A., conform Hotărârii cu nr. 298/21.08.2013, emisă de Comisia pentru Protecția Copilului V., deoarece părinții erau despărțiți în fapt și nu dețineau condițiile materiale și resursele financiare necesare creșterii, îngrijirii și educării acestuia.
Ulterior, mama copilului a întreținut o relație de uniune liberă cu numitul B. Manan-A. și a solicitat încetarea măsurii de protecție specială și reintegrarea acestuia în familie, de asemenea și concubinul acesteia a fost de acord cu încetarea măsurii de protecție și reintegrarea copilului în familie. Având în vedere situația prezentată, copilul a fost reintegrat în familia mamei, conform Hotărârii cu nr. 294/20.08.2014, emisă de Comisia pentru Protecția Copilului V..
În prezent condițiile care au dus la încetarea măsurii de protecție specială și reintegrarea copilului în familia mamei, s-au modificat în sensul că, mama copilului nu mai locuiește împreună cu numitul B. M.-A., din cauza unor relații tensionate, aceasta nu are locuință proprie și nici resurse materiale și financiare pentru a oferi copilului condiții optime pentru creșterea și îngrijirea acestuia.
Prin cererea cu nr._/22.10.2014, înregistrată la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., mama copilului a solicitat instituirea unei măsuri de protecție specială, deoarece nu deține condiții materiale și financiare necesare creșterii și îngrijirii copilului, iar în familia lărgită nu au fost identificate persoane care să dorească să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului.
Din ancheta socială cu nr. 1313/23.10.2014, emisă de Primăria ., reiese că mama copilului nu mai locuiește împreună cu numitul B. M.-A., în urma unor neînțelegeri, tatăl copilului este încarcerat în Penitenciarul Iași, iar în familia lărgită nu au fost identificate persoane care să poată să se ocupe de creșterea, îngrijirea și educarea copilului.
În concluzie, având în vedere situația prezentată, reclamanta solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru copilul P. A.-M., cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist N. E.-A., cu domiciliul în ., jud. V., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general al D.G.A.S.P.C. V., obligarea mamei de a presta între 20-40 ore lunar acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu.
În drept, au fost invocate prevederile art. 62 alin 1, lit b, art. 65, alin 2, art. 66, alin 3, art. 67, alin 2, art. 70, alin 1 și 3, art. 128 și art. 139, din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată.
A fost anexată documentația care a stat la baza solicitării menținerii măsurii de protecție specială.
Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Copilul P. A. M. s-a născut la 22.11.2008 din căsătoria pârâților, având stabilită filiația față de ambii părinți, deși după cum recunoaște pârâta s-a despărțit în fapt de pârât de mai mult timp fără a divorța, iar minora în cauză a rezultat în urma unei relații pasagere pe care a avut-o cu un alt bărbat.
Copilul în cauză beneficiază de măsură de protecție din anul 2013 la asistentul maternal profesionist N. E. A. până în anul 2014 când mama a solicitat reintegrarea copiilor în familie. În urma vizitelor efectuate la domiciliul mamei s-a constatat că aceasta deținea condiții materiale de creștere și educare a celor 3 copii, avea o relație de concubinaj cu numitul B. M. A. care a fost de acord cu reintegrarea copiilor în familie.
În aceste condiții, copii au fost reintegrați la data de 20.08.2014, însă în prezent condițiile avute în vedere la reintegrarea copiilor s-a schimbat în sensul că pârâta s-a despărțit de concubinul acesteia, nu mai are locuință proprie și nici resurse materiale pentru a se ocupa de creșterea copiilor.
Față de cele arătate din care rezultă că minora P. A.-M. este un copil în dificultate, Tribunalul va admite cererea reclamantei și va înlocui măsura plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist N. E.-A..
Instanța va aplica și dispozițiile art. 66 și 128 din legea nr.272/2004.
În temeiul art. 67 al. 2 din legea nr. 272/2004, instanța va obliga pârâta să presteze în favoarea comunității locale ore de muncă pe durata măsurii de protecție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă, formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V., în contradictoriu cu pârâții P. D. și P. N. S..
Dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru copilul P. A.-M., născut la 22.11.2008, CNP_ cu plasamentul la asistentul maternal profesionist N. E.-A..
Dispune ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..
Dispune acordarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din legea nr. 272/2004.
Obligă pârâta să presteze, pentru întreținerea minorei, câte 20 ore lunar în acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială a comunei Bogdănești, jud. V..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul V..
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 februarie 2015.
Președinte, D. M. M. | ||
Grefier, M.-A. P. |
Red./tehnored. M.D.M.23 Februarie 2015
P.M.A.23 Februarie 2015
Ex. 6/. .02.2015
| ← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 129/2015. Tribunalul VASLUI | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 899/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|








