Situaţie juridică minor. Sentința nr. 202/2015. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 202/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 202/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 202

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier D. T.

Ministerul Public reprezentat de procuror R. M. T. din

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V. -Iași, nr.l, reprezentată legal de domnul I. A. Ș., director general în contradictoriu cu pârâtul M. I.,cu domiciliul in .,jud.V.,având ca obiect situație juridică minor protecția și promovarea dreptului copilului Legea nr.272/2004.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare au lipsit părțile.-

S-au verificat și citit actele și lucrările dosarului, constatându-se că părțile nu au depus acte sau cereri, după care:

Se mai constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când s-au reținut următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. în contradictoriu cu pârâtul M. I., a solicitat

- înlocuirea plasamentul în regim de urgență pentru copilul M. A. cu măsura plasamentului la familia B. G. V. și B. A.,

-acordarea alocației de plasament conform art. 128 din Legea nr. 272/2004, republicată,

-să se dispună ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate respectiv îndeplinite de către directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V. și

-să se stabilească cuantumul contribuției lunare a tatălui la întreținerea copilului sau obligarea acestuia să presteze acțiuni sau lucrări de interes local în conformitate cu prevederile art. 67 din Legea nr. 272/2004, republicată.

În fapt, copilul M. A., născut la data 09.06.201J, CNP._, fiica lui R. N. (decedată) și M. I., beneficiază în prezent de măsură de protecție specială respectiv plasament în regim de urgență la familia B. G. V. și B. A., conform Dispoziției nr. 8302/28.08.2014 dată de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V.. A. provine dintr-o relație de tip uniune liberă a mamei, R. N., cu numitul M. I.. Tot dintr-o relație consensuală a mamei s-a născut și copilul R. I.. In urma decesului mamei, cei doi copii au fost luați în îngrijirea altor persoane, întrucât tatăl este cunoscut ca persoană consumatoare de băuturi alcoolice, neglijentă și iresponsabilă. Astfel A. se află în îngrijirea familiei B. G. V. și B. A.. Așadar, tatăl este cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice, este total dezinteresat de soarta fiicei sale și nu dorește să-și asume responsabilitatea creșterii și educării acesteia, fapt ce rezultă și din declarația nr. 4197/05.02.2014,înregistrată la reclamanta. în familia extinsă pe linie paternă cât și cea maternă, nu există membri care să dorească să-și asume responsabilitate creșterii și educării copilului.Familia B. G. V. și B. A., a solicitat instruirea unei măsuri de protecție specială pentru A., conform cererii nr. 4196/05.02.2014, înregistrată la reclamanta.

Din adeverința medicală eliberată de către CMI dr. Faighel F., reiese că familia-B. G. V. și B. A. este aptă pentru a se ocupa de creșterea și educația copilului atât din punct de vedere fizic cât și din punct de vedere psihic.

Familia B. G. V. și B. A. prezintă garanții morale pentru creșterea și educarea copilului M. A., așa cum reiese din ancheta socială efectuată de către Primăria corn. Epureni, jud. V..

Potrivit prevederilor art. 139 din Legea nr. 272/2004, asistentul social din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a întocmit raportul de evaluare psihosocială privind copilul M. A..

În drept,reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 62 alin. 1) litera (b), art. 65 alin. 2) litera (a), art. 66 alin (3), art. 67, art. 128, art.139 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului, republicată.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.

Pârâtul legal citați nu s-a prezentat în fața instanței.

Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și de dispozițiile Legii nr. 272/2004,rep.,, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Minorul M. A. în vârstă de doi trei , a fost plasată în regim de urgență la familia B. G. V. și B. A. prin Dispoziția nr. 8302/28.08.2014, deoarece se află în situația prev. de art. 60 alin. 1 lit. c din Legea nr. 272/2004 republicată, fiind un copil deoarece acesta se afla în situație de risc major, fiindu-i pusă în primejdie dezvoltarea fizică, socială și educațională. A. provine dintr-o relație de tip uniune liberă a mamei, R. N., cu numitul M. I.. În urma decesului mamei, copilul a fost luat în îngrijirea altor persoane, întrucât tatăl este cunoscut ca persoană consumatoare de băuturi alcoolice, neglijentă și iresponsabilă.

Conform evaluării sociale inițiale s-a evidențiat faptul tatăl este cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice, este total dezinteresat de soarta fiicei sale și nu dorește să-și asume responsabilitatea creșterii și educării acesteia, fapt ce rezultă și din declarația nr. 4197/05.02.2014 înregistrată la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V.. În familia extinsă pe linie paternă cât și cea maternă, nu există membri care să dorească să-și asume responsabilitate creșterii și educării copilului.

Instanța de judecată fiind sesizată în condițiile rt.70 alin.1 din Legea nr.272/2004 republicată, constată că împrejurările care au stat la baza instituirii plasamentului în regim de urgență au rămas neschimbate. Astfel, reintegrarea copilului în familia naturală nu este posibilă deoarece acesta provine dintr-o relație de tip uniune consensuală, din care au rezultat 2 copii. Nici unul dintre cei doi copii nu beneficiază de ocrotire, înțelegere sau afecțiune din partea membrilor familiei.

Pentru aceste motive, instanța, în baza art.70 alin.3 din Legea nr. 272/2004 republicată, va dispune înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență instituită pentru copil cu măsura plasamentului, măsură care corespunde interesului superior al copilului.

Se va face aplicarea disp. art. 66 alin.3 și art.128 alin.1 din legea specială.

Având în vedere că pârâtul nu realizează venituri permanente în raport de care să fie stabilită contribuția acestuia la întreținerea copilului, însă aceștia are aptitudinea de a munci, instanța în conformitatea cu art.67 alin.2 din Legea nr. 272/2004 republicată, îi va obliga să presteze 20 de ore lunar acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție pe raza administrativ-teritorială în care își are domiciliul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V. nr.1, jud. V., prin Director general, în contradictoriu cu pârâtul M. I.,CNP-_,cu domiciliul in .,jud.V.

Înlocuiește,cu privire la minora M. A., CNP-_,născută la 9.06.2011, măsura de protecție speciala a plasamentului în regim de urgență de la familia B. G.-V.(CNP-_) si A.(CNP-_) cu plasamentul la aceeași familie,cu domiciliul in .,jud.V..

Stabileste domiciliul minorei la familia de plasament.

Delegă Directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V. exercițiul drepturilor părintești și îndeplinirea obligațiilor părintești pentru minora M. A..

Dispune acordarea in continuare a alocației de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004,republicata.

Obligă pîrîtul pe durata plasamentului sa presteze 20 ore/lunar actiuni sau lucrari de interes local pe raza administrativ teritoriala a comunei de domiciliu.

Executorie.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2015.

Președinte,

I. P.

Grefier,

D. T.

REd.P.I./17.02.2015/Tehnored.T.D

Ex.5/18.02.2015

E.3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 202/2015. Tribunalul VASLUI