Acţiune posesorie. Decizia nr. 287/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 287/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 06-03-2012 în dosarul nr. 287/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 287/R/2012
Ședința publică de la 06 Martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M.-C. Ț.
Judecător E. R. I.
Judecător P. C. D.
Grefier A. C.
-----------
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs declarată de către recurentul – reclamant S. V., domiciliat în com. /. în contradictoriu cu intimații – pârâți U. A. T. A C. I. - P. PRIMARUL C., C. L. AL C. I. și B. M., împotriva sentinței civile nr. 2532/05.10.2011, pronunțată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect acțiune posesorie.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul, personal și asistat de av. P. V., cu delegație la dosar, lipsă fiind reprezentanții intimaților .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: cauza se află la al patrulea termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; nu se solicită judecata cauzei în lipsă; la data de 24-02-2012 s-au depus prin registratura instanței relații de la Primăria .>
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care av. P. V. depune la dosar un număr de cinci declarații olografe aparținând numiților: C. N. ;B. T.; I. Gh. M. ; M. G. ; S. M., precum și un supliment la raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de către expert B. I. M., ce individualizează suprafața de teren din partea de nord, iar ca o completare la acest supliment se apreciază că se impune emiterea unei adrese către C. local Ibănești prin care în conformitate cu prevederile H.G. 361/2001 privind atestarea domeniului public, completată prin H.G. 162/2008, consiliul local avea obligația să catalogheze acest domeniu public al comunei .
Instanța de fond a apreciază că s-a ocupat o suprafață de teren ce aparține domeniului public, drum sătesc, însă prin această hotărâre se dorește a se afla lățimea și lungimea acestui drum, întrucât se susține că s-a ocupat o porțiune de drum sătesc, fie o parte din rezerva primăriei.
Față de aceste considerente se solicită emiterea unei adrese către C.L. Ibănești prin care să se solicite lămuriri cu privire la drumul sătesc 396, în sensul de a se preciza dacă este rezerva primăriei, precum și cu privire la drumul sătesc 508 .
La termenul anterior C.L.Ibănești a depus la dosar relații în sensul că nu a primit întreaga documentație ce a stat la baza eliberării titlului de proprietate, pentru ca la acest termen de judecată C.L. Al. V. să comunice aceeași situație, învederând că aceasta a fost predată la Primăria .> Instanța, la acest termen de judecată va respinge cererea formulată de apărătorul ales al recurentului cu privire la solicitarea de relații de la C.L. Ibănești având în vedere că relațiile solicitate vizează stabilirea dreptului de proprietate al intimatei asupra respectivei suprafețe de teren, inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public al U.A.T., însă instanța a fost investită cu o acțiune posesorie, fiind ținută a verifica doar aspectele prevăzute expres de art. 674 Cod pr. civilă, în consecință apreciază că nu sunt utile soluționării cauzei solicitarea respectivelor relații .
Având în vedere faptul că la dosar au fost depuse în original declarații, ce au fost depuse anterior cauzei, apreciază că nu se impune acordarea unui nou termen în vederea comunicării acestora și de asemenea apreciază că nu se impune amânarea cauzei pentru comunicarea suplimentului la raportul de expertiză în condițiile în care această expertiză este extrajudiciară, iar acesta a fost întocmit în baza declarației părții reclamante care și-a precizat obiectul acțiunii, arătând suprafața ocupată, ori în condițiile în care suprafața respectivă a fost individualizată și în cuprinsul raportului de expertiză inițial, apreciază că nu se impune amânarea cauzei.
Cu privire la lipsa relațiilor ce privesc procesul – verbal de punere în posesie instanța urmează a se pronunța prin intermediul hotărârii ce va fi pronunțată .
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului formulat .
Av. P. V., pentru recurentul reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, instanța urmând a analiza motivele invocate și a pronunța o hotărâre de admitere a recursului și de modificare a hotărârii Jud. Bârlad în sensul admiterii acțiunii posesorii.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică atunci când a dispus respingerea acțiunii posesorii, întrucât nu a ținut cont de întreg probatoriu administrat în cauză .
Instanța a fost investită cu o acțiune posesori în sensul de a constata că reclamantul a posedat suprafața de teren în conformitate cu art. 674 coroborat cu art. 1847 cod civil în sensul că această posesie îndeplinește continuitatea, neîntreruperea, netulburarea și sub nume de proprietar .
Martorii audiați în fața instanței de fond au atestat faptul că suprafața de teren în litigiu a aparținut bunicilor reclamantului încă din anul 1920, pentru ca mai apoi să aparțină părinților acestuia, aceștia deținând posesia până la nivelul anului 1990, posesia fiind astfel continuă și neîntreruptă pentru o perioadă ce depășește 30 ani, nefiind tulburată de nicio persoană și autoritate locală.
Până la nivelul anului 2004 această localitate făcea parte din . niciodată nu s-a pus problema că reclamantul ar deține o suprafață de teren mai mare față de ceea ce există în titlul de proprietate, această posesie netulburată nu a fost reglementată într-un anumit sens.
Instanța de fond nu a analizat aceste aspecte, și a avut în vedere declarația unui singur martor în sensul că acesta a arătat că ar fi existat la nivelul consiliului local anumite plângeri cu privire la ocuparea suprafeței de teren, însă aceasta este o afirmație făcută cu rea – credință .
Un alt aspect ce s-a încercat a fi dovedit în fața instanței de fond este acela că această suprafață are unele aspecte particulare în sensul că este împrejmuită, existând plantați copaci la limita proprietății, ce au fost plantați cu mult timp în urmă, însă instanța nu a avut în vedere acest aspect și nu a considerat că este util și pertinent cauzei .
Instanța trebuia să constate că posesia este o stare de fapt și constă în stăpânirea materială a unui bun care permite posesorului să se comporte ca și cum ar fi adevăratul proprietar, iar prin acțiunea posesorie se urmărește a se demonstra faptul posesiei și nu se încearcă a se stabili un drept de proprietate asupra terenului aflat în litigiu .
Instanța nu a apreciat în mod corect probele administrate, acțiunea îndeplinind condițiile de admisibilitate, iar având în vedere aceste considerente precum și motivele de recurs invocate, se solicită admiterea cererii și modificarea sentinței primei instanțe în sensul de a fi admisă acțiunea posesorie .
Nu se solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare .
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ,
P. sentința civilă nr. 2532 din 05.10.2011 a Judecătoriei Bârlad instanța a respins acțiunea în posesie formulată de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâții: U. A. T. Ibănești, prin Primar ,C. L. al . M.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Pentru reclamantul S. V. ,în baza actelor doveditoare și în condițiile Legii 18/1991, modificată și completată s-a reconstituit dreptul de proprietate la care acesta era îndreptățit pentru suprafața de 1800 m.p., situată în ., tarlaua 10, . rezultă din Titlul de proprietate nr.731/_ din 2.10.1996. Terenul intravilan cu destinație arabil, potrivit titlului are ca vecini:N- C. Ibănești, E- R. V., S-DS 508, V-DS 396.
În fapt, față de titlul de proprietate, reclamantul S. V. a intrat în drumul public 508 cu 1,20 m ,ocupând această suprafață. În procesul verbal de remăsurare încheiat la data de 11.10.2010 de comisia compusă din Primarul localității Ibănești, inginerul de cadastru și referentul urbanism P. G. s-a consemnat suprafața rezultată în urma măsurătorilor ,ocupată de reclamant din drumul comunal,s-a mai precizat că suprafața a fost bornată pe amplasamentul anterior ocupării –lungime 43 m de la est la vest între R. V. și drumul sătesc 396 și lățime 42 m de la sud la nord,între drumul sătesc 508 și S. E.(C. Ibănești).
În sensul celor reținute au declarat martorii audiați .
Martorii reclamantului au precizat că ei cunosc că terenul a fost folosit anterior Legii 18/1991 de reclamant cu părinții acestuia ,ca lot în folosință . Terenul a fost folosit de reclamant și după revoluție. Tot el l-a folosit și în vara anului 2011 .Primarul a procedat la remăsurarea terenului pentru a da acest teren socrului său ,pârâtul B. M. . Martorii propuși de pârât au evidențiat la rândul lor același aspect cu privire la folosință, însă au specificat că reclamantul a ocupat o parte din drumul comunal și acesta s-a îngustat.
În ceea ce-l privește pe pârâtul B. M., martorii au confirmat faptul că este socrul primarului însă acesta a folosit terenul atribuit în proprietate mătușii lui S. E.,care nu se învecinează cu terenul din litigiu.
Potrivit art.674 din Codul de precedură civilă, cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă:
1. nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare;
2. reclamantul dovedește că, înainte de această dată, el a posedat cel puțin un an;
3. posesiunea lui întrunește condițiile cerute de art 1864 și 1847 din Codul civil.
În cauza dedusă judecății a rezultat că pârâtul B. M. nu a ocupat vreo suprafață din terenul menționat de reclamant în cerere. A rezultat că pârâtele: U. A. T. prin Primar și C. L. Ibănești au efectuat remăsurări și au readus în proprietatea unității administrativ teritoriale o suprafață de teren din intravilan ocupată abuziv de reclamant.
Intervenția pârâtelor este o intervenție legală, în baza art. 21 și 36 din Legea 215/2001 și a avut drept scop apărarea dreptului de proprietate a unității administrativ teritoriale,dreptul privind drumul comunal.
Reclamantul a ocupat terenul din litigiu ca lot în folosință de la fostul CAP, inclusiv o parte din drumul comunal . P. legile fondului funciar ,legiuitorul a înțeles să repună în drepturi, potrivit evidențelor cadastrale și actelor de proprietate pe foștii proprietari a căror terenuri au fost preluate de fosturile CAP, inclusiv pe reclamant. Reconstituirea a avut loc pe vechiul amplasament. Menținerea ,în îngrăditură, de către reclamant, a unei suprafețe de teren cu lungime 43 m de la est la vest între R. V. și drumul sătesc 396 și lățime 42 m de la sud la nord,între drumul sătesc 508 și S. E.(C. Ibănești), excedentară suprafaței de teren la care a fost îndreptățit ,prin titlul de proprietate ,dovedește faptul că posesia reclamantului nu îndeplinește condițiile impuse de art.1846 și 1847 din Codul civil.
Reclamantul a cunoscut că ocupă o suprafață de teren din drumul comunal, că are îngrădită o suprafață de teren mai mare decât cea din actul de proprietate .
Posesia exercitată de reclamant este o posesie de rea credință, nefiind exercitată sub nume de proprietar.
Nefiind îndeplinite cerințele art.674 al.3 din Codul de procedură civilă, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente: în mod netemeinic a respins acțiunea posesorie, fără a ține cont de întregul probatoriu administrat in cauza din care rezulta că a deținut pana in octombrie 2010 suprafața de 648 mp, continuu, pașnic, public si sub nume de proprietar. După aceasta data a fost deposedat abuziv de către reprezentanții Comisiei Locale de fond funciar I. de aceasta suprafața de teren, invocând ca aceasta suprafața de teren face parte din "rezerva Primăriei".
După cum se poate observa, instanța de fond a interpretat in mod greșit susținerile Consiliului L. I., reținând doar, in baza unui singur martor, ca ar fi ocupat drumul sătesc. Ori, din nicio dovada de la dosarul cauzei și nici din susținerile paraților nu rezultă că aceasta suprafața ar fi avut destinația de drum sătesc. Chiar la dosarul cauzei a fost depus un Registru Agricol din care reiese ca aceasta suprafața de teren a aparținut fostului CAP I., și toate susținerile paraților au fost ca ar fi ocupat rezerva Primăriei.
Aceste contradicții în susținerile paraților nu poate sa duca decât la concluzia ca aceasta suprafața nu aparține nimănui, iar acțiunea posesorie pe care a formulat-o este întemeiata.
Nu există la dosarul cauzei nicio dovada din care sa reiasă ca aceasta suprafața de teren ar fi avut destinația de drum sătesc, si mai mult, ca ar fi făcut parte din rezerva Primăriei.
In mod greșit instanța de fond a reținut ca posesia sa nu întrunește prevederile art. 1864 si 1867 C.civ., considerând că aceasta posesie este întreruptă prin reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament. Din depozițiile martorilor audiați in cauza reiese, fără putință de tăgadă, ca aceasta suprafața de teren a fost in posesia bunicilor săi, transmisa părinților săi si apoi a ajuns in posesia sa. Niciodată, atât la reconstituirea dreptului său de proprietate, cat si ulterior niciun reprezentant al Unității Administrative Teritoriale a comunei I., sau al fostei . a solicitat eliberarea acestei suprafețe.
Din declarațiile martorilor și din
expertiza extrajudiciara efectuată rezultă că nu ocupat nici o suprafața din drum comunal și nici din rezerva primăriei.
De asemenea, instanța de fond a reținut, în mod greșit, în considerentele hotărârii, ca ar fi recunoscut că ocupă drumul comunal. Aceasta afirmație nu a făcut-o nici o clipa, singura susținere a sa fiind că aceasta suprafață de teren a posedat-o alături de bunicii si părinții săi.
A mai solicitat recurentul instanței să aibă în vedere și literatura de specialitate care a stabilit ca posesia este o stare de fapt si consta in stăpânirea materiala a unui bun care permite posesorului sa se comporte ca si cum ar fi adevăratul titular al dreptului de proprietate și, în baza acțiunii posesorii, legiuitorul ocrotește aceasta stare; printr-o acțiune posesorie se urmărește si se demonstrează faptul posesiei si nu se încearcă a se stabili un drept de proprietate asupra ternului aflat in litigiu.
De asemenea, în mod greșit a respins prima instanță atât cererea privind efectuarea unei cercetări la fața locului, cât și cererea subsidiară privind efectuarea unei expertize tehnice judiciare, specialitatea topometrie.
Legal citate, intimatele nu au depus la dosar întâmpinare.
Pentru dovedirea motivelor de recurs, recurentul a depus la dosar înscrisuri.
La solicitarea instanței, s-au înaintat relații de către Comisia Locală a ., și Comisia locală a .>
La termenul din data de 24.01.2012 instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenientul S. I. în interesul recurentului S. V..
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, tribunalul va reține că recursul nu este întemeiat, față de următoarele considerente.
În mod legal și în concordanță cu probele administrate în cauză a reținut prima instanță că în cauză nu erau îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 674 C.pr.civ., respectiv nu s-a făcut dovada faptului că posesia exercitată de recurent îndeplinea condițiile prevăzute de art. 1846 și art. 1847 din Codul civil.
Astfel, din dispozițiile art. 1846 și art. 1847 din Codul civil (aplicabile în cauză în condițiile în care prima instanță a fost sesizată la data de 01.04.2011 și văzând și dispozițiile art. 223 din Legea nr. 71/2011), rezultă că, pentru a produce efectele pe care le prevede legea, este necesar ca posesia să fie utilă, respectiv să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
În acest sens, prin titlul de proprietate nr. 731/_ din 02.10.1996 recurentului i s-a recunoscut dreptul de proprietate, la locul litigiului, asupra unei suprafețe de 1800 mp situată în intravilanul satului Ibănești, .. V., tarlaua 10, .> Cu toate acestea, potrivit propriilor afirmații susținute inclusiv de raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul B. I. M., recurentul ocupa în total o suprafață de 2547 mp, iar în urma măsurătorilor efectuate la data de 11.10.2010 de reprezentanții Primăriei Ibănești, a fost deposedat de suprafața de 168 mp.
Recurentul a susținut că atât el, cât și autorii săi, ar fi stăpânit întreaga suprafață de la locul litigiului, considerându-se proprietarii acesteia, dar susținerile sale în acest sens nu vor putea fi reținute. Astfel, după apariția Legii nr. 18/1991, recurentul a avut posibilitatea de a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce a aparținut autorilor săi; urmând procedura prevăzută de această lege, acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate doar asupra unei suprafețe de 1800 mp teren.
Chiar dacă, o perioadă de timp, acesta ar fi ocupat o suprafață de teren mai mare decât în titlu, nu se poate reține că acesta ar fi stăpânit-o în calitate de proprietar ori că ar fi putut considera, cu bună credință, că suprafața deținută în fapt este cea pentru care deține titlu de proprietate. Aceasta în condițiile în care însuși recurentul a depus la dosar (fila 66 din dosarul instanței de fond) Plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, înregistrat la Oficiul de Cadastru și proprietate imobiliară sub nr. 3766/13.08.2002, din cuprinsul căruia rezultă că a fost identificat terenul inclus în titlul de proprietate nr. 731/_ din 02.10.1996 în tarlaua 10, . 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, suprafață real măsurată de 1854,51 mp.
În consecință, chiar dacă, așa cum rezultă din relațiile înaintate de comisia locală de fond funciar, nu s-a întocmit proces verbal de punere în posesie anterior eliberării titlului de proprietate, cel mai târziu la data de 13.08.2002, reclamantul a aflat care este suprafața de teren pe care este îndreptățit să o stăpânească la locul litigiului, de 1854,51 mp, în baza titlului de proprietate nr. 731/_, astfel că nu se poate reține că ulterior acesta s-ar fi putut considera proprietar asupra întregii suprafețe de teren deținute, de 2547 mp.
P. prisma acestor considerente, nu prezintă relevanță faptul că, potrivit susținerilor recurentului, nu s-ar fi stabilit destinația sau proprietarul terenului pe care îl ocupă; de asemenea, nefiind îndeplinite condițiile prevăzută de art. 674 C.pr.civ., iar recurentul necontestând faptul că suprafața ocupată în plus nu este inclusă în titlul său de proprietate, nu era utilă cauzei efectuarea unei cercetări la fața locului sau a unei expertize topometrice, astfel încât nici criticile privind respingerea acestor cereri nu sunt întemeiate.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. Civ. sau alte motive de ordine publică, tribunalul va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S. V. împotriva sentinței civile nr. 2532 din 05.10.2011 a Judecătoriei Bârlad, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.03.2012.
Președinte, M.-C. Ț. | Judecător, E. R. I. | Judecător, P. C. D. |
Grefier, A. C. |
Red. Ț.M.C/05-04-2012
Tehndact.Ț.M.C. / A.Ci
2 ex./09-04-2012
Jud. fond: Rădița I.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 259/2012. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 257/2012. Tribunalul... → |
|---|
