Fond funciar. Decizia nr. 250/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 250/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 250/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 250 /A / 2013
Ședința publică de la 22 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. A.
Judecător D. E. S.
Grefier A. C.
---------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel declarate de apelanta – reclamantă H. A., domiciliată în mun. Bacău, ., .,. și apelantul – pârât H. V., domiciliat în Bacău, ., . cu reședința în . în contradictoriu cu intimații C. L. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR PUIEȘTI și C. JUDEȚEANĂ V. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, împotriva sentinței civile nr. 1569/25-06-2013 pronunțată de Jud. Bârlad, având ca obiect - fond funciar -anulare titlu de proprietate
La pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a relevat faptul că dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 15-10- 2013, fiind consemnate în încheierea din acea zi, care va face parte integrantă din prezenta decizie și când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru astăzi, 22-10- 2013, după care, s-a trecut la deliberare conform art. 395 alin. 1 Noul Cod pr. civilă, dându-se decizia civilă de față:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin sentința pronunțată de prima instanță a fost admisă în parte, acțiunea formulată de reclamanta H. A. domiciliată în mun. Bacău, ., .,. în contradictoriu cu pârâtul H. V. domiciliat în Bacău, ., . cu reședința în ., jud. V..
S-a dispus anularea, în parte, a Titlului de proprietate nr. 2498 din 05.09.2005 emis pe numele H. I. V., prin includerea în titlu a reclamantei H. A., în calitate de moștenitor de pe urma defuncților H. I. și H. V. cu privire la suprafața de teren de 364 m.p. categoria curți construcții, situată în .. V..
A fost respinsă cererea privind anularea Ordinului prefectului cu privire la terenul în litigiu, ca lipsită de obiect.
A fost respinsă cererea formulată de pârâtul H. V. privind rambursarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Raportând situația de fapt la textele de lege mai sus invocate instanța a apreciat întemeiată în parte, acțiunea cu care este învestită, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat anularea Titlului de proprietate nr. 2498 din 05.09.2005 și a Ordinului Prefectului care a stat la baza emiterii titlului, invocând că titlul de proprietate este nelegal, întrucât deține în proprietate cota de 5/8 din imobilul casă de locuit care se află pe suprafața atribuită pârâtului, casă ce reprezintă moștenire de la părinții H. I. și H. V..
Recunoaște indirect că numai pârâtul H. V. a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, precizând că i-a înmânat pârâtului actele necesare cererii de reconstituire a terenurilor cu care părinții au intrat în CAP, pârâtul trecându-se singur în titlu de proprietate, ,,deși trebuia măcar pe ea să o treacă în cerere".
Reclamanta a invocat, pe de o parte, dispozițiile art. III din Legea 169/1997, iar pe de altă parte dispozițiile art. 23, art. 27 și 53 din Legea 18/191.
Reclamanta nu a precizat în mod expres motivul de nulitate, însă din susținerile acesteia a rezultat că reclamanta invocă că pârâtul nu este persoană îndreptățită pentru toată suprafața de teren atribuită prin Titlul de proprietate 2498 din 05.09.2005 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor V..
Instanța a luat act că titlul de proprietate contestat cuprinde o suprafață de teren, categoria curți construcții, pe care se află imobilul casă de locuit-moștenire de la defuncții H. I. și H. Frăsina-aspect necontestat de părți.
Instanța a reținut că, în contextul legilor fondului funciar, persoanele îndreptățite a solicita reconstituirea dreptului de proprietate sunt membrii cooperatori sau succesorii acestora (art.8, art.13, art.14 din Lege).
Legea a prevăzut că pentru reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate, membrii cooperatori sau succesorii acestora să formuleze cerere la autoritatea administrativă - C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - potrivit art.8 –text ce are caracter general.
Doctrina și practica judecătorească în materia fondului funciar au stabilit că art. 23 din Legea 18/1991, republicată, cuprinde un caz de reconstituire a dreptului de proprietate și, prin excepție, două cazuri de constituire a dreptului de proprietate privată supra terenurilor.
Reconstituirea dreptului de proprietate operează, ca efect al aplicării Decretului - Lege 42/1990, la care face trimitere art. 23 alin. 1 din lege, cu privire la terenurile ce au aparținut în proprietate membrilor cooperatori, în timp ce constituirea se face asupra terenurilor ce au fost atribuite de cooperativa agricolă de producție unor persoane pentru construire de locuințe, respectiv au fost dobândite, prin acte de înstrăinare încheiate cu foștii membri cooperatori.
Dispozițiile art. 23 alin. 1 din legea 18/1991, făcând trimitere la cele ale art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990, le mențin în vigoare. Astfel, pentru suprafețele de terenuri pentru care a operat reconstituirea dreptului de proprietate, reconstituirea a intervenit ca efect al aplicării Decretului - Lege 42/1990, efectul său fiind menținut de art. 23 alin. 1 din Legea 18/1991, așa că beneficiarul dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate nu a trebuit să recurgă la procedura de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzut de Legea 18/1991. Titlul de proprietate emis în acest caz cu privire la aceste terenuri, are caracter recongnitiv, constatator, iar o cerere poate fi formulată oricând.
Aceeași practică judecătorească a stabilit că, nu este obligatorie parcurgerea mai întâi a procedurii instituite de Legea 18/1991 pentru a obține reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât terenurile la care face referire art. 23 alin. 1 din Legea 18/1991, republicată, au trecut ,,ope legis", în proprietatea proprietarilor construcției.
Având în vedere aceste considerații, instanța a constatat că reclamanta se legitimează cu un contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1771 din 29.03.1982 emis de notariatul de Stat Județean Bacău, prin care mama sa, i-a vândut cota de 5/8 din imobilul casă de locuit.
Pe de altă parte, s-a reținut că reclamanta este moștenitoarea defunctului H. I., astfel cum s-a stabilit prin certificatul de moștenitor nr. 785/1981 de la 12.08.1981 al Notariatului de Stat Județean Bacău.
Chiar dacă aceste acte sunt contestate de către pârât, acesta formulând plângere penală ce se află în faza de cercetare la Poliția Municipiului Bacău, contractul de vânzare cumpărare, respectiv certificatul de moștenitor sunt acte autentice care se bucură prezumția de autenticitate și legalitate și care, fac dovada până la declararea falsului în ceea ce privește constatările personale ale notarului public, fals ce nu a fost declarat.
Față de motivele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și temeiul de drept invocat (art.23 din Legea 18/1991), instanța a apreciat că, intenția reală a reclamantei este recunoașterea dreptului său de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit, cererea sa având acest caracter.
Instanța a constatat că art. 23 din Legea 18/1991, republicată, nu prevede și nu a prevăzut vreun termen în situațiile vizate de acest text de legea și, așa cum s-a reținut, procedura administrativă în fața Comisiilor de fond funciar nu este obligatorie, în această ipoteză. Pe de altă parte, din cuprinsul adreselor depuse la dosar de către 6792/ 16.10.2012, respectiv adresa nr. 194 din data de 23.01.2013 (filele 12-13), reclamanta s-a adresat Primăriei Comunei Puiești și Instituției Prefectului, pentru rezolvarea situației sale, acestea îndrumând-o către instanță pentru a solicita anularea titlului de proprietate.
A rezultat că, reclamanta este îndreptățită să i se recunoască dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit, moștenire de la părinții săi și ai pârâtului, dobândit în virtutea legii.
Pe de altă parte, s-a reținut că nici susținerile reclamantei nu sunt întemeiate în totalitate. Pârâtul este descendentul părinților H. I. și H. Frăsina, iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 785/1981 de la 12.08.1981 al Notariatului de Stat Județean Bacău, pârâtul este moștenitorul lui H. I.. Prin urmare, pârâtul H. V. este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate.
Împrejurarea că la momentul apariției legii fondului funciar-Legea 18/1991, pârâtul a fost singurul dintre moștenitori care a făcut cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nu neagă dreptul pârâtei H. A., asupra terenului aferent casei de locuit, din litigiu, care s-a adresat instanței de judecată, la îndrumarea autorităților locale cu atribuții în materia fondului funciar. Împrejurările formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate numai de către pârât nu au fost dovedite de către părți (împrejurarea că a reclamanta a intenționat menționarea sa în titlu, pe de o parte, și faptul că reclamanta ar fi afirmat că nu dorește teren pentru că ea nu stă la țară, pe de altă parte). Însă, s-a constatat că, prin sentința civilă nr. 1460 de la 26.05.2011 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, Judecătoria Bârlad a respins cererea pentru completarea titlului de proprietate 2498/05.09.2005 cu suprafața de 159 m.p., pe care, reclamanta H. A., care este în viață, a cumpărat-o prin înscrisul sub semnătură privată intitulat ,,Act de vânzare"întocmit la data de 16.07.1962.
Instanța a avut în vedere că, în temeiul principiului accesului liber la justiție, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, persoane al cărui drept, este negat, negare care în speță este evidentă, având în vedere că titlul de proprietate nr. 2498/05.09.2005 a fost emis numai pe numele pârâtului, moștenitor, se poate adresa instanței de judecată, pentru recunoașterea dreptului dobândit ope legis.
Față de aceste considerente, întrucât pârâtul este persoană îndreptățită la reconstituire, dar nu pentru întreaga suprafața de teren înscrisă în titlu, instanța a apreciat că, se impune includerea în Titlul de proprietate nr. 2498 din 05.09.2005 și a reclamantei H. A., întrucât este persoană îndreptățită, are dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției, drept ce a operat în virtutea legii.
S-a remarcat că includerea reclamantei în titlu produce la modificări privind întinderea dreptului de proprietate al pârâtului H. V. asupra suprafeței de 364 m.p., ca urmare a recunoașterii dreptului reclamantei și nu ca urmare a unei omisiuni, și nu poate fi pronunțată decât prin acțiunea de anulare a acestuia.
Prin urmare, instanța a admis, în parte, acțiunea și a dispus anularea, în parte, a Titlului de proprietate nr. 2498 din 05.09.2005 emis pe numele H. I. V., prin includerea în titlu a reclamantei H. A., în calitate de moștenitor de pe urma defuncților H. I. și H. V..
În ceea ce privește cererea privind anularea Ordinului prefectului, cerere formulată de reclamanta H. A., în raport de relațiile înaintate de C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietatea supra terenurilor Puiești, potrivit cărora, cu privire la imobilul în litigiu nu a fost emis un ordin al prefectului, instanța apreciază că cererea formulată de reclamantă este lipsită de obiect, motiv pentru care instanța a respins-o .
În raport de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, cererea pârâtului de rambursare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Hutanu V. a criticat hotărârea instanței de fond pentru următoarele considerente :
A apreciat că instanța, în mod greșit a admis in parte acțiunea formulata de către reclamanta Hutanu A. si a dispus anularea in parte a titlului de proprietate nr. 2498/05.09.2005, in sensul includerii in acest titlu si a reclamantei Hutanu A..
Prin aceasta soluție instanța de fond nu a făcut altceva decât sa modifice titlul de proprietate emis pe numele acestuia si nu sa il anuleze.
Reclamanta, prin cererea de chemare in judecata, a solicitat anularea titlului de proprietate motivat de faptul ca Hutanu V. nu ar fi fost indreptatit sa i se reconstituie dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 364 mp.
Apreciază că din toate actele dosarului a rezultat faptul ca doar acesta a depus cerere la comisia locala prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, astfel ca titlu de proprietate a fost emis pe numele său in mod corect.
Anularea unui titlu de proprietate, fie ea si parțiala, intervine atunci cand titlu respectiv a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale, ori unei persoane ca nu era indreptatita.
Chiar daca instanta a stabilit ca si reclamanta este indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 364 mp, acest lucru nu poate duce la anularea parțiala a titlului, ci doar la o modificare.
Reclamanta nu a solicitat niciodată modificarea titlului de proprietate, ci a susținut tot timpul doar ca este indreptatita pentru reconstituirea dreptului de proprietate si ca titlul emis pe numele său trebuie anulat.
Prin admiterea in parte a acțiunii, instanța de fond a făcut o aplicare greșita a dispozițiilor legale, dispunând anularea unui titlu de proprietate, cand de fapt l-a modificat.
Apreciază că în mod greșit, instanța de fond a respins cererea formulată privind rambursarea cheltuielilor de judecata.
Atâta timp, cat a admis in parte acțiunea reclamantei, trebuia sa fie obligată sa restituie o parte din cheltuieli, in limitele admiterii cererii de chemare in judecata. Daca instanța admitea in totalitate acțiunea reclamantei, atunci soluția de a respinge cererea privind cheltuielile era temeinica.
H. A. a criticat sentința primei instanțe pentru următoarele considerente:
Se arată că din actele depuse la dosar rezultă că a efectuat numeroase lucrări și niciunul din frați nu a contribuit cu bani . Arată că fiind singură nu am reușit să pună tablă pe toată casa, cheltuielile fiind prea mari, drept pentru care două camere s-au dărâmat.
Totodată arată că a achitat impozitul și asigurarea în fiecare an.
Apreciază că în mod greșit Judecătoria Bârlad a precizat în hotărâre că i-a dat pârâtului acte pentru obținerea titlului de proprietate nr. 2498 din 5 sept. 2005.
Arată nu a făcut acest lucru fiindcă bunurile sale sunt dobândite prin muncă cinstită și cu efort.
Judecătoria Bârlad prin sentință civilă nr. 1660 din 25 mai 2011 a respins acțiunea lui V. H., prin care a solicitat completarea titlului de proprietate nr. 2498/2005 cu suprafața de 159 m.p., precizează că acesta a obținut titlul mai sus menționat pe căi necinstite la cererea verbală făcută la primărie .
Arată că i-a dat acte pârâtului după revoluție să revendice terenurile din extravilan cu condiția de a trece pe toți moștenitorii în cerere, lucru pe care nu l-a făcut și s-a trecut singur.
Pârâtul poate să introducă acțiunea de partaj și instanța urmează să hotărască cota parte ce i se cuvine drept moștenire după decesul tatălui .
H. V. a depus la dosar întâmpinare față de apelul declarat de H. A., solicitând respingerea acestuia întrucât motivele invocate nu sunt reale .
Arată că din lecturarea motivelor de apel nu a identificat motive pertinente de reformare a hotărârii instanței de fond, aceasta manifestându-și nemulțumirea cu privire la comportamentul său .
De fapt apelanta nu critică sentința primei instanțe ci folosește această cale de atac pentru a-l denigra .
Apreciază că titlul de proprietate a fost eliberat în mod legal, fiind respectată procedura prevăzută de lege, fiind depuse actele doveditoare .
H. A. a depus la dosar întâmpinare față de apelul declarat de H. V., solicitând respingerea acestuia și admiterea propriului apel .
Analizand actele si lucrarile dosarului,hotararea apelata,prin prisma motivelor de apel si a dispozitiilor legale aplicabile, tribunalul retine urmatoarele:
Cu privire la apelul declarat de catre Hutanu A., instanta constata ca aceasta nu formuleaza critici impotriva hotararii instantei de fond.
De altfel, actiunea formulata de catre Hutanu A. a fost admisa, fiind anulat titlul de proprietate nr.2498/5.09.2005 emis pe numele lui Hutanu V. in modalitatea solicitata de apelanta.
Prin urmare,nu justifica interesul in promovarea prezentei cai de atac.
Din cuprinsul cererii de formulate, nu rezulta nici ca a formulat critici fata de modalitatea de solutionare a capatului de cerere privind respingerea cererii privind anularea ordinului prefectului.
Instanta a respins aceasta cerere ca lipsita de obiect, deoarece nu se emisese un ordin al prefectului.
Cu privire la apelul declarat de catre Hutanu V., instanta constata ca acesta este nefondat.
Instant de fond a retinut in mod corect ca reclamanta a dobandit de la mama sa cota de 5/8 din imobilul situat in . jud. V., iar cota parte din terenul aferent a trecut in proprietatea statului, dobanditoarei i s-a atribuit doar un drept de folosinta asupra terenului aferent constructiei.
Art.23 din Lg.18/1991, reglementează constituirea dreptului de proprietate pentru terenuri aferente casei de locuit aflate la 1.01.1990 în proprietatea C.A.P. pe când art.36 alin. 3 vizează constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilane trecute în proprietatea statului, iar potrivit art. 23 alin.2 „suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare la data intrării în cooperativă. Disp.art.1 se aplică și persoanelor cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator.
Așa cum s-a arătat, chiar dacă terenul nu a fost înscris în cuprinsul contractului de vanzare datorita faptului ca la acel moment erau scoase din circuitul civil, terenul a trecut în proprietatea statului.
Din actele depuse la dosar, rezultă că reclamanta a deținut întreg terenul aferent imobilului construcție ce a facut obiectul vanzarii, așa încât în baza disp. art. 23 alin.21 din Lg. 18/1991, este indreptățita la constituirea dreptului de proprietate în baza disp. acestei legi.
Dreptul real de folosință al reclamantei se convertește în drept de proprietate în urma procedurii speciale prev.de Lg.18/1991.
De fapt, persoanele îndreptățite au beneficiat, în virtutea legii de constituirea dreptului de proprietate ope legis.
În baza disp.art.8 din Decret Lege 42/1990 deținătorii casei de locuit din zonele cooperativizate au dobândit dreptul asupra suprafeței de teren aferent casei de locuit și anexelor, precum și asupra curții și grădinii din jurul acestora, nefiind nevoie de un titlu translativ de proprietate eliberat de C.A.P. sau, după caz de autoritățile locale ale administrației publice. Odată cu . Lg.18/1991, interpretarea art.8 din Decret Lege 42/1990 trebuie să se realizeze prin prisma disp. legilor fondului funciar.
Trebuie menționat faptul că chiar dacă dreptul de proprietate al actualului deținător se naște ope legis, ordinul prefectului are caracter constitutiv și nu declarativ. Așadar, proprietarii actuali ai locuințelor au posibilitatea de a formula o cerere, ca situație premisă de natură să conducă la efectul emiterii de către prefect a ordinului de atribuire în proprietate a respectivelor terenuri, în acest caz ,neexistând o limită în timp până la care se poate formula o astfel de cerere. Pornind de la dispozițiile art. 36 al.5 din legea 18/1991 care se referă doar la cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în baza acestei legi, per a contrario, cererile formulate în baza art.36 al 2-4 din lege, se pot face oricând ,fără a interveni sancțiunea decăderii.
Pornind de la prevederile art. 36 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, republicată, „dispozițiile art. 23 rămân aplicabile", din examinarea coroborată a dispozițiilor art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu cele ale art. 23 din aceeași lege, instanța consideră că actualii titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor, ale căror terenuri au trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, sunt îndreptățiți de a obține atribuirea în proprietate prin ordin al prefectului, la propunerea primăriilor, nu doar a suprafeței de teren strict atribuite în folosință (și care, în mod obișnuit, corespundea suprafeței construcției), ci a întregului teren care, prin aplicarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, a trecut în proprietatea statului. Altfel, nu s-ar vedea rațiunile pentru care, prin alin. (4) al art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată, s-a statuat că dispozițiile art. 23 din lege rămân aplicabile, căci, dacă intenția legii ar fi fost aceea de a îngădui atribuirea în proprietate exclusiv a suprafeței cu privire la care se află constituit, din momentul preluării de către stat a terenului, un drept de folosință în favoarea proprietarilor locuinței, dispozițiile art. 36 alin. (3) ar fi apărut ca suficiente, cele ale alin. (4) rămânând fără justificare.
Printr-o decizie în interesul legii nr. 1/1997 a Curții Supreme de Justiție, Secțiile Unite, cu privire la determinarea întinderii dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției cumpărate sub imperiul Legii nr. 58/1974, s-a statuat că „prin Legea nr. 18/1991 s-a urmărit să se normalizeze o . situații, printre care și aceea a deținătorilor unor terenuri trecute în proprietatea statului ca urmare a înstrăinării locuințelor aflate pe ele. Dacă s-ar fi urmărit acordarea dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren restrânse la limitele arătate (de cel mult 100 mp în mediul urban și, respectiv, 250 mp în mediul rural), legiuitorul ar fi reglementat regimul juridic aplicabil restului terenului, respectiv dacă rămâne în proprietatea statului și deținătorul îl poate cumpăra sau primi în folosință și în ce condiții, ori dacă se restituie vânzătorului, în lipsa unor asemenea prevederi, atât spiritul Legii nr, 18/199, cât și dispoziția de la art. 36 al.3 din această lege, de trimitere la art. 23, prin care este extinsă recunoașterea dreptului de proprietate și asupra altor suprafețe decât cele aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, impun concluzia că întinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent unei construcții, dobândite prin cumpărare sau sub imperiul Legii nr. 58/1974, poate ti determinată prin deducerea intenției părților din convenție și din ansamblul probelor administrate"".
Această situație este în concordanță cu litera si spiritul Deciziei nr. IX.2006 a ICCJ, prin care s-a statuat că în perioada cât au fost în vigoare Lg.58/1974 și Lg.59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci a fost doar restrânsă modalitatea de transmitere și de dobândire a acestora, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate, posesorii beneficiind de prezumția de neprecaritate prev. de art.1854 cod civil și de disp.art.1858 cod civil, referitoare la prezumția de neintervertire de titlu. Nu a avut loc o întrerupere naturală a cursului prescripției.
S-a mai stabilit de către ICCJ că o astfel de concluzie este în deplină concordanță cu disp.art.36 alin.3 din Lg.18/1991 prin care s-a stabilit că terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobândite trebuie să fie trecute în proprietatea celor ce le aveau în folosință.
F. de considerentele retinute mai sus, Tribunalul constata ca sentinta instantei de fond este legala si temeinica, apelul declarat de Hutanu V. fiind neintemeiat.
In baza art. 480 al.1 N. Cd.pr.civ,Tribunalul va respinge apelurile declarate de Hutanu A. si Hutanu V. impotriva sentintei civile nr.1569/2013 a Judecatoriei Barlad, pe care o va pastra.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de H. A. și H. V. împotriva sentinței civile nr. 1569/25-06-2013 a Judecătoriei Bârlad, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22 octombrie 2013.
Președinte, A. A. | Judecător, D. E. S. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud. A.A./08-11-2013
Tehndact. A.A./ A.Ci.
.-11-2013
Judecător fond: G. B.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1276/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1314/2013. Tribunalul... → |
|---|
