Fond funciar. Decizia nr. 1244/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1244/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 1244/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1244/R/2013
Ședința publică de la 22 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. R. I.
Judecător A. A.
Judecător D. E. S.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare soluționarea cererii de recurs declarată de către recurentul - reclamant U. N., domiciliat în com./., în contradictoriu cu intimatele – pârâte C. JUDEȚEANĂ V. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și C. L. SOLEȘTI P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, împotriva sentinței civile nr. 587/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele: cauza se află la al doilea termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; se solicită judecarea cauzei și în lipsă;
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Instanța, având în vedere lipsa părților legal citate precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă conform disp. art. 242 alin 1 pct. 2 Cod pr. civ., în baza probatoriului administrat, se consideră lămurită, constată recursul în stare de judecată, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 256 Cod pr. civilă, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 587 din 06.02.2013 a Judecătoriei V., a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta C. Județeană V.;
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul U. N. în contradictoriu cu C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și C. L. Solești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul U. N. a solicitat în contradictoriu cu C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și C. L. Solești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor obligarea pârâților la punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate supra suprafeței de 3,10 ha teren, cu privire la care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate.
În motivarea în fapt, reclamantul a arătat că prin adeverința de proprietate nr.596/23.04.1997 i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3,10 ha teren, iar această adeverință nu i-a fost contestată de către organele abilitate. A menționat că, prin Sentința civilă nr. 605 din 10 mai 2004 pronunțată de Judecătoria V., i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2,66 ha teren. Totodată, reclamantul a susținut că stăpânește suprafața de teren, însă nu i-au fost întocmite actele necesare și pe cale de consecință nu putea beneficia de atributele dreptului de proprietate.
Reclamantul a precizat faptul că posedă suprafața de 3,10 ha menționată în cuprinsul cererii de chemare în judecată și nu avea divergențe cu vecinii în ceea ce privește hotarele.
Instanța în temeiul art. 137 cod proc. Civ. a analizat cu prioritate excepția autorității de lucru judecat,.
Prin cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, reclamantul a solicitat 3,06 ha teren, cerere ce a fost soluționată de C. L. Solești prin înscrierea reclamantului în Anexa nr.2A, fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,66 ha teren.
Cu privire la suprafața de 3,10 ha, reclamantul s-a judecat în dosarul 5695/2003 al Judecătoriei V. în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 605 din data de 10.03.2004, prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană V. și C. L. V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Prin hotărârea judecătorească s-a dispus obligarea pârâtei C. Județeană V. la eliberarea titlului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2,66 ha situat în pe teritoriul comunei Solești, jud. V., pe numele reclamantului U. N., teren asupra căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea Comisiei Județene V. nr. 129/04.09.1991. Hotărârea judecătorească menționată a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului.
Potrivit art. 1201 cod civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele, în aceeași calitate.
În cauza de față, cererea formulată de reclamant are același obiect, respectiv - obligarea comisiilor la punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, este între aceleași părți, având aceeași cauză.
Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.
Pe când condițiile de aplicare a excepției autorității de lucru judecat presupune o identitate de acțiuni ce oprește repetarea judecății, prezumția de lucru judecat impune consecvența în judecată, și anume, ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o alta.
În cauza de față, a operat, excepția de autoritate de lucru judecat. Sentința civilă 208/18.02.2010 a Judecătoriei V. a obligat pârâta C. Județeană V. la eliberarea titlului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2,66 ha situat în pe teritoriul comunei Solești, jud. V., pe numele reclamantului U. N., teren asupra căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea Comisiei Județene V. nr. 129/04.09.1991. Hotărârea judecătorească menționată a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, fiind respins capătul de cerere având ca obiect obligarea Comisiei Locale de fond funciar Solești de punerea în posesie a reclamantului U. N. cu privire la suprafața de 2, 66 ha, situată pe teritoriul comunei Solești, jud. V.. Reclamantul a făcut referire în susținerea cererii la aceiași suprafață de teren de 3,10 ha, înscrisă în adeverința de proprietate 596/23.04.1997.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurentul U. N.,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
- greșit a reținut instanța că in speța sunt incidente prevederile art. 1201 cod proc. Civ. privind autoritatea de lucru judecat.
Este adevărat ca Legea nr. 18/1991 stabilește in competența comisiei locale punerea in executare a sentințelor judecătorești. In procesul punerii in executare a sentințelor judecătorești, comisia de fond funciar stabilește amplasamentul, procedează la delimitarea terenului, face propunerea de eliberare a titlului de proprietate către comisia județeană, iar după ce obține validarea hotărârii trece la punerea in posesie prin întocmirea procesului-verbal de punere in posesie si eliberarea titlului de proprietate.
În materia executării sentințelor judecătorești nu poate fi incidența instituția autorității de lucru judecat. Fiind in prezenta unei hotărâri judecătorești a cărei executare cade in sarcina unei entități împuternicite de stat, prin legiuitor de a o executa, nu se poate pune nici problema prescrierii dreptului de a cere executarea silita. Suntem in prezenta unei obligații cu caracter intuitu persone, executarea neputandu-se face decât prin fapta proprie.
In consecința consideră că are dreptul sa cheme in judecata cele doua comisii de fond funciar ori de cate ori consideră ca acestea nu au dat curs, în termen rezonabil, punerii in executare a sentinței prin care am solicitat întocmirea titlului de proprietate si punerea efectiva in posesie.
Depune alăturat adresa prin care a solicitat, odată cu redactarea prezentului recurs, celor doua comisii sa-i elibereze titlul de proprietate pentru suprafața de 3,10 ha teren cat o am in posesie efectiva.
Intimatele C. Județeană V. și C. L. Solești pentru S. D. de Proprietate Privată asupra Terenurilor, legal citate, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Critica adusă soluției pronunțate de prima instanță este neîntemeiată, fiind contrazisă de actele dosarului.
In speță, reclamantului - recurent i s-a recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (sentința civilă nr.208/18.02.2010 a Judecătoriei V.) dreptul de a primi titlu de proprietate pentru o suprafață de 2,66 ha situată pe teritoriul comunei Solești, jud. V., prin aceeași hotărâre fiind stabilite o . obligații în sarcina Comisiilor Locale de fond funciar în ceea ce privește procedura de eliberare a Titlului de Proprietate și de punere în posesie. Prin aceeași sentință s-a stabilit și întinderea suprafeței de teren la care are dreptul reclamantul.
În această cauză, recurentul solicită același lucru astfel încât instanța de fond ,în mod legal, a concluzionat că operează excepția autorității de lucru judecat potrivit art. 1201 din vechiul Cod civil.
Împrejurarea că până în prezent sentința civilă nr. 208 din 18.02.2010 a Judecătoriei V. nu a fost pusă încă în executare nu constituie un motiv pentru promovarea în instanță a unei cereri identice cu cea care a format obiectul dosarului civil nr. 5695/2003, recurentul având posibilitatea de a recurge la procedura executării silite în condițiile Codului de procedură civilă (art. 580 ind.2 -580 ind.5) sau de a cere daune – interese.
P. aceste motive, tribunalul în baza art. 312 Cod proc.civilă va respinge recursul declarat de U. N. împotriva sentinței civile atacate, pe care o va menține.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de U. N. împotriva sentinței civile nr. 587 din 06.02.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 22 octombrie 2013.
Președinte, E. R. I. | Judecător, A. A. | Judecător, D. E. S. |
Grefier, R. A. |
Red: S.D.E./26.11.2013
Tehnored: R.A./29.11.2013
2ex./29.11.2013
Judecătoria V.: judecător D. E. M.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1273/2013. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 952/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|








