Plângere contravenţională. Decizia nr. 110/2016. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 110/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 110/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:005._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 110/A/2016
Ședința publică de la 01 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. E. M.
Judecător R.-N. O.
Grefier M. M.
S-a luat în examinare judecarea cererii de apel formulate de apelant –petent P. S. CNP_ domiciliat în ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în V. .. 1 jud. V., cu intervenientul – parte implicată în accident L. L. domiciliat în . și asigurătorii S.C. City Insurance S.A. A. Reasigurare S.A. cu sediul în București .. 5 – 7 . 1 și S. C. de A.-Reasigurare Astra S.A. cu sediul în București, .. 3, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2086/2015 pronunțate la data de 25.09.2015 de către Judecătoria Bârlad, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat apelant –petent P. S. personal, lipsă fiind intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., intervenientul – parte implicată în accident L. L. și asigurătorii S.C. City Insurance S.A. A. Reasigurare S.A. și S. C. de A.-Reasigurare Astra S.A.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care a relevat faptul că apelul se află la al 2 lea termen de judecată.
S-a pus în discuție cererea de suspendare formulată de către S. Comercială de A.-Reasigurare Astra S.A. în conformitate cu art. 262 alin. 4 și art. 75 al. 1 din Legea nr. 85/2014.
Apelantul –petent P. S. având cuvântul, arată că nu este de acord cu cererea de suspendare formulată de S. C. de A.-Reasigurare Astra S.A., solicitând respingerea acestei cererii ca fiind neîntemeiată.
Instanța respinge cererea de suspendare formulată de S. C. de A.-Reasigurare Astra S.A. în conformitate cu art. 262 alin. 4 și art. 75 al. 1 din Legea nr. 85/2014, ca fiind nefondată, având în vedere poziția procesuală în această cauză a societății asiguratorii nefiind vorba de stabilirea vreunei creanțe împotriva acesteia.
Interpelat apelantul a declarat că nu mai are alte cereri de formulat, sens în care s-a acordat cuvântul pe probe.
Apelantul –petent P. S. având cuvântul, solicită în dovedirea cererii de apel administrarea probei testimoniale, respectiv audierea martorului P. I. cu domiciliul în ..
Interpelat apelantul cu privire la faptul dacă prin cererea de chemare în judecată a solicitat audierea martorului P. I., acesta precizează că nu a solicitat, neavând cunoștințe juridice.
Instanța având în vedere probele administrate la fond, apreciază ca nefiind utilă și concludentă audierea acestui martor, drept pentru care respinge cererea formulată de apelant în ce privește încuviințarea probei cu un martor.
Nemaifiind cereri noi de formulat în apel și probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 244 Cod pr. civilă constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea motivelor de apel invocate.
Apelantul –petent P. S. având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii. Nu se consideră vinovat, nu a încălcat regulile de circulație. Nu a mers pe contrasens, instanța de fond nu a pronunțat o hotărâre corectă și dreaptă raportat locului clar si precis al săvârșirii faptei, nu a ținut cont de temeinicia actului contestat de către acesta prin care a arătat că agentul constatator nu a fost de față la presupusa faptă de care l-a făcut vinovat sancționându-l contravențional cu amendă de 585 lei dar și cu sancținea complementară de suspendarea dreptului a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile potrivit disp. O.U.G. 195/2002.
Consideră că și-a justificat pe deplin nevinovăția și a arătat că nu s-a deplasat neregulamentar pe sensul opus de mers, iar coliziunea cu autoturismul său s-a produs de către conducătorul auto, L. L. care a circulat neregulamentar neasigurându-se la efectuarea manevrei de mers înapoi.
Deasemeni, arată că obiecțiunile făcute de acesta nu au fost înserate in procesul verbal de constatare a contravenției, organul constatator insistând pe ideea semnării procesului verbal pentru eliberarea dovezii de circulație. Prin manevra efectuată în acel loc și spațiu, nu aducea atingere circulației rutiere pe drumurile publice precum și a persoanelor participante la trafic, deoarece în parcarea unde se afla și care era semnalizată prin marcaje nu se indica poziția autoturismului în parcare.
A vrut să demonstreze organelor constatatoare care s-au deplasat la fața locului că la manevra de întoarcere pe care a vrut să o efectueze, nu exista nicio restricție în acest sens, nu era linie continuă, așa cum a susținut martorul din lucrări L. L. cel care a fost vinovat de producerea coliziunii. Tot acest martor, arată că a mai specificat, că, în parcare erau 50 de mașini cât și o dubă albastră, afirmație total eronată (în zona respectivă nu există loc pentru 50 de mașini și nici pentru mașini de tonaj greu). Dacă erau 50 de mașini lângă mașina lui L. L., el nu avea cum să pătrundă în acel loc. Aceste aberații ale martorului L. L. a vrut să le demonstreze în fața instanței de fond, cu martori, însă nu i-a fost acceptată proba cu martori oculari, acceptând doar varianta martorului implicat.
Arată că, în acel timp și loc, se aflau mai mulți cetățeni pe trotuar, care se uitau la ei chiar au asistat atunci când a venit poliția.
Față de aceste considerente, solicită admiterea apelului și să se dispună o soluție legală și temeinică .
Tribunalul declară dezbaterile închise și reține cererea de apel spre soluționare, după care, s-a trecut la deliberare conform art. 395, al 1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2086 din 25.09.2015 a Judecătoriei Bârlad s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul P. S., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V. cu intervenientul – parte implicată în eveniment L. L. și asigurătorii S.C. City Insurance S.A. A. Reasigurae S.A. și S. Comercială de A.-Reasigurare Astra S.A. și s-a menținut procesul-verbal atacat . nr._ din 24.03.2015 întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean V. - Poliția mun. Bârlad.
A reținut instanța de fond, pentru a hotărî astfel că, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ (f, 14 ds.), întocmit la data de 24.03.2015 de către I. V. – Poliția Mun. BÂRLAD, petentul P. S. a fost sancționat contravențional cu:
- sancțiunea amenzii în cuantum de 585 lei, conform prev. art. 101 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002
- sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 zile, conform prev. art. 101 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002.
În sarcina petentului, instanța a reținut că, în ziua de 24.03.2015, ora 08,40, pe . Bârlad «În timp ce conducea auto marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, având intenția de a opri, s-a deplasat neregulamentar pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu auto Dacia cu nr._, ce efectua manevra de mers înapoi» faptă prevăzută și sancționată de art. 101 alin. (3) lit. d) din O.U.G. 195/2002 rep.
În procesul-verbal, rubrica ,,alte mențiuni” conține următoarea precizare: ,,Nu sunt. Conducătorii auto nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice”, urmată de semnătura petentului, prin care s-a luat la cunoștință întreg conținutul procesului verbal întocmit, fără alte obiecțiuni.
Fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată și sancționată de un agent de poliție rutieră în deplină concordanță cu art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările ulterioare.
Instanța a constatat, în conformitate cu art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, că procesul-verbal în cauză a fost atacat în interiorul termenului legal de 15 zile de la data înmânării acestuia.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută expresă ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Petentul nu a învederat alte motive de nulitate relativă a procesului-verbal contestat.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța a reținut că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din CEDO.
La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general și sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”, cu consecința respectării tuturor garanțiilor procesuale specifice, între care și prezumția de nevinovăție de care beneficiază contravenientul.
Cu toate acestea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Pentru respectarea întocmai a principiilor enunțate, instanța a trebuit să analizeze temeinicia procesului verbal contestat, pornind de la modul de constatare a presupusei fapte de către agentul constatator.
De regulă, faptele de natură contravențională trebuie constatate ex propriis sensibus de către agentul constatator, în acest sens fiind și decizia Curții Constituționale nr. 251/2003, prin care se arată: Săvârșirea contravenției se constată nemijlocit de către agentul constatator, abilitat în acest sens prin actul normativ de stabilire a contravenției, iar procesul-verbal de constatare are forță probantă până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se impută săvârșirea contravenției are calitatea de contravenient.
În lumina principiilor enunțate în cauza A. c. României, concluzia ce rezultă din textul mai sus redat este aceea că un proces verbal de încheiat de un agent constatator care nu a fost de față la săvârșirea contravenției nu se mai bucură de prezumția relativă de temeinicie a unui act autentic, în sensul amintit, iar sarcina probei, în acest caz – îi revine agentului constatator.
În cauza de față se constată că fapta pusă în sarcina petentului a fost constatată nu ex propriis sensibus, ci ca urmare a cercetărilor întreprinse de către agentul constatator – luarea declarațiilor părților implicate, efectuarea schițelor de accident etc.
Cu toate acestea, instanța a reținut, pe de o parte, că intimatul a depus, în susținerea temeiniciei actului contestat, înscrisuri doveditoare constând în declarațiile părților implicate în accidentul de circulație, precum și schițele de accident realizate de acestea cu aceeași ocazie (f. 15-16 ds.).
Pe de altă parte, apărările petentei s-au conturat sub forma unor simple afirmații făcute prin cererea introductivă de instanță, fără a avea suport probatoriu și fără ca petenta să se prezinte în fața instanței pentru a-și susține punctul de vedere.
În drept, instanța a reținut dispozițiile art. 101 alin. (3) lit. d) din O.U.G. 195/2002 Rep., conform cărora «constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IlI-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul (...) a următoarelor fapte: (...) circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire».
Totodată, instanța a avut în vedere și prevederile art. 41 alin. (1) și (2) din O.U.G. 195/2002 rep, unde se precizează că «vehiculele și animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile, cu respectarea semnificației semnalizării rutiere și a regulilor de circulație (...) numerotarea benzilor de circulație pe fiecare sens se efectuează în ordine crescătoare de la marginea din partea dreaptă a drumului, către axa acestuia.»
Din declarațiile date de către persoanele implicate în evenimentul rutier din data de 24.03.2015 (filele 15-16 ds.), reiese fără putință de tăgadă că, la data de mai sus, petentul a condus autoturismul DACIA model pick-up (papuc), cu numărul de înmatriculare_, pe . mun. Bârlad și, având intenția de a opri pe partea stângă a carosabilului, a circulat pe celălalt sens de mers, după care a fost acroșat în partea din stânga față a mașinii, de auto marca Dacia, cu numărul de înmatriculare_, care se deplasa cu spatele (în marșarier) pe același sens de mers, condusă fiind de către intimatul L. L..
Contrar afirmațiilor petentului, poziția autovehiculului condus de către petent la momentul parcării nu a constituit motivul ce a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, ci fapta de a fi circulat în mod nejustificat pe sensul opus de mers, într-adevăr – în scopul de a parca respectivul autovehicul. Scopul declarat al acestei manevre, însă, nu poate constitui un element exonerator de răspundere contravențională, în sensul disp. art. 11 din ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În consecință, instanța a reținut că situația de fapt reținută prin procesul-verbal contestat este conformă realității, iar fapta imputată petentului întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și pedepsite de art. 101 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, fiind totodată săvârșită cu vinovăție de către acesta.
Instanța a reținut prevederile art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în care se arată că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, conform art. 7 alin. (2) din același act normativ, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
În sfârșit, potrivit art. 21 alin.(3) din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Fapta reținută în sarcina petentului este de o gravitate sporită, aducând atingere valorilor sociale protejate de legea specială ce reglementează domeniul circulației rutiere – O.U.G. nr. 195/2002, al cărei scop enunțat în art. 1 alin. 2, este de asigura desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și de a ocroti viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, de a proteja drepturile și interesele legitime ale acestora, a proprietății publice și private, cât și a mediului.
Circulând în mod nejustificat pe sensul de mers opus, petentul a pus în pericol siguranța traficului rutier, cu atât mai mult, cu cât rezultatul potențial periculos s-a și produs – avarierea autoturismului condus de către intimatul L. L.. În acest sens, s-a apreciat ca fiind lipsită de relevanță abaterea reținută în sarcina acestuia din urmă, stabilirea unei eventuale culpe comune a șoferilor implicați în incident fiind fără urmări pe planul răspunderii contravenționale a petentului – în raport de fapta imputată acestuia.
De altfel, din punct de vedere al circumstanțelor personale, istoricul contravențional al petentului (f. 25 ds.) arată că acesta a mai fost anterior sancționat în numeroase rânduri, pentru diverse alte abateri de la regimul circulației, relevând perseverență în încălcarea prevederilor Codului Rutier.
În lumina criteriilor mai sus expuse, instanța a constatat că sancțiunea principală a amenzii a fost aplicată la nivelul minimului special prevăzut de lege, iar sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile a fost aplicată în conformitate cu prevederile legale, sancțiunile dispuse fiind de natură să realizeze deopotrivă caracterul preventiv și represiv al sancțiunii contravenționale, avertismentul nefiind suficient pentru corijarea atitudinii contravenientului față de valorile ocrotite de normele rutiere încălcate.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța a constatat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât a respins plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul P. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține apelantul că, instanța de fond nu a pronunțat o hotărâre corectă și dreaptă raportat locului clar si precis al săvârșirii faptei, nu a ținut cont de temeinicia actului contestat de către acesta prin care a arătat că agentul constatator nu a fost de față la presupusa faptă de care l-a făcut vinovat sancționându-l contravențional cu amendă de 585 lei dar și cu sancținea complementară de suspendarea dreptului a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile potrivit disp. O.U.G. 195/2002.
Consideră că și-a justificat pe deplin nevinovăția și a arătat că nu s-a deplasat neregulamentar pe sensul opus de mers, iar coliziunea cu autoturismul său s-a produs de către conducătorul auto, L. L. cu nr._ care a circulat neregulamentar neasigurându-se la efectuarea manevrei de mers înapoi.
Deasemeni, arată că obiecțiunile făcute de acesta nu au fost înserate in procesul verbal de constatare a contravenției, organul constatator insistând pe ideea semnării procesului verbal pentru eliberarea dovezii de circulație. Prin manevra efectuată în acel loc și spațiu, nu aducea atingere circulației rutiere pe drumurile publice precum și a persoanelor participante la trafic, deoarece în parcarea unde se afla și care era semnalizată prin marcaje nu se indica poziția autoturismului în parcare.
A vrut să demonstreze organelor constatatoare care s-au deplasat la fața locului ( la apelul său) că la manevra de întoarcere pe care a vrut să o efectueze, nu exista nicio restricție în acest sens, nu era linie continuă, așa cum a susținut martorul din lucrări L. L. cel care a fost vinovat de producerea coliziunii. Tot acest martor, arată că a mai specificat, că, în parcare erau 50 de mașini cât și o dubă albastră, afirmație total eronată (în zona respectivă nu există loc pentru 50 de mașini și nici pentru mașini de tonaj greu). Dacă erau 50 de mașini lângă mașina lui L. L., el nu avea cum să pătrundă în acel loc. Aceste aberații ale martorului L. L. a vrut să le demonstreze în fața instanței de fond, cu martori, însă nu i-a fost acceptată proba cu martori oculari, acceptând doar varianta martorului implicat.
Arată că, în acel timp și loc, se aflau mai mulți cetățeni pe trotuar, care se uitau la ei chiar au asistat atunci când a venit poliția.
De asemeni, arată că în cuvântul său pe fond, nu a precizat că a văzut parcată vreo dubă albastră care să-i diminueze vizibilitatea (această parcare nu este pentru dube, mașini de tonaj greu). Această frază a fost preluată și prelucrată de la martorul L. L. că - o dubă era „OARECUM" neregulamentar parcată.
De aici reiese faptul că, instanța de fond a fost dusă în eroare de martorul implicat si vinovat de producerea acestei coliziuni. Deci afirmația că nu este sigur pe el „oarecum" poate avea mai multe înțelesuri.
Pe aceste idei și afirmații a pus temei instanța de fond pronunțând o soluție nedreaptă, fiindu-i încălcat dreptul său de a-și apăra nevinovăția. Consideră că nu i s-a acceptat proba cu martori oculari, având în vedere că organul constatator nu a fost de față la producerea coleziunii, cu toate că la deplasarea lor erau și alți cetățeni pe stradă, limitându-se doar pe afirmațiile martorului implicat în acest incident.
De asemenea, arată că a solicitat o cercetare la fața locului, motivat de faptul că, tot acest martor nu și-a mai recunoscut schița accidentului întocmită și arătată la sosirea organului constatator.
Face cunoscut faptul că, nu a circulat pe sensul de mers opus (contrasens) ci pur și simplu efectua manevra de întoarcere pentru a-și poziționa corect autoturismul în parcare și nu a pus în pericol viața nimănui, motiv pentru care a formulat apel, considerând că nu trebuia să i se aplice sancțiunea de ridicare a dreptului de a conduce, nu se consideră vinovat și că nu circula pe sensul de mers opus. Era poziționat cu fața la efectuarea manevrei și avea vizibilitate maximă. Avea dreptul de a face acea manevră, nefiind alte restricții sau linie continuă, așa cum eronat a declarat martorul audiat și implicat în producerea evenimentului, în timp ce L. L., se afla staționat pe o stradă laterală, efectua manevră de mers înapoi, fără să se asigure și fără să fie dirijat, așa cum prevede legislația rutieră în astfel de situații, împiedicând desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice prin această manevră, intrând în coliziune cu autoturismul său, cu care își efectua manevra de poziționare corectă în parcare.
Față de aceste considerente, solicită admiterea apelului și să se dispună o soluție legală și temeinică .
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. nu a formulat și depus la dosar întâmpinare.
Analizând hotărârea instanței de fond, în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevede art. 479 Cod pr. civilă, Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat.
Tribunalul își însușește integral argumentele reținute la fond, prin hotărârea primei instanțe răspunzându-se întemeiat și complet plângerii formulate.
În esență, prin motivele de apel se contestă faptul că apelantul ar fi circulat pe sensul opus de mers, situație de fapt care, din probatoriul administrat la fond nu poate fi reținută. Din analiza declarațiilor date de către petent, cât și de numitul Lucă L., se reține, în afara oricărui dubiu, că intimatul a condus autovehiculul său pe sensul opus de mers și urmare a acestei fapte a intrat în coliziune cu autoturismul care efectua manevra de ieșire cu spatele din parcare. Se reține că acroșarea nu ar fi fost posibilă fără ca apelantul să fi condus autovehiculul pe sensul opus de mers urmare a dorinței acestuia de a-și parca cât mai rapid autoturismul.
Se reține că autoturismul condus de L. L. se afla pe sensul său de mers, conducătorul acestuia neavând cum să se asigure la o manevră ilegală, respectiv la o deplasare neregulamentară pe sensul opus de mers.
Se reține de asemenea, că intimatul a semnat procesul verbal și nu a înțeles să formuleze obiecțiuni.
Se constată că la termenul din data de 1.09.2015 intimatul a solicitat instanței proba cu înscrisuri, arătând că nu erau martori de față la acel moment.
În conformitate cu prevederile art. 101 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002 republicată circulația pe sensul opus de mers nu se sancționează decât în cazurile în care se efectuează regulamentar manevra de depășire. Din probatoriul administrat nu se poate reține că intimatul ar fi efectuat regulamentar o manevră de depășire, acesta recunoscând că a fost lovit atunci când a oprit pe celălalt sens de mers.
Or, atâta timp cât nu se poate reține vreo cauză exoneratoare de răspundere, aprecierile subiective ale contravenientului conform cărora avea dreptul să parcheze și pentru aceasta a merge pe celălalt sens de mers pentru a putea parca, nu pot duce la admiterea prezentului apel.
Pentru aceste considerente, în baza art. 480 Cod pr. civilă, va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul – intimat P. S. împotriva sentinței civile nr.2086 din 25.09.2015 pronunțate de Judecătoria Bârlad, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul – intimat P. S. împotriva sentinței civile nr.2086 din 25.09.2015 pronunțate de Judecătoria Bârlad, sentință pe care o menține.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1.02.2016.
Președinte, E. E. M. | Judecător, R.-N. O. | |
Grefier, M. M. |
Red: M.E.E.
Tehnoredactat: M.M.
Ex. 8/29.02.2016
.>
Judecătoria Bârlad - judecător fond D. M. T.
| ← Anulare act. Decizia nr. 15/2016. Tribunalul VASLUI | Fond funciar. Decizia nr. 207/2016. Tribunalul VASLUI → |
|---|
